PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN

1). Ce sunt reactiile redox ?
Reacţii de oxidare-reducere sau redox: reacţii prin care se combină substanţe chimice care atrag electroni (despre acestea se spune că sunt reduse) cu substanţe chimice care cedează uşor electroni (se spune despre aceste substanţe că oxidează). Un exemplu tipic: sodiul este oxidat de sulf:

2 N a+ S → N a S 2

Doi atomi de sodiu, fiecare având un unic electron de valentă slab atras de către nucleu, cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al unui atom de sulf. Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat, rezultând ioni pozitivi Na+, în timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-. Aceşti ioni cu sarcini electrice opuse se combină, rezultând o molecula de sulfat de sodiu.

2). Reactii redox in bioenergetica:
Mecanismele de transfer ale energiei in celulele sunt componente ale cailor metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de energie. Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara generata de reactiile catabolice. O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor. Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al electronilor este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de reducere negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si acestia sunt transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai pronuntata. Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi la transferul de electroni. Un compus organic reduc sau reducator are electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant.

1

În respiraţia celulară. etc.Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+).la un oxidant cu o afinitate mai mare. ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii redox. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime numite dehidrogenoase. Prin definitie.06 kcal/v-mol). Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu afinitate mica pentr e. altul trebuie sa fie oxidat.ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite. Nota ΔE este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din reactia de reduce. Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice.Respiraţia celulară este esenţială pentru supravieţuirea celor 2 . In general NAD este folosit in reactii catabolice. iar un voltmetru va indica potentialul de reducere a probei A ca fiind negativ (E0<0 mV). Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare (K. Invers. e vor circula de la H2 de referinta la proba. cele doua transferuri de e. transferul de e. n este nr.transferati si F este constanta lui Faraday(23. Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice. Similar cu orice alta reactie chimica. Diferenta de energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. iar in acest caz E0>0mV. H2 la 1 M si 25 C are potentialul standard E = 0mV. De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea pana la lactate. Totusi.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2.→NADH Notatii: NADH=nicotinamide ademine dinucleotide ATP=adenozine trifosfate 3). Energia libera a unui sistem redox se calculeaza prin Δb=nFΔE . Asadar un potential standard redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie sa circule de la afinitate mica la una mare ceea ce reprezinta o crestere a entropiei. Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H. pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice. celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza si pentru a îi reţine energia în molecule de adenozintrifosfat(ATP).poate sa nu fie insotit si de transfer de p+. prin urmare cand un compus este redus.NaNO3. reactia de reducere a 2H(+) + 2e. Respiratia celulara: 1. daca proba A are o mai mare afinitate pentru e decat H. de e. Depinzand de moleculele organice. valoarea G a unei celule depinde de concentratia relativa a produsilor si reactantilor. e vor circula de la proba de referinta. Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat poate fi redus. INTRODUCERE Respiraţia celulară este un proces prin care celulele produc energia necesară pentru a supravieţui. NAD+ exista in celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere.

