CAPITOLUL 9

Cultura plantelor furajere

Cresterea animalelor este o ocupatie straveche a locuitorilor de pe

aceste meleaguri si are un rol determinant în nutritia populatiei, constituind
în acelasi timp materie prima strategica pentru industria alimentara.
Hranirea rationala a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot
pasuna, reprezinta factorul determinant care pune în valoare potentialul lor
biologic de realizare a unor productii variate, ridicate, constante an de an si
de cea mai buna calitate. De aceea, cresterea animalelor, starea lor de
sanatate si capacitatea productiva depind în cea mai mare masura de
asigurarea în tot timpul anului de furaje (nutreturi) bogate în diferiti
constituenti chimici. Acestia la rândul lor sunt transformati în alte substante
plastice si energetice necesare pentru cresterea si dezvoltarea animalului,
precum si pentru formarea productiei specifice (lapte, carne, oua, lâna).
Specialistii sunt de acord ca dintre toate categoriile de nutreturi care se
folosesc în hrana animalelor cele de origine vegetala prezinta cea mai mare
importanta biologica si economica (Burcea P, Ignat Al. 1974)1.

9.1. Resursele vegetale furajere

9.1.1. Importanta . Plantele furajere constituie un capitol important

al fitotehniei si se subordoneaza principiilor si metodelor generale de
agrotehnica. Ele au însa particularitati biologice, ecologice si tehnice
proprii, care le deosebesc de alte plante agricole implicate în alimentatia
omului, desi o parte din aceste sunt folosite drept furaje. Se poate vorbi de o
relatie directa plante agricole – plante furajere – alimentatia animalelor. În
acest sens se pot mentiona sursele care asigura furajele:
− plantele cerealiere si leguminoase din care se produc nutreturile
concentrate si cele grosiere (paiele, pleava, cocenii, vrejii);
− plantele agricole de la care rezulta reziduuri valoroase dupa
prelucrarea lor industriala: floarea soarelui (sroturi si turte), sfecla de
zahar (borhotul si melasa);
− plante radacinoase precum sfecla furajera, morcovul furajer, broajba
si turnepsul;

1
Burcea P, Ignat Al. – Culturi furajere, Bucuresti, Editura Ceres, 1974.
 Agrofitotehnie comparata

− plantele din grupa bostanoaselor (dovlecelul furajer) si al verzei

(varza furajera), gulia furajera;
− plantele tuberculifere: cartoful si topinamburul;
− plantele oleaginoase: floarea soarelui si rapita.
− plantele furajere propriu-zise, care produc nutretul verde, fânul si
silozul.

9.1.2. Clasificarea plantelor furajere . În situatia actuala a

agriculturii, când septelul de animale s-a înjumatatit si suprafata cu furaje a
scazut dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar, îndeosebi
pentru exploatatiile agricole mici care detin un numar redus de animale.
Producatorul agricol si în acelasi timp crescatorul de animale trebuie sa stie
sa aleaga si sa cultive, pe mica lui parcela de pamânt, acele plante furajere
strict necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate si la conditiile
locale de sol si clima. Problema se pune cu aceeasi acuitate si pentru
exploatatiile (fermele) mijlocii si mari, care pot cultiva furajele în cadrul
unui asolament special.
Burcea P. si Ignat Al. (1974) grupeaza plantele si culturile furajere în
mai multe categorii dupa urmatoarele criterii:
− durata ciclului biologic: anuale, bianuale, perene;
− epoca de semanat: de primavara, de toamna, în miriste;
− modul de cultura: culturi simple (pure), culturi mixte, în ogor
propriu, în miristi, culturi intercalate (porumb cu dovlecei);
− produsul obtinut: tulpina, frunze, fruct, radacini, tuberculi;
− scopul cultivarii: pentru masa verde, fân, siloz, boabe;
− caracteristicile botanice
S-a preluat de la autorii citati mai sus clasificarea botanica a plantelor
furajere, care din punct de vedere fitotehnic cuprinde acele plante a caror
productie se foloseste în întregime ca nutret pentru animale, fie în stare
verde sau murata (siloz), fie uscata sau sub forma de fân:
− gramineele anuale: porumbul, orzul, ovazul, secara, grâul, sorbul,
iarba de sudan, meiul, dughia;
− gramineele perene: raigrasul, galomatul, paiusul de livezi,
timoftica, obsiga;
− leguminoasele anuale: soia, mazarea, mazarichea, bobul, lupinul;
− leguminoasele pere ne: lucerna, trifoiu, sparceta, ghizdeiul;
− tuberculifere si radacinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de
zahar, morcovul furajer, napii de miriste;
− bostanoasele: pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul;
 Cultura plantelor furajere

