AMELIORAREA PLANTELOR - Curs

Cursul 2
MATERIALUL INIȚIAL FOLOSIT ÎN AMELIORAREA PLANTELOR

Cuvinte cheie: material inițial, diversitate, variabilitate, centre de origine ale plantelor

Obiective:
2.1.Definiție și importanța materialului inițial folosit în ameliorarea plantelor;
2.2.Formele materialului inițial;
2.3.Diversitatea și variabilitatea genetică;
2.4.Centre de origine ale plantelor;

2.1.DEFINIȚIE ȘI IMPORTANȚA MATERIALULUI INIȚIAL FOLOSIT ÎN

AMELIORAREA PLANTELOR
Materialul inițial de ameliorare (germoplasmă) reprezintă totalitatea plantelor spontane
sau cultivate care sunt utilizate în procesul de ameliorare, pentru crearea de soiuri sau hibrizi
superiori celor deja existenţi sau pentru îmbunătăţirea celor deja create.
Materialul inițial de ameliorare reprezintă materialul pe care și-l procură amelioratorul și-
l supune unui proces de transformări care duc în final la obținerea unui material nou, ce reprezintă
soiul ameliorat sau sămânță ameliorată.
Materialul inițial de ameliorare reprezintă totalitatea formelor vegetale care aparțin unei
specii, studiate și folosite în procesul de ameliorare.
Material genetic înseamnă orice categorie de material biologic care poate fi înmulţit sexuat
sau vegetativ şi care conţine unităţi funcţionale ale eredităţii.
Scopul final al activității de ameliorare a plantelor constă în crearea de soiuri și hibrizi noi
de plante de cultură, cu o mare capacitate de producție și calitate, precum și adaptate din punct de
vedere biologic la condițiile de cultură (adaptabilitate la condițiile climatice, rezistență genetică la
boli și dăunători, pretabilitate pentru mecanizarea culturii, etc.).
Pentru îndeplinirea acestui scop, în ceea ce privește materialul inițial, se va ține cont de
următoarele aspect:
-colectarea unui material inițial cât mai bogat și variat în vederea constituirii unui fond de
germoplasmă;
-studierea în prealabil amănunțită a materialului inițial;

1
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
-alegerea și separarea formelor cu caracteristici valoroase, corespunzătoare obiectivelor
programului de ameliorare;

2.2.FORMELE MATERIALULUI INIȚIAL

Materialul inițial de ameliorare se poate clasifica după mai multe criterii astfel:
1.după origine:
• material inițial de bază;
• material inițial nou creat de ameliorator;
Materialului inițial de bază cuprinde următoarele variante:
o material inițial aparținând plantelor sau formelor sălbatice (din flora spontană);
o populații locale și soiuri locale;
o soiuri ameliorate obținute prin metode științifice;
Flora spontană
-materialul initial din flora spontană este reprezentat de specii sălbatice înrudite cu specia
ce urmează a fi ameliorate și care prezintă unele caracteristici utile;
-se caracterizează prin rezistență ridicată la factorii de mediu nefavorabili (ger, secetă, etc.),
rezistență la boli și dăunători și plasticitate ecologică mare, însușiri ce pot fi transmise prin
backcross la plantele de cultură;
-materialul hibrid obținut în urma încrucișărilor cu formele din flora spontană trebuie
prelucrat timp îndelungat, pentru îndepărtarea însușirilor necorespunzătoare, folosind
retroîncrucișarea (back-cross), însoțită de selecție;
-la plantele furajere perene, formele din flora spontană se poate utiliza atât ca genitori cât și
ca material initial pentru alegerea directă a formelor corespunzătoare (exemplu: firuța – Poa
pratensis, golomățul – Dactylis glomerata, ghizdeiul – Lotus corniculatus, ș.a.).
Populațiile și soiurile locale
-constituie genotipuri formate în decursul timpului în urma acțiunii selecției naturale și
selecției artificiale empirice efectuată de cultivator;
-se caracterizează printr-o mare plasticitate ecologică, rezistență ridicată la factorii de mediu
nefavorabili, la boli și dăunători precum și printr-o productivitate mai redusă și calitate, de regulă,
mai slabă;
-au în structura lor un număr mare de biotipuri diferite, motiv pentru care sunt neomogene
din punct de vedere morfologic;
-au fost cultivate multă vreme, în present se folosesc ca material initial de ameliorare;
-prin aplicarea unor metode științifice ca selecția și hibridarea s-au obținut soiuri care au
fost cultivate o lungă perioadă de timp în țara noastră.
2
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
Soiurile ameliorate
-se caracterizează prin uniformitate din punct de vedere morfologic și genetic, prezentând
în același timp și caracteristici biologice și fiziologice superioare populațiilor și soiurilor locale
cunoscute și valoroase pentru producție;
-se obțin prin selecție individuale, din material creat prin încrucișări sau prin alte metode de
ameliorace precum mutageneza, poliploidia, consangvinizarea, ș.a.
Materialul inițial nou creat de către ameliorator cuprinde următoarele variante:
o populații hibride în segregare (F2-F6);
o linii consangvinizate;
o forme mutante;
o forme poliploide;
o material folosit în tehnologia AND recombinant;
o material folosit în hibridările somatice;
o culturile ”in vitro” de celule și țesuturi.
Deoarece materialul inițial existent în natură nu corespunde întotdeauna obiectivelor
urmărite de ameliorator, acesta prin metode și tehnici diferite, crează un material inițial din cadrul
căruia alege și folosește formele care îl interesează. Metodele folosite pot fi:
-încrucișarea, în cazul populațiilor hibride, alcătuite din indivizi care să întrunească un
număr cât mai mare de caracteristici valoroase de la formele parentale;
-consangvinizarea, la plantele alogame, în vederea obținerii liniilor consangvinizate. Din
încrucișarea acestora se obțin hibrizi simpli și hibrizi dubli;
-inducerea artificială a mutațiilor și poliploidiei cu ajutorul unor factori mutageni de natură
fizică (iradiere, șocuri de temperature,etc.) sau chimică (colchicină, metansulfonat de etil, etc.);
-hibridare somatică (hibridare parasexuată sau fuziunea de protoplaști) utilizează
protoplaști – celule vegetale nude, adică lipsite de peretele celular. Aceștia pot fi izolați din
mezofilul și epiderma frunzelor, din rădăcini sau țesuturi epidermale, etc., material care este tratat
cu enzime care digeră peretele celular. Își pot reface în câteva zile membrana celulară dacă sunt
cultivați pe medii de cultură adecvate, apoi prin diviziuni mitotice, formează un țesut nediferențiat,
denumit calus, din care pot regenera plante mature în circa 4-6 luni. Protoplaștii pot fuziona, dând
naștere la homocarioni ( în cazul protoplaștilor identici de la aceeași specie) sau heterocarioni (în
cazul protoplaștilor de la specii diferite). Aceștia se divid, nucleul lor fuzionează formînd cellule
hibride mononucleare – sincarioni. Pentru selecția celulelor hibride din mediul celular, se pot
utiliza un mediu HAT (conține hipoxantină, aminopectină și timină), pe care celulele hibride se
multiplă, în timp cele parentale, nefuzionate mor (Vlaic (1997) citat de Doina Bonea, 2018).

3
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
Hibridarea somatică permite hibridarea între specii îndepărtate filogenetic, hibridare care nu
este posibilă pe cale sexuală.
-culturi în vitro de celule și țesuturi se bazează pe creșterea unor fragmente vegetale
(explante sau inoculi) pe medii aseptice, solide sau lichide, formate din macro și microelemente,
vitamin, fitohormoni, o sursă de carbon și un agent gelifiant (agar-agar). În mod obișnuit, plantele
obținute prin această metodă, sunt identice fenotipic și genotipic cu cele din care provin.
2.după proveniență:
• autohtone;
• străină;

