Universitatea din Oradea

Facultatea de Protectia Mediului

NUMELE SI PRENUMELE :Titel Marius -Ioan
Programul de studio : VDRP
Anul de studiu: IMaster

REFERAT

BIOTEHNOLOGII

Titularul cursului :Prof.Dr.Ing. Bandici Gheorghe -Emil

IUNIE 2020
 CUPRINS

CAPITOLUL I
INTRODUCERE IN DOMENIUL BIOTEHNOLOGIILOR ……………………...pag 3
CAPITOLUL II
UTILIZARI ACTUALE ALE BIOTEHNOLOGIILOR IN AGRICULTURA ……pag 3
CAPITOLUL III
MICROPOPAGAREA………………………………………………………………………pag 4
CAPITOLUL IV

CONDITII DE VITROCULTURA………………………………………………………….pag6

CAPITOLUL V

ETAPELE TEHNOLOGIEI DE MULTIPLICARE ……………………………………pag6

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………pag 7

2
CAPITOLUL I
INTRODUCERE IN DOMENIUL BIOTEHNOLOGIILOR
Definiție: Într-un sens larg, biotehnologiile desemnează toate tehnicile care folosesc organismele vii sau
substanțe provenite de la aceste organisme în vederea modificării sau creării unor produse în scopuri practice.
Convenția privind Biodiversitatea definește biotehnologiile astfel: “orice aplicații care utilizează sisteme
biologice, organisme vii sau derivate ale acestora în scopul modificării sau creării unor produse pentru anumite
utilizări” (Secretariatul Convenției privind Biodiversitatea, 1992). Definiția include aplicațiile medicale și industriale
applications, precum și multe instrumente și tehnici utilizate în mod obișnuit în producția agricolă și alimentară.
Tehnicilor acizilor nucleici in vitro, incluzând aici recombinarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) și injectarea
directă a acidului nucleic în celule organite, sau fuziunii celulelor în afara familiei taxonomice, care să depăşească
barierele natural fiziologice de reproducere sau de recombinare şi care nu sunt tehnici de înmulţire şi de selecţie
utilizate în mod tradiţional.
Organismele modificate genetic sunt modificate prin aplicarea transgenezei sau a tehnologiei recombinării
ADN, transgena fiind încorporată în genomul gazdă sau o genă gazdă fiindu-i modificată expresia.
Termenii “organism modificat genetic”, “organism transgenic” și “organism configurat genetic” sunt folosite
adesea desemnând același lucru, cu toate că nu sunt identici din punct de vedere tehnic. În cuprinsul acestui
articol, însă, ei vor fi folosiți ca sinonime.
Biotehnologiile pot fi aplicate tuturor claselor de organisme – de la virusuri și bacterii la plante și animale – și
sunt pe cale să devină o trăsătură importantă a medicinei, agriculturii și industriei moderne. Biotehnologiile
moderne folosite în agricultură includ o gamă largă de instrumente angajate de oamenii de știință în efortul lor de
a înțelege și manipula transformarea genetică a organismelor, pentru a le putea utiliza în producția agricolă și în
procesarea produselor agricole.
Biotehnologiile sunt, de asemenea, utilizate pentru rezolvarea problemelor din toate domeniile producției şi
procesării agricole. Aceasta include selecţia plantelor pentru a ridica şi stabiliza randamentele, pentru a îmbunătăţi
rezistenţa la dăunători, boli şi condiții atmosferice vitrege (ger, secetă) şi pentru a spori conţinutul nutritiv al
alimentelor.
Biotehnologia este utilizată pentru a dezvolta   culturi ieftine și imune la boli, cum ar fi maniocul, bananele şi
cartofii şi generează crearea de noi instrumente pentru diagnosticarea şi tratarea bolilor plantelor şi animalelor,
precum şi pentru măsurarea şi conservarea resurselor genetice. Biotehnologia este utilizată pentru accelarea
programelor de creştere a plantelor, animalelor şi peştilor şi pentru a extinde gama de trăsături care pot fi
abordate. Hrana pentru animale şi practicile de hrănire sunt modificate prin biotehnologie pentru a îmbunătăţi
nutriţia animalelor şi pentru a reduce cantitatea de deşeuri de mediu. Biotehnologia este utilizată în diagnosticul
bolilor şi pentru producerea vaccinurilor împotriva bolilor animalelor.

CAPITOLUL II
UTILIZARI ACTUALE ALE BIOTEHNOLOGIILOR IN AGRICULTURA
Fermierii şi crescătorii de animale au manipulat genetic plantele şi animalele încă de acum 10.000 de ani.
Fermierii au gestionat procesul de domesticire a animalelor de-a lungul mileniilor, prin mai multe cicluri de selecţie
a celor mai bine adaptați indivizi ai speciilor. Această exploatare a variaţiei natural petrecute în organismele
biologice ne-a dat culturile, livezile, animalele de fermă şi peştii de crescătorie din ziua de azi, care adesea diferă
radical de strămoşii lor timpurii.
3
 Scopul crescătorilor moderni de animale este acelaşi cu al fermierilor timpurii – de a produce culturi agricole
sau animale superioare. Reproducerea convenţională, care aplică principiile genetice clasice bazate pe fenotipul
sau caracteristicile fizice ale organismului în cauză, a cunoscut un mare succes în introducerea trăsăturilor dorite în

soiuri de culturi sau rase de animale de la rude domestice sau sălbatice. Într-o încrucișare convenţională, prin care
fiecare părinte donează descendenţilor jumatate din trăsăturile genetice, pot fi transmise și însușirile nedorite,
împreună cu cele de dorit, urmând ca trăsăturile nedorite să fie ulterior eliminate prin reproduceri succesive. Cu
fiecare generaţie, descendenţii trebuie să fie testați pentru verificarea evoluției trăsăturilor.
Multe generaţii pot fi necesare înainte de obținerea combinaţiei de trăsături dorite este găsit, în special
pentru culturi perene, cum ar fi copacii şi unele specii de animale. Această selecţie pe bază de fenotip este astfel un
proces lent, pretențios şi costisitor. Biotehnologia poate face metodele convenţionale mai eficiente.
Ingineria genetică poate fi utilizată pentru a schimba compoziția genetica a plantelor, animalelor și
microorganismelor. Numărul genelor izolate disponibile pentru transfer crește pe zi ce trece. În prezent, această
tehnologie este folosită în primul rând pentru modificarea recoltelor, dar are și alte aplicații.
Ca şi alte produse, produsele modificate genetic sunt supuse unei perioade de cercetare şi dezvoltare înainte
de a fi gata de lansare comercială. Multe dintre ele nu apar ca rezultate ale circuitului normal de cercetare și
dezvoltare. Ingineria genetică s-a dovedit a fi mai dificilă şi mai costisitoare decât partizanii ei timpurii se așteptau.
Deşi la începutul anilor 1980 biotehnologia a fost privită ca o tehnologie miracol, care urma să inaugureze o nouă
eră de abundenţă agricolă, cu daune minime pentru mediu, produsele obținute la început s-au dovedit a fi
modeste.

CAPITOLUL III MICROPOPAGAREA

Înmulțirea in vitro a plantelor sau micropropagarea are toate șansele să devină tehnologia viitorului întrucât
conduce la obținerea unui număr uriaș de plante sănătoase, care cresc mult mai repede. Prețul plantelor obținute
prin înmulțirea in vitro este de uneori mult mai mic decât al celor din magazinele de specialitate iar plantele și
lăstarii crescuți ”la borcan” sunt mult mai rezistenți la boli și cresc mai repede decât cei obținuți prin metode de
înmulțire convenționale.

Ce este cel mai interesant la micropropagare este că dintr-un individ, într-un singur an, prin multiplicări în
cicluri succesive se pot obţine peste un milion de plante, ceea ce înseamnă un potenţial de producţie imens.

”Înmulțirea in vitro se realizează în condiţii sterile, controlate artificial, în recipiente din sticlă sau material
plastic închise etanş, pe medii nutritive artificiale care conţin apă şi toţi nutrienţii necesari creşterii plantei. Acest
tip de înmulţire are trei etape principale: iniţierea culturii in vitro, fază în care fragmente de plante din câmp sunt
sterilizate și introduse în vitro, multiplicarea (fază în care se fac cicluri succesive de culturi pentru a obţine numărul
dorit de plante) şi în final aclimatizarea când plantele se scot din vitro şi are loc adaptarea lor la condiţiile iniţiale
din sere şi câmp„,

Potrivit acesteia, micropropagarea este, în majoritatea cazurilor, la majoritatea speciilor horticole cu înmulţire

vegetativă (arbusti fructiferi, pomi fructiferi sau portaltoii acestora, arbuști ornamentali, specii floricole, unele
specii legumicole), o metodă de înmulţire incomparabil mai eficientă decât metodele convenţionale de înmulţire
(butăşire, diviziunea tufei, marcotaj, altoire)
4

”Micropropagarea este o metodă eficientă de a înmulţi mai ales speciile a căror multiplicare prin metode
convenţionale este dificilă (magnolii, portaltoi, orhidee etc.), sau uşoară dar neproductivă din cauza ratei de
multiplicare mici (ferigi Nephrolepis, azalee, afin, bananier etc.). Ea asigură o rată de multiplicare imensă,
incomparabil mai mare decât în cazul înmulţirii vegetative prin mijloace convenţionale”,

Principalele avantaje și dezavantaje

Așadar principalul avantaj al micropropagării îl reprezintă rata de multiplicare imensă, apoi faptul că este
independentă de sezon, deoarece se realizează în condiţii controlate de lumină şi temperatură, în camere de
creştere climatizate iar plantele se află într-un proces de creştere şi multiplicare activă indiferent de anotimp, fără
să existe timpi morţi în procesul de producţie.

De asemenea, sortimentul de soiuri sau specii de plante care se înmultesc poate fi schimbat mult mai repede
utilizând această metodă. În plus, înmulțirea in vitro permite obținerea plantelor pe rădăcini proprii, înlăturând
altoirea cu toate dezavantajele pe care le are, mai ales cel legat de transmiterea bolilor.

Materialul produs in vitro poate fi conservat prin diferite metode și folosit în momentul în care este nevoie și
se realizează importante economii de teren, spațiu, energie și combustibil.

Materialul săditor sub formă de culturi in vitro poate fi transportat şi distribuit cu uşurinţă atât în ţară cât şi peste
hotare. Culturile in vitro sunt modul cel mai uşor, ieftin şi eficient de a stoca, manipula şi transporta materialul
vegetal.

Dezavantajele acestei metode de înmulţire sunt mult mai mici în comparaţie cu avantajele sale și ţin în special
de costurile iniţiale pentru realizarea unei unităţi de micropropagare şi de faptul că micropropagarea este eficientă
economic doar la obţinerea unor zeci de mii, sute de mii sau milioane de plante, nu pentru producerea de zeci,
sute sau mii de plante anual”,

Înmulțirea in vitro a plantelor se face doar în laborator

ACLIMATIZAREA, 1. Activitate practicată în mod organizat de om și constînd în adaptarea unei plante sau a

unui animal la noi condiții de viață, cu scopul de a îmbogăți o regiune cu plante sau animale originare din alte
locuri.  2. Adaptare, deprindere (a plantelor sau a animalelor) la noi condiții de climă și sol. Perioadă de aclimatizare.

REGENERAREA – capacitatea unor celule vii sau a oricărei părţi din acestea de a-şi reface oricare parte
distrusă, fiind o formă de autoconservare

DEDIFERENTIEREA -Celulele explantelor inoculate pe medii aseptice, pentru ca să îşi reorganizeze un

mod de viaţă, trebuie să sufere un proces de conversie, respectiv din celule definitivate structural şi funcţional,
acestea să treacă la starea de celule meristematice, apte de multiplicare, proces numit dediferenţiere.
5

DIFERENTIEREA - procesul opus dediferenţierii şi constă dintr-o serie de transformări structurale, pe care
le suferă celulele nediferenţiate sau dediferenţiate (meristemele), trecând printr-o specializare morfologică
(ultrastructurală) şi fiziologică, dobândind caracteristici noi, proprii celulelor adulte.

