DIABETUL

INTRODUCERE

Pe parcurul acestei lucrări se urmărește ce este și cum se manifestă diabetul.

Joseph von Mering (fig.1.1) și Oskar Minkowski (fig. 1.2) sunt considerați cei care au
descoperit diabetul în 1899 și care au demonstrat că un

câine căruia i s-a îndepărtat pancreasul a dezvoltat diabet.

Fig. 1.1. Joseph von Mering Fig. 1.2. Oskar Minkowski

Sursă poze: https://www.medicalnewstoday.com/articles/317484#early-science
Însă mențiuni ale unor boli care ne duc cu gândul la diabet, se regăsesc până cu peste
3000 de ani în urmă, când vechii egipteni au menționat o condiție care pare să fi fost diabet de tip
1. Aceasta prezenta urinare excesivă, sete și pierdere în greutate. Mențiunea a recomandat o dietă
de cereale integrale pentru a reduce simptomele.
(https://www.medicalnewstoday.com/articles/317484#early-science )
În India antică, oamenii au descoperit că ar putea folosi furnici pentru a testa diabetul.
Dacă furnicile erau atrase de urina pacienților, acest lucru reprezenta un semn că ea conține
niveluri ridicate de zahăr. Ei numesc condiția ”madhumeha”, ceea ce înseamnă urină cu miere.

1
 În secolul al III-lea, Apollonius din Memphis a menționat termenul “diabet zaharat”,
aceasta fiind cea mai veche referință. În timp, medicii greci au distins de asemenea diabetul
zaharat și diabetul insipid.
După descoperirea făcută de Chevreul în 1815, și anume că substanţa dulce din urina
diabeticilor era identifică cu zahărul din struguri, natura bolii (creșterea glucozei în sânge și
urină) devenea primul element obiectiv pe baza căruia diabetul putea fi pus în evidenţă. În prima
parte a sec. al XIX-lea, Apollinaire Bouchardat (1806-1886) și marele fiziolog Claude Bernard
(1813-1878) au dezvoltat metode practice pentru determinarea glucozei, au precizat valorile
normale ale acestora, pragul renal pentru apariţia glucozei în urină și glicogenul hepatic ca formă
de depozitare a glucozei.
(https://www.medicalnewstoday.com/articles/317484#early-science)
Între 1877-1883, Lancereaux a publicat primele date care susţineau originea pancreatică a
diabetului, fiind primul autor care a introdus termenul de diabet pancreatic (iunie 1877),
interpretând corect diabetul, nu ca o boală în sensul strict al termenului, ci ca un sindrom cu mai
multe tipuri, descriind magistral 2 forme: diabetul „slab“ apărut la vârste tinere, cu debut relativ
brusc, manifestări clinice evidente, cu pierdere ponderală și evoluţie fatală, și diabetul „gras“,
apărut la vârste mai înaintate, asociat adesea cu obezitatea, având o evoluţie, după aprecierea lui,
„indefinită“. Acest tip a fost denumit de el și diabet constituţional, datorită caracterului său
familial.
În 1889, von Mering și Minkowski, dorind să evalueze rolul pancreasului în digestia
intestinală a grăsimilor, efectuează o pancreatectomie. Spre surprinderea lor, au constatat apariţia
simptomelor clinice ale diabetului, confirmând prin experimentul lor, cu totul întâmplător,
originea pancreatică a diabetului. Anatomistul Edouard Laguèsse redescoperă teza de licenţă a
tânărului Paul Langerhans, absolvent al Universităţii din Berlin, făcută sub conducerea lui Rudolf
Virchow, care, analizând la microscopul optic secţiuni din pancreas, a observat că, pe lângă
ţesutul acinar majoritar al acestui organ, din loc în loc se observă aglomerări celulare distincte
cărora nu le-a dat nici o interpretare. (Ionescu, 2015)
În 1912, după studii minuţioase privind funcţia glicogenică hepatică și demonstrarea
rolului pe care absenţa hormonului antidiabetic pancreatic o are asupra acestuia, marele fiziolog
și clinician N.C. Paulescu (1869-1931) intuiește funcţia pancreasului așa cum o cunoaștem noi în
prezent: pancreasul este o glandă cu secreţie mixtă, una externă, care prin producerea de enzime
2
modifică digesti a alimentelor glucidice, lipidice și proteice pentru a le transforma în compuși
absorbabili în intestin; și alta internă, aceea de a face ca aceste substanţe glucidice, lipidice și
proteice să poate fi utilizate în ţesuturile periferice.

Fig. 1.3. N. C. Paulescu, la începutul carierei sale de profesor la Catedra de fiziologie

din București
Sursă poză: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu
Această viziune este acceptată în prezent de toată lumea, dar cu o întârziere de 80 de ani,
întrucât constatarea că diabetul nu este numai melitus, dar și lipidus și proteinus a fost acceptată
ca o realitate chimică și biochimică abia la începutul acestui mileniu.
Conceptul lui Paulescu, acela că hormonul antidiabetic pancreatic controlează întregul
metabolism energetic, se baza deopotrivă pe o bună cunoaștere a diabetului uman. Paulescu
abordează întreaga problematică a fiziologiei și patologiei pancreasului, începând cu embriologia,
anatomia, histologia (unde descrie în detaliu cele 2 glande asociate – cea acinară și cea insulară)
și fiziologia organului, ocazie care îi permite descrierea manifestărilor clinice și biochimice ale
diabetului uman, pe care le compară cu simptomele diabetului indus prin extirparea pancreasului
la câine.
Este descrisă apoi întreaga patologie clinică a pancreasului, de la plăgi/contuzii sau
rupturi ale pancreasului, până la pancreatitele acute și cronice, deetiologie tuberculuoasă sau
sifilitică, neoplaziile pancreatice cu diferitele sale forme clinice și de alte etiologii. (Tîrgoviște,
1996)

CAPITOLUL 1

3
 PANCREASUL, INSULINA ȘI REZISTENȚA LA INSULINĂ

În 1889, Joseph von Mering și Oskar Minkowski au descoperit că extirparea pancreasului

la câine ducea la dezvoltarea diabetului și moartea lui rapidă, ceea ce i-a ajutat pe cercetători să
înțeleagă rolul pancreasului în reglarea nivelului de zahăr în sânge.
În 1910, Sir Edward Albert Sharpey-Schafer a emis ipoteza că diabetul era produs de lipsa
unei anumite substanțe pe care o producea pancreasul. El a numit-o insulină, de la insulă,
deoarece era produsă de insulele lui Langerhans din pancreas.
(https://www.medicalnewstoday.com/articles/317484#early-science )
Pancreasul este o glandă, în forma unui con alungit, și face parte din sistemul digestiv.
Este implicat în secreția endocrină (proces care implică secreția de produse, hormoni, direct în
sânge) precum și secreția exocrină (proces în care produsele sunt plasate într-o cavitate naturală
din corp sau eliberate în exterior). Aproape poziționat pe orizontală, pancreasul este situat în
abdomenul superior și transversal în spatele stomacului, la nivelul primelor două vertebre
lombare.
Pancreasul are două funcții principale: secreția exocrină și secreția endocrină. Cea
exocrină este indispensabilă pentru procesarea digestivă a alimentelor și esențială pentru
funcționarea sistemului digestiv; secreția endocrină este implicată în funcționarea sistemului
endocrin.
Secreția exocrină, esențială pentru procesarea alimentelor consumate, se realizează prin
structuri mici, cunoscute sub numele de acini glandulari, care sunt secretate în intestin și se varsă
prin ductul Wirsung. Produsul final în secreția exocrină este sucul pancreatic, un lichid format
dintr-un set de enzime (lipaza, amilaza, etc.) esențiale pentru digestie. (Papilian,1982)
Secreția endocrină se realizează prin celule endocrine grupate în insulele Langerhans.
Celulele endocrine sunt împărțite în celule alfa, celule beta și celule delta. Celulele alfa sunt
implicate în secreția de glucagon (hormonul hiperglicemic); celulele beta sunt implicate în
secreția de insulină (hormonul hipoglicemic); și, la final, celulele delta sunt implicate în
secretarea hormonului somatostatină, prin care poate fi monitorizată activitatea celulelor.

4
 Fig. 2.1. Pancreasul
Sursă poză: https://anatomie.romedic.ro/pancreasul
Insulele lui Langerhans reprezintă o aglomerare de celule aflate în pancreasul endocrin,
care măsoară presiunea sângelui și produc o serie de hormoni, printre care insulina, pe care le
eliberează în sânge. Au fost descoperite în anul 1868 de medicul german Paul Langerhans.
(Papilian,1982)
Hormonii produși în insulele pancreatice sunt secretate direct în circuitul sanguin de către
cinci tipuri de celule:
 Celule alfa, care produc glucagon (20% din totalul celulelor insulare)
 Celule beta, care produc insulin și amilină (≈70%)
 Celule gamma, care produc polipeptide pancreatice (<5%)
 Celule delta, care produc somatostatină (<10%)
 Celule epsilon, care produc grelină (<1%)
(Ranga, 2002)
Glucagonul este cel de-al doilea hormon pancreatic implicat în reglarea echilibrului
glicemic, alături de insulină. Glucagonul se numește diferit, dar este adesea denumit hormon - un
antagonist al insulinei. Oamenii de știință H. Kimball și J. Murlin au descoperit o nouă substanță
pancreatică în 1923, la 2 ani după descoperirea istorică a insulinei. Dar, apoi, puțini oameni au
ghicit despre rolul de neînlocuit al glucagonului în organism. Astăzi, medicina folosește două
funcții principale ale "hormonului de foame" - hiperglicemic și diagnostic, deși substanța
îndeplinește, de fapt, mai multe sarcini importante în organism. Glucagonul prezintă efect
hiperglicemiant. Acesta este secretat de celulele alfa ale insulelor Langerhans. Pancreasul secretă

5
glucagon atunci când nivelul glicemiei scade prea mult. Glucagonul stimulează ficatul să
transforme rezervele sale de glicogen în glucoză, care este imediat eliberată în sânge
(glicogenoliza). Glucagonul și insulina fac parte dintr-un sistem feedback ce menține glicemia la
un nivel acceptabil.
Glucagonul este un polipeptid (non-steroid), alcătuit din 29 de resturi de aminoacizi.
Insulina este un hormon, secretat de insulele lui Langerhans (celulele beta ale
pancreasului endocrin), ce participă la metabolismul glucidelor. Insulina este cel mai important
hormon în metabolismul glucidelor, contribuind în primul rând la micșorarea concentrației
glucozei în sînge, deoarece marește permeabilitatea membranei celulare pentru glucoză și are o
acțiune antagonistă glucagonului.
Celulele beta sunt sediul sintezei, depozitării și eliberării de insulină, iar conținutul în
insulină este paralel cu numărul granulelor din aceste celule, granulele fiind considerate
acumulări de insulină. Abundența granulațiilor depinde de echilibrul între sinteza și nevoia de
insulină a organismului, iar zincul ar juca un rol important în menținerea insulinei în granule,
unde este găsit în concentrații mari.
Gena insulinei este mai întâi transcrisă în ARNm și traduse în preproinsulină. După
traducere, precursorul preproinsulinei conține o peptidă semnal N-terminal care permite
translocarea în reticulul endoplasmic dur (RER). În interiorul RER, peptida semnal este scindată
pentru a forma proinsulina. Apoi, plierea proinsulinei are loc formând trei legături disulfură.
Ulterior plierea proteinelor, proinsulina este transportat la aparatul Golgi și intră granule de
insulină imature în care proinsulina este clivat la forma de insulină și peptidă-C. După
maturizare, aceste vezicule secretoare conțin insulină, peptidă C și amilină până când calciul
declanșează exocitoza conținutului granulelor.
Prin procesarea translațională, insulina este codificată ca un precursor de 110 aminoacizi,
dar este secretată ca o proteină de 51 aminoacizi. (Ranga, 2002)

6
 Fig. 2.2. Secreția bazală de insulină
Sursă poză: https://slideplayer.com/slide/14455673/
Anilina sau polipeptida amiloidă a insulelor (IAPP), este un hormon peptidic cu 37 de
reziduuri. Este secretat cu insulină din celulele β pancreatice în raport de aproximativ 100:1
(insulină: amilină). Amilina joacă un rol în reglarea glicemică prin încetinirea golirii gastrice și
promovarea sațietății, prevenind astfel creșteri post-prandiale ale nivelului de glucoză din sânge.
Polipeptida pancreatică (PP) este o polipeptidă secretată de celulele PP în pancreasul
endocrin predominant în capul pancreasului. Este format din 36 de aminoacizi și are o greutate
moleculară de aproximativ 4200 Da. Funcția PP este de autoreglare a activităților de secreție
pancreatică (endocrină și exocrină). De asemenea, are efecte asupra nivelului de glicogen hepatic
și a secrețiilor gastro-intestinale.
Somatostatina, cunoscută și sub numele de hormon inhibitor al hormonului de creștere
(GHIH) sau sub alte nume, este un hormon peptidic care reglează sistemul endocrin și afectează
neurotransmisia și proliferarea celulară prin interacțiunea cu receptorii de somatostatină cuplați
cu proteina G și inhibarea eliberării a numeroși hormoni secundari.
Grelina (sau lenomorelin, INN) este un hormon de produs de celulele enteroendocrine ale
tractului gastrointestinal, în special stomacul, și este adesea numit un „hormon de foame “.
Nivelurile de grelină din sânge sunt cele mai ridicate înainte de masă, revenind la niveluri mai
scăzute după ora mesei. Grelina poate ajuta la pregătirea pentru consumul de alimente prin
creșterea motilității gastrice și a secreției de acid gastric. (Ranga, 2002)
CAPITOLUL 2

7
 DIABETUL

Diabetul este o afecțiune cronică caracterizată prin creșterea în sânge a glucozei (un fel de
zahăr) peste valorile normale, cu sau fără eliminarea acestuia în urină. Valori normale ale
glicemiei (glucozei sanguine): 60-120 mg%, în funcție de metoda de dozare.
Diabetul zaharat, odată apărut se menține toată viața și necesită un control permanent al
glicemiei și glicozuriei (zahărul din urină).
Cauza diabetului zaharat este fie scăderea secreției insulinei, hormon secretat de celulule
β ale pancreasului endocrin, cum se întâmplă în diabetul tânărului, fie imposibilitatea insulinei,
secretată normal sau chiar în cantitate crescută de a acționa la nivelul țesuturilor (muschi, ficat
etc.), așa cum se întâmplă în diabetul de maturitate (peste 35-40 de ani).
Odată depistat diabetul zaharat va fi permanent monitorizat, întrucât la un pacient incorect
tratat pot să apară tulburări și ale celorlalte metabolisme: lipidic, proteic, hidroelectrolitic,
vitaminic, acido- bazic, cu instalarea rapidă a unor complicații acute ce pun în pericol imediat
viața sau instalarea lentă a unor complicații cronice, ce pot atinge întregul organism, scăzând
durata și calitatea vieții.
Diabetul zaharat apare la orice vârstă, la ambele sexe, cu diferențe mari ale frecvenței lui
în diverse zone geografice. În țara noastră există peste 1.785.300 de diabetici (rezultat statistic la
nivelul anului 2017) iar în lume peste 425 de milioane de diabetici (rezultat statistic la nivelul
anului 2017), impunându-se astfel o îngrijire foarte atentă a acestei categorii de bolnavi.
https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2018/11/ANALIZA_Diabet_2018_rev.pdf
Din păcate, cauza diabetului este încă necunoscută, dar la majoritatea bolnavilor există o
predispoziție ereditară (înăscută), la care se adaugă factorii de mediu, asocierea cu unele
tulburări organice sau nutriționale.
Viitorul diabetic, chiar dacă este marcat ereditar se naște în marea majoritate a cazurilor
sănătos. Diabetul se instalează rareori în copilărie sau în adolescență. De cele mai multe ori apare
însă la adulți sau chiar în prag de bătrânețe. (Moța și Moța, 1995)