2.3.DIVERSITATEA ȘI VARIABILITATEA GENETICĂ

Diversitatea speciilor reprezintă varietatea organismelor ce populează un anumit habitat, iar
diversitatea genetică este o măsură a variabilității genetice a indivizilor dintr-o specie sau populație
(Sârbu A., (2001) citat de Dorina Bonea, 2018).
Pentru ameliorarea plantelor, diversitatea genetică este foarte importantă datorită faptului
că reprezintă o uriașă sursă de gene pentru ameliorarea rezistenței la condiții nefavorabile de mediu
și factori dăunători (agenți fitopatogeni, dăunători).
Diferenţierile care se observă sau care pot fi identificate prin analize privind caracterele şi
însuşirile germoplasmei poartă numele de variaţii iar fenomenul ca atare poartă numele de
variabilitate.
Termenul de variabilitate provine din cuvântul latinesc ”variare”, care înseamnă a schimba.
Variabilitatea determină apariția la descendenți a unor caracteristici deosebite de cele ale
ascendenților (Dorina Bonea, 2018).
Variabilitatea totală este data de suma tuturor variațiilor pe care le înregistrează indivizii
unei populații.
În ameliorarea plantelor este obligatoriu ca materialul iniţial să prezinte o variabilitate
suficient de mare în scopul identificării şi înmulţirii acelor organisme cu caractere ori însuşiri noi,
care în final să poată permite în mod real obţinerea de soiuri noi.
Caracterele reprezintă totalitatea particularităţilor morfologice care diferenţiază un individ
de altul.
Caracterele pot fi de 2 feluri:
-cantitative, care pot fi reprezentate numeric (numărări, cântăriri) - greutatea
producţiei, înălţimea plantelor, mărimea fructelor;

4
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
-calitative unde este vorba de unele particularităţi ale plantei care diferenţiază
diverse forme de germoplasmă dar care nu se pot exprima numeric - culoare, formă, gust,
etc.;
Însuşirile reprezintă proprietăţile fiziologice, biochimice şi tehnologice ale germoplasmei -
precum rezistenţa la scuturare, la ger, la boli, etc.
Totalitatea caracterelor şi însuşirilor unui individ formează fenotipul. Fenotipul este
determinat pe de o parte de zestrea ereditară, pe de altă parte de interacţiunea între ereditate şi
condiţiile de mediu.
Totalitatea caracteristicilor ereditare reprezintă genotipul unui material sau genotipul
reprezintă eventualele gene provenite ca urmare a mutaţiilor naturale.

2.4.CENTRE DE ORIGINE ALE PLANTELOR

Centrele genice sunt acele regiuni ale globului în care se întâlneşte cea mai mare bogăţie de
forme şi cu o frecvenţă maximă a unor specii de plante.
Problema centrelor genice a fost studiată amănunţit de mai mulţi cercetători (Vavilov,
Schiemann, Wettstein). Un rol deosebit în stabilirea centrelor genice l-au avut oamenii de ştiinţă
ruşi N. I. Vavilov, P. M. Jukovski, ș.a.
Cercetătorul rus N. I. Vavilov împreună cu colaboratorii săi, adunând un număr foarte mare
de forme de plante de cultură, forme primitive și forme sălbatice, din diferite regiuni ale globului și
studiind repartiția lor geografică precum și legăturile lor genetice, a ajuns la concluzia că plantele
cultivate au apărut în anumite regiuni ale globului, denumite centre de origine sau centre genice.
Acestea se găsesc mai ales în zonele temperate ale globului și sunt despărțite prin mulți înalți, prin
stepe și pustiuri întinse. În interiorul centrului predomină formele cu caractere dominante, deoarece
aici, datorită condițiilor de mediu foarte favorabile, plantele nu au fost supuse selecției naturale
decât într-o mică măsură. În unele regiuni situale la periferia centrului principal predomină formele
cu caractere recesive, datorită faptului că aici plantele găsind condiții de mediu mai aspre au fost
supuse mai mult selecției naturale.
Pe baza studiilor întreprinse asupra colecțiilor de plante, pe baza cercetărilor efectuate în
diferite zone geografice, cercetătorul rus N. Vavilov a delimitat la început șase centre de origine a
plantelor de cultură. Ulterior, el a delimitat opt centre, accentuând în același timp faptul că trebuie
făcută deosebirea între centrele primare, de origine și centrele secundare.
Centrele primare – regiuni în care s-au format plantele de cultură;
Centrele secundare – regiuni în care plantele s-au diversificat (cea mai mare variabilitate).
Cunoașterea centrelor de diversitate, pentru fiecare specie în parte, are un rol important în
protejarea sau conservarea ei.
5
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
Centrele de origine reprezintă arealele unde s-au format diferite specii.
Centrele genice (de diversitate) reprezintă arealele în care se găseşte cea mai mare
diversitate de forme.
După N. Vavilov centrele de origine ale plantelor (figura 2.1) sunt următoarele:

Figura 2.1. Centrele de origine ale plantelor (după Vavilov):

1.- Centrul chinezesc; 2.- Centrul indian , 2a.- Centrul indo-malaezian; 3.- Centrul Asiei
Centrale; 4.- Centrul Orientului Apropiat; 5.- Centrul mediteranean; 6.- Centrul abisinian; 7.-
Centrul mexican; 8.- Centrul peruvian; 8a.- Centrul chilian; 8b.- Centrul brazilian-paraguaian)
(sursă: https://www.biodiversidad.gob.mx/v_ingles/genes/centers_origin/centers_plants1a.html)

I. China - cuprinde teritoriul regiunile muntoase din China Centrală și de Vest și ținuturile
învecinate. Este unul din cele mai importante centre. Aici se întâlneşte o mare diversitatea de forme
(136 specii endemic) din următoarele plante: Panicum miliaceum (mei), Andropogon sorgum
(sorg), Fagopyrum esculentum, Hordeum hexastichum (orz), Glycine hispida, Phaseolus angularis
(fasole), Cannabis sativa (cânepă), Papaver somniferum (mac);
II.- India - cuprinde două subcentre:
A. Centrul principal include Assamul și Birmania (fără India de Nord-Vest, Pundjab și
provinciile frontierei nord-vestice). În acest centru se întâlnesc 117 specii endemice, printer care și
Oryza sativa (orez), Cicer arietinum (năut), Phaseolus mungo, Phaseolus aureus, Phaseolus
calcaratus, Vigna sinensis, Sesamum indicum (susan), Carthamus tinctorius (șofran), Gossypium
arboreum (bumbac), Corchorus capsularis, Hibiscus cannabinus (hibiscus), Cannabis indica
(cânepa);
6
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
B. Centrul indo-malaezian include Indochina și Arhipelagul malaez (insulele Sumatra,
Jawa, Borneo, precum şi Australia). Este un centru important pentru unele plante tropicale: Musa
textilis (abaca - bananier), Saccharum officinarum (trestie de zahăr), Piper nigrum (piper),
Caryophyllus aromaticus (cuișoare), etc.;
III. Asia Centrală cuprinde nord-vestul Indiei, Afganistan, Uzbekistan, Tadjikistan. În
acest centru sunt enumerate 43 de specii endemice, dintre care mai multe forme de grâu (Triticum
vulgare, Triticum compactum, Triticum sphaerococcum), dar și Pisum sativum (mazăre), Lens
esculenta, Vicia faba (bob), Phaseolus aureus (fasole mung), Brassica juncea (muștar), Linum
usitatissimum (in), Sesamum indicum (susan), Cannabis indica (cânepă), Gossypium herbaceum
(bumbac), Allium cepa (ceapa), Allium sativum (usturoi), Spinacea oleracea (spanac), Daucus
carota (morcov), etc.;
IV. Orientul Apropiat – cuprinde Asia Mică, Iran, Irak, Emiratele Arabe Unite,
Turkmenia, Transcaucazia. În acest centru sunt enumerate 83 de specii endemice, dintre care mai
multe forme de grâu (Triticum vulgare, Triticum durum, Triticum monococcum, Triticum turgidum,
Triticum persicum, Triticum orientale, Triticum persicum, Triticum timopheevi, Triticum macha),
Hordeum distichum (orzoaică), dar și Secale cereale (secară), Avena byzantina (odos, ovăz
sălbatic), Avena sativa (ovăz), Lens esculenta (linte), Lupinus albus (lupin), Medicago sativa
(lucernă), Vicia villosa (măzăriche), etc.;
V. Bazinul mediteranean - cuprinde litoralul Mării Mediterane. În acest centru sunt
enumerate 84 de specii endemice, dintre care mai multe forme de grâu (Triticum durum, Triticum
polonicum, Triticum dicoccum, Triticum spelta), dar și Avena byzantina (odos, ovăz sălbatic),
Avena sativa (ovăz), Lathyrus sativus (latir), Pisum sativum (mazăre), Lupinus albus (lupin),
Trifolium repens (trifoi), Ornithopus sativum (sparcetă), Linum usitatissimum (in), Brassica nigra
(muștar negru), Beta vulgaris (sfeclă), Carum carvi (chimen), Pimpinella anissum (anason),
Thymus vulgaris (cimbru), Mentha piperita (mentă), Salvia officinalis (salvie), Humulus lupus
(hamei), etc;
VI. Abisinia - cuprinde zona răsăriteană a Africii, cu masivul muntos din Etiopia (Erithreea)
şi Somalia. În acest centru sunt enumerate 38 de specii endemice, dintre care mai multe forme de
grâu (Triticum durum abyssinicum, Triticum turgidum abyssicum, Triticum dicoccum abissicum,
Triticum polonicum abyssinicum), dar și Hordeum sativum (o mare diversitate de forme),
Andropogon sorghum (sorg), Vigna sinensis, Linum usitatissimum (in), Ricinus communis (ricin),
etc.;
VII. Mexicul de Sud și America Centrală – cuprinde Mexicul (doar părțile sudice),
Guatemala, Honduras și Costa Rica. Din acest centru provin: Zea mays (porumb), Phaseolus
vulgaris, Phaseolus lunatus, Phaseolus acutifolius (fasole), Cucurbita moschata, Cucurbita
7
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
ficifolia, Gossypium hirsutum, Gossypium purpurescens, Ipomea batata (batat, cartof dulce),
Nicotiana rustica (tutun), Capsicum annum (ardei), etc.;
VIII. America de Sud – cuprinde Peru, Ecuador, Bolivia, Brazilia, Paraguay și Chile. În
acest centru sunt enumerate 62 de specii endemice, dintre care amintim: Zea mays amylacea
(porumb), Solanum tuberosum, Solanum andigenum, Phaseolus vulgaris, Phaseolus lunatus,
Cucurbita maxima (dovleac), Gossypium bardadense (bumbac), Nicotiana tabacum (tutun),
Arachis hypogaea (arahide), etc.
Din punct de vedere a originii lor, plantele cultivate se impart în două grupe:
1.Plante primare – acele plante care au fost luate direct în cultură din cele mai vechi timpuri
(grâu, orz, porumb, mei, orez, etc.);
2.Plante secundare – acele plante care provin din plantele ruderale, care creșteau în stare
sălbatică în jurul așezărilor omenești, și care ulterior au devenit plante de cultură.
La început acest tip de plante însoțeau plantele cultivate primare ca buruieni. În zonele cu
condiții de mediu nefavorabile pentru plantele cultivate, dar prielnice celor însoțitoare, cele din
urmă au devenit dominante, înlocuind specia primară cultivată. Din această categorie fac parte
următoarele specii cultivate: secară, ovăz, rapiță, măzăriche, etc.
Dintre plantele ruderale luate în cultură întâmplător fac parte următoarele specii: cânepă,
mac, morcov, etc.

Bibliografie:
Adrian Crețu, Ameliorarea plantelor, producerea şi multiplicarea seminţelor şi materialului
săditor- curs universitar, USAMV Iași;
A., Potlog, V., Velican, 1971, Tratat de ameliorare a plantelor, vol. I, Ameliorarea generală.
Producerea semințelor, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București;
Burloi Gh., Gheorghe Valentina, 2001, Ameliorarea plantelor agricole și producerea de
sămânță. Partea generală, Reprografia USAMV București;
Cosac Corina, 2013, Ameliorarea plantelor – suport de curs,
https://www.scribd.com/document/369891114/Ameliorarea-Plantelor-curs-1 (accesat 05.10.2020)
Daniela Trifan, 2010, Ameliorarea plantelor Noțiuni pentru ingineri agronomi, Editura
Universitară, București;
Dorina Bonea, 2018, Ameliorarea plantelor Agricole Partea generală, Editura Universitaria,
Craiova;
Mircea Savatti, Mircea Savatti jr., Leon Muntean, 2003, Ameliorarea plantelor -teorie și
practică, Editura AcademicPres, Cluj Napoca;
http://www7.uc.cl/sw_educ/hortalizas/html/clasif_centroorigen1.html (accesat 12.10.2020);
8
 AMELIORAREA PLANTELOR - Curs
https://www.porquebiotecnologia.com.ar/Cuadernos/El_Cuaderno_81.pdf (accesat 12.10.2020);
https://www.slideshare.net/xoancar/plantas-cultivadas-origen-y-clasificacin-57431610 (accesat
12.10.2020);