Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 3

Lect. dr. diac. Cătălin Vatamanu

(editor)

VINUL
Dar al lui Dumnezeu
și Euharistie a creației

Carte tipărită cu binecuvântarea

Înaltpreasfințitului
TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

DOXOLOGIA
Iași, 2015
2 VINUL

Coperta 1: „Iisus Hristos – Vița cea adevărată” (frescă de pe peretele exterior al

Proscomidiarului Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Seminarul Teologic
Liceal „V. Costachi”, Mănăstirea Neamț).

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Vinul : dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei /
lect. dr. diac. Cătălin Vatamanu (ed.). - Iaşi :
Doxologia, 2015
ISBN 978-606-666-356-4
I. Vatamanu, Cătălin (ed.)
264-933.5

© DOXOLOGIA, 2015
ISBN: 978-606-666-356-4
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 5

Cuprins

Cuvânt înainte
(Pr. prof. dr. Petre SEMEN).................................................... 7

Despre proiectul „Vinul. Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a

creației”
(Lect. dr. diac. Cătălin VATAMANU) ................................ 12

CAPITOLUL I. DELIMITĂRI TERMINOLOGICE

ȘI CONCEPTUALE
Teodor Alin GRIGORAȘ ...................................................... 14

CAPITOLUL II. VINUL ÎN ANTICHITATE

Ovidiu MANCIU ................................................................... 32

CAPITOLUL III. VINUL ÎN ISRAELUL ANTIC

Drd. Ioan-Lucian RADU....................................................... 58

CAPITOLUL IV. VINUL ÎN CULTUL IUDAIC

Drd. Mirel GĂLUȘCĂ .......................................................... 88

CAPITOLUL V. VINUL ÎN NOUL TESTAMENT

Elena PRĂVĂLICI ............................................................... 100

CAPITOLUL VI. VINUL – BINECUVÂNTARE SAU BLESTEM?

Bogdan NAPA
Lect. dr. diac. Cătălin VATAMANU................................. 122

CAPITOLUL VII. VINUL ÎN VIAȚA LITURGICĂ

A BISERICII
Monah Dionisie ȚUCĂ ....................................................... 137
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 59

CAPITOLUL III

VINUL ÎN ISRAELUL ANTIC

Drd. Ioan-Lucian RADU

Într-un capitol anterior am văzut că, din perspectivă

filologică ebraică, cercetătorii textului sfânt au identificat
patru termeni care au putut fi clasificați cu exactitate ca
făcând referire la produsul alcoolic obținut din struguri și
alți șase termeni care, indirect, ar face parte din același
câmp semantic1. Ocurența acestora în textul ebraic relie-
fează importanța pe care vinul o avea, atât în viața evreilor,
cât și a popoarelor vecine. În Biblia ebraică, patru termeni
definesc vinul de struguri: yayin (‫) ַ ֖יי ִן‬, tirosh (‫)תִּ ֣יר ֹשׁ‬, asis (‫) ָעסִיס‬
și hemer (‫)חמֶ ר‬. Yayin este termenul cel mai frecvent folosit,
apărând de 139 de ori, tirosh apare de 38 de ori, asis de 5
ori, iar chemer o singură dată2. Septuaginta nu face nici o
diferențiere între acești termeni, folosind peste tot în tradu-
cere substantivul οἶνος („vin”).
Yayin apare de 12 ori împreună cu sichera și de 20 de
ori sunt evidențiate efectele sale nefaste. Tirosh, care vine
de la verbul yarash, „a dobândi”, „a poseda”, se referă, în
general, la vinul nou, proaspăt obținut din strugurii storși.
Vinul nou avea efecte amețitoare deosebit de puternice în
rândul consumatorilor, lucru constatat și în relatarea epi-
sodului Pogorârii Duhului Sfânt, când Apostolii sunt luați
1
La aceștia face referire Carey Walsh, Jeffrey R. Zorn, New Insights
from Old Wine Presses, în „Palestine Exploration Quarterly”, nr. 130,
1998, p. 156.
2
Ibidem. Pentru ocurența termenului ebraic yayin vom păstra informa-
ția oferită de Ludwig Koehler, op. cit., pp. 379-380.
60 VINUL

în batjocură, fiind acuzați că sunt „plini de must”1 (Fapte 2,

13). Ca și în cazul lui asis (suc proaspăt stors), este posibil
ca traducerea „vin dulce”, adoptată de mulți cercetători, să
fie una nu tocmai exactă, deoarece lasă impresia unei vari-
ante nefermentate, lucru infirmat de profeți, care folosesc
acest termen pentru a arăta calitățile sale intoxicante: „Şi
pe asupritorii tăi îi voi face să-şi mănânce carnea lor şi să se
îmbete de sângele lor ca de vin. Atunci toată făptura va şti
că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău şi Răscumpărătorul
tău, viteazul lui Iacov!” (Is. 49, 26); „Deşteptaţi-vă, beţivi-
lor, şi plângeţi! Şi voi, băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru
vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură” (Ioil 1, 5). Cât
privește termenul hemer, apariția sa alături de expresia
„sângele strugurelui”2 pare să sugereze producția a ceva
mai mult decât un simplu vin3: „L-a hrănit cu unt de vacă
şi cu lapte de oi, cu grăsimea mieilor, a berbecilor de
Vasan, a ţapilor şi cu grâu gras; a băut vin, sângele bobiţe-
lor de strugure” (Deut. 32, 14).

1. Dovezi arheologice ale vinificației în Vechiul Israel

Există multe dovezi care atestă faptul că vinul avea un
rol semnificativ în cotidianul Palestinei Antice. Săpăturile
arheologice au scos la iveală mai multe instalații de produs
vin, iar Scriptura ebraică oferă numeroase mărturii textu-
ale ale cultivării viței-de-vie, ale procesării strugurilor și
ale consumului de must sau de vin.
În 2013, arheologii au descoperit una dintre cele mai
mari și mai vechi pivnițe din lume, datând de acum 3700
de ani, în ruinele unui palat canaanit din Israel, la Tel
1
γλεῦκος – must în curs de fermentare. Cf. Hinckley G. Mitchell,
Tirosh and Yayin, în „Journal of Biblical Literature”, vol. 10, nr. 1, 1891,
p. 70.
2
O metaforă folosită pentru a exprima relația între produsul viei și
sângele omului, ambele simboluri ale vieții. Vezi Joel Butler, Randall
Heskett, Divine Vintage: Following the Wine Trail from Genesis to the
Modern Age, Palgrave Macmilan, New York, 2012, p. 53.
3
Ibidem.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 61

Kabri, astăzi orașul Nahariya. Aici s-au găsit patruzeci de

vase mari pentru vin, care aveau capacitatea de a depozita
vin suficient pentru a umple aproximativ 8.453 de cupe,
adică echivalentul a 3.000 de sticle1. Analiza chimică a
conținutului vaselor a arătat că aici era depozitat vin de
foarte bună calitate, care era folosit pentru mesele festive
de la palat. Mai mult, pe lângă calitatea vinului în sine, s-
au descoperit în compoziția acestuia ingrediente care erau
folosite pentru a-i da o aromă deosebită, pentru a-l „condi-
menta”: miere, mentă, cedru, rășini de copaci și coajă de
scorțișoară. Descoperirea a confirmat faptul că încă din
acele vremuri, străvechi, vinurile erau foarte prețioase,
diverse și aromate2.
În 2011, a fost descoperită lângă muntele Ararat ceea ce
până acum este considerată cea mai veche instalație de pre-
sat strugurii din lume. Având în vedere poziționarea ei în
apropierea locului în care s-a oprit arca lui Noe, s-a pus
evident întrebarea dacă nu cumva acest teasc are vreo legă-
tură cu relatarea biblică despre Noe. Deocamdată, încă nu
s-au putut face legături directe cu evenimentul biblic3.
O altă descoperire remarcabilă, de dată foarte recentă,
din 2013, este aceea a unei instalații de presat strugurii, ce
datează din Epoca Fierului (secolele X-IX î.Hr.). Aceasta
este una dintre cele mai mari instalații de acest gen scoase
la lumină din Israelul acestei perioade4. Situl arheologic la
care ne referim se află pe ruinele orașului biblic Izreel,
capitala regelui Ahab, căsătorit cu prințesa păgâna Izabela,
cel care a rămas în istoria lumii și datorită misiunii intense
pe care a avut-o în timpul său profetul Ilie, care a făcut din
1
http://news.discovery.com/history/archaeology/israeli-wine-cellar-pre-
dates-the-bible-131122.htm (accesat pe 28.09.2014).
2
www.huffingtonpost.com/2013/11/22/ancient-wine-cellar-israel_n_4323848.
html (accesat pe 28.09.2014).
3
http://www.sciencedaily.com/releases/2011/01/110111133236.htm (acce-
sat pe 28.09.2014).
4
http://www.bibleinterp.com/articles/2013/08/fra378012.shtml (accesat
pe 12.10.2014). A se vedea pentru acest subiect subtitlul „Area K”.
62 VINUL

mesajul său profetic un avertisment împotriva politicii

acestuia de introducere a practicilor păgâne în viața popo-
rului evreu.
La Ghibeon (astăzi El-Jib, în teritoriul palestinian) a
fost descoperită o pivniță de vinuri foarte bine conservată,
aici fiind găsite numeroase vase care aveau mânerele
ștampilate, atestând că producția de vin provenea din
Iudeea sau era importată din Rodos și din alte insule
grecești. O descoperire recentă într-o casă din Ierusalim
atestă existența în secolul I î.Hr. a unui import de vinuri
din zona Peninsulei Italice1. După cum vom vedea mai
departe, comerțul cu vin s-a intensificat în timp foarte
mult.

