I I I – Transaminarea

Transaminarea este reacţia reversibilă prin care gruparea amino este transferată de pe un
aminoacid pe un -cetoacid, cu formarea unui alt aminoacid şi a unui alt -cetoacid, transferul
fiind realizat de enzimele numite transaminaze.
Toate transaminazele au drept cofactor un derivat al vitaminei B6, piridoxalfosfatul, care
funcţionează ca acceptor intermediar al grupării amino:
 
Transaminarea este cea mai comună reacţie care implică
amino-acizii liberi şi numai treonina şi lisina nu participă la
astfel de reacţii. Un exemplu de reacție de transaminare care
furnizează compuși biochimici ce fac legătura între metabolismul
glucidic, lipidic și cel protidic este:  
 
 

GPT =AAT (aminotransferază)-vezi Cursul 2 !!

O altă reacție de transaminare la fel de importantă este:

GOT =AAT (aminotransferază)-vezi Cursul 2 !!

GPT și GOT sunt aminotransferaze cu localizare intracelulară (hepatică și musculară), iar

concentrația lor în sânge este foarte mică în condiții fiziologice.În anumite stări patologice
activitatea lor în sânge crește, acesta fiind semnalul unei ” lize” celulare hepatice sau musculare.
De aceea distribuţia unora dintre transaminaze în anumite ţesuturi animale este utilizată ca
diagnostic prin determinarea cantităţii de enzimă eliberată datorită lezării ţesutului hepatic.

Trebuie menţionat că transaminarea este un proces complex de degradare şi sinteză a aminoacizilor,

întrucât permite biosinteza altor aminoacizi pe baza cetoacizilor proveniţi din hrană sau din alte
procese metabolice!
 5.4.Metabolismul amoniacului
Amoniacul, care se formează la nivel celular prin deaminarea aminoacizilor, din diferite
amine biogene sau din catabolizarea bazelor azotate (componente structurale ale acizilor
nucleici), este un compus toxic pentru organismul viu (mai ales pentru sistemul nervos
central). De aceea organismul viu posedă mecanisme eficiente şi rapide de blocare şi eliminare a
amoniacului toxic, de fapt mecanisme de detoxifiere, care pot fi de două feluri:
a)transformarea amoniacului toxic în uree netoxică (ciclul ureogenetic) şi eliminarea acesteia pe
cale renală;
b)transformarea amoniacului toxic în glutamină, substanţă netoxică.

 a)Transformarea amoniacului în uree se realizează prin procesul de ureogeneză, la nivel hepatic.

Ciclul ureogenezei, ca şi cel al acizilor tricarboxilici, a fost descoperit de Sir Hans Krebs; ciclul
începe şi se termină cu ornitina într-o succesiune de doar patru reacţii enzimatice ce se desfăşoară în
mitocondrie.Etapele ciclului ureogenezei sunt:
-mai întâi amoniacul intră în ciclu după condensare cu bicarbonatul HCO3 (forma de vehiculare a
CO2), când rezultă carbamoilfosfatul;
-carbamoilfosfatul reacţionează cu ornitina, formând citrulina.
-citrulina reacţionează cu aspartatul şi rezultă argininosuccinatul care va fi scindat în arginină şi
acid fumaric;
- prin hidroliza argininei se eliberează ureea şi se reface ornitina
 Schema generală a ciclului ureogenetic este:

b)Transformarea amoniacului în glutamină este procesul de detoxifiere al organismului viu

prin care amoniacul este blocat de acidul glutamic şi rezultă glutamina, compus
netoxic.Reacția este următoarea:

Glutamina intervine în menţinerea echilibrului acido-bazic la nivelul rinichiului şi furnizează atomii de

azot necesari biosintezei bazelor azotate adenină şi guanină. La unele specii de păsări, reptile, nevertebrate,
amoniacul se elimină sub formă de acid uric.
 5.5.Catabolismul acizilor nucleici
Acizii nucleici sunt polinucleotide, nucleotidele fiind componente structurale ale compuşilor
macroergici (ATP, GTP,CTT, TTP şi UTP) şi totodată unităţile monomere constituente ale acizilor
nucleici.
Schema generală a catabolismului acizilor nucleici este următoarea:

●Pentozele rezultate din catabolismul acizilor nucleici se absorb la nivelul intestinului subţire.
●Bazele azotate insolubile în mediul apos din intestin se absorb foarte greu. Degradarea
bazelor azotate se face pe următoarele căi:
a)degradarea bazelor azotate purinice-la om, maimuţă, păsări, reptile, câine dalmaţian
degradarea acestora este calea metabolică de formare a acidului uric. Acidul uric se
biosintetizează în ficat, funcţia respectivă denumindu-se uricopoeză şi se elimină pe cale renală. La
marea majoritate a mamiferelor produsul final îl constituie alantoina care provine din transformarea
enzimatică a acidului uric sub acţiunea uricazei.
 Schema generală de biosinteză a acidului uric este:

La om concentraţia fiziologică de acid uric din sânge este de 2-5 mg/100 ml sânge, valorile mărite (hiperuricemia) înregistrându-se în
afecţiunea numită gută, care se manifestă prin depuneri de urat monosodic în cartilaje şi tendoane

b)degradarea (catabolismul) bazelor pirimidinice:

Citozina suferă un proces de deaminare şi trece în uracil, iar din metil-citozină rezultă timina.
Atât uracilul, cât şi timina se degradează printr-o secvenţă de reacţii cu formare în final de -alanină, respectiv -aminobutirat:

+ H3N  CH2  CH  COO

 ‫׀‬
 CH3
BIOSINTEZA ACIZILOR NUCLEICI ( În cursul următor)!!!!