• Germoplasma utilizata in ameliorarea plantelor

Germoplasma sau materialul initial în ameliorare il reprezinta totalitatea formelor biologice

cultivate sau spontane care sunt utilizate in procesul de ameliorare pentru crearea de soiuri sau
hibrizi superiori celor deja existenti sau pentru îmbunătățirea celor deja create.
• În funcție de originea variabilității germoplasma se clasifica in:
A. germoplasma de baza sau cu variabilitate masurata
B. germoplasma nou creata sau cu variabilitate artificiala
• In functie de origine:
A.din flora spontana
B.din forme cultivate
• A. In cadrul germoplasmei de baza:
- forme din flora spontana inrudite cu specia care se amelioreaza
- soiuri si populatii locale
- soiuri ameliorate
B. Din cadrul germoplasmei nou create fac parte:
- populatiile hibride in curs de segregare
- linii consangvinizate
- formele mutante
- formele poliploide
Prin exploatarea resurselor genetice existente s-a ajuns la epuizarea surselor de gene pentru caractere si insusiri
noi, astfel incat s-a impus gasirea de metode pentru cresterea variabilitatii la plantele cultivate.
• A. germoplasma de baza - Formele din flora spontana
sunt utilizate in ameliorare datorita unor insusiri precum plasticitatea ecologica ridicata si rusticitatea - transferul acestor
insusiri catre soiuri deja ameliorate, valoroase.
Soiurile si populatiile locale - insusiri deosebite de rezistenta la factori climatici nefavorabili sau la unii agenti
fitopatogeni.
Soiurile ameliorate reprezinta cea mai valoroasa sursa de germoplasma deoarece au deja imprimate insusiri superioare
privind productivitatea, calitatea, rezistenta la boli si daunatori, etc. Aceste soiuri pot fi DOAR imbunatatite prin lucrari de
selectie iar pentru a ajunge la crearea unui nou cultivar se impune si folosirea altor metode precum hibridarea,
mutageneza, etc.
B. germoplasma nou creata - Populatiile hibride in curs de segregare reprezinta cea
mai valoroasa sursa de material initial la speciile autogame. Pentru crearea de soiuri noi,
intereseaza plantele din generatiile segregante F...2Fn cand pot fi identificate caractere si
insusiri noi diferite de ale parintilor. Pot sa apara forme transgresive - diferite de formele
parentale.

• Liniile consangvinizate - cea mai valoroasa sursa de germoplasma la speciile

alogame (plante heterozigote) care prin autopolenizare fortata de-a lungul mai multor
generatii se poate ajunge la izolarea unor biotipuri homozigote. Prin incrucisarea unor
astfel de linii se obtin hibrizi la care se exploateaza in practica efectul HETEROZIS.

• Formele mutante si poliploide pot fi utilizate pentru crearea de soiuri noi dar cel mai
frecvent se folosesc pentru transferarea noului caracter la un soi deja ameliorat.
 Colectarea formelor de material initial

• - cercetatorii apreciaza ca in intreaga lume exista intre 300.000 si 500.000 specii din care
cca 250.000 au fost identificate si descrise, din acestea aprox 70.000 de specii ar putea fi
folosite de om in diverse scopuri dar doar 7000 au fost colectate si cultivate pana in prezent.
• - 30 de culturi asigura necesarul pentru omenire (95% din necesarul de hrana)
• - alte surse mentioneaza 150 de specii folosite direct in alimentatie, 12 specii asigura peste
70% din hrana iar 4 dintre ele: orezul, graul, porumbul, cartoful acopera peste 50%.
• - au fost infiintate INSTITUTII speciale care sa se ocupe de o anumita categorie de
germoplasma ( infiintate in arealele unde o anumita specie are cele mai favorabile conditii de
cultura si unde exista cea mai mare incarcatura de gene pentru specia respectiva / infiintate
in centrele genice unde exista cea mai mare diversitate de forme si cea mai mare
variabilitate genetica pentru o anumita specie)
• - in cadrul FAO - Comisia pentru Resurse Genetice - organism interguvernamental cu rolul
de a gestiona toate activitatile legate de sursele de germoplasma.
• - in 2002 s-a semnat Tratatul International privind resursele genetice, instrument care
stabileste termenii utilizati international, drepturile si obligatiile celor care lucreaza cu sursele
de germoplasma.
• Pentru colectarea materialului initial s-au initiat expeditii stiintifice, s-au infiintat
colectii de germoplasma, parcuri stiintifice, rezervatii naturale, banci de gene.
• In prezent exista colectii de plante care la cerere livreaza material biologic
pentru ameliorarea speciilor respective, cele mai importante colectii fiind la Sankt
Petersburg si la Beltsville in SUA.