2. Istoria vinului reflectată în textul revelat al Scriptu-

rii
Biblia este plină de referințe atât despre vița-de-vie
(vitis vinifera), cât și despre vin.
Prima referință scripturistică în privința cultivării viței-
de-vie și a obținerii vinului de struguri îl are în prim-plan
pe Noe, care, după ce a ieșit din corabia mântuirii creației,
a sădit o vie, a făcut vin din fructele sale și s-a îmbătat (Fac.
9, 20-21). Această relatare a fost interpretată de unii comen-
tatori ca prima dovadă istorică despre cultivarea viței-de-
vie în lume. Chiar înainte de apariția cercetării moderne,
care a făcut paralela între episodul potopului biblic și epo-
peea mesopotamiană despre potop (Epopeea lui Ghilgameș
vorbește despre Utpaniștum, care le oferă vin muncitorilor
care îi construiau vasul înainte de potop2), au fost unele
voci care au combătut ideea că Noe ar fi fost primul viticul-
tor. Mai degrabă, în opinia lor, ar fi fost vorba despre o cu-
noaștere preliminară a cultivării viței-de-vie, atribuindu-i

1
Michael D. Coogan, „Wine”, în The Oxford Companion to the Bible, Oxford
University Press, New York, 1993, p. 799.
2
The Epic of Gilgamesh XI: 73-74, disponibil pe http://www.soas.ac.uk/
baplar/recordings/the-epic-of-gilgame-standard-version-tablet-xi-
lines-1-163-read-by-karl-hecker.html (accesat pe 22.11.2014).
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 63

lui Noe rolul de a fi salvat un soi al plantei, luând cu sine în

arcă butași, dat fiind faptul că aceasta trebuie să fie
înmulțită prin butași pentru a fi productivă. Mai mult, Tar-
gumul Pseudo-Ionatan și III Baruch, scriere pseudoepi-
grafă cu caracter apocaliptic, atribuie căderea lui Adam
consumului de vin. Cu alte cuvinte, se presupune că via ar
fi fost cultivată încă din grădina Edenului, din ale cărei
roade s-ar fi înfruptat chiar primii oameni1.
Și în cazul scriitorilor patristici, părerile privind această
primă ocurență biblică a viei și a rodului ei sunt împărțite.
Dacă Teodoret de Cir afirmă că beția lui Noe vine din
neștiință, deoarece nu consumase vin până atunci și nu îi
cunoștea puterea amețitoare2, Sfântul Efrem Sirul tâlcu-
iește beția lui Noe în felul următor: „Beția lui Noe nu a sur-
venit din cauza excesului de vin, ci fiindcă trecuse mult
timp de când nu mai băuse vin. Nu băuse vin în arcă. Deși
tot trupul avea să piară, lui Noe nu i s-a permis să aducă
vin în arcă. În anul de după potop, Noe nu a băut vin. În
primul an după ce a coborât din arcă, nu a plantat vie,
deoarece a ieșit în ziua 27 a lunii iyar, atunci când fructele
ar trebui să înceapă să se coacă, și nu la timpul plantării
unei vii. Așadar, văzând că a fost în al treilea an atunci
când a plantat o vie din butașii pe care i-a adus cu el în arcă
și că au trecut trei sau chiar patru ani până când aceasta a
devenit vie productivă, atunci au fost cel puțin șase ani în
care cel drept nu a gustat deloc vin”3.
1
David J. Jordan, An Offering of Wine: An Introductory exploration of the
role of wine in the Hebrew Bible and ancient Judaism through the examina-
tion of the semantics of some keywords, teză de doctorat susținută la Uni-
versitatea din Sydney în 2002, p. 185, disponibilă la ses.library.
usyd.edu.au// bitstream/2123/482/1/adt-NU20031211. 15583702whole.
pdf (accesat pe 30.07.2014).
2
Teodoret de Cir, „Questions on Genesis”, în Andrew Louth (ed.),
Genesis 9-11, în col. „Ancient Christian Commentary on Scripture”, vol.
I: „Old Testament”, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, 2001,
p. 156.
3
Sfântul Efrem Sirul, „Commentary on Genesis”, în Ibidem, pp. 156-
157.
64 VINUL

Sfântul Ciprian și Fericitul Ieronim tâlcuiesc acest pasaj

într-un mod cu totul diferit de ceilalți comentatori, identifi-
când aici un sens spiritual, văzând în beția lui Noe o prefi-
gurare a Pătimirii lui Hristos. Ieronim, de pildă, spune că
„toate acestea sunt spuse ca tip al Mântuitorului, căci pe
cruce El a băut din pătimire: «Părinte, de este cu putință, să
treacă de la mine paharul acesta» (Mt. 26, 39). A băut și s-a
amețit, iar coapsele sale au rămas dezgolite – rușinea cru-
cii. Frații mai mari, evreii, au venit și au râs; cei mai mici,
neamurile, au venit și au acoperit rușinea Lui”1.
În binecuvântarea adresată lui Iacov, Isaac mențio-
nează vinul ca dar de belșug al pământului și ca expresie a
prosperității care vine de la Dumnezeu: „Să-ţi dea ţie
Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului,
grâu mult (traducerea noastră) şi vin” (Fac. 27, 28).
Fiind un grup nomad, care trăia în corturi, pentru Isaac
și cei care îl însoțeau binecuvântarea nu are ca obiect
lucruri necesare unei populații sedentare, cum sunt casele,
metale prețioase sau alte proprietăți imobile, ci are ca
obiect două dintre produsele care, așa cum vom vedea, for-
mau alimentația de bază a populațiilor mediteraneene. În
contextul prezentat mai sus, binecuvântarea are o deose-
bită importanță, deoarece hrana din belșug și vinul puteau
facilita și garanta creșterea neamului celui binecuvântat.
Ipolit al Romei spune că această formulă de binecu-
vântare „Îl indică în mod clar pe Dumnezeu Cuvântul,
Care a coborât din cer ca roua. Pământul este trupul pe
care l-a luat din Fecioara. Prin cuvintele «pâine multă şi
vin», profetul arată sfinții, care sunt adunați împreună,
precum grâul în hambar, și sunt mântuiți de Duhul ca prin
vin”2.
1
Ieronim, „Homilies on Genesis”, în Ibidem, p. 158.
2
Ipolit al Romei, „On the Blessing of Isaac and Jacob”, în Mark Sheri-
dan (ed.), Genesis 12-50, în col. „Ancient Christian Commentary on
Scripture”, vol. II: „Old Testament”, InterVarsity Press, Downers
Grove, Illinois, 2002, p. 175.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 65