În următorul pas. stadiul de tranziţie. Respiraţia celulară transferă cam 40% din energia glucozei în ATP. Cele două componente esenţiale ale respiraţiei sunt oxigenul şi glucoza Animalele obţin glucoză mâncând plante. La următorul pas al respiraţie celulare. sub acţiunea unei enzime. el dă energia necesară producerii travaliului muscular. fiecare cu câte o moleculă de fosfat. Restul energiei din glucoză este eliberat sub formă de căldură. doi atomi de hidrogen sunt înlăturaţi din fiecare grup cu trei atomi de carbon şi se leagă de atomii de Oxigen liber din citoplasmă. grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon şi se combină cu o moleculă de ADP. de glicoliza. unde acidul lactic este adus de sânge. ca arderea benzinei. CUM FUNCŢIONEAZĂ RESPIRAŢIA CELULARĂ Procesul respiraţiei celulare apare în patru stadii: glicoliză. Aici se obţin două molecule ATP. În momentul în care consumul de energie al moleculei creşte. este transformat în eteri fosforici printr-o reacţie de tipul: glicogen + H3 PO4 → fosfat de glucoză Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces exoterm. Acest proces este cunoscut sub numele. Atomii sunt transformaţi în ioni de hidrogen. ciclul Krebs. sunt transformate în două molecule piruvat C3O3H3 . şi lanţul de transport al electronilor. Aşadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon şi restul a două grupuri fosfat. şi anume fermentaţia monozaharidelor până la acid lactic. o polizaharidă conţinută în muşchiul animal. Enzimele unesc două grupuri fosfat la glucoză pentru a-I mări reactivitatea. În fazele finale ale glicolizei. Reformarea glicogenului se face în muşchi. Un ion şi doi electroni sunt transferaţi la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+) pentru a forma două molecule de NADH. glucoza este descompusă cu ajutorul enzimelor şi altor molecule ce se află în citoplasmă. eliberând energie ce alimentează celula. 2. Spre deosebire de fermentaţia alcoolică. glicogenul. Respiraţia celulară este uimitor de eficientă comparată cu alte procese de conversie a energiei. rezultând apă. O altă enzimă împarte glucoza în două pentru a forma două grupuri de trei atomi de carbon. proces care este endoterm. la care punctul de plecare este glucoza. o enzimă îndepărtează un atom de hidrogen şi doi electronidin fiecare moleculă. pe care omul o foloseşte pentru a-şi menţine temperatura corporală. Când cele două grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat.mai multe organisme întrucât energia conţinută în glucoză nu poate fi folosită în celule fără a fi stocată în ATP. dar mai ales în ficat. Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizează din nou glicogenul. o altă enzimă înlătură al treilea grup fosfat. În glicoliză. Glicoliza În organismul animalelor se produce un proces asemănător fermentaţiilor monohazaridelor. la care doar 25% din energie este utilizată. Prin adăugarea unui al treilea grup fosfat se obţine ATP. Un grup fosfat are formula P04. La încheierea glicolizei au apărut produse necesare în etapele ulterioare ale respiraţiei celulare: două molecule de 3 . Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou în respiraţia celulară pentru a produce mai mult ATP. în cazul glicolizei.

structură deseori numită uzina energetica a celulei. De asemenea. la plantele superioare şi în cele mai multe bacterii. La iniţierea ciclului. Această membrană întinsă este acoperită cu sute de mii de enzime care dirijează respraţia celulară. Dioxidul de carbon format se elimină la respiraţie. există o strânsă legătură între ciclul Krebs şi ciclul acizilor graşi. Prin urmare. În organismele ale căror celule au nucleu. Între ciclul acidului citric şi metabolismul proteinelor există o interdependenţă. Faza de tranziţie reprezintă un scurt pasaj biochimic între glicoliză şi ciclul Krebs. Înainte ca hrana să intre în ciclul acidului citric. care circulă în celulă de-a lungul unei serii de molecule purtătoare. Un alt produs al ciclului este o altă moleculă purtătoare de energie. Se manifestă la toate animalele. În celelalte faze ale ciclului. Cele două molecule de ATP apărute în cursul glicolizei sunt folosite pentru reacţii celulare ce necesită energie. ea este sfărâmată în grupuri acetil CH3CO. Se eliberează de asemenea patru electroni. Electronii trec de-a lungul lanţului până găsesc O 2. Aceasta moleculă se poate combina cu un alt grup acetil pentru a iniţia încă un ciclu de reacţii care produce mai multă energie pentru acoperirea nevoilor organismului. molecula de acid citric pierde doi dintre atomii săi de carbon. rezultând acid citric C3H4OH. Ciclul Krebs Serie de reacţii chimice produse în celule al căror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrană în energie. hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces însoţit de eliberarea unei cantităţi mari de energie. fiecare grup acetil se combină cu o moleculă de oxaloacetat. a grăsimilor şi proteinelor din organism.NADH şi două molecule de piruvat. numita guanosintrifosfat (GTP). Acţionând ca agenţi de transport. eliminaţi sub forma de CO 2. În această scurtă fază enzimele transferă ioni de hidrogen şi electroni din cele două molecule de piruvat la doua molecule NAD+ pentru a forma încă două molecule NADH. este difuzat în afara celulei. înainte de a se combina cu oxigenul şi a forma apa. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de ATP să fie podusă simultan într-o mitocondrie. este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare şi nervoase. Acest dioxid de carbon. aflat 4 . O altă moleculă energizată. Reacţiile lanţului de transport al electronilor apar în câteva molecule apropiate din membrana mitocondrială. ciclul acidului citric are o deosebită importanţă pentru sinteza şi degradarea hidraţilor de carbon. molecula de oxaloacetat este regenerată. Moleculele de ATP şi GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei. În urma acestor reacţii. Faza de tranziţie Moleculele de piruvat se mută din citoplasmă în structuri specializate ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraţiei celulare. fiecare moleculă de piruvat se transformă într-un grup acetil. La încheierea ciclului. apă şi dioxid de carbon. Cele două molecule acetil împreună cu două molecule de coenzima A intră în aşa numitul ciclu al lui Krebs. apărând o moleculă bogata în energie numita adenosintrifosforic (ATP). O altă enzimă înlătură CO2 din fiecare moleculă de piruvat. În ciclul lui Krebs se consumă apă şi se elimină CO 2 şi H. ciclul are loc în mitocondrii. moleculele de NADH şi FADH2 îşi depun încărcătura de electroni şi ioni de hidrogen lângă moleculele ce formează lanţul. un prim deşeu al respiraţiei celulare. dar următoarea moleculă are o atracţie mai puternică şi îi atrage către ea. Prima moleculă din lanţ atrage electronii. creatinfosfatul. Lantul de transport al electronilor. Fiecare mitocondrie este acoperită cu o membrană care este înfăşurată de multe ori.