− alte plante: floarea soarelui, rapita, varza furaje ra, gulia furajera;

9.1.3. Conveierul verde. Resursele vegetale furajere permit ca în

orice exploatatie agricola, în cadrul asolamentului, sa se organizeze un
conveier verde, adica o succesiune de culturi în decursul unui an, care sa
contribuie la o alime ntare sustinuta si echilibrata a animalelor care se cresc.
Prin acest sistem de culturi animalele sunt asigurate permanent cu nutret
verde, proaspat. Important este ca recoltarea plantelor folosite în conveier sa
fie astfel esalonate, încât sa se obtina treptat, pe masura cerintelor de hrana a
animalelor.
Se deosebesc trei tipuri de conveier:
a) artificial în regiunile secetoase, lipsite de pajisti naturale, unde
conveierul verde este alcatuit din plante cultivate, dintre care doua
treimi sunt plante de nutret anuale, iar restul plante perene (de
exemplu lucerna);
b) natural în regiunile umede, unde pajistile naturale sunt suficiente si
de buna calitate; baza conveierului verde o formeaza pasunile si
otava fânetelor; acesta este un conveier natural;
c) mixt în regiunile mai putin umede, unde exista pajisti naturale, dar
are nu satisfac decât partial necesarul de nutret verde; conveierul are
un caracter mixt: o parte din necesar este satisfacuta de productia
pajistilor naturale si alta parte din productia plantelor cultivate.
Conveierul verde se poate organiza astfel încât sa satisfaca mai multe
categorii de animale sau se poate organiza câte un conveier pentru fiecare
categorie de animale.

9.2. Structuri de culturi furajere

Pe zone ecologice, societati si ferme agricole se pot organiza culturi
furajere, cu o anumita structura, care sa poata fi valorificate de animale,
datorita continutului echilibrat în principii nutritive (saruri minerale, protide,
vitamine).
Structuri cu plante perene destinate cositului de masa verde
administrata la iesle si conservata dupa metoda semisilozului:
− lucerna (17 kg/ha samânta) + golomat (8 kg/ha samânta), amestec
recomandat pe solurile de tip cernoziomic si brun roscate de padure,
în toate zonele ecologice agricole;
− trifoi rosu (13 kg/ha samânta) + golomat (10 kg/ha samânta),
amestec ce se poate cultiva în sudul Moldovei, Câmpia Româna si
Dobrogea;
 Agrofitotehnie comparata