Prin „pâine și vin”, Sfântul Chiril al Alexandriei înțe-

lege „putere și fericire”, căci „pe drept se spune că pâinea
întărește inima omului, iar vinul îi veselește inima. Pâinea
este simbolul puterii fizice, vinul, al celei spirituale. Ele
sunt date celor care sunt în Hristos prin Duhul. În ce alt
mod am fost noi făcuți statornici și tari în evlavie și
nemișcați și conștienți să gândim lucrurile cele bune? Cu
siguranță, ni s-a dat nouă puterea de a călca peste şerpi, şi
peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului. Acesta,
cred, este înțelesul abundenței grâului. Dar am primit și
vin. «Ne bucurăm în nădejde» (Rom. 12, 12) și «ne-am um-
plut de bucurie» (Ps. 125, 3), potrivit Scripturii. Așteptăm
locașuri cerești și viață veșnică în nestricăciune și să dom-
nim împreună cu Hristos. Așadar, aceste lucruri pot fi
spuse despre noi”1.
Ținutul Canaanului, care este primit de evrei ca dar și
moștenire de la Dumnezeu, era foarte renumit pentru stru-
gurii săi, care erau cunoscuți din Egipt până în Babilon,
încă dinainte de stabilirea evreilor acolo2. Mai mult, există
dovezi care atestă faptul că viticultura era una înfloritoare
în regiune, încă din perioada epocii fierului3.
Când Moise a trimis spionii în țară pentru a vedea
punctele forte și punctele slabe ale acesteia înainte de intra-
rea lui Israel, unul dintre bunurile aduse înapoi în tabăra
israelită a fost o viță-de-vie cu struguri. Pe lângă aceștia,
mai sunt menționate rodiile și smochinele, ca roade ale
pământului pe care iscoadele îl cercetaseră (Num. 13, 24-
25).
Timpul ideal de liniște, pace și prosperitate pe care
Dumnezeu l-a dăruit domniei lui Solomon este caracterizat
în textul Sfintei Scripturi prin cuvintele: „Astfel a trăit Iuda
1
Sfântul Chiril al Alexandriei, „Glaphyra on Genesis”, în Ibidem, p.
175.
2
Phyllis A. Bird, „Vine”, în The Harper-Collins Bible Dictionary, The
Society of Biblical Literature, New York, 1996, p. 1192.
3
A se vedea Carey Walsh, Jeffrey R. Zorn, op. cit., pp. 157-170.
66 VINUL

şi Israel în linişte, fiecare sub viţa sa de vie şi sub smochi-

nul său” (III Rg. 4, 25). Această expresie este una proverbi-
ală și nu este specifică doar poporului evreu, din moment
ce regele Asiriei, atunci când recomandă capitularea locui-
torilor Ierusalimului în fața armatei sale, le promite că îi va
duce într-o țară a fructelor, smochinelor și a viilor, unde
vor duce o viață liniștită (IV Rg. 18, 31). Șederea liniștită a
țăranilor sub via și smochinul propriu arată o stare de pace
totală, căci este asigurată pacea nu numai celor din orașele
fortificate, ci și celor care locuiau în câmp, în locurile cele
mai expuse în cazul incursiunilor dușmanilor.
Această expresie proverbială care exprima pacea din
timpul lui Solomon: „fiecare sub viţa sa de vie şi sub smo-
chinul său”, capătă în corpusul profetic o semnificație mult
mai înaltă, desemnând pacea care va fi instaurată în vre-
murile mesianice: „Fiecare va sta liniştit sub vița şi smochi-
nul lui şi nimeni nu-i va înfricoşa, căci gura Domnului
Savaot a grăit!” (Mih. 4, 4; cf. Zah. 3, 10). Comentând aceas-
tă expresie, Sfântul Ambrozie cel Mare face referire la câm-
pul pașnic al dreptății, în mijlocul căruia este via din care
se adapă și sub care se adăpostesc sfinții: „Pe acest câmp se
găsește strugurele care a fost zdrobit și a curs din el sânge,
care a spălat lumea. Pe acest câmp este pomul și, sub el,
sfinții vor afla odihnă și vor fi reînnoiți printr-un har bun și
spiritual. Pe acest câmp este măslinul plin de ungerea
abundentă a păcii Domnului”1. Metodie al Olimpului face
o analiză a expresiei și vede în vița-de-vie și în smochin
prefigurări ale lui Hristos și ale Duhului Sfânt. În acest
sens, el spune că „vița-de-vie, nu în puține locuri, face refe-
rire la Însuși Domnul, iar smochinul la Sfântul Duh, deoa-
rece Domnul veselește inimile oamenilor (cf. Ps. 103, 16), iar
Duhul îi vindecă. Lui Iezechia i se pune o turtă de smochi-
ne pe rană – adică roadele Duhului – pentru a fi vindecat
1
Sfântul Ambrozie cel Mare, „Jacob and the Happy Life”, în Alberto
Ferreiro (ed.), The Twelve Prophets, în col. „Ancient Christian Commen-
tary on Scripture”, vol. XIV: „Old Testament”, InterVarsity Press,
Downers Grove, Illinois, 2003, p. 161.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 67

(IV Rg. 20, 7). Potrivit Apostolului, această vindecare

începe cu dragostea. «Roada Duhului este dragostea, bucu-
ria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine,
credinţa, blândeţea, înfrânarea» (Gal. 5, 22-23). Datorită
caracterului lor plăcut, profetul numește aceste roade spiri-
tuale «smochine». Despre ele, Miheia zice de asemenea:
«Fiecare va sta liniştit sub vița şi smochinul lui şi nimeni
nu-i va înfricoşa». Acum, este sigur că cei care s-au adăpos-
tit și s-au odihnit sub Duhul și sub umbra Cuvântului nu
vor fi neliniștiți sau înfricoșați de către cel care tulbură ini-
mile omenirii”1.
Isaia compară credincioșia lui Israel față de Dumnezeu
cu o vie și proprietarul său (Is. 5, 1 -7). Profetul, pus în fața
infidelității poporului, conferă imaginii clasice a viei un
sens nou, cu totul neașteptat: „Vreau să cânt pentru priete-
nul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul
meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o
de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlo-
cul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va
face struguri, dar ea a făcut aguridă” (Is. 5, 1-2). Plantarea
acestei vii a fost descrisă ca un act de iubire, o iubire care a
fost exprimată prin munca asiduă și prin pregătire, iubire
care și-ar fi găsit ecoul în recolta mănoasă, de altfel
firească. Aici apare schimbarea imaginii tradiționale a viei
rodnice, care aduce binecuvântare în viața celui care o cul-
tivă. Poporul pierduse cu totul noțiunea dragostei care îl
înconjurase și, în loc să facă roadele dulci ale dragostei, a
făcut roadele acre ale păcatului: „Dar via Domnului Savaot
este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa
dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate,
dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate,
dar iată: răzvrătire” (Is. 5, 7).
Domnul Hristos a spus cinci pilde despre vin și vița-de-
vie, asupra cărora vom insista într-un alt capitol. Ceea ce
trebuie însă reliefat acum, în contextul mesajului profetic al
1
Metodie al Olimpului, „Banquet of the Ten Virgins”, în Ibidem, pp.
161-162.
68 VINUL

Vechiului Testament, este că Hristos vorbește despre Sine

că El este vița-de-vie, iar ucenicii Săi mlădițele (In 15, 1-11).
De asemenea, la Cina cea de Taină, în noaptea dinaintea
răstignirii Sale, Iisus a folosit vinul ca materie a Sângelui
Său, în Sfânta Euharistie, pentru a ilustra jertfa Sa pentru
păcatele lumii: „Asemenea şi paharul, după ce au cinat,
zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele
Meu, care se varsă pentru voi” (Lc. 22, 20).

3. Vinul în viața comunității ebraice

a. Folosirea vinului în viața de zi cu zi
În Palestina, precum în majoritatea ținuturilor meditera-
neene, vinul ocupa un loc important în cotidianul evreilor,
fiind un produs important în alimentație. În Antichitatea
ebraică era cunoscut faptul că vinul aduce un aport conside-
rabil de calorii și de alte elemente nutritive necesare unei
bune dezvoltări a organismului. De asemenea, este foarte
posibil ca locuitorii vechii Palestine să fi urmat dieta medite-
raneană clasică bazată pe cereale (pâine), vin și ulei de măs-
line. Sfânta Scriptură ne oferă mai multe mărturii care atestă
că aceste trei produse formau, în genere, hrana zilnică. Însă,
în legătură cu alimentația zilnică a evreului găsim o relație
strânsă între acesta și Creatorul său, o relație reciprocă,
deoarece păstrarea cu credincioșie a Legământului dintre
israelit și Dumnezeu are ca urmare darul de ploaie, care face
ca pământul să rodească: „De veţi asculta poruncile Mele pe
care vi le dau astăzi, zice Domnul, şi veţi iubi pe Domnul
Dumnezeul vostru şi-I veţi sluji din toată inima şi din tot
sufletul vostru, voi da pământului vostru ploaie la vreme,
timpurie şi târzie, şi-ţi vei strânge grâul tău (traducerea
noastră), vinul tău şi untdelemnul tău” (Deut. 11, 14). Bine-
cuvântarea trimisă de Dumnezeu pentru ascultarea poporu-
lui Său ales are forma văzută a celor trei produse alimentare:
pâinea, vinul și untdelemnul, simboluri ale abundenței și
bunăstării.
Vinul se găsea pe mesele evreilor nu doar în zilele de
sărbătoare, ci și în zilele obișnuite, și acest lucru pentru că
vinul nu era considerat, precum astăzi, doar o băutură care
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 69

aduce plăcerea, ci era consumat ca aliment de bază. Vinul

era consumat atât de bărbați, cât și de femei, liberi sau
sclavi: „Noi avem şi paie şi nutreţ pentru asinii noştri; de
asemenea pâine şi vin pentru mine şi pentru roaba ta şi pen-
tru sluga aceasta a robilor tăi; n-avem nevoie de nimic” (Jud.
19, 19); „Şi într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi
beau vin în casa fratelui lor mai mare (…)” (Iov 1, 13).
Tabloul dezolant al pruncilor care stau în piețele Ieru-
salimului sleiți de puteri din cauza lipsei pâinii și a vinului,
prezentat atât de plastic de profetul Ieremia, lasă să se
înțeleagă faptul că vinul putea face parte din alimentația
copiilor încă de la o vârstă fragedă: „Zicând mamei lor:
«Unde este grâul (traducerea noastră), unde este vinul?» Ei
cad sleiţi de putere ca doborâţi de sabie în pieţele cetăţii şi
îşi dau sufletul la sânul maicii lor” (Plâng. Ier. 2, 12). În
privința acestei relatări există destul de multe păreri con-
tradictorii. În primul rând, în unele traduceri, inclusiv în
traducerea sinodală a Bibliei, apare „pâine și vin”, pe când
cuvintele folosite sunt „grâu (‫[ דּגָן‬dagan] – lit. „cereale”) și
vin”. Așadar, judecând din contextul biblic în care mai
apare această expresie, copiii sleiți de puteri nu cer efectiv
două produse de alimentație (căci, cel puțin grâul nu se
obișnuia a se consuma ca atare, ci se făcea pâine din el), ci
se pare că formularea face referire tocmai la acea expresie
de belșug și binecuvântare despre care am discutat mai sus
(cu referire la textele Fac. 27, 28 și Deut. 11, 141), belșug
care nu mai există, situație care se reflectă în lipsa de hrană
pentru copii. Ar fi fost mult mai natural pentru copii să
ceară pâine, ca produs finit, și nu grâu, ca element de bază
pentru pregătirea pâinii. În ceea ce privește vinul, părerile
sunt împărțite, unii cercetători argumentând introducerea
vinului în alimentația copiilor încă de la vârste fragede, în
cadrul comunităților producătoare de vin2. Înclinăm spre
1
Deși traducerea românească sinodală redă și în aceste texte „pâine și
vin”, traducerea corectă este „grâu și vin”.
2
R.B. Salters, A Critical and Exegetical Commentary on Lamentations, T&T
Clark International, Londra, 2010, pp. 149-150.
70 VINUL

părerea că introducerea vinului în alimentația copiilor pu-

tea fi posibilă, dar nu o certitudine.
La fel ca oamenii din alte culturi antice, israeliții își
întâmpinau oaspeții cu pâine și vin (Fac. 14, 18). Acesta era
un semn de ospitalitate, la fel ca și spălarea picioarelor și
ungerea cu ulei. Din episodul participării lui Iisus la nunta
din Cana Galileii, se evidențiază obișnuința consumării
vinului și importanța prezenței lui în cadrul unor astfel de
mese festive (lipsa lui provoacă întristare și îngrijorare),
dar și modul consumării sale în funcție de calitate, înce-
pând cu cea mai bună recoltă și terminând cu cea mai
slabă: „Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se ame-
ţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun
până acum” (In 2, 10).
Un moment de sărbătoare în familie este evocat în car-
tea Iov (1, 13), când toți copiii acestuia erau adunați în casa
fiului mai mare. După cum indică versetul 4, aceste mese
festive, de la care nu lipsea vinul, aveau loc atunci când era
ziua de naștere a vreunuia dintre frați, când se adunau toți
într-o casă, unde mâncau și beau vin. Judecând asupra
contextului acestei relatări, unde se spune că toți fiii lui Iov
au murit sub zidurile casei prăbușite, ca urmare a inter-
venției diavolului, se poate trage concluzia că fiii nu aveau
aceeași stare spirituală ca a tatălui lor și că aceste întâlniri
erau prilejuri în care se comiteau abuzuri.
În ceea ce privește abținerea de la consumul vinului,
Vechiul Testament indică două categorii de persoane care
nu aveau voie să-l consume. Nazireii nu aveau voie să con-
sume nici un produs obținut din struguri (Num. 6, 2-4), iar
preoții nu consumau vin și sicheră1 în timp ce își îndeplineau
îndatoririle preoțești în sanctuar: „Vin şi sicheră să nu beţi,
nici tu, nici fiii tăi, când intraţi în cortul adunării sau vă apro-
piaţi de jertfelnic, ca să nu muriţi. Acesta este aşezământ
1
Sichera este o băutură în privința căreia nu toți cercetătorii sunt de
părere că ar fi fost obținută din struguri. Unii cercetători sunt de părere
că ar fi fost vorba despre bere în acest caz. Există, totuși, un consens în
ceea ce privește tăria ei, afirmându-se că era o băutură tare, amețitoare.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 71

veşnic în neamul vostru” (Lev. 10, 9). În rest, vinul consti-

tuia o parte normală a vieții (Fac. 14, 18; Jud. 19, 19). Nor-
malitatea consumului de vin în societatea iudaică este
evidențiată în episodul în care Ioan Botezătorul este acuzat
că „are demon”, din cauza faptului că nu consuma pâine și
vin: „Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi
negustând vin, şi ziceţi: Are demon!” (Lc. 7, 33).

b. Folosirea vinului în cult

Vinul a avut un rol foarte important în ritualurile reli-
gioase încă din vechime. Melchisedec l-a întâmpinat pe
Avraam cu pâine și vin (Fac. 14, 18). Legea mozaică enu-
mera vinul printre „primele roade” care trebuiau aduse ca
jertfă lui Dumnezeu, fiind specificată cantitatea de un sfert
de hin1 de vin (Num. 23, 13). Libațiile trebuiau să fie făcute
din vinul anumitor struguri, cultivați în locuri izolate din
podgorii și depozitați într-un anume mod. Consumul de
vin și jertfele ce aveau ca obiect diverse lichide făceau parte
din ritualul sărbătorilor iudaice, în mod special în cazul
Sărbătorii Corturilor (Sukkot) și a Paștelui.
În perioada celui de-al doilea templu, în vederea folosirii
sale cultice, se impunea ca vinul să rămână pur pe toată
durata de producție. Pentru a asigura puritatea vinului, se
cerea spălarea într-o baie ritualică (miqwa’ot) a fiecărei per-
soane care intra în contact cu strugurii, din momentul în
care erau aceștia culeși și pe durata întregului proces de
producție2. Situarea acestor spații special amenajate pentru
spălare în apropierea teascurilor pentru struguri sugerează
că rigoarea față de puritatea strugurilor procesați astfel era
foarte mare. Odată încheiat procesul de stoarcere, mustul
era transportat în vase speciale și apoi păstrat în vase ritua-
lice de lut, pure, care trebuiau realizate în condiții similare
de rigoare.

1
Cca 1,6 litri.
2
Yonatan Adler, Second Temple Period Ritual Baths Adjacent to Agricultu-
ral Installations: The Archaeological Evidence in Light of the Halakhic Sour-
ces, în „Journal of Jewish Studies”, vol. LIX, nr. 1, 2008, p. 65.
72 VINUL

Fiind dar al lui Dumnezeu, vinul era consacrat lui

Dumnezeu și de aceea primele roade ale viței-de-vie erau
considerate sacre. Astfel se explică de ce, mai târziu, scrie-
rile rabinice recomandau agricultorilor o atenție sporită
asupra recoltelor, ca acestea să fie curate ritualic, până ce
era pus deoparte darul destinat Templului. Însă agriculto-
rii aveau și un interes comercial în păstrarea acestei
purități ritualice, întrucât ceea ce puneau deoparte ca
pârgă pentru Templu avea o mai mare cerere pe piață și
valora mai mult1. Dar despre acest subiect vom dezvălui
mai multe în subcapitolul următor.

c. Comerțul cu vin
Vinul era și o marfă foarte vandabilă, în comerț. El con-
cura în topul recoltelor, ca valoare comercială, cu uleiul.
Casa regală juca un rol important în producția și vânzarea
acestuia, vinul fiind un valoros produs de schimb. Solo-
mon i-a dat regelui Hiram al Tirului cereale, vin și ulei, în
schimbul lemnului pentru construirea Templului și ca
plată pentru muncitorii care îl prelucrau: „Iată, robilor tăi,
tăietorilor care taie lemnul, le dau hrană: douăzeci de mii
de core de grâu, douăzeci de mii de core de orz, douăzeci
de mii de baturi de vin şi douăzeci de mii de baturi de unt-
delemn” (II Cr. 2, 10). La curtea regală existau pivnițe mari,
în care se depozitau rezervele de vin necesare consumului
de la curte, existând personal special responsabil de vin:
„Peste vii era Şimei din Rama, iar peste depozitele de vin
din vii era Zabdi, fiul lui Şifmi” (I Cr. 27, 27); „Cetăţile
acestea le-a întărit el cu ziduri şi a aşezat în ele căpetenii şi
magazii pentru ţinut pâine, untdelemn şi vin” (II Cr. 11,
11).
Vinul din pivnițele regale provenea fie din viile pro-
prii, fie din taxele în produse pe care le plăteau locuitorii.
Bucăți de tăblițe din lut provenind din Samaria secolului al

