1.

DEFECTE DE FORMĂ A TRUNCHIULUI

l.l.CURBURA
Curbura este o deviere a trunchiului
de la axa dreaptă. Ea se poate produce într-
un plan sau în planuri diferite. De asemenea
se deosebeşte curbura simplă care poate
afecta întregul trunchi sau numai o parte a
acestuia şi multiplă care apare repetat la
unul şi acelaşi
arbore.
Curbura se datorează sarcinilor mari provenite din presiunea vântului, greutatea
zăpezii, la care este supus arborele sau poate fi cauzată de asimetria coroanei. Ea
apare frecvent la foioase.
Lemnul care prezintă curbură nu se poate folosi în construcţii acolo unde este
supus la solicitări mecanice longitudinale.
Prin debitarea în cherestea se obţin piese
de lungimi mici cu fibra înclinată sau
deformabile prin uscare.
Implicaţiile curbei se pot limita
tăind trunchiul în 2 părţi.
lcm/m=l%

Însăbierea
Este un caz particular al curburii şi
constă în devierea axei trunchiului în partea sa
inferioară către colet. Se întâlneşte la La dar şi
la alte specii, la arbori situaţi la limita
superioară a vegetaţiei pe pante abrupte.
1.2.CONICITATEA ANORMALA
Este dată de descreşterea trunchiului cu înălţimea într-o măsură mai accentuată
decât cea care se admite la sortimentele de lemn brut rotund (lcm/m).
Având în vedere forma naturală a
arborilor conicitatea este mică la mijlocul
trunchiului, mijlocie spre bază şi mare la vârf.
Defectul este mai mult răspândit la
răşinoase în condiţii vitrege de vegetaţie şi la
arborii crescuţi izolat.
Reduce randamentul la debitarea buştenilor în cherestea şi la fabricarea
furnirului.
Evaluarea se
face:
1.3.LĂBĂRŢAREA
Este îngroşarea accentuată a trunchiului spre colet.
 Este cauzată de înrădăcinare. Se
întâlneşte la numeroase specii autohtone şi
poate căpăta o dezvoltare excesivă la unele
specii exotice la care poate lua înfăţişarea de
contraforţi.
Lăbărţarea îngreunează lucrările de
exploatare şi de prelucrare a lemnului în
cherestea conducând la pierderi de material
lemnos.
Defectul se estimează prin diferenţa trunchiului la sol D şi la înălţimea de Im.
1.4.ÎNFURCIREA
Este defectul datorat de despărţirea trunchiului la o anumită înălţime în 2 sau
mai
multe ramificaţii, în mod obişnuit ca urmare a creşterii
mugurilor laterali în locul celui terminal, în dreptul înfurcirii
trunchiul are creştere neregulată porţiunea fiind inaptă pentru
majoritatea utilizărilor industriale.
Se exprimă prin distanţa L în metrii dintre planul care
cuprinde baza ramificaţiilor şi planul în dreptul căruia
înfurcirea se pierde în forma normală a trunchiului. *
1.5.OVALITATEA
Se înţelege defectul trunchiului constând în abaterea secţiunii transversale de
la forma circulară.
Este cauzată de activitatea inegală a cambiului de-a lungul
circumferinţei trunchiului. Ca urmare a ovalităţii lemnul prezintă
inele cu lăţime variabilă pe contur fiind neomogen şi în
consecinţă necorespunzător pentru fabricarea unor produse.
 în procesul de debitare a furnirului defectul duce la pierderi mari de material
lemnos.
 1.6.CANELURA
Reprezintă o deformaţie a trunchiului manifestată prin vălurarea suprafeţei
laterale a
acestuia, crestele şi adâncimile pornind de la baza trunchiului.
Limita secţiunii transversale a trunchiului cu caneluri ca şi
inelele anuale sunt sinuoase, razele care merg perpendicular pe
inelele anuale sunt deviate.
Canelura este caracteristică la Ca dar este prezentă şi la An
şi Fa. Este cauzată de factorii ereditari dar şi de condiţiile de
vegetaţie. Ea provoacă dificultăţi la derulare iar în cazul debitării
în
cherestea a buştenilor conduce la obţinerea de piese cu fibra înclinată şi tăiată.
 hmax - adâncimea canelurii maxime
dm - diametrul mediu al piesei de lemn brut iară coajă
Ambele se măsoară la capătul
gros. 2. DEFECTELE DE
STRUCTURĂ
Reprezintă devieri de la structura normală a
lemnului. 2.1.DEVIERI ALE FIBRELOR
Fibrele lemnului (în sensul de ansamblu al elementelor anatomice longitudinale
ale lemnului de răşinoase şi foioase) sunt în mod normal drepte şi paralele cu axa
longitudinală a trunchiului, ramurilor şi rădăcinilor.
Ca urmare a devierilor de la această stare rezultă mai multe defecte.
2.1.1. FIBRA RĂSUCITĂ SAU FIBRA TORSĂ
Este devierea elicoidală a fibrelor în jurul axei longitudinale a lemnului fibrele
rămânând paralele între ele.
Devierea poate fi spre stânga sau spre dreapta,
aprecierea făcându-se observându-se trunchiul dinspre
bază spre vârf. Se poate identifica după
dispunerea crăpăturilor ritidomului, iar dacă lemnul
este cojit se urmăreşte dispunerea crăpăturilor
superficiale.
Apare la Ca, St, Pis, Mo, Br, cauzele fiind acţiunea vântului predominant dintr-
o anumită direcţie conjugată cu o asimetrie a coroanei dar şi factorii ereditari.
Estimarea se face determinând raportul procentual al depărtării fibrei de la linia
generatoarei pe distanţa de l m şi direcţia de răsucire. La răsuciri de 8 - 10%
proprietăţile mecanice ale lemnului sunt influenţate destul de mult. Lemnul cu astfel
de defecte crapă uşor. Piesele de cherestea provenite din lemn cu fibră torsă au fibră
retezată diminuându-se astfel rezistenţele mecanice.
2.1.2. FIBRĂ ÎNCLINATĂ
Rezultă la devierea dreaptă a fibrelor şi inelelor anuale într-un singur plan,
remarcată la debitarea în cherestea a buştenilor cu capacitate şi
curbură mare sau prin tăierea după un plan
înclinat a buştenilor cu fibră normală.

Estimarea se face raportul dintre mărimea devierii fibrei

pe distanţa de Im.
2.1.3. FIBRA ONDULATĂ SAU FIBRA CREAŢĂ
Constă în devierea fibrelor lemnului în secţiune radială sau tangenţială după
linii ondulate relativ regulate orientate pe direcţie longitudinală.
 Se întâlnesc mai ales la foioase: Pa, Fr şi mai frecvent
la baza trunchiului. Paltinul de munte cu fibră ondulată
denumit şi paltin creţ se foloseşte la construirea
instrumentelor muzicale ca funduri de vioară dar şi pentru
mobilă.
Cauzele sunt genetice, iar după unii greutatea mare a
coroanei arborilor.
Se poate observa cu ochiul liber deoarece trunchiul
are nişte cute.
Evaluarea se face după gradul de extindere.
2.1.4. FIBRA ÎNCÂLCITĂ
Constă în devierea neregulată a elementelor anatomice ale
lemnului, mai cu seamă în anumite porţiuni afectate de excrescenţe. Apare la unele
foioase ca anin, ulm, mesteacăn, cireş.
Defectul conduce la creşterea densităţii şi durităţii şi la îngreunarea prelucrării.
Materialul debitat cu fibră încâlcită suferă uşor deformaţii.
Extenuarea fibrei încâlcite se face ca şi în cazul fibrei ondulate.
2.1.5. BUCLE
Sunt devieri locale ale fibrelor în jurul nodurilor, a
rănilor cicatrizate, a cojii înfundate.
2.2. NEREGULARITATEA INELELOR ANUALE
Acest defect se remarcă prin prezenţa a unuia sau mai multor inele cu lăţimea
diferită de lăţimea medie a inelelor din cuprinsul secţiunii transversale a lemnului.
Inelele de lăţime diferite se umflă şi se contractă diferit, lemnul crapă mai uşor
şi este supus la vătămări. Sunt influenţate negativ în proprietăţile lemnului.
2.3. EXCENTRICITATEA
 Constă în devierea laterală a măduvei trunchiului faţă de
centrul geometric al trunchiul. Defectul este însoţit de
inegalitatea inelelor anuale ce pe rază mică sunt mai înguste iar
pe rază mare sunt mai late. Inelele late pot avea lemn de reacţie.
Estimarea defectului se face prin raportul procentual
dintre abaterea a al măduvei şi diametrul D al piesei de lemn
rotund.
 2.4. LEMN DE REACŢIE
Este un defect care constă în modificări ale trunchiului lemnului în zona excentrică
mai lată a trunchiului şi crăcilor. Lemnul de reacţie poate fi:
- De compresiune
- De tensiune
în funcţie de felul solicitărilor mecanice ce sunt considerate principala cauză a
formării acestora:
a) Lemnul de compresiune se întâlneşte la R şi se formează în zona opusă
vântului dominant în partea solicitată la compresiune a trunchiului, în comparaţie cu
lemnul normal, lemnul de compresiune are traheide mai scurte, rotunjite în secţiunea
transversală cu pereţi mai groşi, are mai multă lignină şi mai puţină celuloză. Inelele
anuale în zona de compresiune sunt de 2,5 - 5 X mai late decât cele normale.
Mărimea efectului se apreciază în procente din
suprafaţa totală a secţiunii.
 b) Lemnul de tensiune apare la unele foioase ca plopul,
fagul şi este localizat în partea supusă la întindere prin încovoiere
a trunchiului. Are o culoare mai deschisă şi comparativ cu lemnul
normal prezintă un conţinut mai redus de lignină şi mai mare de
celuloză.
 2.5. INIMI CONCRESCUTE
Inimile concrescute sau multiple constituie un
defect cauzat de înfurcire sau de creşterea a 2 sau
mai multe tulpini alăturate, în secţiune
transversală zona de lemn cu inimi concrescute
prezintă central coajă înfundată care reduce
rezistenţa lemnului şi poate constitui un factor de
putrezire. Defectul se estimează prin distanţa
dintre centrele anatomice ale tulpinilor
concrescute.
2.6. LUNURA
Este un defect care constă în prezenţa în zona
de duramen a unui număr de inele anuale cu
proprietăţi şi culoarea albumului ce cu timpul
capătă culoarea roşiatică
Apare la stejar, gorun, gârniţă mai ales în
tinereţe.
Una din cauze ar fi gerurile mari care
afectează inelele anuale şi inhibă secreţia substanţelor de duramenificare de către
celulele parenchine.
Lemnul de lunură are proprietăţi similare celui din alburn având o durabilitate
scăzută.
2.7. LEMN MORT
Este lemn de culoare mai închisă cu crăpături fine înconjurat de ţesuturi de
cicatrizare rezultat în urma lovirii, jupuirii sau pârlirii (arderii) cojii şi încetării
activităţii cambiului în dreptul zonei afectate.
Pot suferi de arsuri de soare arborii cu coaja netedă, subţire cum e fagul şi
carpenul.
2.8. EXCRESCENŢA
Este o umflătură locală de diferite mărimi şi forme a trunchiului în zona căruia
lemnul are o structură neregulată.
Uneori la suprafaţa sau în interiorul ei se află noduri mici provenite din muguri
dorminzi. Pot avea depuneri anormale de răşină, gume. 3. NODURI
Sunt părţi din ramurile arborelui încorporate în masa lemnului ca urmare a
creşterii trunchiului în grosime.
Prezenţa nodurilor în lemn afectează în mod
negativ comportarea şi proprietăţile fizico - mecanice
şi tehnologice ale acestuia. Nodurile date din ramuri
provenite din muguri normali, laterali creează
neajunsurile cele mai mari pentru că pornesc din
inima arborilor.
 În contrast nodurile date din ramuri provenite din muguri dorminzi şi adventivi
prezintă daune mai mici.
Uneori nodurile mici pot crea avantaje estetice, ornamentale.
în anumite condiţii ţesuturile nodului şi trunchiului fac corp comun.
 Dacă se taie ramura trunchiului se taie creşterea continuă.
Prin elagaj se împiedică formarea nodurilor neaderente rezultând mici
deformaţii.
în lemnul brut rotund prezenţa nodurilor se poate remarca prin umflături
exterioare, prin cioturi sau neregularităţi ale crăpăturilor ritidomului.
Nodurile ce nu se pot identifica după aceste indicii se numesc noduri ascunse.
Arborii din masiv au noduri mici, pentru că ramurile umbrite car mai de
timpuriu.
în zona coroanei ramurile sunt mai mari şi mai numeroase.
în comparaţie cu lemnul de foioase, lemnul de răşinoase are noduri mai multe
dar mai mici grupate în verticil.
Nodurile se pot clasifica astfel:
a) După mărime
- Noduri mici cu diametrul < de 20 mm -
Noduri mijlocii cu diametrul 21 - 40 „ -
Noduri mari cu diametrul 41-60 mm -
Noduri foarte mari cu diametrul > 60 mm

Mărimea nodurilor se exprimă prin diametrul acestora măsurat între tangentele

paralele cu axa longitudinală a piesei.
b) După formă
- Noduri rotunde -
Noduri ovale -
Noduri alungite
c) După culoare
- Noduri colorate
- Noduri intens colorate
-· Noduri negre
d) După gradul de aderenţă
- Noduri concrescute
 - Noduri căzătoare
e) După gradul de sănătate
- Noduri sănătoase care nu prezintă semne de putrezire, sun tari, mai
intens colorate ca lemnul înconjurător şi concrescute în întregime sau pe minim
jumătate din circumferinţa lor.
- Noduri vicioase - sunt putrezite pe cel mult 1/3 din suprafaţa secţiunii - Noduri
putrede ce sunt putrezite pe mai mult de 1/3 din suprafaţa lor şi sunt moi, negre,
căzătoare sau slab concrescute.
f) După poziţia lor relativă pe suprafaţa piesei
- Noduri izolate -
Noduri grupate
g) După adâncimea de pătrundere în piesele de cherestea
- Noduri nestrăpungătoare ce nu ajung la faţa opusă
- Noduri străpunzătoare care trec de la o faţă la alta sau de la un cant la
altul.
Calitatea lemnului din trunchi în funcţie de distribuţia nodurilor:
 4. CRĂPATURILE
Sunt discontinuităţi în lemn produse prin desprinderi sau ruperi ale elementelor
anatomice. Crăpăturile pot apare după direcţia fibrelor, după direcţia inelelor anuale
sau perpendicular pe direcţia fibrelor numindu-se după caz longitudinale, circulare
sau transversale.
4.1. CRĂPĂTURI PRODUSE LA ARBORI ÎN PICIOARE
GELIVURA
Este o crăpătură rad ia la produsă pe o anumită lungime a arborilor datorită
gerurilor.
Poate fi deschisă sau închisă.
Se recunoaşte prin aceea că în dreptul ei trunchiul
prezintă o umflătură longitudinală formată ca urmare a
creşterilor anormale de cicatrizare.
Suferă de gelivură: Ce,St, Nu, UI, Fr.
Se datorează contragerii puternice a lemnului la
temperaturi joase şi apariţiei unor tensiuni care duc la apariţia
unor crăpături. Defectul deschide calea putregaiului.
RULURA
E o crăpătură produsă pe conturul inelelor
anuale ce afectează trunchiul pe o anumită lungime.
Când se produce pe întreg conturul unui inel anual
rulura este totală iar când desprinderea urmează
numai o parte din acest contur este parţială. Se
produce sub acţiunea forţei vântului şi a şocurilor de
la doborârea arborilor, factorul favorizant îl
constituie prezenţa unor zone de slabă rezistenţă cu
inele anuale ce se deosebesc de restul lemnului din jur în privinţa lăţimii şi
proporţii de lemn târziu.
Frecvent apare spre baza trunchiului.
CADRANURA
Este un defect care se prezintă sub forma mai multor crăpături
radiale care pornesc de la măduvă şi se opresc în lemn. Apare
datorită forţei vântului sau din cauza descreşterii umidităţii sub
punctul de saturaţie al fibrei (30%).
Apare la Ca, St, Nu.
CRĂPĂTURI DE TRĂSNET
Au formă de rupturi neregulate cu suprafaţa uneori carbonizată şi se întâlnesc
la arbori sau aflaţi pe înălţimi.
CRĂPĂTURI DE SECETĂ
Sunt asemănătoare gelivurilor dar nu au crestele de cicatrizare. Apare în urma
descreşterii umidităţii sub punctul de saturaţie al fibrei.
CRĂPĂTURI INTERNE TRANSVERSALE
Apar ca fisuri transversale în lemn, provocate mai ales de solicitările mari din
cauza vânturilor puternice sau şocurile de la doborâre.
4.2. CRĂPĂTURI PRODUSE LA MATERIALUL DOBORÂT ŞI LA
ARBORI ÎN PICIOARE
Au drept cauză tensiunile de la doborâre şi contragerea puternică prin uscare.
CRĂPĂTURI FRONTALE
Sunt de mai multe feluri:

La piesele de cherestea se pot produce crăpături:

- Pe faţă
- Pe cant
- Pe capăt
4.3. MĂSURAREA CRĂPĂTURILOR şi clasificarea acestora după mărime şi
grad de pătrundere
Crăpăturile se estimează după lungimea şi adâncimea lor care se exprimă în
mm sau în procente în raport cu lungimea şi grosimea pieselor.
Rulura se evaluează prin raportul dintre diametrul cercului crăpăturii - d, şi
diametrul piesei de lemn rotund - D.
La rulura parţială pe lângă acest raport se ia în considerare şi raportul dintre lungimea
crăpăturii şi lungimea circumferinţei pe care aceasta se situează, în raport cu lăţimea
şi adâncimea pe care o au crăpăturile pot fi:
- Crăpături fine sau fisuri cu lăţimea de până la 0,5 mm şi adâncimea de
până la 5 mm
- Crăpături superficiale cu l = 0,5 - l mm, a = 6 - 10 mm -
Crăpături adanci cu l > l mm, a > 10 mm După gradul de
pătrundere crăpăturile pot fi:
- Pătrunzătoare când străbat piesa de la un capăt lălăitul -
Nepătrunzătoare când se dezvoltă numai pe o anumită porţiune a
piesei
4.4. INFLUENŢA CRĂPĂTURILOR asupra proprietăţilor şi utilizării lemnului
Crăpăturile influenţează defavorabil proprietăţile lemnului în general cauzând
pierderi de material lemnos la debitarea în cherestea a pieselor de lemn rotund ca şi
pierderi la fabricarea furnirului.
Constituie o poartă de intrare pentru dăunători, insecte, ciuperci care conduc la
slăbirea arborilor şi instalarea putregaiului. 5. GĂURI ŞI GALERII DE INSECTE
Sunt defecte care întrerup continuitatea lemnului micşorându-i rezistenţele
mecanice şi expunându-1 direct descompunerii de către ciupercile xilofage. Se
diferenţiază după mai multe criterii: După formă:
- Găuri circulare -
 Găuri ovale
Traiectoria poate fi simplă sau complexă.
După diametru:
- Mici cu diametrul < l mm - Mijlocii cu
diametrul 1-3 mm - Mari cu diametrul > 3
mm După gradul de pătrundere:
- Superficiale - care pătrund în lemn pe o adâncime de până la 5 mm
nedepăşind 1/3 din grosimea piesei
- Puţin adânci cu a = 6 - 20 mm, nedepăşind 1/2 din grosimea piesei - Adânci
cu a > 20 mm fără să perforeze piesa - Străpunzătoare care perforează piesa
dintr-o parte în cealaltă După locul unde sunt întâlnite:
- în album
- înduramen
După direcţia în care se
dezvoltă:
- Drepte care pătrund perpendicular pe suprafaţa piesei
- Piezişe care merg oblic în piesă
Defectul se estimează prin diametrul şi adâncimea de pătrundere a găurilor ca şi prin
numărul de galerii vizibile la suprafaţa piesei pe l m. După partea din trunchi atacată:
- Insecte sau dăunători tehnici care atacă lemnul
- Insecte sau dăunători ai trunchiului sau secundari care atacă între
scoarţă şi lemn
Se poate produce la arborii în picioare, la cel doborât dar şi la cel din
construcţii şi mobilier.
Lemnul reprezintă pentru insecte materialul nutritiv dar şi locul de adăpost,
înmulţire creştere şi dezvoltare al acestora.
Principalele insecte care produc găuri şi galerii aparţin ordinelor: Coleoptera
-gândaci, Lepidoptera - fluturi, Himenoptera - viespi şi furnici, Isoptera - termite
(furnici albe)
COLEOPTERA - GÂNDACI Familii: Ipidae,
Cerambicidae, Anobiidae (carii) IPIDAE
Atacă arborii în picioare şi materialul proaspăt doborât cu sevă, mai rar lemnul
uscat.
Unele sapă galerii între coajă şi lemn.
-Ips typographus (răşinoase)
- Pitiogenes chalcographus (răşinoase)
- Scolytus multistriatus (foioase)
Unele specii care atacă între coajă şi lemn pot aduce mari daune în cazul
lemnului destinat pentru furnir deoarece ca o reacţie de apărare în arbore se produc
depuneri de substanţe tanante şi gume formându-se dungi colorate anormal, brun -
roşcate pe direcţie longitudinală.
Alţi gândaci fac găuri la arborii în picioare săpând în lemn: Xylateus lineatus la
răşinoase şi Xylateus domesticus la fag şi paltin, atacurile fiind de câţiva cm
adâncime. FAMILIA ANOBIIDAE - carii sau ciasornicarii Produc galerii în lemn
uscat.
Se cunosc după zgomotul de ceas pe care-1 produc când
sapă. FAMILIA CERAMBICIDAE Atacă lemnul viu dar şi
cel doborât.
Cerambyx cerdo - face galerii ovale de 15/45 mm şi adânci de 20 cm la St, Nu
şi Fa.
Cerambix scopolii - atacă mai ales Fa, St cu galerii de 15 mm în diametru şi
lungimea mai mare de 10 cm.
LEPIDOPTERA - fluturi
Cosus cosus - sfrederitorul roşu al sălciilor atacă Sa, PI, Me, UI, St.
Galeriile sunt ovale de 15 mm în diametru şi lungi de până la 100 cm.
Zeuzea pyrina - sfrederitorul frasinilor atacă lemnul de foioase mai ales de
frasin cu galerii de până la 60 cm.
HIMENOPTERA - viespi şi furnici
Sirex gigas - sapă galerii la arboriii în picioare şi materialul doborât mai ales la
răşinoase. Lungimea galeriilor este de până la 20 cm.
Furnicile - atacă lemnul şi ajung până la 1,8 cm lungime: Camponatus
herculeanus şi Camponatus ligniperda care atacă atât arborii în picioare cât şi arborii
doborâţi şi chiar lemnul din construcţii.
în pădure coloniile se află în tulpina arborilor vii şi sunt săpate galerii mai ales în
lemnul timpuriu ajungând la 8 - 10 m înălţime în arbore
6. COLORAŢII ANORMALE
Coloraţiile anormale sunt defecte caracterizate prin modificări cromatice ale
lemnului de regulă neînsoţite de transformări chimice importante şi de diminuări
semnificative ale rezistenţe lor mecanice. Ele sunt cauzate de ciuperci uneori asociate
cu alţi factori fiziologici şi chimici (oxidarea). Cele mai multe dintre ciupercile care
produc coiloraţii anormale folosesc ca hrană seva din lemn şi conţinutul celulelor
parenchimatice din alburn lăsând intacte membranele celulare.
Aceste coloraţii sunt:
- Duramenul fals -
Albăstreala -
încinderea
6.1. DURAMENUL FALS
Este o coloraţie anormală prezentă în partea centrală a trunchiului la unele
specii în special fără duramen.
Inima roşie a fagului
Este o coloraţie roşiatică brună a părţii centrale a trunchiului cu contur
neregulat în secţiune transversală diferit de cel al inelelor anuale, în zona afectată de
inimă roşie lemnul are substanţe de duramenificare numai în celulele parenchimatice
spre deosebire de duramenul normal al altor specii care conţine astfel de substanţe şi
în celulele prozenchimatice şi în spaţiile intercelulare.
Spre limita exterioară a inimii roşii vasele sunt umplute cu tile.
 Lemnul inimii roşii este cu mai mută lignină, e mai puţin umed faţă de alburn şi
are densitate mai mare, durabilitate mai bună, în plus are proprietăţi mecanice
superioare.
Inima roşie la fag este foarte răspândită mai ales la arborii de peste 80 ani. Cei
mai mulţi sunt de părere că inima roşie se datorează unui complex de factori. Sunt
locuri în ţară unde fagul nu formează lemn cu inimă roşie.
Inima stelată a fagului
Are culoarea brun roşiatică uneori cenuşie negricioasă.
Spre deosebire de inima roşie aceasta poate prezenta un anumit început de
alterare.
Inima de ger a fagului
Este o coloraţie anormală roşiatică - brună situată în cuprinsul sau în afara
inimii roşii şi având conturul sub formă de linii frânte. La contactul cu aerul din jur
lemnul de inimă de ger capătă o coloraţie cenuşie care se atenuează în urma uscării. E
provocată de frigul excesiv prezentând multe asemănări cu inima roşie.
Duramenul fals se poate forma şi la alte specii: inima brună a frasinului, inima
roşiatică a stejarului, inima negricioasă a paltinului, inima cenuşie a teiului şi
plopului.
6.2. ALBĂSTREALA
Este o coloraţie anormală, albăstruie cu nuanţe cenuşii sau verzui a lemnului
din alburn la Mo, Br, Pa, Te, Fa.
La început este sub formă de pete aşezate radial care devin tot mai late până ce
cuprind tot albumul.
Cauza este atacul unor ciuperci care pătrund în lemn prin punctuaţii şi care
consumă conţinutul celulelor de parenchim fără să afecteze membranele celulare.
Produc albăstreală ciupercile: Ophiostoma pini, Ophiostonra piceae,
Ophiostoma ulmi.
E atacat lemnul cu umiditate mare (40 - 100%) fiind periclitaţi buştenii şi
cheresteaua păstrate necorespunzător, în locuri cu umiditate excesivă şi neaerisite.
Pot fi atacaţi şi arborii în picioare cei lâncezi.
Se poate evita prin doborârea arborilor şi expedierea sortimentelor de lemn brut
la prelucrare până când începe sezonul cald. în caz contrar se conservă. Conservarea
se face la răşinoase prin uscare iar la foioase prin imersie în apă.
Lemnul deşi nu are deprecieri ale rezistenţei suferă deprecieri estetice.
6.3. ÎNCINDEREA
Este o coloraţie anormală roşiatică - brună sau brună - cenuşie care apare în
general de la capetele sau din părţile laterale fără coajă ale buştenilor ca şi de la
secţiunile pieselor debitate, şi se transmite în interior sub formă de fâşii longitudinale
ce se îngustează treptat.
Aceasta este prima fază a procesului de degradare care afectează lemnul
proaspăt doborât în sezonul cald şi păstrat timp mai îndelungat în locuri cu umiditate
mare şi neaerisite. Ea e urmată rapid de răscoacere şi putrezire. Uneori desfăşurarea
acestor faze poate necesita doar 3-5 săptămâni.
 încinderea apare la Fa dar şi Me, Ca, Pa, Fr, PI, Sa.
Cercetările făcute la fag arată că încinderea constituie un început al procesului
de degradare sub acţiunea ciupercilor în care sunt afectate razele, parenchimul
lemnos şi mai târziu vasele, în alte cazuri pot fi afectate chiar membranele celulare
dar într-o proporţie mică astfel că încinderea ca atare nu este însoţită de o mişcare a
rezistenţelor mecanice.
Ca măsuri de protecţie se recomandă: stivuirea spaţiată a buştenilor cu
diametrul sub 15 cm pentru o uscare accelerată până la o umiditate sub 30% sau în
cazul buştenilor mai groşi imersia sau stropirea cu apă şi aplicarea de paste
antiseptice şi hidrofuge urmărind menţinerea umidităţii la valori mai mari de 60%
împotriva dezvoltării ciupercilor.
6.4. ALTE COLORAŢII ANORMALE
Pete de mucegai
Sunt coloraţii anormale roşiatice - verzui sau negricioase provocate de ciuperci,
la lemnul de răşinoase sau foioase în stare umedă păstrat în locuri neaerisite.
Ciupercile care le produc consumă conţinutul celulelor astfel încât proprietăţile
mecanice nu sunt afectate. Se întâlneşte la suprafaţa lemnului dar poate pătrunde şi în
lemn pe câţiva mm.
Pete de tanin
Sunt coloraţii brun - ruginii produse ca urmare a oxidarii materiilor tanante din
lemn.
7. DEFECTE CAUZATE DE CIUPERCI CARE
DESCOMPUN
LEMNUL. CIUPERCI CARE DESCOMPUN LEMNUL
7.1. RĂSCOACEREA (SUFOCAREA)
Este un defect constând în formarea de pete sau fâşii decolorate delimitate prin
linii de contur în general brune, care imprimă lemnului un aspect marmorat.
Ea se propagă de regulă în lemn în sens longitudinal şi uneori chiar radial.
Se prezintă ca o fază nouă în continuarea încinderii datorându-se acţiunii unor
ciuperci.
Lemnul cu răscoacere pierde din însuşirile fizico - mecanice naturale.
2. PUTREGAIUL
E defectul caracterizat ca o stare a lemnului în fază avansată de descompunere
în care acesta datorită acţiunii ciupercilor prezintă modificări importante ale
structurii, compoziţiei chimice şi ansamblului proprietăţilor fizică — mecanice.
Clasificare:
- După culoare deosebim:
- putregai brun
- putregai alb
- putregai pestriţ
Putregaiul brun sau roşu se întâlneşte îndeosebi la lemnul de răşinoase şi îşi
datoreşte culoarea faptului că e produs de ciuperci care descompun celuloza şi
hemiceluloza, lignina menţinându-se.
 Lemnul cu putregai brun se desprinde în bucăţi prismatice şi la apăsare se
sfiirâmă uşor.
Putregaiul alb este mai frecvent la lemnul de foioase, are o culoare deschisă
pentru că e cauzat de ciuperci ce atacă mai cu seamă lignina păstrându-se resturi
celulozice nedescompuse, dar culoarea deschisă se datorează şi acţiunii unor enzime
oxidante secretate de ciuperci. Ca urmare golurile ce apar cu timpul putregaiul alb e
numit şi de coroziune.
Putregaiul pestriţ numit şi alveolar este dat de ciuperci ce atacă toate
componentele lemnului atât lignina cât şi celuloza. El prezintă zone albicioase
dispersate pe un fond roşiatic brun.
- După poziţia în arbore deosebim
- Putregai interior situat în duramen
- Putregai exterior situat în alburn
- în raport cu consistenţa sunt 2 tipuri de putregai
- Putregai fîbros la care se menţine structura fibroasă a lemnului, fibrele
nedesprinzându-se cu unghia
- Putregai sfarâmicios la care structura fibroasă lipseşte lemnul având
crăpături care îl divid prismatic şi la apăsare se sfărâmă uşor
Putregaiul ca şi răscoacerea se estimează cantitativ în funcţie de felul
materialului lemnos atacat şi de poziţia în lemn.
La lemnul rotund putregaiul interior se estimează prin raportul dintre mărimea
suprafeţei atacate sau diametrul acesteia şi suprafaţa totală a secţiunii transversale sau
diametrul ei. Cel exterior se estimează prin adâncimea de pătrundere pe direcţia
radială.
La lemnul prelucrat putregaiul se exprimă prin adâncime, lungime şi lăţime în
unităţi absolute sau procente faţă de dimensiunile corespunzătoare ale suprafeţei
piesei pe care apar.
7.3. CIUPERCI CARE DESCOMPUN LEMNUL
porii ciupercilor xilofage ajunşi în contact cu lemnul beneficiază de condiţii de
umiditate şi temperatură corespunzătoare, astfel că germinează generând hife,
respective miceliu.
Hifele pot pătrunde în celulele lemnoase prin punctuaţii dar cu ajutorul
enzimelor pe care le secretă pot acţiona şi asupra pereţilor celulari pe care îi
perforează şi distrug.
Ciupercile pot ataca arborii în picioare şi doborâţi, materialul lemnos din
depozite, din construcţii şi interiorul construcţiilor.
La arborii în picioare menţionăm: Phelinus pine - iescare (putrezirea pestriţă a
lemnului de răşinoase). Acesta atacă pinul dar şi molidul şi bradul pătrunzând prin
cioturi şi răni în partea centrală a tulpinii. Lemnul atacat capătă culoarea brun -
roşcată cu pete albicioase şi se desface în foiţe în final devenind scorburos.
Trametes radiciperda (iasca de rădăcini) - provoacă putrezirea roşie a rădăcinii
şi tulpinii la răşinoase şi uneori la foioase ca fagul şi mesteacănul. Lemnul atacat
devine brun
- roşcat cu pete albicioase şi se desprinde în prisme lamelare.
Fomes fomentarius (iasca fagului) - atacă frecvent fagul dar şi carpenul, ulmul
şi plopul. Ciuperca pătrunde prin răni în alburn, apoi în zona centrală, putrezirea fiind
brună
- închis la început apoi albă. Putregaiul se desface în plăci după inelele anuale.
Phelinus igniarius (iasca de ciot a foioaselor) -se întâlneşte la stejar, fag» plop,
carpen. După ce a pătruns lemn atacă partea centrală a tulpinii ce se colorează în brun
apoi în alb - gălbui cu dungi brune - negricioase lemnul putrezit se desface în cuburi,
în dreptul locului de intrare trunchiul nu mai creşte în grosime.
Alte specii ce atacă arborii în picioare sunt: Polyporus sulphureus - iasca
galbenă, Phelinus robustus, Armilaria melea, Pleurotus ostreatus.
Dintre speciile ce atacă lemnul în construcţii (în aer liber) amintim: Lenzites
abietinea, Lentinus lepideus, Polyporus hirsutus.
 În interiorul construcţiilor este foarte dăunătoare Meriulus lacrimans.
Ciuperca este foarte periculoasă atacând toate produsele pe bază de lemn. Lemnul
devine brun, are crăpături longitudinale şi transversale şi e sfărâmicios. Miceliul
ciupercii secretă apă şi umezeşte lemnul, deci se poate răspândi şi în zonele uscate
ale construcţiei.