TEHNOLOGII INOVATIVE ÎN

AGROTURISM

LEMNUL

Conf.dr.ing: Nedeff Florin Student:Puiu Ștefana

Busuioc Dragos

1
Bacău 2022-2023

LEMNUL

2
CUPRINS

3
4
 INTRODUCERE

Lemnul este una din cele mai importante materii prime naturale fiind utilizat în
principal la fabricarea mobilei, ca material de construcţii, la fabricarea hârtiei, fibrelor
celulozice, articolelor de uz casnic, jucăriilor,,jucăriilor, articolelor de
papetărie,ambarcaţiunilor, ambalajelor etc. Lemnul constituie un material foarte important
pentru unele ramuri ale economiei naționale ca: industria chimică (hârtie şi carton,
celuloză), industria textilă, industria mobilei, construcții, instrumente muzicale, aparate
sportive etc. El se regăseşte în peste 4000 tipuri de produse finite în economie. [1]

În prezent, masa lemnoasă ce se recoltează este alcătuită în principal din foioase ( fag,
stejar) şi răşinoase (brad, molid) şi în mai mică măsură din alte specii ca: frasin, tei,
plop, paltin ş.a. Structura masei lemnoase a României pusă în circuitul economic în anul
1996 , conform datelor furnizate de Comisia Na ională pentru Statistică, a fost de
28,8% fag, 38,9% răşinoase, 11,2% stejar, 12,7% alte specii tari şi 8,4% alte specii moi.
[1]

Specialiştii au apreciat că la începutul mileniului trei va apărea o penurie de

lemn de esență moale, în special în Europa Occidentală, SUA şi Japonia, în timp ce
produc ia de lemn de esenă tare va fi superioară cererii. De asemenea, se mai
estimează că în această perioadă cantitatea de lemn industrializată va fi repartizată
astfel: circa 50 % pentru hârtie, carton şi ambalaje, circa 25% pentru industria
mobilei, circa 20% pentru construc ii şi circa 5 % pentru diverse utilizări ( instrumente
muzicale, aparate sportive, articole de artizanat, chibrituri ş.a). În România, industria
prelucrării lemnului şi a mobilei s-a dezvoltat foarte mult ca urmare a existen ei
unei suficiente mase lemnoase şi de calitate, cât şi datorită construirii de întreprinderi
de prelucrare a lemnului şi de fabrici noi de mobilă în multe centre ale ării. ara
noastră mai dispune de tradi ie în prelucrarea lemnului şi mobilei, dar şi de o foră de
muncă cu înaltă calificare. [1]

5
 CAPITOLUL I
Structura, compoziţia chimică şi proprietăţile lemnului

Lemnul este un material de natură organică cu o compoziţie chimică complexă,

eterogen şi anizotrop, obţinut din arbori forestieri de esenţă răşinoasă sau foioasă.

1.1 . Structura lemnului

Lemnul are o structură fibroasă şi orientată, formată din celule cu membrane
lignificate.
Acestea formează ţesuturi specializate care conferă rezistenţă şi totodată servesc la
conducerea apei cu substanţe minerale din sol şi a sevei elaborate. a. Structura
microscopică a lemnului
Lemnul este constituit din celule variate ca formă, mărime şi poziţie, după funcţiile pe
care le îndeplinesc în arbore (fig. 6.1 a,b). Cea mai mare parte a celulelor din arbore mor
încă din timpul când arborele este în viaţă. Din aceste celule, în lemn rămân numai pereţii
sau membranele celulare şi uneori o parte din conţinutul celular, în special unele substanţe
de rezervă şi de secreţie.
După forma lor, celulele din lemn sunt de două tipuri: parenchimatice şi prozenchimatice.
[1]
Celulele parenchimatice sunt izodiametrice sau puţin alungite, iar cele
prozenchimatice sunt alungite şi înguste.
În lemnul de răşinoase sunt următoarele celule parenchimatice: celulele de parenchim
din razele medulare şi celulele epiteliale ale canalelor rezinifiere, iar în lemnul de foioase:
celulele de parenchim din razele medulare, parenchimul lemnos, celulele epiteliale ale
canalelor gumifere. [1]

Traheidele sunt celule alungite, închise, ale căror capete sunt mai ascuţite în
lemnul târziu şi mai rotunjite în lemnul timpuriu. La unele specii, pereţii prezintă îngroşări
spiralate.Traheidele ocupă volumul cel mai mare (aproximativ 90 %) al lemnului de
răşinoase şi segăsesc în lemnul multor specii de foioase.
Vasele sautraheele sunt formate prin fuzionarea unui număr mare de celule
prozenchimatice cu pereţi relativ subţiri – elemente de vase – aşezate cap la cap în direcţie
longitudinală şi ai căror pereţi intermediari au dispărut total sau parţial, rezultând astfel
tuburi de diferite lungimi. Acestea servesc, la speciile de foioase, la conducerea în arbore a
sevei brute. Elementele de vase la maturitate sunt celule deschise, perforate. Ele sunt
foarte variate ca formă,dimensiuni, îngroşări ale pereţilor perforaţii şi incluziuni. [1]

Parenchimul din lemn, după poziţia pe care o are, este de două tipuri: parenchim
lemnos şi parenchim de rază, întrucât se află în razele medulare. Parenchimul lemnos este
format din celule parenchimatice dispuse paralel cu axa arborelui. Parenchimul de rază
este format din celule parenchimatice dispuse radial, în formă de benzi, constituind în
6
unele cazuri, împreună cu celulele de parenchim epitelial şi celulele prozenchimatice
(traheidele), razele medulare ale lemnului.
Canalele intercelulare sunt reprezentate prin canalele rezinifere la răşinoase şi
canalele gumifere la foioase. Canalele rezinifere conţin doar răşini, în schimb cele
gumifere conţin substanţe de diferite naturi: gume, răşini, uleiuri etc. [1]

b. Structura macroscopică a lemnului

Datorită neomogenităţii, structura, aspectul şi proprietăţile lemnului diferă în funcţie de
cele trei secţiuni principale care se pot executa prin trunchi secţiunea
transversală ,făcută perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului;
secţiunea radială, longitudinală, care trece prin axa trunchiului; secţiunea
tangenţială, făcută perpendicular pe rază şi tangentă la inelul anual.
Scoarţa (coaja) este ţesutul exterior al trunchiului, care înveleşte lemnul protejându-l.
Ocupă un volum de 7-30 % din volumul arborelui şi este alcătuită din ritidom şi liber.
Ritidomul este partea moartă exterioară a scoarţei care are rolul de a apăra trunchiul de
acţiunea agenţilor fizici sau biologici din mediul exterior. În funcţie de specie, ritidomul
poate fi neted sau poate prezenta crăpături, brăzdări sau poate fi desprins în diferite moduri
( în solzi, în fâşii sau în plăci)

Liberul este partea vie a scoarţei care se găseşte spre interiorul trunchiului. Se dezvoltă
anual din cambiu şi este alcătuit din vase, fibre liberiene şi ţesuturi de parenchim. Scoarţa
se îndepărtează la prelucrarea lemnului, doar cea a anumitor specii beneficiind de o
valorificare superioară. Astfel, din coaja stejarului se extrag substanţe tanante, iar din cea a
arborelui de chinină se obţin diferite substanţe medicinale.
Cambiul este un ţesut generator, format dintr-un singur strat de celule situat între scoarţă
şi lemn, care determină creşterea în grosime.
Celulele care alcătuiesc acest ţesut au proprietatea de a se multiplica în mod continuu în
timpul perioadei de vegetaţie a arborelui, dând naştere în fiecare an, spre interior, la
ţesuturi care formează liberul.
Lemnul este o grupare de ţesuturi de structură complexă, care constituie cea mai
mare parte din volumul trunchiului, al ramurilor şi al rădăcinilor, fiind totodată şi cea mai
valoroasă parte. În secţiune transversală, lemnul prezintă, de la exterior către interior,
următoarele trei zone concentrice principale: alburnul, duramenul şi măduva.
Alburnul este zona de la exterior a trunchiului cu ţesut rar, cu umiditate ridicată,
obişnuit de culoare deschisă (gălbui-albicioasă), prin care se face circulaţia ascendentă a
sevei brute.Ocupă un volum mai mic sau mai mare în raport cu volumul întregului trunchi
în funcţie de specie, vârsta arborelui şi condiţiile climatice.
Duramenul sau lemnul matur este o zonă interioară situată după alburn, formată prin
procesul de duramnificare a alburnului. Din punct de vedere fiziologic duramenul este
inactiv, el servind numai pentru rezistenţa arborelui. Formarea sa începe la diferite vârste
cuprinse între 3-5 ani la salcâm şi 30-55 de ani la stejar. Duramenul prezintă un ţesut
dens,rezistent, puţin permeabil la lichide şi cu proprietăţi fizico-mecanice superioare