1
Ibidem, p. 66.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 73

VIII-lea î.Hr. atestă faptul că se primeau la palat vin și ulei

de la proprietarii din zonă1.
Joel Butler și Randall Heskett, în studiul pe care aceștia
îl scriu despre cultivarea viței-de-vie și consumul vinului
în zona Palestinei, afirmă că acest comerț înfloritor cu vin
era sprijinit de regimul alimentar mediteranean, care con-
ținea și vin. Cel puțin între secolele I î.Hr. și I d.Hr., aportul
caloric adus de vinul consumat, spun aceștia, probabil
depășea cantitatea caloriilor aduse de celelalte alimente
consumate la o masă. Comerțul de vin în bazinul Medite-
ranei antice este susținut arheologic, în mod clar, de numă-
rul impresionant de amfore descoperite în siturile de pe
uscat și în epavele subacvatice. Dacă oamenii nu s-ar fi
bazat foarte mult pe vin, ca parte cheie din alimentația lor,
acest comerț nu ar fi existat sau nu ar fi fost atât de larg răs-
pândit2.

d. Rolul terapeutic al vinului

Vinul avea și utilizări terapeutice, ca stimulent, ajutor
pentru digestie, dezinfectant și leac pentru multe dintre
durerile cauzate de îmbătrânire. De exemplu, samarinea-
nul milostiv unge rănile celui bătut cu ulei și vin (Lc. 10,
34), iar Sfântul Pavel îi recomandă lui Timotei să nu mai
bea doar apă, ci să consume puțin vin pentru stomacul său
și pentru desele sale slăbiciuni (I Tim. 5, 23).
Înțelepții evrei considerau că „vinul este cel mai efici-
ent dintre toate tratamentele. Acolo unde lipsește vinul,
sunt necesare medicamentele”3. În interpretările rabinice
se exprimă preferința categorică pentru vinul vechi ca
medicament, în detrimentul celui obișnuit, care este consi-
derat dăunător pentru intestine4. Vinul obișnuit era cel

1
Phyllis A. Bird, art. cit., p. 1193.
2
Joel Butler, Randall Heskett, op. cit., pp 19-34.
3
Emil G. Hirsch, Judah David Eisenstein, „Wine”, în Jewish Encyclope-
dia, varianta electronică disponibilă pe http://jewishencyclopedia.com/
articles/14941-wine (accesat pe 30.07.2014).
4
Ibidem.
74 VINUL

obținut din recolta recentă, după patruzeci de zile de fer-

mentare, vinul vechi era cel din anul precedent, iar vinul
foarte vechi era considerat acela mai vechi de trei ani.
Acesta din urmă era un vin care, prin maturarea în timp,
devenea foarte alcoolizat și de aceea era numit „băutură
tare”.
Talmudul învață că trei lucruri reduc mișcarea intesti-
nelor, îndreaptă statura și dau lumină ochilor. Acestea sunt
pâinea curată, carnea grasă și vinul vechi. Tot Talmudul
afirmă că ceea ce este benefic pentru un organ este în detri-
mentul altuia, în afară de ghimbirul umed, ardeii lungi,
pâinea albă, carnea grasă și vinul vechi, care sunt benefice
pentru întregul organism1. Vinul este recomandat pentru
lactație2, iar pâinea înmuiată în vin era folosită pentru com-
prese oculare3.

4. Cultivarea viței-de-vie și producerea vinului –

realități revelatoare ale tainei vieții omului
a. Plantarea viței-de-vie
Plantarea, întreținerea și recoltarea unei podgorii erau
unele dintre cele mai solicitante munci din vremurile
biblice. Celebrul „cântec al viei” rostit de profetul Isaia
descrie într-o formă poetică de excepție dragostea israelitu-
lui pentru ogorul său cultivat, în care își îngrijea vița-de-
vie: „Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de
dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coas-
tă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu
viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi
un teasc” (Is. 5, 1-2).
Cântarea lui Isaia oferă o analiză destul de amplă pentru
a înțelege problemele cu care se confruntau cei care cultivau
1
Pesachim 42a-b, apud Julius Preuss, Biblical and Talmudic Medicine,
Rowman and Littlefield Publishers, Oxford, 1994, p. 555.
2
Ketubot, 65b, apud Fred Rosner Pharmacology and Dietetics in the Bible
and Talmud, în Irène Jacob,Walter Jacob (ed.), The Healing Past: Pharma-
ceuticals in the Biblical and Rabbinic World, Brill, Leiden, 1993, p. 14.
3
Shabbat, 108b, apud Ibidem, p. 24.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 75

vița-de-vie. Oamenii din Antichitate plantau vie pe toate

tipurile de teren, dar dealul era unitatea de relief cel mai
des utilizată. O mare parte dintre dealurile stâncoase din
zona Canaanului se pretau la viticultură, acestea putându-se
terasa, dând locului formă de scară cu trepte. Folosind pie-
tre ce se găseau pe deal, fermierii construiau ziduri de spri-
jin, care să susțină solul teraselor1. Solul pietros se cultiva
manual, probabil cu un târnăcop sau cu o sapă, necesitând
săpături adânci în sol, pentru a putea fixa butașii noi de
vie.
Pentru a ține departe animalele, care puteau afecta
plantele, și hoții, se construia un gard protector din piatră
în jurul podgoriei, existând uneori și un turn de pază, în
mijloc, de unde veghea un paznic. Undeva, în mijlocul
podgoriei, proprietarul realiza un teasc din rocă dură și îl
căptușea cu ipsos. De obicei, teascul avea cel puțin două
cuve, una superioară și una inferioară, fiind legate între ele
printr-un canal. Cuva superioară era largă și puțin adâncă,
având aproximativ 12 cm adâncime, în timp ce cuva inferi-
oară era îngustă și adâncă (până la 3 metri adâncime). Par-
tea de jos a cuvei de sus era ușor înclinată spre canal,
pentru a asigura o bună scurgere a mustului.
Fermierul planta vița-de-vie în rânduri, la o distanță de
2-5 metri2. De obicei, aceste vițe tinere creșteau până la
momentul când deveneau pregătite să aducă roade, când
erau ridicate pe suporturi. Vița-de-vie ajungea la maturi-
tate și producea prima recoltă în aproximativ trei ani, timp
în care proprietarul viei era scutit de serviciul militar: „Cel
ce şi-a sădit vie şi n-a mâncat din ea, acela să iasă şi să se
întoarcă la casa sa, ca să nu moară în bătălie şi ca să nu se
folosească altul de ea” (Deut. 20, 6). Viile solicitau o atenție
constantă pentru a produce o recoltă bună. Primăvara
1
R.H. Kennett, Ancient Hebrew Social Life and Custom as Inducated in the
Law Narrative and Metaphor, Oxford University Press, Londra, 1933, p.
79.
2
F.N. Hepper, R.K. Harrisson, „Vița de vie”, în J.D. Douglas (ed.),
Dicționarul Biblic, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 1358.
76 VINUL

devreme, muncitorii foloseau cosoare pentru a curăța vița-

de-vie de ramurile uscate, bolnave sau firave, astfel încât
seva să curgă doar prin ramurile sănătoase.
Ca urmare a volumului mare de muncă depus pentru
întemeierea unei podgorii, și așteptarea roadelor era pe
măsură, iar nerodirea sau pierderea recoltei era o amară
dezamăgire: „Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a
făcut aguridă” (Is. 5, 2). În această privință, Deuteronomul
prevede scutirea de serviciu militar a bărbatului care și-a
sădit vie și nu a gustat din ea (Deut. 20, 6), tocmai pentru
ca nu cumva acesta să fie răpus pe câmpul de luptă și să fie
lipsit de răsplata pentru munca depusă.
Este evident că cel care cultiva via aștepta cu răbdare și
nădejde vremea maturității strugurilor, timpul recoltei.
Fructele coapte, bogate în zaharuri, erau, cel mai adesea,
mâncate în stare proaspătă (Deut. 23, 24; Num. 6, 3) sau
erau uscate pentru fi consumate ca stafide, cunoscut fiind
faptul că stafidele, precum vinul, sunt o foarte bună moda-
litate de a păstra nutrienții din struguri pentru perioade
lungi de timp.
Dar una dintre utilizările mai puțin cunoscute este
aceea a fructelor necoapte de struguri, care, evident, sunt
foarte acre. Practica ar putea fi confirmată de textele Iere-
mia 31, 29 și Iezechiel 18, 2, ambii făcând referire la același
proverb: „Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda
aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au
strepezit dinţii?”. De observat este faptul că proverbul
evreilor pleacă de la o realitate concretă: consumul strugu-
rilor acri, necopți. Însă pentru reliefarea unui aspect atât de
important pentru teologia profetică, acela al neascultării
lui Israel față de Dumnezeu, în această relație de paterni-
tate-filiație, este menționat un efect total neobișnuit: strica-
rea dinților copiilor. Contextul istoric este acela că poporul
se considera pedepsit pentru păcatele generației anteri-
oare, anume cea a lui Manase, care fusese rege înainte de
reforma religioasă a lui Iosia, încercând astfel să se sus-
tragă de la responsabilitatea pentru situația grea în care se
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 77

aflau, dând vina pe modul deficitar de a gestiona lucrurile

din partea lui Dumnezeu. Nu se știe cu exactitate de ce
erau consumați strugurii verzi, însă botanistul Lytton John
Musselman propune ideea că puteau fi folosiți drept con-
diment pentru mâncăruri1.

