PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN

1). Ce sunt reactiile redox ?
Reacţii de oxidare-reducere sau redox: reacţii prin care se combină substanţe chimice care atrag electroni (despre acestea se spune că sunt reduse) cu substanţe chimice care cedează uşor electroni (se spune despre aceste substanţe că oxidează). Un exemplu tipic: sodiul este oxidat de sulf:

2 N a+ S → N a S 2

Doi atomi de sodiu, fiecare având un unic electron de valentă slab atras de către nucleu, cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al unui atom de sulf. Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat, rezultând ioni pozitivi Na+, în timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-. Aceşti ioni cu sarcini electrice opuse se combină, rezultând o molecula de sulfat de sodiu.

2). Reactii redox in bioenergetica:
Mecanismele de transfer ale energiei in celulele sunt componente ale cailor metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de energie. Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara generata de reactiile catabolice. O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor. Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al electronilor este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de reducere negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si acestia sunt transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai pronuntata. Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi la transferul de electroni. Un compus organic reduc sau reducator are electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant.

1

De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea pana la lactate. pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice. Energia libera a unui sistem redox se calculeaza prin Δb=nFΔE . reactia de reducere a 2H(+) + 2e. Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H. Diferenta de energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. iar un voltmetru va indica potentialul de reducere a probei A ca fiind negativ (E0<0 mV).la un oxidant cu o afinitate mai mare. n este nr. Asadar un potential standard redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie sa circule de la afinitate mica la una mare ceea ce reprezinta o crestere a entropiei.Respiraţia celulară este esenţială pentru supravieţuirea celor 2 . In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice.→NADH Notatii: NADH=nicotinamide ademine dinucleotide ATP=adenozine trifosfate 3).Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+). altul trebuie sa fie oxidat.ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime numite dehidrogenoase. ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat poate fi redus. e vor circula de la H2 de referinta la proba. de e. In general NAD este folosit in reactii catabolice. INTRODUCERE Respiraţia celulară este un proces prin care celulele produc energia necesară pentru a supravieţui. Respiratia celulara: 1.06 kcal/v-mol). Invers. etc. cele doua transferuri de e. NAD+ exista in celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere. Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu afinitate mica pentr e. Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare (K. Depinzand de moleculele organice. prin urmare cand un compus este redus. e vor circula de la proba de referinta. Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice. transferul de e. Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. Similar cu orice alta reactie chimica. Totusi.NaNO3.poate sa nu fie insotit si de transfer de p+. Nota ΔE este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din reactia de reduce. În respiraţia celulară. daca proba A are o mai mare afinitate pentru e decat H. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii redox. iar in acest caz E0>0mV.transferati si F este constanta lui Faraday(23.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2. valoarea G a unei celule depinde de concentratia relativa a produsilor si reactantilor. Prin definitie. H2 la 1 M si 25 C are potentialul standard E = 0mV. celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza si pentru a îi reţine energia în molecule de adenozintrifosfat(ATP).

rezultând apă. stadiul de tranziţie. este transformat în eteri fosforici printr-o reacţie de tipul: glicogen + H3 PO4 → fosfat de glucoză Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces exoterm. la care punctul de plecare este glucoza. CUM FUNCŢIONEAZĂ RESPIRAŢIA CELULARĂ Procesul respiraţiei celulare apare în patru stadii: glicoliză. Aşadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon şi restul a două grupuri fosfat. Enzimele unesc două grupuri fosfat la glucoză pentru a-I mări reactivitatea. pe care omul o foloseşte pentru a-şi menţine temperatura corporală. În următorul pas. grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon şi se combină cu o moleculă de ADP. Spre deosebire de fermentaţia alcoolică. ca arderea benzinei. Reformarea glicogenului se face în muşchi. Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou în respiraţia celulară pentru a produce mai mult ATP. în cazul glicolizei. În fazele finale ale glicolizei. sub acţiunea unei enzime. Un grup fosfat are formula P04. dar mai ales în ficat. şi lanţul de transport al electronilor. glicogenul. Când cele două grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat. Prin adăugarea unui al treilea grup fosfat se obţine ATP. de glicoliza. o enzimă îndepărtează un atom de hidrogen şi doi electronidin fiecare moleculă. fiecare cu câte o moleculă de fosfat. o polizaharidă conţinută în muşchiul animal. Glicoliza În organismul animalelor se produce un proces asemănător fermentaţiilor monohazaridelor. În glicoliză.mai multe organisme întrucât energia conţinută în glucoză nu poate fi folosită în celule fără a fi stocată în ATP. ciclul Krebs. glucoza este descompusă cu ajutorul enzimelor şi altor molecule ce se află în citoplasmă. eliberând energie ce alimentează celula. la care doar 25% din energie este utilizată. şi anume fermentaţia monozaharidelor până la acid lactic. sunt transformate în două molecule piruvat C3O3H3 . O altă enzimă împarte glucoza în două pentru a forma două grupuri de trei atomi de carbon. În momentul în care consumul de energie al moleculei creşte. Cele două componente esenţiale ale respiraţiei sunt oxigenul şi glucoza Animalele obţin glucoză mâncând plante. Respiraţia celulară este uimitor de eficientă comparată cu alte procese de conversie a energiei. La încheierea glicolizei au apărut produse necesare în etapele ulterioare ale respiraţiei celulare: două molecule de 3 . Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizează din nou glicogenul. Respiraţia celulară transferă cam 40% din energia glucozei în ATP. Acest proces este cunoscut sub numele. proces care este endoterm. Aici se obţin două molecule ATP. Un ion şi doi electroni sunt transferaţi la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+) pentru a forma două molecule de NADH. Restul energiei din glucoză este eliberat sub formă de căldură. doi atomi de hidrogen sunt înlăturaţi din fiecare grup cu trei atomi de carbon şi se leagă de atomii de Oxigen liber din citoplasmă. Atomii sunt transformaţi în ioni de hidrogen. el dă energia necesară producerii travaliului muscular. o altă enzimă înlătură al treilea grup fosfat. 2. La următorul pas al respiraţie celulare. unde acidul lactic este adus de sânge.

Cele două molecule acetil împreună cu două molecule de coenzima A intră în aşa numitul ciclu al lui Krebs. Se manifestă la toate animalele. Se eliberează de asemenea patru electroni. există o strânsă legătură între ciclul Krebs şi ciclul acizilor graşi. apărând o moleculă bogata în energie numita adenosintrifosforic (ATP). structură deseori numită uzina energetica a celulei. Înainte ca hrana să intre în ciclul acidului citric. molecula de acid citric pierde doi dintre atomii săi de carbon. La iniţierea ciclului. Acest dioxid de carbon. este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare şi nervoase. Acţionând ca agenţi de transport. Fiecare mitocondrie este acoperită cu o membrană care este înfăşurată de multe ori. Faza de tranziţie Moleculele de piruvat se mută din citoplasmă în structuri specializate ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraţiei celulare. eliminaţi sub forma de CO 2. Faza de tranziţie reprezintă un scurt pasaj biochimic între glicoliză şi ciclul Krebs. rezultând acid citric C3H4OH. hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces însoţit de eliberarea unei cantităţi mari de energie. La încheierea ciclului. fiecare moleculă de piruvat se transformă într-un grup acetil. În urma acestor reacţii. un prim deşeu al respiraţiei celulare. înainte de a se combina cu oxigenul şi a forma apa. Prima moleculă din lanţ atrage electronii. aflat 4 . În organismele ale căror celule au nucleu. Moleculele de ATP şi GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei. numita guanosintrifosfat (GTP). Între ciclul acidului citric şi metabolismul proteinelor există o interdependenţă. fiecare grup acetil se combină cu o moleculă de oxaloacetat. O altă enzimă înlătură CO2 din fiecare moleculă de piruvat. dar următoarea moleculă are o atracţie mai puternică şi îi atrage către ea. Cele două molecule de ATP apărute în cursul glicolizei sunt folosite pentru reacţii celulare ce necesită energie. În celelalte faze ale ciclului. În ciclul lui Krebs se consumă apă şi se elimină CO 2 şi H. ciclul acidului citric are o deosebită importanţă pentru sinteza şi degradarea hidraţilor de carbon. Dioxidul de carbon format se elimină la respiraţie. În această scurtă fază enzimele transferă ioni de hidrogen şi electroni din cele două molecule de piruvat la doua molecule NAD+ pentru a forma încă două molecule NADH. moleculele de NADH şi FADH2 îşi depun încărcătura de electroni şi ioni de hidrogen lângă moleculele ce formează lanţul. apă şi dioxid de carbon. la plantele superioare şi în cele mai multe bacterii. O altă moleculă energizată. creatinfosfatul. Prin urmare. este difuzat în afara celulei. a grăsimilor şi proteinelor din organism. molecula de oxaloacetat este regenerată. Această membrană întinsă este acoperită cu sute de mii de enzime care dirijează respraţia celulară. Un alt produs al ciclului este o altă moleculă purtătoare de energie. De asemenea. Aceasta moleculă se poate combina cu un alt grup acetil pentru a iniţia încă un ciclu de reacţii care produce mai multă energie pentru acoperirea nevoilor organismului. Lantul de transport al electronilor. Reacţiile lanţului de transport al electronilor apar în câteva molecule apropiate din membrana mitocondrială.NADH şi două molecule de piruvat. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de ATP să fie podusă simultan într-o mitocondrie. care circulă în celulă de-a lungul unei serii de molecule purtătoare. Ciclul Krebs Serie de reacţii chimice produse în celule al căror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrană în energie. Electronii trec de-a lungul lanţului până găsesc O 2. ciclul are loc în mitocondrii. ea este sfărâmată în grupuri acetil CH3CO.

