Examen - GTP sem II

1. Principii generale privind alegerea lucrărilor antierozionale pe

terenurile agricole în pantă. Schema generala antierozionala.
Schema generala de amanajare se proiecteaza in general in 2
variante care se compara intre ele alegandu-se in final o solutie
optima din punct de vedere tehnico-economic.
CLASIFICAREA MĂSURILOR SI LUCRĂRILOR ANTIEROZIONALE DINTR-
UN BAZIN HIDROGRAFIC.
I. După investitia realizata:
1. lucrari simple cu o inestigatie redusa si care se recupereaza intr-o
perioada de timp.
a) lucrari agroameliorative-consta in realizarea lucrarilor agricole pe
directia curbelor de nivel.

b) lucrari fitoameliorative-rotatia corespunzatoare a culturilor

agricole in cadrul unui asolament.
Iv ≤ 8 % sistemul de cultura pe directia curbelor de nivel
Iv = 8-16% sistem de cultura in fasii, in benzi inierbate
2. Lucrari complexe costisitoare, T ˃ durata de timp de recuperare
mare
a) lucrari hidroameliorative: agroterase pe arabil iv =16-20%; terase
in plantatii iv=15-25%
b) lucrari de regularizare a scurgerilor pe versanti:
c) reteaua de circulatie: DP (lp=5-6m), DS(lp=3-4m)
d) lucrari hidroameliorative pe ravene de tip baraje antierozionale
II. Dupa forma de manifestare a proceselor erozionale
1. Masuri si lucrari pentru prevenirea si combaterea eroziunii de
suprafata ≡ amenajarea versantiilor
2. Masuri si lucrari pentru prevenirea si combaterea eroziunii de
adancime ≡ amenajarea ravenelor
3. Masuri si lucrari pentru prevenirea si combaterea alunecarilor
de teren ≡ amanajarea alunecarilor
III. Dupa categoria de folosinta
1. Masuri si lucrari pe arabil: agroameliorative, fito,
hidroameliorative, reteaua de circulatie
2. Masuri si lucrari in plantatii pomi-viticole
3. Masuri si lucrari pe pasuni: valuri de pamant, canale de pamant
pt prevenirea alunecarilor de teren.

IV. Dupa ordinea de executie

1. Masuri si lucrari hidroameliorative
2. Masuri si lucrari agropedo si getoameliorative
2. Organizarea antierozională pe terenurile arabile si in plantatiile
pomiviticole: unităţi teritoriale de lucru, trasare, reteaua de
circulatie – drumuri de exploatare agricola, elemente constructive,
podete tubulare.
Unitatile teritoriale de lucru pe folosintele arabil sunt reprezentate
de sole, iar in plantatiile pomi-viticole tarlalele. Amplasarea
drumurilor tehnologice pe versanţi, atât cele principale cât şi cele
secundare, este influenţată în special de folosinţa terenului, lungimea
versantului, gradul de neuniformitate a reliefului, existenţa boturilor
de deal, a firelor de vale şi a altor obstacole naturale - formaţiuni ale
eroziunii în adâncime, debuşee,

Reteaua de circulaţie cuprinde următoarele elemente:

a) Drumurile principale (Dp)
-asigură legătura între centrele gospodăreşti sau localităţi şi suprafaţa
amenajată.
-fac legătura cu drumurile secundare (drumuri de exploatare) din
cadrul amenajării respective.
-să aibă un traseu cât mai scurt şi să deservească o suprafaţă cât mai
mare;
-panta longitudinală maximă să fie de 8 (10)%. Pe tronsoanele în care
panta versantului depăşeşte 10% drumul principal respectiv se va trasa
în serpentină (drum de pantă dată).
-lăţimea platformei să fie de 5-6m.

b) Drumurile secundare (Ds)

-asigură legătura între tarlale şi drumurile principale.

c) Zonele de întoarcere (z.î.)

