COLECŢIA: Dreptarul Ortodoxiei

DESPRE PATIMA
BEŢIEI

Alcoolismul,
o fiară care înghite
bărbaţi, femei şi copii
DESPRE PATIMA
BEŢIEI

Alcoolismul, o fiară care

înghite bărbaţi femei şi copii
Se tipăreşte cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte
Ioan Episcopul Covasnei şi
Harghitei
Comenzi la:
Tel: 0745-785066
0723-507936
ISBN: 973-87053-3-9
 Precuvântare
Motto:
„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după
băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara
se înfierbântă cu vin." (Isaia 5:11)

U nul dintre păcatele care macină omenirea din

vremurile străvechi este păcatul beţiei. La unii
oameni acest păcat pare a fi de netămăduit şi totuşi este o
robie de care se poate scăpa. Se ajunge la o asemenea
stare datorită lipsei de credinţă, de rugăciune, de post, de
spovedanie şi împărtăşanie, din pricina absenţei de la Sfânta
Liturghie, a lipsei de voinţă sau a unor necazuri pe care
omul nu poate să le depăşească de unul singur, fără ajutorul
Bisericii.
Ce înseamnă cuvântul beţie? Cuvântul BEŢIE - A SE
ÎMBĂTA - înseamnă consumarea peste măsură a băuturilor
alcoolice ameţitoare (vin, ţuică etc), fapt ce devine uneori
obişnuinţă şi apoi patimă. Beţia nu este vătămătoare numai
trupului, îmbolnăvindu-1, ci şi sufletului şi de aceea se numără
printre păcatele de moarte care exclud sufletele de la
împărăţia lui Dumnezeu: „NU VĂ AMĂGIŢI: nici
3
desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici
malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, NICI
BEŢIVII, nici batjocoritorii, nici răpitorii NU VOR
MOŞTENI ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU."
(I Corinteni 6:9-10) Dar beţia, în sens figurat, este - după
spusa vechilor comentatori - imaginea orgiilor şi a viciilor.
Tâlcuind textul: „Cei ce dorm, noaptea dorm şi ce cei
ce se îmbată, noaptea se îmbată" (I Tesaloniceni 5:7),
Sfântul Ioan Gură de Aur (în Omilia XI) spune că beţie
sunt şi toate viciile, căci şi bogăţia este o beţie a sufletului,
ca şi pofta nesăţioasă de avuţii sau de desfrâu etc, toate
fiind pierzătoare de suflet. «Iar de va zice sluga aceea
în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va
începe să bată pe slugi şi slujnice, şi să mănânce, şi
să bea şi să se îmbete, veni-va stăpânul slugii aceleia
(Dumnezeu) în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în
ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea
ei va pune-o cu cei necredincioşi (adică la osândă, în
iad)» (Luca 2:45-46).

ALCOOLUL este o substanţă lichidă obţinută prin

fermentarea fructelor, legumelor sau gr anelor. Este
considerat a fi o substanţă psihotropă (care acţionează
asupra creierului) - un drog din categoria
halucinogenelor.
4
 Cercetările efectuate de specialişti arată că alcoolul
poate avea un efect benefic asupra organismului dacă este
consumat în limite normale.
Consumul frecvent şi excesiv de alcool poate determina
toxicomania alcoolică, adică intoxicaţia cronică
voluntară, care duce la pierderea libertăţii de a te abţine
de la un drog.

BEŢIA este starea psihofizică anormală în care se

găseşte o persoană, din cauza efectelor pe care le au
asupra organismului său şi asupra facultăţilor sale
mintale anumite substanţe excitante sau narcotice,
consumate de acea persoană.
Cea mai frecventă formă de beţie este intoxicaţia
alcoolică sau etilică. Beţia provocată de alcool este
denumită beţie caldă, iar beţia provocată de celelalte
droguri (stupefiante) este denumită beţie rece.

SCURT ISTORIC
Alcoolul a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri de
către populaţia Asiei şi a Europei. Cele mai vechi dovezi
asupra existenţei sale au fost aduse de antropologi, care
consideră că descoperirea băuturilor fermentate de către
triburile de păstori şi agricultori datează din epoca neolitică.
Biblia relatează despre prima experienţă alcoolică acută a
5
lui Noe. Nu demult, în-Danemarca, s-au descoperit într-un
mormânt datând din epoca de bronz 2 vase, unul umplut
cu bere, altul cu o băutură numită „met".
Se apreciază că efectele fermentaţiei alcoolice au putut
fi cunoscute de când oamenii au învăţat să cultive cerealele,
adică atunci când a început să apară agricultura. Aceasta
a permis trecerea de la viaţa nomadă la cea sedentară.
Cel mai vechi document care atestă cunoaşterea
băuturilor fermentate este „Monumentul Blan" aparţinând
civilizaţiei sumeriene şi care reprezenta ofranda adusă unei
zeiţe.
Se pare că băuturile alcoolice erau deosebit de scumpe,
din moment ce o femeie, producătoare de alcool, a putut
să-şi construiască din veniturile realizate un oraş la 20 de
km depărtare de Babilon şi să se intituleze regină.
în timpul desfăşurării marilor sărbători la babilonieni, în
cinstea zeului Marduk, alături de preoţi, singurii laici care
aveau dreptul de a participa erau producătorii de băuturi
alcoolice.
Codul Hamurabi are între cele 360 de paragrafe, câteva
prevederi care instituiau măsuri restrictive asupra
consumului de bere.
Epopeea lui Ghilgameş, scrisă pe plăci de cărămidă
arsă şî datând de acum 3000 de ani î. Hr., atestă că
sumerienii, akkadienii, hitiţii şi alte popoare cunoşteau
băuturile fermentate, şi anume vinul şi berea.
6
 Producţia vinului a început şi în Egiptul antic, egiptenii
observând că sucul de struguri se strică repede, dar că
sucul fermentat (vinul) se păstrează.
în antichitatea greacă, alcoolul avea valoare simbolică
rituală, semnificând bogăţia şi virilitatea; în acelaşi timp,
alături de uleiul de măsline, vinul constituia la greci o
monedă de schimb, dar şi un minunat dar al lui Dionysos.
Cultul zeului Dionysos începe o dată cu cultura viţei de
vie. Ritualurile dionisiace se confundă cu misterele
fermentaţiei alcoolice. Vinul a însemnat pentru cultul zeilor
Mithra, Dionysos şi Bacchus, în înşelarea lor păgână şi
idolatră a oamenilor care nu cunoşteau înşelările şi vicleniile
demonice, unirea cu divinitatea, nemurirea, calea pe care
se ajunge spre „fericirea" veşnică.
Tracii şi dacii au cunoscut, de asemenea, consumul de
băuturi alcoolice, în acest sens stând mărturie scrierile lui
Herodot. Alchimiştii arabi au denumit produsul pe care-1
obţineau din distilarea vinului -,,al-cohof-" ceea ce
etimologic înseamnă,, lucru subtil".
în cursul Evului Mediu, în Europa, alcoolul era
considerat ca medicament şi se vindea în spiţerii. El a
devenit important în societatea europeană şi a început să
fie produs pe scară mai largă şi promovat de breasla de
comercianţi care aveau controlul producţiei lui.
în jurul anulm 1300 a apărut o „industrie" a berii în
Europa Centrală. In această perioadă vinul a continuat să
crească în popularitate, apărând multe sortimente, denumite
7
după locul de origine. Deşi alcoolul a apărut iniţial din motive
practice, utilizarea lui s-a schimbat ulterior. Oamenii au
început să încerce diferitele tipuri de alcool, iar consumul
de băuturi alcoolice a devenit o parte din cultura
europeană. Utilizarea lui a dus adesea la abuz. în jurul anului
1560, englezii au scos alcoolul din rândul medicamentelor.

BEŢIA CONDAMNATĂ ÎN
SFÂNTA SCRIPTURĂ

P
ericuloasă patimă este beţia! Ea este izvorul a
multe patimi josnice, păcate grele şi răutăţi
ucigătoare sufletelor şi trupurilor omeneşti. „ Un mare
batjocoritor e băutura beţivă, un zurbagiu alcoolul şi
cine se lasă ademenit de acestea, e lipsit de
înţelepciune. Nu fi printre cei care se îmbată de vin şi
printre cei ce îşi desfrânează trupul lor, căci beţivii şi
desfrânaţii sărăcesc; iar dormitul mereu te face să te
porţi în zdrenţe... Ale cui sunt tulburările? Ale cui
suspinurile? Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările?
Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile?
Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii
roşii?... Ai acelora care zăbovesc pe lângă vin, şi ai
acelora care aleargă să golească paharul cu vin
amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face
mărgăritare în pahar, el alunecă uşor, dar pe urmă
8
muşcă ca un şarpe, şi ca o viperă varsă venin. Ochii
tăi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi prostii.
Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om
adormit pe vârful unui catarg... Dar nu mă doare!
M-a bătut dar nu simt nimic. Când mă voi trezi, mai
vreau vin!" (Prov. S. 20,1; 23,20-21,29-45).
„Amărăciunea Sufletului e vinul (şi băuturile beţive),
când se bea mult, sfezişi căderi face. Beţia înmulţeşte
mânia celui fără de minte spre împiedicare, împuţinează
virtutea şi agoniseşte dureri şi răni" (I. Sir. 31,34-35).
„Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi aleargă după
băuturi îmbătătoare! Vai de cei care până seara târziu se
înfierbântă de vin! Vai de cei ce beau vin (băuturi
îmbătătoare) la ospeţele lor, cu chitară, alăute, timpane,
flaute, etc. şi nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd
lucrul mâinilor Lui. De aceea poporul Meu va fi dus în
robie fără să bage de seamă, mai marii lor vor fi doborâţi
de foame; iar gloata se va usca de sete! De aceea, iadul îşi
deschide de două ori lăcomia sa, şi-şi cască gura peste
măsură: acolo se vor pogorî toate mărimile Sionului,
gloatele sale şi chiotele cele de veselie. Şi astfel, cei mici
vor fi doborâţi, cei mari smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi
plecate... Vai de cei viteji la băut vin şi de cei puternici în
amestecarea băuturilor tari... Iată, şi aceştia se clatină de
vin şi rătăcesc drumul din pricina băuturilor beţive. Preotul
şi proorocul se poticnesc de băutură, sunt biruiţi de vin,
9
înnebuniţi de spirt, se înşeală în vedenii, şovăiesc în hotărâri.
Toate mesele sunt pline de vărsături, nici un loc curat nu
mai este. Şi totuşi, zic: „Pe cine vrea acesta să înveţe...?"
(îs. 5,5,22; 22,7-8)
„ Luaţi aminte de voi înşivă ca să nu se îngreuieze
inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia şi cu grijile
veacului acestuia (lumii deşarte) şi fără de veste să vină
asupra voastră ziua aceea. Căci ca o cursă va veni
peste toţi cei ce şed pe faţa a tot pământul. Privegheaţi,
dar, în toată vremea rugându-vă, ca să vă învredniciţi
a scăpa de toate cele ce vor să fie şi a sta înaintea
Fiului Omului. (Le. 21, 34-36)
„Oare cine este sluga cea credincioasă şi înţeleaptă, pe
care 1-a pus Domnul său peste slugile sale (Păstorii peste
păstoriţii lor, conducătorii peste popor, învăţătorii peste
şcolari şi părinţii peste copiii lor) ca să le dea lor hrană,
(învăţătură) la vreme? Fericită este sluga aceea, pe care
venind Domnul său o va afla făcând aşa. Adevărat grăiesc
vouă, că peste toate averile sale o va pune. Iar dacă zice
acea slugă rea în inima sa: Zăboveşte Domnul meu a veni!
Şi va începe a bate pe cei ce slujesc împreună cu el şi să
mănânce şi să bea cu beţivii, veni-va Domnul slugii aceleia,
în ziua în care nu-1 aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie. Şi-1 va
tăia pe el în două, şi partea lui o va pune cu făţarnicii.
Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor." (Mt. 24,45-51)
Sfântul Apostol Pavel sfătuieşte pe creştini a se feri de beţii şi
10
de cortegiul lor de blestemăţii, zicând: „ Ca ziua cu bun
chip să umblăm, nu în ospeţe şi în beţii, nu în curvii şi
în fapte de ruşine, nu în priciri şi în pizmă; ci vă
îmbrăcaţi în Domnul nostru îisus Hristos, şi purtarea
de grijă a trupului să nu o faceţi spre pofte. "
(Rom. 13,13-14)
Nu vă faceţi idolatri, precum unii dintr-înşii, precum este
scris: „Şezut-apoporul de a mâncat şi a băut şi s-a
sculat de a jucat. " (I Cor. 10,7)
,^4m scris vouă, să nu vă amestecaţi, să n-aveţi
legătură cu acela care, numindu-se frate (creştin),
rămâne desfrânat, sau lacom, sau slujitor de idoli, sau
grăitor de rău, sau beţiv, sau răpitor; cu unul ca acesta
nici să nu mâncaţi împreună". (ICor. 5,11 Comp. Efs.
2.2-3;Filip4,19).
 Beţia este
începutul sclaviei