− trifoi rosu (13 kg/ha samânta) + raigras aristat (8 kg/ha samânta),

amestec indicat pentru Câmpia Transilvaniei, centrul si nordul
Moldovei, în zonele cu temperatura medie anuala mai mica decât
+10°C
Structuri cu graminee pentru boabe, cu plante care se recolteaza la
30-40 % umiditate:
− orz de toamna + sorg boabe în cultura dubla, pentru Câmpia Dunarii,
Dobrogea, Câmpia Banatului si cernoziom urile din sudul Moldovei
cu temperatura medie anuala mai mare de +10°C;
− orz de toamna + porumb siloz în cultura dubla, amestec indicat
pentru zonele cu cernoziom si soluri brun roscate de padure.
Structuri pentru masa verde, recoltate în succesiune pentru furajare
la iesle sau conservare (fig.9.1.)
− raigras aristat semanat toamna, consit de doua ori, urmat în cultura
dubla de porumb pentru siloz sau de hibridul sorg x iarba de sudan;
− orz de toamna recoltat succesiv si urmat de porumb în cultura dubla
sau de hibridul sorg x iarba de sudan;
− hibridul sorg x iarba de sudan.
Structuri pentru însilozare în amestec cu coceni de porumb:
− sfecla furajera din soiurile monogerme, Abondo si Bolero si
poligerme, Polifuraj 2 si Cyclop Poly, indicata pe terenurile irigate si
în zonele cu precipitatii medii anuale de 650mm;
− gulia furajera pe terenurile podzolice;

Fig. 9.1.
Cositul
fânului
verde
 Cultura plantelor furajere

9.3 Tehnologia principalelor culturi furajere

9.3.1.Cultura porumbului pentru siloz

9.3.1.1. Zonarea ecologica. Se cultiva în mai toate zonele ecologice,
dar foarte favorabile sunt zonele irigate din Câmpia Dunarii, Dobrogea,
sudul Moldovei si Câmpia Banatului, pe soiurile de tip cernoziom, balan de
stepa, brun roscate de padure si aluvionare.
9.3.1.2. Locul în asolament. Ca plante premergatoare se recomanda
cerealele de toamna si culturile perene, mai putin sfecla de zahar.
9.3.1.3. Hibrizii. În cultura se prefera hibrizii precoci (35-40%) din
suprafata si târzii (60-65%): Elan, Turda 200, Fundulea 420.
Pregatirea terenului. Porumbul reactioneaza foarte bine la fertilizarea
cu gunoi de grajd si moderat la îngrasamintele cu azot, fosfor si potasiu. Ca
lucrari ale solului se recomanda nivelarea terenului, aratura la începutul
sezonului rece si pregatirea terenului în vederea semanatului cu grapa cu
discuri în agregat cu grapa cu colturi.
Semanatul are loc în luna aprilie cu 50-70.000 plante/ha pe teren
neirigat si 80-85.000/ha pe teren irigat, la distanta de 70 cm între rânduri.
9.3.1.4.Îngrijirea culturii consta din câteva udari, combaterea
buruienilor, a bolilor si daunatorilor.
9.3.1.5. Recoltarea se face când porumbul a acumulat o masa vegetala
maxima în faza de ceara a boabelor cu masini specializate.
9.3.1.6. Productia poate atinge 60-80 tone/ha masa verde în conditii
de irigare si 25-40 tone/ha pe teren neirigat.

9.3.2. Cultura sorgului furajer.

Aceasta planta începe sa se impuna în alimentatia animalelor pentru
continutul mare în calciu si fosfor si pentru rezistenta la seceta.
Sorgul ca specie (sorghum vulgare, sorgum bicolor) are doua subspecii
folosite ca furaje: sorgul pentru boabe cu panicul compact, dens care
formeaza boabe mari si sorgul furajer cu panicul rasfirat si care lastareste
puternic (fig. 9.2.). La acestea se adauga hibridul sorg x iarba de sudan,
creatia Institutului de la Fundulea.
 Agrofitotehnie comparata

