CICLUL KREBS

Ciclul Krebs (numit şi ciclul acidului citric sau ciclul acizilor tricarboxilici, descris de către
Hans Krebs) reprezintă calea de degradare oxidativă a acetil-CoA rezultată din catabolismul
glucozei, al acizilor graşi şi al unor aminoacizi; deci acest proces metabolic reprezintă o cale finală
comună pentru degradarea aerobă a celor trei categorii de combustibili metabolici. (#2)
Reacţiile ciclului Krebs au loc în mitocondrie, enzimele fiind localizate în matricea
mitocondrială, libere sau ataşate de membrana mitocondrială internă. (#3)

1. Condensarea acetil-CoA cu oxalacetatul, cu formare de citrat

Procesul debutează cu o condensare aldolică între acetil-CoA şi oxalacetat: carbonul metilic
al acetil-CoA este legat la carbonul carbonilic al oxalacetatului; intermediar se formează citril-CoA,
care este hidrolizat rapid la citrat şi coenzima A. Reacţia este catalizată de citrat sintază.
Hidroliza intermediarului tioesteric macroergic (citril-CoA) face ca reacţia să fie puternic
exergonică, deci echilibrul său este net în favoarea citratului; acest fapt este esenţial pentru
funcţionarea ciclului Krebs, întrucât concentraţia oxalacetatului în celulă este redusă.

1
 2. Transformarea citratului în izocitrat
Aconitaza catalizează un proces reversibil de deshidratare a citratului la cis-aconitat, urmat
de adiţia apei la dubla legătură în aşa fel încât se formează izocitratul. Deşi citratul are o moleculă
simetrică, aconitaza reacţionează cu acesta într-o manieră asimetrică (are un situs activ asimetric),
astfel încât cei 2 C care vor fi pierduţi în etapele ulterioare nu derivă din acetil-CoA, ci din
oxalacetat (abia în rundele ulterioare ale ciclului Krebs se vor elimina cei 2 C ai acetil-CoA).

3. Conversia izocitratului în -cetoglutarat

Izocitrat dehidrogenaza (ICDH) catalizează oxidarea izocitratului în prezenţă de NAD+, cu
formarea unui intermediar numit oxalo-succinat, care apoi se decarboxilează la -cetoglutarat.
Există două izoenzime ale ICDH:
- ICDH - NAD+ dependentă, care se găseşte în mitocondrii şi acţionează în ciclul Krebs;
- ICDH - NADP+ dependentă, care are localizare dublă (mitocondrială şi citosolică) şi care
are rol în generarea NADPH (ce va servi ca agent reducător în reacţii anabolice reductive).

4. Decarboxilarea oxidativă a -cetoglutaratului la succinil-CoA

Acest proces este catalizat de -cetoglutarat dehidrogenază (KG-DH), care este un
complex enzimatic asemănător, din punct de vedere structural şi funcţional, cu piruvat
dehidrogenaza (este alcătuit din 3 enzime şi 5 coenzime: TPP, acid lipoic, coenzima A, FAD şi
NAD+). În această reacţie, energia liberă degajată în procesul de oxidare este conservată sub forma
legăturii tioesterice din succinil-CoA (legătură de tip macroergic: G° pentru hidroliza succinil-
CoA este –8,6 kcal/mol).

5. Transformarea succinil-CoA în succinat

În această reacţie, energia eliberată prin scindarea legăturii tioesterice din succinil-CoA este
utilizată pentru sinteza legăturii fosfat-macroergice din GTP sau ATP. Reacţia este catalizată de
succinat tiokinaza (succinil-CoA sintetaza), care are două izoenzime:
- una specifică pentru ADP (distribuită în toate ţesuturile);
- o alta specifică pentru GDP (localizată în ţesuturile implicate în procesul gluconeogenezei
- ficat și rinichi - care utilizează GTP în una din reacţiile sale).
Acesta reprezintă un proces de fosforilare la nivel de substrat: energia eliberată prin
decarboxilarea oxidativă a -cetoglutaratului este conservată în legătura tioesterică a succinil-CoA,
fiind apoi utilizată pentru sinteza ATP din ADP şi Pi.
GTP format în această reacţie (sub acţiunea succinat tiokinazei specifice pentru GDP) poate
ceda un fosfat ADP-ului, pentru a genera ATP, într-o reacţie reversibilă catalizată de nucleozid
difosfat kinaza: GTP + ADP GDP + ATP.

6. Dehidrogenarea succinatului la fumarat

Succinatul se dehidrogenează în prezenţa coenzimei FAD, sub acţiunea succinat
dehidrogenazei, cu formarea acidului fumaric (izomerul trans). Această enzimă este legată de
membrana mitocondrială internă şi reprezintă complexul II din lanţul transportorilor de electroni.

7. Hidratarea fumaratului la malat

Fumaraza (fumarat hidrataza) catalizează o reacţie de hidratare a fumaratului; enzima are o
stereospecificitate ridicată: acţionează numai asupra izomerului trans (acidul fumaric), nu
acţionează asupra izomerului cis (acidul maleic).

8. Dehidrogenarea malatului la oxalacetat

Malat dehidrogenaza catalizează reacţia de dehidrogenare, în prezenţă de NAD+, a
malatului, cu regenerarea oxalacetatului. În condiţii standard, echilibrul reacţiei este net spre
formarea malatului (G° = 7,1 kcal/mol). În condiţiile din celula vie, oxalacetatul este îndepărtat

2
continuu din reacţie prin angajare în reacţia citrat sintazei dintr-o nouă rundă a ciclului Krebs; în
consecinţă, concentraţia oxalacetatului este menţinută la valori foarte scăzute, ceea ce duce la
direcţionarea reacţiei malat dehidrogenazei spre formarea oxalacetatului.

 Rezultatul net pentru o rundă a ciclului Krebs:

- o moleculă de acetil-CoA intră în ciclu şi 2 molecule de CO2 sunt eliberate;
- o moleculă de oxalacetat este utilizată pentru a forma citrat (în prima reacţie a ciclului) şi o
moleculă de oxalacetat este regenerată (în ultima reacţie) → aceasta poate începe o nouă rundă de
reacţii;
- în consecinţă, o moleculă de oxalacetat poate asigura oxidarea unui număr considerabil de
molecule de acetil-CoA, întrucât se regenerează la finalul fiecărei runde a ciclului (s-ar putea
considera că oxalacetatul are un rol „catalitic” în cadrul ciclului Krebs); într-adevăr, oxalacetatul se
găseşte în celulă în concentraţii mici, dar aceste cantităţi mici de oxalacetat pot asigura degradarea
unor cantităţi mari de acetil-CoA.

 Ecuația globală a ciclului Krebs:

Acetil-CoA + 3 NAD+ + FAD + ADP + Pi + 2H2O →
2 CO2 + 3 (NADH+H+) + FADH2 + ATP + CoA-SH

3
 ROLURILE CICLULUI KREBS

Ciclul Krebs are un rol central în cadrul metabolismului, care nu se limitează doar la
oxidarea acetil-CoA; el este un proces amfibolic, având caracter dublu: catabolic şi anabolic.
1. Latura catabolică a ciclului Krebs constă în degradarea acetil-CoA, cu generare de ATP.
(#5)
 Există 4 reacţii de oxidare în ciclul Krebs (3 NAD+-dependente şi una FAD-dependentă);
energia liberă degajată în aceste reacţii este conservată sub forma a 3 molecule de NADH şi a unei
molecule de FADH2; aceste coenzime reduse vor transfera echivalenţii reducători în lanţul
respirator, cuplat cu fosforilarea ADP => sinteză de ATP (3 molecule pentru fiecare moleculă de
NADH şi 2 molecule pentru FADH2, deci în total 11 molecule de ATP sintetizate în procesul
fosforilării oxidative).
 În reacţia succinat tiokinazei se sintetizează 1 moleculă de ATP prin fosforilare la nivel
de substrat.
 Bilanţul energetic global al ciclului Krebs este, deci, de 12 molecule de ATP.
2. Latura anabolică a ciclului Krebs constă în faptul că unii intermediari ai săi servesc ca
precursori pentru o varietate largă de produşi, în cadrul unor procese de biosinteză. (#6)
 Rol în gluconeogeneză: toţi intermediarii ciclului Krebs pot fi folosiţi la sinteza de
glucoză; după transformarea în oxalacetat, ei se pot angaja în procesul gluconeogenezei. Scheletele
de C ale multor aminoacizi pot fi utilizate pentru sinteza de glucoză după transformare în diverşi
intermediari ai ciclului Krebs.
 -cetoglutaratul şi oxalacetatul se transformă, prin reacţii de transaminare, în glutamat şi
aspartat; aceşti aminoacizi vor servi ulterior la sinteza altor aminoacizi, precum şi la sinteza
nucleotidelor purinice şi pirimidinice (aspartatul ca atare, iar glutamatul după transformare în
glutamină).
 Succinil-CoA este utilizată la sinteza hemului, gruparea prostetică a hemoproteinelor
(hemoglobină, mioglobină, citocromi).
 Citratul joacă rol de transportor al radicalului acetil (din componenţa acetil-CoA
provenită din degradarea glucozei) din mitocondrie în citoplasmă, în vederea participării la
biosinteza acizilor graşi (după prânzurile bogate în glucide, în ficat).

REACŢII ANAPLEROTICE

Sunt reacţii care au rolul de a aproviziona ciclul Krebs cu intermediari care au fost
îndepărtaţi din acest proces pentru reacţii biosintetice (în limba greacă „ana” înseamnă „din nou”,
iar „pliro” înseamnă „a umple, a completa”).
În condiţii normale, între procesele care îndepărtează unii compuşi din ciclul Krebs şi cele
care reintroduc aceşti compuşi înapoi în ciclu există un echilibru, astfel încât concentraţiile
intermediarilor din această cale metabolică rămân relativ constante. Depleţia (lipsa) unora din
intermediarii ciclului Krebs nu ar mai permite funcţionarea sa optimă.

1. Piruvat carboxilaza (PC) catalizează principala reacţie anaplerotică, ce duce la generarea

de oxalacetat necesar pentru angajarea acetil-CoA spre degradare în ciclul Krebs.
Reacţia de carboxilare a piruvatului se realizează cu participarea biotinei (o vitamină
hidrosolubilă) în calitate de coenzimă. Piruvat carboxilaza este activată alosteric de acetil-CoA
(enzima are o activitate foarte redusă în absenţa acestui modulator); astfel, pe măsură ce acetil-CoA
se formează prin catabolismul glucozei sau al acizilor grași, ea asigură automat propria sa degradare
în ciclul Krebs prin formarea de oxalacetat.(vom discuta la GNG)

2. Malic enzima catalizează carboxilarea reductivă a piruvatului, în prezenţă de NADPH, cu

formare de malat. Atunci când se desfăşoară de la malat spre piruvat, reacţia generează NADPH,
care este donor de echivalenţi reducători pentru reacţii de biosinteză reductivă.

4
 3. Oxidarea glutamatului sub acţiunea glutamat dehidrogenazei (GDH) duce la formarea
de -cetoglutarat.

Realizând o comparaţie între bilanţul energetic al degradării anaerobe a glucozei, prin

glicoliză la lactat (2 ATP) şi bilanţul degradării totale aerobe (38 ATP), se observă că degradarea
aerobă permite eliberarea întregii cantităţi de energie liberă conţinută în molecula de glucoză şi
conservarea acesteia sub formă de ATP, deci are o eficienţă energetică mult mai mare în comparaţie
cu degradarea anaerobă, care eliberează doar aproximativ 5% din energia moleculei de glucoză.

 Ca o concluzie, în celule există două căi de sinteză a ATP-ului:

 În condiţii aerobe, cea mai mare parte a ATP-ului se produce în procesul fosforilării
oxidative: aceasta este calea majoră, d.p.d.v. cantitativ, de sinteză a ATP-ului în celulă;
 În condiţii anaerobe, fosforilarea oxidativă nu poate avea loc → singura posibilitate de
generare a ATP-ului este fosforilarea la nivel de substrat (deci această cale, minoră d.p.d.v.
cantitativ, dobândește un rol major în condiţii de anaerobioză).

REGLAREA CICLULUI KREBS

Viteza de desfăşurare a ciclului acizilor tricarboxilici depinde de următorii factori: (#10)

1. Disponibilitatea de substrate: acetil-CoA şi oxalacetat.

Atunci când, în urma degradării glucozei (sau a altor substrate energogene), se formează
cantităţi mari de acetil-CoA, activitatea ciclului Krebs va fi crescută. Acetil-CoA are și rolul de
activator alosteric al piruvat carboxilazei, ce catalizează principala reacție anaplerotică, în care se
formează oxalacetatul necesar pentru angajarea acetil-CoA în ciclul Krebs.

2. Disponibilitatea de NAD+ (în forma oxidată), necesar în trei din cele patru reacții de
dehidrogenare din cadrul ciclului.
Menținerea unei cantități adecvate de NAD+ depinde de reoxidarea NADH (format în cele
trei reacţii de dehidrogenare) în lanţul respirator; viteza de desfăşurare a lanţului respirator
depinde de disponibilitatea de ADP, deci de starea energetică a celulei:
- stare energetică joasă (tradusă prin [ATP] ↓ şi [ADP] ↑) → disponibilitatea mare de
ADP va duce la creşterea vitezei fosforilării oxidative → accelerarea oxidării NADH în lanţul
respirator => creşterea cantităţii de NAD+ în forma oxidată → aceasta va permite creşterea vitezei
ciclului Krebs;
- stare energetică înaltă (tradusă prin [ATP] ↑ şi [ADP] ↓) → scăderea disponibilităţii
ADP va duce la scăderea vitezei fosforilării oxidative → încetinirea oxidării NADH în lanţul
respirator => ↓ cantității de NAD+ în forma oxidată → scăderea vitezei ciclului Krebs.
Așadar, viteza de desfășurare a ciclului Krebs este strâns corelată cu viteza lanțului
respirator și a fosforilării oxidative.

3. Activitatea celor trei enzime care catalizează reacţiile exergonice din cadrul ciclului
Krebs: citrat sintaza, izocitrat dehidrogenaza, -cetoglutarat dehidrogenaza. (#11)

Enzima Modulatori pozitivi Modulatori negativi

Citrat sintaza ADP ATP

NADH
Citrat

5
 Izocitrat dehidrogenaza ADP ATP
NADH
-cetoglutarat dehidrogenaza NADH
Succinil-CoA

a) Citrat sintaza - este modulată alosteric:

- pozitiv de către ADP;
- negativ de către ATP, NADH şi citrat (produs al reacției).
b) Izocitrat dehidrogenaza - este cel mai important punct de control al ciclului acizilor
tricarboxilici (etapa limitantă de viteză). Această enzimă cheie este modulată alosteric:
- pozitiv de către ADP;
- negativ de către ATP şi NADH.
c) -cetoglutarat dehidrogenaza - este inhibată alosteric de către NADH şi succinil-CoA
(produs al reacţiei).

 Existenţa unor cantităţi mari de ATP în celulă semnifică satisfacerea necesităţilor energetice
ale celulei; ATP-ul determină scăderea vitezei de desfăşurare a ciclului Krebs prin inhibarea
alosterică a două dintre enzimele supuse controlului metabolic.
 Concentraţii mari de ADP în celulă semnifică depleţia rezervelor de ATP; ADP-ul
determină accelerarea ciclului Krebs prin activarea a două dintre enzime, în felul acesta generându-
se noi cantităţi de ATP.
 Acumularea de NADH (ca urmare a scăderii reoxidării sale în lanțul respirator) duce la
inhibarea activităţii celor trei enzime reglatorii.
 Acumularea de citrat (produs de reacţie al citrat sintazei) şi de succinil-CoA (produs de
reacţie al -cetoglutarat dehidrogenazei) determină inhibiţia feed-back a celor două enzime.
Ca o concluzie, principalii factori care reglează viteza de desfășurare a ciclului Krebs sunt
rapoartele [NADH]/[NAD+] și [ATP]/[ADP], care reflectă starea energetică a celulei:
- o stare energetică înaltă este asociată cu valori crescute ale celor două rapoarte, care
determină încetinirea ciclului Krebs, ducând la diminuarea producției de ATP;
- o stare energetică joasă este asociată cu valori scăzute ale celor două rapoarte, care
determină accelerarea ciclului Krebs, ducând la refacerea rezevelor de ATP ale celulei.
Această modalitate de reglare se încadrează în mecanismul general de corelare a ritmului
degradării combustibililor metabolici cu ritmul utilizării ATP ca sursă de energie.

DE RETINUT!

ETAPELE DEGRADĂRII TOTALE A GLUCOZEI

 În anaerobioză, molecula de glucoză este degradată parţial (până la lactat), cu generarea a

2 molecule de ATP.
 În aerobioză, glucoza este degradată total, la CO2 şi H2O, cu implicarea mai multor etape:
1. Glicoliza până la piruvat;
2. Decarboxilarea oxidativă a piruvatului la acetil-CoA;
3. Oxidarea acetil-CoA la CO2 în ciclul Krebs.
Ca urmare a desfășurării celor trei procese se generează ATP în două moduri:
- prin reacții de fosforilare la nivel de substrat (două în glicoloză și una în ciclul Krebs);
- în reacțiile de dehidrogenare din cadrul celor trei etape are loc conservarea energiei
eliberate sub forma coenzimelor reduse NADH şi FADH2; acestea se vor reoxida în lanţul
respirator, ducând la sinteză de ATP în procesul fosforilării oxidative.

6
  Bilanţul energetic al degradării totale, aerobe, a moleculei de glucoză: (#12)
1. Glucoză → piruvat (glicoliza):
- reacţiile de fosforilare la nivel de substrat → 2 ATP
- reacţia gliceraldehid-3-P dehidrogenazei: 2 x NADH → 2 x 3 ATP = 6 ATP în procesul
fosforilării oxidative
=> bilanţ al glicolizei desfăşurate în condiţii aerobe: 2 + 6 = 8 ATP.
2. Piruvat → acetil-CoA (reacţia piruvat dehidrogenazei):
- 2 x NADH → 2 x 3 ATP = 6 ATP în procesul fosforilării oxidative.
3. Acetil-CoA → 2 CO2 (ciclul Krebs):
- 2 x 12 ATP = 24 ATP.
Total: 8 + 6 + 24 = 38 ATP.

Realizând o comparaţie între bilanţul energetic al degradării anaerobe a glucozei, prin

glicoliză la lactat (2 ATP) şi bilanţul degradării totale aerobe (38 ATP), se observă că degradarea
aerobă permite eliberarea întregii cantităţi de energie liberă conţinută în molecula de glucoză şi
conservarea acesteia sub formă de ATP, deci are o eficienţă energetică mult mai mare în comparaţie
cu degradarea anaerobă, care eliberează doar aproximativ 5% din energia moleculei de glucoză.

 Ca o concluzie, în celule există două căi de sinteză a ATP-ului:

 În condiţii aerobe, cea mai mare parte a ATP-ului se produce în procesul fosforilării
oxidative: aceasta este calea majoră, d.p.d.v. cantitativ, de sinteză a ATP-ului în celulă;
 În condiţii anaerobe, fosforilarea oxidativă nu poate avea loc → singura posibilitate de
generare a ATP-ului este fosforilarea la nivel de substrat (deci această cale, minoră d.p.d.v.
cantitativ, dobândește un rol major în condiţii de anaerobioză).

7
8