b. Culesul roadelor
Vremea recoltei era o ocazie festivă și plină de bucurie.
Culegătorii cântau și strigau în timp ce adunau strugurii
(Is. 16, 10), iar cei care îi zdrobeau dansau împreună (Ier.
25, 30). Ieremia ilustrează bucuria recoltei într-un context
dramatic, al strigătelor de groază ale războiului: „Bucuria
şi veselia au fost luate din Carmel şi din țara Moabului; voi
seca vinul din teascuri şi nimeni nu va mai călca teascul cu
strigăte de veselie; va fi strigăt de război şi nu strigăt de
bucurie” (Ier. 48, 33).
Recoltarea era un proces destul de simplu. Muncitorii
adunau strugurii copți, probabil în coșuri mari (Ier. 6, 9), și
îi duceau la teasc. Apoi răsturnau strugurii în cuva de sus,
în timp ce alți lucrători călcau strugurii cu picioarele goale
(Am. 9, 13). Sucul de struguri curgea prin canal în cea de-a
doua cuvă (Fig. 1).
După ce se scurgea sucul, probabil că mustuiala era
presată în același loc, până ce se scurgea bine toată zeama
sau era mutată în alt loc pentru a fi presată în continuare
cu picioarele.
Totuși, picturile din mormintele egiptene ilustrează un
alt procedeu folosit în Antichitate pentru stoarcere: sacul
de presat (Fig. 2). Deși nu există documente care să ateste
1
De pildă, spune cercetătorul, sătenii arabi de astăzi folosesc strugurii
necopți pentru a face un condiment. Strugurii sunt recoltați atunci
când boabele sunt de aproximativ 0,75 centimetri diametru. Acestea
sunt uscate și apoi fin măcinate. Una dintre cele mai comune metode
este amestecarea pulberii de struguri cu sare, piper și isop. Acest ames-
tec este apoi adăugat peste carne sau legume, pentru a da un gust plă-
cut, acru. Cf. Lytton John Musselman, „Grape”, în A Dictionary of Bible
Plants, Cambridge University Press, New York, 2012, p. 70.
78 VINUL

folosirea unui procedeu asemănător și de evrei, cercetătorii

iau totuși în calcul această variantă, deoarece aceștia intra-
seră în contact cu civilizația egipteană în timpul primului
exil, dar și în contextul relațiilor economice, al fluxului de
mărfuri ce tranzitau țara de la sud la nord.

Fig. 1: Teasc antic din Israel.

Fig. 2: Sac pentru presat strugurii (Egipt).

Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 79

În ceea ce privește culesul strugurilor, exista o limită:

ca și în cazul cerealelor, muncitorilor le era interzis să
culeagă toți strugurii, lăsând pentru cei nevoiași (străini,
orfani și văduve) o parte dintre strugurii căzuți la pământ
sau acei ciorchini care erau dificil de tras de pe viță.
Această dispoziție avea două motivații: în primul rând, se
evita lăcomia proprietarului, inducând sentimentul de soli-
daritate față de cei nevoiași, ca amintire a perioadei în care
fiii lui Israel au fost sclavi în Egipt și au suferit multe lip-
suri, iar în al doilea rând, ca urmare a acestui act de milos-
tenie, omul primea binecuvântarea lui Dumnezeu pentru
activitatea sa și pentru cele ce se vor săvârși: „Când vei
secera holda în ţarina ta şi vei uita vreun snop în ţarină, să
nu te întorci să-l iei, ci lasă-l să rămână al străinului, săra-
cului, orfanului şi văduvei, ca Domnul Dumnezeul tău să
te binecuvânteze întru toate lucrurile mâinilor tale. Când
vei scutura măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămăşi-
ţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei. Când vei
strânge roadele viei tale, să nu aduni rămăşiţele, ci lasă-le
străinului, orfanului şi văduvei. Adu-ţi aminte că şi tu ai
fost rob în pământul Egiptului şi de aceea îţi poruncesc eu
să faci aceasta” (Deut. 24, 19-22).
Toți cei care munceau la recoltarea strugurilor partici-
pau apoi la Sărbătoarea Corturilor (hag hasukkot), o sărbă-
toare iudaică ce ținea șapte zile și care, pe de o parte, co-
memora perioada petrecută de iudei în pustie, când au
locuit în corturi, și, pe de altă parte, având un caracter
„euharistic”, era o manifestare a bucuriei culesului (hag
heasif), când evreul aducea mulțumire lui Dumnezeu pen-
tru toate roadele pe care le primise în anul respectiv. O săr-
bătoare similară se întâlnea și în rândul populației cana-
anite și de aceea unii cercetători au înaintat opinia că evreii
au preluat-o de la aceștia. Însă există multe diferențe în
ceea ce privește sărbătorile celor două popoare. Dacă vene-
rarea zeilor pământului și ritualurile sexuale marcau săr-
bătoarea canaanită a strângerii recoltelor, în cazul evreilor
trebuie menționat în primul rând faptul că sărbătoarea a
fost poruncită de Dumnezeu (Lev. 23, 34-43), ea având un
80 VINUL

caracter profund religios, simbolizând așezarea cortului lui

Dumnezeu în mijlocul poporului1.
c. Producerea și depozitarea vinului
Având în vedere temperaturile foarte ridicate și clima
foarte uscată din Țara Sfântă, la care se adăuga timpul
îndelungat necesar zdrobirii strugurilor, fermentarea vinu-
lui începea, cel mai probabil, chiar din cuva teascului.
Majoritatea cercetătorilor argumentează că, cel puțin în
Antichitatea ebraică, nu exista la evrei sau la popoarele din
jur practica de a conserva sucul de struguri în stare nefer-
mentată, ci acesta se consuma doar fermentat2, adică având
alcool, chiar într-o concentrație mult mai ridicată decât
vinurile pe care le cunoaștem astăzi3. Există însă și cercetă-
tori care au propus teoria că prin intermediul aceluiași
cuvânt sunt exprimate două tipuri de vin: intoxicant (cel
alcoolic), care aduce moartea, și neintoxicant (cel nealcoolic),
care aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Pentru adepții
acestei teorii4, atunci când vine vorba de explicarea pasaje-
lor biblice în care apare ebraicul ‫( יַי ִן‬yayin) – cel mai utilizat
cuvânt ebraic pentru desemnarea vinului –, tiparul pentru
exegeză este următorul: dacă mesajul este de binecuvântare,
atunci comentatorii consideră că se face referire la must, iar
dacă mesajul este de blestem, atunci termenul ebraic de-
semnează vinul. William Patton5, Samuele Bacchiocchi6 și
1
Pentru detalii privind ritualul și semnificația sărbătorii sukkot, a se
vedea Pr. prof. dr. Petre Semen, Arheologia biblică, Editura Trinitas, Iași,
2008, pp. 252-254.
2
A se vedea, în acest sens, analiza realizată de David J. Jordan în op.
cit., pp. 74-100.
3
A se vedea articolul „Wine”, în The Union Bible Dictionary, Phila-
delphia, 1842, p. 637.
4
Studiile pe care am reușit să le identificăm în această direcție au ca
autori membri ai unor culte neoprotestante, care interzic consumul de
alcool. Această idee este răspândită peste ocean de „Mișcarea cumpă-
tării” (The Temperance Movement).
5
William Patton, Bible Wines or The Laws of Fermentation, The Challenge
Press, Little Rock, 1980.
6
Samuele Bacchiocchi, Wine in the Bible. A Biblical Study on the Use of
Alcoholic Beverages, în col. „Biblical Perspectives”, 4th edition, Berrien
Springs, Michigan, 2001.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 81