atat in stare libera. 4). unde sunt folosite la activitatea celulară. celuloza. etc. Dupa numarul de atomi de carbon din molecula. monozaharidele se caramelizeazasi apoi se carbonizeaza. ceea ce oferă celulei o resursă stabilă de astfel de molecule pentru a realiza respiraţia celulară. pentoze. Zaharul . mai greu solubile in alcool si insolubile in eter.Ca urmare se deosebesc monozaharide cu grupa aldehidica . Împreună cu cele două molecule ATP produse în cursul glicolizei şi cele patru molecule generate în ciclul lui Krebs. si monozaharidecu grupa cetonica . cristaline. Combinaţia de electroni. solubile in apa. Prin incalzire. foarte raspandite substante. lanţul produce 32 molecule de ATP. etc. hexoze.în ultima moleculă din lanţ. 5 . Unele dintre ele rămân în celulă pentru a-i oferi energia necesară. Solutiile monozaharidelor naturale prezinta activitate optica. celulele pot produce ATP pornind şi de la alte molecule. Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate în fiecare secundă. Monozaharide Monozaharidele pot fi considerate produse de oxidare a unor alcooli polihidroxilici. trioze. Se estimează că o singură celulă din creierul uman foloseşte 10 milioane de molecule de ATP în fiecare secundă. Ele au gust dulce. cloroform etc. ei eliberează energie care este utilizată de o enzimă pentru a sintetiza ATP din ADP şi grupuri de fosfaţi din mitocondrie. O constanta caracteristica a lor este rotatia specifica. În cele mai multe celule. care sunt însoţiţi de ionii de hidrogen. Toate monozaharidele sunt substante neutre. numite aldoze. exista insa monozaharide fara gust sau cu gust amarui. Abilitatea de a utiliza molecule alternative păstrează activă producţia de ATP chiar dacă se epuizează glucoza. Respiraţia celulară este în legătură cu alte sisteme metabolice care pot ceda respiraţiei celulare molecule în diferite momente ale ciclului. heptoze. Cu toate că glucoza este principala sursă pentru sintetizarea ATP. dar majoritatea se deplasează în citoplasmă. In organismele vii au loc variate reactii in urma carora din substante cu molecule mai simple rezulta substante cu molecule mai complicate sunt transformate in substante cu molecule mai simple.contin cantitati importante de glucoza. Monozaharidele sunt foarte raspandite in natura. cat si in forma combinata. ele sunt convertite la NAD+ şi FAD2+. amidonul. numite cetoze. de exemplu alcooli si fenoli. tetroze. fructoza.Dupa cum a fost oxidata o grupa de alcool primar sau de alcool secundar rexzulta o grupa aldehidica sau o grupa cetonica adica hidroxi-aldehide sau hidroxi-cetone. din care acestea se pot obtine prin hidroliza. rezultă 38 molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză procesată. Oxigenul are cea mai mare afinitate pentru electroni din lanţ şi de aceea el reţine electronii. monozaharidele se impart in bioze. Produsele naturale -fructele. Pe masură ce electronii avansează pe lanţul de transport. O clasa de derivati ai monozaharidelor sunt substantele tanante din categoria galotaninurilor. ioni de hidrogen şi oxigen formează apa. După ce NADH şi FADH2 cedează electronii şi ionii de hidrogen. utilizată de celulă în alte reacţii. sunt produse de condensare a monozaharidelor. Glicozidele.