MORFOGENEZA - morfogeneza reprezintă procesul de dezvoltare a formei şi a structurii organelor, în

urma diferenţierii histologice a celulelor;

- în cadrul morfogenezei, prin embriogeneză se subînţelege procesul de formare a embrionului, iar organogeneza
este procesul de individualizare a organelor.

-rizogeneza (formarea de rădăcini), ca de altfel toate fenomenele de organogeneză, este declanşată de interrelaţia
dintre “efectori” şi locul de acţiune al acestora, respectivă “receptorii”, adică, “terenul” morfogenetic propice pentru
ca “efectorii“ să acţioneze. Prin “efectori” se înţelege ceva mai mult decât fitohormonii, eventual acizi nucleici,
sinteza proteică etc.

- caulogeneza - formarea de muguraşi, respectiv generarea de centri vegetativi. Inducerea caulogenezei este
stimulată de prezenţa în mediul de cultură a citochininelor, adeseori, în condiţiile asocierii acestora, cu auxinele.

CAPITOLUL IV CONDITII DE VITROCULTURA

Micropropagarea plantelor prin îvitro culturaî ï Pentru multiplicarea îin vitroî sunt utilizate trei cai: A.
Embriogeneza somatica: se formeaza embrioni pe explant, in calusuri sau in suspensii celulare

B. Formarea lastarilor adventivi: se pot obtine lastarii direct pe explant prin organogeneza directa, in calusul
derivat din explantul primar prin organogeneza indirecta

C .Lastarirea axilara multipla: la nivelul varfurilor sau mugurilor laterali, proliferarea lasatrilor odata inceputa poate
fi stimulata prin subcultivari succesive; absenta anomaliilor genetice este un avantaj

CAPITOLUL V ETAPELE TEHNOLOGIEI DE MULTIPLICARE

Stabilirea unei culturi de tesuturi aseptice si marirea vizbila a mugurilor sau varfurilor tulpinii, aparitia adventiva
pe explant

Cresterea rapida a structurilor care vor da nastere la plante (etapa de multiplicare propriu-zisa)
Pregatirea plantelor pentru trecerea pe substratul de sol

In primele faze al culturii îin vitroî se urmareste readucerae, apoi mentinerea materialului initial intr-o stare
juvenila Din acestia se obtin noi butasi identici procesul de multiplicare este foarte scurt si poate fi reprodus la
infinit Se pot produce cantitati impresionante de plante.

Multiplicarea si ameliorarea plantelor

Se obtin cantitati mari de plante identice

 Se poate folosi metoda si in cadrul programelor de ameliorare a plantelor
6

Se pot produce seminte artificiale

Acestea sunt embrioizi obtinuti prin somatogeneza Acestia sunt protejati de un strat nutritiv si pot fi semnati
direct in sol Producerea de plante libere de virusuri prin cultura de meristeme Pentru eliminarea virusurilor si
cultura de tesuturi si/sau termoterapia Obtinerea unei singure plante sanatoase care apoi poate fi multiplicata
prin micropropagare Explantele pt reproducerea plantelor libere de virusuri sunt meristemele care se cultiva pe
medii nutritive si pastreaza caracterele genetice ale parintelui

Androgeneza si ginogeneza experimentala in cultura de celule in vitro la plante.

Haploidia consta in aparitia unor organisme care contin un sigur set cromozomial .

Monohaploizii derivati din plante diploide, sunt sterili

Polihaploizii derivati din specii poliploide, contin mai multe seturi cromozomiale, identice sau diferite si in
functie de continutul de genomuri sunt sterili sau fertili

Bibliografie

1. CACHIŢĂ, C.D., SAND, C., 2001, Biotehnologie vegetală vol. I Baze teoretice şi practice. Ed. Mira
Design, Sibiu.

2. ROŞU, A., 1999, Elemente de biotehnologii vegetale. Aplicaţii în ameliorare, Editura Ametist – 92,
Bucureşti.

3. GHEORGHE EMIL BANDICI. 2016,Fiziologia plntelor lemnoase. Ed Universitatii din Oradea

4. CACHIŢĂ, C.D., DELIU, C., RAKOSY – TICAN, L., ARDELEAN, A., 2004, Tratat de biotehnologie
vegetală, Vol 1, Editura Dacia, Cluj – Napoca.
7