PROCESE REDOX IN ORGANISMUL UMAN

1). Ce sunt reactiile redox ?
Reacţii de oxidare-reducere sau redox: reacţii prin care se combină substanţe chimice care atrag electroni (despre acestea se spune că sunt reduse) cu substanţe chimice care cedează uşor electroni (se spune despre aceste substanţe că oxidează). Un exemplu tipic: sodiul este oxidat de sulf:

2 N a+ S → N a S 2

Doi atomi de sodiu, fiecare având un unic electron de valentă slab atras de către nucleu, cedeaza electronul de pe stratul exterior pentru a completa stratul exterior al unui atom de sulf. Fiecare atom de sodiu este ulterior oxidat, rezultând ioni pozitivi Na+, în timp ce atomul de sulf este redus la un ion negativ S2-. Aceşti ioni cu sarcini electrice opuse se combină, rezultând o molecula de sulfat de sodiu.

2). Reactii redox in bioenergetica:
Mecanismele de transfer ale energiei in celulele sunt componente ale cailor metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o crestere a entropiei si o eliberare de energie. Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie intermediara generata de reactiile catabolice. O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor. Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al electronilor este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de reducere negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si acestia sunt transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai pronuntata. Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne referi la transferul de electroni. Un compus organic reduc sau reducator are electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i), deci este un agent oxidant.

1

Respiraţia celulară este esenţială pentru supravieţuirea celor 2 . valoarea G a unei celule depinde de concentratia relativa a produsilor si reactantilor.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e decat H2. Invers. Energia libera a unui sistem redox se calculeaza prin Δb=nFΔE .06 kcal/v-mol).ale compusilor sunt recunoscute de enzime diferite.la un oxidant cu o afinitate mai mare. e vor circula de la H2 de referinta la proba. In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi electronice. Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul oxidat poate fi redus. pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice. În respiraţia celulară. Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H. Diferenta de energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. Depinzand de moleculele organice. Nota ΔE este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din reactia de reduce. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii redox. de e. cele doua transferuri de e. altul trebuie sa fie oxidat. etc. reactia de reducere a 2H(+) + 2e. Similar cu orice alta reactie chimica. prin urmare cand un compus este redus.transferati si F este constanta lui Faraday(23. iar in acest caz E0>0mV. Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. transferul de e. e vor circula de la proba de referinta. Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul puntii de sare (K. Asadar un potential standard redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie sa circule de la afinitate mica la una mare ceea ce reprezinta o crestere a entropiei. NAD+ exista in celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de reducere. celulele folosesc oxigen pentru a descompune glucoza si pentru a îi reţine energia în molecule de adenozintrifosfat(ATP). Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu afinitate mica pentr e. Prin definitie. Respiratia celulara: 1.NaNO3.Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +ereducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e- Fe(2+). Din acest motiv electrodul de H2 este folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice. In general NAD este folosit in reactii catabolice. H2 la 1 M si 25 C are potentialul standard E = 0mV. n este nr. daca proba A are o mai mare afinitate pentru e decat H. ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. iar un voltmetru va indica potentialul de reducere a probei A ca fiind negativ (E0<0 mV).poate sa nu fie insotit si de transfer de p+. INTRODUCERE Respiraţia celulară este un proces prin care celulele produc energia necesară pentru a supravieţui. De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu redox cu reducerea pana la lactate. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de enzime numite dehidrogenoase. Totusi.→NADH Notatii: NADH=nicotinamide ademine dinucleotide ATP=adenozine trifosfate 3).

Enzimele unesc două grupuri fosfat la glucoză pentru a-I mări reactivitatea. o polizaharidă conţinută în muşchiul animal. o enzimă îndepărtează un atom de hidrogen şi doi electronidin fiecare moleculă. Simultan ATP devine ADP care poate fi folosit din nou în respiraţia celulară pentru a produce mai mult ATP. Restul energiei din glucoză este eliberat sub formă de căldură. Prin adăugarea unui al treilea grup fosfat se obţine ATP. Glicoliza În organismul animalelor se produce un proces asemănător fermentaţiilor monohazaridelor. Când cele două grupuri cu 3 atomi de carbon sunt separate de grupurile fosfat. unde acidul lactic este adus de sânge. Acest proces este cunoscut sub numele. o altă enzimă înlătură al treilea grup fosfat. CUM FUNCŢIONEAZĂ RESPIRAŢIA CELULARĂ Procesul respiraţiei celulare apare în patru stadii: glicoliză. la care punctul de plecare este glucoza. Spre deosebire de fermentaţia alcoolică. Cele două componente esenţiale ale respiraţiei sunt oxigenul şi glucoza Animalele obţin glucoză mâncând plante. Aici se obţin două molecule ATP. pe care omul o foloseşte pentru a-şi menţine temperatura corporală. Reformarea glicogenului se face în muşchi. La următorul pas al respiraţie celulare. dar mai ales în ficat. de glicoliza. rezultând apă. Procesul este reversibil: o parte din acidul lactic sintetizează din nou glicogenul. ca arderea benzinei. glicogenul. sub acţiunea unei enzime. proces care este endoterm. În următorul pas. Atomii sunt transformaţi în ioni de hidrogen. În momentul în care consumul de energie al moleculei creşte. O altă enzimă împarte glucoza în două pentru a forma două grupuri de trei atomi de carbon. doi atomi de hidrogen sunt înlăturaţi din fiecare grup cu trei atomi de carbon şi se leagă de atomii de Oxigen liber din citoplasmă. este transformat în eteri fosforici printr-o reacţie de tipul: glicogen + H3 PO4 → fosfat de glucoză Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces exoterm. Respiraţia celulară este uimitor de eficientă comparată cu alte procese de conversie a energiei. el dă energia necesară producerii travaliului muscular. şi anume fermentaţia monozaharidelor până la acid lactic. 2. sunt transformate în două molecule piruvat C3O3H3 . La încheierea glicolizei au apărut produse necesare în etapele ulterioare ale respiraţiei celulare: două molecule de 3 . ciclul Krebs. Aşadar ADP este compus din grupul din 3 atomi de carbon şi restul a două grupuri fosfat. Un ion şi doi electroni sunt transferaţi la nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+) pentru a forma două molecule de NADH. grupul PO4 este eliberat din grupul cu 3 atomi de carbon şi se combină cu o moleculă de ADP. şi lanţul de transport al electronilor. Respiraţia celulară transferă cam 40% din energia glucozei în ATP. În fazele finale ale glicolizei. Un grup fosfat are formula P04. eliberând energie ce alimentează celula. fiecare cu câte o moleculă de fosfat. la care doar 25% din energie este utilizată. glucoza este descompusă cu ajutorul enzimelor şi altor molecule ce se află în citoplasmă. în cazul glicolizei.mai multe organisme întrucât energia conţinută în glucoză nu poate fi folosită în celule fără a fi stocată în ATP. stadiul de tranziţie. În glicoliză.

a grăsimilor şi proteinelor din organism. Un alt produs al ciclului este o altă moleculă purtătoare de energie. În celelalte faze ale ciclului. fiecare grup acetil se combină cu o moleculă de oxaloacetat. Această membrană întinsă este acoperită cu sute de mii de enzime care dirijează respraţia celulară. Cele două molecule de ATP apărute în cursul glicolizei sunt folosite pentru reacţii celulare ce necesită energie. Se eliberează de asemenea patru electroni. Se manifestă la toate animalele. structură deseori numită uzina energetica a celulei. Faza de tranziţie reprezintă un scurt pasaj biochimic între glicoliză şi ciclul Krebs. apărând o moleculă bogata în energie numita adenosintrifosforic (ATP). Acţionând ca agenţi de transport. Cele două molecule acetil împreună cu două molecule de coenzima A intră în aşa numitul ciclu al lui Krebs. moleculele de NADH şi FADH2 îşi depun încărcătura de electroni şi ioni de hidrogen lângă moleculele ce formează lanţul. există o strânsă legătură între ciclul Krebs şi ciclul acizilor graşi. care circulă în celulă de-a lungul unei serii de molecule purtătoare. Dioxidul de carbon format se elimină la respiraţie. La iniţierea ciclului. Acest dioxid de carbon. molecula de acid citric pierde doi dintre atomii săi de carbon. ciclul acidului citric are o deosebită importanţă pentru sinteza şi degradarea hidraţilor de carbon. aflat 4 . Faza de tranziţie Moleculele de piruvat se mută din citoplasmă în structuri specializate ale celulei numite mitocondrii unde au loc celelalte faze ale respiraţiei celulare. dar următoarea moleculă are o atracţie mai puternică şi îi atrage către ea. Reacţiile lanţului de transport al electronilor apar în câteva molecule apropiate din membrana mitocondrială. ea este sfărâmată în grupuri acetil CH3CO. ciclul are loc în mitocondrii. În urma acestor reacţii. molecula de oxaloacetat este regenerată. O altă moleculă energizată. un prim deşeu al respiraţiei celulare. În ciclul lui Krebs se consumă apă şi se elimină CO 2 şi H. Lantul de transport al electronilor. este folosita pentru a furniza energie suplimentara celulelor musculare şi nervoase. La încheierea ciclului. Fiecare mitocondrie este acoperită cu o membrană care este înfăşurată de multe ori. apă şi dioxid de carbon. În organismele ale căror celule au nucleu. Prin urmare. înainte de a se combina cu oxigenul şi a forma apa. Între ciclul acidului citric şi metabolismul proteinelor există o interdependenţă. Numeroasele enzime permit ca o mare cantitate de ATP să fie podusă simultan într-o mitocondrie. Înainte ca hrana să intre în ciclul acidului citric. Ciclul Krebs Serie de reacţii chimice produse în celule al căror rezultat final este descompunerea moleculelor din hrană în energie. De asemenea. rezultând acid citric C3H4OH. fiecare moleculă de piruvat se transformă într-un grup acetil. creatinfosfatul. eliminaţi sub forma de CO 2. Prima moleculă din lanţ atrage electronii. Electronii trec de-a lungul lanţului până găsesc O 2. la plantele superioare şi în cele mai multe bacterii. O altă enzimă înlătură CO2 din fiecare moleculă de piruvat.NADH şi două molecule de piruvat. este difuzat în afara celulei. În această scurtă fază enzimele transferă ioni de hidrogen şi electroni din cele două molecule de piruvat la doua molecule NAD+ pentru a forma încă două molecule NADH. hidrogenul format este oxidat enzimatic printr-un proces însoţit de eliberarea unei cantităţi mari de energie. Aceasta moleculă se poate combina cu un alt grup acetil pentru a iniţia încă un ciclu de reacţii care produce mai multă energie pentru acoperirea nevoilor organismului. numita guanosintrifosfat (GTP). Moleculele de ATP şi GTP sunt utilizate pentru procesele consumatoare de energie ale celulei.

Se estimează că o singură celulă din creierul uman foloseşte 10 milioane de molecule de ATP în fiecare secundă. etc. In organismele vii au loc variate reactii in urma carora din substante cu molecule mai simple rezulta substante cu molecule mai complicate sunt transformate in substante cu molecule mai simple. Cu toate că glucoza este principala sursă pentru sintetizarea ATP. monozaharidele se caramelizeazasi apoi se carbonizeaza. care sunt însoţiţi de ionii de hidrogen. atat in stare libera.contin cantitati importante de glucoza. Pe masură ce electronii avansează pe lanţul de transport. Toate monozaharidele sunt substante neutre. Monozaharide Monozaharidele pot fi considerate produse de oxidare a unor alcooli polihidroxilici.în ultima moleculă din lanţ. Solutiile monozaharidelor naturale prezinta activitate optica. După ce NADH şi FADH2 cedează electronii şi ionii de hidrogen. 5 . Respiraţia celulară este în legătură cu alte sisteme metabolice care pot ceda respiraţiei celulare molecule în diferite momente ale ciclului. cloroform etc. celuloza. foarte raspandite substante. pentoze. lanţul produce 32 molecule de ATP. dar majoritatea se deplasează în citoplasmă. Prin incalzire. ele sunt convertite la NAD+ şi FAD2+. O constanta caracteristica a lor este rotatia specifica. hexoze. Dupa numarul de atomi de carbon din molecula. trioze. mai greu solubile in alcool si insolubile in eter. numite aldoze. Ele au gust dulce. unde sunt folosite la activitatea celulară. Oxigenul are cea mai mare afinitate pentru electroni din lanţ şi de aceea el reţine electronii. Monozaharidele sunt foarte raspandite in natura. celulele pot produce ATP pornind şi de la alte molecule. sunt produse de condensare a monozaharidelor. solubile in apa. Milioane de molecule de ATP sunt sintetizate în fiecare secundă. Abilitatea de a utiliza molecule alternative păstrează activă producţia de ATP chiar dacă se epuizează glucoza. 4). Unele dintre ele rămân în celulă pentru a-i oferi energia necesară. În cele mai multe celule. exista insa monozaharide fara gust sau cu gust amarui. din care acestea se pot obtine prin hidroliza. Zaharul . utilizată de celulă în alte reacţii. fructoza. etc. O clasa de derivati ai monozaharidelor sunt substantele tanante din categoria galotaninurilor. monozaharidele se impart in bioze. ei eliberează energie care este utilizată de o enzimă pentru a sintetiza ATP din ADP şi grupuri de fosfaţi din mitocondrie.Dupa cum a fost oxidata o grupa de alcool primar sau de alcool secundar rexzulta o grupa aldehidica sau o grupa cetonica adica hidroxi-aldehide sau hidroxi-cetone. Combinaţia de electroni. ceea ce oferă celulei o resursă stabilă de astfel de molecule pentru a realiza respiraţia celulară. Glicozidele. amidonul. cristaline. ioni de hidrogen şi oxigen formează apa. cat si in forma combinata. heptoze. rezultă 38 molecule de ATP pentru fiecare moleculă de glucoză procesată. Împreună cu cele două molecule ATP produse în cursul glicolizei şi cele patru molecule generate în ciclul lui Krebs. Produsele naturale -fructele. de exemplu alcooli si fenoli.Ca urmare se deosebesc monozaharide cu grupa aldehidica . numite cetoze. si monozaharidecu grupa cetonica . tetroze.

In forma stabila. De asemenea. care se dimeriziaza de asemenea cu usurinta. ci rezulta prin reactii de degradare a pentozelor. D (+)-manoza. apoi in acid D-zaharic. sub presiune mica. cristalina. este foarte raspandita in regnul vegetal. urina. In cantitati mici se mai gaseste in sange limfa. glucoza are structura piranozica.etc. 2 atm. in coji de seminte. maltoza. prin hidroliza dau pentoze. D-glucoza trece intai in acid D-gluconic. Tetrozele sunt mai putin importante. Exista patru perechi de stereoizomeri ai aldo-pentozelor. Glucoza se obtine prin hidroliza a oligo. Din solutie apoasa cristalizeaza in mod obisnuit in forma alfa cu o molecula de apa. insa in amestec cu alti compusi. etc. cristalizata acicular care dimerizeaza usor.Monozaharide mai importante: Triozele nu se gasesc libere in natura. este folosita la fabricarea oglinzilor. imprimerie si ca apret). ele nu se intalnesc in natura. In stare solida este dimerizata. Este o substanta cu gust dulce. De asemenea se gaseste in stare combinata. sub forma de glicozide. Glucoza este intrebuintata ca inlocuitor de zahar in cofetarie si la prepararea lichiorurilor. D (-)-fructoza este cea mai importanta ceto-hexoza.si polizaharidelor. se mai utilizeaza in industria textila (vopsitorie. substante siropoase. care se topeste la 72C. Dihidroxiacetona se poate obtine din glicerina prin oxidare cu brom sau pe cale fermentativa. Prin oxidare. Pentozele se gasesc in natura sub forma unor polizaharide. mai mult sub forma de polizaharide si glicozide. ( La bolnavii de diabet cantitatea de glucoza din urina si sange este marita). D (+)-galactoza si D (-)-fructoza. cum si a glicozidelor. Prin fermentarea glucozei cu drojdie de bere se btin ca produse principale bioxid de carbon si etanol. Dintre hexoze. In stare anhidra se topeste la 146C. D(+)-xiloza si D (-)-riboza. fie sub forma de dizaharide (lactoza. fie ca atare in sucul de fructe dulci sau in flori. si anume este o alfa-piranoza. Avand proprietati reducatoare. Ea se gaseste alaturi de glucoza in fructe dulci si miere. Industrial se prepare din amidon. sau zaharul de struguri. se cunosc glicozide in a caror structura se gasesc pentoze. Mai importante sunt glicerinaldehida si dihidroxiacetona . Glicerinaldehida racemica se paote scinda in enantiomeri. Acestia apar in regnul vegetal in lemn. cele mai importante sunt : D (+)glucoza. zaharoza. prin reducere trece in alcoolul hexahidroxilic D-sorbitol. Glicerin aldehida se prepara cu greutate. Hexozele sunt foarte raspandite in natura. In forma racemica se poate obtine prin oxidarea moderata a glicerinei. cum si doua perechi de stereoizomeri ai cetopentozelor. mai putin in stare libera. De asemenea. De asemenea. pentozanii. pri hidroliza cu acid clorhidric diluat. D (+)-Glucoza. in paie . impreuna cu glucoza intra in 6 . ca si glicerinaldehida. Dintre stereoizomerii aldo-pentozelor sunt mai importanti: L (+)-arabinoza. Racemicul este o substanta cu gust dulce. In solutie da toate reactiile caracteristice grupei carboxil. celobioza) sau polizaharide (amidon si celuloza).

In aceste combinatii. Aldo-heptoze au fost obtinute pe cale de sinteza pornind de la hexoze. si anume doua ceto-heptoze. Ea este puternic levogira. fructoza se gaseste sub forma furanozica. In natura exista doua heptoze. odata cu glucoza. Se topeste la 103 C si este solubila in apa.compozitia dizaharidei zaharoza. in stare libera se gaseste insa sub forma piranozica. 7 . De aceea inainte se numea levuloza. prin hidroliza zaharozeisau prin hidroliza inulinei. Prin reducerea fructozei se obtin doi hexitoli : D-manitol si D-sorbitol. desi apartine seriei D. Fructoza se obtine. Heptozele sunt mai putin importante.