• Expeditii ptr colectare material: cercetator rus Vavilov- peste 150.000 de forme
de plante; Hansen - expeditie in Rusia cu colectarea formelor de mar rezistente
la temperaturi scazute; Bukassov - expeditie in America Centrala si de Nord de
unde a colectat toate formele de cartof.
• In fiecare tara unde exista program de ameliorare, cercetatorii au incercat sa
colecteze toate formele de germoplasma din cultura sau din flora spontana
pentru o specie pe care urmau sa o amelioreze.

• Pentru colecterea germoplasmei exista o regula: germoplasma, indiferent de

provenienta, nu se introduce direct in campul experimental (prevenire atac
fitopatogeni si insecte necunoscute aduse odata cu materialul respectiv).
Fiecare forma de germoplasma trece mai intai printr-un camp de carantina
(1-2 ani) si daca starea fitosanitara a materialului este corespunzatoare
atunci se introduce in campul de colectie.
• In caz contrar, materialul este distrus ptr ca bolile respective ar putea sa
cuprinda si alte culturi.
Organizarea germoplasmei

• Materialul colectat sau primit si observat in campurile de carantina, va fi

trecut in campul de colectie in functie de anumite criterii geografice,
taxonomice, sau ameliorative.

• Se face o schita a campului de colectie şi în funcţie de tipul de material avut

la dispoziţie, acest material se aşează în parcele de dimensiuni
corespunzătoare pentru ca materialul păstrat să poată fi suficient în
începerea diferitelor procese de ameliorare.
• Pentru speciile anuale fiecare formă de germoplasmă trebuie să cuprindă o
suprafaţă de cel puţin 20 m2.

• Pentru viţa de vie fiecare formă de germoplasmă trebuie să fie formată din
cel puţin 10 butuci din care 5 pe rădăcini proprii şi 5 pe portaltoiul adaptat
pentru zona respectivă.

• Speciile pomicole trebuie să fie reprezentate în câmpul de colecţie de câte 3-

5 pomi în funcţie de talia acestora pentru fiecare formă de germoplasmă.
• Arbuştii sunt reprezentaţi de cel puţin 50 de tufe pentru fiecare formă de
germoplasmă.
• Pentru lucrările de ameliorare în viticultură, germoplasma este organizată în plantaţiile
ampelografice; cele mai importante astfel de plantaţii în România sunt la:Valea
Călugărească, Odobeşti, Drăgăşani, Miniş, Greaca, Iaşi, Dăbuleni.

• Pentru ameliorarea în pomicultură materialul se păstrează în colecţii pomologice iar colecţiile

sunt amplasate astfel: Măr – Voineşti cu peste 850 de forme, Păr – Cluj, Voineşti, Piteşti cu
peste 650 de soiuri, Prun – Piteşti peste 700 de soiuri, Cais – Greaca peste 650 de soiuri,
Piersic – Murfatlar 850 de soiuri, Cireş şi Vişin – Piteşti 525 de soiuri, Cireş 285 de soiuri,
Vişin nuc la Geoagiu 74 de soiuri, Gutui – TârguJiu 40 de soiuri, Căpşun, Coacăz, Afin, Mur,
Zmeur – Cluj cu 540 de soiuri din care 258 Căpşun.

• Pentru legumicultură şi floricultură, germoplasma se organizează pe suprafeţe de 5 – 10 m 2

dacă speciile sunt anuale iar la multianuale 20 - 50 de plante.
 Studiul germoplasmei
• Inainte de a începe un proces de ameliorare este nevoie să se cunoască valoarea
ameliorativă a materialului avut la dispoziţie, motiv pentru care se face un studiu de cel
puţin 3 – 5 ani după intrarea pe rod la speciile perene.

• Aceste studii au în vedere: cunoaşterea perioadei de vegetaţie, cunoaşterea diverselor

fenofaze în corelaţie cu factorii climatici, cunoaşterea elementelor de productivitate,
cunoaşterea diferitelor însuşiri fiziologice privind rezistenţa la factorii de mediu, rezistenţa la
boli şi dăunători, cunoaşterea valorii nutritive a produsului principal, a diferiţilor constituienţi
şi din produsul principal a naturii chimice a acestor constituienti, cunoaşterea pretabilităţii la
diverse tehnologii de fabricare, de prelucrare, de conservare, de depozitare, etc.

• Cunoaşterea valorii genetice a materialului respectiv - studii hibridologice, consangvinizări şi

autopolenizări pentru a vedea cum se transmit ereditar diverse caractere. În urma acestor
studii se face o inventariere a proprietăţilor ameliorative pentru materialul din colecţie, pentru
ca în orice moment amelioratorul să ştie valoarea materialului pe care îl are la dispoziţie.
 Păstrarea germoplasmei

• Toate sursele de germoplasmă existente pe glob trebuie să facă parte dintr-un program de
păstrare în ideea de a nu se pierde unele gene valoroase, se apreciază că, chiar şi o
ameliorare pronunţată conduce la pierderea unor gene care nu condiţionează obiectivele
urmărite, din acest motiv fiecare soi, chiar dacă este scos din producţie şi înlocuit, trebuie să
fie păstrat în vederea menţinerii acelor gene utile care pot servi pentru un alt proces de
ameliorare.
• Pe lângă colecţiile de germoplasmă înfiinţate în centrele genice, există tendinţa de a se
forma fonduri mondiale de germoplasmă, pe de o parte în vederea conservării, iar pe de
altă parte pentru ca specialiştii să poată să apeleze pentru sursele respective.
• Pentru a exista un limbaj comun privind sursele de germoplasmă, în Tratatul Internaţional
semnat în 2002 se definesc principalele noţiuni utilizate de amelioratori în vederea păstrării
germoplasmei, astfel
conservarea în situ
• înseamnă păstrarea germoplasmei în arealele geografice în care s-au format aceste surse şi
unde se găsesc cele mai bune condiţii de creştere şi dezvoltare pentru speciile respective.
 conservarea ex situ
înseamnă păstrarea surselor de germoplasmă în alt mediu decât cel în care s-a format.
Material genetic înseamnă orice categorie de material biologic care poate fi înmulţit sexuat sau
vegetativ şi care conţine unităţi funcţionale ale eredităţii.
Centrele de origine reprezintă arealele unde s-au format diferite specii.
Centrele genice (de diversitate) reprezintă arealele în care se găseşte cea mai mare diversitate de
forme.
În prezent există următoarele sisteme de păstrare a germoplasmei:
• parcuri şi rezervaţii naturale, grădini botanice, bănci de gene, culturi de celule şi ţesuturi.
• În parcurile naturale, în rezervaţiile naturale, sursele de germoplasmă se păstrează în mediul
natural. În toate ţările există preocuparea de înfiinţare a acestor parcuri naturale cu caracter
naţional: S.U.A. 34 de parcuri naţionale cu peste 100.000 de hectare, Canada 25 de parcuri
naţionale, 51 parcuri provinciale cu peste 200.000 de hectare, Rusia 22 parcuri naţionale plus
numeroase rezervaţii naturale, în România130 de rezervaţii naturale cu 80.000 de hectare.
• În grădinile botanice păstrarea se face “ex situ” unde formele de germoplasmă caută un echilibru
dinamic şi unde plantele sunt obligate să trăiască nu aşa cum s-au format ci în spaţii izolate (unele)
sau în anumite asociaţii pe care nu le întâlnesc în locul de origine. Una din cele mai importante
grădini botanice este Grădina Botanică Regală din Anglia înfiinţată în 1759.
• În România cea mai mare grădina botanică este cea din Iaşi cu circa 100 de hectare
înfiinţată în 1856.
• Cea mai sigură metodă de conservare în prezent este depozitarea în bănci de gene unde
dacă sunt asigurate condiţiile cele mai bune, păstrarea poate să dureze peste 100 de ani.
Băncile de gene sunt instituţii special înfiinţate care au următoarele obiective:
• prospectarea şi colectarea germoplasmei, studiul privind efectul depozitarii asupra proprietăţilor
fizico - chimice ale materialului, conştientizarea cercetătorilor în ceea ce priveşte valoarea
acestui material.
Condiţiile de păstrare diferă de la o bancă la alta însă se apreciază că cele mai importante
condiţii sunt:
• umiditatea relativă a aerului să nu depăşească 15%, temperatura pentru diferite celule de
păstrare să fie constantă pentru o păstrare îndelungată – 20°C, atmosfera cât mai săracă în O2,
cât mai bogată în CO2 şi absenţa totală a luminii.
• Eliminarea riscului de influenţare a seminţelor în cazul unor radiaţii ionizante, umiditatea
seminţelor să fie de circa 4 – 5%. În standardele FAO în colaborare cu Institutul Internaţional
pentru resurse genetice, condiţiile de păstrare se clasifică în 3categorii:
• 1.condiţii acceptabile
• 2.condiţii preferabile
• 3.condiţii ideale
Condiţiile acceptabile
– conservarea sub 0°C la un conţinut de umiditate a seminţelor cuprins între 3 - 7%
Condiţiile preferabile
– când se asigură – 20°C la acelaşi procent de umiditate
Condiţiile ideale
– când se asigură – 20°C, umiditatea seminţelor de 5%.
Condiţiile de păstrare în banca de la Fort Collins care poate depozita 180.000 de probe de câte
450 grame: probele păstrate în tăvi metalice, în încăperi de beton armat cu grosime de 150 de cm
cu 10 camere de păstrare din care în 3 temperatura se menţinela – 12°C, în 7 camere temperatura
de circa +4°C şi umiditatea relativă de 52%.
Verificarea germinării seminţelor se face la fiecare 5 ani şi dacă aceasta a scăzut sub 50% se face
o reînmulţire a seminţelor înlocuindu-se probele. Banca de la Hirotsuga păstrează probe de către
120 cm3, în cutii cositorite la temperatura de – 10°C. Banca de la Krasnadar păstrează 500.000
de probe în încăperi cu climatizare totală, în vase de sticlă aşezate pe stelaje metalice. Banca de
la Suceava păstrează circa 100.000 de probe, clădirea are 8 încăperi pentru păstrare, 4 pentru
păstrare medie de 10 – 20 ani şi 4 pentru păstrare îndelungată, peste 100 de ani cu temperatura
de – 20°C.
Variabilitatea germoplasmei
– acest termen se referă la diferenţierile care se observă sau care pot fi identificate prin analize
privind caracterele şi însuşirile materialului iniţial.
Caracterele reprezintă totalitatea particularităţilor morfologice care diferenţiază un individ de
altul pe când
însuşirile reprezintă proprietăţile fiziologice, biochimice şi tehnologice ale germoplasmei.
Caracterele pot fi de 2 feluri: cantitative, care pot fi reprezentate numeric (numărări, cântăriri)
şi calitative unde este vorba de unele particularităţi ale plantei care diferenţiază diverse forme
de germoplasmă dar care nu se pot exprima numeric.
Totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ formează fenotipul organului respectiv.
Fenotipul este determinat pe de o parte de zestrea ereditară, pe de altă parte de interacţiunea
între ereditate şi condiţiile de mediu.
Totalitatea caracteristicilor ereditare reprezintă genotipul unui material sau genotipul reprezintă
eventualele gene provenite ca urmare a mutaţiilor naturale.
 Zestrea ereditară
poate genera fenotipuri diferite în funcţie de condiţiile de mediu în care s-a format organul respectiv;
astfel fenotipul poate fi considerat o rezultantă a interacţiunii între zestrea ereditară şi condiţiile de
mediu.
Diferenţierile care se observă în cadrul germoplasmei poartă numele de
variaţii
iar fenomenul ca atare poartă numele de variabilitate.
Variabilitatea în cadrul germoplasmei în ameliorarea plantelor - este obligatoriu ca
materialul iniţial să prezinte o variabilitate suficient de mare în scopul identificării şi înmulţirii acelor
organisme cu caractere ori însuşiri noi care în final să poată permite în mod real obţinerea de soiuri
noi.
Variabilitatea este dată de totalitatea diferenţierilor privind caracterele şi însuşirile indivizilor
dintr-o anumită populaţie.
Caracterele sunt reprezentate de totalitatea particularităţilor morfologice, fiziologice, biochimice şi pot
fi grupate în funcţie de parametrii utilizaţi pentru exprimarea lor în
caractere calitative şi caractere cantitative.
 Caracterele cantitative sunt cele care pot fi exprimate numeric si se refera la acele
componente morfologice ce pot fi masurate precum: greutatea productiei, inaltimea plantelor,
marimea fructelor, etc. Valorile acestora inregistreaza o anumita variabilitate intr-un interval de
minim si maxim.

Caracterele caltitative se refera la elemente precum: cularea, forma, gust, etc si variaza in
cadrul diferitelor grupe.

Insusirile se refera la particularitati de natura biochimica, tehnologica sau fiziologica precum

rezistenta la scuturare, la ger, la boli etc.

Genotop-fenotip
Variabilitate totala - este data de suma tuturor variatiilor pe care le inregistreaza indivizii unei
populatii: genetice (genotipice, ereditare) si somatice (negenetice, neereditare).