Richard Teachout1, deși aduc argumente destul de coe-

rente și bine documentate privind procesul de fermentare
a vinului, atunci când vine vorba de întărirea celor afir-
mate cu texte biblice, explicațiile aduse sunt neconvingă-
toare și uneori chiar ilare2.
Conform metodei vechi de prelucrare a mustului, după
6-12 ore fermentația atingea punctul maxim, urmând apoi
un proces lent de liniștire, ce dura până la cinci zile3. Vinul
era pus în burdufuri sau în vase de lut și transportat până
la casa fermierului, unde era pus spre depozitare. În acest
stadiu se punea problema prevenirii transformării vinului
în oțet, prin contactul cu aerul. Arheologii au ajuns la con-
cluzia că, cel mai probabil, pentru evitarea oțetirii vinului
se modela din lut nears un sigiliu, după gura recipientului,
care ținea și loc de capac. Bile de lut nears, împreună cu
vase pentru vin au fost descoperite la Așkelon și Godin
Tepe, în Iran4.
Arheologii au descoperit o pivniță veche de 3700 de ani
în ruinele unui palat canaanit din Israel, la Tel Kabri, astăzi
orașul Nahariya, iar analiza chimică a arătat că aici era
depozitat vin de foarte bună calitate, care era folosit pentru
mesele festive la palat (Fig. 3). Mai mult, pe lângă calitatea
vinului în sine, s-au descoperit în compoziția acestuia
ingrediente care erau folosite pentru a-i da o aromă deose-
bită, pentru a-l „condimenta”: miere, mentă, cedru, rășini
de copaci și coajă de scorțișoară. Descoperirea a confirmat

1
Richard Teachout, Grape Juice in the Bible: God's Blessing for His Peo-
ple!, în col. „Bible Studies for Today”, Chateau-Richter, Canada, 2011.
2
De pildă, William Patton dezbate minunea transformării apei în vin
de către Iisus la nunta din Cana Galileei (prezentată în Ioan 2), conclu-
zionând că rezultatul minunii nu putea fi decât un suc nealcoolic de
struguri, adică must. Cf. William Patton, op. cit., p. 70.
3
Carey Walsh, Jeffrey R. Zorn, op. cit., p. 155.
4
V.R. Badler (et alli), Drink and be Merry! Infra-red Spectroscopy and An-
cient Near Eastern Wine, în „MASCA. Ressearch Papers in Science and
Archaeology”, 1990, nr. 7, p. 28, apud Ibidem.
82 VINUL

faptul că încă din acele vremuri, străvechi, vinurile erau

foarte prețioase, diverse și aromate1.

Fig. 3: Vase din pivnița palatului de la Tel Kabri. Se observă dopul de

lut folosit pentru sigilare.

Vasele de depozitare aveau capacitate de 40 de litri sau

mai mult și, de obicei, aveau înscris pe ele locul de origine.
La Ghibeon (astăzi El-Jib) a fost descoperită o pivniță de
vinuri foarte bine conservată, oferind informații foarte
prețioase pentru istoria vinului și a vinificației. Aici au fost
găsite numeroase vase care aveau mânerele ștampilate,
atestând că producția de vin provenea din Iudeea sau era
importată din Rodos și din alte insule grecești (probabil
începând cu perioada persană). O descoperire recentă într-
o casă din Ierusalim atestă existența în secolul I î.Hr. a unui
import de vinuri din zona Peninsulei Italice2.
Burdufurile folosite la depozitarea vinului puteau fi
refolosite, însă era de dorit să se folosească burdufuri noi
1
www.huffingtonpost.com/2013/11/22/ancient-wine-cellar-israel_n_4323848.
html (accesat pe 30.07.2014).
2
Michael D. Coogan, art. cit., p. 799.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 83

pentru vinul nou, deoarece ele aveau capacitatea să facă

față presiunii cauzate de fermentația vinului nou, pe când,
în cazul unui burduf vechi, exista posibilitatea ca acesta să
se crape: „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi;
altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile
se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se
păstrează împreună” (Mt. 9, 17; Lc. 5, 37).
O atestare veterotestamentară a acestor recipiente pen-
tru vin o găsim în cartea Iosua. Atunci când evreii au intrat
în ținutul Canaanului și au început cucerirea lui, locuitorii
cetății Ghibeon au folosit un vicleșug pentru a-și salva
viețile: au venit în tabăra israelită cu burdufuri vechi și cră-
pate pentru a pretinde că veneau dintr-o țară îndepărtată,
burdufurile învechindu-se din cauza călătoriei așa de lungi
(Ios. 9, 4-13). Deși a provocat mare tulburare între evrei
atunci când s-a descoperit adevărata lor identitate, șiret-
licul și-a atins scopul, căci acesta le-a salvat viețile.

d. Tipurile de vin
Ca și în alte țări ale Orientului Antic, pe teritoriul
Canaanului se produceau vinuri cu diverse caracteristici
de culoare, de tărie sau de calitate. Dar renumele pe care și-
l făcuseră vinurile din această zonă era direct legat de tăria
lor. Un istoric al antichităților iudaice afirmă că „vinurile
din acele țări nu pot fi ușor consumate fără apă”, iar un alt
scriitor antic afirmă că „vinul de Alep se aseamănă cu vi-
nul de Cipru și este atât de aprig (tare, n.n.), încât cauzează
mari neplăceri atunci când este băut neamestecat (nediluat
cu apă, n.n.)”1. Vinul era identificat și apreciat de israeliți
după culoare, locul de origine și vârsta sa. În funcție de
aceste caracteristici, Hebronul (Num. 13, 22-24) și Sibma (la
1
Cele două citări se găsesc în articolul „Wine”, în The Union Bible Dicti-
onary…, p. 637, fără o indicație clară a autorilor invocați. În ciuda lipsei
unei identificări precise a autorilor, citările sunt deosebit de impor-
tante pentru a ne forma o părere cu privire la calitatea vinurilor consu-
mate de israeliți.
84 VINUL

răsărit de Iordan) (Is. 16, 8) erau localități recunoscute pen-

tru calitatea strugurilor.
Valea Eşcol (denumită și „Valea strugurelui”, locul de
unde au cules struguri spionii trimiși de Moise – vezi
Num. 13, 24-25) era o zonă deosebit de productivă şi renu-
mită pentru strugurii săi. Viile de la En-Ghedi erau de ase-
menea renumite (Cânt. 1, 14), la fel ca şi cele de la Sibma,
ale cărei ruine sunt deplânse de Ieremia (Ier. 48, 32). Ieze-
chiel spune că vinul de Helbon era exportat către Tir (Iez.
27, 18), iar Osea a expus promisiunile lui Dumnezeu pen-
tru israeliții care se întorceau la El, asemănând renumele
pe care aceștia îl vor avea cu renumele vinului de Liban
(Os. 14, 7).
Vinul din Sodoma era cel mai puțin apreciat, fiind pro-
babil recoltat din strugurii care creșteau în pământul de
lângă Marea Moartă: „Că via lor este din viţa-de-vie a
Sodomei şi din şesurile Gomorei; strugurii lor sunt stru-
guri otrăviţi şi bobiţele lor amare” (Deut. 32, 32). Deși
prezența viei din Sodoma este un subiect încă dezbătut în
cercurile cercetătorilor, unii identificând-o mai degrabă cu
pomii care cresc în această regiune, care produc fructe ase-
mănătoare merelor, foarte plăcute la vedere, însă necomes-
tibile, ideea care reiese din paragraful citat este aceea a
unei false aparențe, deoarece vinul obținut din aceste
fructe plăcute la vedere era amar și nu putea fi băut1.

e. Culoarea vinului
În ceea ce privește culoarea vinului, Scriptura Vechiului
Testament menționează, cu prevalență, vinul roșu (Fac. 49,
11; Deut. 32, 14; Is. 63, 2; Pilde 23, 31). Vinul roșu are un foar-
te bogat simbolism în paginile Sfintei Scripturi datorită culo-
rii sale asemănătoare celei a sângelui. El este numit „sânge-
le strugurelui” (Fac. 49, 11; Sir. 50, 17), iar Mântuitorul
Iisus Hristos duce acest simbolism la un cu totul alt nivel
1
„Wine of Sodom”, în The Harper-Collins Bible Dictionary…, pp. 1193-
1194.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 85

atunci când instituie Sfânta Euharistie, în cadrul căreia

vinul devine Sângele Său, în mod real.
Însă principalul motiv pentru folosirea frecventă a
vinului roșu în vremurile antice era acela că putea fi mai
ușor conservat. Ceea ce trebuie precizat este că toți strugu-
rii din lume, cu excepția celor din familia Teinturier, au
miezul alb. Procesul prin care vinul roșu își obține culoarea
se numește „macerare”, care are loc în timpul fermentării,
atunci când mustul este lăsat în contact cu coaja struguri-
lor. Viticultorul controlează nivelul de culoare, taninurile
și alți compuși existenți în coajă, care pătrund în băutură în
funcție de durata de timp în care vinul este lăsat să stea pe
mustuială. Taninurile și ceilalți compuși extrași din coajă
pentru obținerea vinului roșu ajută, de asemenea, la con-
servarea vinului.
Există unele vinuri albe atestate în lumea antică, dar nu
până în timpurile greco-romane1. Vinul alb poate fi produs
fie din struguri roșii, fie din struguri albi. În cazul celui
produs din struguri roșii, diferența este că zdrobirea și pre-
sarea au loc în același timp, neexistând un proces de mace-
rare2.

