Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PLANTELOR
- partea generala -
A EFECTUAT ELEVA GRUPEI
FB1709G
EȘANU GEORGETA
1. NOTIUNI INTRODUCTIVE
DEFINITIE:
Ameliorarea plantelor este ştiinţa agrobiologică aplicativă care studiază soiurile
şi hibrizii de plante agricole, elaborează metode de îmbunătăţire a acestora şi
de obţinere a unor genotipuri noi cu valoare agronomică superioară.
ETIMOLOGIE:
Termenul de ,,ameliorare” provine din latinescul ad = la şi melior = mai bine, având
înţelesul de îmbunătăţire.
Reproducerea este fenomenul prin care într-o populaţie apar noi indivizi
(generaţia filialǎ) dintr-o primǎ generaţie (parentalǎ).
Înmulţirea este fenomenul prin care are loc sporirea numǎrului de indivizi
dintr-o populaţie, pe cale sexuatǎ (amfimicticǎ) sau pe cale asexuatǎ
(apomicticǎ sau apomixie) - prin agamospermie (seminţele se formeazǎ în
afara procesului de fecundare), înmulţire vegetativǎ (prin diferite organe
vegetative: tuberculi, bulbi, lǎstari, drajoni sau prin microclonare de celule,
ţesuturi sau organe) sau prin transplantare (altoire).
Hibridul este rezultatul oricărei încrucişări între două plante :
- din aceeaşi specie (hibridare intraspecifică);
- din specii diferite ale aceluiaşi gen (hibridare intragenerică) ;
- din specii diferite (hibridare interspecifică);
- din genuri diferite (hibridare intergenerică).
•- necesitatea programului;
•- definirea scopului şi a obiectivelor urmărite;
•- evaluarea cunoştinţelor teoretice şi practice referitoare la tema
proiectului;
•- evaluarea resurselor naturale, tehnico-materiale şi de personal care vor fi
folosite în executarea programului de ameliorare;
•- prezentarea protocolului experimental (etapele de lucru);
•- obţinerea rezultatelor parţiale şi analiza lor;
Clasificare:
dupǎ importanţǎ: - metode clasice sau convenţionale: - selecţia,
- hibridarea,
- consangvinizarea,
- mutageneza.
- metode noi sau neconvenţionale:
- heterozisul,
-variaţia numǎrului de cromozomi;
-tehnologia ADN-ului recombinat.
dupǎ efect:
- metode care nu induc diversitatea geneticǎ (doar ordoneazǎ zestrea geneticǎ)
- selecţia,
- consangvinizarea,
- autofecundarea,
- apomixia obligatorie.
-metode care induc diversitatea geneticǎ (modificǎ esenţial zestrea geneticǎ prin
introducerea însuşirilor de la alte specii):
- hibridarea,
- androsterilitatea,
- mutaţiile,
- poliploidia,
- electroporaţia,
- puşca de gene,
Alegerea metodei
scopul urmǎrit tehnica de lucru
(tipul de cultivar) de ameliorare folositǎ
se face in functie de:
5. alegerea florilor din cadrul inflorescenţei alese pentru hibridare (se aleg numai florile normal
dezvoltate);
6. castrarea sau emascularea genitorilor femeli (eliminarea elementelor sexuale mascule înainte de
maturarea acestora, executată de regulă dimineaţa, după ridicarea picăturilor de rouă sau spre
seară, pentru a se evita temperaturile ridicate din timpul zilei, care afectează negativ organele
sexuale femele);
7. izolarea florilor emasculate cu pungi de hârtie, pergament sau tifon (rezistente la factori climatici),
pentru a evita fecundarea cu polen străin;
8. polenizarea se execută la momentul optim (când pe suprafaţa stigmatului apare o secreţie specifică,
reprezentând gradul maxim de receptivitate pentru fecundare).
Polenizarea liberǎ autogamǎ şi alogamǎ
Polenizarea constǎ în transportul grǎunciorilor de polen de la anterele
staminelor pe stigmatul gineceului. Dupǎ provenienţa polenului, polenizarea liberă
este de douǎ feluri:
1. polenizare directǎ
sau autopolenizare, numitǎ
şi autogamie – este
caracteristica plantelor la
care polenul de la o floare
ajunge pe stigmatul
aceleiaşi flori: asemenea
Polenizarea directă (a) şi indirectă (b)
plante poartǎ denumirea de
autogame (ex: orzul, grâul, 2. polenizare indirectǎ sau încrucişatǎ, numitǎ şi
orezul, ovǎzul, soia, fasolea, alogamie – se caracterizeazǎ prin aceea cǎ pe stigmatul
mazǎrea, inul, ardeiul, unei flori poate ajunge polen provenit de la o floare de
tomatele ş.a.). Descendenţa pe un alt individ; astfel de plante se numesc alogame
unui individ sexuat, (ex: cânepa, porumbul, secara, floarea soarelui, sfecla
autogam, constituie o linie. de zahǎr, ceapa, morcovul, mǎrul, trandafirul etc.).
