SUPORT CURS PENTRU DISCIPLINA

AMELIORAREA PLANTELOR

SPECIALIZAREA: MONTANOLOGIE
ANUL III

TITULAR CURS,
Sl. dr. ing. Cosac Corina

2020

1
 Tematica cursului

Capitolul I. Definitie, principii. Obiectivele ameliorării plantelor

I.1. Introducere
I.2. Legătura ameliorării plantelor cu alte ştiinţe
I.3. Etapele ameliorării plantelor în România
I.4. Despre soi. Clasificare soiurilor. Importanta
I.5. Obiectivele ameliorării plantelor
Capitolul II. Materialul iniţial de ameliorare
II.1. Definiţie, importanţă, clasificarea
II.2. Centre genice şi centre de origine a plantelor cultivate
Capitolul III. Metode şi tehnici folosite în ameliorarea plantelor
III.1.Hibridarea
III.2. Crearea materialului iniţial prin consangvinizare
III.3. Crearea materialului iniţial prin mutageneză
III.4. Ploidia (poliploidia)
III.5. Selecţia sau alegerea ca metoda de ameliorare
III.6. Metode neconventionale folosite in ameliorarea plantelor
Capitolul IV. Producerea semintelor si materialului saditor
4.1. Producerea semintelor la soiurile plantelor autogame si la soiurile cu
polenizare libera ale plantelor alogame.
4.2. Producerea semintei pentru formele parentale la hibrizii plantelor alogame
4.3. Producerea semintelor la poliploizi
4.4. Producerea materialului de plantare la cartof
4.5. Producerea materialului saditor la specii forestiere si ornamentale
Capitolul V. Multiplicarea semintelor si materialului saditor
5.1. Tehnologia specifica loturilor semincere cu cereale paioase
5.2. Tehnologia specifica loturilor de hibridare la porumb
5.3.Tehnologia specifica loturilor semincere cu leguminoase si graminee
furajere perene
5.3. Tehnologia specifica loturilor destinate producerii materialului de plantare
la cartof
5.4. Tehnologia specifica pepinierelor multiplicatoare de material saditor la
speciile forestiere si ornamentale

Bibliografie selectivă

2
 CAPITOLUL I.

DEFINITIE, PRINCIPII. OBIECTIVELE AMELIORĂRII PLANTELOR.

I.1. Introducere
Cultura plantelor constituie principala sursă de aprovizionare cu mijloace de existenţă a
omenirii. In lume, sunt considerate puternice, dezvoltate, acele ţari, care, pe lângă o industrie
puternică au şi o agricultură bine dezvoltată.
Agricultura aprovizionează direct populaţia cu produse agroalimentare de natură vegetală şi
animală, punând in acelaşi timp la dispoziţia industriei alimentare şi uşoare materiile prime necesare
(grâu, porumb, orz, orez, in, cânepă, bumbac, lapte, carne, ouă, piei etc).
Pe plan mondial, peste 50 % din produsele agroalimentare de origine vegetală sunt asigurate de
7 culturi agricole (orez, grâu, porumb, cartofi, secară, orz, sorg), numai grâul şi orezul
reprezentând peste 40 % din produsele de bază.
Producţia agricolă vegetală poate fi sporită pe două căi şi anume :
- prin extinderea suprafeţelor cultivate, pe calea aducerii în circuitul agricol a unor noi
suprafeţe de teren ;
- prin sporirea randamentului la hectar.
In condiţiile din ţara noastră, extinderea suprafeţelor de teren arabil este tot mai puţin posibilă,
din care cauză, eforturile cele mai mari trebuie depuse în direcţia sporirii producţiei la hectar.
Aceasta se realizează prin următoarele mijloace :
a) mecanizarea complexă a lucrărilor agricole, care constituie cea mai importantă pârghie pentru
intensificarea producţiei agricole ;
b) dezvoltarea irigării culturilor şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare îndreptate spre
conservarea şi sporirea fertilităţii solurilor ;
c) chimizarea agriculturii - care se bazează pe folosirea îngrăşămintelor chimice şi a produselor
fitofarmaceutice (ierbicide, insecticide, fungicide,biostimulatori) ;
d) folosirea în cultură a unor soiuri şi hibrizi, cu mare potenţial biologic de
producţie şi a seminţelor cu valoare biologică ridicată.
Toate aceste mijloace sunt susţinute de agrofitotehnica modernă, care stabileşte tehnologii
corespunzătoare de cultură a plantelor, diferenţiate pe zone de climă şi sol.
In dezvoltarea factorilor de producţie amintiţi, care determină o agricultură intensivă,
soiurile şi hibrizii cultivaţi joacă un rol însemnat.

