SPECIFICUL ÎNFIINŢĂRII PLANTAŢIILOR DE VIŞIN

La alegerea terenului pentru livadă se ţine seama de cerinţele speciei pentru

factorii de mediu, iar în cadrul arealului favorabil, trebuie avut în vedere în special
drenajul solului. Terenul se pregăteşte la fel ca pentru celelalte specii, necesitând
desfundare şi fertilizare de bază. Plantarea se face toamna, deoarece dă rezultate mai
bune sau primăvara devreme, dacă nu s-a reuşit din diferite motive plantarea de toamnă.
Pe terenul în pantă vişinul se amplasează pe treimea mijlocie şi superioară a versantului.
Distanţa dintre rânduri este corelată cu vigoarea soiurilor folosite, la cele de vigoare mare
5-6 m între rânduri şi 3-4 m între plante pe rând, iar la cele de vigoare mică, 4 m între
rânduri şi 2- 2,5 m între pomi pe rând. La înfiinţarea livezilor se amplasează cel puţin 3-4
soiuri în parcelă pentru polenizare încrucişată, evitându-se formarea perechilor
intersterile. Dintre formele de coroană, cele mai folosite sunt: piramida întreruptă, vasul
aplatizat, tufa vas şi mai puţin formele mai pretenţioase ca: palmeta etajată, ypsilon
transversal, cordonul vertical şi eventual fusul subţire.

SPECIFICUL ÎNTREŢINERII PLANTAŢIILOR DE VIŞIN

Tăierile în perioada de tinereţe urmăresc formarea coroanelor. Se recomandă
efectuarea tăierilor în verde şi înlăturarea de timpuriu a lăstarilor cu poziţii defectoase în
coroană şi mai puţin sau deloc tăierea în uscat care întârzie intrarea pe rod. De asemenea,
tăierile în uscat trebuie evitate atât la pomii tineri cât şi la cei maturi, deoarece vişinul îşi
vindecă destul de greu rănile, apar scurgeri gomoase, care sensibilizează pomii la atacul
unor agenţi patogeni. În perioada de producţie, tăierea constă în reducţia şi simplificarea
semischeletului, întinerirea ramurilor plete sau înlocuirea lor, limitarea extinderii
coroanelor în afara limitelor permise de spaţiul de nutriţie, asigurarea răririi
corespunzătoare, înlăturarea uscăturilor, rupturilor şi eventual a ramurilor bolnave. Prin
tăiere, trebuie să se menţină zona de fructificare cât mai aproape de ramurile groase, se
întinereşte semischeletul, evitând degarnisirea, fenomen destul de accentuat în a doua
parte de viaţă a pomilor. La pomii de talie mică se pot efectua cu succes tăieri în verde
înainte sau după recoltare, tăieri prin care se asigură creşterea lăstarilor şi stimularea
anticipaţilor, asigurând astfel ramurile de rod de înlocuire. În momentul când ramurile de
prelungire ale scheletului nu mai cresc sau creşterile sunt slabe, sub 10 cm, este necesară
intervenţia mai energică în lemn multianual, pentru regenerarea pomilor, concomitent cu
fertilizarea. Prin tăierea de regenerare se poate prelungi fructificarea pomilor cu 5-6 ani.
La tăierea de regenerare nu trebuie făcute răni cu diametrul mai mare de 5 cm, deoarece
acestea se cicatrizează greu şi favorizează instalarea unor agenţi patogeni. Întreţinerea
solului se face diferit în funcţie de zonă şi vârsta plantaţiilor. În plantaţiile tinere
intervalele se cultivă cu specii legumicole, cartofi, căpşun etc., iar în cele pe rod,
intervalul se înierbează în zona dealurilor, dacă apa nu este o problemă şi unde este
pericol de eroziune şi se menţine lucrat în zona de stepă pentru a conserva mai bine apa.
Pentru vişinul cultivat pe nisipuri, se practică cultivarea intervalului dintre rânduri cu
îngrăşăminte verzi, care se seamănă toamna şi se încorporează primăvara, în luna mai,
când pomii intră în faza de creştere intensă a lăstarilor. Pentru distrugerea buruienilor se
pot folosi erbicide, pe interval sau şi pe rând în livezile mature. Erbicidarea se poate
folosi în combinaţie cu lucrările mecanice sau numai pe rând când intervalul este înierbat.
FERTILIZAREA
 Fertilizarea livezilor tinere se face cu gunoi de grajd 20-30 t/ha la 2-3 ani şi cu
îngrăşăminte chimice: 40-50 kg azot aplicat anual şi 60-80 kg fosfor şi potasiu aplicate la
2-3 ani odată cu arătura de toamnă. În livezile pe rod, cantitatea de îngrăşăminte chimice
recomandată este de 100-120 kg azot aplicat anual şi la 2-3 ani câte 50-70 kg fosfor şi 50-
70 kg potasiu. Pentru valorificarea mai bună a îngrăşămintelor, în livezile tinere, până la
formarea normală a coroanelor, acestea se aplică localizat sub coroană, iar în cele mature
pe toată suprafaţa. Vişinul răspunde bine la fertilizarea extraradiculară, atât cu produse
specifice cât şi cu îngrăşăminte solide dizolvate în apă. Pe terenurile cu reacţie acidă, se
aplică amendamente pe bază de calciu, cel puţin 2-4 t/ha, la interval de 2-3 ani. Irigarea
este necesară în zonele deficitare în apă, pentru a asigura producţii mari de fructe şi o
bună creştere a pomilor. În livezile tinere, apa este indispensabilă până la formarea unui
sistem radicular capabil să aprovizioneze pomii din profunzime. În livezile pe rod
irigarea este dependentă de cantitatea de precipitaţii din zona de cultură. Momentele
critice pentru apă sunt: la înflorire, în faza de creştere intensă a fructelor şi la
diferenţierea mugurilor de rod. Dacă este cazul se face o udare de aprovizionare toamna
după căderea frunzelor.
COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.
Vişinul are aceleaşi boli şi dăunători ca cireşul, combaterea acestora se face la fel.
Maturarea şi recoltarea fructelor Vişinele sunt fructe perisabile, care nu îşi ameliorează
calitatea după cules. Se maturează relativ eşalonat în cadrul pomului şi necesită recoltarea
în 2-3 treceri pentru consumul în stare proaspătă.
RECOLTAREA
Recoltarea fructelor de masă se realizează manual, împreună cu pedunculul, în
ambalaje mici, de până la 5 kg, iar fructele recoltate trebuie transportate cât mai repede
din livadă, la valorificare sau la rece. Având o bună prindere de ramură, pentru
industrializare, fructele se recoltează la o trecere, mecanizat, prin scuturare pe prelate.
Fructele scuturate sunt foarte perisabile şi trebuie transportate la fabrică în câteva ore.
Pentru favorizarea scuturării se pot face stropiri cu substanţe stimulatoare în doză de 500
ppm (CEPA - acid 2 - cloretilfosfonic) cu o săptămână înainte de recoltare.