- sunt elemente constructive care se amplasează la capătul tarlalelor,
pe laturile scurte, deci se trasează pe linia de cea mai mare pantă;
-au lăţimea de 6m, se înierbează şi au rolul de a permite întoarcerea
agregatelor la capetele tarlalelor. Zonele de întoarcere se prevăd
obligatoriu de-a lungul debuşeelor, a formaţiunilor de eroziune în
adâncime, a drumurilor tehnologice principale care constituie limită a
tarlalelor
- distanţa dintre zonele de întoarcere corespunde lungimii tarlalelor.

d) Potecile
- delimitează parcelele între ele, deci corespund laturilor lungi ale
parcelelor;
- au lăţimea de 2-4m, sunt înierbate şi au rolul de a asigura circulaţia
cu piciorul în vederea transportului producţiei la drumurile
tehnologice secundare şi de amplasare a stâlpilor de susţinere a
spalierilor;
- în plantaţiile înfiinţate pe terase, în zona taluzurilor teraselor,
potecile de acces se execută în trepte consolidate.

Elementele constructive ale unui drum de exploatare agricola sunt

(conform schitei):
l - lăţimea platformei drumului, m;
L - lăţimea totală ampriză drum, m;
hd - înălţimea taluzului debleu (în săpătură), în proiecţie pe verticală,
m;
hr - înălţimea taluzului rambleu (în umplutură), în proiecţie pe
verticală, m;
h = hd + hr reprezintă înălţimea drumului, m; (în general hd = hr şi se
notează cu y);
m - coeficient de taluz, care are valori diferite în funcţie de textura şi
panta terenului, astfel:
m = 1, pentru terenuri cu textură medie;
m = 1.5, pentru terenuri cu textură uşoară sau grea.
iv - panta versantului din zona drumului, %;
ip - panta transversală a platformei drumului, %, (în general se
consideră egală cu 3  5%).
 Podețele se dimensionează static şi hidraulic. Se au în vedere
sarcinile transmise de vehicule şi debitele zonelor depresionare
traversate.

3. Sisteme de cultură cu fâşii şi benzi înierbate pe terenurile arabile

în pantă; trasare, dimensionare, schite.
SISTEMUL DE CULTURA ÎN FÂȘII - reprezintă o alternare - pe lungimea
liniei de scurgere - a unor fâşii formate din culturi ce oferă solului
protecţie antierozională diferită. Fâşiile, de lăţimi egale, se amplasează
pe direcţia generală a curbelor de nivel şi au în vedere încadrarea
culturilor slab protectoare între culturi bune protectoare antierozional.
Deoarece acest sistem antierozional de cultură nu solicită investiţii
speciale şi nici utilaje sau maşini deosebite, se poate introduce relativ
uşor pe suprafeţe mari. La stabilirea sistemului antierozional va trebui
să se ţină seama de panta terenului, rezistenţa solului la eroziune,
structura culturilor şi de agresivitatea pluvială.
Sistemul antierozional în fâşii se aplică pe pante mai mari de
8%, în zonele cu precipitaţii reduse (sub 600 mm/an). Pentru ca
eficacitatea acestuia să fie maximă se impune dimensionarea şi
aplicarea lui corectă în teren.
SISTEMUL DE CULTURĂ CU BENZI INERBATE - Acest
sistem antierozional constă în realizarea, pe direcţia generală a
curbelor de nivel, a unor benzi înguste cu lăţimi de 4-6 m, semănate cu
ierburi perene bune protectoare pentru sol, care delimitează fâşiile
cultivate cu plante anuale bune sau slab protectoare antierozional.
Benzile înierbate se infiinţează pe pante de 12–20% şi se
recomandă a fi introduse în majoritatea zonelor pedoclimatice ale ţării,
îndeosebi în zonele cu precipiţatii abundente (peste 600 mm/an).
Benzile înierbate sunt însămânţate, de regulă, cu amestecuri
corespunzătoare de ierburi perene, iar în unele cazuri cu culturi anuale
de borceag, ovăz, orz, secară. Ele au rolul de a dispersa scurgerile de
pe versanţi şi de a reţine o parte din suspensiile existente în apa care se
scurge. Materialul solid se depune în mare măsură la limita din
amonte a benzilor, formând mici platforme. Acestea se extind, cu
timpul, iar agroterasa se accentuează.
Dimensionarea lăţimii fâşiilor sau a distanţei dintre benzile
înierbate se poate face, după criteriul vitezei critice de neeroziune sau
- cel mai frecvent în ţara noastră - după acela al eroziunii medii anuale
admisibile.
Dimensionarea după criteriul vitezei de neeroziune