3
 Diferite soiuri şi hibrizi valorifică în mod diferit nivelul de fertilitate al solului. In
aceleaşi condiţii naturale şi agrofitotehnice se obţin rezultate de producţie diferite cu soiuri
şi hibrizi diferiţi.
De aici rezultă necesitatea de a se crea în permanenţă noi soiuri şi hibrizi cu însuşiri
superioare celor existenţi, cu o mare capacitate de producţie, care să valorifice cât mai
eficient condiţiile din agricultură. Pentru extinderea şi generalizarea în producţia agricolă a
acestor soiuri şi hibrizi valoroşi trebuie să se producă sămânţă cu calităţi biologice şi
culturale ridicate.
Astfel, ameliorarea plantelor a devenit o ştiinţă aplicativă cu imense implicaţii în
dezvoltarea economiei rurale.
In baza celor arătate, ameliorarea plantelor se defineşte ca ştiinţă biologică aplicativă,
care se ocupă cu metodele şi tehnicile de creare a unor forme noi de plante (soiuri şi
hibrizi) cu valoare biologică ridicată, corespunzătoare cerinţelor economiei umane.
Pe lângă activitatea de creare a soiurilor şi hibrizilor noi de plante, amelioratorii au ca
preocupare de seamă şi activitatea de multiplicare a seminţelor din soiurile şi hibrizii
omologaţi, în vederea extinderii în cultură a acestora.
Cuvântul ameliorare provine din limba latină şi înseamnă îmbunătăţire. In concepţia
actuală a geneticienilor şi amelioratorilor noţiunea de ameliorare cuprinde o sferă mai largă,
pe lângă cea de îmbunătăţire şi pe aceea de creare de noi soiuri şi hibrizi de plante de cultură.
Uneori se mai foloseşte în locul noţiunii de ameliorare aceea de selecţie, termen
care îmbracă încă o sferă mai restrânsă decât cea de ameliorare.
Selecţia sau alegerea constituie numai una din metodele cu ajutorul cărora pot fi create
noi soiuri mai valoroase, în timp ce ameliorarea este ştiinţa care cuprinde toate metodele
folosite în procesul de creare de noi soiuri şi hibrizi de plante agricole, inclusiv selecţia
(consangvinizare, mutageneză, poliploidie, etc).
De asemenea, se mai confundă uneori în vorbirea obişnuită noţiunile de "sămânţă
selecţionată sau selectată" şi "sămânţă ameliorată”.
Prin sămânţă selecţionată sau selectată trebuie să se înţeleagă sămânţa care a fost trecută
prin instalaţiile de curăţire şi sortare şi îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi
însămânţată. Aceasta presupune, prin urmare, numai o lucrare mecanică de condiţionare,
operaţiune deosebit de importantă, de altfel, pentru a mări valoarea culturală a seminţei, în
vederea realizării unor semănături bune şi uniforme.
Sămânţa ameliorată este aceea care are o bază ereditară îmbunătăţită prin aplicarea unor
metode specifice pentru menţinerea purităţii şi a particularităţilor biologice ale speciei şi
soiului respectiv.

4
 In concluzie, pentru a nu se confunda noţiunile, este bine să se folosească
terminologia următoare :
- Ameliorare - ştiinţa care se ocupă de crearea de noi soiuri şi hibrizide plante cultivate;
- Selecţie sau alegere - una dintre metodele folosite în crearea de noi soiuri şi hibrizi.
- Sămânţă ameliorată - sămânţa rezultată de la un soi sau hibrid ameliorat şi
produsă după anumite procedee ştiinţifice pentru a-i menţine sau îmbunătăţi potenţialul
biologic de producţie.
- Sămânţă selectată sau selecţionată - sămânţa aleasă de corpuri străine şi selectarea ei pe
categorii după mărime, greutate, formă, culoare, etc. pentru a-i mări valoarea culturală.
Activitatea de ameliorare a plantelor se desfăşoară în ins titute de cercetare şi
învăţământ, precum şi în staţiunile de cercetări agricole. Disciplina de ameliorare a plantelor
cuprinde trei părţi:
a) Ameliorarea generală - cuprinde metodica şi tehnica generală de ameliorare,
metodica şi tehnicile folosite pentru procurare şi studiul germoplasmei, metodele de
ameliorare în esenţa lor, precum şi metodele de examinare a materialului biologic pe
parcursul procesului de ameliorare.
b) Ameliorarea specială - studiază aplicarea principiilor generale de ameliorare la
fiecare cultură în parte, în funcţie de particularităţile biologice ale acesteia şi de scopul
pentru care se cultivă.
c) Producerea de sămânţă este strâns legată de ameliorarea plantelor, fiind o verigă
importantă ce contribuie la introducerea şi generalizarea în producţie a noilor soiuri şi hibrizi
valoroşi.
Intr-o concepţie modernă, noţiunea largă de ameliorare a plantelor trebuie să cuprindă
şi producerea de sămânţă. Aşadar, în acest context, această disciplină a fost denumită
"Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă”.

I.2. Legătura ameliorării plantelor cu alte ştiinţe

Ameliorarea plantelor şi producerea de sămânţă, ştiinţă aplicativă, în realizarea
obiectivelor sale se bazează pe o largă fundamentare teoretică şi cunoştinţe care fac obiectul
de studiu al unor discipline biologice şi tehnice. (Fig.1).

5
 Fig.1. Legătura ameliorării plantelor cu alte ştiinţe.

Genetica şi citogenetica, ca ştiinţă a eredităţii este necesară amelioratorului pentru a

înţelege mecanismele eredităţii plantelor deoarece metodele moderne de ameliorare se
bazează pe cunoaşterea principiilor geneticii şi dezvoltării plantelor. Această cunoaştere
poate fi extinsă la nivel molecular prin studii de genetică biochimică moleculară.
Fără o cunoaştere temeinică a legilor de dezvoltare a organismelor nu este posibilă
crearea unor soiuri şi hibrizi noi de plante de cultură şi nici îmbunătăţirea celor existente.
Botanica. Activitatea amelioratorului trebuie să fie asociată cu a botaniştilor în
sensul cunoaşterii taxonomiei, anatomiei, morfologiei şi a mecanismelor de reproducere a
plantelor cu care lucrează.
Fiziologia vegetală. Pentru a crea soiuri şi hibrizi adaptate condiţiilor de mediu din
zona în care acestea se urmăreşte a fi cultivate, este necesară cunoaşterea proceselor
fiziologice privind reacţia plantelor la temperaturi scăzute, secetă, sol, îngrăşăminte, etc. şi
modificarea acestei reacţii în sensul sporirii eficienţei sale în interesul plantei.
Ecologia. prezintă importanţă deosebită pentru ameliorare. întrucât ea studiază
interacţiunea dintre plantă şi mediu. Amelioratorul trebuie să cunoască gradul de
adaptare a soiurilor şi hibrizilor la diferite condiţii de mediu, precum şi modificările pe
care le suferă plantele atunci când se dezvoltă în condiţii de mediu diferite faţă de acelea în
care au fost create.
6
 Fitopatologia. Deoarece bolile reduc în mod considerabil producţia plantelor
agricole, ameliorarea rezistenţei la boli este o cale de sporire a producţiei agricole.
Aprecierea reacţiei genotipului plantelor faţă de infecţia patogenilor constituie o parte
esenţială a ameliorării rezistenţei ia boli.
Entomologia. Controlul biologic al populaţiilor de insecte prin ameliorarea
rezistenţei la atacul dăunătorilor este o cale de reducere a pagubelor produse de aceştia
plantelor cultivate.
Biochimia vegetală dă posibilitatea cunoaşterii de către ameliorator a transformărilor
biochimice care stau la baza metabolismului plantelor. In acelaşi timp, cu ajutorul metodelor
biochimice se apreciază soiurile şi hibrizii din punctul de vedere al calităţii producţiei, care
determină cererile de piaţă pentru un anumit soi sau hibrid. Acestea includ unele
caracteristici privind calităţile de morărit şi panificaţie ale unui soi de grâu, calităţile
culinare şi alimentare ale unui soi de orez, ori calităţile fibrei la un soi de cânepă, in sau
bumbac.
Genetica biochimică contribuie totodată la o mai bună înţelegere a structurii şi a
funcţiei genei.
Statistica biologică. Amelioratorul compară performanţele mai multor forme diferite
genetic. Metodele statistice de analiză a datelor sunt necesare pentru a se obţine rezultate
comparabile şi pentru interpretarea corectă a acestora. Aplicarea metodelor statistice a
condus la o mai bună înţelegere a eredităţii caracterelor cantitative.
Agrotehnica şi fitotehnica. Pe lângă toate celelalte cunoştinţe, amelioratorul trebuie
să fie şi un bun agronom, el trebuind să cunoască atât planta cât şi tehnologia de cultură a
acesteia. Prin aceasta el poate înţelege mai uşor ce doreşte şi care sunt cerinţele
fermierului, respectiv ale cultivatorului fată de un soi sau hibrid.
Toate aceste ştiinţe contribuie la activitatea eficientă a amelioratorului în sensul
obţinerii unor soiuri şi hibrizi cu caracteristici agronomice superioare celor existente în
cultură.
Rezultă astfel că atunci când se pune problema ameliorării la o cultură importantă,
cum este grâul, porumbul sau floarea-soarelui, de regulă, sunt implicaţi specialişti din
diferite domenii ale ştiinţelor legate de cultura plantelor, care formează o echipă împreună
cu amelioratorul.
Organismul vegetal şi condiţiile de viaţă constituie o unitate indisolubilă.
Satisfacerea posibilităţilor ereditare ale soiurilor şi hibrizilor şi deci manifestarea completă
a potenţialului lor biologic de producţie se realizează prin aplicarea unor tehnologii
corespunzătoare, inclusiv de fertilizare raţională şi, în felul acesta, în procesul de

7
ameliorare pot fi alese şi promovate formele cu însuşiri valoroase, mai ales în ce priveşte
capacitatea de producţie şi calitatea. Măsurile pe care agrotehnica le pune la dispoziţie au un
rol important în producerea de sămânţă. In condiţiile unei tehnologii de cultură corecte,
soiurile şi hibrizii îşi menţin caracteristicile valoroase, în timp ce o tehnologie
necorespunzătoare poate duce la degenerarea acestora numai după câteva generaţii.

I.3. Etapele ameliorării plantelor în România

In ţara noastră, prin selecţie empirică şi apoi prin selecţia sistematică, practicată de
cele mai multe ori de către cultivatorii simpli, au fost identificate la principalele plante
de cultură, unele soiuri şi populaţii locale valoroase din punct de vedere agroeconomic şi
mai ales ca material iniţial pentru ameliorare.
Astfel, la grâu s-a obţinut vestitul grâu Bălan românesc, grâul de Banat sau grâul de
Tisa, grâul Roşu românesc sau Uriaş de Botoşani, etc.
La porumb, s-au obţinut soiurile locale româneşti aparţinând varietăţii indurata,
cunoscute sub numele de Porumb de Banat, Secuiesc, Scorumnic, Bătrân ardelenesc,
Hângănesc, Moldovenesc, etc.
La floarea soarelui s-au obţinut populaţiile locale Măslinica şi Uleioasa.
La cânepă - cânepa de Târnave, de Dumbrăveni, de Moldova.
La trifoi - vestitul trifoi roşu de Transilvania.
Ameliorarea ştiinţifică pentru crearea de noi soiuri de plante cultivate în ţara noastră
a început de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX, făcându-se în cea
mai mare parte din iniţiativa particulară (moşieri şi societăţi particulare) şi numai într-o
măsură foarte redusă de către instituţii de stat.
Astfel, agricultorul Lazar Laszlo, pe moşia lui din comuna Lăpuşnic, judeţul
Hunedoara, crează soiul de porumb Lăpuşnesc (1885), M. Varady de la Dej crează
porumbul ardelenesc Varady (1902).
In anul 1911, Koloman Konopi începe ameliorarea grâului la ferma Odvoş, în
apropiere de Arad, creând soiurile de grâu de toamnă Odvoş 241 şi Odvoş 156, prin selecţie
individuală din unele populaţii locale româneşti şi străine.
Tot în anul 1911, Wilhelm Stephani începe lucrările de ameliorare la ferma sa de la
Bod-Braşov. Acesta s-a ocupat de ameliorarea grâului de primăvară, creând soiul Stephani
71, precum şi de ameliorarea plantelor furajere şi a cartofului.
In anul 1913, se înfiinţează Societatea Naţională de agricultură, care, prin Legea de
organizare, avea sarcina să se ocupe şi cu ameliorarea plantelor agricole. Pentru întocmirea
programului de lucru şi precizarea metodelor de ameliorare, în anul 1913, a fost invitat în

8
ţara noastră savantul suedez de renume mondial H, Nilson-Ehle, în acea vreme directorul
Institutului de Ameliorare a Plantelor din Svalof - Suedia.
In urma vizitei sale a fost elaborat Programul de ameliorare a grâului în România.
In anul 1921, la Cenad, în Banat, a luat fiinţă Societatea particulară "Sămânţa", având
ca scop organizarea şi efectuarea lucrărilor de ameliorare a plantelor, precum şi producerea
şi comercializarea seminţelor din soiurile ameliorate. Lucrările de. ameliorare au fost
executate şi conduse de dr. Walter Mader.
Dintre creaţiile mai importante ale societăţii "Sămânţa" Cenad, pot fi menţionate : la
orzul de toamnă - soiurile Cenad 395 şi Extensiv 1, care au constituit un material iniţial
valoros pentru amelioratori la crearea soiurilor Cenad 396, Cenad 345 şi Intensiv 1 ; la ovăz
a fost creat soiul Cenad 88 ; la grâul de toamnă - soiul Cenad 117 ; la sfecla furajeră - soiul
Semisacharosa de Cenad.
Ameliorarea ştiinţifică în România este strâns legată de activitatea desfăşurată de
iluştrii dascăli ai învăţământului agronomic superior şi datează din anul 1900, când Vlad
Cârnu-Munteanu, profesor la Scoală Centrală de Agricultură de la Herăstrău, începe primele
lucrări de ameliorare metodică la grâu.
Constantin Sadu Aldea (1874-1927), primul profesor de ameliorare a plantelor
agricole în ţara noastră, la aceeaşi şcoală de la Herăstrău, s-a ocupat în special cu ameliorarea
grâului de toamnă. El a redactat şi publicat şi primul manual de Ameliorarea plantelor agricole
(1915).
In anul 1927, s-a organizat Institutul de Cercetări Agronomice al României
(I.C.A.R.), al cărui director, timp de 20 de ani a fost prof. Gheorghe lonescu-Siseşti
(1885-1967). Institutul a început să funcţioneze cu 6 secţii de cercetare, între care primul
loc îl ocupă Secţia de Fitotehnie şi Fitogenetică. Odată cu înfiinţarea institutului,
ameliorarea plantelor capătă o dezvoltare mai puternică. Ca urmare a cercetărilor efectuate
la Bucureşti, prof. Gh.Ionescu Siseşti, împreună cu colaboratorii Secţiei de Fitotehnie şi
Fitogenetică (Ameliorare), a creat în anii 1929-1931 soiul de grâu de toamnă American 15 (A
15), care a asigurat producţii mari de grâu în România timp de aproape 30 de ani.
In anul 1930, se înfiinţează primele două staţiuni de ameliorare a plantelor,
aparţinând I.C.A.R-ului : una la Cluj, unde şi-a desfăşurat activitatea prof. Nicolae A.
Săulescu, care a scris al doilea manual de Ameliorarea plantelor (1934) şi alta la Iaşi, unde
lucra prof. Ştefan Popescu.
La Cluj, prof. N.A. Săulescu şi prof. V.Velican au creat soiul de porumb Galben
timpuriu. La Studina, dr. Dionisie Andronicescu a creat porumbul Românesc de Studina.

9
 Din anul 1931, ferma Cenad a Societăţii "Sămânţa" a trecut în reţeaua de staţiuni
experimentale a I.C.A.R-ului.
Mai târziu, au fost înfiinţate şi alte staţiuni experimentale la Tg. Frumos, Suceava,
Lovrin, Mărculeşti, Valu Traian şi altele.
La Tg. Frumos - jud. Iaşi, ing. Al. Priadcencu obţine soiul de porumb Portocaliu de
Tg. Frumos.
La Bucureşti, ing. Vladimir Moşneaga a creat soiurile de porumb I.C.A.R. 54 si
Românesc de Moara Domnească.
Cercetările de ameliorare a plantelor iau un avânt deosebit începând din anul 1957,
când se organizează Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (I.C.C.P.) de la
Fundulea. Sarcina acestui institut era de a promova în România cultura porumbului
hibrid. Paralel cu introducerea hibrizilor dubli de porumb străini, au fost începute lucrările în
vederea creării de hibrizi de porumb autohtoni.
Acelaşi institut a promovat soiurile intensive de grâu de toamnă importate din
Statele Unite ale Americii, Italia, Franţa şi fosta Uniune Sovietică.
In anul 1961, Institutul de cercetări pentru cultura porumbului se uneşte cu
I.C.A.R-ul devenind Institutul de Cercetări Agricole (I.C.A).
In anul 1962 a avut loc reorganizarea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul
agriculturii, sarcina coordonării acesteia revenind Institutului Central de Cercetări Agricole
(I.C.C.A), care a funcţionat până în anul 1969, când a luat fiinţă Academia de Ştiinţe Agricole
şi Silvice (A.S.A.S).
In urma acestei reorganizări a cercetărilor din domeniul agriculturii au fost create o
serie de institute specializate, existând în prezent, pentru sectorul vegetal, următoarele institute
de profil :
- Institutul de cercetări pentru cereale şi plante tehnice (I.C.C.P.T), cu sediul în oraşul
Fundulea, judeţul Călăraşi, în cadrul căruia se desfăşoară activităţi de
ameliorare şi producere de sămânţă la cereale, leguminoase pentru boabe, plante
tehnice, plante furajere ;
- Institutul de cercetare şi producţie a cartofului la Braşov - Stupini;
- Institutul de cercetare şi producţie pentru cultura şi industrializarea sfeclei pentru
zahăr şi a substanţelor dulci, cu sediul la Fundulea, judeţul Călăraşi;
- Institutul de cercetări pentru legumicultura şi floricultură din comuna Vidra (I.C.L.F),
judeţul Ilfov ;
- Institutul de cercetare şi producţie pentru pomicultură Mărăcineni-Piteşti, judeţul
Argeş (I.C.P.P);

10
 - Institutul de cercetări pentru viticultură şi vinificaţie (I.C.V.V)
Valea Călugărească, judeţul Prahova.
Lucrările de ameliorare a plantelor se efectuează la institutele menţionate, precum şi
la staţiunile de cercetări din reţeaua acestora.
Astfel, pentru culturile de câmp (cereale, plante tehnice şi furajere), lucrări de
ameliorare se efectuează şi la staţiunile de cercetări agricole de la Lovrin, Turda, Suceava,
Podu Iloaiei, Caracal şi altele.
Pentru cartof, lucrările de ameliorare se desfăşoară şi la staţiunile de la Tg. Secuiesc -
judeţul Covasna, Mârşani -judeţul Dolj, Tg. Jiu -judeţul Gorj, Miercurea Ciuc - judeţul
Harghita, Tulcea - judeţul Tulcea.
Pentru sfecla de zahăr - la staţiunile de la Arad, Braşov-Stupini, Giurgiu şi Roman.
Lucrări de ameliorarea plantelor se mai efectuează şi la catedrele de specialitate din
cadrul facultăţilor de agricultură din universităţile de ştiinţe agronomice şi medicină
veterinară din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi de la facultăţile de agricultură şi de
horticultura din cadrul Universităţii din Craiova.
Intreaga activitate de cercetare în domeniul agriculturii este coordonată şi îndrumată de
către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti.
Activitatea de creare a soiurilor şi hibrizilor este legată de Comisia de Stat pentru
încercarea şi Omologarea Soiurilor (C.S.I.O.S), care prin Legea nr. 75 din 1995 a
devenit Institutul de Stat pentru Testarea şi înregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.), înfiinţată în
anul 1953. Pe baza rezultatelor experienţelor obţinute în cele 55 de centre de testare a
soiurilor (C.T.S), amplasate în diferite zone ecologice ale ţării se propun pentru omologare
şi zonare cele mai valoroase soiuri şi hibrizi de plante agricole.
Este demn de remarcat că numai în ultimul deceniu amelioratorii din ţara noastră au creat
peste 150 de soiuri şi hibrizi de diferite plante agricole, care au fost omologaţi şi introduşi în
producţie.

11