Fig. 9.2. Sorgul

a – panicul cu ax lung;
b – panicul cu ax compact

9.3.2.1 Zonarea ecologica. Se cultiva în Câmpia Româna, Dobrogea,

sudul Moldovei si Câmpia Banatului pe soluri de tip cernoziom si brun
roscat de padure dar prefera si aluviunile.
9.3.2.2. Locul în asolament. Sorgul urmeaza dupa leguminoase
perene, cereale de toamna, sfecla de zahar, porumb, plante medicinale,
plante furajere, care elibereaza terenul pâna la 25 aprilie în cultura
principala.
9.3.2.3. Hibrizii. Se cultiva numai hibrizi simplii dupa cum urmeaza:
− La sorgul pentru boabe: Andreea, Arolba, Fundulea 21, Fundulea 30,
Fundulea 32;
− La sorgul furajer: Nutricom;
− La hibridul sorg x iarba de sudan: Fundulea 1104, Tinca si Tutova.
9.3.2.4. Pregatirea terenului. Se pregateste terenul începând cu
încorporarea a 30-80 tone/ha gunoi de grajd odata cu aratura, la care se
adauga fosfor si potasiu în doze de 50-90 kg/ha. Sorgul valorifica eficient
azotul care se aplica la semanat si dupa fiecare coasa. Ca lucrari ale solului
se asigura aratura de toamna si patul germinativ în primavara cu grapa cu
discuri si cu combinatorul în preziua semanatului.
Semanatul se efectueaza dupa 1 aprilie, la o temperatura în sol de
+12...13°C fiind o planta iubitoare de caldura, asigurând urmatoarele reguli:
− La sorgul pentru boabe: numar de plante la ha 77–200 mii plante la
teren ir igat si 150–300 mii plante la teren neirigat; Norma de
samânta 8–12 kg/ha; distanta între rânduri 50–70 cm; adâncimea 3–6
cm în functie de sol;
 Cultura plantelor furajere

− La sorgul furajer si hibridul sorg x iarba de sudan: numar de plante

150–200 mii/ha; samânta 40 kg/ha; distanta între rânduri 12,5–15
cm; adâncimea de semanat 2–3 cm.
9.3.2.5. Îngrijirea culturii. În perioada de vegetatie se fac lucrari de
îngrijire a culturilor prin 2–3 udari, erbicidarea cu SDMA în faza de înfratire
a plantelor si combaterea daunatorilor (Tanymecus) cu Decis sau Sinoratox.
9.3.2.6. Recoltarea. Pentru nutret verde începe când plantele au
înaltimea de 40-50 cm si se continua timp de 20-25 de zile pâna la aparitia
paniculului. Pentru fân se recolteaza când apare paniculul.
9.3.2.7. Productia, este de 25-30 tone/ha masa verde.

9.3.3. Cultura lucernei

9.3.3.1. Zonarea ecologica. Lucerna (Medicago Sativa) este planta
furajera cu cea mai mare suprafata si se cultiva în toate zonele ecologice, cu
precadere pe terenurile irigate si pe tipurile de sol cernoziomice profunde,
permeabile, bine aprovizionate cu substante nutritive cu ph peste 6,5
(fig. 9.3.). De asemenea da rezultate bune pe soiurile brun roscate de padure
si balane de stepa irigate.
9.3.3.2. Locul în asolament. Ca plante premergatoare prefera
cerealele de toamna, cartoful timpuriu, mazarea si plantele anuale furajere
recoltate pâna la începutul toamnei. Lucerna ramâne în asolament 2–3 ani
dupa care se desteleneste. Amplasarea lucernei dupa prasitoare timpurii nu
se recomanda. În zonele colinare este de preferat sa se cultive în amestec cu
graminee perene, iar în cele de câmpie singura (cultura pura). Pe terenurile
irigate se asociaza foarte bine cu golomatul.

Fig 9.3. Lucerna

1- planta cu frunze
si flori;
2- floare;
3 – pastaie.
 Agrofitotehnie comparata

9.3.3.3. Soiurile. În tara noastra au fost create o serie de soiuri

valoroase, cu potential ridicat de productie si rezistenta marita la boli. Lista
oficiala a IDTIS propune pentru cultivate 17 soiuri perene dintre care
mentionam: Adonis, Aurora, Satelit, Selena, Super, Topaz, Triumf.
9.3.3.4. Pregatirea terenului. Consta în fertilizare cu gunoi de grajd
la planta premergatoare cu 2 sau 3 ani înainte ca lucerna sa vina pe aceeasi
sola, fosfor în cantitate de 50-120 kg P2O 5/ha, azot numai pe solurile slab
aprovizionate, la fel si potasiu. Aratura se executa la 22–25 cm adâncime la
începutul toamnei, iar patul germinativ cu grapa cu discuri, urmata de
tavalug, în primavara.
9.3.3.5. Semanatul. Se practica între 1-15 martie în zonele de câmpie
si 5-25 martie în zonele de deal, în cultura irigata. Institutul de la Fundulea
recomanda semanatul pe terenurile irigate între 15-28 august în zona
colinara si 25 august-5 septembrie în câmpia din sudul tarii. Aceasta epoca
are o eficienta ridicata ceea ce face ca în anul I de vegetatie productia sa
creasca cu 70-100%, consumul de erbicide sa sca da cu 50-70%, cel de apa
cu 15-20%, iar combustibilul la lucrarile solului cu 20-30%. Semanatul se
executa la 12,5 cm între rânduri cu 20-22 kg/ha samânta, la adâncimea de
1,5-2,5 cm.
9.3.3.6. Îngrijirea culturii consta din udari repetate în perioada de
vegetatie, dupa fiecare coasa, combaterea buruienilor pe cale chimica,
precum si a bolilor si daunatorilor. De retinut ca odata cu recoltarea masei
verzi tratamentele se suspenda pentru a nu intoxica animalele care o
consuma.
9.3.3.7. Recoltarea. Se recoltea za dupa urmatorul program: în anul I
în intervalul dintre începutul si mijlocul fazei de înflorire a plantelor; în
urmatorii ani la faza de îmbobocire. Se recolteaza manual cu coasa sau cu
masini specializate.
9.3.3.8. Productia. Rezulta din 3-4 coase în anii normali si 5-7 coase
pe terenurile irigate, ajungându-se la 50-70 tone/ha masa verde, iar pe
terenurile neirigate la 25-30 tone/ha.

9.3.4. Cultura trifoiului rosu.

Trifoiul (Trifolium pratense) este o planta care da un nutret valoros,
bogat în substante proteice digestibile (fig. 9.4.).
 Cultura plantelor furajere

Fig. 9.4. Trifoiul rosu:

1-radacini;
2-tulpina ramificata;
3 3-frunze;
4-floare.

9.3.4.1. Zonarea ecologica este stabilita în regiunile mai umede si

racoroase din Transilvania, în nord-estul Moldovei, sud-vestul tarii si
sectoarele subcarpatice. Este rezistent la ger si cu pretentii reduse fata de
caldura.
9.3.4.2. Locul în asolament. Ca plante premergatoare merg
prasitoarele timpurii, cerealele de toamna si de primavara, plantele anuale
furajere, hibrizii de porumb. Se practica în cultura pura (singura) si în
cultura ascunsa, cu orz de toamna si ovaz.
9.3.4.3. Soiurile cultivate sunt în numar de 13, dintre care se pot
retine: Dacia Tetra, Napoca Tetra, Roxana, Satmarean, Select, Verdi, Vesna.
9.3.4.4. Pregatirea terenului consta din aratura adânca si pregatirea
patului germinativ cu grapa cu discuri cu care ocazie se erbicideaza cu
Eradicom alivat si Dizocab, dar numai la cultura pura.
9.3.4.5. Semanatul are loc primavara devreme între 5-15 martie, la
adâncimea de 1,5-2,5 cm, la distanta de 12,5 cm între plante, cu 18-20 kg/ha
samânta.
9.3.4.6. Îngrijirea culturilor se refera la irigarea solului în verile
secetoase, erbicidarea si combaterea bolilor si daunatorilor.
9.3.4.7. Recoltarea este succesiva în 2-3 coase, începând cu mijlocul
fazei de îmbobocire si începutul înfloritului, care se coreleaza cu coacerea
ovazului daca cultura este ascunsa.