Utilizarea formulei la stabilirea lăţimii fâşiilor dă rezultate bune

dacă prin determinări la teren, s–au putut stabili valoarile parametrilor
precum şi viteza limită de neeroziune (vc).
b) La stabilirea lăţimii fâşiilor pe criteriul eroziunii medii
anuale admisibile se face legatura între cantitătile de sol erodate şi
factorii care intervin în procesul de eroziune. Se calculează distanţele
de neeroziune pentru anumite pierderi admisibile, stabilite
corespunzător condiţiilor de sol în care se lucrează.
4. Terase: elemente constructive, clasificare, dimensionare, criterii
de proiectare, trasare, schite.
Terasarea reprezintă modelarea în trepte succesive a unui versant,
operaţiune care implică mişcări de terasamente.
Prin dimensionarea teraselor se rezolvă următoarele obiective:
- obţinerea elementelor constructive ale unei terase, care se
transpun apoi pe teren;
- calculul investiţiei necesare pentru execuţia teraselor.

ELEMENTELE CONSTRUCTIVE ALE UNEI TERASE

Lp - lăţimea platformei terasei (suprafaţa efectiv cultivată), în

proiecţie în plan orizontal, în m;
h - înălţimea taluzului terasei (rambleu + debleu), în proiecţie în plan
vertical în m;
H - înălţimea terasei, în m;
a - proiecţia taluzului terasei, a = mh, în m;
m - coeficientul de taluz (se recomandă m=1, pentru terenuri cu
textură medie şi m=1.5 pentru terenuri cu textură uşoară sau grea);
CRITERII DE PROIECTARE
Lăţimea platformei unei terasei se calculează dupa doua criterii, astfel:
1. pe baza condiţiilor geotehnice de stabilitate

a)

2. pe baza condiţiilor impuse de horticultori, în funcţie de specie şi

tipul de plantaţie:
Lp=(n-1)d+x+y
n - numărul de rânduri de viţă de vie sau pomi fructiferi;
d - distanţa dintre două rânduri succesive, în m;
x - distanţa de la piciorul taluzului debleu la primul rând, în
m;
y - distanţa de la ultimul rând la capătul platformei, în m;
De regulă sunt recomandate următoarele valori pentru d, x şi y:
d = 2m şi x @ y = 1.6m, pentru plantaţii viticole;
d = 3 ¸ 5m şi x @ y = 2.5m, pentru plantaţii pomicole, în funcţie de
specie şi de tipul de plantaţie;
În general, coeficientul de eficienta a terasarii unui versant, cef @ 0.7 ¸
0.8(0.9), în funcţie de mărimea pantei versantului şi a pantei
platformei. Pe măsură ce panta terenului creşte, coeficientul de
eficienţă a amenajării se reduce datorită faptului că suprafaţa ocupată
de taluzuri se măreşte. În acest sens este elocvent exemplul următor: -
la o pantă a versantului de 24% se scoate din circuitul agricol un sfert
din suprafaţa versantului respectiv, prin suprafaţa totală ocupată de
taluzurile teraselor, deci necultivată. De aceea, se recomandă ca limita
maximă a pantei versanţilor, care urmează a fi amenajaţi pentru
înfiinţarea plantaţiilor pomi-viticole pe terase, să fie de 25%
5. Valuri si canale de pământ: elemente constructive, clasificare,
trasare, dimensionare, schite.
6. Debuşee: elemente constructive, clasificare, trasare,
dimensionare, panta admisibilă a fundului debuşeelor; criterii de
alegere lucrări de compensare a pantei, schite.
Debuşeele sunt canale realizate pe linia de cea mai mare pantă, de
regulă pe zonele depresionare, având rolul de a intercepta scurgerile
superficiale în exces de pe versanţi şi de a le conduce dirijat spre un
emisar.
Elementele constructive ale unui debuşeu :

Problema dimensionării debuşeelor implică în prealabil analiza

unor anumite concepte ce se impun pentru buna funcţionare a acestora
şi anume:
- debuşeul respectiv să transporte un debit cât mai mare;
- viteza apei prin secţiunea debuşeului trebuie astfel aleasă astfel încât
să se evite 2 pericole de bază: degradarea debuşeului prin eroziune, în
zonele cu pantă mare, evitarea proceselor de colmatare, în zonele cu
pantă redusă.
-lucrările de consolidare a debuşeului să fie cât mai reduse;
-alegerea modului de consolidare a debuşeului trebuie să se facă
avându-se în vedere posibilităţile locale

VARIANTE DE CONSOLIDARE A UNUI DEBUSEU:

1) consolidare biologică (prin înierbare sau cu brazde de
iarbă), ceea ce implică viteze admisibile de max. 2m/s. Se
recomandă pe terenuri cu panta sub12%;
 2) consolidare mecanică (prin betonare, dalare sau cu pereu
de piatră), se impune în special când debuşeul respectiv
trebuie să intre cât mai repede în funcţiune, când panta
terenului este mare şi se condiţionează viteze mari ale apei
(până la max. 5m/s);
3) consolidare mixtă
DIMENSIONAREA DEBUȘEELOR
1. Se determină debitul maxim de evacuat:
Qmax. p% = 0.167 · k · I · S,
unde:
Qmax. - debitul maxim cu aceeaşi asigurare ca aceea a ploii de calcul,
(m3/s);
k - coeficientul de scurgere;
I - intensitatea medie a ploii de calcul cu probabilitatea de depăşire (p
%), corespunzătoare timpului de concentrare, (mm/min);
S - suprafaţa de colectare (ha).
2. Se stabileşte viteza admisibilă a apei pe secţiunea debuşeului,
anume de max 2m/s, pentru consolidare biologică, şi, de max
4(5) m/s, pentru consolidare mecanică.
3. Se stabileşte secţiunea necesară de curgere (secţiunea muiată):

4. Se dimensionează elementele constructive ale debuşeului b şi h

7. Principii generale privind combaterea eroziunii de adâncime:
criterii pentru alegerea lucrărilor, clasificarea lucrărilor
antierozionale, schite.
Stabilirea corespunzătoare a măsurilor şi a lucrărilor pentru
amenajarea formaţiunilor eroziunii în adâncime se face diferenţiat în
funcţie de o serie de criterii, printre care pot fi enumerate:
- poziţia formaţiunii eroziunii în adâncime în raport cu reţeaua
hidrografică;
- configuraţia terenului în apropierea formaţiunii ce urmează să fie
amenajată (configuraţia versanţilor limitrofi);
- categoriile de folosinţă actuale şi de perspectivă ale terenului în
care s-au format şi evoluează formaţiunile respective;
- stadiul de evoluţie a formaţiunii: lungimea zonelor active si
proporţia reprezentată de acestea din lungimea totală;
- granulometria materialului transportat;
- prezenţa sau absenţa unui debit permanent;
- condiţii climatice de instalare a vegetaţiei;
- materiale de construcţie existente în zonă;
- condiţii de acces pentru utilajele care urmează să fie folosite în
execuţie;
- importanţa economică şi socială a obiectivelor care vor fi
protejate prin lucrările propuse;
- valoarea investiţiei.
- condiţii litologice si hidrogeologice în zona malurilor (prezenţa
sau absenţa proceselor de mal);
Caracteristicile formaţiunilor de adâncime:
- pante ale talvegului;
- înălţimea si desimea treptelor naturale;
- adâncimea secţiunilor transversale.
Caracteristicile hidraulice ale curgerii:
- debitul lichid;
- viteza de curgere în albie;
- viteza critică de antrenare.
 Măsuri şi a lucrări antierozionale de adâncime:
1. măsuri şi lucrări prin intermediul cărora se urmăreşte stoparea
evoluţiei formaţiunilor respective şi deci stabilizarea acestora (se
realizează astfel stingerea eroziunii în adâncime fără însă ca
formaţiunile respective să fie desfiinţate) - sunt specifice
formaţiunilor eroziunii în adâncime de vale;
2. măsuri şi lucrări prin intermediul cărora se realizează nu numai
stingerea formaţiunilor de adâncime existente, dar şi desfiinţarea
lor, ceeea ce face posibilă luarea în cultură a întregii suprafeţe
ocupată de formaţiunile de adâncime dar şi a fostelor zone
existente între acestea (se realizează prin lucrări de astupare) -
sunt specifice formaţiunilor eroziunii în adâncime de pe versanţi.

8. Elemente de calcul hidrologic şi hidraulic pentru dimensionarea

lucrărilor hidrotehnice pe formaţiunile de adâncime.
Pentru stabilirea amplasamentului lucrărilor hidrotehnice
transversale pe sectoarele active ale formaţiunilor eroziunii în
adâncime se folosesc mai multe metode, care vor fi prezentate succint
în continuare (Munteanu şi colab., 1993):
a) Metoda pantei de compensaţie
Această metodă, care este cunoscută şi sub denumirea de metoda
clasică franceză, este cea mai veche dintre metodele de amplasare a
lucrărilor transversale pe reţeaua hidrografică torenţială. În ţara
noastră, această metodă a fost utilizată în mod curent până în anul
1960, după care a fost abandonată; multe ţări europene o mai aplică,
însă, chiar şi în prezent.
Fundamentul tehnic al acestei metode se bazează pe o idee
simplă, aceea de a reduce viteza de scurgere până la o valoare limită
de neeroziune. În acest scop, se acţionează separat sau simultan asupra
celor trei parametri de care depinde viteza medie a curentului:
coeficientul de viteză (C – după Chezy), raza hidraulică (R) şi panta
longitudinală a albiei (i).
 Stabilitatea albiei se asigură din aproape în aproape prin lucrări
de diferite ordine şi înălţimi, corespunzătoare pantelor succesive de
compensaţie, până se ajunge la valoarea finală a pantei de echilibru.
Folosirea acestei metode în ţara noastră au scos la iveală trei deficienţe
principale:
1) – îngroparea în masa de aluviuni a lucrărilor din amonte;
2) – subminarea deosebit de puternică a lucrărilor din aval;
3) – intervenţia repetată cu noi lucrări pentru completare.
b) Metoda susţinerii reciproce a lucrărilor
Această metodă, deşi lipsită de un fundament teoretic, se remarcă
printr-un grad ridicat de eficienţă antierozională, datorat atât
amplasării lucrărilor hidrotehnice transversale pe întreaga lungime a
reţelei hidrografice cu degradări, cât şi a posibilităţilor existente de
instalare a vegetaţiei forestiere pe reţeaua hidrografică. În cadrul
metodei se acţionează cu lucrări de înălţime mică, în general
neprevăzute cu radier.
Susţinerea reciprocă a lucrărilor transversale se poate realiza în
două moduri:
- prin intermediul aterisamentelor, respectiv printr-o distanţare
corespunzătoare a pragurilor şi barajelor, astfel încât după colmatarea
acestor lucrări, aterisamentele create să acopere integral biefurile
dintre lucrări;
- prin aterisamente şi prin nivele de bază intermediare create prin
intermediul traverselor.
c) Metoda nodurilor hidrotehnice
În situaţia în care reţeaua hidrografică toenţială prezintă anumite
caracteristici petrografice şi stratigrafice, iar accesibilitatea în bazin
este asigurată, amplasarea în serie a lucrărilor transversale în albie –
specifică metodei anterioare – poate fi înlocuită cu o amplasare
grupată (sub formă de baterie) sau chiar izolată a lucrărilor, cu
condiţia ca atât grupele de lucrări, cât şi lucrările dispuse individual,
să fie separate între ele prin sectoare de albie stabile (care nu sunt
vulnerabile la eroziune – pat de stâncă etc.).
9. Lucrări antierozionale pentru stoparea dezvoltării în lungime si pe
latime a ravenelor: enumerare, reprezentare grafica, schite.
Zona vârfului ravenelor reprezintă partea cea mai activă a acestora în care se c
mare cantitate de apă, a cărei forţă distructivă se concretizează în surparea şi prăbu
urmare dezvoltarea regresivă în ritm rapid a ravenelor.
Pentru amenajarea zonei de vârf se iau în considerare numai zonele de
vârf în care partea terminală a ramificaţiei este în stadiul activ de
dezvoltare. Pentru zonele în care această parte terminală este
stabilizată natural, se aplică măsuri corespunzătoare menţinerii
stabilităţii şi valorificării suprafeţei zonei.
Adâncirea fundului ravenelor şi prăbuşirea malurilor sunt influenţate
de debitul de apă care este colectat de bazinul hidrografic, de viteza
de scurgere a apei pe firul ravenei şi de rezistenţa materialelor în care
se formează fundul ravenei.
Amenajării zonei de vârf a unei formaţiuni de adâncime se analizează
în două mari grupe de lucrări:
1) lucrări antierozionale executate pe suprafaţa de recepţie din zona vârfului: valur
canale orizontale - pentru reţinerea totală a volumului de apă scurs, sau, lucrări de
în afara vârfului formaţiunii de eroziune în adâncime;
2) lucrări de consolidare propriu-zisă a vârfului formaţiunii: cădere
simplă, cădere în trepte, baraj, canal rapid.
Amenajarea ravenelor secundare (situate pe fundul văilor), în
funcţie de locul unde se execută, se deosebesc următoarele tipuri de
lucrări de amenajare:
- lucrări în suprafaţa de recepţie;
- lucrări la vârf şi pe firul ravenelor;
- lucrări de consolidare a malurilor.
Lucrările din bazinul de recepţie sunt lucrări obişnuite de stăvilire
a eroziunii de pe terenurile agricole şi lucrări speciale de interceptare a
scurgerilor concentrate la vârful ravenelor.
Lucrările care se realizează pe fir sunt lucrări transversale de
consolidare a talvegului şi de reducere a pantei acestuia: cleionaje,
fascinaje, traverse, praguri şi baraje din diferite materiale de
construcţie.
La alegerea lucrărilor de amenajare a formaţiunilor eroziunii în
adâncime situate pe fundul văilor (formaţiuni secundare) este necesar
să se ţină seama de faptul că orice formaţiune de adâncime evoluează
într-un ritm mai mult sau mai puţin accentuat pe trei direcţii: în
lungime, adâncime şi lăţime. La stăvilirea eroziunii în adâncime
trebuie să se aibă în vedere factorii care intervin în acest proces.
Adâncirea fundului ravenelor şi prăbuşirea malurilor sunt influenţate
de debitul de apă care este colectat de bazinul hidrografic, de viteza de
scurgere a apei pe firul ravenei şi de rezistenţa.

10. Lucrări transversale de tip baraj pe ravene: clasificare, descriere,

criterii de amplasare, reprezentare grafica.