maltoza. Glucoza este intrebuintata ca inlocuitor de zahar in cofetarie si la prepararea lichiorurilor. impreuna cu glucoza intra in 6 . in paie . sub presiune mica. in coji de seminte. mai mult sub forma de polizaharide si glicozide. Este o substanta cu gust dulce. prin reducere trece in alcoolul hexahidroxilic D-sorbitol. De asemenea se gaseste in stare combinata. In forma stabila. D (-)-fructoza este cea mai importanta ceto-hexoza. urina. fie sub forma de dizaharide (lactoza. De asemenea. Ea se gaseste alaturi de glucoza in fructe dulci si miere. De asemenea. D (+)-Glucoza. Prin fermentarea glucozei cu drojdie de bere se btin ca produse principale bioxid de carbon si etanol. cristalina. Acestia apar in regnul vegetal in lemn. este foarte raspandita in regnul vegetal. mai putin in stare libera. Avand proprietati reducatoare. sub forma de glicozide. ele nu se intalnesc in natura. Glucoza se obtine prin hidroliza a oligo. D (+)-manoza. Dintre stereoizomerii aldo-pentozelor sunt mai importanti: L (+)-arabinoza. zaharoza. substante siropoase. D(+)-xiloza si D (-)-riboza. ci rezulta prin reactii de degradare a pentozelor. imprimerie si ca apret). Dintre hexoze. se cunosc glicozide in a caror structura se gasesc pentoze. Prin oxidare. fie ca atare in sucul de fructe dulci sau in flori. Din solutie apoasa cristalizeaza in mod obisnuit in forma alfa cu o molecula de apa. D (+)-galactoza si D (-)-fructoza. prin hidroliza dau pentoze. Pentozele se gasesc in natura sub forma unor polizaharide. Mai importante sunt glicerinaldehida si dihidroxiacetona . In stare solida este dimerizata. sau zaharul de struguri. Hexozele sunt foarte raspandite in natura. apoi in acid D-zaharic. etc. se mai utilizeaza in industria textila (vopsitorie. 2 atm. pri hidroliza cu acid clorhidric diluat. In forma racemica se poate obtine prin oxidarea moderata a glicerinei. Racemicul este o substanta cu gust dulce.Monozaharide mai importante: Triozele nu se gasesc libere in natura. Tetrozele sunt mai putin importante. glucoza are structura piranozica. In stare anhidra se topeste la 146C. In solutie da toate reactiile caracteristice grupei carboxil. Glicerin aldehida se prepara cu greutate. pentozanii. D-glucoza trece intai in acid D-gluconic. Dihidroxiacetona se poate obtine din glicerina prin oxidare cu brom sau pe cale fermentativa. cum si a glicozidelor. Industrial se prepare din amidon. care se topeste la 72C.etc. De asemenea. si anume este o alfa-piranoza. care se dimeriziaza de asemenea cu usurinta. ca si glicerinaldehida. In cantitati mici se mai gaseste in sange limfa. Exista patru perechi de stereoizomeri ai aldo-pentozelor. cele mai importante sunt : D (+)glucoza. celobioza) sau polizaharide (amidon si celuloza). este folosita la fabricarea oglinzilor. cristalizata acicular care dimerizeaza usor.si polizaharidelor. ( La bolnavii de diabet cantitatea de glucoza din urina si sange este marita). Glicerinaldehida racemica se paote scinda in enantiomeri. insa in amestec cu alti compusi. cum si doua perechi de stereoizomeri ai cetopentozelor.

7 . fructoza se gaseste sub forma furanozica. In natura exista doua heptoze. odata cu glucoza. Heptozele sunt mai putin importante. Aldo-heptoze au fost obtinute pe cale de sinteza pornind de la hexoze. prin hidroliza zaharozeisau prin hidroliza inulinei. De aceea inainte se numea levuloza. Se topeste la 103 C si este solubila in apa. si anume doua ceto-heptoze. Ea este puternic levogira. desi apartine seriei D.compozitia dizaharidei zaharoza. In aceste combinatii. Prin reducerea fructozei se obtin doi hexitoli : D-manitol si D-sorbitol. Fructoza se obtine. in stare libera se gaseste insa sub forma piranozica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful