TEHNOLOGIA DE CULTURA FANETE

Cea mai buna epoca de recoltare a fanetelor este la aparitia spicului sau paniculului gramineelor sau la imbobocirea
inflorirea leguminoaselor. In aceste faze leguminoasele si gramineele dau cea mai mare cantitate de substante proteice la hectar
si fanul de cea mai buna calitate.Se recomanda sa se imparta faneata in cateva parcele care sa fie co site la epoci diferite dar
grupate in jurului epocii optime. Este foarte important acest lucru pentru a nu scadea vitalitatea unor ierburi valoroase.
Tot in acest sens este bine ca faneata sa fie folosita, odata la 3-4 ani, ca pasune.
Recoltarea se face cu coasa sau cositoarea mecanica la inaltimea de 4 cm de la suprafata solului.
Dupa recoltare iarba trebuie uscata si adusa la un continut de apa de 15% de la 80'% cat avea in stare verde. Uscarea se
face in cele mai multe cazuri, pe cale naturala, in brazde, pe pajiste, sau pe suporti (capre, pari, colibe, garduri, piramide) de
diverse fome, construite din materiale locale. Uscarea pe brazde pe sol dureaza 3-4 zile, timp in care brazdele se intorc daca
este necesar, pentru ca fanul sa se usuce cat mai uniform. Pierderile din cauza ploilor sunt foarte mari. Uscarea pe suporti se
face mai bine deoarece apa de ploaie se scurge repede si pierderile de substante nutritive sunt mai mici, respectiv de pana la
25% fata de continutul initial
Pastrarea fanului se face in fanare, soproane, sub forma de capite sau sire construite afara.Capitele sau sirele se fac
peste un strat de paie, resturi de coceni, frunze, crengi, iar deasupra seacopera cu un strat de 40-50' cm de paie.
Pe timp de ploaie atunci cand fanul nu sa uscat bine, se cladesc sire sau capite cu straturi de 40 cm fan si straturi de 10
cm paie. Recoltarea, uscarea, transportul si depozitarea fanului necesita un important volum de munca manuala.Executarea
acestor lucrari in mod mecanizat duce la realizarea unor mari economii de munca manuala si obtinerea unui fan de calitate
superioara.

Tehnologia de cultură a porumbului pentru boabe

Porumbul, datorită conţinutului ridicat de substanţe nutritive uşor digestibile, constituie un furaj deosebit pentru toate
speciile şi categoriile de animale.
Amplasarea culturii:
Cultura porumbului se amplasează după cereale păioase. La rândul său, porumbul este o bună plantă premergătoare
pentru grâul de toamnă.
Fertilizarea:
Datorită producţiei mari de masă uscată la unitatea de suprafaţă, porumbul este o plantă mare consumatoare de
substanţe nutritive.
Aplicarea îngrăşămintelor: Fertilizarea de baza cu gunoi de grajd sub aratura sau la pregatit teren prin incorporare la 10-
12 cm cu discul
Lucrările solului:
Arătura, lucrarea de bază a solului, se execută imediat după eliberarea terenului de planta premergătoare. Adâncimea
arăturii este cuprinsă între 25-30 cm.
Pregătirea patului germinativ urmăreşte nivelarea terenului, distrugerea buruienilor şi realizarea unui strat de sol afânat şi
mărunţit pe adâncimea de semănat. Această lucrare se execută la adâncimea de 6 – 8 cm, iar calitatea este asigurată de
reglarea corectă a agregatelor de lucru şi evitarea executării lucrării când solul este prea umed. Pregătirea patului germinativ se
realizează printr-un număr redus de lucrări care să răscolească solul cât mai puţin, pentru a reduce pierderile de apă prin
evaporare. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută în ziua sau preziua semănatului pentru a nu favoriza
îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii.
Semănatul:
Epoca de semănat începe în momentul realizării în sol, la adâncimea de semănat (5-8 cm), a temperaturii de 8 – 10 0C,
cu tendinţe de creştere în următoarele zile. În cultură neirigată. Distanţa între rânduri este de 70 cm, iar adâncimea de semănat
este de 5 – 8 cm. Cantitatea de sămânţă la hectar se calculează în funcţie de densitatea luată în considerare şi de indicii de
calitate cunoscuţi ( 20 kg/ha).
Lucrări de întreţinere:
Combaterea buruienilor: se realizează prin integrarea mai multor metode: cultivarea porumbului în asolamente prin
alternanţă cu alte culturi, în special cu cereale păioase; prin arături mai adânci şi lucrări ale solului efectuate corect; prin praşile
mecanice şi manuale; prin utilizarea erbicidelor.
Recoltarea:
Recoltarea in stiuleti se face la o umiditate de 30-32%, iar in boabe la 23-25% umiditate
Umiditatea de păstrare a boabelor este sub 14%.

Tehnologia de cultură a grâului

Grâul de toamnă este una dintre cele mai importante cereale, are posibilitatea de obţinere a unor producţii eficiente pe
toate tipurile de sol şi fiind o cultură mecanizabilă integral se obţin producţii mari la un cost redus.
Amplasarea culturii:
Planta premergătoare şi rotaţia culturilor au o influenţă însemnată asupra producţiei de grâu prin reducerea gradului de
infestare cu buruieni, boli şi dăunători, acumularea apei şi a elementelor nutritive în sol şi pentru asigurarea timpului de execuţie
a lucrărilor în vederea încadrării în epoca optimă de semănat.
Aplicarea îngrăşămintelor:
Gunoiul de grajd se administrează prin împrăştiere uniformă la suprafaţa solului şi se încorporează odată cu arătura.
Când nu s-au aplicat îngrăşăminte sub arătură, acestea vor fi administrate la pregătirea patului germinativ, introducându – se în
sol prin discuire. În acest caz, se aplică numai îngrăşăminte complexe, care au o solubilitate mai mare în apă comparativ cu cele
simple cu fosfor, cu un raport în favoarea fosforului (10:30:0). Doza medie de îngrăşăminte cu fosfor în condiţii de neirigare, este
de 80 kg/ha.
Lucrările solului:
Prin lucrările solului trebuie să se asigure: acumularea şi păstrarea în sol a întregii cantităţi de apă provenite din
precipitaţii, pe tot parcursul verii şi al toamnei; acumularea în sol a unei cantităţi mai mari de nitraţi; un strat de sol afânat, dar în
acelaşi timp „aşezat” pentru înrădăcinarea bună a plantelor şi pentru preîntămpinarea procesului de „descălţare”; un pat
germinativ fără bulgări, în care sămânţa să poată lua un contact cât mai strâns cu solul, pentru a răsări în timp scurt; combaterea
buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor care aduc mari prejudicii culturii de grâu.
Lucrările solului pentru grâul de toamnă se efectuează diferenţiat în funcţie de planta premergătoare. Pentru grâul care
urmează unor culturi premergătoare timpurii, tehnologia include o arătură superficială, de dezmiriştire, la adâncimea de 18 – 20
cm, executată imediat după recoltare pentru combaterea buruienilor şi reducerea pierderilor de apă. În continuare, arătura de
vară se menţine curată de buruieni prin una sau mai multe lucrări cu discul sau grapa, până în perioada dinaintea semănatului.
Pentru grâul care urmează unor premergătoare târzii, dacă este suficient timp până la semănatul grâului (timp pentru executarea
propriu – zisă a arăturii, dar şi pentru reaşezarea solului), se efectuează de asemenea arătură la adâncimea 18 – 20 cm, cu
condiţia efectuării acesteia într-un timp care să asigure condiţiile menţionate anterior.
Înainte de semănat, dacă starea de mărunţire şi afânare a solului nu este corespunzătoare, se efectuează lucrări de
pregătire a patului germinativ, respectiv lucrări de grăpare şi discuire folosind grapa cu discuri.
Semănatul:
Epoca de semănat: semănatul grâului de toamnă trebuie să înceapă când temperatura medie a aerului este de 13 – 15 0C
şi să se termine când temperatura scade la 8 – 9 0C. Înainte de a intra în iarnă, plantele de grâu trebuie să vegeteze timp de 40-
50 zile, la temperaturi medii zilnice mai mari de +50C.
Densitatea culturii: Cantitatea medie de sămânţă este de 240 kg sămânţă/ha. Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, iar
adâncimea de semănat, când condiţiile de umiditate pentru răsărire sunt asigurate, este de 3 – 4 cm.
Lucrările de întreţinere:
Metoda cea mai eficace de combatere a buruienilor din cultura de grâu este combaterea integrată. Rolul cel mai important
în acest sistem îl au asolamentul, lucrările de bază ale solului, lucrările de pregătire a patului germinativ, epoca şi densitatea de
semănat. Combaterea directă se face prin aplicarea erbicidelor. Combaterea bolilor şi dăunătorilor: tratamentele chimice
efectuate în perioada de vegetaţie.
Recoltarea grâului se face mecanizat, când lanul se află în faza de coacere deplină (boabele cu circa 14 - 15%
umiditate) . Acest proces trebuie executat în cel mai scurt timp (5 – 8 zile), fără pierderi. Scăderea umidităţii boabelor sub circa
12% duce la pierderi de producţie prin scuturare.

TEHNOLOGIA DE CULTURA OVAZ:

Plantele premergatoare pentru ovaz. Foarte bune plante sunt: mazarea, fasolea, soia, nautul, inul pentru ulei; inul pentru fibra,
rapita; cartofi de vara. Bune plante premergatoare sunt: floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb, culturile furajere. Medii
plante sunt: cerealele paioase anul I, porumbul, cartofii de toamna.
Aratul se executa in doua moduri: aratura de vara la 20-25 cm adancime si aratura de toamna la 20-22 cm, tractor cu plug
Pregatirea terenului se face toamna sau primavara prin lucrari superficiale, cu tractorul si discul.
Pregatirea patului germinativ se realizeaza printr-o singura trecere cu discul in preziua semanatului.
Fertilizarea de baza cu se face cu gunoi de grajd cu ocazia lucrarilor de intretinere, sub aratura sau la pregatit teren prin
incorporare la 10-12 cm cu discul.
Epoca de semanat Perioda optima de semanat este primavara foarte timpuriu si in ferestrele iernii.
Densitatea se stabileste in functie de potentialul biologic al soiului, indicii de calitate ai semintei si starea fitosanitara, de epoca
de semanat, de calitatea patului germinativ si de presiunea bolilor la densitati marite: mumar de boabe la mp de 400-500;
cantitate de samanta la hectar de 120-150 kg.
Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 3-4 cm
Bolile la ovaz in timpul vegetatiei sunt: Mozaicul dungat al orzului, piticirea ovazului, rugina coronata a ovazului, taciunele
zburator al ovazului. Se vor trata prin aplicarea a 1-2 tratamente cu fungicide pe vegetatie
Daunatorii precum, tripsul ovazului, paduchele verde al ovazului, gandacul ovazului, carabuseii cerealelor, mustele cerealelor se
combat prin aplicarea de tratamente chimice in perioada de vegetatie contra daunătorilor.
Combaterea buruienilor se realizeaza prin tratamente chimice pe vegetatie in momentele optime de aplicare
Recoltarea se face cand boabele de la varful paniculului au ajuns la maturitate, iar celelalte boabe au caracteristicile soiului. Nu
se recolteaza la maturitatea deplina, datorita pierderilor mari prin scuturare. Se pot obtine productii de peste 4000kg/ha.
La depozitare, se vor executa lucrari de lopatare, conditionare, lotizare si controale periodice privind conditiile de pastrare.

Orzoaică de primăvară.

Aratul:
Arătura de vară: 20-25cm:
Arătura de toamnă 20-22cm:
Pregătirea teren:
Se poate face toamna prin lucrări superficiale
Patul germinativ se pregăteşte printr-o singură trecere cu discul în preziua semănatului
Fertilizarea :
Fertilizarea se face cu gunoi de grajd toamna si se incorporeaza sub arătură sau la pregătit teren prin incorporare la 10-12 cm cu
discul.
Epoca de semănat: Perioada optimă de semănat este primăvara foarte timpuriu şi în ferestrele iernii până la 15 martie.
Densitatea Număr de boabe la mp 400-500
Cantitate de sămânţă la hectar: 160-200 kg
Adâncimea de semănat 3-4cm
Combatere bolilor la orzoaică de primăvară în timpul vegetaţiei.
Combatere dăunători.
Se aplica tratamente chimice în perioada de vegetaţie contra dăunătorilor
Combatere buruieni
Se fac tratamente chimice pe vegetaţie în momentele optime de aplicare
Recoltarea.
Recoltarea se face când umiditatea boabelor ajunge la 14-15% cu combina
Tehnologia de cultură a Ghizdeiului
Lucrările solului: Nivelarea se execută vara sau toamna, după o prelucrare a solului, în prealabil cu grapa cu discuri. Această
lucrare se efectuează, de regulă la 3-4 ani, cu 2-3 săptămâni înainte de pregătirea patului germinativ.
Adâncimea de arat este de 23-25 cm şi calendaristic se execută până la 25 octombrie pentru lucerna semănată primăvara şi 1
august pentru lucerna semănată la sfârşitul verii.
Înainte de semănat, pregătirea patului germinativ pentru lucerna semănată primăvara se face din toamnă cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu colţi.
Pentru a se asigura o bună răsărire a plantelor şi cât mai uniformă se efectueaza tăvălugirea terenului înainte de semănat, de
regulă cu tăvălugul inelar.

Sămânţa şi semănatul: Norma de semănat este de 18-20 kg/ha, la 12,5 cm între rânduri şi 1-2 cm adâncime; înainte şi după
semănat se efectuează lucrarea de tavalugire.
Fertilizarea: Nu necesită aplicarea de ingrăşăminte decât în primul an de vegetaţie, înainte de semănat: se aplică o doză de:
N50P60K70 kg/ha.

Lucrări de îngrijire: Combaterea buruienilor din culturile de lucernă se executa în trei moduri: prin măsuri preventive, lucrări
agrotehnice şi tehnologice şi prin metode chimice.
Măsurile preventive: o sămânţă lipsită de buruieni, seminţe de cuscută, resturi vegetale.
Lucrările agrotehnice: respectarea adâncimii de arat şi mai ales a întoarcerii corespunzătoare a brazdei, prin care seminţele de
buruieni sunt încorporate la adâncimi mai mari unde posibilitatea răsăririi lor este scăzută.
Metoda cea mai eficientă de combatere a buruienilor şi cuscutelor din lucernierele noi şi vechi o constituie folosirea erbicidelor
specifice.

Recoltare :Ghizdeiul se recoltează la începutul fazei de înflorit pentru consumul sub forma de masă verde, iar pentru fân, la
înfloritul deplin al plantelor;

Potentialul de producţie
In cultura pură se pot obţine 30-40 t/ha masă verde (8-10 t/ha fan); durata culturi: 4-5 ani.

Tehnologia de cultură a lucernei

Lucrările solului Nivelarea se execută vara sau toamna, după o prelucrare a solului, în prealabil cu grapa cu discuri. Această
lucrare se efectuează, de regulă la 3-4 ani, cu 2-3 săptămâni înainte de pregătirea patului germinativ.
Adâncimea de arat este de 23-25 cm şi calendaristic se execută până la 25 octombrie pentru lucerna semănată primăvara şi 1
august pentru lucerna semănată la sfârşitul verii.
Înainte de semănat, pregătirea patului germinativ pentru lucerna semănată primăvara se face din toamnă cu grapa cu discuri în
agregat cu grapa cu colţi.
Pentru a se asigura o bună răsărire a plantelor şi cât mai uniformă se efectueaza tăvălugirea terenului înainte de semănat, de
regulă cu tăvălugul inelar.
Sămânţa şi semănatul Norma de sămânţă la lucernă variază, între 18-20-22 kg/ ha. Distanţa între rânduri este de 12-13 cm şi
adâncimea de semănat de 2-3 cm pe solurile cu textură luto-argiloasă şi 3-4 cm pe solurile cu textură uşoară, luto-nisipoasă.
Lucrările de întreţinere Combaterea buruienilor din culturile de lucernă se executa în trei moduri: prin măsuri preventive, lucrări
agrotehnice şi tehnologice şi prin metode chimice.
Măsurile preventive: o sămânţă lipsită de buruieni, seminţe de cuscută, resturi vegetale.
Lucrările agrotehnice: respectarea adâncimii de arat şi mai ales a întoarcerii corespunzătoare a brazdei, prin care seminţele de
buruieni sunt încorporate la adâncimi mai mari unde posibilitatea răsăririi lor este scăzută.
Metoda cea mai eficientă de combatere a buruienilor şi cuscutelor din lucernierele noi şi vechi o constituie folosirea erbicidelor
specifice.
Recoltarea lucernei In anul I de vegetaţie recoltarea se efectueaza mai târziu, în intervalul cuprins între sfârşitul îmbobocirii-
mijlocul fazei de înflorire. Recoltarea din anii următori se efectuează în intervalul cuprins între sfârşitul fazei de îmbobocire -
începutul fazei de înflorire. Dacă se ia în consideraţie intervalul de timp dintre două cosiri pentru refacerea aparatului vegetativ
după tăiere, acesta variază în limite de 30- 38 zile în anul I şi între 30-35 de zile în anii următori de folosinţă.
Ultima recoltare din fiecare an de vegetaţie se va executa cu cel puţin 30-35 zile mai devreme de apariţia primului îngheţ, pentru
a favoriza acumularea în cantităţi suficiente de substanţe de rezervă. Ce vor asigura rezistenţa peste iarnă a plantelor de
lucernă.
În perioadele de secetă prelungită se întrerupe vegetaţia, prin cosirea lucernei pentru a preîntâmpina apariţia fenomenului de
epuizare a plantelor, cu efecte negative asupra următoarei recolte. Înălţimea optimă de recoltare a lucernei este de 4-6 cm de la
sol, iar ultima cosire se efectuează la 7-8 cm.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A PHACELIEI

1. Amplasarea culturii
Phacelia se poate cultiva după orice plantă de cultură, însă cele mai bune rezultate se obţin când urmează după prăşitoare îngrăşate cu
gunoi de grajd, deoarece după aceste culturi solul este lipsit de buruieni şi cu o anumită rezervă de substanţe nutritive.
2. Fertilizarea Îngrăşămintele reprezintă nu numai un mijloc de sporire a masei vegetale, ci mai ales un mijloc de creştere a numărului
de flori şi de stimulare a secreţiei de nectar. Necesar 20-30 t gunoi de grajd bine fermentat la ha.
3. Sămânţa şi semănatul Semănatul se poate face începând de primăvara devreme, deoarece facelia rezistă brumelor şi îngheţurilor
târzii. Semănatul se face în rânduri, folosind maşinile de semănat ierburi sau semănători obişnuite. Cantitatea de sămânţă este de 6-8
kg/ha, semănată superficial, la adâncimea de 1-2 cm şi distanţa între rânduri de 30-45 cm.
4. Lucrările de întreţinere a culturii Lucrările principale de îngrijire constau în prăşit şi plivit. Prăşitul se execută de 2 ori, concomitent
cu plivitul.
5. Recoltarea Culturile de facelia produc masă verde furajeră şi seminţe. Pentru masă verde recoltarea are loc în timpul înfloritului,
după ce cultura meliferă a fost utilizată de albine. Masa verde de facelia nu se utilizează ca atare în hrana animalelor, ci în stare
murată. Pentru producerea de sămânţă, recoltarea trebuie să se efectueze atunci când seminţele de la baza inflorescenţelor au ajuns la
maturitate, adică au ajuns la culoarea brună, iar în vârful lor se mai găsesc 2-3 flori. Masa cosită se lasă în brazde până se usucă, apoi
se strânge în snopi cu grijă pentru a nu pierde seminţele care se scutură cu uşurinţă.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE FASOLE PASTAI

Pregatirea terenului
Toamna, dupa eliberarea terenului de resturi vegetale, se realizeaza 0 aratura adanca de 28-32 cm.
Primavara, la inceputul lunii aprilie se aplica 0 lucrare de discuit + grapat in vederea pregatirii patului germinativ.
Dat fiind faptul ca fasolea este 0 specie sensibila la atacul bolilor si daunatorilor se recomanda 0 rotatie anuala. Bune premergatoare
sunt culturile de tomate, ardei, vinete, telina.
Semanatul
Pentru prevenirea raspandirii atacului gargaritei fasolei semintele ce urmeaza sa fie semanate se vor tratate chimic. Semanatul se
face pe teren bine maruntit, cand in sol se realizeaza temperaturi de 14-16 grade C, frecvent in perioada 20 aprilie - 10 mai,
Fasolea pitica se seamana in randuri distan\ate la 40 cm si la 4-5 cm distan\a intre plante/rand, iar cea urcatoare, se
seamana in cuiburi (2-3 semin\e la cuib), la 90 cm intre randurile de cuiburi si 40-50 cm intre cuiburi pe rand. Adancimea de
semanat este de 3-4 cm. Se foloseste 1-1,4 kg samanta la 100 mp pentru fasolea pitica.
Lucrarile de intretinere
Se aplica 2-3 prasile mecanice sau manuale pentru distrugerea buruienilor. Ultima prasila se efectueaza inainte de inflorit si legarea
pastailor. La fasolea urcatoare se face raritul plantelor pe rand, lasand la cuib cate 2-3 plante.
Se aplica 3-4 udari cu norme de 300-400m3/ha, in perioada de inflorit si cea corespunzatoare legatului pastailor. Se recomanda ca
udarile sa se faca seara sau dimineata pentru a nu provoca arsuri ale plantelor.
Cultivarele de fasole urcatoare necesita sustinerea plantelor. Pe suprafete mici, acestea se aracesc, folosind araci de 2-2,5 m.
La cultura fasolei, pagube importante sunt produse de boli ca: mozaicul galben, arsura bacteriana, antracnoza, rugina fasolei etc.
Pagube importante produce daunatorul gargarita fasolei care inteapa florile si depune oua ce vor ajunge in boabele de fasole.
Combaterea ecologica presupune masuri preventive ca:
- revenirea culturii pe aceeasi parcela dupa 4 ani pentru evitarea atacului de bacterioza;
- cultivarea fasolei in benzi alternative cu porumb cu rindurile orientate perpendicular pe directia vantului dominant;
- semanatul dupa data de 15 mai pentru a se evita temperaturile scazute care pot surveni in timpul rasaririi si care sensibilizeaza
planta la atacul principalelor boli foliare.
- evitarea efectuarii de lucrari mecanice sau manuale cand plantele sunt-. umede (roua, ploaie, dupa irigat).
- tratamente de acoperire cu produse cuprice (zeama bordeleza 0,5%, Funguran 0,2%) la aparitia primelor frunze adevarate si inainte
de inflorit
Recoltarea pentru consumul sub forma de pastai se face manual, la 2-3 zile, pe masura ce se formeaza pastaile.
Lucrarea de recoltat se face dimineata sau seara, deoarece pastaile se deshidrateaza usor. Pentru evitarea pierderilor se poate face 0
recoltare esalonata,incepand cu pastaile de la baza plantei.

Tehnologia de cultivare a porumbului zaharat

Porumbul zaharat se cultiva numai prin semanat direct in camp.
Pregatirea terenului incepe din toamna, se curata terenul de resturile vegetale de la cultura anterioara, se afaneaza solul
printr-o discuire, se executa nivelarea de exploatare.
Fertilizarea de baza se efectueaza cu gunoi de grajd, dupa care se face o aratura la 28-30 cm. Primavara, imediat dupa
ce solul permite, se grapeaza si se mentine solul curat de burueni pana la semanat prin discuire.
In general cultura de porumb zaharat nu se erbicideaza deoarece intarzie dezvoltrea plantelor. Cultura de porumb se
infiinteaza prin semanat, cand temperatura solului atinge 8-10°C si are tendinta de crestere (a doua jumatate a lunii Aprilie).
Pentru esalonarea productiei se foloseste atat metoda semanaturilor succesive cat si soiuri si hibrizi cu perioada diferita
de vegetatie.
Semanatul se face mecanizat, la distante de 76 -80 cm intre randuri si la 25 cm intre plante pe rand. Se asigura o desime
de circa 50-55 de mii de plante recoltabile la hectar. Adancimea de semanat este de 3-4 cm, norma de samanta utilizata fiind de
60-70 mii de samanta la hectar in cazul semanarii mecanizate.
 Lucrarile de intretinere constau in: combaterea buruenilor, care se realizeaza in faza de 4-6 frunze a porumbului si in faza
de rozeta a buruenilor.
Culturile neerbicidate se vor intretine curate de burueni, prin prasile mecanice si 2-3 prasile manuale pe rand.
Prima prasila mecanica si manuala se executa in cel mult 10-12 zile de la rasarire, cand se aplica si 40-80 kg/ha azot.
Recoltarea porumbului zaharat se face cand stiuletii ajung la faza maturitatii de consum (faza de lapte). In momentul
recoltarii boabele trebuie sa aiba culoarea galben deschis. Perioada de recoltare dureaza din luna Julie pana toamna, la caderea
brumelor. Recoltarea se face in 2-3 reprize datorita faptului ca nu toti stiuletii ajung in acelasi timp la maturitatea de consum. Se
recolteaza manual dimineata, pentru a mentine prospetimea stiuletilor.

Tehnologia de cultură a triticalelor

În vederea asigurării unei producţii de triticale optime la hectar şi cu maximum de eficienţă economică, este obligatorie respectarea
tehnologiei de cultură a acestei plante, care are capacitatea de a valorifica solurile sărace în elemente nutritive, chiar şi în anii secetoşi.
Rotaţia culturii
Ca foarte bune premergătoare pentru înfiinţarea culturii de triticale sunt următoarele culturi: mazărea, fasolea, soia, năutul, inul pentru ulei;
inul pentru fibră, rapiţă; cartofi de vară, precum şi culturile care eliberează terenul devreme, în primele 10 zile din luna septembrie.
Este neindicat a se cultiva triticalele pe soluri unde au fost mai mult de doi ani cereale păioase, din cauza proliferării solului cu mai multe
buruieni şi a agenţilor fitopatogeni acumulaţi.
Cerinţe agrotehnice
Arătura. După eliberarea terenului se execută arătura de toamnă la adâncimea de 18-20 cm şi se face discuitul dacă solul este bulgăros. Ideal
ar fi ca solul să fie umectat de ploaie în vederea asigurării optime a patului germinativ. Se face o singură trecere cu combinatorul în preziua
semănatului triticalelor de toamnă.
Fertilizarea. Se poate face o fertilizare cu 90 kg azot s.a /ha şi 80 kg fosfor s.a./ha (N90:P80:0).
Norma de sămânţă depinde de soi, MMB, capacitatea de germinaţie, în general 200 kg/ha.
Soiurile şi semănatul. Din gama soiurilor valoroase obţinute la Institutul de Cereale şi Plante Tehnice de la Fundulea, se recomandă cu
prioritate, pentru zonele colinare, soiurile Haiduc, Gorun sau Stil. Tot bun este şi soiul Plai. Adâncimea de semănat este de 6 cm.
Tratamentul seminţelor
Se face în mod preventiv în vederea combaterii de boli (mălura comună şi fuzarioza plantulelor) şi dăunători (vermi-sârmă, gândac ghebos);
se vor folosi obligatoriu unul dintre următoarele insectofungicide: Protilin AL 81 PUS (3kh/t); Sumidan (1,8 l/t); Sumidan Forte (2l/t);
Tirametox 90PTS (3KG/T); Tirametox 625 SC (3,75l/t); Tiramet 600 SC (3l/t); Tiramet 60 PTS (3kg/t).
Combaterea dăunătorilor după alte premergătoare decât cerealele păioase se face cu insecticide: Lindan 400 SC (2,25l/t); Lindan HC (1.35l/t)
Pentru combaterea rozătoarelor din câmp se poate utiliza produsul Baraki.
În perioada de vegetaţie contra dăunătorilor se pot aplica tratamente cu unul dintre următoarele produse: Actara 35 WG (0.06l/ha); Decis 2,5
EC (0.02-0,05%); Decis 25 WG (0,2-0,3l/ha); Fastac (0,01-0,02l/ha); Karate 2,5 EC (0,2-0,4l/ha); Mopsilan (0,06-0,125l/ha).
Combaterea buruienilor se face cu Icedin Super (1l/ha) sau Oltisan Extra
(1 L/HA).
Recoltarea se face în pârgă. Atenţie! – triticalele au tendinţa de a încolţi în spic în perioadele ploioase, de aceea se va avea în vedere stadiul
cunoaşterii fazei de recoltare.
În ani normali ca regim de precipitaţii se pot obţine producţii de peste 6.000 kg/ha. Anterior depozitării se face lopătarea boabelor pentru
 uscare.
Depozitarea producţiei se face în spaţii închise, ventilate şi bine aerisite.
Pentru combaterea insectelor din depozite se utilizează unul dintre următoa rele produse: Actelic (0,05-0,1%); Fendona (2-3%).

Tehnologie de Cultura a cartofului

Lucrarile solului
Aratura cat mai tampuriu posibi, in functie de umiditatea solului, pentru a nu scoate bolovani; 30-32 cm +10 cm subsolaj;
Pregatirea terenului: lucrat cu combinatorul la 10-12 cm (cartofi de vara, toamna)
Pregatirea materialului de plantat
Sortat si calibrat: inainte de plantare cu 1-2 zile (vara , toamna); manual,
Incoltirea materialulului de plantat la cartofii timpurii si extratimpurii: cu 30-40 inainte de plantare; in spatii de
incoltire; material sortat si calibrat; in ladite; 16-18 grade primele doua saptamani; 8-10 grade C pana la plantare.
Plantatul cartofilor
 epoca: 20.03 zona I de cultura; 30.03 zona II; 5.04 zona III.
 adancime: 4-6 cm (calibru 30-40 mm); 8-10 cm (calibru 45-60 mm);
 densitate: 60 mii/ha (calibru 30-40 mm); 50 mii/ha (calibru 45-60 mm);
 norma de samanta: 3000 kg/ha (calibru 30-40 mm); 4000 kg/ha (calibru 45-60 mm);
 distanata intre randuri: 70-75 cm.
Intretinerea culturii de cartofi
Fertilizarea chimica: 120 N, 80 P2O5, 130 K20
Erbicidarea: Gesagard 4 kg/ha + Dual 500 CE 4 l/ha dupa plantare;
Intretinerea culturii: 1-2 prasile si rebilonare ;
Recoltarea
Cartofi de toamna: 1 septembrie - 5 octombrie;

Tehnologia de cultura vegetala

Lucrarile solului
Pentru culturile de cereale paioase
- dupa premergatoare timpurii, se ara imediat la 18-20 cm in agregat cu grapa stelata sau se lucreaza
cu grapa cu discuri, iar dupa 10-15 zile, cand mijloacele mecanice sunt disponibile, se efectueaza
aratura. Patul germinativ se pregateste in preziua semanatului, prin lucrari cu combinatorul sau cu
grapa cu discuri;
- dupa premergatoare care elibereaza terenul tarziu, lucrarile solului se diferentiaza astfel:
• cand solul este suficient de umed, se lucreaza cu grapa cu discuri si grapa cu colti, iar ultima lucrare
se executa cu combinatorul;
• in toamnele secetoase, precum si in situatia cand sunt cantitati reduse de resturi vegetale, aratura
poate fi inlocuita prin lucrari repetate cu grapa cu discuri
Pentru a evita compactarea solului in adancime se va alterna adancimea de lucru a solului, atat in
cazul araturii, cat si al discuirilor repetate; de asemenea se va schimba directia de lucrare a solului
pentru a se evita denivelarea terenului.
Pentru culturile de prasittoare:
- aratura se executa imediat dupa eliberarea terenului, la adancimi intre 22-28 cm, adancimea fiind mai
mare pe terenurile puternic imburuienate si cu multe resturi vegetale;
- terenurile nearate din toamna se pot pregati prin discuire sau aratura, in functie de cantitatea de
resturi vegetale; imediat dupa aceasta, se pregateste patul germinativ. Pentru 0 mai buna uniformitate a
nivelarii araturii, se recomanda sa se are perpendicular pe directia araturii din anul precedent, aratura
fiind efectuata obligatoriu cu plugul in agregat cu grapa stelata.
- pe solurile superficiale, adancimea araturii se limiteaza la grosimea stratului de humus;
- pe terenurile in panta, aratura se executa pe directia curbelor de nivel;
Pregatirea patului germinativ:
- aceasta lucrare trebuie realizata printr-un numar redus de lucrari, care sa rascoleasca solul cat mai
putin, pentru a reduce
pierderile de apa prin evaporare;
- in cazul desprimavararii timpurii, se grapeaza ogoarele numai pe terenurile zvantate;
- pe solele puternic imburuienate si cu cantitati mari de resturi vegetale, se lucreaza cu grapa cu
discuri in agregat cu grapa
cu colti sau cu lame nivelatoare.
Ultima lucrare de pregatire a patului germinativ se executa in ziua sau preziua semanatului, cu
combinatorul, pentru a impiedica imburuienarea terenului inainte de rasarirea culturii.
Samanta si semanatul
La semanat se foloseste numai samanta certificata din soiurile zonate, cu puritate si capacitate de
germinatie corespunzatoare.
Epoca de semanat
La culturile de cereale paioase, semanatul se va realiza in 10-15 zile, astfel incat de la data semanatului
pana la
venirea inghetului, suma gradelor termice sa fie de 5.00-5.50 grade C, pentru a se realiza infratirea
plantelor si pregatirea acestora pentru iernare. Perioada optima de semanat se situeaza in majoritatea
anilor intre 25 septembrie-5 octombrie, putand fi decalata cu 5-7 zile mai devreme sau mai tarziu,
corespunzator conditiilor climatice ale anului respectiv.
La culturile de prasitoare, semanatul va in cepe atunci cand in sol, la adancimea de semanat, se
realizeaza 8-10 grade C pentru porumb
Densitatea optima la seman Pentru culturile de cereale paioase, se asigura 0 densitate a boabelor
germinabile de 450-550/m2.
La culturile de prasitoare, pentru porumb se vor asigura 45-60 mii plante recoltabile/ha la hibrizii
timpurii, 40-55 mii
plante recoltabile/ha la cei semitimpurii si 40-50 mii plante recoltabile/ha la cei tardivi;
Distanta intre randuri
La cerealele paioase, se seamana la 0 distan\a de 12,5 cm intre randuri, care se asigura masini.
La culturile prasitoare: la porumb - 70 cm intre randuri;
Lucrarile de intretinere a culturii
La culturile de cereale paioase
- combaterea buruienilor, prin erbicidare pe intreaga suprafata a culturii;
- combaterea bolilor ai daunatorilor,
La culturile prasitoare:
- combaterea buruienilor - prin erbicidare, precum si prin prasile mecanice si manuale.
Rezultatele cele mai bune si mai economice in combaterea buruienilor se obtin prin utilizarea metodei
de lupta integrata.
Recoltarea
La cultura cerealelor paioase in zona colinara recoltarea poate incepe mai devreme, cand umiditatea
boabelor a atins 18%; in acest caz trebuie luate masuri de uscare prin lopatare, aerare activa,
solarizare, etc., deoarece depozitarea boabelor la 0 umiditate mai mare de 15% chiar pe 0 scurta
perioada, poate influenta negativ germinatia si calitatea de panificatie.
Recoltarea va trebui realizata intr-o perioada mai scurta, datorita pierderilor prin scuturare care sunt
mai mari in zona colinara datorita unei frecvente mai ridicate a ploilor.
Pentru porumb, recoltarea mecanizata sau manuala sub forma de stiuleti incepe cand umiditatea
boabelor a ajuns la 32-34% si se termina cand aceasta este de 25-27%. Dupa aceasta faza, recoltarea
stiuletilor se face manual, pentru a se evita pierderile prin scuturarea boabelor.
 Cultura cepei prin semanat direct in camp.
In cazul semanatului din toamna este necesar ca plantele din culturile premergatoare sa elibereze terenul cat mai repede,
permitand executarea lucrarilor de pregatire a solului.
Daca se seamana toamna se executa aratura de toamna si se grapeaza imediat, se lasa sa se aseze cateva zile pamantul
sau se tavalugeste solul.
Cand se seamana primavara, aratura din toamna se lasa negrapata, iar primavara se lucreaza cu cultivatorul sau cu
combinatorul. Cele mai bune rezultate se obtin cand pregatirea terenului se face din toamna.
Cultura se infiinteaza toamna tarziu, in ultima decada a lunii noiembrie, sau primavara devreme intre 1-10 martie.
Cantitatea de samanta pe ha depinde de cat de performanta este masina de semanat, de tipul de samanata
folosit (calibrata, drajata), de tipul de sol, de conditiile locale de clima, de schema de infiintare a culturii, aceasta in nici un caz
sa nu depaseasca 5 kg/ha.
Se seamana 2 benzi a cate 2 randuri la distante de 20 cm, iar intre benzi se lasa 44 cm.Adancimea de semanat este de 2-3
cm.
Primavara timpuriu cand terenul permite deplasarea tractoarelor si agregatelor, se distruge crusta formata pentru a da
posibilitatea plantelor sa rasara, fara a fi dezradacinate.Se mai aplica 3-4 prasile mecanice si cel putin una manuala.
O atentie deosebita se acorda distrugerii buruenilor prin erbicidarea cu diferite produse cum ar fi: Pantera 40 EC se aplica
postemergent in cantitate de 1,5 l/ha la 200-300 l apa/ha, actioneaza asupra buruenilor monocotiledonate perene, Fusilade Forte
se aplica tot postemergent in cantitate de 0,8 l/ha impotriva buruenilor monocotiledonate anuale si in cantitate de 1,0 l/ha
impotriva buruenilor monocotiledonate perene.
Cand plantele au 3-4 frunze, se efectueaza rarirul pe rand, la distant de 3,5-4 cm.
Formarea bulbilor incepe cand plantele au 1-2 frunze de aceea este bine ca in aceasta perioada sa se efectueze 1-2
ferilizari si 6-8 udari cu cantitati mai mari de apa decat la ceapa de arpagic.In vederea maturarii si uscarii tunicilor exterioare,
inainte de recoltare cu 3-5 saptamani se sisteaza atat fertilizarea cat si irigarea si este recomandata tavalugirea culturii.

Irigarea.
Se recomanda irigarea prin aspersie, care da rezultatele cele mai bune, asigurand o aprovizionare uniforma a solului cu
apa. La ceapa semanata direct, umiditatea in sol variaza in functie de faza de vegetatie. Dupa cum se cunoaste, in faza a II-a
de crestere a plantelor (aparitia primei faze adevarate), acestea incep sa-si pregateasca singure hrana.
Aceasta este perioada cea mai critica pentru plantulele de ceapa, si impune o umiditate in sol de 80-90 % din capacitatea de
camp, si cantitati insemnate de substante nutritive in stratul superficial al solului.
Dupa aceasta faza, umiditatea solului trebuie sa fie constanta, 70-80 % din capacitatea de camp, pana la sistarea completa
a cresterii frunzelor in sistemul radicular, dupa care trebuie sa scada la 60-70 % pana la recoltare.
Nu se poate recomanda aplicarea unui anumit numar de udari pe timpul perioadei de vegetatie, acesta depinzand de
numarul si volumul precipitatiilor care au loc de la rasarire la sistarea completa a cresterii frunzelor si a sistemului radicular.
In cazul infiintarii culturii de toamna, dupa semanat este necesar sa se irige, pentru a realiza o germinatie rapida si uniforma.
Daca toamna este uscata, plantele tinere nu vor forma 3-4 frunze pana la inghet fara o irigare adecvata. In mod normal,
primavara ceapa care a trecut peste iarna nu are nevoie de irigatie, dar in cazul unei primaveri uscate, acest lucru este necesar.
Fertilizarea.
 In cazul semanatului din toamna unui sol obisnuit i se va administra inaintea semanatului 50-60kg P2O5/ha, 180kg
K2O/ha si 65kg N/ha. In cazul in care se seamana cu o semanatoare prevazuta cu fertilizatoare, atunci se recomanda ca azotul
sa se administreze o data cu semanatul localizat pe rand, nu mai mult de 50kg azotat de amoniu la hectar.
Se recomandam a se folosi doar 1/3 de N inainte de semanat sau in momentul semanatului si 2/3 cand plantele pornesc
din nou in crestere dupa perioada de iarna, la inceputul lunii martie 30kg N/ha, si apoi la jumatatea lunii aprilie 55kg N/ha.
Plantele pot intra in iarna cu un sistem radicular puternic si un habit scurt.
Daca se foloseste in toamna prea mult azot, acesta poate reduce rezistenta la inghet a plantelor. Trebuie avut grija la
fertilizarea cu potasiu deoarece acest element mineral este necesar pentru toleranta la inghet. In cazul semanatului din
primavara recomandam aplicarea azotului in etape: 2/3 inainte de semanat sau o data cu semanatul si 1/3 cand plantele de
ceapa au atins o inaltime de aproximativ 10 cm.
Aplicarea unei cantitati mici de N inainte de semanat va avea ca rezultat obtinerea unor plante tinere neuniforme.
Azotul in exces poate cauza gatuiri si ingrosari ale frunzelor, foliaj abundent, precum si bulbi mici si de o calitate mai slaba
ce nu garanteaza o pastrare buna.
Absenta potasiului din sol poate cauza incetinirea cresterii, ingrosarea gatului, un verde foarte inchis si aparitia unor necroze
pe marginile frunzelor imbatranite. Se pot administra peste 440kg K2O/ha pe solurile fara potasiu disponibil. Normal se
administreaza 200-225kg K2O/ha, ceea ce reprezinta aproximativ 550kg sulfat de potasiu si 30% magneziu necesar pentru
echilibru cu potasiu.
Deficienta de magneziu se poate manifesta pe solurile calcaroase usoare si pe solurile cu prea mult fosfor. O fertilizare
foliara cu 1,5% solutie de sulfat de magneziu, aplicata seara inainte de apusul soarelui va preveni aparitia unor simptome
nedorite pe frunze si poate rectifica deficitul.
Lipsa magneziului disponibil se observa foarte bine atunci cand foliajul este redus, cu frunze atarnate si striatii galbene pe
frunze.
Afanarea solului.
In timpul perioadei de vegetatie este foarte importanta si se realizeaza prin prasile mecanice si daca este cazul
manuale (numai daca trebuie distruse buruienile). In urma unor ploi torentiale sau a efectuarii irigatiilor prin aspersie se poate
forma o crusta puternica la suprafata solului care favorizeaza acumularea de bioxid de carbon in sol la nivelul radacinilor,
inhiband absorbtia apei si a sarurilor minerale.
Recoltarea se poate realiza manual cat si mecanizat in prima jumatate a lunii septembrie.Se recolteaza cand bulbii au ajuns
la un grad de dezvoltare specific soiului si peste 80 % din plante au rozetele inclinate la pamant.
Daca se intarzie recoltarea, calitatea productiei se poate deprecia, bulbi sunt expusi la incoltire si la atacul bolilor.

TEHNOLOGIA CULTIVARII LEGUMELOR

Pregătirea seminţelor în vederea însămânţării
- tratarea seminţelor pentru a preveni transmiterea unor boli şi dăunători este obligatorie, şi se asigură prin numeroase procedee
fizice şi chimice, respectând dozele;
Lucrările de întreţinere a răsadurilor
- repicatul răsadului denumeşte operaţiunea prin care se redimensionează spaţiul de nutriţie a plantulelor, pe parcursul pregătirii
lor ca răsad;
- lucrările de îngrijire după repicat constau în dirijarea temperaturii, umidităţii, în aplicarea tratamentelor şi a fertilizarii răsadurilor;
- călirea răsadului se face în funcţie de data plantării şi de vârsta răsadului; - tratamentele pentru combaterea bolilor şi
dăunătorilor se fac în funcţie de tipul culturii şi de agentul patogen;
Pregătirea răsadurilor pentru plantarea în câmp
- dimensionarea şi configurarea spaţiului nutritiv pentru plante, trebuie adaptate la cerinţele impuse de mecanizarea lucrărilor, la
caracteristicile maşinilor existente în dotare;
- răsadurile se scot, se sortează, se fasonează şi se mocirlesc dacă nu se află în ghivece nutritive;
- metoda de plantare este dependentă de modul cum s-au produs răsadurile şi se alege pe baza aprecierii condiţiilor concrete de
lucru.
Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturii legumicole
a. nivelarea de întreţinere se execută anual, înaintea fertilizării şi arăturii de bază şi urmăreşte întreţinerea nivelării capitale prin
corectarea denivelărilor care au apărut în urma efectuării lucrărilor în perioada de vegetaţie la cultura anterioară;
b. fertilizarea organică a terenului
- se efectuează în funcţie de specia cultivată, producţia planificată şi gradul de aprovizionare a solului în elemente fertilizante;
- cantităţile de îngăşăminte chimice se aplică în funcţie de cultură şi de planta premergătoare;
c. arătura de bază
- se execută toamna, după fertilizarea de bază, la diferite adâncimi (maxim 30 cm) în funcţie de epoca de înfiinţare a culturii şi
specia cultivată;
- arătura se execută concomitent cu fertilizarea organică, la momentul optim şi se realizează uniform pentru cultura care se
înfiinţează;
d. fertilizarea cu îngrăşăminte chimice
- fertilizarea de bază cu îngrăşăminte chimice cu solubilizare lentă, se efectuează diferenţiat în funcţie de consumul specific
culturii şi nivelul de producţie, ţinând cont de gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive;
e. pregătirea patului germinativ
- pentru reducerea consumurilor de energie şi în vederea evitării tasării solului se recomandă folosirea de agregate complexe,
care realizează comcomitent mobilizarea, erbicidarea, fertilizarea, modelarea şi semănatul la o singură trecere;
- pregătirea patului germinativ se efectuează în funcţie de epoca de înfiinţare a culturii;
- modelarea solului asigură irigarea prin brazde şi uşurează mecanizarea lucrărilor de înfiinţare, întreţinere şi recoltarea
culturilor;
- deschiderea rigolelor în vederea modelării terenului, se efectuează în funcţie de specie;
6. Înfiinţarea culturii legumicole
a. semănatul în câmp
- epoca de însămânţare este diferită, în funcţie de cerinţele speciei legumicole faţă de temperatură şi perioada când trebuie
realizată producţia;
- seminţele sunt pregătite corespunzător în vederea semănatului, conform tehnologiei;
- metodele de semănat se stabilesc diferenţiat, în funcţie de tehnologia de cultură a speciilor;
- adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de specie, caracteristicile terenului, epoca de semănat;
- norma de sămânţă se stabileşte în funcţie de desimea plantelor la ha şi valoarea culturală a seminţelor;
b. plantarea răsadurilor de legume
- epoca de plantare se stabileşte în funcţie de particularităţile speciei şi a soiurilor, a sistemelor de cultură corelate cu factorii
climatici;
- plantarea se execută numai pe terenul pregătit corespunzător, conform tehnologiei pentru fiecare specie în parte;
- schema de plantare se stabileşte în funcţie de particularităţile de creştere ale soiurilor şi hibrizilor şi de destinaţia culturilor;
- asigurarea unei densităţi optime prin lucrarea de completare a golurilor;
- asigurarea unui regim hidric adecvat tipului de cultură prin udări după plantarea răsadului, cu norme corespunzătoare fiecărei
specii;

Tehnologia de cultivare la dovleac (bostan):

Ca plante premergatoare foarte favorabile pentru cultura de dovleac comestibil sunt indicate urmatoarele culturi: lucerna, trifoiul (in
primul an de destelenire), mazarea si fasolea; bune premergatoare sunt radacinoasele si bulboasele. In ceea ce priveste pregatirea terenului,
lucrarile sunt asemanatoare celor executate pentru familia cucurbitaceelor, intelegand prin aceasta urmatoarele: in toamna se executa discuitul
pentru desfiintarea culturii premergatoare, nivelarea de exploatare fertilizarea de baza si aratura adanca la 28-32 cm; in primavara, cu circa
doua saptamani inainte de infiintarea culturii de dovleac comestibil se vor executa urmatoarele lucrari: grapatul araturii, fertilizarea de
primavara cu cantitati de circa 100-150 de kilograme de azotat de amoniu la hectar si 50-75 de kilograme de sulfat de potasiu la hectar.
Epoca optima de semanat pentru cultura dovleacului comestibil este ultima decada a lunii aprilie, cu o norma de semanat de 8-10
kilograme de samanta la hectar. Adancimea de semanat este la 3-4 cm, iar semanatul se face manual, in cuiburi, la distanta de 3 x 1 metri, cu
2-3 seminte semanate la cuib;
Deschiderea rigolelor de udare se poate face mecanic, anterior semanatului sau imediat dupa semanat, cand plantele au rasarit si se
observa foarte bine directia randurilor de plante, in vederea protejarii plantelor rasarite.
In ceea ce priveste lucrarile de ingrijire, acestea incep imediat dupa rasarire, cand se executa raritul plantelor pe cale manuala, acolo
unde semanatul s-a executat manual, in cuiburi, lasand in cuib 1-2 plante.
In vederea combaterii buruienilor din cultura, se executa prasitul mecanic de 2-3 ori, pana cand plantele de dovleac acopera intervalele
dintre randuri.
De asemenea, se poate executa si prasitul manual, pe rand, de 1-2 ori, in functie de aparitia buruienilor. Irigarea culturii de dovleac
comestibil se face de 3-4 ori in timpul vegetatiei, in special in perioada de crestere intensa a fructelor, cu norme mai mici la inceputul
vegetatiei, de circa 200-300 de metri cubi la hectar, ajungand pana la norme de 500-600 metri cubi la hectar in timpul formarii si dezvoltarii
fructelor
Recoltarea la bostan:
Recoltarea fructelor de dovleac comestibil se face cand fructele au ajuns la maturitate. In mod normal, recoltarea se face in masa, dupa
caderea primei brume de toamna, cand se considera ca intreaga masa de fructe a ajuns la maturitatea tehnica, iar substantele zaharoase din
fruct au atins parametrii maximi.
Productia de fructe la dovleacul comestibil ce se poate obtine, in conditii normale, este de 15-20 de tone la hectar.
Boli la bostan sant mana dovleacului, fainarea, antracnoza, patarea bacteriana si ofilirea bacteriana si se aplica tratamente chimice cu
fungicide.
 Daunatori la bostan sant paianjenul rosu, paduchele verde si tripsul comun si metoda de combatere este prin aplicarea de insecticide.
Combatere buruieni la bostan se face chimic cu ierbicid sau prin prasire mecanica sau manuala.

Tehnologia de cultivare a vitei de vie

Întreținerea viței de vie
Se face dezmușuroit după plantare, arătura, lichidarea golurilor, precum și fertilizarea. Lucrările necesare pentru întreținerea viței
de vie:
 Dezmușuroitul se face primăvara timpuriu după ce temperatura nu mai scade sub 8-9 grade Celsius.
 Arătura de primăvară se face la 14-16 cm pentru afânarea solului
 Tăierea în uscat și copcitul - începând cu anul al doilea, în primăvară și se repetă în luna august.
 Instalarea mijloacelor de susținere – araci, spalieri, bolți.
 Plivitul și legarea lăstarilor – se face când lăstarii au ajuns la 8-10 cm și se lasă doar 3-4 la vițele riguroase și 2 la cele
dezvoltate
 Fertilizarea – se aplică doze moderate de îngrășăminte cu azot, fosfor și potasiu.
 Completarea golurilor – se face primăvara, folosindu-se vițe STAS
 Combaterea bolilor și dăunătorilor
Vița de Vie: Tratamente
Pentru producții de calitate, aplicarea tratamentelor este imperativă. La plantațiile de viță de vie se aplică tratamente cu
fungicide, insecticide, dar și erbicide.
Media tratamentelor cu fungicide la vița de vie în România este de 6-7 tratamente / sezon. Tratamentele se aplica preventiv
pentru a diminua cât mai mult pagubele produse de boli. Așadar, pentru o plantație sănătoasă, stropirea viței de vie se face pe
întreaga perioada de vegetație. Tratamentele se aplică și în funcție de condițiile climatice care pot favoriza apariția unei anumite
boli.
Vița de vie: combaterea buruienilor
Buruienile iau din nutrienții viței de vie și îi afectează dezvoltarea. Este foarte important ca tratamentele cu erbicid să fie aplicate
chiar în perioada de repaus, înainte să răsară buruienile. Erbicidul trebuie aplicat înainte ca buruienile să-și facă apariția.
Tăierea vitei de vie
Tăierea viței de vie este absolut necesară pentru o plantație sănătoasă. Este una dintre lucrările de bază în plantațiile de viță de
vie. Ea ajută la asigurarea unor producții superioare, atât cantitativ, cât și calitativ, dar contribuie și la simplificarea aplicării
celorlalte lucrări agrofitotehnice.
 Cele mai importante tipuri de tăieri sunt:
 Tăieri de formare (efectuate în primii ani de la plantare)
 Tăieri de rodire
 Tăieri de regenerare
 Tăieri speciale (în cazul viilor afectate de ger, grindină, secetă etc.)

Tăierile de rod la vița de vie

Se aplică în fiecare an și au scopul de a regla procesele de creștere și fructificare. Fără tăierile de fructificare nu se poate realiza
o exploatare eficientă a plantațiilor de viță de vie. Tăierea de rodire se execută în perioada repausului fiziologic, de la căderea
frunzelor toamna și până la dezmuguritul din primăvară.
Sistemul de tăiere mixt (Guyot) - se caracterizează prin folosirea ca element de producție a verigii de rod, reprezentând o
îmbinare a celor două sisteme (scurt și mixt). Este sistemul de tăiere cel mai răspândit, deoarece prin prezența coardelor se
asigură producția pentru anul în curs iar cepii vor asigura formarea lemnului de rod pentru anul următor
Recoltarea strugurilor
Recoltarea strugurilor se face manual. Nu se recolteaza pe arșiță ori în condiții de precipitații. În cazul strugurilor pentru vin,
momentul culesului este determinat de maturitatea tehnologică a strugurilor, în funcție de diferite aspecte precum conținutul de
zahăr. Acestea influențează procesul de fermentație, aciditatea, greutatea boabelor.
Recoltarea strugurilor se face toamna, însă coacerea lor diferă din punct de vedere calendaristic de la un an la altul. Momentul
oportun se stabilește urmărindu-se evoluția coacerii strugurilor.

Tehnologia de cultura la lucerna masa verde si lucerna fan

Lucerna este 0 foarte buna planta amelioratoare, imbunatatind fertilitatea solului. Sunt considerate
premergatoare foarte bune atat cerealele de toamna si de primavara, cat si plantele furajere anuale care
elibereaza terenul pana la mijlocul toamnei. Sunt bune premergatoare hibrizii timpurii de porumb, cartofii
timpurii, sfecla de zahar si sfecla furajera.
Lucerna poate reveni pe acelasi teren dupa un interval de timp egal cu 0 data si jumatate cat s-a mentinut
cultura.
Ingrasaminte si amendamente
In conditii favorabile de cultura, lucerna isi asigura azotul necesar pe cale simbiotica si din rezervele
solului. Interventia cu ingrasaminte este necesara doar pe solurile sarace in materie organica (humus).
Lucrarile solului
Pentru lucerna semanata primavara se executa aratura cu plugul in agregat cu grapa pana la 25 octombrie
si pana la 10 august pentru lucerna semanata la inceputul toamnei. Adancimea optima a araturii este cea de
22-25 cm. in primavara aratura se discuieste , iar pregatirea patului germinativ se realizeaza in ziua
semanatului cu combinatorul
Samanfa si semanatul
Semanatul se executa in intervalul 1-15 martie. Cand desprimavararea se face cu intarziere, epoca de
semanat se decaleaza cu 10-12 zile. La cultura de lucerna se asigura 1000 boabe 1mp , cantitatea de
samanta fiind de 20-25 kg/ha. Semanatul se realizeaza la 12,5 cm intre randuri la 0 adancime de semanat de
1,5-2,5 cm.
Lucrarile de intrefinere a culturii
Combaterea integrata a buruienilor se face prin respectarea integrala a verigilor tehnologice si folosirea
erbicidelor.
Pentru combaterea bolilor si daunatorilor, de asemenea, se recomanda aplicarea metodelor de lupta
integrata. Aceasta se refera, pe langa aplicarea tratamentelor la samanta , la respectarea cu strictete a
elementelor tehnologice (roatia, epoca de semanat, densitatea, combaterea buruienilor).
Recoltarea
Epoca de recoltare este elementul tehnologic cel mai important, de care depinde atat nivelul productiei si
calitatea furajului, cat si perenitatea culturii.
Lucerna se recolteaza de mai multe ori in cursul perioadei de vegetatie, pe parcursul fazei de imbobocire,
iar coasele 2 si 3 cand 25-30% din plante sunt inflorite. Productia se baloteaza si se stivuieste in cazul cand
se recolteaza ca lucerna fan iar in cazul in care se recolteaza ca masa verde se foloseste direct in furajare
sau se conserva prin insilozare, dupa 0 palire prealabila de 2-3 zile

Intretinerea pasunilor
LUCRĂRI MINIME DE ÎNTREŢINERE ŞI FERTILIZARE
Curăţirea terenului, combaterea buruienilor ierboase şi a speciilor lemnoase invazive Prin lucrări de curăţire se îndepărtează de pe pajişti
pietrele, cioatele rămase după defrişarea arborilor, buturugile şi alte resturi vegetale aduse de ape şi alte lucrări. Acestea se execută manual şi
mecanizat în funcţie de pantă şi gradul de acoperire al terenului.
În marea lor majoritate, pajiştile naturale au suprafaţa denivelată datorită muşuroaielor, eroziunii şi alunecărilor de teren, lucrărilor de
defrişare a vegetaţiei lemnoase, scoaterea cioatelor, drenaj, desecare şi alte lucrări. Muşuroaiele înţelenite de origine animală şi vegetală sunt
principala cauză a denivelărilor pe pajiştile naturale. Cele de origine animală sunt formate de cârtiţe, furnici şi mistreţi. La început acestea
sunt de dimensiuni mici şi se măresc odată cu trecerea timpului, denivelând pajiştea şi îngreunând valorificarea ei, în special prin cosire.
Muşuroaiele de origine vegetală se formează pe tufele dese ale unor graminee, cum este târsa (Deschampsia caespitosa) şi ţăpoşica (Nardus
stricta) sau pipirig (Juncus sp.) de exemplu, cioate şi buturugi rămase în sol şi altele. Prin păşunat neraţional pe soluri cu exces de umiditate,
de asemenea se formează muşuroaie înţelenite după călcarea lor cu animale. În zona montană înaltă sunt de asemenea muşuroaie înţelenite
numite marghile care se datoresc efectului combinat de îngheţ- dezgheţ, păşunatului neraţional cu ovinele şi invaziei cu ţepoşică. Distrugerea
muşuroaielor anuale neînţelenite se face primăvara sau toamna prin lucrările obişnuite de grăpare a pajiştilor. Muşuroaiele înţelenite pot fi
distruse cu maşini de curăţat pajişti sau cu diverse alte unelte combinate care taie vertical muşuroiul, îl mărunţeşte şi îl împrăştie uniform pe
teren. În cazul unor pajişti cu densitate mare a muşuroaielor înţelenite după distrugerea lor rămân multe goluri care necesită a fi
supraînsămânţate cu amestecuri de ierburi adecvate. Nivelarea terenurilor de pe care s-au adunat pietrele, s-au scos cioatele, a celor erodate
sau cu alunecări se poate realiza cu nivelatorul, grederul sau buldozerul, în funcţie de gradul denivelărilor şi eficienţa lucrării. Pajiştile
naturale din zona păduroasă din regiunile de deal şi munte, sunt de origine secundară, vegetaţia ierboasă produsă de om şi animalele sale, este
în permanentă competiţie cu vegetaţia lemnoasă primară.
În absenţa lucrărilor anuale de curăţirii şi în urma folosirii neraţionale şi în special abandonul sau subîncărcarea cu animale, speciile lemnoase
se instalează treptat pe pajişti, mărindu-şi gradul de acoperire de la un an la altul
Combaterea buruienilor este una din măsurile importante de îmbunătăţire a covorului ierbos degradat, atât de invazia până la dominantă a
unor specii de graminee nevaloroase cum sunt: ţepoşica (Nardus stricta), bărboasa (Botriochloa ischaemum), târsa (Deschampsia caespitosa)
sau sadină (Chrysopogon gryllus) cât şi a unor specii din alte familii care pot fi dăunătoare sau toxice ca ştirigoaia, brânduşa de toamnă, coada
calului, feriga mare, aliorul, pipirigul, şteviile şi multe altele. Pe pajiştile dominate de graminee perene nevaloroase se folosesc metode
radicale de schimbare a covorului ierbos prin înfiinţarea unor pajişti semănate. La fel se procedează şi pe pajiştile puternic invadate cu specii
din alte familii, dacă terenul o permite. Combaterea speciilor din alte familii se face prin cosiri repetate, măsură care epuizează rezervele
acumulate în rizomi şi bulbi
Aplicarea fertilizanţilor organici pe pajişti Una din problemele cheie de întreţinere a pajiştilor o constituie fertilizarea cu îngrăşăminte
organice produse de animale în sezonul de păşunat sau stabulaţie. În sezonul de păşunat dejecţiile animalelor sunt răspândite direct pe pajişti
prin târlire sau locurile de odihnă sub cerul liber sau se acumulează în adăposturile pentru animale sub formă semilichidă (dejecţii + apă) sau
solidă (dejecţii + aşternut paie, rumeguş,etc.) care se împrăştie apoi pe teren

Tehnologia aplicata pentru iarba temporara (pajiste temporara)

Obtinerea unor productii cat mai ridicate de furaje de pe pajistile temporare depinde în mare masura de speciile si soiurile folosite, de
tipurile de amestecuri, fertilitatea solurilor.
In comparatie cu tehnologiile aplicate la alte culturi agricole, prin tehnologii adecvate in covorul vegetal peren se poate realiza cel
mai rapid si mai complex echilibru ecologic pe lantul trofic sol – planta – animal – om. Tinand seama de aceste considerente, valoarea
covorului vegetal format din graminee si leguminoase perene, ca resursa naturala cu utilitate practica pentru om, capata conceptului de
dezvoltare durabila.
Asupra productivitatii si calitatii pajistilor actioneaza atat factorii naturali (sol-clima-planta) cat si factorii tehnologici, din care
fertilizarea are un rol important.
Aplicarea gunoiului de grajd pe pajişte este necesara deoarece acesta este un ingrasamant organic complet, care imbogateste
solul in elemente nutritive, microelemente, microorganisme, etc. La aplicarea unei doze medii de 30 t/ha gunoi de grajd se aduce în sol 150
kg azot, 60 kg fosfor, 180 kg potasiu, 90 kg calciu, si peste 7000 kg materie organică. Continutul mai redus de fosfor face ca sa se
recomande ca odată cu gunoiul de grajd să se încorporeze in sol si 25-30 kg fosfor.
Amestecul de graminee si leguminoase perene si fertilizarea au influenţat compozitia chimica a furajului. Cantitatea de proteina bruta
creste odata cu mărirea cantitati de azot osciland intre 12,8 -15,8%. Structura amestecului influenţeaza pozitiv continutul in proteina bruta a
furajului.

TEHNOLOGIA DE CULTURA FLOAREA SOARELUI

Amplasarea culturii
Floarea-soarelui întruneşte condiţii favorabile pe solurile cu valoarea pH-ului cuprinsă între 6,8 şi 8,0, profunde, cu textură mijlocie, care
înmagazinează şi păstrează bine apa, fără exces de umiditate. Premergătoarele favorabile pentru cultura de floarea-soarelui sunt culturile
timpurii (cereale de toamnă, care asigură o rezervă de apă în sol), precum şi cele târzii (cultura de porumb). Organizarea asolamentelor este o
cerinţă obligatorie pentru diminuarea atacului de boli, dăunători şi a infestării cu buruieni, reducerea necesarului de pesticide şi obţinerea de
producţii ridicate de floarea-soarelui.

Fertilizarea
Pentru realizarea de recolte superioare cantitativ, calitativ şi economic, o importanţă deosebită o prezintă starea de aprovizionare a solului cu
elemente nutritive. Azotul este elementul determinant pentru creşterea plantei de floarea-soarelui. De asemenea, excesul de azot este dăunător
prin următoarele fenomene: frunzele sunt prea suculente, supuse atacului de boli, aparat vegetativ prea dezvoltat, în detrimentul producţiei de
sămânţă , sensibilitate la secetă şi la cădere etc. O importanţă deosebită o prezintă starea de fertilizare cu fosfor, cerinţele culturii fiind
deosebit de ridicate.

Se aplica
- toamna înainte de arat, pe solurile cu resturi vegetale, pentru a favoriza mineralizarea acestora, precum şi pe solurile cu textură luto-
argiloasă sau argilo-lutoasă;
- la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul se folosesc îngrăşăminte complexe; în timpul vegetaţiei, când plantele
au înălţimea de 15-20 cm, o dată cu praşila mecanică.
Dintre sursele de azot, floarea-soarelui valorifică bine, în afară de gunoiul de grajd, şi îngrăşămintele complexe, urea, nitrocalcarul (pe
solurile slab acide), azotatul de amoniu (pe terenurile cu reacţie neutră sau slab alcalină) şi, indiferent de reacţia solului, îngrăşămintele lichide
cu azot. La prepararea amestecurilor dintre îngrăşămintele lichide şi erbicide se va avea în vedere ca îngrăşămintele lichide să se adauge peste
soluţia de erbicide. Plantele de floarea-soarelui prezintă, uneori, semne de suferinţă specifice dezechilibrelor de nutriţie cu microelemente,
mai frecventă fiind carenţa de molibden (în primăverile secetoase), carenţe care se combat prin încorporarea, o dată cu lucrările de bază ale
solului, a unei cantităţi de 0,5-1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,75-1,5 kg/ha molibdat de sodiu.

Lucrările solului Adâncimea arăturii va fi de 22-25 cm pe solurile puternic îmburuienate sau cu cantităţi mari de resturi vegetale, precum şi
pe solurile compacte. Pe terenurile normale, adâncimea arăturii va fi de numai 22 cm şi chiar mai redusă pe solurile cu strat arabil subţire.
Sămânţa şi semănatul
Sămânţa folosită la semănat trebuie să fie din generaţia F1, obţinută în anul precedent şi care să nu conţină seminţe sparte, seminţe de lupoaie,
seminţe atacate de boli de putrezire.

Epoca de semănat - semănatul începe atunci când în sol se realizează pragul minim de temperatură pentru germinarea seminţelor de floarea-
soarelui (7,5 grade Celsius) la adâncimea de încorporare a seminţei. Întârzierea semănatului este însoţită de răsărirea neuniformă a plantelor,
din cauza reducerii umidităţii din sol şi a deplasării fazei de înflorire în perioada de secetă acută din a doua jumătate a lunii iulie, ceea ce
determină importante pierderi de producţie. Densitatea optimă de semănat se stabileşte în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu apă
în primăvară şi de talia hibridului cultivat. Densitatea optimă pentru cultura de floarea-soarelui în sistem neirigat este de 40-50 mii
plante/hectar. Distanţa între rânduri este de 70 cm, distanţă care asigură posibilitatea executării praşilelor mecanice pentru combaterea
 buruienilor în primele faze de creştere şi de dezvoltare a plantei. În condiţiile de cultură din ţara noastră, corelate cu cerinţele hibrizilor
cultivaţi, adâncimea de semănat va fi de 4-6 cm, în vederea asigurării apei, căldurii şi a aeraţiei necesare germinării seminţelor şi a răsăririi
rapide a plantelor.

Lucrările de îngrijire
Combaterea buruienilor - pentru a diminua infestarea cu buruieni a culturii, se va efectua o serie de lucrări mecanice şi chimice, cu rolul de
a reduce rezerva de buruieni din sol. În vară, după efectuarea arăturilor, imediat după recoltarea plantei premergătoare, ogoarele vor fi
menţinute curate de buruieni prin 1-2 lucrări de discuire. Pe terenurile infestate cu buruieni mono- şi dicotiledonate perene se recomandă
aplicarea în luna septembrie a unui tratament cu erbicide pe bază de Glifosat. Primăvara se vor executa 2-3 lucrări ale solului (grăpatul
arăturilor la desprimăvărare, lucrare cu discul în agregat cu lama nivelatoare şi grapa cu colţi şi, în preziua semănatului, o ultimă lucrare cu
combinatorul), în vederea asigurării patului germinativ, dar şi a combaterii buruienilor. După răsărirea florii-soarelui, la apariţia buruienilor se
execută praşilele mecanice şi manuale pe rând. Sunt necesare tratamente efectuate înainte de semănat şi imediat după semănat.

Recoltarea - recoltarea manuală se începe la o umiditate de 15-16%. Până la treierat, conţinutul în apă scade la 10-11%, prin uscare în câmp
sau pe suprafeţe amenajate. Recoltarea mecanizată se face la umiditatea seminţelor de 13-14% şi trebuie să se termine până la conţinutul în
apă de 10-11%. Morfologic, momentul recoltării mecanizate se poate stabili când 80-85% din calatidii au culoarea brună şi brun-galbuie, iar
restul de 15-20% sunt încă complet galbene. Recoltarea se face cu combine, dotate cu echipamente specifice recoltării florii-soarelui.

Cultura marului
Lucrarile de intretinere
 se executa taieri de intretinere si fructificare, precum si operatii in verde;
 mobilizarea solului pe rand sau sub protectia coroanei la 10-14 cm, toamna;
 prasit pe rand de 3-4 ori;
 cosirea ierburilor de pe interval;
 erbicidarea pe randurile de pomi
Protectia fiosanitara
 paduchele de San Jose (oua si afide) tratamente in noiembrie-decembrie;
 acarieni insecte defoliatoare tratamente in martie-aprilie;
 fainare, rapan, acarieni, insecte defoliatoare tratamente in aprilie;
 rapan, fainare, monilioaza, afide, insecte defoliatoare, acarieni tratamente in mai;
 paduchele de San Jose (oua si afide) tratamente in noiembrie-decembrie;
 rapan, fainare, monilioaza, afide, insecte defoliatoare, minatoare, acarieni afide paduchele din San Jose tratamente in
iunie iulie august si septembrie.
Recoltarea merelor
 Coacerea si recoltarea se fac esalonat, pe masura ce se coc fructele in septembrie-octombrie cand semintele incep sa se
brunifice;
Pastarea merelor
 merele se pastreaza in depozite (beci) cu temperatura de 0-3 grade C si umiditate de 80-95% cu aerisire
corespunzatoare.

Cultura prunului
Sistemul radicular la prun asigură o bună ancorare în sol, fără a impune mijloace de sustinere.
Plantatiile tinere de pruni:
La pomi tineri vom urmari prinderea pomilor, cresterea viguroasa, formarea coroanei, grabirea intrarii pe rod, apararea integritatii
acestora (evitarea ranirilor, rozaturile de iepuri, soareci, combaterea bolilor si daunatorilor).
Toate lucrarile sunt importante, dar taierile ocupa un loc aparte prin tehnicitatea lor, influentand puternic cresterile, rodirile si
calitatea fructelor.
Taierile constituie un ansamblu de operatiuni de taiere propriu-zisa si de inclinare, dresare, torsionare, strangulare, care se
executa in coroana pomilor cu scopul de a regla procesele de crestere si rodire.
Pomii netaiati intra mai repede pe rod, dar formeaza coroane mai dese, imbatranesc prematur, fructele raman mici si de calitate
slaba. Taierile au mai multe obiective, in functie de varsta pomilor si anume:
-de formare a coroanei se executa la pomii tineri
-de rodire si intretinere se executa pe toata durata de exploatare a livezii, cu scopul de a obtine productii mari si constante (an
de an), fructe de buna calitate.
-de corectare a coroanei la pomii rau taiati sau neglijati.
-de regenerare la pomii batrani sau imbatraniti.

Taierea se executa asupra diferitelor categorii de ramuri cu foarfeca sau cu fierastraul. Taierea se face prin:
-suprimarea, adica ramura este indepartata total de la inelul de crestere (nu se lasa ciot) si urmareste rarirea coroanei.
-scurtarea, respectiv se reduce din lungimea ramurii. Ramurile multianuale se scurteaza deasupra altei ramuri care va continua
cresterea, iar cele de un an deasupra unui mugure.

Toate operatiunile tehnice trebuiesc executate corect si la timpul potrivit:

-lucrari in uscat, adica se fac in perioada de repaus relativ, de toamna pana primavara si sant taieri de formare a coroanei.
-Fertilizarea plantatiei se realizeaza prin imprastierea uniforma a gunoiului si introducerea lui sub brazda la 25-30 cm, in toamna
sau primavara devreme, manual.
-Tratamentele contra principalelor boli si daunatori se realizeaza si in perioada de repaus vegetativ
-lucrari in verde, se fac in perioada de vegetatie cand pomii suporta mai usor taierile (isi vindeca mai bine ranile) si sant tot de
formare a coroanei sau corectare a coroanei. Suprimarea lastarilor consta in indepartarea de la baza a lastarilor crescuti in
pozitii necorespunzatoare si are ca efect stimularea cresterilor celorlalti lastari ramasi in coroana;
-Combaterea bolilor si daunatorilor se realizeaza si in perioada de inmugurire, pana la sfarsitul infloritului
-Inretinerea solului se realizeaza prin inierbarea pe intervalele dintre randuri, de-a lungul randurilor de pomi fiind mentinut ogorul
lucrat;
-Solul dintre pomi se intretine prin cosire, prasire si sapare
-Se aplica tratamentele fitosanitare impotriva bolilor si daunatorilor aferenti perioadei de vegetatie
-Se asigura pomilor necesarul de apa prin irigare daca este cazul .

Etape ale fluxului tehnologic aferent livezii de prun dupa intrarea pe rod :
Taierea crengilor, aplicarea ingrasamintelor si tratamentelor si intretinerea solului
Taierile in uscat se aplica in perioada de repaus a pomilor, in intervalul cuprins intre caderea frunzelor si umflarea mugurilor
pentru pornirea in vegetatie in primavara urmatoare;
Solul se intretine cu ajutorul plugului si grapei cu discuri. La intervale de 4-6 ani se face o afanare adanca a solului cu ajutorul
scarificatorului;
Crengile uscate sunt adunate, tocate si ingropate in sol pentru imbunatatirea acestuia cu substanta organica;
Fertilizarea plantatiei pe rod se realizeaza prin imprastierea uniforma a ingrasamintelor si introducerea lor sub brazda la 25-30
cm, in toamna sau primavara devreme, manual.
Tratamentele contra principalelor boli si daunatori se realizeaza si in perioada de repaus vegetativ
Perioada de realizare opereatiune: septembrie-noiembrie
Taieri in verde, stropirea livezii si intretinerea solului
Taierile in verde se aplica in timpul vegetatiei pomilor pentru a evita formarea unor ramuri in pozitii nedorite care ulterior ar trebui
eliminate prin taierile in uscat. Suprimarea lastarilor consta in indepartarea de la baza a lastarilor crescuti in pozitii
necorespunzatoare si are ca efect stimularea cresterilor celorlalti lastari ramasi in coroana;
Combaterea bolilor si daunatorilor se realizeaza si in perioada de inmugurire, pana la sfarsitul infloritului
Intretinerea solului dintre pomi este necesara deoarece caracterul multianual al pomilor diminueaza continutul in substante
organice, conduce la degradare prin tasare si limiteaza posibilitatile de ameliorare a calitatii solului;
Inretinerea solului se realizeaza prin inierbarea pe intervalele dintre randuri, de-a lungul randurilor de pomi fiind mentinut ogorul
lucrat;
Perioada de realizare opereatiune: martie-mai;
Lucrari de intretinere la pruni si sol
Solul dintre pomi se intretine prin cosire, prasire si sapare
Se aplica tratementele fitosanitare impotriva bolilor si daunatorilor aferenti perioadei de vegetatie
Se asigura pomilor necesarul de apa prin irigare daca este cazul .
Perioada de realizare opereatiune: mai-septembrie;
Recoltarea prunelor
Coacerea si recoltarea se fac esalonat, pe masura ce se coc fructele.
Fructele destinate consumului imediat in stare proaspata se transporta in ambalaje de capacitate mica, sortarea facandu-se o
data cu recoltarea, fapt ce reduce numarul de manipulari;
Fructele pentru consum in stare proaspata si cele destinate pastrarii se recolteaza in exclusivitate manual;
Fructele pentru industrializare se pot recolta si prin scuturarea prunilor.
Perioada de realizare opereatiune: septembrie-octombrie;

Cultura nucului
 Întreţinerea solului. Intervalul dintre randuri este mentinut inierbat
Fertilizarea: se face cu ingrasamant organic
Tăierile de întreţinere şi rodire constau în eliminarea ramurilor lacome, a celor concurente şi cu poziţii
necorespunzătoare, a celor care împiedică pătrunderea luminii în interiorul coroanei. De asemenea, se fac tăieri de reducţie
în ramurile de semischelet îmbătrânite, în vederea stimulării de creşteri noi cu potenţial productiv mai ridicat.
Nucul este o specie foarte sensibilă la tăieri. De aceea tăierile din perioada de repaus se vor face numai atunci când
pericolul apariţiei de temperaturi negative a scăzut. Tăierile executate prea devreme au repercusiuni negative asupra
pomului.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Bolile cele mai păgubitoare pentru nuc sunt: bacterioza nucului (Xanthomona
juglandis), antracnoza (Gnomonia leptostyla) care atacă lăstarii, frunzele, florile şi fructele.
Bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armilaria mellea şi Agrobacterium tumefaciens) care pot duce la
uscarea pomilor se combat prin măsuri profilactice.
Dăunătorii problemă ai nucului sunt: viermele nucilor (Carpocapsa amplona), păduchii ţestoşi (Eulecanium corni),
păduchii de frunze (Callaphis juglansis şiCronophis juglandicola), omizile defoliatoare (Operoptera brumata, Hiphontria
curea), acarienii (Aceria trestiota).
Pentru combaterea lor se aplică bioinsecticide şi bioacaricide specifice
Recoltarea şi valorificarea nucilor. Recoltarea nucilor se face după ce pe majoritatea fructelor apar crăpături în zona
punctului stilar si epicarpul se îndepărtează uşor. Recoltarea se face manual. Recoltarea manuală se face prin scuturare cu
prăjina. În acest scop de axul pomului se leagă un lemn gros care să depăşească înălţimea pomului de vârful căruia se leagă o
funie groasă cu care se lovesc ramurile de jur împrejur.
Adunatul nucilor se face manual. Imediat după decojire fructele se usucă până se reduce umiditatea de la 30-40% la 5-
8%. După uscare nucile se sortează.
Tehnologie de cultura pomi fructiferi
Principalele etape ale fluxului tehnologic aferent livezii :
Etapa 1 – Taierea crengilor, aplicarea ingrasamintelor si tratamentelor si intretinerea solului
 Taierile in uscat se se aplica in perioada de repaus a pomilor, in intervalul cuprins intre caderea frunzelor si umflarea mugurilor pentru
pornirea in vegetatie in primavara urmatoare;
 Solul se intretine cu ajutorul plugului si grapei cu discuri. La intervale de 4-6 ani se recomanda o afanare adanca a solului cu ajutorul
scarificatorului;
 Crengile uscate sunt adunate, tocate si ingropate in sol pentru imbunatatirea acestuia cu substanta organica; totusi, resturile anuale de
biomasa pomicola sunt relativ mici si este necesara o fertilizare suplimentara;
 Fertilizarea plantatiei pe rod se realizeaza prin imprastierea uniforma a ingrasamintelor si introducerea lor sub brazda la 25-30 cm, in
toamna sau primavara devreme. In cazul marului si prunului fertilizarea se realizeaza mecanizat, in timp ce pentru celelalte culturi se
foloseste doar munca manuala.
 Tratamentele contra principalelor boli si daunatori se realizeaza si in perioada de repaus vegetativ
  Perioada de realizare opereatiune in functie de cultura: septembrie-noiembrie
Etapa 2 – Taieri in verde, stropirea livezii si intretinerea solului
 Taierile in verde se aplica in timpul vegetatiei pomilor pentru a evita formarea unor ramuri in pozitii ndedorite care ulterior ar trebui
eliminate prin taierile in uscat. Suprimarea lastarilor consta in indepartarea de la baza a lastarilor crescuti in pozitii necorespunzatoare si
are ca efect stimularea cresterilor celorlalti lastari ramasi in coroana;
 Combaterea bolilor si daunatorilor se realizeaza si in perioada de inmugurire, pana la sfarsitul infloritului
 Intretinerea solului dintre pomi este necesara deoarece caracterul multianual al pomilor diminueaza continutul in substante organice,
conduce la degradare prin tasare si limiteaza posibilitatile de ameliorare a calitatii solului;
 Inretinerea solului se poate realiza prin mai multe sisteme, fiecare cu avantaje si dezavantaje. Se va aplica sistemul ogorului combinat
(mentinerea permanenta a solului, atat pe intervalele dintre randuri cat si intre pomi pe rand, afanat la suprafata, fara buruieni si crusta
combinata cu erbicidarea terenului pentru mentinerea curatenii) si sitemul inierbarii temporare (inierbarea este temporara si partiala, de-a
lungul randurilor de pomi fiind mentinut ogorul lucrat);
 In cazul livezilor intensive de mar intretienrea solului sub forma de benzi inierbate de 2 m latime, pe intervalul dintre randuri, alternand cu
ogorul lucrat, grabeste intrarea pomilor pe rod, asigura productii mari de fructe si usureaza efectuarea lucrarilor cu mijloace mecanice;
 Perioada de realizare opereatiune in functie de cultura: martie-mai;
Etapa 3 – Lucrari de intretinere la pomi si sol
 Solul dintre pomi se intretine prin cosire, prasire si sapare
 Se aplica tratementele fitosanitare impotriva bolilor si daunatorilor aferenti perioadei de vegetatie
 Se asigura pomilor necesarul de apa prin intermediul instalatiilor de irigat. Asigurarea factorului apa constituie un element determinant in
desfasurarea procesului de crestere si productie a pomilor. Pe de alta parte, excesul de apa din sol determina, grave deficiente: prelungirea
vegetatiei in toamna, tarziu, si ca urmare o slaba rezistenta la ger in timpul iernii, fenomene de fermentatie intracelulare, datorita lipsei
oxigenului, cu eliberare de substante toxice, bioxid de cabron si acizi organici. Ca urmare, radacinile nu mai pot desfasura o activitate
normala si pomii pier. Cele mai sensibile specii pomicole la asfixierea radiculara sunt: piersicul, caisul, ciresul, marul si parul.
 Perioada de realizare opereatiune in functie de cultura: mai-septembrie;
Etapa 4 – Recoltarea fructelor
 Recoltarea fructelor este operatia ce finalizeaza complexul de masuri agrotehnice aplicat in livada care determina evolutia calitatii
produselor, in procesul de valorificare;
 Multitudinea speciilor si a soiurilor existente in cultura fac ca productia de fructe sa se caracterizeze prin coacere si recoltare esalonate,
grade diferite de perisabilitatea si variabilitate in ceea ce priveste marimea, forma, culoarea, modul de valorificare si durata de pastrare.
Datorita acestor particularitati, recoltarea si conditionarea fructelor devine un proces tehnologic complex, ce hotaraste in final insasi
eficienta culturii;
 Recoltarea fructelor se efectueaza atunci cand gradul lor de utilitate, exprimat prin suma tuturor proprietatilor fizice, chimice, tehnologice,
cat si capacitatea de a rezista la transport si pastrare, satisface pe deplin cerintele consumului;
 Momentul optim de recoltare a fructelor are un caracter dinamic, fiind determinat de destinatia productiei: consum imediat in stare
proaspata, depozitare pentru pastrare mai indelungata sau industrializare;
 Inca de la intocmirea planului anual de productie a fermelor pomicole este necesar sa se cunoasca destinatia fructelor si respectiv conditiile
de calitate ce trebuie sa le indeplineasca. De comun acord cu beneficiarul se stabilesc graficele de livrare trimestriale, lunare, decadale si
diurne. In functie de acestea si de productie previzionata, se intocmeste, apoi graficul recoltarilor si se face aprovizionarea cu ambajale,
unelte si materiale, se asigura mijloace de transport, masinile si utilajele, punctele de colectare si conditionare a recoltei si forta de munca
necesare;
 Manipularea si transportul fructelor. Se efectueaza in ambalaje de diferite tipuri, care trebuie sa asigure mentinerea calitatii produselor, sa
realizeze paletizarea unitatilor de incarcatura, in scopul reducerii timpului de la recoltare pana la conditionare;
 Fructele usor perisabile sau cele destinate consumului imediat in stare proaspata se transporta in ambalaje de capacitate mica, sortarea
facandu-se o data cu recoltarea, fapt ce reduce numarul de manipulari. Fructele cu fermitate structo-texturala buna, rezistente la socuri si
vibratii, pot fi manipulate in lazi cu capacitate mare;
 Fructele pentru consum in stare proaspata si cele destinate pastrarii se recolteaza in exclusivitate manual;
 Conditionarea este operatia tehnologica prin care se creeaza partizi omogene de fructe, cu aceeasi culoare, forma, marime, stare
fitosanitara, grad de integritate si de maturare. Conditionarea consta in: presortare, sortare, calibrare, spalare, periere, lustruire, ceruire,
tratare pentru distrugerea microflorei epifite;
 Presortarea se aplica fructelor destinate pastrarii indelungate si ea se efectueaza o data cu recoltarea eliminandu-se exemplarele afectate de
boli, daunatori, grindina sau vant;
 Sortarea cuprinde separarea fructelor dupa calitatea si marimea lor. Sortarea pe calitati are in vedere, aspectul general al fructului si se
efectueaza mecanic, cu ajutorul unor instalatii prevazute cu dispozitive electrice, sau manual, o data cu recoltatul (capsuni, zmeura, cirese,
visine) fie ulterior acestuia;
 Ambalarea fructelor are loc dupa conditionarea lor, pentru a putea fi transportate la beneficiar. Ambalajele sunt de diferite tipuri
standardizate, avand anumiti parametri constructivi si de capacitate;
 Perioada de realizare opereatiune in functie de cultura: iunie-octombrie;

Tehnologie crestere bubaline

Bivolii din tara noastra pot fi crescuti in ferma pentru productia de lapte si carne.
Bivolii, cunoscuti in terminologia de specialitate bubaline, isi gasesc stramosi comuni cu celelalte forme de bovine. Importanta
bubalinelor, trebuie interpretata prin valoarea economica a acestora, raportata la zona de formare si de raspandire, la posibilitatile de
extindere si de valorificare a unor teritorii in care taurinele nu se pot adapta si nu asigura productii corespunzatoare.
 CONDITII DE CRESTERE. Conditiile geoclimatice specifice cresterii bubalinelor sunt marcate de forme de relief putin
inalte, cu soluri slab evoluate, cu fertilitate naturala scazuta, drenaj slab si foarte slab, cu reactie acida si regim agrohidric defectuos.
Vegetatia naturala din arealul de crestere a bubalinelor este mai putin valoroasa.
Ca insusiri de productie, bubalinele se preteaza, in principal, la exploatarea pentru productia de lapte si carne. Pe langa aceste
caractere de productie mixta, aceasta specie se utilizeaza si ca forta de tractiune in efectuarea unor activitati agricole si de transport.
PRODUCTII LAPTE. Productia de lapte a bubalinelor este in jur de 1.700 litri pe lactatie, cu 132 kg grasime pura si un
procent de grasime de 7,49%.
PRODUCTII CARNE. De la animalele sacrificate se obtin carcase cu o greutate medie de 200kg.

TEHNICA DE HRANIRE A BIVOLITELOR

Bivolitelor li se asigura nutreturi de buna calitate si apa la discretie.

In sezonul de vara, nutretul de baza il constituie masa verde de pasune, care se completeaza cu 2-4kg nutret grosier si in functie de
nevoile echilibrarii ratiei,cu 1-2½-kg concentrate combinate. Intretinerea se face pe pajisti , prevazute cu umbrare naturale, cu locuri pentru
adapat. Cantitatea zilnica de masa verde ingerata, variaza in functie de dezvoltarea animalelor, fiind cuprinsa intre 30-60 kg.

In sezonul de iarna,valoare nutritive zilnica a ratiei se asigura in proportie de 60-70% cu fibroase(din care 70% fanuri sau semifanuri si
30% grosiere), 20-25%suculente si 10-15% nutreturi concentrate combinate. Cantitatea zilnica de fanuri ce se administreaza, variaza intre 6-
10kg, cu adaos de nutret grosier consumabil in proportie de 1:2. In ceea ce privesc suculentele,cele mai valoroase sunt semisilozurile, silozul
de porumb de foarte buna calitate, insa care se utilizeaza in cantitati moderate de 8-15kg. Furajele concentrate combinate se administreaza
corespunzator nevoilor de echilibrare a ratiilor,obisnuit in cantitati zilnice 1 ½- 2 ½-kg.

Flux tehnologic de crestere a gainilor ouatoare

In cadrul fermei va fi utilizata tehnologia de crestere la sol a gainilor ouatoare, folosind sistemul semiextensiv. In adapost sant
amenajate stinghii de dormit. Intr-o parte a adapostului, se afla asezat un strat gros de paie cu functie de cuibar si jgheaburi
pentru furaje (hranitori) si un jgheab pentru apa.

Sistemul extensiv de intretinere consta in punerea la dispozitia pasarilor a suprafetelor de teren, campuri, lucerniere, pajisti.
Acest sistem este specific gospodariilor individuale, cand puii obtinuti prin clocitul natural se cresc cu ajutorul clostilor in libertate,
folosindu-se drept closti gainile . La o gaina closca se pot reaprtiza pentru crestere 15-25 pui, in finctie de marimea ei si de
sezon, mai putini iarna si mai multi vara.
administrarea hranei, Hranirea gainilor ouatoare se va face cu porumb boabe sau furaje combinate achizitionate de la societati
specializate in producerea de nutreturi combinate. Consumul mediu zilnic este de 120 g/cap. Administrarea hranei se face cu
ajutorul hranitorilor.
administrarea apei de baut - Adaparea pasarilor se realizeaza prin jgheab umplute manual. Necesarul mediu de apa este de
0,24 l/cap/zi. In timpul verii, consumul poate sa creasca pana 0,375 l/cap/zi. Pasarile au acces oricand la cantitatea dorita de apa
fara restrictie.
Descrierea fluxului de productie a oualor de consum- Ouale depuse de gaini sunt colectate manual din cuibare. Pierderile
tehnologice pe parcursul fluxului de productie oua sunt considerate 1% din productia totala de oua.
Depozitarea oualor se face in locuri racoroase, care asigura o temperatura constanta.

Adapostul vacilor
Caracteristicile generale ale constructiei (grajdul de productie pentru perioada de stabulatie) sunt
cele aferente unui adapost corespunzator unui numar de 5 vaci de lapte si a tineretului aferent:
- Sistem de intretinere: pentru vacile de lapte - sistem de intretinere legata; zona de odihna cu
asternut permanent de paie. Legarea este orizontala
- Aleea de serviciu (situata pe axul longitudinal al adapostului) serveste la efectuarea tuturor
operatiunilor tehnologice, pentru circulatia animalelor si a personalului de ingrijire, pentru
evacuarea animalelor la pasune si pentru evacuarea dejectiilor.
- Furajare: manuala. Jgheaburile de furajare (ieslea) sunt dispuse de-a lungul peretelui longitudinal ai
adapostului;
- Adapare: manula;
- Muls: manual;
- Evacuare dejectii: manual pe platforma betonata de dejectii special amenajata ce va fi adaptata la
conditiile de mediu, conform Codului de bune practici agricole;
- Ventitatie: natural organizata prin usi si geamuri;
- lIuminat: natural si artificial;
Standul lung asigura conditii bune de confort pentru animale, insa defecarea si urinarea au loc direct
pe stand ceea ce implica un efort fizic mai mare pentru curatarea standului, necesarul de paie pentru
asternut este mai mare, iar igiena corporala a vacilor se mentine mai greu.
Principalele operatiuni tehnologice (furajarea, muls, adaparea si evacuarea dejectiilor) se executa
manual la aceasta data.
Apa este 0 componenta tehnologica esentiala a cresterii animalelor, fiind necesara pentru adapat si
mentinerea igienei animalelor, a utilajelor si a grajdului in general. Apa necesara intregului proces
tehnologic provine din fantana proprie.
 Adapatul imediat dupa muls contribuie la reechilibrarea hidrica a vacilor si la 0 mai buna refacere,
manifestata prin interesul pentru consumul de furaje.
Furajele (fan ) sant achizitionate de la producatori locali din zona iar acestea vor fi depozitate in locuri
special amenajate.

Adapostul oilor
Adăpostul pentru ovine protejeaza animalele împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Adapostul oilor nu are dotari pentru adapare, adaparea efectuandu-se prin jgheaburi amplasate in padocul exterior. In interiorul
adapostului pentru oi este amplasata ieslea pentru furajare.
Adăpostul asigura spaţiu de mişcare, acces uşor şi corespunzător la furaje. Apa este asigurata in padoc (ţarcuri) în aer liber. Ovinelor li
se asigura condiţii care să nu le afecteze sănătatea, să nu producă răniri sau suferinţă şi să permită mişcarea liberă a animalelor (în special
libertatea de a se culca, de a se odihni şi de a se ridica) şi contactul vizual cu alţi indivizi din aceeaşi specie..
Furajele (fan, ovaz, etc.) sant obtinute in ferma si in completare achizitionate de la producatori locali
din zona iar acestea sunt depozitate in locuri special amenajate (fanare). Pe perioada verii oile sant duse la
pasunat pe pasune.

Adapostul porcilor:
 toate animalele sant hranite cel putin o data pe zi si fiecare animal primeste hrana in acelasi
timp;
 se respecta toate cerintele privind spatiul liber minim necesar pentru toate categoriile de porci
din ferma conform prevederilor Directivei Consiliului 2008/120/CE din 18 decembrie 2008
transpusa in legislatia romaneasca prin Ordinul 202 din 25 august 2006;
 se respecta toate cerintele privind nivelul de zgomot si iluminatul in cadrul fermei;
 animalele ranite sau bolnave vor fi mutate intr-o boxa individuala conform prevederilor Directivei
Consiliului 2008/120/CE din 18 decembrie 2008 transpusa in legislatia romaneasca prin Ordinul
202 din 25 august 2006;
 adapostul pentru porci este astfel construit astfel incat permite animalelor:
o sa aiba acces la o zona de odihna confortabila din punct de vedere fizic si termic, drenata si
curatata corespunzator si care permite tuturor animalelor sa se odihneasca in acelasi timp;
o sa se odihneasca si sa se ridice normal;
o sa vada alti porci. In saptamana dinaintea datei estimate a fatarii si in timpul fatarii,
scroafele si scrofitele pot fi tinute in afara razei vizuale a congenerelor.

Adapostul gainilor
Adăposturile îndeplinesc următoarele condiţii:
 1. în zona de adăpost se asigura următoarele:
• front de furajare de minim 10 cm/cap de pasare la sistem linear de furajare sau 4 cm /cap de pasare la hrănitori circulare
;
• cel putin o pipă sau o cupă de adăpare la fiecare 10 găini;
• cuibare individuale (cate unul pentru fiecare grup de 7 găini) sau cuibare de grup (1mp.de cuibar/120 de găini);
• dotarea cu stinghii în număr suficient astfel încât se asigura 15 cm de stinghie /pasăre;
• asigurarea zonei de aşternut în suprafaţa de minim 250 cm2/pasăre şi nu mai puţin de 1/3 din suprafaţa pardoselii;
• acces direct la zona exterioară prin deschideri
• densitatea nu depăşeste 9 găini /m2 de suprafaţă utilizabilă

2. în zona de padoc
• spaţiile libere sant dotate cu adăposturi pentru vreme rea, protejate împotriva animalelor de pradă, dotate dupa caz, cu
adăpători;
• se asigura 4 m2 /găină

Tehnologia de cultara pentru soia

Plante premergătoare: cereale păioase (recomandat), sfecla pentru zahăr, porumb. A nu se cultiva după: floarea soarelui, alte
leguminoase (inclusiv soia).
Lucrările solului: arătura de toamnă este recomandată doar atunci când condițiile pedoclimatice sunt foarte favorabile
executării acestei lucrări (fără bolovani sau curele). Este recomandată lucrarea cu Tiger sau cu orice alt utilaj combinat care să
afâneze solul pe adâncimea de min. 25 cm, dar care să lase solul suficient de tasat pentru refacerea capilarității. Aceste lucrări
trebuie făcute imediat după ce planta premergătoare eliberează terenul, pentru a beneficia de umiditatea din sol.
Pregătirea patului germinativ: mobilizarea solului cu combinator prevazut cu tăvălugi inelari și nivelatoare. Se poate face
imediat după lucrarea de bază dacă semănatul se va efectua cu o semănătoare de precizie cu discuri sau în preziua
semănatului în celelalte cazuri.
Fertilizarea: pentru producții de peste 4,5 tone/ha, trebuie să asigurăm 80-90 kg/ha s.a. N; 55-50 kg/ha s.a. P; 35-45 kg/ha K;
55-60 kg/ha s.a. S. Fertilizarea de bază (după arătură și înainte de discuit/combinator sau aplicat cu Tiger) trebuie să asigure
20% din cantitatea totală de N, 20% din cantitatea de S și 100% din cantitatea de P și K. Se pot folosi îngrășăminte complexe ca
18:46, 20:20:20, etc. iar pentru sursa de sulf îngrășăminte chimice ca Sulfatul de Amoniu. Primăvara la pregătirea patului
germinativ: 60% din Azot (Azotat de amoniu/Uree/Sulfat de amoniu), restul de 20% N se va aplica odată cu semănatul. Dacă
dispunem de irigație este de recomandat a se aplica prin fertigare 30% din cantitatea de N, care nu se va mai aplica la
pregătirea patului germinativ.
Semănatul: sămânța trebuie să fie certificata (C1), de cea mai bună calitate, tratată cu Nitragin Bac Soia înainte de semănat și
ferită de razele solare. Atenție! Pentru pregătirea soluției de Nitragin Bac Soia se va folosi apă liberă de clor. Perioada optimă de
semănat este atunci când la adâncimea de semănat avem cel puțin 12 grade Celsius (după data de 15 Aprilie).
Densitatea de semanat: 55-65 boabe germinabile/ m2, adâncimea de semănat 4-6 cm, norma de sămânță 80-110 kg/hectar,
distanța între rânduri recomandată 40 cm, 55 cm sau 70 cm.
Întreținerea culturii: dacă pregătirea patului germinativ a fost făcută din toamnă, primăvara înainte de semănat se poate face o
erbicidare cu Glyphosat 1 l/ha, + S Metolaclor 1.5 kg/ha + Metribuzin 0.24 Kg/ha. Ca si erbicide preemergente se mai pot folosi:
Dimetenamid - P 0.8-1.2 l/ha, Flumioxazin 0.09 kg/ha. În postemergență, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate,
recomandăm: Tifensulfuron-metil 0.024 kg/ha, Imazamox 1 l/ha. Momentul aplicării este atunci când buruienile sunt în faza de
rozetă. Combaterea buruienilor monocotiledonate în vegetație se poate face cu: Quizalofop-P-Etil 0.75 l/ha, Cletodim 1-1.5 l/ha,
Fluazifop- P-Butil 1-1.5 l/ha.
Combaterea bolilor: Picoxistrobina + ciproconazol, Mancozeb + Mefenoxam (Peronosporamanshurica), Tiofanatmetil (arsura
bacteriană).
Combaterea dăunătorilor: acarianul roșu, molia păstăilor de soia, Helicoverpa armigera. Se vor folosi următoarele produse:
Cipermetrin 0.025 kg/ha, Hexitiazox 0.04 kg/ha, Clorantraniliprol.
Recoltarea: se va face ținând cont de umiditatea de 14%.

Cultura visinului
Visinele sunt foarte apreciate pentru consumul in stare proaspata sau pentru diversitatea preparatelor culinare sau de
patiserie. Visinele au un efect benefic asupra organismului uman, prin reglarea echilibrului acido-bazic, imbunatatirea
compozitiei sangelui, in bolile renale, hepatice, cardiovasculare, etc. Fructele contin vitaminele A,B 1, C.Substante minerale
(Fe,Ca, Mg, K,P), glucide care au rol depurative.
Sistemul radicular este superficial, majoritatea radacinilor se afla raspandite in sol in stratul cuprins intre 15- 40 cm, iar
extinderea laterala, depaseste de 1,5-2 ori proiectia coroanei. Partea aeriana a visinului este de talie mica sau mijlocie
comparativ cu a ciresului. Ritmul de crestere este mai mic decat la cires, iar capacitatea de ramificare depinde de soi. In
pepiniera si in primii ani de livada, formeaza multi lastari anticipati ceea ce necesita lucrari in verde pentru valorificarea eficienta
a cresterilor si evitarea indesirii coroanei.

Visinul infloreste simultan sau dupa cires, comportarea la polenizare fiind foarte diferita. Inflorirea se esaloneaza pe 7-10 zile
in functie de temperatura, iar receptivitatea stigmatului pentru polen este buna in primele doua zile de la deschiderea florilor.

Visinul avand o viguroare mai redusa,se conduce mai bine decat ciresul in gard fructifer (palmeta etajata cu brate oblice,
coroana liber aplatizata ,drapel), fara spalier. Soiurile pitice de visin se conduc ca tufa, iar cele de vigoare mijlocie si mare ca
palmeta etajata cu brate oblice.

Taierile la visin.
La visin ramurile de rod imbatranesc foarte repede iar capacitatea de restabilire a vegetatiei pe lemn batran este redusa la
maximum,datorita lipsei mugurilor adventivi. Pe masura ce pomii inainteaza in varsta ,formatiunile de rod se deplaseaza tot mai
mult spre periferia coroanei.

Pentru a preveni sau reduce in intensitate pletozitatea visinului,trebuie sa se intervina cu taieri amanuntite de fructificare,in
fiecare an de la primele recolte. In acest fel se vor suprima anual ramurile plete debile si cele care nu au intre ele spatii de
minimum 12-15 cm, cu scopul ca cele ramase sa realizeze o crestere mai viguroasa si sa nu diferentieze toti mugurii lor laterali.
De recomandat este ca in fiecare an sa se intinereasca 1/4-1/3 din totalul ramurilor plete ramificate natural sau artificial.
 O atentie deosebita se acorda ramurilor de semischelet. Acestea se reintineresc esalonat in cadrul fiecarui pom, pe o
perioada de 4-5 ani, in functie de starea lor de vegetatie. Ramurile anuale lungi,situate de obicei la periferia coroanei, nu se
scurteaza decat daca depasesc lungimea de 60 cm, intrucat ele se garnisesc in mod natural cu buchete de mai si ramuri plete.

Taierea in verde.
Taierea in verde se aplica dupa recoltarea fructelor, astfel ca lastarii periferici aparuti sa depaseasca lungimea de 40-45 cm.

Cerintele visinului fata de factorii de mediu

Visinul nu este pretentios fata de caldura. Pragul biologic este de 8 grade celsius Visinul are o perioada de vegetatie lunga,
depaseste 210 zile, perioada in care suma gradelor de temperatura trebuie sa depaseasca 3600 grade celsius. Este o specie
rezistenta la iernare, rezista in timpul repausului fara probleme la geruri de -30 grade celsius. Mugurii in faza de umflare, rezista
la -12 grade celsius, bobocii floriferi la -5 grade celsius, iar florile si fructele abia legate la -2,2 grade celsius. Cerintele fata de
apa a visinul sunt moderate. Este o specie foarte sensibila la excesul apei in sol, care daca este de durata, provoaca asfixierea
radacinilor si moartea pomilor. Cerintele fata de lumina sunt mai reduse decat la cires, putandu-se cultiva cu succes pe
expozitiile nord-estice si nord-vestice, in special in zonele mai secetoase. Lipsa luminii duce la formarea unor ramuri anuale lungi
si subtiri, cu o viata scurta si un potential productiv redus.Avand un sistem radicular superficial, visinul valorifica bine solurile
subtiri, slab erodate si usor alcaline.

Fertilizarea.
In livezile tinere se face cu gunoi de grajd 20-30 t/ha la 2-3 ani si cu ingrasaminte chimice: 40-50 kg azot aplicat anual si 60-
80 kg fosfor si potasiu aplicate la 2-3 ani odata cu aratura de toamna.

In livezile pe rod, cantitatea de ingrasaminte chimice recomandata este de 100-120 kg azot aplicat anual si la 2-3 ani cate
50-70 kg fosfor si 50-70 kg potasiu. Pentru valorificarea mai buna a ingrasamintelor, in livezile tinere, pana la formarea normala
a coroanelor, acestea se aplica localizat sub coroana, iar in cele mature pe toata suprafata.

Recoltarea fructelor.
Fructele de visin se matureaza relativ esalonat in cadrul pomului si necesita recoltarea in 2-3 treceri pentru consumul in
stare proaspata. Recoltarea fructelor de masa se realizeaza manual, impreuna cu pedunculul.

Tehnologia cultivării cireşului

Cerinţe faţă de factorii de mediu
Lumina. Coroana rară a cireşului, etajată natural, precum şi faptul că cireşii sălbatici ocupă pantele cele mai însorite, constituie dovezi ale
exigenţelor foarte mari pe care cireşul le are faţă de lumină. În condiţii de luminozitate insuficientă, cireşele rămân mai slab colorate şi
deficitare ca gust, fenomenul degarnisirii pomilor se accentuează, iar producţia de fructe scade.
Căldura. Cele mai favorabile pentru creşterea şi rodirea cireşului sunt bazinele şi localităţile cu temperaturi medii anuale de 9 – 10,50C.
Cireşul are cerinţe mari faţă de căldură în fenofaza înfloritului şi fecundării (calendaristic – a doua jumătate a lunii aprilie), precum şi în mai –
iunie, când cresc şi se maturizează fructele. Rezistenţa la temperaturile scăzute. Cireşul rezistă mai bine la ger decât caisul şi piersicul, dar
mai slab comparativ cu vişinul şi prunul. În perioada de repaus mugurii floriferi ai cireşului rezistă până la -24 grade C, dar în anumite situaţii
pot degera în masă chiar la -200 grade C.
Apa. Cireşul dă rezultatele cele mai bune în zonele cu 650 – 775 mm precipitaţii anual, mai ales în anii când precipitaţiile din lunile mai şi
iunie nu depăşesc 200 mm. Dacă solul are un drenaj bun, cireşul poate suporta bine şi o cantitate mai mare de precipitaţii. Ploile abundente
din perioada de pârgă şi de coacere produc crăparea cireşelor, mai ales la soiurile cu pulpă pietroasă şi semipietroasă. Umiditatea atmosferică
favorabilă pentru cireş, în perioada aprilie – iunie, este de 62 – 73%. Solul. Cireşul are cerinţe mari faţă de structura şi drenajul solului. Cele
mai bune pentru această specie sunt solurile mijlocii şi uşoare, permeabile, potrivit de umede, care se încălzesc uşor şi conţin până la 4 – 6%
calciu activ. Întrucât o parte din rădăcinile cireşului pătrund destul de adânc, solul trebuie să fie suficient de profund, cu apa freatică sub 1,5 –
2m adâncime. Când este plantat în soluri argiloase, grele şi reci, cireşul vegetează slab, suferă de ger, prezintă scurgeri de clei şi trăieşte puţin.
El se numără printre speciile pomicole cele mai sensibile la asfixierea radiculară, nu suportă apa stagnantă la nivelul rădăcinilor şi inundaţia,
chiar pe perioade scurte. Pe terenurile cu exces de umiditate, cireşul piere înaintea altor specii pomicole. De asemenea, cireşul
tolerează greu şi insuficienţa apei din sol. Pe solurile cu eroziune avansată, cireşul vegetează anevoios şi rodeşte slab. Cireşul dă rezultate
bune pe solurile cu valoarea pH-ului de 5,2 – 7. Amplasarea cea mai favorabilă pentru cireş este în treimea mijlocie a versantului.
Întreţinerea plantaţiei
Formarea coroanelor
Conducerea coroanelor la soiurile cu creştere globuloasă şi dezvoltare mai slabă a axului tulpinii, se realizează sub formă de vas ameliorat,
uşor aplatizat. Palmeta se recomandă la soiurile de vigoare mijlocie şi mică. Pentru formarea gardurilor fructifere se practică palmeta liberă,
cu braţele dirijate spre orizontală, realizată prin tăierea în cepi scurţi, în primul an de formare.
Tăierile
Tăierile de formare ale coroanei contribuie la ramificarea elementelor de schelet, dar întârzie apariţia şi evoluţia formaţiunilor de rod. Tăierile
se execută spre sfârşitul primăverii sau după recoltarea fructelor pentru a favoriza calusarea rănilor. La soiurile cu ramificare slabă se
recomandă scurtarea ramurilor anuale de prelungire a elementelor de schelet pentru a obţine o mai bună garnisire a lor. Când în coroana
pomilor apar creşteri reduse sunt necesare tăieri de reducţie pe lemn de 3 – 4 ani asupra tuturor elementelor de schelet şi semischelet.
Lucrările solului
În zonele cu precipitaţii reduse (sub 550 mm anual) intervalul dintre rânduri se menţine ca ogor negru prin lucrări mecanice sau manuale. În
zonele unde precipitaţiile medii anuale depăşesc valoarea de 550 mm se recomandă cultivarea intervalului dintre rânduri cu specii legumicole,
cu îngrăţăminte verzi sau chiar înierbarea cu plante perene.
Combaterea bolilor
Principalele boli întâlnite în plantaţiile de cireş sunt: monilioza, antracnoza şi ciuruirea frunzelor.
Monilioza (Monilinia laxa) este o boală foarte păgubitoare deoarece atacă florile, lăstarii şi fructele în perioada coacerii. Infecţiile sunt
favorizate de precipitaţiile abundente din perioada înfloritului şi al maturării fructelor. Monilioza se poate combate prin:
Ø măsuri de igienă culturală: îndepărtarea şi arderea organelor atacate;
Ø măsuri chimice: tratamente cu zeamă bordeleză 1% la umflarea mugurilor.
Antracnoza (Cocomyces hiemalis) este o boală care atacă în mod sever cireşul în toate zonele de cultură. Se manifestă pe frunze devenind
vizibilă la sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie. Pe faţa superioară a limbului apar pete mici de 2 – 3 mm diametru de formă circulară, în
dreptul cărora ţesuturile capătă o culoare roşie purpurie.
Antracnoza se poate combate prin metode chimice la apariţia primelor pete pe frunze.
Ciuruirea frunzelor (Ascospora beijerinkii) această boală atacă frunzele, fructele şi ramurile. La început boala apare pe frunze , sub forma
unor pete mici, circulare, cu diametrul de 2 – 3 mm, de culoare brun deschis, cu un cerc de culoare maron roşiatică în jur. Mai târziu partea
din mijlocul petei se usucă, se rupe şi cade dând un aspect de ciuruire. Frunzele se îngălbenesc şi cad prematur. Lăstarii atacaţi se usucă în
cursul perioadei de vegetaţie sau în timpul iernii datorită rezistenţei slabe la ger. Ciuruirea frunzelor se poate combate prin:
Ø măsuri de igienă culturală: îndepărtarea şi arderea organelor atacate;
Ø măsuri chimice: tratamente cu zeamă bordeleză 1% la umflarea mugurilor.
Combaterea dăunătorilor
Principalii dăunători care atacă livezile de cireş sunt: acarienii, gărgăriţa fructelor, musca cireşelor, afidele, păduchele din San-Jose, graurii.
În agricultura ecologică dăunătorii pot fi combătuţi prin mai multe metode, şi anume:
Ø instalarea capcanelor cu feromoni;
Ø combaterea dăunătorilor cu ajutorul instalaţiilor cu aer comprimat (aceste instalaţii produc zgomote care îndepărtează dăunătorii, în special
graurii);
Ø folosirea prădătorilor entomofagi (buburuza, viespea parazită);
Ø folosirea produselor: Muscardin M 45, Boverin, Agritol, Ekotech, Biobit XL,
Biotrol VHZ, Vitex R;
Ø combaterea dăunătorilor cu ajutorul insecticidelor vegetale.
Recoltarea
În perioada de pârgă şi, mai ales, în ultimele zile înainte de cules, cireşele cresc considerabil în volum (respectiv greutate), îşi intensifică
coloritul şi devin mai dulci. Având pieliţa elastică şi rezistentă, ele suportă bine transportul chiar la un grad avansat de coacere. Cireşele se
recoltează manual iar sortarea se face concomitent cu recolattul. Cireşele recoltate prematur sunt insuficient dezvoltate, au gust amărui şi se
veştejesc în scurt timp. Fructele destinate consumului în stare proaspătă se recoltează cu peduncul, iar cele pentru industrializare fără
peduncul. Pedunculii menţin fructele mai afânate în ambalaj, permiţând circulaţia aerului şi prevenind procesele de alterare.
Recoltarea trebuie începută după ce se ridică roua de pe fructe, deoarece dacă se pun umede în ambalaje, cireşele se alterează repede sau se
pătează. Cireşele intră în grupa fructelor uşor alterabile, care trebuie livrate în ziua recoltării sau în dimineaţa zilei următoare

Cresterea iepurilor de casa

Avantajele creşterii iepurilor de casă nu sunt de ignorat. Carnea de iepure este gustoasă, dietetică şi are puţină grăsime, iar
blana poate fi folosită pentru confecţionarea hainelor sau căciulilor. Un alt avantaj este faptul că alimentaţia iepurilor nu este
costisitoare. Ei pot fi hrăniţi cu iarba de pe câmpuri sau fâneţe care poate fi cosită de două ori pe săptămână.

Adapostul iepurilor
Iepurii pot fi crescuţi cel mai bine în sisteme de cuşti cu mai multe niveluri, numărul nivelurilor putând să ajungă până la 3-4
etaje. Cuşca destinată creşterii iepurilor trebuie să aibă podeaua făcută din plasă de sârmă sau din şipci de lemn cu o distanţă
de 1,5-2 cm între ele pentru a fi mai uşor de curăţat. Acoperişul căsuţei (la fiecare etaj) trebuie să fie înclinat. Astfel murdăria va
fi curăţată mai uşor din căsuţă. Între niveluri, distanţa optimă pentru o curăţenie cât mai eficientă este de 15 cm. Încăperea
pentru animale trebuie să se afle într-un loc luminos, dar să nu fie expusă direct razelor de soare, vântului sau ploii.
Temperatura optimă în spaţiile de creştere ale animalelor este de +18°C
 Cresterea iepurilor de casa
Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru ca fatarea este
obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi.
Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi
fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru
femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare.
Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni.
Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela.
Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni.
La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata.
La 15-20 de zile dupa nastere, se introduc plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile se introduce mancarea iepurilor maturi in
plus la laptele iepuroacei-mame.
Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati .
Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 3-4 luni, in functie de rasa. Varsta optima pentru imperechere este de la 5-6
luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de
iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana
la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reporducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani. Controlul gestatiei se face
prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta.
Inmultirea iepurilor
Perioda de gestatie este de 30 de zile,
alaptare este de 30 - 42 de zile dar deja in perioda alaptari poate fi montata iepuroaica si asa se pot obtine in decurs de un an un
nr de 25 - 40 de pui fara probleme..
Media la o fatare este de 6-8 pui, cu oscilatii generate de rasa, momentul montei, ingrijire, etc.

Monta si caldurile
Dupa instalarea maturitatii sexuale, iepuroaicele pot fi date la monta in orice anotimp, deoarece caldurile apar, in mod ciclic, la
intervale de 8-10 zile in tot cursul anului.
Caldurile dureaza, in medie, 3 zile.

Gestatia
In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de
liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care
in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii
isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc
cuibul cu parul smuls de pe abdomen.

Hranirea iepurilor
Puii sunt hrăniţi de iepuroaică până la vârsta de 4-6 săptămâni, după care pot trece la iarbă şi trifoi. Cea mai indicată hrană o
reprezintă totuşi nutreţurile concentrate. Sunt mari amatori de verdeţuri combinate cu grâu, ovăz sau orz. Fânul este esenţial în
alimentaţie. Au nevoie de fân atât vara, cât şi iarna. Iepurii trebuie să aibă mereu la dispoziţie apă proaspătă şi cât mai multe
legume. Dozarea cantităţii de apă se face în funcţie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (în cantităţi mai mari în
cazul hrănirii cu furaje concentrate şi în cantităţi mai mici în cazul hrănirii cu furaje verzi), de starea de sănătate sau de starea de
gestaţie.
Iepuraşii adoră salata, lăptucile, varza, ţelina, napii, conopida, sfecla, guliile, castraveţii, dovlecii, trifoiul, lucerna, grâul (verde)
sau ovăzul. Se pot hrăni iepurii şi cu diferite cereale cum ar fi grâu, porumb şi orz, de obicei ca nutreţ combinat. Astfel de hrană
este utilă în timpul iernii, când nu este masă verde. Se poate face fân din iarba cosită vara, pentru hrănirea pe timpul iernii. Este
important ca iepurii să fie alimentaţi în fiecare zi la aceeaşi oră. Hrana principală se dă seara. Nu se recomandă administrarea
fructelor, deoarece acestea conţin zaharuri care îngraşă.

RETETE PENTRU FURAJAREA IN GOSPODARIE A

IEPURILOR
INGRASARE REPRODUCTIE
COMPONENTE FURAJ
Kg / cap / an Kg / cap / an
Macropremix 0.876 0.876
Porumb, grau, orz 5.55 11.68
Tarata de grau 7.3 2.7156
Fan + lucerna 10.66 9.34
Srot fl soarelui 4.088 4.088
Ovaz 0.584 0.292

Reproductia la caprine

La caprine activitatea de reproductie are caracter sezonier, caldurile la majoritatea caprelor declansandu–se toamna existand o stransa corelatie
cu durata zilei lumina cand aceasta este mai redusa.
Durata caldurilor este de 36 – 48 ore, acestea repetandu-se la 17 (10 -23) zile.
La o proportie redusa de animale, caldurile pot aparea mai devreme lunile iunie – iulie, acestea trebuie identificate, insamantate, grupate separat
deoarece insusirea este ereditara si caprele pot fi folosite in organizarea de fatari extratimpurii.
Intensitatea maxima a caldurilor este in octombrie – noiembrie iar in cazul montei naturale are loc in libertate pe intreaga perioada, repartizandu –
se un mascul la 30 -40 femele.
Tapii tineri sub 2 ani vor executa numai doua monte pe zi dimineata si seara pentru evitarea epuizarii fizice si sexuale cresterii sterilitatii caprelor,
obtinerea de produsi debili sau neviabili.
 Folosirea la reproductie a tapilor fara coarne, indiferent de sistemul de monta naturala sau artificiala se poate face dupa verificarea atenta a
aptitudinilor de reproductie pentru evitarea aparitiei cazurilor de sterilitate, hermafroditi, nereproductibili, etc.

Gestatie – Fatare

Gestatia la capra dureaza in medie 150 zile cu variatii cuprinse intre 145 si 158 zile, in functie de precocitatea rasei, varsta mamei si data primei
fatari, numarul si sexul produsilor, nivelul de intretinere, etc.
Starea de gestatie se cunoaste dupa absenta caldurilor si dezvoltarea treptata si asimetrie proeminent pe dreapta a abdomenului.
Cu cel putin 4 saptamani inainte de fatare, mulgerea trebuie intrerupta pentru pregatirea viitoarei lactatii si acumularea de substante nutritive
necesare dezvoltarii fatului.
In cazul in care la unele capre apare secretia treptata de lapte inaintea fatarii, acestea trebuie mulse pentru evitarea mamitelor.
Fatarea se anunta prin inflamarea si congestionarea vulvei, adancirea flancurilor, coborarea abdomenului, marirea ugerului si aparitia primelor
picaturi de colostru, eliminarea dopului de gestatie.
Fetusul patrunde si traverseaza conductul pelvin datorita contractiilor musculaturii uterine, apoi datorită musculaturii este eliminat de aici in cca. 20
– 25 minute la aproximativ doua ore urmand a fi eliminate anexele fetale.
In cazul fatarilor normale, iedul iese cu membrele anterioare inainte bine intinse si capul intre acestea. In cazul unor pozitii anormale ale fetusului
(distocii) se impune interventia specialistului.
In adapost se impune crearea si mentinerea unui microclimat corespunzator cu o temperatura de 14 – 150 C, fara curenti si umezeala, cu asternut
curat si bine uscat.
Dupa fatare, la un interval de 1 -1,5 ore, animalului i se administreaza apa calduta pentru baut sau fierturade tarate si este lasat sa se odihnească
2-3 zile.
Se administreaza nutret de buna calitate in cantitate redusa: fan de lucerna sau masa verde in functie de sezon, amestec de concentrate, sare sub
forma de bulgare sau brichete si apa potabila la temperatura de 10 -150 C.
Dupa perioada colostrala caprele se pot mulge. Daca au o cantitate mai mare de lapte pentru preintampinarea mamitelor.

Tehnologia cresterii si intarcarii iezilor

Interventia la fatare consta in indepartarea mucozitatilor din jurul narilor si de pe corp cu ajutorul unei panze curate, care are si rol de masaj menit
sa invioreze si intensifice circulatia sanguina periferica.
Dupa 20 – 30 minute de odihna, se sectioneaza, dezinfecteaza si leaga ombilicul la o distanta de 3-4 cm de abdomen.
Daca nu o poate face singur este ajutat sa suga colostru dupa indepartarea primelor picatuiri purtatoare de microorganisme. In primele 6 -12 ore
de la nastere, vilozitatile intestinale au o mare capacitate de absorbtie, de aceea suptul unei cantitati cat mai mari de colostru in acest interval este foarte
important.
Ulterior in urmatoarele doua – trei zile aceasta capacitate scade treptat.
Suptul colostrului are ca efect marirea rezistentei la infectii pana la dezvoltarea sistemului reticulo - endotelial de aparare impotriva infectiilor.
Datorita continutului ridicat in saruri minerale favorizeaza eliminarea meconiului (reziduri cumulate in perioada fetala).
Continutul foarte bogat in proteine si grasime mareste vitalitatea si ritmul de crestere si dezvoltare al iezilor.
In prima saptamana, iezii pot suge de 20 -30 ori pe zi o cantitate totala de 700 – 800 g/zi, iar la patru – cinci saptamani cantitatea poate ajunge
peste 1 Kg.
 In exploatarea extensiva sau semiintensiva iezii raman la mame dupa perioada colostrala pana la varsta intarcarii, la cca. doua luni.
In cazul exploatarii intensive (pentru productia de lapte) iezii se separa de mame dupa 2- 4 zile si se cresc cu inlocuitori de lapte.
Dupa suptul iezilor, ugerul mamei trebuie golit prin mulgere si mai ales la mamele cu productii superioare de lapte.

Tehnologia cresterii naturale

După 12 -15 zile de la nastere, iezii pot merge in aer liber cu mamele la pascut – primavara sau se scot in padoc cand temperatura o permite –
iarna.
In felul acesta, iezii se obisnuiesc sa consume de timpuriu furaje solide, ceea ce determina intensificarea dezvoltarii echipamentului enzimatic si a
tubului digestiv.
Alimentatia caprinelor
O particularitate biologica si implicit economica a speciei o reprezinta valorificarea superioara a tuturor categoriilor de nutreturi:
 Vegetale – masa verde, fainuri, pleava, paie, siloz, radacinoase, frunzare, concentrate, deseuri tehnice, etc.;
 Animale – reziduri lactate, sau de peste, etc.;
 Industriale – tarate, faina furajera, reziduri microbiologice, etc.;
Necesarul de furaje depinde de productia de lapte urmarit, de starea de intretinere sau fiziologica a animalelor si de calitatea furajelor.
Caprele nu sunt pretentioase insa lacome cu pronuntat simt preferential fata de anumite sortimente de nutreturi si chiar parti din acestea si foarte
capricioase fata de starea de igiena a furajelor.
Prefera pasunile montane cu diferiti arbusti, frunzele, lastarisul, muguri de arbori, plante aromate. De asemenea, resturile de bucstsrie, de la
grsdinile de zarzavat, coji de fructe, pepeni, cartofi, varzs, salats, pasts de leguminoase, fructe cazute din pomi.
In exploatarea extensiva, in libertate, consumul de ierburi variaza de la 5 la 80%.
In condiii de stabulatie permanenta in adapost, cu furajare dirijata, caprele sunt hranite pe baza de norme si ratii pentru intensificarea productiilor
lor. Rasele perfectionate produc in general o cantitate de lapte de 20 de ori mai mare decat greutatea proprie si un numar de peste 155% de iezi.

Alimentatia in perioada de pasunat

Timpul de pasunat este de 10 -12 ore pe zi, in care intra si cel rezervat pentru mulgere, masa verde ingerata este de 8 -10 Kg/zi la adulte, 4-5 kg
la tineret peste sase luni si 2-3 Kg/zi la iezi.
In cadrul acestui sistem se mai poate asigura furajarea folosindu-se amestecul unic pe baza de furaje fibroase 65% din care (½ fân şi ½ grosiere),
siloz, masa verde, radacinoase tocate 20% si 15% stiuleti de porumb, totul tocat, omogenizat si eventual umectat cu solutie slaba de saramura sau
melasa.

Producerea si valorificarea pajistilor cultivate

Se fac araturi la 25 – 30 cm cu nivelare prin tavalugire, insamantare la 2-3 cm, ierbicidare, administrare de ingrasamant natural 50 to/ha sau
chimic N – 50 Kg/ha; P – 50 Kg/ha şi K – 50 Kg/ha.
Structura optima a amestecului furajer este de 70% graminee (lolium, dactylis, festuca) si 30% leguminoase (lucerna, trifoi, ghizdei, etc.),
cantitatea totala de samanta fiind de 30- 35 Kg/ha.
Se impune asigurarea unei surse fixe sau mobile de apa. Terenul se imparte in 5-6 parcele pentru fiecare revenind 5-6 zile de pasunat, intrarea in
prima parcela facandu-se cand plantele au inaltimea de 12 – 14 cm. Pentru eficientizare, parcelarea se face prin delimitare cu garduri vii, din arbusti de
foioase si rasinoase (soc, salcioara, catina alba, paducel, alun). In lipsa arbustilor se pot executa garduri permanente sau mobile in scopul delimitarii
parcelelor.

Alimentatia caprinelor in stabulatie

Stabulatia dureaza cca. 150 zile in functie de durata sezonului de iarna. In aceasta perioada caprinele se hranesc in mod traditional cu diferite
fanuri, concentrate numai in prima luna de lactatie in cantitati de 200 – 300 g/zi.
In exploatarea semiintensiva si intensiva hranirea se face pe baza de norme si ratii. Nivelul de consum atinge 3 – 3,5% substanta uscata din
greutatea vie si variaza in raport cu starea fiziologica fiind minima la sfarsitul gestantiei si maxima intre 6 si 10 saptamani de lactatie.

Tehnologie pentru cresterea CAPRINELOR

Stabulatia caprelor in lactatie se face liber pe asternut permanent (care este evacuat periodic), in adaposturi special construite, bine compartimentate
(prevazute cu alee de furajare si boxe de odihna si miscare, delimitate in functie de specializarea productiei), care intrunesc toate cerintele tehnologice
(densitate, front de furajare, front de adapare, luminozitate etc.) si de microclimat (volum de aer, umiditate, temperatura etc.) specifice caprinelor. Tapii,
iezii pana la intarcare si tineretul de prasila se intretin intr-un adapost separat de capre, compartimentat adecvat si prevazut cu echipamente specifice (ex.
instalatii de preparare si echipamente de administrare a substituentului de lapte la iezi, adapatori etc.).

Furajele si apa sunt administrate direct in adapost, iar apa prin intermediul adapatorilor. Hranirea animalelor se face cu ratii echilibrate din punct de
vedere energetic, proteic, vitaminic si mineral, calculate in functie de greutatea corporala, starea fiziologica si productia animalelor. Este recomandat ca
furajele sa fie administrate sub forma de amestec unic (compus din mai multe tipuri de nutreturi, in functie de sezon – cereale, sroturi, fanuri, masa verde,
siloz de porumb, premix vitamino-mineral etc.).

In afara de spatiul destinat pentru miscarea si odihna animalelor (adapostul), fermele de caprine de tip intensiv sunt prevazute si cu alte spatii si constructii
anexe specifice, care se refera in primul rand la sala de muls (bradulet, in tandem sau rotolactor), care conduce la cresterea productivitatii muncii
(activitatea de muls implica o durata considerabila din timpul efectiv de lucru zilnic), baza furajera proprie (fanar, celula de siloz, magazie, cantar bascula
etc.), bucatarie furajera, platforma de dejectii, filtru sanitar, utilitati (apa, curent electric)

Capre rasa carpatina

Detine o proportie de 80% din totalul de capre de la noi. Este cea mai veche si cea mai raspandita rasa de capre. Este o rasa primitiva, inca insuficient
ameliorata. Rasa este rustica si rezistenta, exteriorul este specific raselor tardive, neameliorate, talia este mijlocie, torace potrivit dezvoltat, corp alungit,
piept stramt, spinare ascutita, sale si crupa ingusta, membrele sunt rezistente, dar cu musculatura slab dezvoltata. Au un pronuntat instinct matern si de
aparare, sunt blande, docile si atasate omului. Culoarea dominata este gri de diferite nuante, roscata, alba, baltata. Greutatea corporala este de 30-40 Kg
la femele si de 50-60 Kg la masculi.
Caracteristicile rasei Carpatine:
1. talie medie
2. corp alungit
3. spinarea ascuţită
4. şale înguste
5. piept strâmt
6. culori diferite
 7. păr lung
8. uger slab
Marea variabilitate a conformaţiei şi taliei se bazează exclusiv pe zona în care se găseşte. Coarnele sunt prezente la ambele sexe, mai
dezvoltate însă la masculi, putându-se întâlni şi exemplare fără coarne. Culoarea la caprinele acestei rase este în majoritatea cazurilor albă,
însă se mai întâlnesc frecvent şi indivizi de diverse culori, precum şi multe bălţături. Urmează apoi caprele de culoare gri de nuanţe diferite,
apoi cele roşcate, albe și negre.
Structura învelişului pilos este reprezentat din două categorii de fibre: păr şi puf deosebite între ele prin lungime şi fineţe. Lungimea firelor de
păr este cuprinsă între 7-10 cm cu maxime de peste 30 cm, iar a fibrelor de puf este de 2-4 cm. Producţia piloasă este în general redusă, fiind
cuprinsă între circa 0,150-0,250 kg puf şi 0,600-1,200 kg păr şi se recoltează prin pieptănare.
Greutatea corporală la naştere este cuprinsă între 2,5 şi 4 kg în funcţie de numărul de iezi obţinuţi. La adulţi greutatea vie este cuprinsă între
35-43 kg la femele şi 50-60 kg la masculi.
Nu este pretenţioasă laclimat şi nici la condiţiile de furajare din România.
Poate fi crescută atât pe păşune cât şi pe stabulaţie. Prima fătare este la 2 ani şi prolificitatea este de 1-2 iezi pe fătare.
Producţia de lapte este medie ( 200-250 litri obţinuţi într-o lactaţie de 200-240 zile , cu maxima de 800 litri şi un procent de grăsime situat
între 4,5-6,5%, cu maxima de 10% ) iar iezii au un spor destul de bun de creştere. Nu suntsensibile la îmbolnăvire.

Furajarea puilor de carne

RETETE PENTRU FURAJAREA PUILOR DE CARNE

PUI DE CARNE 0-30 zile 30+ zile

Componenta Demaraj Finisare
Macropremix tip F1 (CC) 2,50% -
Macropremix tip F2 - 2,50%
Srot soia 33,00% 23,00%
Srot floarea soarelui 3,00% 5,00%
Porumb 44,80% 47,40%
Grau 15,00% 20,00%
Ulei 1,00% 1,50%
Calciu 0,70% 0,60%

Astfel consumul de furaj pe un pui de carne este de 9.40 kg pentru aducerea la o greutate de 2200 g
Furajul se achizitioneaza de pe piata.
varsta consum greutate
1-7 zile 0.150 kg furaj 115 g
8-14 zile 0.450 kg furaj 300 – 400 g
15-21 zile 0.950 kg furaj 600 – 700 g
22-28 zile 1.650 kg furaj 900 – 1100 g
29-35 zile 2.500 kg furaj 1300 – 1600 g
35-45 zile 3.700 kg furaj 2000 – 2200 g
Total 9.400 kg furaj

Tehnologie crestere pui de carne

Pregatirea adapostului:

Dezinfectia incaperii: Dezinfectia adapostului se face folosind produsul Procid Forte cu actiune asupra bacteriilor, virusurilor, fungilor si
algelor. Dozaj: 5ml/ l apa folosind o cantitate de 250-500 ml/ mp prin pulverizare cu timp de expunere de 30 de minute.

Pregatirea asternutului se face prin asezarea uniforma a paielor sau a talajului de lemn intr-un strat de minim 5-7 cm.

Pe asternut se amplaseaza hranitorile si adapatorile care se vor ridica pe masura ce puii cresc, astfel ca ei sa poata consuma apa usor.
Inaltimea adapatorilor si hranitorllor va fi reglata astfel ca partea de jos a acestora sa fie la nivelul spatelui puilor.

Caldura Deoarece in primele 3 saptamani de viata puii nu au sistem propriu de termoreglare, este necesar ca in special, in aceasta
perioada, dar si ulterior sa se respecte valorile optime ale temperaturii ambientale din adapostul puilor.

Caldura se asigura utilizand becuri cu infrarosu care sunt unele dintre cele mai bune si cele mai des folosite produse pentru cresterea
animalelor. Acestea emit radiații infrarosii cu cea mai eficientă lungime de undă 1,2 – 1,4 m si sunt ideale atat pentru pui de gaina, cat si
pentru alte pasari in primele 3 saptamani de viata In prima saptamana de viata, temperatura trebuie sa fie in jurul valorii de 32 oC, ea
coborand cu cate 2 oC pentru fiecare saptamana de viata.

Temperatura trebuie sa se masoare la nivelul asternutului cu ajutorul unui termometru de camera.

Lumina: Se asigura cu ajutorul unor becuri sau natural cand puii sunt mai mari. Durata luminii va fi de 23 de ore in primele 3 saptamani,
hranitorile se vor amplasa sub sursa de lumina in special in aceasta perioada pentru a favoriza gasirea lor si consumul hranei. Dupa 3
saptamani durata luminii se poate reduce pana la 14 ore pe zi.

Apa: Se asigura la discretie, fiind permanent proaspata si provenita dintr-o sursa sigura. Pentru a evita deteriorarea asternutului si udarea
puilor, in primele 6 saptamani sa folosesc adapatori destinate puilor mici. De asemenea se folosesc aditivi pentru dezinfectare si stimulare,
in apa de baut.
Vaccinarea se face contra Pseudopestei aviare ziua 9 si 24 si intre zilele 12 si 14 contra Bursitei infectioase.

In perioada cand se face vaccinarea este bine sa se foloseasca vitaminoterapia pentru prevenirea stresului de vaccinare.

Hrana: se poate apela la o crestere cu furaje granulate (pana la varsta de 21 de zile), iar apoi sa se recurga la furajele de tip
concentrat (crestere si finisare).

Descrierea fluxului tehnologic – tehnologie crestere vaci de lapte in sistem inchis

SISTEM DE CRESTERE - întreţinerea vacilor de lapte se realizează în adăposturi închise în stabulaţie legată
Întreţinerea legată a vacilor în adăposturi închise
Caracteristica principală a acestui sistem constă în întreţinerea legată a vacilor în adăposturi închise.
In ferma detinuta de solicitant avem un sistem de crestere legată
Jgheaburile de furajare (ieslea) sunt dispuse de-a lungul pereţilor longitudinali ai adăpostului.
Legarea vacilor este orizontală.
Pentru aşternut sunt folosie paiele. Standul lung asigură condiţii bune de confort pentru animale, însă defecarea şi
urinarea au loc direct pe stand ceea ce implică un efort fizic mai mare pentru curăţarea standului, necesarul de paie pentru
aşternut este mai mare, iar igiena corporală a vacilor se menţine mai greu.
Aleea de serviciu (situată pe axul longitudinal al adăpostului) are o lăţime de cca. 2 m şi serveşte la efectuarea tuturor
operaţiunilor tehnologice, pentru circulaţia animalelor şi a personalului de îngrijire.
Principalele operaţiuni tehnologice (furajarea, mulsul şi evacuarea dejecţiilor) se execută manual.
Ventilaţia este natural organizată, prin usi si geamuri.
Furajele sant o parte produse in ferma proprie si in completare cumparate de la producatori locali. Transporul furajului
de la producatori in ferma este realizat de catre beneficiar.Transportul şi distribuirea furajelor in ferma se face manual de
catre fermier, cu acces prin uşa situata pe peretele frontal al adăpostului. Aleea centrală, situată pe axul longitudinal al
adăpostului, serveşte pentru circulaţia personalului şi animalelor.
Adăparea se realizeaza prin jgheab, iar mulsul se va executa manual .
Furajarea vacilor de lapte se face cu fan pe timpul iernii si nutreţuri verzi vara administrate la iesle, în adăpost sau
padoc.

SISTEMUL DE HRĂNIRE A VACILOR

In ferma se practica un sistem de hranire diferentiat sezonier.
În funcţie de sortimentul de furaje ce formează raţia vacilor de lapte pe parcursul unui an calendaristic, se disting două
sezoane principale de hrănire şi anume: sezonul de iarnă şi sezonul de vară.
Hrănirea vacilor în sezonul de vară. În sezonul de vară (15 aprilie - 15 octombrie), raţia de bază a vacilor de lapte este
alcătuită din nutreţuri verzi. În sezonul de vară, hrănirea vacilor de lapte se realizeaza prin tehnologia de hrănire cu nutreţ verde
administrat la iesle, nutret ce este produs in ferma si in completare cumparat de la furnizori locali. Solicitanta asigura furajul
animalelor zilnic in perioada verii. Transportul furajului in ferma se face de catre beneficiar.
 Hrănirea vacilor în sezonul de iarnă. Sezonul de iarnă, durează de la 15 octombrie până la 15 aprilie (cca. 180 zile). În
sezonul de iarnă, hrănirea vacilor de lapte se face exclusiv cu furaje de volum conservate şi supliment de nutreţuri concentrate.
Fanurile sant produse in ferma proprie si in completare cumparate de la producatori locali si transportate de beneficiar in ferma.
Fânurile se administrează în cantitate de 10-12 kg/zi.
Adaparea vacilor se va face prin jgheab. Mulsul vacilor se va face de doua ori /zi. Intervalul intre mulsori este de 10-12
ore. Vacile se mulg intotdeauna in aceeasi ordine. Pregatirea pentru muls consta in spalarea ugerului cu apa calda, stergerea
ugerului, efectuarea masajului. Mulsul se executa manual (cu mana plina)

Tehnologia de crestere a curcanilor

Pregatirea adapostului:

Dezinfectia incaperii: Dezinfectia adapostului se face folosind produsul Procid Forte cu actiune asupra bacteriilor, virusurilor,
fungilor si algelor. Dozaj: 5ml/ l apa folosind o cantitate de 250-500 ml/ mp prin pulverizare cu timp de expunere de 30 de minute.

Pregatirea asternutului se face prin asezarea uniforma a paielor sau a talajului de lemn intr-un strat de minim 5-7 cm. Pe asternut
se amplaseaza hranitorile si adapatorile care se vor ridica pe masura ce puii cresc, astfel ca ei sa poata consuma apa usor.
Inaltimea adapatorilor si hranitorllor va fi reglata astfel ca partea de jos a acestora sa fie la nivelul spatelui puilor.

Caldura Deoarece in primele 3 saptamani de viata puii nu au sistem propriu de termoreglare, este necesar ca in special, in aceasta
perioada, dar si ulterior sa se respecte valorile optime ale temperaturii ambientale din adapostul puilor.

Caldura se asigura utilizand becuri cu infrarosu Helios, care sunt unele dintre cele mai bune si cele mai des folosite produse pentru
cresterea animalelor. Acestea emit radiații infrarosii cu cea mai eficientă lungime de undă 1,2 – 1,4 m si sunt ideale atat pentru pui
de gaina, cat si pentru alte pasari in primele 3 saptamani de viata In prima saptamana de viata, temperatura trebuie sa fie in jurul
valorii de 36-38 oC, ea coborand cu cate 2 oC pentru fiecare saptamana de viata. Temperatura trebuie sa se masoare la nivelul
asternutului cu ajutorul unui termometru de camera.

Lumina: Are un rol foarte important in primele 3 saptamani, deoarece in perioada respectiva puii de curca au o acuitate vizuala
scazuta. Se recomanda amplasarea surselor de lumina cu infrarosu deasupra hranitorilor si adapatorilor pentru a facilita gasirea lor
si consumul hranei.

Durata luminii va fi de 23 de ore in primele 3 saptamani, iar dupa 3 saptamani durata luminii se poate reduce pana la 14 ore pe zi.

Apa: Se asigura la discretie, fiind permanent proaspata si provenita dintr-o sursa sigura. Pentru a evita deteriorarea asternutului si
udarea puilor, in primele 6 saptamani vor fi folosite adapatori destinate puilor mici. De asemenea se vor folosi aditivi pentru
dezinfectare si stimulare, in apa de baut.

Cele mai frecventa boli aparute la puii de curca sunt:

o Dupa varsta de 4 saptamani, Histomonoza (boala capului negru);

o In sezonul cald, Difetrovariola (eruptii cutanate la nivelul capului);
 o In conditii nescorespunzatoare de crestere, Coccidioza (diaree severa cu sange).

Vaccinarea In perioada cand se face vaccinarea este bine sa se foloseasca vitaminoterapia pentru prevenirea stresului de
vaccinare.

Hrana: Pentru un curcan care va fi adus la greutatea de 18 kg in 20 saptamani se consuma 51.13 kg furaj conform tabelului de mai
jos:

Ratie pentru oi mame:

Denumire Cantitate (kg/cap)
Iarnă 145 zile Vară 220 zile
Fân 3 kg
Masa verde 8 kg
În ce priveşte furajarea pentru un miel de 65 de zile, la înţărcare are o greutate medie de 15-17 kg, prevăzîndu-se a înregistra un
spor de 170 g/zi, se administreaza 0.5 kg fan ca furaje zilnice pe langa laptele supt de la oaie :

Necesar furaje pentru o oaie :

Masa verde 8 kg*220 zile = 1760 kg
Fan 3kg * 145 zile =435 kg

Pentru un miel:
Fan 0.5kg * 65 zile= 32.50 kg
Tehnologie cresterea ovinelor
Hranirea si îngrijirea ovinelor adulte
În gospodaria solicitantului oile în timpul iernii se cresc în saivan. În conditiile zonei, oile se pot pasuna 6-7 luni/an. Trecerea de
la perioada de stabulatie la consumul de furaje verzi prin pasunat se face treptat, de la 1-2 ore în prima zi, pîna la pasunarea si
furajarea exclusiva pe pasune, cu masa verde, dupa circa 12 zile de la iesirea din stabulatie. Pasunatul se face dupa ce se
usuca roua, rational, pe parcele; numarul de oi pe o parcela se stabileste în functie de suprafata si productia de masa verde
asigurata. Oile nu se tin mai mult de 5-6 zile pe o parcela, care se lasa apoi libera circa 20 zile pentru regenerare si se poate
refolosi cînd iarba ajunge la minimum 8-10 cm.

Crestere a tineretului ovin

În ce priveste furajarea pentru un miel de 65 de zile, la întarcare avînd o greutate medie de 15-17 kg, prevazîndu-se a înregistra
un spor de 170 g/zi, urmatoarele cantitati de furaje zilnice :
* Vara - 2 kg masa verde, 80 g nutret combinat si 2 g sare;
* Iarna - 0,5 kg fîn, 80 g nutret combinat, 2 g sare si apa 0,5 l
Pentru tineretul de reproductie (3-18 luni) la grupa de greutate 20-45 kg este necesara cantitatea de 6,5 kg masa verde vara sau
1 kg fîn 0,5 kg grosiere, 2 kg suculente si 80 g furaj concentrat pe timp de iarna. La aceasta se adauga 5 g sare/zi, indiferent de
sezon , care ca si apa, este bine sa fie asigurata la discretie, adica se vor asigura bulgari de sare pentru lins.

Oaia Metis
Este exploatată pentru producţia de lână, lapte si carne.
Lâna este de tip mixt, groasă, cu şuviţă conică, cusătură descheiată, având o extindere medie pe corp.
Producţia medie de lana este de 1,8-2,2 kg la oi şi 2,5-3,0 kg la berbeci, cu un randament la spălare de peste 70%.
Producţia de lapte este de 100-110 litri, în 150-200 zile de lactaţie, fiind, dintre oile autohtone, cele mai bune producătoare de
lapte, din care 50-55 litri sunt consumaţi de miel, restul de 45-50 de litri constituind producţie marfă, pentru consumul uman cu
7,8% grăsime şi 6,5% proteină. Miei la intarcare la 65 zile au greutatea de 15-17 kg.
Berbecuţii la îngrăşat pot realiza sporuri medii zilnice de creştere în greutate de peste 150 grame, iar randamentul la
sacrificare poate trece de 50%.
 Greutatea corporala exprimate in kg la următoarele categorii de vârstă sunt: 15 kg la 2 luni; 24 kg la 6 luni; 35-55 la oi; 48-
80 kg la berbeci.
Parametrii tehnologici ai rasei sunt:
 producţia medie de lână – 1,8 kg/cap
 producţia medie de lapte – 45 litri/cap
 greutate medie de livrare –15 kg

Fluxul tehnologic la ovine este urmator:

 155 zile oile stau in stabulaţie (15 noiembrie – 15 aprilie)

 210 zile oile stau pe pasune (15 aprilie – 15 noiembrie)
 20 zile dureaza pregătire pentru montă (august)
 55 zile dureaza montă (septembrie-octombrie)
 150 de zile perioada de gestaţie (septembrie)
 50 de zile perioada de fătare (ianuarie-martie)
 100 de zile durata mulsului (aprilie-iunie)

30 de zile perioada tunsul (aprilie-mai

Descrierea fluxului tehnologic – tehnologie crestere vaci de lapte

In ferma solicitantului va fi utilizat ca sistem de crestere a bovinelor sistemul mixt pe pasune si in
stabulatie legata. Aceasta tehnologie este considerata in prezent cea mai buna solutie pentru
exploatarea bovinelor deoarece ofera 0 serie de avantaje economice legate de reducerea consumului de
furaje concentrate, eliminarea unor lucrari privind recoltarea, transportul si administrarea furajelor,
eliminarea actiunilor legate de evacuarea dejectiilor de pe timpul zilei. Sistemul mixt de crestere a
bovinelor presupune 185 de zile de pasunat si 180 zile in stabulatie.
Fluxul de circulatie al bovinelor pe pasune
Pasunatul are efect favorabil atat asupra functiei de reproductie, productiei de lapte (care creste cu 13-14 % fata de
stabulatie), cat si asupra sanatatii vacilor la care imbolnavirile sunt mai reduse decat la animalele intretinute in grajduri. Pasunat
rational, va asigura asigura necesarul de principii nutritive pentru productii zilnice de 15-18 kg de lapte, fara adaosuri de
concentrate. Sistemul de pasunat ales este pe parcele, in interiorul carora se delimiteaza (cu ajutorul unor garduri electrice)
portiuni mai mici ce asigura necesarul de iarba pentru 5 zile. Consumul maxim de masa verde se realizeaza in faza de vegetatie
tanara a plantelor, cand coeficientul de digestibilitate este de peste 75 %.
 O data cu avansarea in vegetatie, creste continutul de celuloza, digestibilitatea se reduce pana aproape de 60 %, iar
valoarea nutritiva a furajului de pe pasune scade. In aceasta situatie pasunea nu mai asigura necesarul de hrana, iar fermierii
vor administra obligatoriu un supliment de concentrate, dimineata, inaintea scoaterii animalelor la pasune.
Solicitantul are pasune necesare pasunatului pentru animalele aflate in ferma , pasunea utilizata este de 1.10 ha. Restul
de furaje este asigurata prin producere in ferma si in completare prin cumparare de pe piata locala.
Caracteristicile generale ale constructiei (grajdul de productie pentru perioada de stabulatie) sunt cele aferente unui adapost
corespunzator unui numar de 5 vaci de lapte si a tineretului aferent:
 Sistem de intretinere: pentru vacile de lapte - sistem de intretinere legata; zona de odihna cu asternut permanent
de paie. Legarea este orizontala
 Aleea de serviciu (situata pe axul longitudinal al adapostului) serveste la efectuarea tuturor operatiunilor
tehnologice, pentru circulatia animalelor si a personalului de ingrijire, pentru evacuarea animalelor la pasune si
pentru evacuarea dejectiilor
 Furajare: manuala.
 Jgheaburile de furajare (ieslea) sunt dispuse de-a lungul peretelui longitudinal ai adapostului;
 Adapare: manula;
 Muls: manual;
 Evacuare dejectii: manual pe platforma betonata de dejectii
 Ventilatie: natural organizata prin usi si geamuri;
 Iluminat: natural si artificial;
Odihna vacilor se face pe pat permanent de paie.
Sistemul de hranire adoptat este diferentiat sezonier: vara- masa verde si amestec de concentrate si iarna - fan si
amestec de concentrate
Furajarea pe timp de vara cu masa verde se face prin pasunat
Pentru perioada de stabulatie se administreaza fan de buna calitate obtinut din plante recoltate in faza de imbobocire;
Pentru echilibrarea ratiei si asigurarea substantei uscate atat vara cat si iarna, ratia va contine si furaje grosiere.
Adaparea vacilor se va face prin jgheab sau individual cu galeata. Mulsul vacilor se va face de doua ori /zi. Intervalul intre
mulsori va fi de 10-12 ore. Vacile se mulg intotdeauna in aceeasi ordine (in sistem legat). Pregatirea pentru muls consta
spalarea ugerului cu apa calda, stergerea ugerului, efectuarea masajului. Mulsul se executa manual (cu mana plina)

ORGANIZAREA PĂŞUNATULUI
Avem situaţia în care ferma dispune de păşuni, deci furajarea se va face cu masă verde pe întreaga perioadă de păşunat.
Prin păşunat se asigură mişcarea în aer liber necesară pentru sănătatea animalelor Înainte de scoaterea pe păşune a
animalelor, se va verifica starea de sănătate, se efectuează curăţirea ongloanelor, vaccinări, dehelmintizări. Nu se scot pe
păşune decât animalele sănătoase.
Paşunatul se face în mod raţional prin împărţirea paşunii în tarlale astfel încât să se asigure timpul necesar pentru
refacerea compoziţiei floristice, astfel încât pe aceiaşi tarla se va reveni după 25-30 zile. Amplasarea tarlalelor se face încât să
asigure accesul facil al animalelor la păşune, adăpost, umbrare.
 Încărcătura de animale pe ha se va face ţinând cont de producţia păşunii şi de necesarul pentru UVM ( 50 kg masă
verde/zi/UVM). Încărcătura prea mare de animale pe hectar favorizează distrugerea covorului vegetal ducând la scăderea
producţiei.
Încărcătura / ha cu un număr mai mic de animale este dăunătoare datorită consumului selectiv şi a înmulţirii plantelor cu
valoare nutritivă scăzută. În funcţie de talia plantelor care alcătuiesc covorul vegetal va fi declanşată campania de păşunat.
Încetarea paşunatului se va face cu două săptămâni înainte de primul îngheţ pentru ca plantele să se poată reface.

Descrierea fluxului tehnologic - tehnologie crestere suine

Etapele fluxului tehnologic intr-o ferma de ingrasare a porcilor sun!:
1. Cumparare de purcei la 20 kg;
2. Aprovizionarea cu furaje;
3. Aprovizionarea cu medicamente;
4. Crestere - ingrijire zilnica animale :
- Hranire / Administrare corecta furaje in concordanta cu stadiul de dezvoltare a animalelor;
- Adapare;
- Supraveghere stare generala de sanatate animaIe;
- Administrare medicamente curative / preventive;
- Evacuare dejectii.
5. Sacrificare animale de 100 -110 kg pentru consum propriu
6. Vanzare porci la greutate de 100-110 kg

Hranirea porcilor
Rentabilitatea cresterii porcilor este determinata de hranirea rationala. Din totalul cheltuielilor de productie, ponderea cea
mai mare o are hrana (60-80%). De aici rezulta atentia ce se acorda utilizarii cu maxim de eficienta a furajelor. Porcii sunt
alimentati in concordanta cu greutatea lor corporala, in sistemul de hranire permanenta. Pentru aducerea porcilor de la
greutataea de 20 kg la 110 kg greutate in viu, este consumata aproximativ 240 kg furaj.
In structura retetelor cele mai economice sunt cerealele si in special porumbul si orzul, care asigura energia si la care se
adauga reziduuri industriale (srotul de floarea soarelui) care asigura nivelul proteic.
Anual se cumpara purceii la varsta de aproximativ 70 zile si 0 greutate medie de 30 kg si sant crescuti pana la 105 -110
kg, realizand un spor total in greutate de cca 75 kg
Acest spor va fi de cca 550-600 grame pe intreaga durata, variind in functie de varsta animalelor. Astfel, un spor total de
75 kg va fi realizat in 136 - 125 zile (75 kg spor total pe perioada : 550 (600) gr. spor mediu zilnic. Pe parcursul unui an vom
avea o serie de porci la ingrasat, capacitatea fermei fiind de 3 porci pe an.
Pentru a asigura un spor de 75 kg pe porc este necesar cantitate de furaje de aproximativ 240 kg.

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A ORZULUI DE TOAMNĂ

Orzul este folosit în alimentaţia omului sub forma de arpacas, crupele obţinute din boabe de orz prin perlare se folosesc la
prepararea supelor şi sosurilor, iar măcinate se folosesc în hrana sugarilor şi la prepararea unor specialităţi.

Boabele de orz reprezintă un furaj concentrat foarte bun pentru animalele puse la îngrăşat, cele producatoare de lapte şi
animale tinere. Paiele de orz depăsesc valoarea nutritivă a celor de grâu, ovăz şi secara, fiind folosite ca un bun nutreţ fibros.

Colţii (germenii de malţ) şi borhotul de bere au o bună valoare furajeră, contribuind la stimularea producţiei de lapte a vacilor.

În obţinerea malţului şi a berii orzul este folosit încă din antichitate, având o largă utilizare şi în zilele noastre.

Particularităţi biologice

Temperatura minimă de germinare este 3-4 grade C., optimă 20 grade C., maximă 28-30 grade C., iar cantitatea de apă circa
48% din masa boabelor. Rădacina este mai redusă cu 8,7% din masa totală a plantei decât a grâului.

La înfrăţire fiecare frate formează rădăcini proprii ca şi la grâu secara şi ovăz. Orzul are puterea de străbatere mai redusă decât
alte cereale. Semănat prea adânc (6-7 cm) dacă solul formează crusta puternică, deseori colţul nu poate să răsară. Orzul are
infrăţirea mai bună decât grâul secara sau ovazul.

Orzul de toamnă are înfrăţirea mai bună decât orzul de primavară. La orzoaica înfrăţirea trebuie să fie mai slabă pentru a nu
reduce uniformitatea plantelor şi respectiv a boabelor. Orzul are perioada de vegetaţie de 90 – 120 zile.

Cerinţele faţă de climă şi sol

Sunt în general mai reduse decât la grâu dar aceste cerinţe sunt dependente de forma cultivată. Orzul este mai rezistent la
temperaturi ridicate decât grâul, secara şi ovăzul. Orzul de primavară (furajer) având perioada de vegetatie scurtă, reuseste în
climate uscate sau cele aspre.

Orzul de toamnă este mai sensibil la iernare decât grâul sau secara de toamnă rezistind până la -15 grade C., la nivelul nodului
de înfrăţre dacă a parcurs procesul de călire. Având perioada de vegetaţie mai scurtă orzul evită seceta, maturizându-se înainte
de secetele de vară, scăpând astfel mai uşor de şistăvire comparativ cu grâul. Faţă de sol orzul este mai pretenţios decât grâul
având sistemul radicular cu capacitate mai redusă de absorbtie şi perioada de vegetaţie mai scurtă.

Rotaţia

În stabilirea plantei premergătoare se are în vedere forma de orz cultivată şi scopul culturii. Respectarea unei rotaţii
corespunzatoare la orz, fără cheltuieli suplimentare asigură sporuri de producţie de peste 20%. Cele mai bune premergătoare
pentru orzul de toamna sunt leguminoasele anuale şi perene, borceagurile, rapiţa.
Fertilizarea

Consumul specific de substanţe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Gunoiul de grajd deşi asigură sporuri de producţie
nu este valorificat economic de orzul de toamna nici de orzoaică. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se
fertilizează în general cu îngrăşăminte chimice. Pentru toate formele de orz, azotul se aplică primavara. Toamna se poate da o
parte din doza de azot (1/4 - 1/3), numai după premergătoare care sărăcesc solul (floarea-soarelui, porumb).

Administrarea îngrăşămintelor cu fosfor se face sub arătura de baza. Îngrăşămintele cu potasiu se aplică pe terenurile slab
aprovizionate în acest element, administrindu-se 80 - 100 kg/ha potasiu pentru orzul de toamnă. Pentru orzoaica de primavară
dozele de NPK recomandate sunt următoarele 40-60 kg/ha N; 40-60 kg/ha P; 30-40 kg/ha K in sub-stanţa activă.

Amendamentele pentru orzul de toamnă se recomandă să se aplice pe solurile acide, constituind o măsură necesară pentru a
asigura producţii ridicate. În funcţie de aciditatea solului se aplică 3-6 tone/ha amendamente calcaroase o dată la 6-7 ani sub
arătura de bază, de preferinţă nu în anul semănării orzului de toamnă.

Lucrările solului

Arătura trebuie efectuată imediat după recoltarea plantei premergătoare la adâncimea de 18-22 cm. În condiţii de secetă, când
aratura nu se poate executa este indicată o lucrarea superficială cu grapa cu discuri care previne pierderea apei din sol. Aceasta
lucrare nu poate inlocui aratura ci doar permite amânarea până când condiţiile de umiditate din sol permit realizarea ei. Pentru a
nu întârzia însămânţatul, în condiţiile unei toamne secetoase se recomandă o lucrae cu GDG (grapa cu discuri grea), precedată
de administrarea îngrăşămintelor chimice.

După arătură se lucrează cu grapa cu discuri urmând ca patul germinativ să se realize printr-o lucrare cu combinatorul.

Semănatul se realizează imediat după executarea lucrării cu combinatorul.

Sămânţa şi semănatul

Samânţa trebuie să corespundă indicilor de calitate : puritate peste 98% germinaţie peste 90%, şi să fie tratată contra bolilor şi
dăunătorilor specifici. Epoca de semănat a orzului de toamnă este cu circa 5 zile înaintea grâului (între 15 septembrie - 10
octombrie), pentru ca plantele să intre în iarnă bine înrădăcinate şi calite. Semănatul prea timpuriu determină o dezvoltare prea
puternică a plantelor până la intrarea în iarnă, favorizând atacul de fuzarioză, făinare şi viroze, iar întârzierea duce la scăderea
rezistentei la ger a plantelor.

Densitatea de semanat a orzului de toamnă este de 450-500 boabe germinabile/mp..

Distanţa dintre rânduri la orz este de 12,5 cm. Adâncimea de semănat la orzul de toamnă este de 3-5 cm, în funcţie de textura şi
umiditatea solului. Adâncimile de semanat nu trebuie să depăsească limitele indicate, deoarece plantele răsar greu, mai ales
dacă se formează crusta, orzul având o putere mai slabă de străbatere. Adâncimea de semănat influenţează atât intervalul
semanat-răsărire, cât şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Cantitatea de samânţă la hectar, la densitatea amintită, pentru orz
este între 160-200 kg/ha, în funcţie de MMB, puritate şi germinaţie.

Lucrări de ingrijire

Tăvălugitul după semănat se realizează mai ales în toamnele secetoase cu tăvălugul inelat. Tăvălugitul după semănat poate
constitui poate contribui o lucrare favorabilă răsăririi numai când solul din jurul seminţelor nu este prea uscat.

La orzul de toamnă se execută controlul semănăturilor toamna si iarna, eliminarea excesului de umiditate în toamnă şi primavară
şi celelalte lucrări de întreţinere la desprimăvărare în funcţie de starea culturii (fertilizare, tăvălugire în cazul fenomenului de
descălţare).

Combaterea buruienilor la cultura orzului şi orzoaicei se face cu erbicide similare cu cele de la grâu în funcţie de spectrul de
buruieni care trebuie combătute : Sare DMA 2-2,5 l/ha; Acetadin 4-6 l/ha; Icedin 1,5-2 l/ha; Basagran 2-4 l/ha; Avadex 4-6 l/ha;
Igran 3-4 l/ha; Iloxan 28 CE 2-2,5 l/ha.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pentru combaterea bolilor foliare între care făinarea şi sfâşierea frunzelor, se folosesc
fungicidele Metaben 70 + Mancozeb 80 1 + 2,5 kg/ha aplicate în două faze primul tratament la aparitia atacului, iar al doilea în
faza de burduf înspicare. Principalele boli ale orzului sunt: făinarea – Erysiphe graminis, rugina – Puccinia graminis, fuzarioză –
Fusarium graminearum.

Primul tratament trebuie să se realizeze la înfrăţire, el limitează o serie de boli cum ar fi: ruginile, făinarea, bolile coletului. Al
doilea tratament recomandat este să se realizeze în faza de burduf şi limitează atacul de făinare, rugină, septerioză, iar al treilea
tratament la apariţia spicului şi prin acest tratament se combat bolile spicului (fuzarioza şi înegrirea). În soluţia tratamentelor 2 şi
3 se adaugă si un insecticid.

Pentru prevenirea şi combaterea dăunătorilor părţilor aeriene la orz se fac şi tratamente pe vegetaţie. Astfel la apariţia larvelor
gândacului ovăzului se fac tratamente cu unul din produsele Sinoratox 3 l/ha, Dipterex 1,5 l/ha, Calypso 480 SC 0,1l/ ha produse
ce limitează şi atacul de afide, tripsi, muste, ploşniţe.

Recoltarea

Recoltarea orzului începe la coacerea deplină, când umiditatea boabelor este sub 16-17%, întirzierea recoltatului provoacă mari
pierderi datorită ruperii spicelor şi a scuturării boabelor.
 CULTURA DE ZMEUR
Plantarea butașilor de mur și a drajonilor de zmeură se face toamna și primăvara . Se recomandă plantarea toamna, după căderea
primei brume ( octombrie-noiembrie), dar și în primăvara, începând cu luna martie până în aprilie.
Plantarea
Se vor face gauri în pământ de 20 cm adâncime și 25 cm lățime , obligatoriu ca pământul de pe fundul gropii să fie foare bine afânat.
Distanțele : 2-3 metri între rând 0.60-1 m pe rând
Butașii /drajonii trebuie băgați în pământ la 20-30 cm diferență, până la 60 cm astupată cu pământ afânat pentru o bună dezvoltare a
rădăcinilor.
Pământul scos din gropi nu trebuie introdus cu bolovani. Acesta va trebui să fie foarte fărâmițat (cât mai fin) și reintrodus în gropi după
care trebuie tasat foarte bine.
Udarea butașilor / drajonilor
Daca în prima săptămână de la plantare nu avem macar o zi ploioasă, va trebui să intervenim cu aproximativ 3-5 litri apă pentru
fiecare butaș plantat, operațiunea repetându-se de două ori. După udare, butașul sau drajonul trebuie tăiat la maxim 5 cm de sol și
așteptat până în primăvară, când acesta va înmuguri.După ce planta se vă prinde nu vă mai trebui intervenit cu apa decât în verile
foarte secetoase.
Întreținerea culturii/recoltarea
Planta trebuie supravegheată și legată la o înălțime cât mai mare (2-2.5 metri) pentru o producție cât mai mare.
Producția va avea loc la sfârșitul lui iunie până la sfârșitul lui septembrie, în această perioada va trebui intervenit la 2 zile pe rând
pentru culegerea fructelor coapte.
Stârpirea buruienilor/combaterea dăunătorilor
Iarba și buruienile se vor înlătura cu erbicid total „Glyphogan 480 SL ,Gallup 360 ” (fară a atinge planta) sau în cazul culturilor BIO -
ECOLOGICE stârpirea buruienilor se vă face manual prin smulgerea buruienilor sau săpare.
Îngrășămintele
Răspândirea ingrasemantului se vă face primăvara pe baza de azotat chimic și amoniacal sau îngrășământ natural (mranița) pentru
culturile BIO-ECOLOGICE.
Daca în zona în care aveți plantația există boli și insecte dăunătoare murului/ zmeurului acestea vor trebui stropite primăvara după ce
da frunza, odată la 10 zile cu substanțe ( ENVIDON , ALCUPRAL) , în acest caz nu mai avem o cultura BIO-ECOLOGICĂ.
Înmulțirea culturii
Toamna, după ce am cules fructele și frunzele, dacă este cazul (deoarece în medicina naturistă fiecare parte a arbustului de mur, flori
frunze și muguri își găsesc utilizarea pentru remediile homeopatice)
Vom tăia lăstari la de 30cm după care le vom planta în gropi cu adâncimea de 20 cm și vom aștepta formarea butașului anul viitor.
Această metodă nu se aplică drajonilor de zmeur, aceștia crescând pe parcursul anului pe lângă plantă.
Clima și rezistența
Murul și zmeura sunt plante iubitoare de soare , preferă zonele cu lumină directă.
Se adaptează ușor la frig și la anotimpurile ploiase.
Nu trebuie udate, irigate (exceptând ani în care în anotimpul verii nu plouă 2 – 3 luni la rând ,veri secetoase).

Tehnologie cresterea ovinelor

Hranirea si îngrijirea ovinelor adulte
În gospodaria solicitantului oile în timpul iernii se cresc în saivan. În conditiile zonei, oile se pot pasuna 6-7 luni/an. Trecerea de
la perioada de stabulatie la consumul de furaje verzi prin pasunat se face treptat, de la 1-2 ore în prima zi, pîna la pasunarea si
furajarea exclusiva pe pasune, cu masa verde, dupa circa 12 zile de la iesirea din stabulatie. Pasunatul se face dupa ce se
usuca roua, rational, pe parcele; numarul de oi pe o parcela se stabileste în functie de suprafata si productia de masa verde
asigurata. Oile nu se tin mai mult de 5-6 zile pe o parcela, care se lasa apoi libera circa 20 zile pentru regenerare si se poate
refolosi cînd iarba ajunge la minimum 8-10 cm.

Crestere a tineretului ovin

În ce priveste furajarea pentru un miel de 65 de zile, la întarcare avînd o greutate medie de 15-17 kg, prevazîndu-se a înregistra
un spor de 170 g/zi, urmatoarele cantitati de furaje zilnice :
* Vara - 2 kg masa verde, 80 g nutret combinat si 2 g sare;
* Iarna - 0,5 kg fîn, 80 g nutret combinat, 2 g sare si apa 0,5 l
Pentru tineretul de reproductie (3-18 luni) la grupa de greutate 20-45 kg este necesara cantitatea de 6,5 kg masa verde vara sau
1 kg fîn 0,5 kg grosiere, 2 kg suculente si 80 g furaj concentrat pe timp de iarna. La aceasta se adauga 5 g sare/zi, indiferent de
sezon , care ca si apa, este bine sa fie asigurata la discretie, adica se vor asigura bulgari de sare pentru lins.

Rasa Ţurcană.
Însuşirile morfo-productive ale rasei Turcana sunt: conformaţia corporală alungită - tipică ovinelor cu producţie mixtă –
pentru lână, carne şi lapte; constituţie robustă şi o pronunţată mobilitate.
Indicii de reproducţie sunt: 95% fecunditatea şi 105% prolificitatea
Greutatea corporala exprimate kg la următoarele categorii de vârstă sunt: 14 kg la 2 luni; 24 kg la 6 luni; 35-55 la oi; 48-80
kg la berbeci.
Producţia de lână la ovinele selecţionate şi bine hrănite ajunge la 3,8 kg pe turmă. Calitativ lâna se caracterizează prin
fineţe 35 microni.
Producţia de lapte este de 140-160 litri la Ţurcană, din care 55 l reprezintă laptele marfă cu 7,8% grăsime şi 6,5%
proteină într-o perioadă de 150-200 de zile de lactaţie.
Mieii din varietăţile brumărie şi neagră, sacrificaţi la una trei zile de la naştere, dau pielicele apreciate în confecţionarea de
căciuli, gulere, mantouri.
Tehnologia de sporire a producţiei de lână
Singura cale de sporire a producţiei şi de îmbunătăţire a calităţii lânii o constituie îmbinarea metodelor de încrucişare şi
selecţie cu cele de hrănire, îngrijire şi întreţinere corespunzătoare a ovinelor, în special cu aplicarea unui nivel proteic superior
încă din prima fază de gestaţie.
Tehnologia de sporire a producţiei de carne
Principalele metode pe care trebuie utilizate în direcţia sporirii producţiei de carne sunt aplicarea diferitelor tipuri de
încrucişare industrială, creşterea prolificităţii, repartizarea timpurie la montă a tineretului femel, organizarea a trei fătări în doi ani.
 Tehnologia îngrăşării constă în lotizara mieilor la cca 2 luni (12-14kg) în grupe de 70-80 de capete unde rămân 4 luni
până ajung la 40 de kg trecând prin trei faze (acomodare, îngrăşarea şi finisarea.
Tehnologia îngrăşării ovinelor adulte constă în intreţinerea lor 3 luni pe păşune. În ultima lună oile consumă 40-50 kg
nutreţuri concentrate şi cca 20 kg de fân de bună caliate iar greutatea lor corporală creşte cu 20%.
Parametrii tehnologici ai rasei Turcana sunt:
 prolificitate 105%
 producţia medie de lână – 3,8 kg/cap
 producţia medie de lapte –55 litri/cap
 greutate medie de livrare –40 kg
 reforma anuală 25%
Fluxul tehnologic la ovine este urmator:
 155 zile oile stau in stabulaţie (15 noiembrie – 15 aprilie)
 210 zile oile stau pe păşune (15 aprilie – 15 noiembrie)
 20 zile dureaza pregătire pentru montă (august)
 55 zile dureaza montă (septembrie-octombrie)
 150 de zile perioada de gestaţie (septembrie)
 50 de zile perioada de fătare (ianuarie-martie)
 100 de zile durata mulsului (aprilie-iunie)
 30 de zile perioada tunsul (aprilie-mai)

CULTIVAREA LEGUMELOR IN SOLARII TIP TUNEL

Solariile sant spații protejate cu materiale plastice - cunoscute sub denumirea de solarii; spre deosebire de sere, acestea permit protejarea
culturilor doar pentru o anumită perioadă din an, nu presupun folosirea surselor de căldură exterioare și au o structură mai simplă; pentru acoperire,
se utilizează, printre altele, polietilena translucidă.

Dezinfectarea solului și pregătirea lui pentru plantare

În ceea ce privește solul, dezinfectarea acestuia se poate efectua:
- termic - cu abur, trimis pe sub prelate amplasate pe toată suprafața solului; aburul fierbinte (105-110°C) poate pătrunde în solul săpat și afânat (cu subsolierul),
până la o adâncime de 30-35 de cm;
- chimic - administrarea de substanțe dezinfectante sub formă de soluție sau de granule, cu ajutorul echipamentelor speciale sau al uneltelor agricole speciale, care
permit igienizarea solului atât la suprafață, cât și la o adâncime de 30-35 de cm.
Dincolo de dezinfectarea solului, este necesară efectuarea mai multor lucrări de pregătire a acestuia în vederea plantării, cele mai importante dintre ele fiind
- îndepărtarea resturilor vegetale - se realizează după fiecare cultură, ca măsură de protecție fitosanitară;
- afânarea, arăturile adânci - pentru asigurarea unui drenaj corespunzător și pentru o igienizare eficientă a acestuia;
 - modelarea solului - nivelarea lui și modelarea sub formă de benzi; sistemul de cultură în benzi permite mecanizarea lucrărilor în sere și solarii, pentru că
presupune mobilizarea, mărunțirea și tasarea solului, astfel încât deplasarea agregatelor agricole să se facă pe aceeași urmă;

Înființarea culturilor legumicole în spații protejate

Înființarea culturilor în sere și solarii se realizează prin plantarea răsadurilor. Prin urmare, sunt importante achizitia răsadurilor și plantarea propriu-zisă a acestora.

Răsadurile
Pentru a avea o recoltă de calitate, este esențial să folosești răsaduri sănătoase, rezistente la boli și dăunători achizitionate de la ferme specializate.
Un răsad de calitate este:
- dezvoltat normal - are rădăcini bogate, sănătoase, nu prezintă leziuni; tulpinile sunt scurte; este nealungit și are frunze de nuanța verde-închis;
- călit - fără să se fi oprit din procesul de creștere, din cauza condițiilor nefavorabile;
- sănătos - nu prezintă urme de înnegrire a coletului, nu are frunzele pătate sau tulpini atacate de dăunători.
Plantarea răsadurilor
Pentru a nu fi întrerupt procesul biologic, se vor folosi răsaduri în ghivece sau cuburi nutritive. Plantarea se poate realiza manual.
Plantarea răsadurilor depinde de temperatura minimă în sol. Temperaturile minime in solar pot fi mai mari cu 6-7°C. Se va tine cont de distanța la care plantezi răsadurile,
ea fiind diferită, în funcție de specie.

Lucrări de întreținere pentru culturile legumicole în spații protejate

Întreținerea culturilor în spații protejate presupune asigurarea condițiilor optime de mediu pentru ca plantele să poată crește și să se dezvolte, astfel încât producțiile să fie
satisfăcătoare atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Din această perspectivă, este esențial să creezi microclimatul potrivit, prin controlul temperaturii, al luminii,
al umidității, să se efectueze corect și la timp lucrările generale, dar și specifice de întreținere a culturii și să se aplice măsurile fitosanitare, care implică tratamente
fungicide, erbicide și insecticide.

Lucrări generale și speciale de întreținere

Pentru a obține producții constante și de calitate, în spațiile protejate este nevoie de realizarea unor lucrări generale și speciale de întreținere.
Cele mai importante lucrări generale sunt:
 completarea golurilor, în funcție de specie;
 afânarea solului prin prașile mecanice sau manuale, pentru asigurarea unui drenaj corespunzător; în sere, se face la culturile înființate direct pe sol și numărul
lucrărilor depinde de tipul de sol și de metoda de irigare;
 irigarea culturilor - prin aspersie, picurare, pe brazdă, cu furtunul, în funcție de cerințele speciei cultivate, tipul de sol, de anotimp și de faza de vegetație; normele
de udare depind de metoda de irigare, anotimp, cerințele speciei, faza de vegetație;
 aplicarea tratamentelor de fertilizare;
 mulcirea solului - se efectuează atât pe intervalele dintre rândurile de plante, cât și pe cele dintre plante pe rând, cu materiale speciale, pentru evitarea formării
crustei, apariția buruienilor și menținerea umidității optime.

Cele mai importante lucrări speciale sunt:

 susținerea plantelor - în solarii, se face pe spalier, sârmele solarului;
 copilitul - înlăturarea totală sau parțială a lăstarilor de la subsuoara frunzelor; lucrarea este recomandată mai ales în cazul culturilor de tomate, dar poate fi
practicată și pentru cele de ardei și vinete;
 cârnitul - se face diferit, în funcție de specie;
 ciupitul - este o lucrare specifică, recomandată pentru cultura de castraveți și are ca scop dirijarea fructificării pe ramificațiile de ordin superior; se poate aplica,
însă, și la culturile de pepeni, ardei și vinete;
  defoliatul - îndepărtarea frunzelor îmbătrânite și bolnave de la bază, către partea superioară a plantelor, până sub prima inflorescență;
 polenizarea suplimentară - este recomandată mai ales în cazul culturii de tomate, pentru asigurarea legării fructelor.

Măsuri de combatere a bolilor și a dăunătorilor

La fel ca în cazul culturilor de câmp, prima modalitate de apărare față de acțiunea factorilor patogeni este monitorizarea culturii și consultarea specialiștilor, pentru
identificarea din timp a semnelor de boală sau ale atacurilor dăunătorilor și a acționa eficient.

RECOLTARE
Din perspectiva recoltelor, potrivit lucrării „Legumicultură. Volumul III” (2003), la principalele plantele legumicole ce pot fi cultivate în sere și solarii se pot obține următoarele
producții:
 tomate - în solarii, se pot obține între 40-50 t/ha, la cultura de ciclu scurt, și între 55-70 t/ha în ciclul prelungit;
 ardei - în solarii se cultivă, de regulă, ardeiul gras și iute; se pot obține 35-45 de t/ha la ardeiul gras și 10-15 t/ha la ardeiul iute;
 pătlăgelele vinete - în solarii, primele recolte apar la jumătatea lunii iunie sau la începutul lunii iulie; recoltarea se realizează eșalonat, până la începutul lui
octombrie; producția variază între 35 și 50 de t/ha;
 fasolea de grădină - în solarii, recoltarea se face eșalonat și producția poate fi de 7-8 t/ha la fasolea oloagă și de 25-30 t/ha la fasolea urcătoare;
 castravetele- în solarii, producțiile pot atinge 60-80 de t/ha, la castraveții cu fructe lungi, și 30-60 de t/ha, la cei cu fructe mici;

Avantajele cultivării plantelor legumicole în sere și solarii

Deși costurile de producție pot fi ceva mai ridicate decât în cazul culturilor în câmp deschis, cultivarea legumelor în spații protejate, așa cum sunt solariile și serele, îți poate
aduce o serie de avantaje, dacă respecți tehnologia de cultivare specifică fiecărei specii și aplici măsurile fitosanitare pentru prevenirea și combaterea buruienilor, a bolilor
și a dăunătorilor. Printre acestea, cele mai importante sunt:

 continuitatea producției - poți obține producții extratimpurii și timpurii, iar producția este eșalonată, astfel că poți recolta în perioade diferite ale anului;
 calitatea superioară a produselor - creezi un microclimat mai bun pentru plante decât dacă le-ai cultiva în câmp, oferindu-le exact necesarul de lumină, umiditate,
căldură și nutrienți;
 realizarea de producții mari la unitatea de suprafață - având controlul asupra factorilor de mediu, alegând să cultivi doar răsaduri sănătoase, viguroase și
rezistente la boli și dăunători și respectând tehnologia de cultivare și de întreținere, poți obține producții mai mari și de o mai bună calitate;
 evitarea pericolelor legate de intemperii - grindina, ploile torențiale, înghețurile, brumele târzii de primăvară și timpurii de toamnă, furtunile de intensitate mare,
căderile masive de zăpadă nu mai pot calamita culturile, pentru că ele sunt protejate;
 prelungirea perioadei de vegetație în toamnă - controlezi condițiile de mediu în care cresc, se dezvoltă și rodesc plantele cultivate în sistem protejat.

Cultura trifoiului roşu

Trifoiul (Trifolium pretense) este o plantă care dă un nutreţ valoros, bogat în substanţe proteice digestibile.
Zonarea ecologică este stabilită în regiunile mai umede si răcoroase din Transilvania , în nord-estul Moldovei, sud-xîvestul ţării şi sectoarele
subcarpatice.Este rezistent la gere şi cu pretenţii reduse faţi de căldură.
Locul în asolament. Ca plante premergătoare merg prăşitoarele timpurii,cerealele de toamnă şi de primăvară, plantele anuale furajere, hibrizii
de porumb, floarea soarelui. Se practică în cultură pură şi în cultură ascunsă, cu orz de toamnă şi ovăz.
Soiurile cultivate sunt: Apolo Tetra, Napoca Tetra, Select, Verdi, Tetra, Flora, Roxana, Pirat, Vesna, Sătmărean.
Pregătirea terenului constă din arătura adâncă şi pregătirea patului germinativ cu grapa cu discuri cu care ocazie se erbicidează cu Eradicane
sau Alirox şi Basagran,în cultură pură sau cu Pivot atunci când trifoiul este cultivat în amestec cu graminee sau în culturi ascunse.
Semănatul are loc primăvara devreme între 5-15 martie, la adâncimea de 1,5 - 2,5 cm, la distanţa dintre rânduri de 12,5 cm, cu 18-20 kg /ha
sămânţă.
Îngrijirea culturilor se referă la irigarea solului în verile secetoase , erbicidarea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Recoltarea este succesivă în 2-3 coase, începând cu mijlocul fazei de îmbobocire şi începutul înfloritului,la coasa I-a şi între începutul şi
mijlocul fazei de înflorire a trifoiului la coasele următoare.Ultima coasă trebuie să fie recoltată în preajma punctului termic de 0 grade C, la
începutul lunii octombrie, în zona colinară şi la mijlocul lunii octombrie, în zona de câmpie

Cultura porumbului pentru siloz

Zonarea ecologica. Se cultiva in mai toate zonele ecologice,dar foarte favorabile sunt zonele irigate din Campia Dunarii,
Dobrogea,sudul Moldovei si Campia Banatului, pe soiurile de tip cernoziom, balan de stepa, brun roscate de padure si
aluvionare.
Locul in asolament. Ca plante premergatoare se recomanda cerealele de toamna si culturile perene, mai putin sfecla de
zahar.
Hibrizii. In cultura se prefera hibrizii precoci (35-40%) din suprafata si tarzii (60-65%): Elan, Turda 200, Fundulea 420.
Pregatirea terenului. Porumbul reactioneaza foarte bine la fertilizareacu gunoi de grajd si moderat la ingrasamintele cu
azot, fosfor si potasiu. Ca lucrari ale solului se recomanda nivelarea terenului, aratura la inceputul sezonului rece si
pregatirea terenului in vederea semanatului cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colturi.
Semanatul are loc in luna aprilie cu 50-70.000 plante/ha pe teren neirigat si 80-85.000/ha pe teren irigat, la distanta de 70
cm intre randuri.
Ingrijirea culturii consta din cateva udari, combaterea buruienilor, a bolilor si daunatorilor.
Recoltarea se face cand porumbul a acumulat o masa vegetala maxima in faza de ceara a boabelor cu masini specializate.
Productia poate atinge 60-80 tone/ha masa verde in conditii de irigare si 25-40 tone/ha pe teren neirigat.
Cultura sorgului furajer.
Aceasta planta incepe sa se impuna in alimentatia animalelor pentru continutul mare in calciu si fosfor si pentru rezistenta
la seceta.
Sorgul ca specie (sorghum vulgare, sorgum bicolor) are doua subspecii folosite ca furaje: sorgul pentru boabe cu panicul
compact, dens care formeaza boabe mari si sorgul furajer cu panicul rasfirat si care lastareste puternic . La acestea se
adauga hibridul sorg x iarba de sudan, creatia Institutului de la Fundulea.
Zonarea ecologica. Se cultiva in Campia Romana, Dobrogea, sudul Moldovei si Campia Banatului pe soluri de tip
cernoziom si brun roscat de padure dar prefera si aluviunile.
Locul in asolament. Sorgul urmeaza dupa leguminoase perene, cereale de toamna, sfecla de zahar, porumb, plante
medicinale, plante furajere, care elibereaza terenul pana la 25 aprilie in cultura principala
Hibrizii. Se cultiva numai hibrizi simplii dupa cum urmeaza: La sorgul pentru boabe: Andreea, Arolba, Fundulea 21,
Fundulea 30, Fundulea 32;
La sorgul furajer: Nutricom;
La hibridul sorg x iarba de sudan: Fundulea 1104, Tinca si Tutova.
Pregatirea terenului. Se pregateste terenul incepand cu incorporarea a 30-80 tone/ha gunoi de grajd odata cu aratura, la
care se adauga fosfor si potasiu in doze de 50-90 kg/ha. Sorgul valorifica eficient azotul care se aplica la semanat si dupa
fiecare coasa. Ca lucrari ale solului se asigura aratura de toamna si patul germinativ in primavara cu grapa cu
discuri si cu combinatorul in preziua semanatului.
Semanatul se efectueaza dupa 1 aprilie, la o temperatura in sol de +1213°C fiind o planta iubitoare de caldura, asigurand
urmatoarele reguli:
La sorgul pentru boabe: numar de plante la ha 77–200 mii plante la teren irigat si 150–300 mii plante la teren neirigat;
Norma de samanta 8–12 kg/ha; distanta intre randuri 50–70 cm; adancimea 3–6 cm in functie de sol,
La sorgul furajer si hibridul sorg x iarba de sudan: numar de plante 150–200 mii/ha; samanta 40 kg/ha; distanta intre
randuri 12,5–15 cm; adancimea de semanat 2–3 cm.
Ingrijirea culturii. In perioada de vegetatie se fac lucrari de ingrijire a culturilor prin 2–3 udari, erbicidarea cu SDMA in
faza de infratire a plantelor si combaterea daunatorilor (Tanymecus) cu Decis sau Sinoratox.
Recoltarea. Pentru nutret verde incepe cand plantele au inaltimea de 40-50 cm si se continua timp de 20-25 de zile pana
la aparitia paniculului. Pentru fan se recolteaza cand apare paniculul.
Productia, este de 25-30 tone/ha masa verde.