PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN

1). Ce sunt reactiile redox ?
Reacţii de oxidare-reducere sau redox: reacţii prin care se combină substanţe chimice care atrag electroni (despre acestea se spune că sunt reduse) cu substanţe chimice care cedează uşor electroni (se spune despre aceste substanţe că oxidează). Un exemplu tipic: sodiul este oxidat de sulf:

2 N a+ S → N a S 2

Doi atomi de sodiu, fiecare având un unic electron de valentă slab atras de către nucleu, cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al unui atom de sulf. Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat, rezultând ioni pozitivi Na+, în timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-. Aceşti ioni cu sarcini electrice opuse se combină, rezultând o molecula de sulfat de sodiu.

2). Reactii redox in bioenergetica:
Mecanismele de transfer ale energiei in celulele sunt componente ale cailor metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de energie. Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara generata de reactiile catabolice. O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor. Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al electronilor este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de reducere negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si acestia sunt transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai pronuntata. Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi la transferul de electroni. Un compus organic reduc sau reducator are electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant.

1

transferul de e. Nota ΔE este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din reactia de reduce. NAD+ exista in celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii redox. Invers. celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza si pentru a îi reţine energia în molecule de adenozintrifosfat(ATP). Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H. Depinzand de moleculele organice. INTRODUCERE Respiraţia celulară este un proces prin care celulele produc energia necesară pentru a supravieţui. n este nr. e vor circula de la H2 de referinta la proba.Respiraţia celulară este esenţială pentru supravieţuirea celor 2 . Totusi. valoarea G a unei celule depinde de concentratia relativa a produsilor si reactantilor. de e. In general NAD este folosit in reactii catabolice.→NADH Notatii: NADH=nicotinamide ademine dinucleotide ATP=adenozine trifosfate 3). H2 la 1 M si 25 C are potentialul standard E = 0mV. iar in acest caz E0>0mV. De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea pana la lactate. Asadar un potential standard redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie sa circule de la afinitate mica la una mare ceea ce reprezinta o crestere a entropiei. iar un voltmetru va indica potentialul de reducere a probei A ca fiind negativ (E0<0 mV). Diferenta de energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice. Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice. cele doua transferuri de e.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2. Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat poate fi redus. În respiraţia celulară. Energia libera a unui sistem redox se calculeaza prin Δb=nFΔE . In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice.poate sa nu fie insotit si de transfer de p+. altul trebuie sa fie oxidat.transferati si F este constanta lui Faraday(23.06 kcal/v-mol).Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+). ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. Similar cu orice alta reactie chimica.la un oxidant cu o afinitate mai mare.ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite.NaNO3. Respiratia celulara: 1. prin urmare cand un compus este redus. etc. daca proba A are o mai mare afinitate pentru e decat H. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime numite dehidrogenoase. Prin definitie. Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare (K. Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu afinitate mica pentr e. reactia de reducere a 2H(+) + 2e. e vor circula de la proba de referinta.

sub acţiunea unei enzime. proces care este endoterm. el dă energia necesară producerii travaliului muscular. dar mai ales în ficat. Glicoliza În organismul animalelor se produce un proces asemănător fermentaţiilor monohazaridelor. Respiraţia celulară transferă cam 40% din energia glucozei în ATP. Aşadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon şi restul a două grupuri fosfat. o enzimă îndepărtează un atom de hidrogen şi doi electronidin fiecare moleculă. Restul energiei din glucoză este eliberat sub formă de căldură. Enzimele unesc două grupuri fosfat la glucoză pentru a-I mări reactivitatea. şi lanţul de transport al electronilor.mai multe organisme întrucât energia conţinută în glucoză nu poate fi folosită în celule fără a fi stocată în ATP. pe care omul o foloseşte pentru a-şi menţine temperatura corporală. În următorul pas. la care doar 25% din energie este utilizată. Un grup fosfat are formula P04. În glicoliză. Un ion şi doi electroni sunt transferaţi la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+) pentru a forma două molecule de NADH. Spre deosebire de fermentaţia alcoolică. o altă enzimă înlătură al treilea grup fosfat. Reformarea glicogenului se face în muşchi. rezultând apă. ciclul Krebs. Cele două componente esenţiale ale respiraţiei sunt oxigenul şi glucoza Animalele obţin glucoză mâncând plante. Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou în respiraţia celulară pentru a produce mai mult ATP. În fazele finale ale glicolizei. La încheierea glicolizei au apărut produse necesare în etapele ulterioare ale respiraţiei celulare: două molecule de 3 . şi anume fermentaţia monozaharidelor până la acid lactic. La următorul pas al respiraţie celulare. Aici se obţin două molecule ATP. este transformat în eteri fosforici printr-o reacţie de tipul: glicogen + H3 PO4 → fosfat de glucoză Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces exoterm. o polizaharidă conţinută în muşchiul animal. Când cele două grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat. de glicoliza. Respiraţia celulară este uimitor de eficientă comparată cu alte procese de conversie a energiei. glucoza este descompusă cu ajutorul enzimelor şi altor molecule ce se află în citoplasmă. eliberând energie ce alimentează celula. În momentul în care consumul de energie al moleculei creşte. Prin adăugarea unui al treilea grup fosfat se obţine ATP. la care punctul de plecare este glucoza. O altă enzimă împarte glucoza în două pentru a forma două grupuri de trei atomi de carbon. stadiul de tranziţie. în cazul glicolizei. unde acidul lactic este adus de sânge. glicogenul. fiecare cu câte o moleculă de fosfat. CUM FUNCŢIONEAZĂ RESPIRAŢIA CELULARĂ Procesul respiraţiei celulare apare în patru stadii: glicoliză. Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizează din nou glicogenul. sunt transformate în două molecule piruvat C3O3H3 . grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon şi se combină cu o moleculă de ADP. 2. Atomii sunt transformaţi în ioni de hidrogen. doi atomi de hidrogen sunt înlăturaţi din fiecare grup cu trei atomi de carbon şi se leagă de atomii de Oxigen liber din citoplasmă. Acest proces este cunoscut sub numele. ca arderea benzinei.

rezultând acid citric C3H4OH. la plantele superioare şi în cele mai multe bacterii. fiecare moleculă de piruvat se transformă într-un grup acetil. La încheierea ciclului. Faza de tranziţie reprezintă un scurt pasaj biochimic între glicoliză şi ciclul Krebs. În urma acestor reacţii. este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare şi nervoase. Dioxidul de carbon format se elimină la respiraţie.NADH şi două molecule de piruvat. fiecare grup acetil se combină cu o moleculă de oxaloacetat. Moleculele de ATP şi GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei. Înainte ca hrana să intre în ciclul acidului citric. La iniţierea ciclului. Lantul de transport al electronilor. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de ATP să fie podusă simultan într-o mitocondrie. Se eliberează de asemenea patru electroni. există o strânsă legătură între ciclul Krebs şi ciclul acizilor graşi. O altă moleculă energizată. ciclul acidului citric are o deosebită importanţă pentru sinteza şi degradarea hidraţilor de carbon. hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces însoţit de eliberarea unei cantităţi mari de energie. Între ciclul acidului citric şi metabolismul proteinelor există o interdependenţă. este difuzat în afara celulei. aflat 4 . Faza de tranziţie Moleculele de piruvat se mută din citoplasmă în structuri specializate ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraţiei celulare. ciclul are loc în mitocondrii. structură deseori numită uzina energetica a celulei. apărând o moleculă bogata în energie numita adenosintrifosforic (ATP). moleculele de NADH şi FADH2 îşi depun încărcătura de electroni şi ioni de hidrogen lângă moleculele ce formează lanţul. care circulă în celulă de-a lungul unei serii de molecule purtătoare. înainte de a se combina cu oxigenul şi a forma apa. În ciclul lui Krebs se consumă apă şi se elimină CO 2 şi H. Acest dioxid de carbon. O altă enzimă înlătură CO2 din fiecare moleculă de piruvat. un prim deşeu al respiraţiei celulare. Acţionând ca agenţi de transport. molecula de acid citric pierde doi dintre atomii săi de carbon. numita guanosintrifosfat (GTP). Această membrană întinsă este acoperită cu sute de mii de enzime care dirijează respraţia celulară. În această scurtă fază enzimele transferă ioni de hidrogen şi electroni din cele două molecule de piruvat la doua molecule NAD+ pentru a forma încă două molecule NADH. Reacţiile lanţului de transport al electronilor apar în câteva molecule apropiate din membrana mitocondrială. Ciclul Krebs Serie de reacţii chimice produse în celule al căror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrană în energie. Aceasta moleculă se poate combina cu un alt grup acetil pentru a iniţia încă un ciclu de reacţii care produce mai multă energie pentru acoperirea nevoilor organismului. molecula de oxaloacetat este regenerată. ea este sfărâmată în grupuri acetil CH3CO. dar următoarea moleculă are o atracţie mai puternică şi îi atrage către ea. Un alt produs al ciclului este o altă moleculă purtătoare de energie. creatinfosfatul. Fiecare mitocondrie este acoperită cu o membrană care este înfăşurată de multe ori. Cele două molecule de ATP apărute în cursul glicolizei sunt folosite pentru reacţii celulare ce necesită energie. apă şi dioxid de carbon. a grăsimilor şi proteinelor din organism. Se manifestă la toate animalele. De asemenea. În organismele ale căror celule au nucleu. eliminaţi sub forma de CO 2. Electronii trec de-a lungul lanţului până găsesc O 2. Cele două molecule acetil împreună cu două molecule de coenzima A intră în aşa numitul ciclu al lui Krebs. În celelalte faze ale ciclului. Prima moleculă din lanţ atrage electronii. Prin urmare.

amidonul. Ele au gust dulce. exista insa monozaharide fara gust sau cu gust amarui. numite aldoze. etc. tetroze. Toate monozaharidele sunt substante neutre. lanţul produce 32 molecule de ATP. Oxigenul are cea mai mare afinitate pentru electroni din lanţ şi de aceea el reţine electronii. fructoza. trioze. pentoze. Dupa numarul de atomi de carbon din molecula. unde sunt folosite la activitatea celulară. utilizată de celulă în alte reacţii.în ultima moleculă din lanţ. si monozaharidecu grupa cetonica . ei eliberează energie care este utilizată de o enzimă pentru a sintetiza ATP din ADP şi grupuri de fosfaţi din mitocondrie. cristaline. ele sunt convertite la NAD+ şi FAD2+. celulele pot produce ATP pornind şi de la alte molecule. 4). În cele mai multe celule. O constanta caracteristica a lor este rotatia specifica. de exemplu alcooli si fenoli.Dupa cum a fost oxidata o grupa de alcool primar sau de alcool secundar rexzulta o grupa aldehidica sau o grupa cetonica adica hidroxi-aldehide sau hidroxi-cetone. Produsele naturale -fructele. Respiraţia celulară este în legătură cu alte sisteme metabolice care pot ceda respiraţiei celulare molecule în diferite momente ale ciclului. dar majoritatea se deplasează în citoplasmă. monozaharidele se caramelizeazasi apoi se carbonizeaza. Cu toate că glucoza este principala sursă pentru sintetizarea ATP. numite cetoze. Solutiile monozaharidelor naturale prezinta activitate optica. hexoze. ioni de hidrogen şi oxigen formează apa. heptoze. monozaharidele se impart in bioze. mai greu solubile in alcool si insolubile in eter. Pe masură ce electronii avansează pe lanţul de transport. Prin incalzire. din care acestea se pot obtine prin hidroliza. cat si in forma combinata. Unele dintre ele rămân în celulă pentru a-i oferi energia necesară. In organismele vii au loc variate reactii in urma carora din substante cu molecule mai simple rezulta substante cu molecule mai complicate sunt transformate in substante cu molecule mai simple. O clasa de derivati ai monozaharidelor sunt substantele tanante din categoria galotaninurilor. Combinaţia de electroni. Glicozidele. După ce NADH şi FADH2 cedează electronii şi ionii de hidrogen. care sunt însoţiţi de ionii de hidrogen.contin cantitati importante de glucoza. Împreună cu cele două molecule ATP produse în cursul glicolizei şi cele patru molecule generate în ciclul lui Krebs. rezultă 38 molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză procesată. Monozaharide Monozaharidele pot fi considerate produse de oxidare a unor alcooli polihidroxilici. Monozaharidele sunt foarte raspandite in natura. sunt produse de condensare a monozaharidelor. Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate în fiecare secundă. solubile in apa. ceea ce oferă celulei o resursă stabilă de astfel de molecule pentru a realiza respiraţia celulară. celuloza. etc. Se estimează că o singură celulă din creierul uman foloseşte 10 milioane de molecule de ATP în fiecare secundă. cloroform etc. foarte raspandite substante. 5 . atat in stare libera.Ca urmare se deosebesc monozaharide cu grupa aldehidica . Zaharul . Abilitatea de a utiliza molecule alternative păstrează activă producţia de ATP chiar dacă se epuizează glucoza.