Fecundarea încrucişatǎ determinǎ schimbarea
genotipului, favorizând heterozigoţia.
Tipuri de fecundatie la plante:
1. Amfimixia sau fecundaţia dublǎ - reprezintǎ tipul obişnuit întâlnit la
Angiosperme, în urma acestui proces din zigotul principal rezultând un embrion.
2. Apomixia -cand embrionul
ia naştere din elementele nefecundate ale
sacului embrionar, nucelei sau chiar ale
integumentelor. În naturǎ, apomixia
prezintǎ urmatoarele variante:
- partenogeneza = dezvoltarea
embrionului din oosfera nefecundatǎ;
- apogamia = formarea embrionului din
sinergide sau antipode;
- aposporia = formarea embrionului dintr-
o celulǎ vegetativǎ a nucelei sau din
celule ale integumentului;
- poliembrionia = formarea, paralel cu
embrionul normal, a mai multor embrioni
în acelaşi ovul, atât prin apogamie cât şi
prin aposporie.
Consangvinizarea constǎ în unirea în procesul fecundǎrii a unor gameţi femeli şi
masculi produşi de acelaşi individ sau de indivizi inrudiţi (la specii alogame).
Descendenţa obţinutǎ prin consangvinizare repetatǎ de la un singur individ (hermafrodit
sau monoic alogam) sau din pǎrinţi strâns înrudiţi se caracterizeazǎ printr-o ereditate
uniformǎ (homozigotǎ) şi se numeşte linie consangvinizatǎ.
Consangvinizarea este o metodǎ strâns legatǎ de cea a heterozisului dar poate
fi utilizatǎ şi separat, pentru identificarea liniilor valoroase, prin:
- autofecundare strictǎ, sub izolator.
- polenizare liberǎ, izolat în spaţiu, a unei populaţii mici, strâns înruditǎ
genetic.
Efectele consangvinizǎrii asupra genotipului: Efectele consangvinizǎrii asupra fenotipului
Scaderea gradului de heterozigotie cu 50% in se manifestǎ prin reducerea însemnatǎ a
fiecare generatie vitalitǎţii descendenţilor care afecteazǎ:
Euploidie
Artioploidie
(±x) Autopoliploidie (4x, 6x, 8x)
(hibrizi
Poliploidie apropiaţi) Perisoploidie
(n>x)
Ploidie (3x, 5x, 7x)
Alopoliploidie
(hibrizi îndepărtaţi)
Monosomie (2x – 1)
Aneuploidie Hipoploidie
(±cromozomi) -1;-2cromozomi
Nulisomie (2x – 2)
Clasificarea mutatiilor
Criteriul de clasificare Tipuri de mutaţii
Tipuri de agenţi
Agenţi mutageni chimici:
mutageni
- După mecanismul de acţiune:
Compuşi alchilici (peroxizi, aldehide,
hidroxilamine, acid azotos, analogii bazelor
azotate)
Produşi antimetabolici (sărurile metalelor
Agenţi mutageni fizici: grele, coloranţi cu proprietăţi bazice,
substanţe aromatice – erbicide,
Radiaţii: insectofungicide, substanţe cancerigene etc)
- ionizante (electromagnetice – gamma şi
Roentgen; corpusculare – alfa, beta, protonii şi - După momentul acţiune asupra acizilor
neutronii rapizi şi termici) nucleici
- neionizante (ultraviolete) agenţi care acţionează în perioada de
biosinteză replicativă (substanţe analoage
Variaţiile de temperatură: şocurile de bazelor azotate, inhibitori ai ac. nucleici,
temperatură utilizate în primele stadii de acridine)
diviziune a zigotului. agenţi mutageni care acţionează asupra
acizilor nucleici în repaus (agenţi alchilanţi
Ultracentrifugarea: în timpul diviziunii – iperita şi epoxizii; acidul nitros,
celulare, forţa centrifugă împiedică migrarea hidroxilamina, hidrazina)
cromozomilor spre cei doi poli.