Solutiile monozaharidelor naturale prezinta activitate optica.Dupa cum a fost oxidata o grupa de alcool primar sau de alcool secundar rexzulta o grupa aldehidica sau o grupa cetonica adica hidroxi-aldehide sau hidroxi-cetone. heptoze. cristaline. monozaharidele se impart in bioze. Monozaharidele sunt foarte raspandite in natura. pentoze. O constanta caracteristica a lor este rotatia specifica. cat si in forma combinata. După ce NADH şi FADH2 cedează electronii şi ionii de hidrogen. Cu toate că glucoza este principala sursă pentru sintetizarea ATP. fructoza. solubile in apa. dar majoritatea se deplasează în citoplasmă. In organismele vii au loc variate reactii in urma carora din substante cu molecule mai simple rezulta substante cu molecule mai complicate sunt transformate in substante cu molecule mai simple. foarte raspandite substante. din care acestea se pot obtine prin hidroliza. Toate monozaharidele sunt substante neutre. hexoze. Respiraţia celulară este în legătură cu alte sisteme metabolice care pot ceda respiraţiei celulare molecule în diferite momente ale ciclului. mai greu solubile in alcool si insolubile in eter. Produsele naturale -fructele. si monozaharidecu grupa cetonica . cloroform etc. celuloza.contin cantitati importante de glucoza. 5 . Glicozidele. exista insa monozaharide fara gust sau cu gust amarui. Monozaharide Monozaharidele pot fi considerate produse de oxidare a unor alcooli polihidroxilici. Oxigenul are cea mai mare afinitate pentru electroni din lanţ şi de aceea el reţine electronii. de exemplu alcooli si fenoli. 4). O clasa de derivati ai monozaharidelor sunt substantele tanante din categoria galotaninurilor. ei eliberează energie care este utilizată de o enzimă pentru a sintetiza ATP din ADP şi grupuri de fosfaţi din mitocondrie. Pe masură ce electronii avansează pe lanţul de transport. ioni de hidrogen şi oxigen formează apa. care sunt însoţiţi de ionii de hidrogen. Abilitatea de a utiliza molecule alternative păstrează activă producţia de ATP chiar dacă se epuizează glucoza. atat in stare libera. trioze. Ele au gust dulce. ele sunt convertite la NAD+ şi FAD2+. sunt produse de condensare a monozaharidelor. Prin incalzire. În cele mai multe celule. Zaharul . etc. Unele dintre ele rămân în celulă pentru a-i oferi energia necesară. etc.Ca urmare se deosebesc monozaharide cu grupa aldehidica . Combinaţia de electroni. celulele pot produce ATP pornind şi de la alte molecule. Dupa numarul de atomi de carbon din molecula. lanţul produce 32 molecule de ATP. unde sunt folosite la activitatea celulară. amidonul. Se estimează că o singură celulă din creierul uman foloseşte 10 milioane de molecule de ATP în fiecare secundă. monozaharidele se caramelizeazasi apoi se carbonizeaza. Împreună cu cele două molecule ATP produse în cursul glicolizei şi cele patru molecule generate în ciclul lui Krebs. numite aldoze.în ultima moleculă din lanţ. tetroze. utilizată de celulă în alte reacţii. numite cetoze. Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate în fiecare secundă. rezultă 38 molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză procesată. ceea ce oferă celulei o resursă stabilă de astfel de molecule pentru a realiza respiraţia celulară.

imprimerie si ca apret). se cunosc glicozide in a caror structura se gasesc pentoze. cum si doua perechi de stereoizomeri ai cetopentozelor. sau zaharul de struguri. Glucoza se obtine prin hidroliza a oligo. urina. glucoza are structura piranozica. si anume este o alfa-piranoza. ele nu se intalnesc in natura. Pentozele se gasesc in natura sub forma unor polizaharide. apoi in acid D-zaharic. insa in amestec cu alti compusi. in paie . sub presiune mica. cum si a glicozidelor. fie ca atare in sucul de fructe dulci sau in flori. ca si glicerinaldehida. pri hidroliza cu acid clorhidric diluat. Glicerinaldehida racemica se paote scinda in enantiomeri. In forma racemica se poate obtine prin oxidarea moderata a glicerinei. Exista patru perechi de stereoizomeri ai aldo-pentozelor. fie sub forma de dizaharide (lactoza. In solutie da toate reactiile caracteristice grupei carboxil. Glicerin aldehida se prepara cu greutate.etc. Racemicul este o substanta cu gust dulce.Monozaharide mai importante: Triozele nu se gasesc libere in natura. impreuna cu glucoza intra in 6 . D-glucoza trece intai in acid D-gluconic. Mai importante sunt glicerinaldehida si dihidroxiacetona . Hexozele sunt foarte raspandite in natura. ( La bolnavii de diabet cantitatea de glucoza din urina si sange este marita). Prin fermentarea glucozei cu drojdie de bere se btin ca produse principale bioxid de carbon si etanol. in coji de seminte. Acestia apar in regnul vegetal in lemn. mai putin in stare libera. In cantitati mici se mai gaseste in sange limfa. Prin oxidare. Dintre stereoizomerii aldo-pentozelor sunt mai importanti: L (+)-arabinoza. De asemenea se gaseste in stare combinata. In forma stabila. De asemenea. etc. In stare solida este dimerizata. prin reducere trece in alcoolul hexahidroxilic D-sorbitol. maltoza. cele mai importante sunt : D (+)glucoza. De asemenea. pentozanii. este foarte raspandita in regnul vegetal. zaharoza. care se topeste la 72C. D (-)-fructoza este cea mai importanta ceto-hexoza.si polizaharidelor. Ea se gaseste alaturi de glucoza in fructe dulci si miere. Dintre hexoze. se mai utilizeaza in industria textila (vopsitorie. prin hidroliza dau pentoze. celobioza) sau polizaharide (amidon si celuloza). 2 atm. cristalizata acicular care dimerizeaza usor. De asemenea. Este o substanta cu gust dulce. este folosita la fabricarea oglinzilor. cristalina. substante siropoase. Din solutie apoasa cristalizeaza in mod obisnuit in forma alfa cu o molecula de apa. D (+)-galactoza si D (-)-fructoza. Dihidroxiacetona se poate obtine din glicerina prin oxidare cu brom sau pe cale fermentativa. In stare anhidra se topeste la 146C. D (+)-manoza. D(+)-xiloza si D (-)-riboza. Glucoza este intrebuintata ca inlocuitor de zahar in cofetarie si la prepararea lichiorurilor. mai mult sub forma de polizaharide si glicozide. sub forma de glicozide. Industrial se prepare din amidon. D (+)-Glucoza. care se dimeriziaza de asemenea cu usurinta. Tetrozele sunt mai putin importante. ci rezulta prin reactii de degradare a pentozelor. Avand proprietati reducatoare.

in stare libera se gaseste insa sub forma piranozica. odata cu glucoza. De aceea inainte se numea levuloza. Prin reducerea fructozei se obtin doi hexitoli : D-manitol si D-sorbitol. Ea este puternic levogira. desi apartine seriei D. prin hidroliza zaharozeisau prin hidroliza inulinei. Aldo-heptoze au fost obtinute pe cale de sinteza pornind de la hexoze. Heptozele sunt mai putin importante.compozitia dizaharidei zaharoza. In aceste combinatii. Fructoza se obtine. 7 . si anume doua ceto-heptoze. Se topeste la 103 C si este solubila in apa. In natura exista doua heptoze. fructoza se gaseste sub forma furanozica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful