Ministerul Învățămîntului al

Republicii Moldova
Colegiul de Ecologie

Catedra: Silvicultură și
Grădini Publice

Disciplina: Studiul Lemnului

Profesor: Goncearencu Aliona

CHIȘINĂU 2014
 MOTTO:

„Natura şi educaţia sunt

asemănătoare, căci
educaţia transformă pe
om şi, prin această
transformare, creează
natura.”

(Democrit)
Cum despicați trunchiurile acasă și ce tipuri de despicături obțineți
 Tema: Stuctura macroscopică și
caracteristicile fizice a lemnului.

Sarcini de învățare:

 Secțiunile principale care se pot executa prin trunchi;

 Zonele structurii macroscopice ale lemnului;
 Substanţe organice ce stau la baza constituirii lemnului;
 Caracterele fizice ale materialului lemnos;
1

3
 Secțiuni ale trunchiului

Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi

proprietăţile lemnului diferă în funcţie de cele trei
secţiuni principale care se pot executa prin trunchi:
 secţiunea tangenţială, făcută perpendicular pe rază
şi tangentă la inelul anual.
 secţiunea transversală, făcută perpendicular pe axa
longitudinală a trunchiului;
 secţiunea radială, longitudinală, care trece prin axa
trunchiului;
 Secţiunea
Secţiunea Secţiunea
transversală
tangenţială radială
 Zonele structurii
macroscopice ale lemnului

În secţiune transversală, trunchiul

prezintă de la exterior către interior
următoarele zone concentrice principale:
 scoarţa,

 cambiul,

 lemnul (partea lemnoasă).

 Scoarţa (coaja)
Este ţesutul exterior al trunchiului, care
înveleşte lemnul protejându-l. Ocupă un
Ritidomul este
volum de 7-30 % din volumul arborelui şi
partea moartă exterioară
a scoarţei care are rolul este alcătuită din:
de a apăra trunchiul de
acţiunea agenţilor fizici
sau biologici din mediul
exterior. În funcţie de
Scoarţa se îndepărtează
specie, ritidomul poate fi la prelucrarea lemnului, doar
neted sau poate prezenta cea a anumitor specii
crăpături, brăzdări sau beneficiind de o valorificare
Liberul este partea
poate fi desprins în superioară. Astfel, din coaja
diferite moduri (solzi, vie a scoarţei care se stejarului se extrag substanţe
fâşii etc). găseşte spre tanante, iar din cea a
interiorul trunchiului arborelui de chinină se obţin
diferite substanţe medicinale.
și se dezvoltă anual
din cambiu.
 CAMBIUL

Cambiul este un ţesut

generator, format dintr-un
singur strat de celule situat
între scoarţă şi lemn, care
determină creşterea în
Măduva
grosime.
Duramen
Celulele care alcătuiesc
Alburn acest ţesut au proprietatea de
a se multiplica în mod
Cambiu vascular
continuu în timpul perioadei
Floem de vegetaţie a arborelui,
Scoarță
Periderma
Cambiu de plută dând naştere în fiecare an,
Ritidom spre interior, la ţesuturi care
formează liberul.
 LEMNUL

Lemnul este o grupare de ţesuturi de structură

complexă, care constituie cea mai mare parte din volumul
trunchiului, al ramurilor şi al rădăcinilor, fiind totodată şi
cea mai valoroasă parte.
În secţiune transversală, lemnul prezintă, de la exterior
către interior, următoarele trei zone concentrice principale:
alburnul
duramenul
măduva.
ALBURNUL
este zona de la exterior a
trunchiului cu ţesut rar, cu
umiditate ridicată, obişnuit de
culoare deschisă (gălbui-
albicioasă), prin care se face
circulaţia ascendentă a sevei
brute.
 DURAMENUL
sau lemnul matur este o zonă
interioară situată după alburn,
formată prin procesul de
duramnificare a alburnului. Din
punct de vedere fiziologic
duramenul este inactiv, el
servind numai pentru rezistenţa
arborelui. Formarea sa începe
la diferite vârste cuprinse între
3-5 ani la salcâm şi 30-55 de
ani la stejar. Duramenul
prezintă un ţesut dens,
rezistent, puţin permeabil la
lichide şi cu proprietăţi fizico-
mecanice superioare
alburnului.
MĂDUVA

este partea din mijloc a

tulpinii, situată central sau
excentric, formată din ţesut
de parenchim, afânat,
moale, deosebită în general
de lemnul înconjurător şi
prin culoare. În secţiune
transversală măduva se
prezintă în variate forme
(circulară, ovală,
triunghiulară, pentagonală
etc.).
În mod obişnuit măduva
poate fi de culoare Diametrul măduvei
albicioasă, alb-verzuie, variază de la o specie
Dintre speciile cu
alb-roşcată, alb-cenuşie, la alta, de la câteva
măduvă foarte dezvoltată
alb-brun deschis, fracţiuni de milimetru pot fi menţionate socul,
gălbuie, galben-roşcată, până la 10-12 mm şi oţetarul, iar dintre cele
roşiatică, roşie-brună, chiar mai mult. cu măduva foarte mică,
brună, brun-verzuie, ienupărul, mesteacănul,
tisa, ienupărul etc.
cenuşiu deschis,
În jurul măduvei se grupează primele
negricioasă etc.
formaţiuni de lemn primar. Măduva
împreună cu lemnul primar se numeşte
canal medular şi reprezintă 0,001-0,003
% din trunchi.
Măduva este lipsită de valoare şi se
înlătură în procesul de debitare.
 În afara elementelor menţionate, în secţiunea
transversală prin trunchi mai pot fi observate:
 inelele anuale,
 razele medulare.
 INELELE ANUALE
Sunt inelele concentrice formate succesiv în fiecare an şi sunt vizibile în
toată partea lemnoasă a trunchiului.
CONTURUL inelelor anuale poate fi: LĂŢIMEA inelelor anuale depinde de

 regulat (la molid),
 ondulat grosolan (ex:
carpen, ienupăr) sau
 ondulat fin (la anin, fag),
 uneori prezentând retrageri
vizibile în dreptul trecerii
razelor medulare (la fag,
anin, stejar).
 specie,
 condiţiile de vegetaţie,
 vârstă
 poziţia lor în arbore.
Unele specii prezintă:
 inele anuale foarte late (ex.
plopul negru, cenuşarul etc.),
 inele anuale foarte înguste (tisa,
jneapănul etc.).
INELELE ANUALE
La unele specii, inelele anuale
sunt distincte datorită prezenţei a
două zone deosebite în cuprinsul lor
şi anume:
 zona de lemn timpuriu (lemn de
primăvară), mai puţin densă şi de
culoare mai deschisă, formată în
prima parte a perioadei de vegetaţie
 zona de lemn târziu (lemn de vară),
mai densă şi mai închisă la culoare,
formată în a doua parte a perioadei
de vegetaţie. Trecerea de la lemnul
timpuriu la cel târziu este treptată la
unele specii (molid, brad, cireş) şi
bruscă la altele (larice, pin, ulm).
 RAZELE MEDULARE
sunt linii radiale foarte subţiri de culoare şi
luciu diferite de masa lemnoasă
înconjurătoare. Ele pornesc din măduvă sau
dintr-un inel anual şi se continuă până la
scoarţă, deoarece au rolul de a conduce şi
înmagazina substanţele nutritive primite de
la frunze şi, totodată, de a conduce apa din
lemn către scoarţă.
În număr mic, razele medulare late şi cele
înguste conferă un aspect deosebit
suprafeţei, crescând valoarea estetică a
produsului; în schimb, prezenţa în număr
mare a razelor medulare late înrăutăţeşte
proprietăţile mecanice ale lemnului.
 CARACTERISTICILE FIZICE ALE MATERIALULUI
LEMNOS

 Culoare;
 Luciu;

 Desen;
 Textură;

 Miros;

 Gust.
 CULOAREA
Variază de la o specie la alta, de la alb la negru. Totodată, ea poate varia
chiar la aceeaşi specie, în jurul unei culori caracteristice de bază. La
operaţiile de identificare a speciei se ia în considerare culoarea lemnului
netratat, deoarece culoarea se modifică în urma tratamentelor termice sau
chimice.
Culoarea lemnului se schimbă sub acţiunea razelor solare, devenind în
general cenuşie sau negricioasă şi, totodată, ca urmare a oxidării.
Culoarea lemnului- depinde de varsta arborelui, conditiile de vegetatie si
umiditate, de starea de sanatate:
 lemn alb-galbui-brad, molid, paltin;

 lemn alb-rosiatic- fag, mesteacan;

 lemn alb-roz- frasin;

 lemn alb-cenusiu- parpen, plop tremurator;

 lemn negru- abanos.

 LUCIUL
Este determinat de proprietatea sa de a reflecta lumina. Luciul
depinde de structura lemnului, poziţia secţiunii prin lemn, calitatea
netezirii suprafeţei şi unghiul sub care cade lumina pe ea. Razele
medulare sunt elementele anatomice care contribuie cel mai mult la
formarea luciului lemnului, deoarece secţiunea radială reflectă foarte
bine lumina (cu excepţia aninului, carpenului şi plopului tremurător).
În al doilea rând, fibrele lemnului, prin aşezarea lor compactă în
zone, în anumite poziţii de secţionare dau un luciu caracteristic.
Speciile de lemn care prezintă luciu sunt utilizate la fabricarea
furnirelor estetice radiale.
luciu matasos- paltin;
luciu argintiu- mesteacan;
luciu auriu- unele plante exotice.
 DESENUL
Rezultă din combinarea elementelor structurale vizibile
precum: inelele de creştere anuală, razele medulare,
fibrele, nodurile, culoarea şi sunt puse în evidenţă prin
modul de debitare.
În timp ce desenul lemnului debitat în secţiune
transversală nu prezintă interes din punct de vedere
estetic, secţiunile radiale, tangenţiale şi cele derivate
(oblice, semiradiale, semitangenţiale) conduc la
obţinerea unor desene cu un aspect deosebit.
În general, speciile de răşinoase, datorită constituţiei mai
regulate şi mai omogene, au desenul simplu, iar cele de
foioase, mult mai variat, datorită structurii neomogene. Un
desen frumos se obţine prin tăierea în plan tangenţial în
special a speciilor: nuc, frasin, ulm, arţar, paltin, mesteacăn.
Desenul lemnului- este determinat de combinarea liniilor de
contur si a celor rezultate prin taierea liniilor anuale:
 ochi de pasare- paltin, frasin, mesteacan;
 piele de sarpe dungat- stejar, ulm, rasinoase;

 ondulat sau cret- frasin, nuc.

 TEXTURA

Este o caracteristică a suprafeţei lemnului

determinată de forma, dimensiunile şi gruparea
elementelor anatomice. Textura este specifică fiecărei
specii de lemn şi poate fi:
 foarte fină (tisă, mahon),
 fină (nuc, paltin),
 semifină (mesteacăn, anin)
 aspră (stejar, ulm, frasin).
 MIROSUL

Mirosul este proprietatea lemnului dată de percepţia olfactivă a emisiilor volatile, generate de
unele substanţe încrustate în pereţii celulari sau depozitate în golurile acestora.
Lemnul verde, sănătos, proaspăt doborât, are miros. Treptat prin uscare, mirosul se atenuează,
pentru ca în final să dispară au să se schimbe. Lemnul uscat îşi poate reactiva mirosul prin umezire,
prin încălzire sau prin reîmprospătarea suprafeţei prin tăiere.
Felul mirosului se poate aprecia prin asocierea cu mirosuri de altă provenienţă, suficient de
expresive ca de exemplu:
 miros de răşină ;
 miros de taninuri,
 miros de coajă de nucă sau migdale;
 miros de cumarine;
 miros de mucegai;
 miros rânced,
 miros neplăcut,
 Dintre speciile exotice se remarcă mirosul de santal
(Santalum album) cu miros aromatic, folosit de mii de ani
pentru confecţionarea de evantaie parfumate şi de beţişoare
de ars, lemnul de palisandru brazilian (Dalbergia nigra) cu
miros de trandafir.
Intensitatea mirosului se exprimă prin termenii:
 miros puternic;
 miros slab,
 miros înţepător;
 Gradul de persistenţă a mirosului. Miros aromatic
de răşină după uscare are lemnul de zâmbru. În cazul
bradului după uscare se pierde complet mirosul.
Folosirea mirosului în cazul lucrărilor de
identificare a speciilor forestiere are o importanţă
relativ redusă, datorită pe de o parte intensităţii sale
slabe la aproape toate speciile de la noi, cât şi din
cauza dificultăţilor privind definirea lui.
 GUSTUL

Gustul lemnului se datorează substanţelor solubile în

apă. Aflate în lemn. Gustul caracteristic diferitelor
specii se determină la lemnul verde, proaspăt doborât.
Gustul poate fi:
 acrişor,

 dulceag,

 astringent,

 amar, etc.
NOTĂ DE ÎNCHEIERE:

„Educația are rădăcini amare,

dar fructele ei sunt dulci. „

(Aristotel)
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE