LEMNUL

(lat. lignum)
 Cunoaşterea proprietăţilor lemnului
va permite:

• creşterea randamentului de utilizare a lemnului;

• îmbunătăţirea actualelor tehnologii de prelucrare a
lemnului;
• apariţia altor tehnologii de prelucrare a lemnului;
• atragerea în circuitul productiv de noi specii de
sortimente lemnoase;
• găsirea de noi căi de înlocuire a materialului
lemnos.
 Randamentul de utilizare a
lemnului (ηL)
• este raportul procentual dintre cantitatea de lemn
care se regăseşte în produsul finit (Q0) şi
cantitatea de lemn care intră în fluxul de
fabricaţie (Qi).

Q0
 L  100
Qi
 Principalele produse de lemn sunt
următoarele:
1. Semifabricatele din lemn obişnuit:
- cheresteaua;
- furnirul;
- parchetul;
2. Semifabricatele din lemn ameliorat :
– fizico-mecanic:
• placajul;
• panelul;
• plăcile celulare;
- fizico-chimic:
• lemnul masiv;
• plăci din fibre de lemn (PFL);
• plăci din aşchii de lemn (PAL);
• traverse de cale ferată.
3. Celuloza;
4. Ambalajele:
- doagele de butoi;
- cutiile.
5. Mobila;
6. Instrumente muzicale;
7. Articole sportive.
 Cheresteaua se poate clasifica
după următoarele criterii:
• 1. După gradul de prelucrare:
– cherestea neecarisată;
– cherestea ecarisată (tăiată în forme prismatice):
• tivită;
• rindeluită;
• aburită.
• 2. După formă:
- scândurile;
- grinzile;
- riglele;
- şipcile;
- lătunoaiele (scândură plană pe o parte şi convexă pe
cealaltă, tăiată de la marginea unui buştean).
• 3. După dimensiuni :
- cherestea lungă (1,8-3 m);
- cherestea scurtă (1,0-1,7 m);
- cherestea subscurtă (0,45-0,95 m).

• 4. După umiditate :
- cherestea verde (umiditate superioară de 30%);
- cherestea zvântată (25-30% umiditate);
- cherestea semizvântată (18-24% umiditate);
- cherestea uscată (15-18% umiditate).
• 5. După specia lemnoasă:
- cherestea de răşinoase ;
- cherestea de foioase.

• 6. După destinaţie:
- cherestea pentru construcţii ;
- cherestea pentru mobilă ;
- cherestea cu destinaţie specială.
 Compoziţia chimică a lemnului
• 50 % carbon;
• 43 % oxigen;
• 6% azot;
• 1% alte elemente: Ca, Fe, Mn, Al, P etc.
Lemnul este alcătuit din următorii compuşi chimici:
- principali: celuloză (C6H10O5) şi lignină;
- secundari: răşini, tananţi, coloranţi, albumine,
minerale.
• Celuloza reprezintă 40-50% din masa
lemnului.
Utilizările celulozei: hârtie, ambalaje,
nitroceluloză, rinichi artificial.
Este insolubilă în apă şi solvenţi organici, se
umflă în soluţie de hidroxid de sodiu.
• Lignina este un liant al fibrelor de celuloză.
Conţinutul de lignină este de 15-30% din
masa lemnului.
• Compuşii secundari dau mirosul şi gustul
lemnului (latex, tanin, chinină, camfor).
 Structura lemnului
Secţiuni principale prin lemn
• Principalele planuri de secţionare prin lemn
sunt următoarele:
1. planul transversal, care rezultă prin tăierea
perpendiculară pe măduva lemnului;
2. planul longitudinal-radial, care rezultă prin
tăierea paralelă cu măduva lemnului şi care
trece prin măduva lemnului;
3. planul longitudinal-tangenţial, care rezultă
prin tăierea paralelă cu măduva lemnului şi
care nu trece prin măduva lemnului.
 Planuri principale de secţionare
prin lemn
1. planul transversal; 2. planul longitudinal-radial; 3. planul longitudinal-
tangenţial
• În practică se utilizează şi alte planuri de tăiere
decât cele principale, numite planuri derivate ;
ex. planul circular, pentru obţinerea furnirelor.

plan circular de tăiere după spirala lui Arhimede

 Structura membranei celulare
• Membrana celulară este formată din
următoarele elemente structurale:
– peretele primar format dintr-un singur strat cu o
grosime de 0,1 μm;

– peretele secundar format din trei straturi:

• extern;
• mijlociu;
• intern.
 Membrana celulară

• 1- stratul de lipire; 2- peretele primar; 3- stratul

exterior al peretelui secundar; 4- stratul mijlociu al
peretelui secundar; 5- stratul interior al peretelui
secundar; 6-lumenul; 7- spaţiul intercelular
• Membrana celulelor poate prezenta
punctuaţii, numite şi pori parietali, care sunt
mici zone unde nu s-a format peretele
secundar la două celule învecinate.
Punctuaţiile permit transferul de substanţe
între două celule învecinate.

• Punctuaţiile pot fi:

– simple (a);
– areolate (b);
– semiareolate (c).
 Punctuaţii sau pori parietali
1-perete primar; 2-perete secundar; 3-membrană (zonă
îngustă); 4-torus (îngroşare)
Elemente anatomice individuale ale lemnului
• În planul transversal al trunchiului unui arbore foios se
disting următoarele elemente structurale principale:
1-scoarţa; 2-cambiul; 3-vasele liberiene grupate; 4-vasele lemnoase
grupate; 5-fibre lemnoase; 6-celule de parenchim radial.
• Scoarţa asigură impermeabilitatea trunchiului;
• Cambiul este un inel de celule aflat sub
scoarţă, care generează vasele liberiene la
exterior şi vasele lemnoase la interior,
asigurând creşterea în grosime;
• Prin vasele lemnoase trece seva brută, iar
prin vasele liberiene trece seva elaborată;
• Vasele lemnoase se impregnează cu lignină
şi devin o masă lemnoasă;
• În celulele de parenchim radial sunt
depozitate substanţe nutritive de rezervă;
• Fibrele lemnoase reprezintă 55% din volumul
lemnului de foioase;

• Sunt celule alungite cu pereţi groşi, închise la

capete. Capetele pot fi:
– ascuţite;
– dinţate;
– bifurcate.

În secţiune transversală, fibrele lemnoase sunt

poligonale.
 FIBRA LEMNOASĂ
1- lumen;
2- perete.
Vas lemnos cu secţiune transversală
rotundă
1 - perforaţie;
2 - punctuaţie;
3 - lumen;
4 - perete.
 Dispunerea vaselor de lemn

dispunere multiplă dispunere în lanţuri dispunere în cuiburi

Perforaţii ale pereţilor transversali
ai vaselor lemnoase

în cuiburi reticulare în scară

 Celulă de parenchim lemnos
longitudinal

1- celulă de capăt; 2 - celulă de mijloc; 3 - punctuaţie

 Elemente de structură
macroscopică ale lemnului
• alburn;
• lemnul matur (duramen);
• inelele anuale de creştere;
• porii (vasele lemnului);
• razele lemnului;
• canalele intercelulare (canalele rezinifere şi
gumifere);
• petele medulare;
• zonele de fibră şi parenchim lemnos;
• măduva.
• Alburnul- zona exterioară a trunchiului şi crengilor,
activă fizilologic, prin care circulă seva brută de la
rădăcină la frunze, cu conţinut mare de umiditate,
de o culoare gălbui-albicioasă;
• Lemnul matur (duramen)- este zona interioară
trunchiului şi crengilor de aceeaşi culoare cu
alburnul, inactivă fiziologic, cu rol de rezistenţă
mecanică. La unele specii, zona interioară
trunchiului şi crengilor nu are aceeaşi culoare cu
alburnul, fiind mai închisă, caz în care este numită
duramen;
Există specii lemnoase fără duramen (fag, carpen,
paltin, mesteacăn, tei, plop tremurător, arin, brad,
molid) şi cu duramen (nuc, cireş, salcâm, dud, ulm,
frasin, plop alb, mahon)
• Inelele anuale de creştere – apar datorită
dezvoltării inegale a lemnului în diferite
anotimpuri sau sezoane.

Astfel, lemnul indigen are inelul anual format

din două zone:
- Zona lemnului timpuriu, care apare în
primele săptămâni ale primăverii, numit şi
lemn de primăvară;
- Zona lemnului târziu, care apare vara, numit
şi lemn de vară;
ZONELE INELELOR ANUALE
foioase răşinoase

z1 - lemn timpuriu, z2- lemn târziu

În secţiune transversală, inelele anuale de
creştere apar la majoritatea speciilor
lemnoase sub formă de cercuri sau elipse.
• Porii (vasele lemnoase) sunt găuri fine care sunt
vizibile în secţiunile transversale ale lemnului
datorită prezenţei diferitelor tipuri de vase prin care
circulă seva brută de la rădăcină la frunze;
• Razele lemnului sunt alcătuite din celule de
parenchim radial şi pot fi:
- raze simple, care pornesc dintr-un inel de creştere
anuală şi ajung la coajă;
- raze medulare care pornesc din măduvă şi ajung
la coajă;
Rolul razelor lemnului este următorul :
- de înmagazinare a substanţelor nutritive;
- de conducere a apei spre coajă.
 RAZELE LEMNULUI
1 - raza medulară; 2 - raza simplă; 3 - coajă; 4 - măduvă
• Canalele intercelulare (canalele rezinifere
şi gumifere) sunt formate din celule de
parenchim epitelial care secretă compuşii
secundari ai lemnului;
• Petele medulare sunt formate din celule de
parenchim traumatic şi apar în urma atacului
unor agenţi patogeni asupra cambiului;
• Zonele de fibră şi parenchim lemnos au o
rezistenţă şi o duritate superioară restului
lemnului şi pot constitui criterii de identificare
a unor specii de lemn;
• Măduva este un ţesut parenchimatic cu
următoarele caracteristici:

- culoare de obicei mai închisă decât restul

lemnului;
- formă diferită:
- circulară la nuc;
- triunghiulară la fag;
- pentagonală la tei;
- poligonală la brad şi molid.
 Defectele lemnului
•Pot apare în timpul:
-dezvoltării;
-recoltării;
-depozitării;
-prelucrării.
Defectele duc la o scădere a valorii de
întrebuinţare a lemnului.
Clasificarea defectelor lemnului
1. Defecte de formă:
- curbura;
- conicitatea anormală;
- ovalitatea anormală;
- canelura;
- excrescenţa;
- gâtuirea.
2. Defecte de structură:
- neregularitatea inelelor de creştere
anuală;
- fibra deviată;
- excentricitatea;
- lunura;
- inimile concrescute.
3. Nodurile:
- concrescute;
- căzătoare;
- ascunse.
4. Crăpăturile:
- gelivrura;
- cadranura;

5. Găurile şi galeriile de insecte xilofage:

- superficiale;
- adânci;
- străpungătoare.
6. Defecte de culoare:
- duramenul fals;
- albăstreala;
- încinderea.

7. Defecte provocate de ciupercile

xilofage:
- răscoacerea;
- putregaiul: brun, alb.
 Curbura lemnului
• este devierea axei fiziologice a lemnului.
• apare datorită solicitării asimetrice a coroanei,
agenţilor de climă (vânt, zăpadă), versanţilor abrupţi.

a - lemn fără curbură; b - curbură

 Conicitatea anormală
• Este conicitatea ce depăşeşte 1%.
Conicitatea (c) se calculează cu formula
următoare:
Øs- Øi
c=
L
în care: Øs – diametrul lemnului la capătul superior;
Øi - diametrul lemnului la capătul inferior;
L – lungimea lemnului.
 Ovalitatea anormală
• este ovalitatea care depăşeşte 1%.

- Ømax – diametrul maxim al lemnului;

- Ømin – diametrul minim al lemnului.

Ømax- Ømin
O= 100
Ømax
 Canelura
• constă din ridicături şi adâncituri ale suprafeţei
exterioare a lemnului.
H max
cl  100
med

Hmax- înălţimea
maximă a adânciturii;
Ømed – diametrul mediu
al lemnului
 Gâtuirea
Este o scădere a circumferinţei lemnului însoţită de
umflarea marginilor.
 Excentricitatea lemnului

• este devierea vizibilă pe secţiunea transversală a centrului

anatomic faţă de centrul geometric.

x
e 100
max

Ømax – diametrul maxim al lemnului;

x – distanţa dintre centrul anatomic
şi centrul geometric.
 Lunura
• constă în prezenţa unor inele de alburn în
duramen.
1- duramen;
2- alburn.
 Inimi concrescute ale lemnului
• sunt caracterizate prin prezenţa în secţiune
transversală a două sau mai multe axe fiziologice,
fiecare având inelele proprii de creştere anuală, în
jurul cărora sunt şi inele comune de creştere anuală.
 Gelivrura
• este crăpătura lemnului cauzată de ger, pe
o anumită lungime a trunchiului într-un
plan radial.
 Cadranura
• constă în crăpături radiale care pornesc
din măduva trunchiului şi nu ajung la
exterior.
• Nodurile sunt părţi ale crengilor înglobate în
trunchi şi reprezintă defecte inevitabile ale
lemnului.

• Găurile şi galeriile de insecte se datorează

insectelor xilofage, dintre care cele mai
importante sunt:
- gândacii (ordinul coleoptera): cariile şi croitorii
lemnului;
- viespile şi furnicile (ordinul hymenoptera);
- termitele (ordinul isoptera)
• Defectele provocate de ciupercile xilofage sunt :
- încinderea – se manifestă printr-o culoare
anormală de la gălbui-roşiatică la brun-cenuşie, fără
afectarea proprietăţilor mecanice ale lemnului;
- răscoacerea – se manifestă prin apariţia unor pete
albicioase pe un fond brun-roşcat, cu aspect de
marmură, însoţită de alterarea proprietăţilor
mecanice ale lemnului;
- putregaiul este un defect la care alterarea
proprietăţilor mecanice ale lemnului este avansată.
Putregaiul alb este specific foioaselor, iar putregaiul
brun se întâlneşte la răşinoase.
 Defectele de culoare
• sunt abateri de la culoarea normală şi nu sunt
însoţite de alterări sesizabile ale proprietăţilor
mecanice ale lemnului.
- Duramenul fals este o culoare anormală a zonei
centrale a trunchiului, ca de exemplu:
- inima roşie a fagului;
- inima stelată a fagului;
- inima roşcată a stejarului;
- inima cenuşie a teiului;
- inima negricioasă a paltinului.
- Albăstreala lemnului este o colorare a alburnului
unor specii de foioase (fag, tei, paltin) şi de
răşinoase (pin, molid).