Vârsta la care apare diabetul este dependentă deci de moștenirea genetică, influențată de
factorii de mediu sau diabetul apare secundar altor afecțiuni organice.
Factori de mediu
8
 Iată câțiva factori ce pot declanșa diabetul:
Factori de mediu:
- traumatisme psifice repetate sau prelungite;
- tratament medicamentos prelungit cu anumite medicamente: prednisone, nefrix, ufrix
furesimid, anticonceptionale orale etc.
- supraalimentația, cu consum excesiv de calorii. În timp de război, de secetă, au scăzut
totdeauna cazurile noi de diabet
- alimentația dezechilibrată calitativ,cu creșterea consumului de dulciuri, mai ales de
dulciuri concentrate: zahăr, ciocolată, prăjituri etc. Consumul de zahăr pe cap de locuitor
al unui stat este direct proporțional cu prevalența diabetului zaharat;
- obezitatea crește riscul diabetului, în special obezitatea de tip android, cu grăsimea
dispusă în jumătatea superioară o corpului(torace, gât, brațe);
- profesia crește riscul la boala la cei cu munci sedentare, cu acces permanent la alimente
sau cei ce lucrează în stres permanent. Mai puțin expuși sunt cei ce lucrează în aer liber,
fără stres;
- urbanismul - orașul favorizeză apariția diabetului, prin însumarea mai multor factori:
sedentarismul, viața trepidantă, suprasolicitarea funcțiilor intelectuale, scăderea
consumului de fibre alimentare;
- sexul - diabetul apare atât la femei cât și la barbați, în proporții relative egale. Femeia
prezintă însă două momente diabetogene: sarcina și menopauza. Frecvent apare diabet
zaharat în timpul sarcinii, care poate sa dispară odată cu sarcina (diabetul gestational), dar
el poate anunța instalarea viitoare a diabetului zaharat;
- vârsta - diabetul apare de 50 de ori mai rar la copil decât la adult, atingând incidența
maximă după 60 de ani; (Moța și Moța, 1995)
Afecțiuni organice:
- afecțiunile organice ce duc la instalarea secundară a diabetului zaharat: afecțiuni
pancreatice, hepatice, litiaza biliară, boli endocrine (hipertiroidismul, acromegalia,
feocromocitomul, boala Cushing), hemocromatoza s.a.
Infecții virale:
- infecții virale: virusurile care provoacă oreionul, rubeola, rujeola, virusurile Coxsackie pot
da leziuni ale pancreasului, distrugând celulele β producătoare de insulină prin
9
 declanșarea unor reacții imune anormale, care în timp duc la scăderea marcată sau chiar la
dispariția din sânge a insulinei. Această reacție anormală nu poate fi stopată. Ea va fi deci
cauza instalării diabetului zaharat tip 1 sau insulinodependent.
În prezent, Organizația Mondială a Sănătății recunoaște trei tipuri de diabet: diabet de tip
1, diabet de tip 2 și diabet gestațional. (Moța și Moța, 1995)

CAPITOLUL 3
TIPURI DE DIABET

Diabetul de tip 1
Numit și diabet juvenil sau diabet insulino-dependent – este forma care se întâlnește la
aproximativ 10% din persoanele cu diabet. Acesta este diagnosticat de obicei la persoanele cu
vârste sub 35 de ani, dar se poate întâlni la orice vârstă.
10
 În diabetul zaharat tip 1 semnele și simptomele pot apărea foarte repede, și se pot dezvolta
în mod semnificativ pe parcursul a câteva săptămâni sau chiar zile - în special la copii și
adolescenți. În plus față de simptomele enumerate mai sus, diabetul zaharat tip 1 poate include
simptomul de gură uscată.
La copii și adolescenți semnele precum urinarea frecventă, setea excesivă, oboseala
nejustificată și pierderea în greutate bruscă tind să fie simptomele cele mai notabile.
Diabetul zaharat tip l sau insulinodependent, apare la persoane sub 35 de ani, dar poate să
apareâă la orce vârsta. Viața acestor pacienți este în pericol fără tratament insulinic, ajungându-se
la coma diabetică într-un interval de timp ce variază de la câteva ore la câteva zile. Cauza acestui
tip de diabet este scăderea marcată a secreției de insulină sau chiar lipsa acesteia în sânge,
datorită distrugeri celulelor β pancreatice. Se știe că majoritatea alimentelor ce sunt consumate
conțin glucide, care în urma digestiei eliberează glucoza. Glucoza se absoarbe intestinal, fără a
necesita prezența insulinei, ducând la creșterea glucozei în sânge (hiperglicemie), care va stimula
creșterea eliberării insulinei în sânge.
,,Insulina este cheia ce va deschide broasca pentru a intra glucoza în majoritatea celulelor
organismelor”. Astfel, ușa se deschide iar glucoza pătrunde în celule, îndeplinindu-și rolul
intracelular. Glicemia va oscila mult, dar în limite normale. În dibetul insulin-dependent lipsind
cheia, celulele rămân încuiate și sufera, iar glucoza se tot absoarbe după masă, ducând la
creșterea glicemiei. Singurul tratament în acest caz este administrarea insulinei.
(Pavel și Pieptea, 1965)
Cauzele diabetului de tip 1:
Cauza exactă a diabetului de tip 1 nu este cunoscută. Ceea ce se știe este că sistemul
imunitar care în mod normal luptă împotriva bacteriilor sau virusurilor dăunătoare - atacă și
distruge celulele producătoare de insulină în pancreas. Acest lucru va lăsa insulină puțină sau
deloc. În loc sa fie transportat în celule, zahărul se acumulează în sânge. Greutatea nu este
considerată a fi un factor in diabetul de tip 1.

11
 Diabetul de tip 2
Numit și diabet non-insulinodependent – este cea mai frecventă formă de diabet și
afectează, de regulă, persoanele cu vârste peste 35 de ani, dar nu este exclus sa apară și la vârste
mai tinere.
Diabetul de tip 2 tinde să se dezvolte mai lent, de obicei pe o perioadă de luni sau chiar
ani de zile. De asemenea, acesta poate duce la starea de pre-diabet.
Simptomele pot apărea treptat, ceea ce poate face recunoașterea bolii mai dificilă.
În plus față de semnele de mai sus, diabetul de tip 2 poate include simptomele de gură
uscată și dureri de picioare (furnicături, dureri, sau amorțeli la nivelul mâinilor/picioarelor).
La acești pacienți insulina în sânge (insulinemia) este frecvent crescută sau normală,
adeseori fiind scăzutză. Glicemia la acești pacienți crește datorită imposibilității insulinei de a se
fixa pe receptorii insulinici celulari, pentru ca glucoza să pătrundă în celule. Cheia deci există,
dar broasca este defectă. Acest fenomen se numește insulinorezistența .
Obezitatea care apare la 80% din pacienții cu diabet zaharat tip ll este o cauză importantă
a acestui deficit funcțional al receptorilor. Acest tip de diabet apare de obicei dupa 40 de ani, ca
excepție putând să apară și la tineri.
Orice pacient cu diabet zaharat tip II poate deveni insulinodependent în anumite momente
ale vieții, cauzele cele mai frecvente fiind reprezentate de infecții, gangrene, intervenții
chirurgicale, accidente. Insulinoterapia este tranzitorie, medicația orală (pastilele) putând să
echilibreze în continuare diabetul. Mulți diabetici protestează la introducerea insulinei în aceste
cazuri, de teamă că vor rămâne dependenți de insulină. În majoritatea cazurilor, însă, se poate
reveni la medicația orală.
Foarte mulți diabetici de tip II deci insulinoindependenți nu se pot echilibra cu medicația
orală maximă. Ei pot trăi fără insulină, dar cu valori crescute ale glicemiei (hiperglicemie) cu risc
foarte mere pentu complicații cronice, greu de influențat terapeutic: orbire, amputații de picioare,
paralizii, infarcte etc. (Pavel și Pieptea, 1965)
Acestia sunt bolnavi insulinonecesitanți, nu insulinodependenți. Nevoia de insulină pentru
echilibrarea diabetului poate să apară chiar de la surprinderea debutului, sau după zeci de ani de
evoluție. De obicei această categorie de bolnavi opune rezistență la introducerea insulinei,
motivând ca nu îi doare nimic și se simt foarte bine. Noi, cei care știm că fiecare oră de
hiperglicemie se adună în timp și contribuie la in stalarea de complicații severe nu de puține ori
12
vitale, avem obligația de a nu ceda în fața pacientului și de a îi sugera încă de la descoperire că
vor fi momente în viață când insulina va fi necesară. Când în diabet vor apărea durerile deja
bolnavii vin și solicită insulinoterapia, din păcate, de multe ori prea tirziu.
Cauzele diabetului de tip 2:
În prediabete - care pot duce la diabet zaharat de tip 2 – și în diabetul de tip 2, celulele
devin rezistente la acțiunea insulinei și pancreasul nu este în masură să producă insulină
suficientă pentru a depăși această rezistență. În loc sa fie mutat în celulele unde este nevoie de
energie, zahărul se acumulează în sânge. Excesul de greutate este puternic legat de dezvoltarea
diabetului de tip 2, dar nu toți cei cu tipul 2 sunt supraponderali.
Factori de risc pentru diabetul zaharat de tip 1:
• Istoricul familiei. Riscul crește dacă un părinte sau un frate are diabet de tip 1.
• Factori de mediu. Circumstanțele cum ar fi expunerea la o boală virală poate juca un un rol în
diabetul de tip 1.
• Prezența celulelor sistemului imunitar dăunătoare (autoanticorpi).
Cât contează moștenirea genetică? Studiile spun că riscul de a face diabet se poate dubla
dacă ai anumite gene “predispozante”. Însă, dacă moștenești predispoziția, nu înseamnă că este
obligatoriu să faci diabet, dacă adopți un stil de viață sănătos cât mai repede și pe o durată
nelimitată de timp. Există studii care au inclus gemeni monovitelini, care teoretic au aceeași
încărcătură genetică și care au dezvoltat diabet zaharat de tip 2 cu o prevalență diferită, în funcție
de prezența obezității sau a sedentarismului. (Pavel și Pieptea, 1965)
Factorii de risc pentru diabetul de tip 2:
• Greutatea. Cu cât aveți mai multe țesuturi grase, cu atât celulele dumneavoastră devin mai
rezistente la insulină.
• Inactivitatea. Cu cât sunteți mai puțin activi, cu atât riscul este mai mare. Activitatea fizică vă
ajută să vă controlați greutatea, consumă glucoza ca energie și face celulele mai sensibile la
insulină.
• Istoricul familiei. Riscul crește dacă un părinte sau un frate are diabet de tip 2.
• Vârsta. Riscul crește odată cu îmbătrânirea.
• Tensiune arterială crescută. Tensiunea arterială de peste 140/90 milimetri de mercur (mm Hg)
este legată de un risc crescut de diabet de tip 2.
• Niveluri anormale de colesterol și trigliceride.
13
 Diabetul gestațional
Numit și „diabet de sarcină” – este o condiție temporară ce apare la aproximativ 2-10%
dintre femeile însărcinate, ca rezultat al modificărilor hormonale ce pot favoriza rezistența la
insulină.
Femeile cu diabet gestațional adesea nu prezintă nici un simptom, de aceea este foarte
important pentru femeile însărcinate și în special pentru cele cu un risc crescut, să fie testate la
momentul potrivit în timpul sarcinii.
De cele mai multe ori, diabetul gestațional dispare după naștere, însă rămâne totuși o
predispoziție spre dezvoltarea diabetului de tip 2. (Pavel și Pieptea, 1965)
Cauzele diabetului gestațional
În timpul sarcinii, în uter se dezvoltă placenta care sprijină dezvoltarea fătului, face
conexiunea între mamă și copil și îi asigură acestuia din urmă nutriția. Placenta contribuie la
secreția mai multor hormoni, iar unii dintre ei îngreunează acțiunea insulinei din corpul mamei,
respectiv posibilitatea insulinei de a păstra nivelul de zahăr din sânge între limitele normale.
(https://www.medicover.ro/despre-sanatate/diabetul-gestational-cauze-simptome-
tratament,124,n,285 )

CAPITOLUL 4
DIAGNOSTICAREA DIABETULUI

După examinare, explicarea simptomelor și a istoricului familial, medicul tău poate testa
diabetul dacă suspectează că poți suferi de această boală. Pentru a verifica diabetul, medicul tău
poate solicita urmatoarele teste:
Test de zahar din sânge (în cadrul unui laborator de recoltare):

14
 Se face de obicei dimineața, după un post de 8 ore (nu mănânci și nu bei nimic, cu
excepția apei, timp de 8 ore înainte de test, ca înaintea oricărei analize medicale). Testul de sânge
presupune introducerea unui ac mic într-o venă din braț pentru a retrage sângele. Dacă nivelul
glicemiei tale este de 126 miligrame pe decilitru (mg/dL) sau mai mare, medicul va recomanda,
probabil, să repeti testul. Un nivel de zahăr din sânge de 126 miligrame pe decilitru (mg/dL) sau
mai mare în 2 testări indică prezența diabetului.
Test de toleranța la glucoză (în cadrul unui laborator de analize):
În timpul acestui test, vei bea o băutură care conține 75 de grame de glucoză dizolvată în
apă. Această băutură are gust de apă dulce. Două ore mai tarziu, un medic sau o asistentă va
măsura cantitatea de glucoză din sângele tău. Un nivel de zahăr din sange de 200 mg/dL sau mai
mare indică diabetul.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )
Test aleatoriu de zahăr din sânge (se poate face inclusive acasă):

Fig. 4.1. Măsurare nivel glucoză

Sursa foto: https://doc.ro/diabet/simptome-diagnostic-diabet
Acest test măsoară nivelul de glucoză din sânge în orice moment al zilei. Nu contează
când ai mâncat ultima dată. În combinație cu simptomele diabetului, un nivel de glucoză din
sânge de 200 mg/dL sau mai mare indică diabet.
Test de sange A1C:
Acest test oferă informații despre nivelurile medii ale glicemiei unei persoane în ultimele
3 luni. Rezultatele sunt raportate procentual. Un nivel A1C normal este sub 5,7%. Daca A1C-ul
tău este mai mare decât această valoare, înseamnă că glicemia a fost mai mare decât este normal.
Un rezultat al testului de 6,5% sau mai mare indică diabetul. Un rezultat cuprins între 5,7 și 6,4
indică prediabet.
15
 Medicii sunt încurajați să trimită pacienții cu nivel anormal de glicemie la consiliere
comportamentală, pentru a promova o alimentație sănătoasă și activitate fizică.
Care sunt valorile normale ale glicemiei?
Diabetul nu este o boală vindecabilă, dar pacienții au nevoie de tratament pentru a
menține nivelul glicemiei în parametrii normali și pentru a reduce riscul de apariție a
complicațiilor. Valorile ideale ale glicemiei măsurate pe stomacul gol (fără ca persoana să fi
mâncat timp de cel puțin opt ore) sunt între 72 mg/dl și 108 mg/dl, caz care nu prezintă riscuri
medicale.
Valorile între 120 mg/dl și 180 mg/dl sunt considerate a fi la limită, iar riscul pe care îl
presupun acestea este mediu. Un nivel mai mare de 215 mg/dl este considerat mare, iar riscul de
îmbolnăvire este, de asemenea, ridicat, în timp ce o glicemie mai mare de 315 mg/dl este extrem
de periculoasă.
Când glucoza din sânge depășește 180 mg/dl, aceasta apare și în urină, din componența
căreia, în mod normal, ar trebui să lipsească.
O valoare a glicemiei sub 50 mg/dl este periculos de mică și presupune un risc mare
pentru sănătate.
Este normal ca nivelul glicemiei să fie mai ridicat după masă. În plus, valorile ideale pot
fi diferite în funcție de persoană și de metoda de laborator folosită pentru măsurare.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )
Poate fi prevenit sau evitat diabetul?
Trebuie discutat cu medicul tău despre factorii de risc pentru diabet. Deși este posibil să
nu poți schimba sau elimina toți factorii, poți face modificări pentru a reduce semnificativ riscul.
Exercitiile și controlul greutății:
Exercițiile și menținerea unei greutăți sănătoase pot reduce riscul de diabet. Orice
cantitate de activitate este mai bună decât sedentarismul. Încearcă să faci exerciții fizice timp de
30 până la 60 de minute în majoritatea zilelor săptămânii. Discută întotdeauna cu medicul înainte
de a începe un program de exerciții.
Dieta:
O dietă bogată în grăsimi, calorii și colesterol creste riscul de diabet. O dietă proastă poate
duce la obezitate (un alt factor de risc pentru diabet) și alte probleme de sănătate. O dietă
sănătoasă este bogată în fibre și săracă în grăsimi, colesterol, sare și zahăr. De asemenea, nu uita
16
sa urmărești cantitatea porțiilor de mâncare. Cât de mult mănânci este la fel de important ca ceea
ce mănânci.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )

CAPITOLUL 5
TRATAMENT PENTRU DIABET

Deși diabetul nu poate fi vindecat, poti trăi în continuare o viață lungă și sănătoasă. Cel
mai important lucru pe care îl poți face este să controlezi nivelul glicemiei. Poți face acest lucru
mâncând corect, făcând exerciții fizice, menținând o greutate sănătoasă și, dacă este necesar,
luând medicamente orale sau insulină.
Dieta pentru diabet:
Dieta ta ar trebui sa includă mulți carbohidrați complecși (cum ar fi cerealele integrale),
fructe și legume. Este important să mănânci cel puțin 3 mese pe zi și să nu omiți niciodată o
masă. Mănâncă aproximativ la aceeași oră în fiecare zi. Acest lucru te ajută să-ți menții insulina

17
și zahărul la un nivel constant. Evită caloriile goale, cum ar fi alimentele bogate în zahăr și
grăsimi sau alcool.
Care este rolul alimentației în diabet?
Persoanelor care suferă de diabet zaharat le este recomandat să acorde o atenție deosebită
alimentației, pentru a putea ține boala sub control. Astfel, alimentele sunt împărțite în trei clase,
de care pacienții trebuie să țină cont:
• alimente permise cu cântarul - acestea au un conținut mediu spre mare de glucide:
cerealele și produsele care le conțin, fructele, lactatele proaspete;
• alimente permise la liber în ceea ce privește conținutul glucidic, dar cu limitare calorică:
carnea, peștele, ouăle, legumele fără amidon, lactatele maturate;
• alimente strict interzise: zahărul și derivatele concentrate, alcoolul, grăsimile, prăjeala.
Alimentația este un act obligatoriu pentru menținerea vieții pe pământ. Alimentele conțin
principii nutritive (protein, glucide, lipide, săruri minerale), vitamine în diverse proporții, astfel
încât printr-o alimentație raționala sunt satisfăcute nevoile zilnice ale organismului, în toate
aceste principii. Alimentele de origine animală conțin multe proteine, de calitate superioară, pe
când cele de origine vegetală conțin mai multe glucide.
În stabilirea unui regim alimentar se are în vedere permanent consumul de principii
nutritive, dar și proveniența acestora. Astfel, caloriile zilnice se vor asigura din:
- Glucide 55-60% (4-8 g/kg corp/zi)
- Lipide 25% (1-2g/kg corp/zi)
- Proteine 11-13% (0.8-1,3g/kg corp/zi)
Stabilirea alimentelor ce vor fi consumate pentru a se asigura ingerarea glucidelor,
lipidelor și proteinelor menționate. Există trei mari categorii de alimente.
Alimente ce se pot consuma necântarite: legume cu conțiunut de glucide (hidrați de
carbon) sub 5%; carnea, peștele, brânzeturile fermentate, grăsimile, smântână.
Alimente ce trebuiesc consumate zilnic, cântărite, pentru a asigura glucidele necesare:
pâinea, cartofii, pastele fainoase, orezul, grișul, făina, mălaiul, leguminoasele uscate, fructele,
legumele cu conținut mai mare de 5% glucide, laptele, cașul, urda, brânza de vaci proaspătă,
iaurtul, sana.

18
 Alimente interzise: zahărul, ciocolata, prăjiturile cu zahăr, stafidele, smochinele, mierea
de albine, strugurii, cozonacul, bomboanele, dulcețurile, halva, înghețată, prunele, bananele,
berea, vinul dulce, mustul, siropurile, răcoritoarele cu zahar, etc. (Moța și Moța, 1995)
Exercițiu:
Exercițiile fizice ajută organismul să folosească insulina și să scadă nivelul glicemiei.
Exercițiile te ajută să-ți controlezi greutatea, îți oferă mai multă energie și sunt bune pentru
sănătatea ta generală. De asemenea, exercițiile fizice sunt bune pentru inimă, nivelul
colesterolului, tensiunea arterială și greutate. Aceștia sunt toți factori care pot crește riscul de atac
de cord și accident vascular cerebral.
Monitorizarea bolii la pacienții cu diabet impune și coordonarea unui stil de viață sănătos,
cu exerciții fizice regulate. Specialiștii recomandă pentru bolnavii cu diabet o serie amplă de
exerciții fizice, de la simpla plimbare în parc, până la exerciții de yoga sau fitness. Activitatea
fizică menține greutatea normală a corpului și poate reduce stresul.
Activitatea fizică poate influența nivelul glicemiei
Specialiștii recomandă pacienților cu diabet 2 activitate fizică regulată pentru
monitorizarea bolii. Aceștia consideră că mișcarea poate să mențină sub control nivelul glicemiei,
să ajute pacienții să-și mențină greutatea sau să scadă în greutate dacă este necesar.
Plimbarea - Cea mai frecventă activitate recomandată pacienților cu diabet de tip 2 este
plimbarea. Recomandată într-un pas mai alert, plimbarea este considerată un exercițiu de
aerobica, benefic pentru ritmul cardiac.
Societatea Americană de Diabet recomandă pacienților să nu depășească două zile
consecutive fără să facă o sesiune de exerciții de aerobică.
Exerciții pentru întărirea masei musculare - Pacienții cu diabet întâmpină probleme în
ceea ce privește masa musculară. În acest caz, exercițiile recomandate pentru întărirea masei
musculare sunt foarte importante.
Specialiștii recomandă astfel de exerciții cel puțin de două ori pe săptămână. Fiecare
ședință de exerciții ar trebui să includă cinci până la 10 exerciții diferite care să implice grupele
majore de mușchi.
Înotul este o altă activitate fizică recomandată de specialiști deoarece nu pune presiune pe
articulații. Medicii atrag atenția că bolnavii cu diabet trebuie să evite leziunile în zona picioarelor
deoarece, în aceste cazuri, riscă infecții.
19
 Se recomandă utilizarea papucilor speciali pentru înot care previn rănirea picioarelor sau
alunecarea pe pardoseala umedă.
Bicicleta medicinală - Exercițiile la bicicleta medicinală ajută la funcționarea mai bună a
plămânilor și inimii. Acest tip de bicicletă este recomandată pacienților cu diabet deoarece
exercițiile pot fi făcute în casă, evitând riscurile de a cădea și de a suferi leziuni prin mersul pe
bicicletă în spațiul liber.
Yoga este recomandată pentru relaxare și pentru reducerea stresului. Specialiștii consideră
că atunci când nivelul stresului este mare, crește și cel al glicemiei în sânge.
(https://www.formaremedicala.ro/5-exercitii-fizice-recomandate-pacientilor-cu-diabet/ )
Menținerea unei greutăți sănătoase:
Pierderea excesului de greutate și menținerea unei greutăți corporale sănătoase îți oferă
două beneficii. În primul rând, ajută insulina să funcționeze mai bine în corpul tău. În al doilea
rând, o greutate sanatoasă ajută la scăderea tensiunii arteriale și reduce riscul de boli de inimă.
Medicamente pentru diabet:
Dacă diabetul nu poate fi controlat cu dietă, exercițiile fizice și controlul greutății,
medicul poate recomanda medicamentație sau insulină. Majoritatea persoanelor care au diabet de
tip 2 incep cu un medicament luat pe cale orală. Medicamentele orale pot ajuta corpul să producă
mai multă insulină. De asemenea, ajută corpul să folosească insulina pe care o produce, într-un
mod mai eficient. Unii oameni trebuie să adauge insulina în corp cu ajutorul injecțiilor, stilourilor
sau pompelor de insulină. Ia întotdeauna medicamentele exact așa cum îți prescrie medicul tau.
Medicamentul oral nu funcționează pentru toată lumea. Nu este eficient în tratamentul diabetului
de tip 1. Terapia cu insulină este necesară pentru toate persoanele care au diabet de tip 1 si pentru
unele persoane care au diabet de tip 2. Daca ai nevoie de insulină, va trebui sa faci o injecție (fie
cu o seringa, fie cu un stilou). Medicul tău îți va spune ce fel de medicament ar trebui să iei și de
ce.
Medicul îți va testa glicemia la fiecare 3 luni cu un test A1C. De asemenea, îți poți testa
glicemia singur pe tot parcursul zilei. Va trebui să utilizezi un monitor al glicemiei pentru a
verifica singur nivelul. Aceasta implică înțeparea degetului pentru a scoate sânge și punerea unei
benzi de testare în sânge pentru a obține rezultatele. Dacă nivelul glicemiei devine prea scăzut, s-
ar putea sa te simți obosit, să ai probleme cu coordonarea musculară, să transpiri, să ai dificultăți
în a gândi sau a vorbi clar, să ai stare de leșin sau să-ți pierzi cunoștința. La cel mai timpuriu
20
semn al oricăruia dintre aceste simptome, mănâncă sau bea ceva care îți va crește rapid glicemia.
Aceasta ar putea include bomboane, suc, lapte sau stafide. Dacă nu te simți mai bine în 15 minute
sau dacă monitorizarea arată că nivelul de zahăr din sânge este încă prea scăzut, mănâncă sau bea
altceva pentru a-ți ridica glicemia rapid. Păstrează întotdeauna ceva dulce la îndemână pentru
situații de urgență.
Este posibil să nu știi dacă glicemia este prea mare decât dacă o testezi singur. Cu toate
acestea, poți prezenta simptome comune, cum ar fi urinarea frecventă, setea extremă, vederea
încețoșată și senzația de oboseala. Unii factori care nu au legătură cu alimentele pot crește
glicemia. Aceștia includ testarea incorectă, supraalimentarea în timpul mesei, anumite boli,
modificari hormonale și stres.
Dacă nivelul de zahăr din sânge este prea mare și iei insulină, poate fi necesar să iei o
doza suplimentara de insulină cu acțiune rapidă pentru a o readuce la normal. Medicul îți poate
spune câtă insulină trebuie să iei pentru a reduce nivelul glicemiei.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )
Medicamenția hipoglicemianta orală: Aceste medicamente sunt folosite la pacienții la
care numai dieta și exercițiul fizic nu au putut să normalizeze glicemia. Se adiministrează numai
la pacienții la care pancreasul mai secretă încă isulina, deci în tipul doi de diabet zaharat.
Există două mari clase de medicamente antidiabetice orale:
- Sulfamidele antidiabetice
- Biguanidele
Sulfamidele antidiabetice stimulează secreția de insulină la nivel pancreatic; acționează în
periferie: ficat, mușchi, ajutând insulina să acționeze la nivelul receptorilor și chiar intercelular.
Biguanidele actionează în periferie, ajutând insulina secretată de pancreas să-și
ideplinească acțiunea; scad absorbția intestinală a glucozei; împiedică ficatul să producă glucoză.
(Moța și Moța, 1995)
În tratamentul oral al diabetului zaharat tip 2 sunt utilizate actualmente mai multe clase de
medicamente, grupate din punct de vedere al verigii fiziopatologice pe care o interferă.
Medicamente care stimulează secreţia de insulină (insulinsecretagoge): derivaţi de
sulfoniluree (glibenclamid, glimepirid, gliclazid, glipizid, gliquidona etc.) şi meglitinide
(repaglinida, nateglinida).

21
 Medicamente care scad absorbţia intestinală a glucidelor: inhibitorii de α-glucozidaza
(acarboza, miglitol). (Gofiță, 2007)
Sulfamidele hipoglicemiante sunt indicate diabeticului neobez. Ele stimulează secreţia de
insulină şi cresc numărul receptorilor insulinici prin diminuarea producerii de glucoză şi inhibiţia
gluconeogenezei. Cele mai puternice sunt medicamentele de a doua generaţie (glicazid,
gliquidon, glizipid, glibenclamida), care însă au şi ele limitele lor, dacă nu există un insucces
terapeutic încă de la început. Prin scăderea capacităţii funcţionale a celulelor beta-secretoare
această terapie devine ineficientă de obicei după 10 ani.
Mecanismul primar de acţiune al glimepiridei în scăderea glicemiei este dependent de
stimularea eliberării insulinei din celulele pancreatice β. Pot avea un rol şi efecte
extrapancreatice. Această afirmaţie este susţinută de studii preclinice şi clinice care demonstrează
că administrarea glimepiridei poate conduce la o creştere a sensibilităţii ţesuturilor periferice la
insulină. Rezultatele unui trial pe termen lung, randomizat, placebo-controlat, au demonstrate că
tratamentul cu Amaryl a îmbunătăţit răspunsul insulină/peptida C postprandial şi în ansamblu
controlul glicemiei fără a produce creşteri semnificative clinic în nivelurile insulină/peptida C pe
nemâncate. Totuşi, la fel ca alte sulfamide, mecanismul prin care glimepirida scade glicemia la
administrare pe termen lung este insuficient cunoscut.
Factorii care influenţează efectele clinice ale insulinosecretagogelor, deci şi ale
sulfamidelor antidiabetice, sunt: disponibilitatea lor după administrarea per os, momentul în care
ating concentraţia maximă, timpul de înjumătăţire plasmatică, calea de eliminare, efectele
secundare. (Gofiță, 2007)
Orice femeie însarcinată care a primit diagnosticul de diabet gestațional trebuie să își
monitorizeze evoluția bolii astfel:
- trebuie să iți monitorizezi glicemia, efectuând 4 masuratori / zi, respectiv în repaos
alimentar și la 2 ore după mesele principale, iar, în cazuri excepționale, și înainte
de celelalte mese;
- este important să respecți recomandările alimentare primite de la medic și
nutriționist;
- trebuie să îți monitorizezi atent și evoluția greutății corporale. Încercă să ții sub
control atât glicemia, cât și greutatea cu ajutorul dietei și, dacă nu există

22
 contraindicații din partea obstreticianului, și cu ajutorul exercițiilor fizice
recomandate pentru femei însărcinate;
- în cazul în care, deși respecți indicațiile cu privire la alimentație, glicemia nu
rămâne în parametrii optimi, va fi necesară și insulinoterapia;
- trebuie să îți măsori regulat și tensiunea arterială, un element important atât
datorită faptului că ești însărcinată, cât și pentru că ai primit diagnosticul corect de
diabet gestational;
(https://www.medicover.ro/despre-sanatate/diabetul-gestational-cauze-simptome-
tratament,124,n,285 )
Stilul de viață al persoanelor cu diabet:
Poți trăi o viață normală cu un diabet bine controlat. Cu toate acestea, trebuie să acorzi
atenție dietei, greutății, exercițiului și medicamentului. Dacă nu îți controlezi diabetul, vei avea
prea multă glucoză în sânge. Aceasta poate duce la probleme grave de sănătate, inclusiv boli de
inima și leziuni ale nervilor și rinichilor. Acestea sunt cunoscute sub numele de complicații
diabetice.
Complicațiile diabetice includ:
Neuropatie diabetică (leziuni nervoase)
Acest lucru impiedică nervii să trimită corect mesaje către creier și alte părți ale corpului.
Poți pierde senzația în anumite părți ale corpului sau poți avea senzații de furnicături sau arsuri.
Neuropatia afectează cel mai adesea picioarele și tălpile. Daca ai neuropatie, este posibil să nu
poți simți o rană la picior. Rana se poate infecta. În cazuri grave, poate fi amputat (îndepărtat)
piciorul. Persoanele care prezintă neuropatie pot continua să meargă pe un picior care are
articulațiile sau oasele deteriorate. Acest lucru poate duce la o afecțiune numita Piciorul Charcot.
Piciorul Charcot provoacă umflarea și instabilitatea piciorului rănit. De asemenea, poate provoca
deformarea piciorului. Cu toate acestea, această problema poate fi adesea evitată. Verifică-ți
picioarele în fiecare zi. Consultă imediat medicul dacă observi umflături, roșeață și simți căldură
în picior. Acestea pot fi semne ale piciorului Charcot. Medicul tău trebuie să-ți verifice frecvent
picioarele. De asemenea, neuropatia poate provoca disfuncție erectilă la bărbați și uscăciune
vaginală la femei. (Pavel și Pieptea, 1965)
Retinopatie diabetică (probleme oculare)

23
 Aceasta afectează partea din ochi numită retina. Este partea ochiului care este sensibilă la
lumină și trimite mesaje creierului tău despre ceea ce vezi. Diabetul poate deteriora și slăbi vasele
mici de sânge din retină. Când vasele de sânge ale retinei sunt deteriorate, lichidul se poate
scurge din ele și poate cauza umflarea în maculă. Macula este partea retinei care îți oferă o
viziune ascuțită și clară. Umflarea și lichidul pot provoca o vedere încețoșată. Acest lucru îți va
îngreuna vederea. Dacă retinopatia se agravează, poate duce la orbire. Chirurgia cu laser poate fi
adesea folosită pentru a trata sau a încetini retinopatia, dacă se descopera devreme. Persoanele
care au diabet ar trebui să facă un examen oftalmologic o dată pe an. Consultă medicul dacă ai
vedere încețoșată mai mult de 2 zile, pierderea bruscă a vederii în unul sau ambii ochi, pete gri,
negre sau în mișcare, lumini intermitente sau durere sau presiune în ochi.
Nefropatie diabetica (leziuni renale)
Aceasta este deteriorarea vaselor de sânge din rinichi. Acest lucru înseamnă că rinichii tăi
întâmpină probleme atunci când filtrează deșeurile. Unele persoane care au nefropatie diabetică
vor avea nevoie, în final, de dializă (un tratament efectuat cu o mașină automată care elimină
deșeurile din sânge) sau un transplant de rinichi. Riscul de nefropatie este crescut dacă ai diabet și
hipertensiune arterială, de aceea este important să controlezi ambele afecțiuni. Proteina din urină
este de obicei primul semn de nefropatie. Acest lucru ar trebui verificat anual.
Boli de inimă și accident vascular cerebral
Persoanele care au diabet prezintă un risc mai mare de boli de inimă și accident vascular
cerebral. Riscul este si mai mare pentru persoanele care au diabet și fumează, au hipertensiune
arterială, au antecedente familiale de boli de inimă sau sunt supraponderale. Boala de inimă este
cea mai ușor de tratat atunci când este depistată mai devreme. Este foarte important sa vizitezi
medicul în mod regulat. Medicul poate efectua teste pentru a vedea semnele precoce ale bolilor
de inimă. În aceste teste intră și verificarea nivelului de colesterol. Dacă nivelul colesterolului tău
este mai mare decât nivelul recomandat, medicul îți va vorbi despre modificarile stilului de viață
și despre medicamente care te ajută să controlezi colesterolul.
Cu cât timpul în care diabetul nu este controlat este mai mare, cu atât vei aduce mai multe
daune sănătații tale. Acesta este motivul pentru care tratamentul este important la orice vârstă.
Menținerea nivelului de zahar din sânge foarte aproape de ideal poate minimaliza, întârzia și, în
unele cazuri, chiar preveni problemele pe care le poate provoca diabetul.

24
 Complicațiile acute sunt complicațiile instalate rapid, funcționale, cel puțin la început, au
intensitate relativ zgomotoasă și se vindecă fără consencințe dacă se intervine competent și în
timp util. Acestea sunt:
- cetoza și acidocetoza diabetică, culminând cu coma diabetică
- Hipoglicemia-cu formă extremă-coma hipoglicemică
- Hiperosmolaritatea, care netratată evoluează spre coma hiperosmolara neacidocetozică
- Acidoza lactică.
Complicațiile cornice ale diabetului zaharat apar de obicei după mulți ani de evoluție a
bolii, predominant la prsoanele cu glicemii crescute o mare parte din timp afectează întregul
organism. Ar trebui deci să știm zilnic valorile glicemiei, ceea ce pentru puțini pacienți din țara
noastră este posibil sau în caz contrar, trebuie mâncat cântărit și luat tratament foarte corect.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )
Complicațiile cornice, odată aparute sunt ireversibile și greu de influențat terapeutic. Ele
trebuie deci, pe cât posibil, prevenite. Iată cele mai importante sectoare atinse:
Macroangiopatia constă în modificări de tip aterosclerotic la nivelul arterelor membrelor
inferioare, coronare și cerebrale.
Arteriopatia membrelor inferioare reprezintă cea mai frecventă localizare a ateromatozei
în diabet. Sunt afectate predominant vasele medii ale gambei și piciorului. În general se parcurg
cele patru stadii clasice ale arteriopatiei, dar dacă există o neuropatie severă, bolnavul se
depistează de multe ori direct în stadiul lV, cu gangrene. Iată cele patru stadii:
Stadiul I: este fără manifestări clinice fiind modificate numai valorile oscilometrice.
Stadiul II: se adaugă durerea în gambă în timpul mersului (claudicația intermitentă),
calmată de repaus. Concomitent apar modificări la nivelul membrelor inferioare: pielea este
palidă, rece, atrofiată cu pilozitate disparută, unghiile sunt îngroșate, friabile (se rup ușor), pulsul
este nepalpabil, valorile oscilometriei sunt sub 2.
Stadiul III: durerea în membrele inferioare este permanentă, apare deci și în repaus,
bolnavul stă cu picioarele atârnate la marginea patului, incercând să-își amelioreze durerea.
Stadiul lV: în acest stadiu, pe fondul durerii continue apar leziunile trofice.
(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/diabet/ )

25
 CONCLUZII

Prevalența diabetului zaharat în România este de 11,6%, ceea ce înseamnă că aproape 2

milioane de români cu vârste cuprinse între 20 și 79 de ani suferă de această afecțiune, arată
rezultatele Studiului National privind Prevalenta Diabetului, Prediabetului, Supraponderii,
Obezității, Dislipidemiei, Hiperuricemiei și Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), publicat în
2014 și coordonat de doamna prof. dr. Maria Moța, președintele de atunci al Societății Române
de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
La nivel global, se știe că pentru fiecare caz cunoscut de diabet zaharat de tip 2 mai există
încă un caz nedignosticat (din lipsa efectuării analizelor periodice sau neprezentării la medic).
Conform ediției a 7-a a Atlasului Federației Internaționale de Diabet (2016), România se plasează
printre locurile “fruntașe” ale Europei, după Malta (prevalența estimată a diabetului de 13,9%),
Portugalia (13,6%), Serbia (13,2%), Muntenegru (12,8%), Turcia (12,5%) și Macedonia (12%).
Îngrijorător este faptul că numărul cazurilor de diabet este în continuă creștere, atât pentru tipul 1,
cât mai ales pentru tipul 2. În prezent, la nivel mondial, 415 milioane de persoane trăiesc cu
diabet zaharat, iar până în 2040 numărul lor va crește la 642 milioane.
26
 Tipul de diabet nu se schimbă. Un pacient cu diabet zaharat de tip 2 va aceeași afecțiune,
chiar dacă i se administrează insulină pentru un control metabolic optim. În acest caz va avea
diagnosticul de diabet zaharat de tip 2 insulinotratat. În evoluția naturală a bolii, secreția de
insulină va fi din ce în ce mai scăzută, iar terapia noninsulinică nu din ce în ce mai puțin
eficientă, fiind nevoie de administrarea exogenă a insulinei, prin injecții subcutanate.
(https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/intrebari-frecvente-despre-diabet )
Există și un revers permanent? Să nu mai fie nevoie de injecții cu insulină?
Avem mulți pacienți cu diabet zaharat de tip 2 insulinotratat care au reușit să renunțe la
insulinoterapie prin optimizarea corespunzătoare a stilului de viață și scăderea în greutate și care
au obținut un control metabolic bun prin terapie non-insulinică. Această stare se poate menține
timp de câteva luni (pacientul se plictisește, preferă să facă insulina pentru a mânca mai mult,
ceea ce este un comportament cu efecte nefaste) sau câțiva ani (până când secreția de insulină se
reduce prin evoluția naturală a bolii sau apar comorbidități care fac necesară revenirea la
insulinoterapie). ( Hâncu și colab. 2012)
De ce diabetul apare la vârste foarte tinere?
Încă nu se știe de ce apare diabetul de tip 1 sau ce anume declanșează secreția de anticorpi
împotriva propriilor țesuturi. Dacă până în 1922, pacienții cu acest diagnostic mureau în câteva
luni, în prezent pacientul poate duce o viață normală prin administrarea insulinei. Nu există
niciun domeniu în care persoana cu diabet zaharat de tip 1 să nu poată avea performanțe:
concursuri de frumusețe (Nicole Johnson, Miss America), sport de performanță (există o echipă
de cicliști profesioniști formată exclusiv din persoane cu diabet de tip 1; campioni olimpici: Gary
Hall Jr. a câștigat aurul olimpic la înot în 2000 și în 2004; alpiniști sau jucători profesioniști de
sporturi de echipă), activtate academică sau show business (Halle Berry, Nick Jonas). Chiar
personalități marcante ale vieții politice includ persoane care au declarat că au diabet de tip 1:
actualul Prim Ministru al Marii Britanii, Theresa May; Sonya Sotomayor, membră a Curții
Supreme de Justiție a Statelor Unite.
Reguli generale:
- Făceți-vă planul din timp: Dacă la o petrecere și nu știți ce mâncare se va servi, da-ți un
telefon și interesați-vă despre mâncarea care va fi servită. Chiar și persoanele cu Diabet
Zaharat tip 2 trebuie să își respecte planul privind orarul meselor și alimentele consumate
indiferent dacă este vacanță sau nu;
27
 - Continuați să calculați carbohidrații: carbohidrații sunt principalii constituenți alimentari
responsabili de creșterea glicemiei. Când este ora mesei, aceasta trebuie privită ca un
întreg și diabeticul trebuie să se decidă asupra alimentelor pe care dorește să le consume
astfel încât masa sa să fie una echilibrată, calculând cu atenție porțiile de alimente ce
conțin carbohidrați fără a face excese
- Alimentele "fără zahăr" nu sunt ântotdeauna și fără carbohidrați: De obicei diabeticii sunt
tentați să consume alimente "fără zahăr", dar acestea nu sunt neapărat și fără carbohidrați.
Atunci când vă decideți să consumați alimente "fără zahăr" fiți atenți la cantitatea totală
de carbohidrați a alimentului și dacă sunt prezenți carbohidrații aceștia trebuie consumați
prin înlocuirea celor din masa obișnuită nu prin adaugare; ( Hâncu și colab. 2012)
Verificați-vă nivelul glicemiei înainte de consumarea alcoolului: Alcoolul poate
determina scăderea glicemiei motiv pentru care este recomandată verificarea glicemiei înainte de
a consuma alcool. Înainte de a consuma alcool se recomandă consumarea unor alimente ce conțin
carbohidrați și ideal ar fi ca alcoolul să fie consumat la sfârșitul unei mese principale nu la
sfârșitul unei gustări;
Asigurați-vă că cei cu petreceți știu că aveți diabet: Simptomele hipoglicemiei și beției
sunt de multe ori asemănătoare de aceea este foarte important ca cei care remarcă la
dumneavoastră aceste simptome să vă verifice nivelul glicemiei;
Face-ți mișcare după o masă principală: La aproximativ o oră după o masă principală este
recomandată o plimbare lungă. Atunci este momentul când nivelul glicemiei este de obicei
crescut în circulația sanguină și exercițiul fizic are cel mai mare impact în scăderea nivelului
glicemiei;
Încercați să vă eliberați de stres: Stresul este o adevarată provocare pentru diabetici pentru
că acesta poate crește nivelul glicemiei. Uneori plimbarea poate ajuta la reducerea stresului însă
în unele situații diabeticii trebuie să apeleze la alte metode de reducere a stresului care s-au
dovedit folositoare în trecut. Ca metode de reducere a stresului se recomandă ascultarea de
muzică ambientală și realizarea unui plan pentru perioada vacanțelor de sărbători.
(Hâncu și colab. 2012)

28