Dumnezeiasca
Scriptură ne isto-
riseşte că Noe şi fii
săi, după scăparea
din potop şi ieşirea
din corabie, „s-a
făcut lucrător de
pământ" în care semăna seminţe, ca să producă roade
bune. El a sădit şi viţă de vie. Scăpat din potop şi împăcat
cu Dumnezeu, Care 1-a binecuvântat, Noe cu cei trei feciori
ai lui, trăiau în pace şi fericire. Ce s-a întâmplat după
aceea? După ce s-au copt strugurii Noe a stors must din
ei într-un vas. Odată, după ce a fiert mustul şi s-a făcut
vin, necunoscându-i tăria, a băut mai mult, s-a îmbătat şi
după aceea culcându-se a adormit. Pe când dormea, Noe
s-a dezgolit. Ham, feciorul său, crud la minte, auzind de la
fiul său Hanaan că tatăl său Noe s-a dezgolit, s-a dus şi
văzându-1 aşa, a râs de goliciunea tatălui său, spunând
aceasta şi celorlalţi fraţi ai săi: Sim şi Iafet. Aceştia fiind
cinstitori de părinţi şi luminaţi la minte, au luat o haină şi
mergând cu feţele îndreptate în altă parte, au acoperit cu
ea goliciunea tatălui lor...
Noe trezindu-se, a cunoscut câte i-a făcut feciorul său
cel mai tânăr (nepriceput) şi a zis: „Blestemat să fie
Hanaan! Slugă să fie el fraţilor săi!" Apoi
binecuvântându-i şi pe ceilalţi fii credincioşi a zis:
„Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sim şi
Hanaan să fie slugă lui! Să înmulţească Dumnezeu pe
Iafet şi să locuiască el în locaşurile lui Sim şi Hanaan
să fie slugă lui" (Fac. 9).
Iată ce a izvorât din beţie: greşeală, tulburare, blestem
şi asuprire. Blestemul izvorât din beţia lui Noe, a rămas
până azi pe spatele lumii. Pofta popoarelor şi a neamurilor
12
de a stăpâni, asupri şi robi unele pe altele, sunt roadele
acestui blestem. Noe, al doilea Adam, părintele omenirii,
s-a îmbătat o singură dată şi iată, urmările rele ale beţiei au
rămas până în ziua de azi. Din boala beţiei ca şi atunci şi
azi, ţâşnesc felurite nelegiuiri şi păcate grele: tulburări,
ucideri, hule, mânii, urâciuni şi blesteme, ca dintr-o fântână
spurcată. Clocoteşte lumea şi azi de blestemăţii, din cauza
beţiilor! Blesteamă părinţii pe copii şi copiii pe părinţi, soţia
pe soţ şi soţul pe soţie, frate pe frate şi om pe om. Geme
lumea de blestemele izvorâte din beţii. Ea sparge case,
căsnicii, frăţii şi prietenii, spulberând până şi bunăvoirea
dintre oameni. Dracii din iad, n-au alte slugi mai
credincioase şi harnice, pentru a atrage sumedenii de bărbaţi
şi femei din toate ramurile societăţii, în gurile iadului lor
vremelnic şi veşnic, ca băutura şi beţia, cu ajutorul căreia a
pierdut şi pierde sumedenie de suflete omeneşti.

ALCOOLUL - COMBĂTUT DE SFEVŢD PĂRINŢI

„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către

plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos
pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate,
ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi
vinul nemăsurat întunecă mintea".
„Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii,
îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".
13
 ”Indrăcitul este vrednic de milă; beţivul, însă, care suferă
ca şi îndrăcitul, nu-i vrednic nici de milă, că se luptă cu un
demon pe care singur 1-a ales".
(Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omil. a XlV-a,
VII, în PSB, voi. 17, p. 506)
„Intr-adevăr beţia este o îndrăcire de bună voie."
(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în
PSB, voi. 21, p. 3 71-3 72)
„Chiar dacă Domnul a prefăcut la nuntă apa în vin,
totuşi n-a îngăduit beţia."
„Trebuie să vă feriţi de beţie ca de cucută, că amândouă
duc la moarte." (Clement Alexandrinul, Pedagogul,
Cartea
II, Cap. VII, 56.3., în PSB, voi. 4, p. 263)
„Cumplit lucru, iubite, cumplit lucru e beţia! E în stare
să betejească simţurile, să întunece mintea! Face mort şi
fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, pe omul care a
primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ, legându-1
cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus omul beat e
mai rău decât omul mort. Omul mort nu poate face nici
rău, nici bine; omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai
rău; face de râs pe toţi: şi pe femeie şi pe copii şi chiar pe
slugi. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la
ruşinea lui; duşmanii se bucură, îşi bat j oc de el, îl blestemă
şi aproape că îi spun aceste cuvinte: «Trebuie, oare, să
mai trăiască? Vita! Porcul!». Se rostesc şi alte cuvinte mai
grele ca acestea. Beţivii sunt într-o stare mai rea decât cei
14
ce se întorc din bătălii cu mâinile mânjite de sânge şi purtaţi
pe sus. Probabil că pe aceia mulţimea îi laudă din pricina
trofeelor, a victoriilor, a rănilor şi a loviturilor de moarte
primite; pe beţivi, însă, îi nefericesc, îi numesc ticăloşi şi-i
blestemă în fel şi fel de chipuri. Poate fi, oare, om mai
ticălos ca beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură,
care toarnă vin în el în fiecare zi, de-şi strică judecata
gândurilor?
„ (...) voi, beţivilor, sunteţi mai răi chiar decât animalele
cele necuvântătoare; nu numai oamenii treji vă socotesc
aşa, ci chiar voi înşivă. Că voi înşivă vă socotiţi mai răi
decât câinii şi măgarii se va vedea din cele ce voi spune.
Pe animalele acestea nu le sileşti să mănânce peste măsură;
iar dacă cineva te-ar întreba: Pentru cel, i-ai răspunde:
Ca să nu se îmbolnăveascăl De tine însă n-ai niciodată
această purtare de grijă! Vezi că te socoteşti a fi de mai
puţin preţ decât animalele acelea? N-ai nici o grijă de tine,
deşi eşti necontenit în mijlocul furtunii. Nu te simţi rău din
pricina beţiei numai în ziua în care te-ai îmbătat, ci şi a
doua zi. Şi după cum unui om, care scapă de friguri, îi mai
rămâne în trup slăbiciunea pricinuită de friguri, tot aşa şi
ţie, după ce ţi-a trecut beţia, se mai învârte în sufletul şi
trupul tău mahmureala pricinuită de beţie".
„Unul ca acesta nu se deosebeşte de un îndrăcit: este
tot atât de neruşinat, tot atât de furios. De îndrăcit ne este
milă, pe acesta îl urâm, îi întoarcem spatele.
15
 - Pentru ce?
- Pentru că de buna lui voie aduce asupra sa nebunia
asta şi face canaluri de hazna din gură, din ochi, din nas,
într-un cuvânt, din toate mădularele sale. Dacă ai putea să
te uiţi acum şi înăuntrul lui, ai vedea că sufletul lui e îngheţat
şi amorţit ca în vreme de iarnă şi de ger, iar din pricina
furtunii prea mari cârma sufletului nu-i mai poate fi de vreun
folos. Mă ruşinez să spun câte rele suferă - bărbaţi şi femei
- din pricina beţiei şi a îmbuibării; o las pe seama conştiinţei
acelora care cunosc, pe propria lor piele, relele acestea.
Ce poate fi mai ruşinos decât o femeie beată sau numai
ameţită? Cu cât vasul e mai slab, cu atât şi naufragiul e mai
mare, fie că e femeie liberă, fie că e roabă. Femeia liberă
se face de râs în faţa cetelor ei de roabe; roaba iarăşi la
fel, între roabe. Şi fac - şi una şi alta - să fie hulite de
oamenii fără de minte darurile lui Dumnezeu."
„Şi după cum o corabie, naufragiată de furtună, după
ce a trecut furtuna, rămâne cu paguba pricinuită de furtună,
tot aşa şi cu beţivul. Şi după cum corăbierii, în timpul furtunii,
aruncă în mare mărfurile din corabie, aşa şi beţivul aruncă
de la el toate faptele lui bune. De-ar fi cu trupul şi cu sufletul
curat, de-ar fi ruşinos, priceput, blând, smerit, beţia le
aruncă pe toate acestea în oceanul fărădelegii. Dar după
ce a fost aruncat totul afară, nu mai este nici o asemănare
între corabie şi beţiv. Corabia se uşurează după ce a aruncat
încărcătura, dar beţivul se îngreuiază şi mai mult. în locul
16
 bogăţiei aceleia primeşte nisip, apă sărată şi toate gunoaiele
beţiei, care îneacă îndată corabia cu călător şi cu cârmaci
cu tot".
„Nu poţi vedea împărăţia cerurilor dacă eşti beţiv. Nu
vă înşelaţi, spune Pavel, nici beţivii, nici hulitorii nu
vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Dar pentru ce
vorbesc eu de împărăţia cerurilor? Dacă eşti beţiv nu poţi
vedea nici lucrurile de pe lumea asta. Beţia face din zi noapte
şi din lumină întuneric. Beţivii au ochii deschişi, dar nu văd
nici ceea ce le stă înaintea picioarelor. Grozăvia nu-i numai
atâta, ci, pe lângă asta, beţivii mai îndură o altă pedeapsă
şi mai cumplită: sunt trişti fără pricină, furioşi, bolnavi, luaţi
necontenit în râs şi ocărâţi. Ce iertare mai pot avea aceşti
oameni, care îşi pricinuiesc singuri atâtea nenorociri? Nici
una!".
"Unde-i beţie, acolo-i diavolul".
(Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXX, IV, în
PSB,vol.23,p.809)
„Că ochii (beţivului), mişcaţi necontenit de căldura
yvinului, văd multiplicată imaginea unui singur obiect. Beţivul
nu face deosebire dacă vederea'i se mişcă sau dacă
obiectul se mişcă; dar în amândouă cazurile vederea are
aceeaşi senzaţie, pentru că vederea, din pricina tulburării
produse de vin, nu poate percepe exact obiectele. Mersul
beţivului este tremurat, ca şi cum ar fi purtat de un şuvoi de
apă; apoi se pornesc sughiţurile, vărsăturile şi nebuniile.
17
 Şi după cum spune tragedia:
«Tot omul beat
Este biruit de mânie şi-i lipsit de minte.
Ii place ca limba să spună multe în zadar
Şi să audă fără de voie acelea pe care le grăieşte rău»"
(Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 24.1.,
în PSB, voi. 4,p. 243-244)
„Măsura cea mai bună pentru băutul vinului este
trebuinţa trupului. Dacă vei depăşi hotarele acestei măsuri,
a doua zi te vei scula cu capul greu, neodihnit, ameţit, cu
gura plină de miros greu de vin; ţi se va părea că toate se
învârt în jurul tău, că toate se clatină. Beţia aduce somn,
fratele morţii, dar şi o veghere, care se aseamănă cu
visurile."
„Beţia nu primeşte pe Domnul; beţia alungă Duhul
Sfânt. Fumul alungă albinele, beţia alungă harurile
duhovniceşti".
„Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către
plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos
pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat; nu ştie de dreptate,
ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi
vinul nemăsurat întunecă mintea".
„Pe măsură ce băutul se prelungeşte, au loc întreceri,
dispute, lupte, silindu-se fiecare să întreacă pe celălalt în
beţie. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul.
Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalţi".
18
 „Beţia, distrugere a gândurilor, istovire a puterii,
îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme".
„Vinul îneacă raţiunea şi mintea; şi, ca un roi de albine,
aţâţă patimile şi plăcerile. Care trăsură, fără vizitiu, trasă
de mânji este purtată cu atâta neorânduială? Care corabie,
lipsită de cârmaci şi purtată la întâmplare de valuri, nu este
mai în mare siguranţă decât un beţiv?" (Sf. Vasile celMare,
Omilii şi cuvântări, Omil. aXIV-a, VII, înPSB, voi 17, p. 506,507)
„Beţivii, spune Pavel, nu vor moşteni împărăţia lui
Dumnezeu. Poate fi, oare, o mai mare ticăloşie decât aceea
de a fi izgonit din pridvoarele împărăţiei pentru o plăcere
vătămătoare şi de scurtă durată?".
„Beţia întunecă mintea mai cumplit decât îndrăcirea şi
lipseşte pe omul beat de orice judecată. Adeseori când
vedem pe un îndrăcit avem milă de el, suferim pentru el şi-i
arătăm multă simpatie; cu beţivul, însă, ne purtăm cu totul
altfel; ne revoltă, ne supărăm, îl blestemăm în fel şi chip.
Pentru ce? Pentru că un om chinuit de demonul cel rău
face fără voia lui ceea ce face; merită iertare fie de izbeşte
cu picioarele, fie de-şi sfâşie hainele, fie de rosteşte cuvinte
de ruşine; beţivul, însă, nu merităiertare pentru ceea ce
face; este învinuit cumplit şi de rude şi de prieteni şi de
vecini, de toţi, pentru că de bună voie a ajuns aşa de rău,
pentru că de bună voie s-a dat în mâinile beţiei".
(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omil. XXIX, V, în
PSB, voi. 21, p. 371-372)
19
 „Când se întâmplă astfel de beţii, aud pe mulţi spunând:
Să nu mai fie vin. Ce nesocotinţă! Ce nebunie! învinuieşti
darurile lui Dumnezeu pentru că păcătuiesc alţii? Aceasta
însă e curată nebunie! Nu-i vinul de vină, ci neînfrânarea
celor care se folosesc rău de vin. Spune, dar, Să nu fie
beţie! Să nu fie îmbuibare!; dar dacă spui: Să nu fie vini,
vei spune, păşind înainte puţin câte puţin: Să nu fie cuţitl,
din pricina ucigaşilor; 5a nu fie noaptel, din pricina hoţilor;
Să nu fie lumină], din pricina clevetirilor; Să nu fie
femeiel, din pricina desfrânărilor; şi, ca să spun pe scurt,
ai desfiinţat tot ce e pe lume.
Dar să nu faci aşa! Gândul acesta vine de la diavol. Nu
huli vinul, ci beţia! Ia pe beţiv, când este treaz; zugrăveşte-i
toată hidoşenia beţiei şi spune-i: Vinul a fost dat ca să ne
veselim, nu ca să ne facem de ocară; ca să râdem, nu ca
să fim de râs; ca să ne însănătoşim, nu ca să ne îmbolnăvim;
ca să îndreptăm slăbiciunea trupului, nu ca să surpăm tăria
sufletului. Dumnezeu te-a cinstit când a dat pe pământ acest
dar, vinul. Pentru ce te faci de ocară cu necumpătarea ta?
Ascultă ce spune Pavel: Foloseşte-te de puţin vin pentru
stomacul tău şi pentru desele tale suferinţe. Dacă
Timotei, sfântul acela, care era bolnav şi suferea de
nenumărate boli, n-a băut vin până ce nu i-a îngăduit Pavel,
dascălul lui, ce iertare mai putem avea noi care, sănătoşi
fiind, ne îmbătăm? Aceluia Pavel îi spunea: Foloseşte-te
de puţin vin pentru stomacul tău; iar acelora dintre voi,
care vă îmbătaţi, vă spune: Folosiţi-vă de puţin vin pentru
20
desfrânările voastre, pentru desele voastre cuvinte de
ruşine, pentru celelalte pofte rele, pe care de obicei le naşte
beţia!".
„... abţineţi-vă cel puţin pentru ruşinea şi necazurile ce
le aduce cu sine beţia! Vinul a fost dat ca să ne veselim.
Vinul, spune Scriptura, veseleşte inima omului; dar voi
pângăriţi şi această însuşire a vinului. Ce veselie poate să-ţi
mai facă vinul, când nu mai eşti în toată firea, când te doare
tot trupul, când vezi că toate se învârt în jurul tău, când te
ia ameţeala şi când te legi la cap ca bolnavii de friguri,
care-şi frecţionează capetele cu untdelemn?
Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, mai bine
spus, le adresez tuturora; nu pentru că toţi vă îmbătaţi
-Doamne fereşte, ci pentru că cei care nu se îmbată n-
au grijă de cei ce se îmbată. De aceea mă adresez mai
degrabă vouă, celor sănătoşi; pentru că şi doctorul lasă pe
bolnavi şi vorbeşte cu cei care stau lângă bolnavi. (...)
Animalele nu beau mai mult decât au nevoie; beţivii însă
sunt mai lipsiţi de judecată decât animalele, că depăşesc
hotarele cumpătării. Cât de superior le este măgarul! Cât
de superior le este câinele! Fiecare din aceste animale şi
din toate celelalte animale, fie de mănâncă, fie de bea,
cunoaşte hotarul saţiului şi nu trece dincolo de trebuinţă!
Chiar de-ar fi nenumăraţi cei care le-ar sili, nu vor vrea să
mănânce şi să bea mai mult decât le trebuie".
(Sf. loan Gură de Aur. Omilii la Matei, omilia LVII, V, în
PSB,vol.23,p. 669)
21
 BEŢIA - E A CELOR CE-ŞI BEAU MINTEA
Prea Cuviosul Protosinghel Arsenie Boca

G
rozavă expresie şi adevărată, cuvânt cu cuvânt.
Cunoaştem efectul hormonilor asupra scoarţei
cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact
acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice
grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu
suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci
pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte
milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile
se trec la activ, întocmai ca mai sus, şi se transmit zestre
părintească la copii.
Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must,
se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se
vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire.
Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se
încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă
de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit
forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două
capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beţiei. Beţia
îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de
miimi dintr-un milimetru.
Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă
vreo zămislire cu o atare sămânţă beată, şi care-i mai mult
siluire decât iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate,
22
epileptic - boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atât mai
sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă
şi bruftuluiala câtorva înjurături de Dumnezeu. Deci,
dezechilibru în toate părţile, dezechilibru în mediul umoral,
dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi
având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puţin spaima
ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în
loc de un chip senin, un chip chinuit de draci şi martor la
judecată împotriva părinţilor săi.
Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar
sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic,
mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru
viitor, care mă face să scriu.

Invăţăturile
dreptcredinciosului voievod al Ţării Româneşti
Neagoe Basarab către Fiul său Teodosie
(Despre băuturile alcoolice)

Iată ce-l învaţă Neagoe Basarab pe fiul său Teodosie

dacă va vrea să fie domnitor:
„Cu băutura să nu-ţi îngreuiezi trupul, că mulţi zic: bună
este băutura multă. Cum este bună? Omul, când se îmbată,
dacă are minte multă atunci o pierde, dacă are mâini, nu-i
sunt de folos, dacă are picioare nu poate merge în ele,
dacă are limbă, nu poate vorbi cu ea. Deci, cum să nu fie
rea beţia, dacă întreg trupul nu-i mai foloseşte, ca să poată
23
face ceva pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Şi încă şi alt
rău izvorăşte din beţie, şi anume: mai întâi îmbolnăveşte
trupul şi-şi sărăceşte casa, apoi îşi pierde mintea. Şi din
clipa în care-şi pierde mintea, atunci este pierdut şi cu
sufletul. Şi tu să bei, dar cu măsură, încât mintea ta să
biruiască vinul, iar nu să biruiască vinul mintea ta... Să nu
faci daruri la beţie, pentru că îţi vei risipi vistieria şi îţi vei
căpăta nume rău, că vor zice aşa: „Să mergem chiar acum
la domnul acela nevrednic, pentru că acum este beat;
deci, când este treaz, el nu ne va da, iar când se îmbată,
îşi pierde mintea şi nu ştie cui dăr...La beţie să nu te
mânii, nici să osândeşti, pentru că şi aceasta este un nume
deosebit de rău...Căci şi Sfânta Scriptură mărturiseşte,
zicând: „Sunt unii care mai mult se mulţumesc şi se
bucură de cuvinte bune, decât alţii de mâncare şi de
băutură. "...Ascultă pe Domnul zicând: ,J.uaţiseama, să
nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de
băuturăr Şi iarăşi prin proorocul zice: „Treziţi-vă,
băutorilor de vin la beţie şi tânguiţi-vă că se ia din
mijlocul vostru veselia şi bucuria!". Bine este a sta
departe de vinul cel mult, căci este scris: „în lemnele cele
multe se face foc mare şi în mâncărurile cele multe se
aţâţă desfrâul; precum untdelemnul aţâţă flacăra, aşa
şi vinul porneşte patima desfrâuluf'. Căci precum
lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, aşa şi sufletul care iubeşte
beţia nu va înmulţi faptele bune, ci şi ceea ce are va pierde.. .
24
Fiule, „la vin nu te face viteaz" şi nu te lăuda cu el, „căci pe
mulţi i-a pierdut vinul" şi multe rele a făcut. El a făcut pe
Noe să adoarmă dezgolit şi a râs fiul său Ham de el; el a
făcut pe Lot să se însoţească cu ficele sale, el a doborât în
cele din urmă pe Samson cel viteaz, bărbat care se născuse
din făgăduinţă şi puternic cum n-a mai fost un altul între fii
oamenilor căci înţelepciunea zice: „Nu te uita la băutură
când face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă ca un
şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă. Ochi tăi se vor uita
după femei şi gura ta, va vorbi prostii. Şi vei fi ca un om
culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă".
Omul când apucă patima beţiei îşi vede pieirea, dar nu se
mai poate opri. Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma
vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii.
N-are diavolul alt ajutor mai bun ca băutura şi beţia.

CE SPUNEAU POEŢII ŞI FILOZOFII

DESPRE BEŢIE

„Beţia nu este altceva decât o nebunie voluntară."

(Seneca, Epistolae ad Luciliuin)
„Noaptea, iubirea şi vinul nu îndeamnă la nimic
cumpătat." (Ovidius, Amores,l,6,59)
„Cel ce se biruie pe sine, în slăbiciunea lui, este mai
puternic de'cât acela ce supune o cetate." (Fr. Schiller)
„Fugi de plăcerea care dă naştere durerii." (Solon)
„Paharele pline pe cine nu fac vorbăreţ?" (Horaţiu)
25
 „Nimic nu seamănă mai bine cu un nebun ca omul beat."
(Plautus)
„Beţivul îşi îneacă întâi necazurile şi apoi viaţa."
„Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul"
„Viciile sunt călăii care te omoară încet ca o sabie ascuţită."
(Nicolae Iorga)
„De beţie fugi în viaţă, chiar în val căutând scăpare / în
pahar te-neci adesea mai curând decât în mare"
(Vasile Militarii, Vorbe cu tâlc).

PILDE DESPRE BEŢIE

♦ Un moşier venea noaptea spre casă dela moşia
sa. Calul sforăia şi se oprise brusc în loc, dând de un om în
cale. Moşierul credea că e un om jefuit de hoţi, dar era un
om beat, căzut în noroi. L-a ridicat şi 1-a băgat într-o
magazie cu bucate, ce o avea în apropiere, pe care a
încuiat-o. Dimineaţa mare a fost ruşinea celui beat, când a
fost găsit de proprietar, care se făcu a-1 acuza că a intrat
să fure. A făgăduit că nu va mai bea.
♦ Un om bogat, dar bolnăvicios, chemă pentru nu
ştiu a câta oară medicul şi îi expuse diferitele infirmităţi şi
boli de care suferea. Medicul îi propuse una, alta, ceea ce
însă nu mulţumi pe pacient. „Acum, d-le Doctor - zise el-
stârpeşte odată răul de la rădăcină." Medicul luă sticla
atunci de rachiu, ce era pe masa bolnavului, o trânti de
pământ şi zise: „Aşa, acum am stârpit răul din rădăcină".
26
 ♦ Unde poate duce beţia - povesteşte un om de
talent, - am experimentat-o eu însumi în tinereţe. Tatăl meu
-Dumnezeu să-1 ierte - era dat beţiei, şi averea noastră
destul de considerabilă, începu să scadă tot mai mult, până
ce nu ne mai rămăsese nimic, decât albastrul cerului
deasupra capetelor noastre! Cum a scăzut averea noastră,
am înţeles-o la etatea de 15 ani. Pe când eram bogaţi,
mama mă cinstea la sărbători cu câte un galben, mai târziu
când aurul dispăru, a fost înlocuit cu un ban de argint; după
câţiva ani şi acesta dispărând, a fost înlocuit cu unul de
aramă şi când şi acesta dispăru, atunci fu înlocuit cu o
bucăţică de plumb luat din coada unei linguri stricate. Atunci
mi se deschiseră ochii şi am înţeles că tatăl meu era un
mare alcoolist, ceea ce 1-a dus la sapă de lemn.

♦ într-un sat de munte, într-o sâmbătă după-

amiaza avu loc un botez. După slujbă toţi invitaţii au mers
la casa părinţilor să petreacă la masă după obicei. După
ceva vreme, mama copilului fu invitată să cinstească cu
invitaţii un pahar de vin; însă aceasta nu se opri doar la un
pahar şi din vorbă în vorbă ajunse să consume câteva
pahare în plus, după care merse să alăpteze copilul. După
ce fu hrănit, copilului i se făcu rău, începu a vomita şi în
scurt timp muri.
Concluzia medicilor legişti a fost că alcoolul consumat
de mamă a intoxicat laptele care la rândul lui a ucis copilul.
27
 ♦ în pelerinaj fiind, când am ajuns la Sfânta
Mănăstire Strâmba de Jiu (Sfânta Treime), am aflat o
interesantă întâmplare din viaţa unui localnic, G. Ion din
apropiere, care multă vreme a fost stăpânit de duhul beţiei.
Ne povestea că noaptea îl trezeau diavolii, îl ajutau să
deschidă uşa, îi mutau picioarele pe scări, şi-1 duceau chiar
unde ascunsese soţia lui băutura Diavolii îi aduceau furtunul,
i-1 puneau în gură şi trăgeau
dopul de la butoi. Deci, ^^ee*^-^^ *
M
nenea Ion nu trebuia să facă
nici un efort pentru a se
îmbăta „cui". Trăgea din
butoi şi bea, şi bea, şi bea
până nu mai încăpea vin în
el, iar apoi pica jos. Acum
ar fi vrut să se întoarcă în
casă, însă diavolii râdeau de el şi-i spuneau:„Acum du-te
singur înapoi!". Iar el îi întreba: „De ce m-aţi adus aici?".
Şi adormea lângă damigeana, iar când îşi revenea, o făcea
în ţipetele soţiei.
Cu bucurie în suflet vă pot spune că (din mila lui
Dumnezeu, prin rugăciunile soţiei, ale lui şi mai ales ale
maicilor din Sfânta Mănăstire) acest om s-a vindecat de
păcatul beţiei şi este un bun creştin, nelipsit de la Sfintele
slujbe.
28
 ♦ Un muzicant care era dedat beţiei în gradul cel
mai mare, şi care muri într-o aprindere de plămâni a avut
—cu nevastă-sa—opt copii. Dintre aceştia, cei din urmă
patru, muriră ca sugari. Unul era idiot, care şi muri la vârsta
de 15 ani, o fetiţă la 8 ani de atrofie cerebrală, un băiat
muri de aceiaşi boală la etatea de 13 ani, iar al patrulea, ce
e drept trăi până la vărsta de 19 ani, dar nu putea merge şi
avea momente epileptice. Aceasta e urmarea vieţii
alcoolice.
♦ în oraşul P. din Boemia, bântuia holera.
Oamenii cădeau ca muştele pe străzile oraşului, de unde
erau apoi adunaţi de cioclii şi aruncaţi într-o groapă mare
afară din oraş. Un muzicant obişnuit cu alcoolul se îmbată
tun, aşa că nu fum stare să-şi continue drumul, ci se prăbuşi
pe stradă unde căzu într-un somn frate cu moartea. Aici îl
aflară cioclii cari umblau să adune morţii şi aflându-1
dormind pe stradă l-au aruncat cu instrument cu tot în
trăsură cu ceilalţi holerici aflaţi. îl duseră apoi la groapa
amintită unde îl svârliră şi pe el. Aici se deşteptă, însă
molipsindu-se de boala grozavă, muri după puţină vreme.

UN RAPORT ÎN IAD
♦ Se spune că o dată Scaraoschi, mai marele dracilor,
a chemat la raport pe toţi dracii din lume să le ceară
socoteală despre isprăvile ce le-au făcut printre oameni.
Iată soseşte unul şi se închină în faţa lui Scaraoschi.
29
 „De unde vii, fărtate, şi ce isprăvi ai făcut ?", Ara fost
acolo şi acolo, întunecimea voastră, şi am aprins ura şi
mânia între oameni; pe urmă au trecut la bătaie şi unul 1-a
omorât pe celălalt". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru izbânda
aceasta?"„Trei ani de zile, întunecimea voastră" „Trei ani?
Atât ţi-a trebuit pentru isprava asta"- strigă Scaraoschi
plin de mânie - şi jap, jap, pe spatele diavolului.
Un alt diavol soseşte şi
se închină. „Dar tu,
argate, de unde vii şi ce-
ai făcut?"

„Eu, întunecimea voastră, am tras un om în

patima desfrânării". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru
lucrul acesta?"„Un an, întunecimea voastră". „Pfui,
împieliţatule, un an ai cheltuit tu pentru un astfel de fleac?"
- strigă Scaraoschi şi jap, jap îi trage şi ăstuia o mamă de
bătaie.
Soseşte încă un drăcuşor la închinare. „Dar tu, Aghiuţă,
ce-ai putut face prin lume?" „Eu, întunecimea voastră,
i-am făcut pe nişte oameni să înjure, să se desfrâneze, să
se bată şi să se omoare". „Şi cât timp ţi-a trebuit pentru
izbânda asta?". „O singură zi, întunecimea voastră".
„Bravo, Aghiuţă. Şi cum ai putut tu face această ispravă?".
„Cu băutură, întunecimea voastră, i-am dus pe oameni la
30
birt şi i-am îmbătat. Iar după ce s-au îmbătat au voit să se
desfrâneze cu nişte femei, de la femei s-au luat la ceartă, la
bătaie, iar bătaia s-a terminat cu omor". „Bravo, Aghiuţă,
bine te-ai purtat, îi zise Scaraoschi, bătându-1 pe umăr; iar
voi, nemernicilor, care aţi cheltuit ani de zile până să câştigaţi
un suflet, le zise Scaraoschi celorlalţi, luaţi pildă de la
Aghiuţă, fratele vostru: FOLOSIŢI ŞI VOI
ALCOOLUL!".

Cum a luat fiinţă cârciuma?

Era într-un sat o femeie rea şi fără Dumnezeu. Trăia

după capul ei şi capul nu o ducea niciodată Ia lucruri bune.
Se lega de oameni, strica multe case, le făcea vrăji, farmece
şi multe altele.
Cât a fost tânără, a putut trăi mai binişor, dar după ce a
îmbătrânit nu avea deloc căutare, de aceea s-a apucat de
vrăj itorii. Strângea buruieni, lua mana vacilor, lega cununiile
tinerilor şi pentru aceasta lumea o numea ciumă. Copiii
când o vedeau prin sat, o petreceau cu vorbele „ cor!
Ciuma!" cârâind-o ca pe o cioară„-
In sfârşit, bătrâneţea aduce cu ea multe neajunsuri şi
multe necazuri. Văzând că vrăjile nu-i ajută cu nimic, baba
ceru sfat de la diavolul, cum şi ce să mai facă pentru ca să
poată trăi. Atunci diavolul o sfătui astfel: „Umple tu, babă,
o vadră cu apă, pune în ea ardei, mătrăgună, sânge de
31
câine şi de porc, şi apoi această amestecătură o pune la
foc, şi o lasă să fiarbă atât, până când într-o oală va curge
numai aburi. Din aceşti aburi va ieşi apoi o băutură, pe
care s-o vinzi oamenilor. Nu te teme, babo, ai să vezi ce
bine îţi va merge cu acest negoţ!"
Baba a ascultat sfatul diavolului şi a început să fiarbă
amestecătura cum i s-a spus. Când bău mai întâi baba din
această băutură, chiui de bucurie că a putut-o face şi de
atunci rămase numele ei ra-chiu. Baba începu a invita la
băutură pe oamenii din sat şi oamenii în curând s-au
obişnuit cu băutura babei. Duminica şi când nu aveau de
lucru, oamenii au început a se duce la babă sau la „ câr-
ciumă " cum îi ziceau copiii. Pe urmă baba rămase cu
porecla căpătată de la copii şi oamenii mari care se duceau
să cumpere băutură de la ea, au început a-i zice şi ei: „ mă
duc la câr-ciumă"... „oare ce mai face câr-ciuma
noastră cu căldarea ei? "
Baba însă nu se supăra pentru acest nume, căci pe
băutură câştiga parale frumoase. Un singur necaz mai avea
baba. Era prea departe de sat. Atunci diavolul îi veni în
ajutor, zicându-i: „Mută-te, babo, în mijlocul satului,
căci oamenii te doresc"... Şi
baba plecă, oamenii au primit-
o cu bucurie, i-au aflat şi casă,
de credeai că se deschide
o
32
şcoală. Şi după ce s-a mutat baba în sat, oamenii au rămas
pe lângă porecla ce i-au dat-o de „ câr-ciumo " şi când
mergea la casa ei, ziceau: „ Haideţi la cârciuma noastră "
şi de atunci a rămas vorba cârciumă.
Când baba a murit, a lăsat averea şi casa unui nepot al
ei, care a vândut mai departe băutură şi casa a rămas mai
departe poreclită cu numele de cârciumă.
Uitasem să vă spun că baba a început a-şi vinde băutura
spunând că-i leac de necaz. Pe urmă însă oamenii s-au
trezit cu mai mari necazuri: unii au început a-şi bate femeile,
şi alţii şi-au mâncat averea şi „ cârciuma " răsuna de bătăi,
înjurături, omoruri, desfrânări şi alte lucruri blestemate. Se
vede că lucra în oameni amestecătura ce o pusese baba în
băutură la sfatul dracului: ardeiul, mătrăguna şi sângele de
porc şi de câine.
Şi aşa a rămas până azi. La cârciumă se fac cele mai
multe răutăţi, pentru că diavolul a sfătuit pe babă cum să
facă rachiul şi cârciuma. (Pr. I. Trifa: 30 povestiri)

AL TEMPO
PERDUTO
Umblând prin
Italia, cineva a văzut
într-un loc, o
cârciumă pe care era
scris „Al tempo
33

perduto", adică „La timpul pierdut". Potrivită firmă! Cu

adevărat vremea cea scumpă ce o petrece omul la cârciumă
este o vreme pierdută pentru suflet, pierdută pentru
împărăţia lui Dumnezeu. („Răscumpăraţi vremea...")
PE POARTA UNEI CÂRCIUMI
Pe poarta unei cârciumi din Dobrogea un bun creştin a
lipit o coală de hârtie pe care scria: „Vrei să intri în cârciumă?
Aminteşte-ţi că patru pahare fac un litru, doi litri un rând;
două rânduri fac o discuţie şi o discuţie face o ceartă; o
ceartă face o bătaie şi o bătaie aduce doi jandarmi, un
judecător şi un grefier, care fac o amendă şi câteva luni de
închisoare. Deci, vezi-ţi de drumul tău!"
DEPRE ALCOOL
cu monahii John Marler şi Andrew Wermuth

O altă evadare din realitate care trece neobservată în

această lume a plăcerilor este alcoolul, în lumea
contemporană de cultivare şi căutare continuă a plăcerii,
alcoolul e amorţire a maselor şi autodistrugere a celor lipsiţi
de minte. Alături de televiziune, alcoolul este modul cel
mai obişnuit de a evita problema adevărului. In fuga lui
continuă de a evita cercetarea propriei conştiinţe, omul va
folosi orice mijloace de evadare, inclusiv consumul de
alcool. Golul său lăuntric e temporar umplut de euforia
simţită în trup datorită alcoolului, şi astfel el uită de acea
pustiire lăuntrică pe care o poartă cu sine.
34
 Băutura, ca evadare şi plăcere socială, e un „ideal" care
a fost mult lăudat şi ridicat în slăvi; e ceva la modă. Oamenii
vorbesc despre berea, vinul sau lichiorul lor favorit ca
despre propria lor identitate. Un exemplu clasic este
„prietenia" prezentată de reclamele publicitare pentru
băuturile alcoolice. Omul contemporan, lipsit de rădăcini,
este prins cu uşurinţă în ghearele acestora, şi sufletul său
pustiit devine robul „spiritului vremurilor", spirit care e
stăpânit de o lăcomie diavolească. De aceea, sexul e
întotdeauna folosit pentru a vinde alcoolul. Fără sex, cealaltă
imagine falsă e respinsă, ca şi ideea că adevărata prietenie
şi „timpurile bune" sunt în strânsă legătură cu băutura. E
aproape cu neputinţă să evadezi din faţa imaginilor
reclamelor. Chiar dacă suntem pe deplin conştienţi de faptul
că sistemul vrea să ne vândă o iluzie, minţile noastre rămân
totuşi corupte la nivel subliminal.
Fiind o epidemie socială, alcoolul e distracţia favorită a
omului pentru a evita cele mai serioase probleme: Care e
scopul vieţii ? Ce e dincolo de moarte? Stăpânitoarea patimă
a lăcomiei a impus idealul roman, păgân, de împlinire a
plăcerii în arena mass-media. Fericitul Augustin scria în
secolul al IV-lea: „Un singur ţel îi uneşte pe toţi oamenii:
fericirea efemeră pe pământ, şi prin tot ceea ce fac urmăresc
acest scop, chiar dacă în strădaniile lor nenumărate şi
felurite de a-1 atinge se rostogolesc şi se prăbuşesc precum
valurile mării". Deznodământul acestei epidemii este tragic.
Alcoolismul este o fiară care înghite bărbaţi, femei şi copii
35
şi pare că un demon pune stăpânire pe sufletul omului spre
a distruge familii întregi, în strânsoarea chingilor acestei
bestii, personalitatea celui ce i-a căzut victimă e sfâşiată în
două. Se apără pe sine printr-o continuă negare. îi ocărăşte
pe toţi cei care îl înfruntă, după care, fidelă naturii sale, se
retrage încet în gaura sa.
Pagubele aduse de alcoolism sunt cu neputinţă de
evaluat. Cum poate fi cântărit sângele milioanelor de oameni
care au murit în accidente de maşină din pricina alcoolului?
Cum pot fi numărate lacrimile copiilor care au fost victime
ale alcoolismului ? Violenţa, agresarea sexuală a copiilor,
divorţurile şi copiii orfani sunt consecinţe ale alcoolismului.
Fostul capriciu a devenit obişnuinţă, iar acum e robie. Ceea
ce începe cu râs sfârşeşte în plâns.
(Extras din cartea „Tinerii vremurilor de pe
urmă")
Despre păcatul beţiei
(din punctul de vedere al medicului)

Milioane de oameni din ţara noastră şi din întreaga lume

sunt împătimiţi de băuturile spirtoase, aducând nu puţină
vătămare sieşi şi aproapelui. într-adevăr, alcoolismul este
un rău cumplit, care „devorează" şi femei, şi bătrâni, până
şi copii. La început, cei ce au căpătat patima băuturii se
pot încă opri, pot să-şi spună: „Nu!". Lucrul acesta devine
însă tot mai greu de făcut pe măsură ce trece timpul, în
final, se dezvoltă o boală care distruge atât trupul, cât şi
sufletul omului.
36
 Potrivit celor mai modeste estimări, în Rusia aproximativ
şapte milioane de oameni suferă de alcoolism cronic.
Aceasta este statistica oficială, dar sunt convins că datele
reale sunt diferite. De fapt, situaţia este înfricoşătoare! De
exemplu, potrivit datelor publicate, dintre adolescenţii de
13 ani, jumătate consumă alcool.
Beţia este o nenorocire, în băutură sunt „înecate"
insuccesele, dragostea neîmpărtăşită, tensiunile din familie
sau infidelitatea partenerului conjugal. Cauză a beţiei pot
deveni nemulţumirea de sine, trădarea prietenilor. Nu puţini
sunt şi cei care încearcă să se elibereze în acest fel de
presiunea stressului, a ritmului agitat de viaţă. Este cu
neputinţă să enumerăm toate cauzele.
Spirtoasele dobândesc însuşirile unui narcotic, care
înlătură iritarea, mânia, supărările. Tocmai aceste
circumstanţe îi şi provoacă pe mulţi să bea - dar mai
devreme sau mai târziu apar probleme care cresc până la
dimensiunile unor adevărate nenorociri.
Alegând un asemenea mod pentru a se „ascunde" de
probleme, de dificultăţi sau de necazuri, omul începe să
trăiască nu în lumea reală, ci într-o lume iluzorie. Problemele
lui nu sunt rezolvate, ci multiplicate. Votca nu este o victorie,
ci totdeauna o înfrângere. Beţia este o fundătură, cale spre
pieirea sufletească şi trupească.
Alt fapt important care favorizează alcoolismul este
deprimarea. Această afirmaţie este valabilă mai ales în ceea
37
ce priveşte depresia nevrotică, a cărei formare este legată
în mod direct de problemele interioare duhovniceşti.
Depresia este sindromul cel mai răspândit printre maladiile
psihice. 60% din structura patologiei psihice este
reprezentată de tulburările depresive. 5% din populaţia
globului pământesc suferă de această boală.
Ca atare, uneori este mai important ca cel ispitit de
alcoolism să vadă mai întâi în sufletul său înclinaţia spre
deprimare şi s-o învingă cu ajutorai lui Dumnezeu.

Cauzele personalităţii „alcoolice".

Psihologii au stabilit anumite trăsături de caracter proprii
personalităţilor „alcoolice". Astfel, potrivit datelor lui V.
Kondraşenko, unii dintre alcoolici sunt foarte vulnerabili,
prost adaptaţi la a înfrunta problemele vieţii, cu voinţă slabă,
iar alţii - excesiv de încrezători în sine, orgolioşi, suportă
cu greu până şi cele mai mici nereuşite, caută cu insistenţă
recunoaştere din partea celorlalţi. Dacă la aceste trăsături
de caracter se adaugă şi psihotrauma, probabilitatea cedării
nervoase este foarte mare.
După cum arată observaţiile, calea către beţie începe
de la o vârstă fragedă; însuşirea,.ritualurilor" alcoolice are
loc la mult timp după prima „luare de contact" cu alcoolul
Stând la masa festivă, copiii se joacă „de-a oamenii mari",
turnând suc de fructe în pahare, iar apoi bând cu o grimasă
pe figură „vinul de copii", acompaniaţi de murmurele
aprobatoare ale părinţilor şi ale oaspeţilor.
38
; Nu încape îndoială că în conştiinţa copilului se formează
de pe atunci concepţia că alcoolul este un „satelit" constant
gl vieţii adulte.
Specialiştii afirmă că în jurul vârstei de 11 -12 ani la
adolescenţi se formează stereotipuri pe deplin stabile de
atitudine faţă de beţie.
Deseori răsfăţat prin „strădaniile" părinţilor şi bunicilor,
copilul ajunge să aibă cu timpul o personalitate
pretenţioasă, care pretinde satisfacerea neapărată a tuturor
cerinţelor sale. Dacă aceasta nu are loc, apar dezamăgirea,
mânia, sentimentul frustrării... şi dorinţa de a „afla uitarea"
în vin.
Adolescentul este împins pe calea beţiei şi de atmosfera
fără duhovnicie, păcătoasă, pe care o vede în societatea
adultă, dar în primul rând în familia sa. Beţia părinţilor
mutilează sufletul copilului; îţi sângerează inima când vezi
copii sfâşiaţi de acest amar, lipsiţi de atenţia, de mângâierile
şi de grija tatălui alcoolic (iar acum, deseori, şi a mamei
alcoolice).
Cum să-i ajutăm pe cei ce suferă de boala beţiei?
Să vorbim puţin despre tratamentul acestei boli. Ce
întreprind medicii pentru a ajuta persoanele care suferă de
alcoolism ? Este general acceptată utilizarea substanţelor
dezintoxicante de tot felul, a medicamentelor psihotrope,
a preparatelor care produc aversiune faţă de alcool prin
crearea unui reflex condiţionat negativ, a fortifiantelor
39
general sfaturi şi recomandări, îl învaţă pe suferind să lupte cu
e şi a stressul, să depăşească conflictele ş.a.m.d. într-o serie de
vitamin cazuri sunt efectuate o serie de proceduri psihoterapeutice,
elor, al căror efect este cu atât mai mare cu cât bolnavul doreşte
precum mai puternic să scape de povara sa şi să se întoarcă la
şi a viaţa normală. Astfel, psihoterapeutul devine un fel de
multor călăuză şi ajutor al pacientului în calea dificilă pe care acesta
altora. trebuie s-o străbată prin propriile eforturi.
Asta în Alcoolismul şi narcomania sunt boli - dar boli în cea
ceea ce mai mare parte duhovniceşti. La rădăcina beţiei, a folosirii
priveşt drogurilor se află pustietatea duhovnicească, nemulţumirea
e faţă de viaţă, pierderea sensului existenţei. Sfânta Biserică
trupul. Ortodoxă consideră beţia păcat greu. Ca atare, se înţelege
Psih de ce bolnavul nu poate fi ajutat cu eficacitate numai prin
ologul mijloace medicale (în cazul dat am în vedere medicina
sau clasică, nu practica ocultă „altoită" acum pe narcologie,
psihote ce trebuie evitată din pricina imensului pericol duhovnicesc
rapeutu pe care îl prezintă).
l Sfaturile şi medicamentele nu sunt atotputernice. Pentru
califica învingerea bolii este neapărată nevoie de pocăinţă sinceră
t
40
încearc
ă să
descop
ere
rădăcin
ile
psiholo
gice
profun
de ale
apariţie
i beţiei,
analize
ază
particul
arităţile
de
caracte
r ale
omului,
familia
şi
condiţii
le lui
sociale.
După
aceea,
speciali
stul dă
înaintea lui Dumnezeu prin Taina Spovedaniei, de rugăciuni
către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Sfinţii
Lui.
Beţia poate fi urmarea influenţei duhurilor căzute asupra
omului. Prin venirea Sa, Mântuitorul nostru n-a nimicit de
tot stăpânirea diavolului, ci numai a slăbit înrâurirea lui
asupra oamenilor şi ne-a dat mijloacele de a învinge cursele
diavoleşti. Aceste mijloace mântuitoare sunt credinţa,
chemarea numelui Mântuitorului Hristos, rugăciunea, postul
şi, bineînţeles, Sfintele Taine ale Spovedaniei şi
împărtăşaniei. „Staţi împotrivă diavolului, şi el va fugi de
la voi", spune Apostolul Iacov.
De altfel, în starea de delir alcoolic bolnavii văd chipuri
înfricoşătoare („halucinaţii vizuale intense", spune psihiatria
oficială). Ceea ce văd ei sunt demonii.
Dacă în inima celui care suferă de alcoolism este loc
pentru credinţa creştinească, trebuie să i se aducă aminte
că este ţinut în lanţurile păcatului. Trebuie familiarizat cu
principiile credinţei Ortodoxe, trebuie să i se dea exemple
de vindecări pe care Domnul le-a dăruit păcătoşilor pocăiţi.
Medicul ortodox trebuie să vorbească despre toate aceste
lucruri, chemându-L cu smerenie pe Domnul să-i vindece
pe cei în suferinţă.
Dacă rudele bolnavului sunt oameni credincioşi, ei
trebuie să se roage cu râvnă pentru el acasă şi la biserică,
să se îngrijească de sfinţirea locuinţei (dacă nu este sfinţită).
Cel rătăcit trebuie sfătuit mereu să poarte cruce la gât, să
41
facă rugăciuni, să bea aghiasmă cu credinţă şi cu evlavie.
Doar prin credinţă şi răbdare, doar prin pocăinţă şi prin
milostivirea lui Dumnezeu se poate vindeca alcoolicul cu
adevărat. Altă cale nu-i.
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk scria: „Cei care s-au
deprins cu această patimă pierzătoare trebuie să se
înarmeze cu tărie împotriva tiraniei ei, să i se împotrivească
fără a se da bătuţi, să se roage şi să cheme atotputernicul
ajutor al lui Dumnezeu!"
Trebuie spus că tocmai aşa era dezrădăcinată beţia în
societăţile ortodoxe de luptă împotriva alcoolismului.
Condiţiile vindecării erau pocăinţa, rugăciunea, citirea sfintei
Evanghelii, Tainele Bisericii.
înainte de revoluţia bolşevică (în Rusia), numai clerul
edita 32 de reviste pe tema dezalcoolizării. Se ştie cât de
mare a fost aportul Ţarului Mucenic Nicolae, acum deja
proslăvit în ceata sfinţilor, la această lucrare. Numeroşi
alcoolici primesc şi acum ajutor şi întărire haricărugându-se
Sfântului Ţar Nicolae.
Deseori vin la consultaţie oameni care spun că sunt
ortodocşi, rugându-mă să-i ajut să scape de beţie - dar
când vine vorba de pocăinţă, de lupta cu păcatele şi cu
patimile, de învingerea propriei firi căzute, de năzuinţa spre
cucernicia creştină, spre rugăciune, sufletele unora dintre
ei rămân, din păcate, surde şi nereceptive: însă mă bat la
cap să le prescriu „injecţii tari" sau „ceva medicamente
42
pentru votcă"... Dar „medicamente pentru votcă" nu
există!!!
De regulă, aceste întâlniri rămân lipsite de rezultat şi
bolnavii nu mai vin a doua oară - ceea ce este, bineînţeles,
un lucru foarte întristător...
Prin milostivirea lui Dumnezeu, mulţi oameni scapă de
boala beţiei.
Cunosc personal cazuri de vindecări minunate. Un
cunoscut al meu, înţelegând că se află în pragul pierzării, s-a
rugat împărătesei Cerurilor. A strigat către Ea din adâncul
sufletului, din toată inima, şi a primit izbăvire instantanee
de alcoolism. A început să-şi rânduiască viaţa creştineşte,
s-a îmbisericit. Parcă s-ar fi născut a doua oară.
Nu departe de Moscova, în oraşul Serpuhov, se află
mănăstirea de bărbaţi Vâsoţki. Unul dintre principalele ei
odoare este icoana făcătoare de minuni a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu „Potirul Nesecat". Câţi oameni
şi-au aflat aici pacea sufletească, rupând-o cu vicleana
băutură, ştiu numai Domnul şi Preacurata Lui Maică! în
orice caz, aceştia sunt mulţi.
Iată ce mi-a povestit un bărbat care a venit la mine la
consultaţie: „Beam de stingeam. M-am tratat, am încercat
să mă conving singur, însă degeaba. Odată, rudele m-au
sfătuit să merg la mănăstire la un Bătrân duhovnicesc, să
iau binecuvântare, să-i cer să se roage pentru mine. Parcă,
m-am înviorat şi am acceptat cu bucurie; întâlnirea cu
43
Bătrânul m-a mişcat adânc. La despărţire, acesta mi-a zis
doar trei cuvinte: «Să nu bei». Şi le-a zis cu bunătate, cu
dragoste. M-am întors acasă, şi pofta de votcă mi-a
dispărut. O lună am umblat treaz cu desăvârşire. Ce-i drept,
după aceea, încetul cu încetul, m-am apucat iarăşi de
băutură, însă e numai vina mea. Trebuia să trăiesc altfel,
dar eu am început să mă văd cu prietenii dinainte, şi totul
s-a repetat. Acum sunt două săptămâni de când nu mai
beau, mă pregătesc de spovedanie, iar apoi, dacă o să
dea Dumnezeu, poate şi viaţa mea se va schimba în bine".
Despre cât de important este ajutorul preotului-duhovnic
pentru a birui această patimă dă mărturie grăitoare un
exemplu din viaţa Sfântului Ioan din Kronstadt.
Neobişnuit de mişcător povesteşte despre unul dintre
cazurile de renaştere duhovnicească datorate Părintelui Ioan
un meseriaş: „Pe atunci aveam 22-23 de ani. Acum sunt
bătrân, dar îmi aduc aminte bine cum l-am văzut pe
Părintele pentru prima dată. Aveam familie, doi copilaşi.
Lucram şi mă îmbătăm. Familia flămânzea. Nevasta îşi cam
luase şi ea lumea în cap. Locuiam într-o cocioabă
nenorocită. Am venit odată nu foarte beat. Când mă uit,
un părinte tânăr: îl ţinea în braţe pe băieţel şi îi spunea ceva
cu voce mângâietoare. Copilul asculta serios. Mi se tot
părea că părintele este ca Hristos în tabloul «Binecuvântarea
pruncilor». Am dat să înjur: «Poftim, umblă şi ăsta...»-
însă ochii părintelui, mângâietori şi serioşi, m-au oprit: mi
44
s-a făcut ruşine. Mi-am plecat privirea. El se uita - parcă
privea drept în suflet. A început să vorbească. Nu sunt în
stare să povestesc tot ce a spus. Zicea că la mine în
cămăruţă este rai, fiindcă unde sunt copii este cald şi bine,
şi că raiul ăsta nu trebuie schimbat pe iadul cârciumii. Nu
mă învinuia, nu, tot încerca să mă dezvinovăţească, numai
că nu de dezvinovăţire mi-era mie atunci. A plecat. Şedeam
şi tăceam... N-am plâns, măcar că în suflet era aşa, ca
înainte de lacrimi. Nevasta se uita... Şi iată că de atunci
m-am făcut om..."
Iată şi un exemplu remarcabil din viaţa Sfântului Alexie
Meciov.
„într-o zi de rând, după liturghie, în biserică a intrat un
om beat, zdrenţăros, tremurând tot şi de-abia putând să
vorbească, şi i s-a adresat Părintelui: «Sunt pierdut de tot,
băutura m-a terminat. A pierit sufletul meu... scapă-mă...
ajută-mă... Nu-mi mai aduc aminte cum este să fii treaz...
Mi-am pierdut chipul omenesc...» Părintele a venit foarte
aproape de el, s-a uitat cu dragoste în ochii lui, i-a pus
mâinile pe umeri şi a zis: «Scumpule, e vremea să terminăm
cu băutura». «Rugaţi-vă, Părinte, rugaţi-vă!»
Părintele Alexie, luându-1 de mâna dreaptă, 1-a dus spre
altarul principal, a deschis uşile împărăteşti şi, punându-1
alături de sine, înaintea lor, pe acel zdrenţăros murdar, a
început molifta, rostind cu glas măreţ: Bine este cuvântat
Dumnezeul nostru... Lăsându-seîn genunchi, a început
45
să înalţe rugăciuni cu osârdie, cu lacrimi, Domnului
Dumnezeu. Haina zdrenţărosului era atât de ruptă, că i se
vedea pielea când, urmând pildei Părintelui, făcea metanii
mari.
După sfârşitul moliftei, Părintele 1-a adumbrit de trei ori
cu semnul crucii pe nefericit şi, dându-i o prescură, 1-a
sărutat de trei ori.
Nu după multă vreme, a venit la pangar un bărbat
îmbrăcat cuviincios şi, după ce a cumpărat o lumânare, a
întrebat: «Cum aş putea să-1 văd pe Părintele Alexie ?»
Aflând că Părintele este în biserică, a zis cu bucurie că
vrea să dea o slujbă de mulţumire. Ieşind înaintea uşilor
împărăteşti, Părintele a strigat:«Vasilie, tu eşti ?» Plângând,
s-a aruncat la picioarele lui cel ce fusese beţiv până nu
demult, a lăcrimat şi Părintele, a început slujba. S-a dovedit
că Vasilie căpătase un loc de muncă bun şi se aranjase
minunat".
Cereţi-vă socoteală singuri
Ajutându-1 pe aproapele nostru să biruiască această
patimă pierzătoare, trebuie să aruncăm o privire şi înăuntrul
nostru. Iată cu câtă îndreptăţire scrie despre aceasta
ieromonahul Aristarh (Lohanov): „Oare nu trebuie să faceţi
şi dumneavoastră pocăinţă pentru suferinţa pe care o
încearcă aproapele vostru ? Oare nu sunteţi vinovaţi pentru
ea şi voi? Părinţii pot să-şi aducă aminte cum le dădeau de
băut în glumă fiului sau fiicei care se afla la vârsta
46
adolescenţei. Oare aţi fost dumneavoastră înşivă
întotdeauna model de cumpătare în folosirea băuturilor
alcoolice? Oare soţul dumneavoastră nu s-a apucat de băut
fiindcă din pricina încăpăţânării dumneavoastră conflictul
conjugal a rămas multă vreme nerezolvat? Oare n-aveţi
motiv de pocăinţă dacă, amintindu-vă doar de griji şi treburi,
n-aţi observat că odrasla dumneavastră şi-a pierdut
interesul faţă de învăţătură, că a devenit şmecheră şi
vicleană, că vine de la discotecă cu pupilele dilatate sau,
dimpotrivă, contractate de la narcotice ? Cred că totdeauna
este prilej pentru pocăinţă. Luaţi asupră-vănevoinţapostirii,
rugaţi-vă mai puternic, spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă cu
Sfintele Taine".

Reguli împotriva patimei beţiei

(după scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk)

1. Tinerilor să nu li se îngăduie să bea băutură ameţitoare,

căci tânărul repede se deprinde.

2. Nici bărbaţii desăvârşiţi să nu bea vin fără nevoie. s

3. Să vă amintiţi că cei deprinşi"cu această patimă
anevoie se slobozesc de ea şi că mulţi dintre ei mor în
această stare.
4. Cei deprinşi cu patima beţiei să se înarmeze împotriva
ei şi, trezvindu-se, să se roage milostivului Dumnezeu, să
plângă ca să fie sloboziţi de ea.
47
 5. Să cugete la faptul că mulţi beţivi, culcându-se în
stare de beţie, aşa şi mor, şi se mută din acest veac fără
nici o simţire şi fără pocăinţă, ceea ce este înfricoşător.
6. Să-şi aducă aminte de nenorocirile care se întâmplă
la beţie: sminteli, certuri, bătăi, precum şi năluciri, frici, boli
şi slăbănogirea a tot trupul - şi să compare viaţa de trezvie
cu starea celor beţi.

Din scrisorile Părintelui Nikon (Vorobiov)

„Dragă S.!
Ce mai faci ? Cum stai cu sănătatea ? Aş vrea foarte
mult să te văd şi să stăm de vorbă. Aud că bei de stingi în
continuare, spre marea ta vătămare. Ce îl aşteaptă pe om
pe această cale ? O să-ţi scriu acum să te lămuresc.
Dacă nu te vei lupta cu această boală, vei cădea sub
deplina stăpânire a dracilor. Ei te vor aţâţa să bei tot mai
mult, şi prin asta să-ţi tulburi sistemul nervos. Vei deveni
irascibil, mânios. Certurile - la început uşoare - vor deveni
tot mai grosolane, tot mai lungi. Banii n-o să-ţi ajungă, te
vor da afară din slujbă, vei fi nevoit să-ţi vinzi lucrurile, să
ceri împrumut în mod umilitor, poate chiar să furi. Mânia
va spori până la treapta de răutate drăcească, până la
dorinţa de a ucide.
Dracii, care acum lucrează în taină, vor începe să ţi se
arate în chip de tâlhari, de fiare sălbatice, de şerpi şi aşa
48
mai departe. După aceea, ţi se vor arăta şi în chipul lor cel
hâd, scârbavnic. Dacă nici atunci nu te vei învăţa minte, te
vor face să comiţi vreo crimă gravă, de pildă să pui foc, să
omori, iar după aceea te vor aduce la deplină deznădejde
şi te vor împinge să-ţi pui capăt zilelor. Dacă omul ar
dispărea prin moarte, tot ar mai fi o pricină de bucurie, şi
anume că se termină cu chinurile - dar omul nu dispare.
Prin moarte, beţivul, sinucigaşul trec definitiv şi pentru
totdeauna din suferinţele mici şi vremelnice în stăpânirea
dracilor, în chinul cel mai cumplit, care nu va avea sfârşit.
Oamenii duhovniceşti, care se luptă cu păcatele şi le
înving, devin în stare la început să simtă mereu lumea
duhovnicească, şi apoi să-i vadă pe îngeri: iar cei dedaţi
patimilor grosolane, mai ales beţiei şi desfrâului, dacă nu
se vor pocăi, îi vor vedea pe draci şi vor deveni robi ai lor.
Până şi înfăţişarea omului duhovnicesc şi a robului
diavolului mărturisesc limpede la ce duce fiecare dintre
aceste două căi. „După roadele lor îi veţi cunoaşte", spune
Domnul.
Dragul, scumpul, bunul, inteligentul meu S.! Vino-ţi în
fire: încotro mergi? Dacă aici îţi este deja greu, cum îţi va fi
după moarte? Patimile sunt acolo de o mie de ori mai
puternice decât pe pământ, te vor arde ca focul, fără să ai
în vreun fel putinţa de a le potoli. Pentru viaţa irosită, pentru
fărădelegile săvârşite, conştiinţa îţi va roade inima ca un
vierme neadormit. Iar înţelegerea faptului că te-ai lipsit
49
singur de fericirea veşnică în obştea sfinţilor oameni şi îngeri
te va sfâşia în veci.
S.! Dacă nu te poţi lăsa de băut, măcar dă-ţi seama că
nu faci bine, că te distrugi, că îi amărăşti pe apropiaţii tăi,
că îl jigneşti pe Domnul. Dă-ţi seama de acest lucru şi cazi
la Domnul măcar o dată pe zi şi spune-I: «Doamne, pier;
mântuieşte-mă, nu îngădui să ajung la pierzania desăvârşită.
Doamne, milostiv fii mie, păcătosului». Dacă vei spune aşa
zilnic din toată inima, Domnul îţi va ierta toate păcatele şi
te va mântui de la pierzare.
Cel dintâi a intrat în rai tâlharul. Aşa a rânduit Domnul
ca să ne îmbărbăteze şi să ne mângâie pe noi, păcătoşii.
Să nu zici că eşti deja pierdut: acesta este gând drăcesc.
Bucurie se face în Cer pentru un singur păcătos care se
pocăieşte, zice Domnul. El, Mântuitorul nostru, a venit pe
pământ ca să îl caute şi să îl mântuiască pe cel pierdut. Nu
te teme de draci. Dacă se vor arăta în vreun chip, cheamă
numele Domnului Iisus Hristos şi fâ-ţi semnul crucii. Nu te
apăra cu cuţite sau cu altă armă materială. Ei nu se tem de
aşa ceva. Luptă-te cu numele lui Dumnezeu, „înconjurând
m-au înconjurat, şi întru numele Domnului mă împotriveam
lor". Iată cum se apărau de draci creştinii adevăraţi,
învăţându-ne şi pe noi să facem acelaşi lucru.
S.! Te-am pomenit întotdeauna la rugăciune. îţi promit
că la fiecare Liturghie voi scoate părticică pentru tine şi-L
voi ruga pe Domnul să te înţelepţească şi să te ajute să
50
scapi de necaz. Tu doar să te lupţi măcar puţin, să nu dai
mâna cu dracii. Repet: roagă-L pe Domnul măcar o dată
în zi, făcând metanie mare, să nu te lase să pieri, ci să te
mântuiască de chinul veşnic. Cruţă-te, cruţă-te... Cândva
ţi-ai iubit soţia. Poate că o iubeşti şi acum. Oare nu-ţi este
milă să-i frângi inima? Cere-ţi iertare de la ea dacă o superi
vreodată, ca şi Domnul să te ierte pe tine. Dacă nu vei fi în
pace cu cei de aproape ai tăi, cum te vei împăca cu
Domnul?
Nu deznădăjdui, orice prostie ai face. Când prinzi o
clipă luminoasă, roagă-te Domnului, iar El te va ajuta şi te
va ierta. S. vino-ţi în fire, cruţă-te ! Vino la noi. Aici vei
putea să te spovedeşti, să te împărtăşeşti. Vei merge la
biserică. Vei citi cărţi duhovniceşti. Ia-ţi concediu şi vino,
măcar de unul singur - cum îţi e mai comod.
S., eu sunt om păcătos, dar îmi pare rău de tine din
toată inima.
Iar Domnului îi pare de mii de ori mai rău pentru fiece
păcătos şi aşteaptă doar întoarcerea lui ca să-i ierte toate
păcatele şi urâciunile şi să-1 mântuiască; întoarce-te spre
Domnul cu rugăciune, pocăieşte-te de păcatele tale,
depărtează-te de oamenii răi şi de serviciul tău blestemat,
şi te va mântui Domnul. Mai bine să nu lucrezi nicăieri, dar
să nu bei şi să nu te distrugi. La început o să te ţină ai tăi,
iar când te vei mai întări şi vei fi iarăşi stăpân pe sine, Domnul
îţi va rândui o muncă nevătămătoare. Vei dobândi pace
51
sufletea şi focul cel nestins, chinul veşnic, înfricoşător, nepătruns
scă, cu mintea şi nesfârşit.
linişte, Oricât de greu ar fi aici, toate cele pământeşti au sfârşit.
bucurie. Iar după moarte este veşnicie fără sfârşit - veşnicie fie în
Acum fericire de negrăit, fie în chin cumplit. Alegerea este în mâinile
nu faci noastre. Domnul vrea ca toţi să aibă parte de bucuria
alta veşnică, dar nu trage pe nimeni la Sine cu de-a sila. Nu
decât să vrei să fii cu Domnul în lumină şi fericire, vei merge la diavol,
suferi, în veşnic întuneric şi chin.
şi să te Tot ce scrie aici este adevărul neîndoielnic. Cruţă-te,
distrugi S., fie-ţi milă de tine însuţi... Amin.
, şi să-i Prietenul şi părintele tău, care te iubeşte şi-ţi vrea binele
faci să cu adevărat, p. Nikon".
sufere
şi pe ai Scrisoarea unei mame
tăi. „...Fiul meu obişnuia să bea - uneori bea câteva zile la
Dac rând, după care făcea o pauză ca să-şi vină în fire, apoi
ă nu te totul se repeta. De patru ori a avut crize, când şi-a pierdut
vei cunoştinţa, şi-a muşcat limba.
întoarc Doctorii nu reuşeau să înţeleagă de ce se întâmplă toate
e cu astea. In deznădejdea mea, căutam mijloace să-mi vindec
pocăinţ 52
ă şi
smeren
ie către
Domnu
l, încă
de aici
te
aşteapt
ă mare
suferinţ
ă, iar
după
aceea
moarte
a -
plânsul
,
scrâşnir
ea
dinţilor
,
întuneri
cul,
tartarul,
viermel
e care
nu
moare
fiul. I-am făcut tratament la societatea «Optimalist», care
îşi face atâta reclamă, apoi la narcolog acasă, de două ori
în clinica Bechterew. Slavă Domnului, n-am mers la bioe-
nergeticieni şi la hipnotizatori. Lucrurile au ajuns până
într-acolo că, nemaisperând să îndrept ceva, mi-am pierdut
cu totul stăpânirea de sine.
La noi în casă au început certurile, scandalurile. Eram
foarte împietrită la inimă şi nu înţelegeam că boala fiului
meu este o boală duhovnicească. Dar Domnul nu ne-a
părăsit, deşi atunci nu eram credincioşi cu adevărat.
Din anul 1991 am început să merg la biserică, să port
cruce (deşi am fost botezată în copilărie şi am crescut într-o
familie foarte religioasă, realitatea acelei vremi, ateismul
general şi-au lăsat amprenta). Şi iarăşi: Domnul nu ne-a
părăsit, ci tot timpul ne-a călăuzit şi ne-a înţelepţit. Treptat,
foarte încet am scăpat de nebunia trecutului şi m-am întors
la Dumnezeu...
Nu după multă vreme mi-am adus şi fiul în Biserică. Şi
iarăşi: Domnul şi Preacurata Lui Maică nu ne-au părăsit. A
început vindecarea treptată a amândurora, fiindcă amândoi
eram bolnavi duhovniceşte. Fiul a făcut pocăinţă la
spovedanie cu lacrimi şi cu mare părere de rău.
Am înţeles amândoi în ce păcat (şi păcate) ne aflăm.
Treptat, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-au schimbat multe în
noi. Fiul aproape că nu mai bea. Părintele nostru este la
curent cu tot ce se întâmplă în viaţa noastră, întrucât mergem
mereu la biserică, ne spovedim şi ne împărtăşim.
53
 Pări sfătuit să trecem zilnic pe la biserică şi să sărutăm
ntele i- Crucea, ca să ne apere de puterea necurată. Ne-am
a zis sfinţit casa. înţeleg că boala fiului nu a trecut de tot şi că va
fiului fi nevoie de încă mult timp şi de multe silinţe din partea
meu: noastră, dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom birui
«înconj propriile neputinţe. Principalul este că suntem pe drumul
oară-te bun".
cu
lucruri Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ajută pe cei
sfinte, ce luptă cu patima beţiei.
să-ţi fie (din cartea „Icoana Maicii Domnului «Potirul
ca o Nesecat»)
baricad
ă , Aveam un necaz mare. După războiul din Afganistan,
împotri fiul meu a băut 14 ani şi nu era nici botezat. M-am rugat
va pentru el când am înţeles că numai asta poate să-1
dracilor izbăvească. Dar... ce rugătoare mai sunt şi eu ! ...
»; în Cu doi ani în urmă am citit în calendarul ortodox că în
camera mănăstirea dumneavoastră există icoana făcătoare de
lui, pe minuni a Maicii Domnului «Potirul Nesecat». In mine a
lângă o încolţit nădejdea, şi am mers la mănăstire. Acolo am dat
mulţim un sărindar şi am lăsat numele spre pomenire pentru un an
e de
54
icoane,
se află
totdeau
na
agheas
mă,
prescur
ă,
untdele
mn
sfinţit
(am
făcut
Sfântul
Maslu
în
Postul
Mare),
Evangh
elia,
cartea
de
rugăciu
ni.
Părintel
e ne-a
mai
de zile. Am cumpărat o icoană a Maicii Domnului «Potirul
Nesecat» şi un acatist al ei, am luat agheasmă. Cu
binecuvântarea părintelui nostru, în Postul Mare am citit
zilnic acatistul. Cu rugăciunile Maicii Sale, Domnul mi-a
tăcut bine fiul. Acesta a primit botezul şi s-a vindecat de
boala beţiei. N., Estonia"

„Am început să beau des după ce am servit în armată.

Mă străduiam să beau cu măsură, chiar să mă las cu totul,
dar n-am avut nici o izbândă. Când nu beam, aveam nervi
pe toată lumea şi răbdam zilele de «stare trează», după
care mă îmbătăm iarăşi până mi se «rupea banda». Iar în
anul 1995 m-am tratat la un narcolog din oraşul Cehov
prin metoda «torpedo». Un an am umblat cu frica în sân,
numărând zilele până la încetarea acţiunii preparatului. După
aceea a urmat, fireşte, o recădere de proporţii gigantice,
iarăşi tratament şi «torpedo» pentru un an.
In vara lui 1996, sfătuit de nişte cunoscuţi, am mers la
mănăstirea Vâsoţkii. M-am pregătit de spovedanie şi
m-am împărtăşit acolo; înainte de asta am mers jumătate
de an cu mama la biserica din oraş. După aceea am
cumpărat o icoană a Maicii Domnului «Potirul Nesecat» şi
acatistul pentru izbăvirea de beţie. Am luat şi am băut
agheasmă.
55
 ' în toamna lui 1996 m-am rugat acasă, în bucătărie,
seara târziu, înaintea icoanei Maicii Domnului «Potirul
Nesecat», citind acatistul şi adăugând propriile mele
cereri de a primi izbăvire eu şi toţi cei ce suferă de
alcoolism. Pe nesimţite, a dispărut cu totul tentaţia
de a bea: am început să văd băutura ca pe o otravă
care distruge sufletul şi trupul. De atunci n-am mai
pus nici un gram de alcool în gură şi mulţumesc lui
Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor pentru
vindecarea de alcoolism şi de fumat.
V., regiunea Moscovei" (Extras din cartea „Când
sufletul este bolnav" - Ed. Sofia)

Concluzii

lcoolul este astăzi

problema nr. 1
în :eea ce priveşte
consumul de droguri.
Paradoxal, majoritatea
alcoolicilor (70%) sunt
căsătoriţi, au serviciu şi
responsabilităţi familiale; mulţi
dintre ei sunt profesionişti cu
un grad înalt de pregătire. Se
estimează că în ţările Ia şi bea! Băutura
este pieirea ta si a
56 neantului tău!
 occidentale, aproximativ până la fiecare 25 de cenţi din
fiecare dolar cheltuit pentru probleme de sănătate sunt
alocaţi problemelor cauzate de consumul de alcool.
Alcoolul este o sursă concentrată de calorii; cu toate
acestea, el furnizează puţină energie;
- alcoolul nu este digerat; el este absorbit în sânge, o
parte prin stomac şi o parte prin intestinul subţire;
- mâncarea poate încetini absorbţia alcoolului în sânge
cu aproape 50%;
- mâncărurile mai grase îl pot proteja pe cel care bea
de intoxicarea rapidă;
- persoanele cu o greutate corporală mai mare vor putea
suporta mai uşor efectele alcoolului decât persoanele cu
greutate mai mică;
- este fals mitul după care amestecul de băuturi are un
grad mai mare de tărie; conţinutul contează;
- alcoolismul nu este un semn de slăbiciune morală; este
important să se elimine această idee pentru a înlătura
sentimentul de condamnare morală care îi împiedică
pe mulţi băutori să caute sprijin;
- alcoolismul este o boală care poate fi tratată cu succes;
-chiar şi oamenii normali din punct de vedere emotiv
au probleme legate de alcool; dacă un membru al familiei
consumă alcool, acest fapt creşte semnificativ riscul de
alcoolism pentru alţi membri ai familiei;
57
 - tinerii pot deveni dependenţi de alcool mai repede
decât adulţii;
- alcoolul este mai periculos pentru tineri, deoarece
aceştia prezintă o greutate corporală mai scăzută şi un ficat
mai mic decât adulţii;
- persoanele alcoolice riscă adesea să facă cancer la
limbă, la gură, la laringe, la ficat etc...
- alte boli de care suferă alcoolicii sunt: ciroza, gastrita,
ulcerul şi pancreatita;
- efectele primare ale alcoolului sunt asupra sistemului
nervos central şi asupra creierului;
- s-a demonstrat că un consum frecvent şi excesiv de
alcool cauzează deteriorări ireversibile;
- majoritatea alcoolicilor neagă faptul că au această
problemă;
- alcoolicul are nevoie de sprijin, dar trebuie să ia singur
decizia de a nu mai bea;
- în ultimii ani, numărul de crime comise la noi în ţară
din cauza consumului de alcool a crescut;
- segmentul de populaţie de peste 30 de ani afectat de
alcoolism este mult mai mare la noi în ţară decât în alte
state europene.

58
 Raportul European (ESPAD) privind
consumul de droguri şi alcool la
adolescenţii din România.

In urma unui studiu efectuat pe un eşantion reprezentativ

de elevi români până în 16 ani, a pus în evidenţă următoarele
date:
- 86% din elevii până în 16 ani au consumat băuturi
alcoolice;
< - 43% s-au aflat cel puţin o dată în stare de ebrietate;
-57% au fumat;
- 40% au avut probleme de natură juridică cu poliţia;
- principalele droguri utilizate de tineri sunt
tranchilizantele, sedativele în combinaţie cu alcoolul,
marihuana, haşişul şi heroina, iar locurile principale de
procurare a acestora sunt discotecile, barurile şi şcolile;
- numărul elevilor care consumă droguri sau alcool
este mai mare decât numărul studenţilor consumatori.
Aşadar, părinţii au marea datorie de a supraveghea
cercul de prieteni în care copilul lor îşi petrece timpul liber,
fiindcă, prieteniile rele distrug viaţa chiar şi a celor mai
buni şi cuminţi copii.
59
 Iubite frate,

Vinul este de la Dumnezeu, beţia este de la

diavolul... (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Când nu este credinţă în Dumnezeu, omul încearcă

să umple cu alcool acest gol uriaş din sufletul său, caută
să-şi înnece suferinţele, mai ales neliniştea sfâşietoare care
pustieşte inima celui care rămâne fără răspuns la întrebările
fundamentale ale vieţii şi ale morţii. De aceea ne îndeamnă
Sfântul Apostol Pavel:„Nu vă îmbătaţi de vin în care
este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul" (Efeseni 5:18),
iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune un cuvânt de
neuitat:„Beţia este icoana morţii", fiindcă dumnezeul
beţivului fiind pântecele, acesta îl părăseşte pe Dumnezeu
şi se închină la idoli (Coloseni 3:5).
La creaţie, Dumnezeu a făcut odată cu toate celelalte
şi via, şi chiar a îngăduit ca omul să bea un pahar de vin
după cum este scris:,, De acum nu bea numai apă, ci
foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru
desele tale slăbiciuni" (I Timotei 5:23). Şi tot în Biblie
scrie că: „Vinul veseleşte inima omului" (Psalm 103:16).
60
 Iisus Hristos a prefăcut apa în vin la nunta din Cana
Galileii (Ioan 2). Un pahar, două de vin pe săptămână,
aduce veselie şi sănătate: „Bucuria inimii şi veselia
sufletului este vinul, când se bea la vreme, cu măsură.
Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult;
certuri şi căderi face" (Sirah 31:33-34). Deci,
nenorocirea este că, la consumarea vinului ca şi a altor
băuturi alcoolice, foarte uşor se trece de la uz la abuz.
Alcoolismul pune clar în evidenţă tragedia omului care se
îndepărtează de Dumnezeu şi fraţii săi, asemenea fiului
risipitor din parabolă. Pentru a nu ajunge la acest păcat
este bine a-i sfătui pe copiii noştri să fie cumpătaţi încă din
fragedă pruncie, să evite anturajele, teribilismele etc. Cel
ce bea zilnic, chiar cantităţi mici, poate ajunge
alcoolic. Beţia poate aduce cele mai mari rele asupra
noastră ca persoane, asupra familiei şi asupra societăţii în
care trăim. Rezultatul beţiei este dezamăgirea.
Dezamăgirea, interesant cuvânt şi de luat în seamă. Beţia
aduce: certuri, scandaluri, bătăi, crime, violuri,despărţiri,
sinucideri, desfrânări etc. Beţivul m numai că îşi distruge
viaţa, dar pierde şi şansa vieţii veşnice, căci scris
este:,,...beţivii nu vor moşteni împărăţia lui
Dumnezeu" (I Corinteni 6:10). De patima beţiei, omul
poate scăpa numai cu darul şi ajutorul Celui care a venit în
61
lume să nimicească lucrarea diavolului (I Ioan 4:8). Diavolul
începe cu o iţă subţire (primul pahar de băutură), şi aţa se
tot îngroaşă până când se face ştreang, iar în cele din urmă
laţ. Paharul de băutură este mic, dar el este o temniţă
grozavă pentru atâţia şi atâţia păcătoşi. Pentru unii acest
ştreang ajunge să fie chiar ştreangul spânzurătorii (îşi curmă
singuri firul vieţii) căzând în deznădejde, neştiind că
sinucigaşii nu au iertare în vecii vecilor, fiind păcat împotriva
Duhului Sfânt. Un lucru trebuie să ştie oamenii, că patimile
cele grele sunt lucrarea şi puterea diavolului, ele pot fi biruite
numai cu puterea Domnului, pentru că Domnul şi
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dezlegat pe cei chinuiţi
de duhuri rele. El singur poate dezlega şi pe cei legaţi de
patimile cele rele. De lăţimile cele rele poate scăpa omul
numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
DECI, BEŢIA ESTE O PATIMĂ CARE POATE
FI BIRUITĂ!

62
Bibliografie:

1. Pr Ioan - Dosar catehetic (în foi volante)

2. Pr. Nicodim Măndiţă - Fugiţi de şarpele beţiei
3. G. Comşa - O mie de pilde
4. Dr. Aleksandrovici Avdeev - Cândsufletul e bonav
(Editura Sofia)
5. Monahii John Marler şi Andrew Wermuth - Tinerii
vremurilor de pe urmă (Editura Sofia)
6. învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
(Ed. Roza Vânturilor)
7. www. sfaturi ortodoxe.ro
8. Dr. doc. Ştefan Şandor - Alcoolul - inamic al vieţii
care se naşte (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică)
9.1 Berg - Dicţionar de cuvinte şi expresii, citate celebre
(Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică)

63
 „Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după
băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu
seara, se înfierbântă cu vin."
(Isaia5:11)