f. Vechimea vinului
O altă diferențiere pe care evreii o făceau vinurilor era
în funcție de vechime.
Din cauza dificultăților privind conservarea, vinul pro-
venea, de obicei, din recolta recentă, obținut după obișnui-
tele patruzeci de zile de fermentare. Vinul din anul prece-
dent era considerat deja unul vechi, iar vinul foarte vechi
avea mai bine de trei ani. Considerat o „băutură tare”, vinul
vechi trebuia băut cu precauție, după cum recomanda înțe-
leptul rege Solomon: „Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu
băutura tare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept”
1
„Egypt”, în The Oxford Companion to Wine..., pp. 355-356, apud David
J. Jordan, op. cit., p. 87.
2
David J. Jordan, op. cit., pp. 84-87.
86 VINUL

(Pilde 20, 1). La rândul său, profetul Isaia face un aspru

rechizitoriu al celor care obișnuiesc să se îmbete, atenția sa
oprindu-se, în special, asupra preoților și profe-ților, care
nu mai reușesc să transmită corect mesajul lui Dumnezeu
către popor din cauza beției, cei dintâi încălcând chiar
obligația stipulată prin Lege de a nu consuma alcool în
timpul serviciului liturgic: „Dar și aceștia se clatină de vin
și rătăcesc drumul din pricina băuturilor tari; preotul și
proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiți de vin, au
amețeli din pricina băuturilor tari, în vedenii se înșeală, în
hotărâri șovăie” (Is. 28, 7).

g. Vinul amestecat
Când se vorbește în Vechiul Testament despre vin
amestecat, nu este vorba de amestecarea acestuia cu apă,
adică diluarea lui, ci dimpotrivă, amestecarea cu diferite
ingrediente care îi sporeau tăria. Dovezile indică faptul că
diluarea vinului cu apă în timpurile Vechiului Testament
era considerată o urâciune, un semn al falsității, așa cum
arată profetul Isaia: „Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi
vinul tău este amestecat cu apă” (Is. 1, 22). Mult mai târziu,
sub influența culturii grecești, unde acest amestec era reco-
mandat1, evreii adoptă obiceiul diluării vinului, conside-
rând consumarea lui în stare pură ceva anormal și
nepotrivit: „A bea numai vin sau numai apă nepotrivit
lucru este, pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi
desfătează” (II Mac. 15, 40).
Expresia folosită în Biblia ebraică pentru a desemna
vinul amestecat este yayin ha-reqah (‫) ַיּ֣י ִן ה ֶָ֔רקַח‬, având înțelesul
1
În Odiseea, IX, 208, Homer face referire la un amestec de douăzeci de
părți de apă la o parte de vin. Apa era folosită în acest caz pentru a
dilua tăria vinului cu proprietăți nemaiîntâlnite, primit de eroul poves-
tirii, vin care și în această situație își păstra aroma. Deși nu poate fi
vorba aici de un obicei general de a dilua vinul cu atât de multă apă,
deoarece este cazul unui vin special, din contextul relatării ulterioare
se constată că vinul nediluat era considerat băutură specifică barbari-
lor sau sălbaticilor.
Dar al lui Dumnezeu și Euharistie a creației 87

de „vin condimentat, aromat”. În limba ebraică biblică, ter-

menul raqah (‫)רקַח‬ָ înseamnă „a amesteca” sau „a combina”
uleiul, pentru a-l face unguent. Cuvântul în sine este pro-
babil asemănător cu acadianul riqqu, care înseamnă
„plantă aromatică”1. Potrivit Chicago Assyrian Dictionary,
riqqu era utilizat ca tămâie în ritualuri sau ca parfum2. Ast-
fel, în textul ebraic există mai multe cuvinte conexe aces-
tuia, având același înțeles („amestec”, „condiment”, „plan-
tă aromatică”): roqah (‫)רֹקֵח‬, care apare în Ieșire 30, 35,
însemnând „amestec de mirodenii, parfumuri” și merqah,
„mirodenii, parfum”, la fel ca în Cântarea Cântărilor 5, 13:
„Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aro-
mate”.

Concluzii
Vinul a ocupat un loc important în viața de zi cu zi a
evreilor, fiind un produs important în alimentație, așa cum
era pentru majoritatea populațiilor din zona mediteraneană,
a căror dietă se baza pe pâine, ulei de măsline și vin. Sfânta
Scriptură oferă mai multe mărturii care atestă că aceste trei
produse formau, în genere, hrana zilnică, dar un aspect teo-
logic este evidențiat cu perseverență: datorită respectării
Legământului dintre Israel și Dumnezeu, Dumnezeu trimite
binecuvântarea Sa asupra pământului, care rodește din
belșug: „Voi da pământului vostru ploaie la vreme, timpu-
rie şi târzie, şi-ţi vei strânge grâul tău (traducerea noastră),
vinul tău şi untdelemnul tău” (Deut. 11, 14). De altfel, expre-
sia „grâu, vin și untdelemn” este folosită în Scriptura Ve-
chiului Testament ca formulă clasică prin care se arată bine-
cuvântarea și belșugul. Ea se găsește în binecuvântarea pri-
mită de Iacov (Fac. 27, 28), descrie starea de pace din timpul
regelui Solomon (III Rg. 4, 25), dar, mai presus de toate, pro-
fetul Miheia o folosește pentru a arăta pacea absolută pe
1
Ailin Qian, Spice, Spiced Wine, and Pure Wine, în „Journal of the Ame-
rican Oriental Society”, vol. 128, nr. 2, 2008, p. 315.
2
Robert D. Briggs (ed.), Chicago Assyrian Dictionary, vol. 14, Oriental
Institute, Chicago, 1999, p. 368.
88 VINUL

care o va aduce Mesia pe pământ (Mih. 4, 4). Pe de altă

parte, ruperea relației cu Dumnezeu prin păcat duce la opri-
rea binecuvântării divine, care are ca urmare lipsa roadelor
pământului. Deoarece plantarea și întreținerea unei vii nece-
sita un efort destul de mare, motiv pentru care erau scutiți
de serviciul militar cei care nu reușiseră încă să se bucure de
roadele viei proprii, profetul Isaia folosește imaginea unei
vii care face roade acre, pentru a arăta dezamăgirea lui
Dumnezeu față de necredința poporului, în ciuda dragostei
cu care acesta fusese înconjurat.
Culesul strugurilor și prepararea vinului erau eveni-
mente ale comunității, însoțite de mare bucurie, acompani-
ate de cântecele și dansurile lucrătorilor. Însă și din această
experiență colectivă israelită se detașează caracterul de
revelat al credinței lor: evreul nu trebuia să uite că orice
dar al pământului și, implicit, vinul obținut din struguri,
este dar al lui Dumnezeu, și de aceea primele roade ale
viței-de-vie erau considerate sacre, fiind închinate Lui. Cu
alte cuvinte, la binecuvântare nu se poate răspunde decât
cu mulțumire. Și scrierile rabinice demonstrează faptul că
standardele impuse pentru această ofrandă de mulțumire
au crescut progresiv, cerându-se ca toată producția să fie în
stare pură, până în momentul aducerii jertfei, și nu doar
primele roade, cum ceruse Legea lui Moise. A existat o
continuă ascensiune privind rigoarea cultivării viței-de-vie
și a producerii vinului, am putea spune, spre marea și
desăvârșita Mulțumire (Euharistie), pe care Dumnezeu a
adus-o pentru noi. Scriitorii patristici, având în fața ochilor
Taina Trupului și a Sângelui Domnului din Sfintele Potire,
au văzut în binecuvântarea veterotestamentară nimic alt-
ceva decât o prefigurare a pâinii și a vinului care ne sunt
date de Dumnezeu spre iertarea păcatelor și viață veșnică,
binecuvântare și mulțumire în același timp.