mai putin in stare libera. Exista patru perechi de stereoizomeri ai aldo-pentozelor. Racemicul este o substanta cu gust dulce. imprimerie si ca apret). ci rezulta prin reactii de degradare a pentozelor. insa in amestec cu alti compusi. Acestia apar in regnul vegetal in lemn. D (+)-Glucoza. cum si doua perechi de stereoizomeri ai cetopentozelor. este foarte raspandita in regnul vegetal. In solutie da toate reactiile caracteristice grupei carboxil. mai mult sub forma de polizaharide si glicozide. Tetrozele sunt mai putin importante. ca si glicerinaldehida. Glucoza este intrebuintata ca inlocuitor de zahar in cofetarie si la prepararea lichiorurilor. cum si a glicozidelor. urina.Monozaharide mai importante: Triozele nu se gasesc libere in natura. cristalina. apoi in acid D-zaharic. fie ca atare in sucul de fructe dulci sau in flori. maltoza. in coji de seminte. cristalizata acicular care dimerizeaza usor. De asemenea. glucoza are structura piranozica. care se dimeriziaza de asemenea cu usurinta. Glucoza se obtine prin hidroliza a oligo. In forma stabila. In forma racemica se poate obtine prin oxidarea moderata a glicerinei. D (+)-galactoza si D (-)-fructoza. Glicerinaldehida racemica se paote scinda in enantiomeri. fie sub forma de dizaharide (lactoza. Prin oxidare. De asemenea. zaharoza. sau zaharul de struguri. Dintre stereoizomerii aldo-pentozelor sunt mai importanti: L (+)-arabinoza. De asemenea. se mai utilizeaza in industria textila (vopsitorie. In stare anhidra se topeste la 146C. D (+)-manoza. 2 atm.si polizaharidelor. Pentozele se gasesc in natura sub forma unor polizaharide. substante siropoase. care se topeste la 72C. sub presiune mica. In stare solida este dimerizata. Avand proprietati reducatoare. D (-)-fructoza este cea mai importanta ceto-hexoza. prin hidroliza dau pentoze. D(+)-xiloza si D (-)-riboza. Glicerin aldehida se prepara cu greutate. pri hidroliza cu acid clorhidric diluat.etc. se cunosc glicozide in a caror structura se gasesc pentoze. De asemenea se gaseste in stare combinata. impreuna cu glucoza intra in 6 . Dintre hexoze. etc. cele mai importante sunt : D (+)glucoza. in paie . Din solutie apoasa cristalizeaza in mod obisnuit in forma alfa cu o molecula de apa. Ea se gaseste alaturi de glucoza in fructe dulci si miere. sub forma de glicozide. In cantitati mici se mai gaseste in sange limfa. D-glucoza trece intai in acid D-gluconic. Este o substanta cu gust dulce. si anume este o alfa-piranoza. ele nu se intalnesc in natura. Industrial se prepare din amidon. ( La bolnavii de diabet cantitatea de glucoza din urina si sange este marita). Dihidroxiacetona se poate obtine din glicerina prin oxidare cu brom sau pe cale fermentativa. este folosita la fabricarea oglinzilor. Prin fermentarea glucozei cu drojdie de bere se btin ca produse principale bioxid de carbon si etanol. celobioza) sau polizaharide (amidon si celuloza). Mai importante sunt glicerinaldehida si dihidroxiacetona . Hexozele sunt foarte raspandite in natura. prin reducere trece in alcoolul hexahidroxilic D-sorbitol. pentozanii.

Ea este puternic levogira. in stare libera se gaseste insa sub forma piranozica. Heptozele sunt mai putin importante. desi apartine seriei D. odata cu glucoza. 7 . De aceea inainte se numea levuloza. Se topeste la 103 C si este solubila in apa. prin hidroliza zaharozeisau prin hidroliza inulinei. Aldo-heptoze au fost obtinute pe cale de sinteza pornind de la hexoze. si anume doua ceto-heptoze. Fructoza se obtine. fructoza se gaseste sub forma furanozica. In aceste combinatii. Prin reducerea fructozei se obtin doi hexitoli : D-manitol si D-sorbitol. In natura exista doua heptoze.compozitia dizaharidei zaharoza.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful