1.

Topoclimatul de padure
Deoarece o parte insemnata din intregul teritoriu al judetului Arges este acoperit de padure trebuie studiat topoclimatul acesteia. In desfasurarea proceselor si fenomenelor meteorologice, padurea introduce prin caracteristicile ei particulare, o serie intreaga de modificari, care duc in ultima instanta la creearea unor conditii climatice sensibil diferentiate fata de cele ale campului deschis. Aceste modificari depind in primul rand de structura, densitatea si compozitia floristica a padurii. In structura unei paduri se pot deosebi unul sau mai multe etaje de vegetatie, fiecare avand insusiri caracteristice. Astfel, pot fi intalnite paduri cu un singur etaj vegetal, care in cazul cand are desnsitatea mare, formeaza la nivelul coronamentului o suprafata activa cu particularitati deosebite de cele ale litierei. Exista insa si paduri in care pe langa etajul arborilor inalti se mai gaseste un etaj al arborilor mijlocii, urmat de un etaj al arbustilor sub care se dezvolta un strat muscinal sau ierbaceu. Este evident asadar, ca procesele si fenomenele topoclimatice din padure se dezvolta in functie de doua sau mai multe suprafete active situate la nivelul coronamentului fiecarui etaj de arbori sau arbusti si la nivelul stratului ierbaceu sau al litierei. Datorita multiplicarii suprafetelor active, cercetarile topoclimatice in padure se efectueaza cu ajutorul unor statii meteorologice speciale. Densitatea si componenta floristica a padurii joaca un rol esential in aparitia diferitelor suprafete active. Cu cat densitatea arborilor va fi mai mare cu atat rolul suprafetei active care ia nastere la nivelul superior al coroanelor acestora va fi mai mare. Pe de alta parte, densitatea mica a arborilor inalti permite aparitia altor etaje vegetale la al caror nivel superior iau nastere de asemenea suprafete active Fiecare dintreaceste suprafete determina o repartitie net diferentiata a principalelor elemente meteorologice, in comparatie cu suprafata activa in camp deschis. Pentru ca orice astefel de suprafata activa devine in anumite conditii, principalul loc de incidenta a razelor solare, aici partea absorbita din radiatia globala se transforma in caldura, suprafata respectiva devenind o sursa de radiatii calorice, cu lungimi mari de unda. Precipitatile atmosferice cad de asemenea pe suprafata activa principala care isi asuma totodata si rolul de cea mai importanta sursa a vaporilor de apa, intrucat evapotranspiratia este aici mult mai intensa decat la nivelul solului de sub padure. In cele ce urmeaza vor fi prezentate modificarile cantitative si calitative pe care padurea le introduce in regimul diurn si anual al principalelor elemente meteorologice, ducand astfel la aparitia unor particularitati topoclimatice importante, care se deosebesc de cel e ale campului liber sau altor complexe fizico-geografice.

1.1 Aerul padurii

Compozitia aerului padurii difera de cea a aerului din locurile descoperite invecinate, prin prezenta intr-o cantitate mai mare a componentilor legati in buna masura de procesele fizico-chimice si biologice din padure. Astfel in stratul inferior, proportia bioxidului de carbon creste pana la 0,06%, uneori depasind aceasta valoare, din cauza marii intensitati a proceselor biochimice care au loc in solul umes si poros al padurii. Odata cu cresterea inaltimii, concentratia bioxidului de carbon scade, astfel incat la nivelul coronamentului ea este egala sau chiar mai mica (0,03%-0,02%) decat la acelasi nivel in atmosfera campului deschis, ca urmare a consumarii lui de catre frunze. Transpiratia puternica a arborilor face ca aerul padurii sa contina o cantitate de vapori de apa sensibil mai mare decat aerul campului liber

Un factor important care favorizeaza stagnarea in aerul padurii a vaporilor de apa si bioxidului de carbon, il constituie slaba circulatie a aerului. O influenta inversa exercita padurea asupra pulberilor, care au in aerul ei o proportie neinsemnata. Rolul de filtru al funzelor este mai accentuat sau mai putin accentuat in functie de specia si varsta arborilor. Astfel frunzele netede ale plopului tremurator retin pulberile de 3 ori mai putin, iar cele ale stejarului de 2,3 ori mai putin decat frunzele aspre ale ulmului de munte. Din cauza vantului si a precipitatilor cea mai mare cantitate de pulberi este retinuta de frunzele dein partea inferioara a coronamentului. S-a stabilit ca un metru patrat de frunzis aflat la nivelul cel mai inalt al ulmului retine de 8 ori mai putin praf decat o suprafata egala situata la inaltimea de 1,5 m fata de sol. Padurea exercita o actiune de purificare si in cazul advectiei maselor de aer incarcate cu praf. O alta particularitate a aerului padurii o constituie prezenta fitoncidelor substante emanate de diferite plante, in scopul distrugerii unor bacterii si microbi.

1.2. Regimul radiativ al padurii

Componenta floristica, densitatea si varsta padurii comanda cantitatea de radiatii solare care ajung pana la nivelul suprafetei solului. Constituind o suprafata activa compacta, partea superioara a coroanelor arborilor dintr-o padure deasa, reflecta, absoarbe, difuzeaza si filtreaza radiatiile solare incidente in proportii diferite Valoarea albedoului padurilor variaza intre 5-20% in functie de specia si natura funzisului. Pentru coroanele stejarilor tineri este de 18%, pentru pinii tineri este de 14%. Albedoul padurii nu este indentic pentru toate lungimile de unda. Atfel, in domeniul ultraviolet el inregistreaza valori sub 10%, iar in domeniul infrarosu peste 40%. Diferenta pana la 100% reprezinta partea din radiatia incidenta pe care coroanele arborilor o absorb si cea care le traverseaza. Radiatiile folosite de plante in procesul fotosintezei se numesc fiziologice. In dependeta de inaltimea soarelui deasupra orizontului ele pot reprezenta 38-55% din radiatia directa si pana la 90% din radiatia difuza. Cele mai favorabile pentru dezvoltarea plantelor sunt radiatiile luminoase. Dimpotriva, radiatiile calorice ca si cele ultraviolete exercita o influenbta negativa. Cantitatea dde radiatii luminoase, care ajunge la suprafata solului sau in apropierea acestuia, depinde, de compozitia, varsta, consistenta si faza de vegetatie a padurii. Bradul, molidul si fagul se numara printre speciile forestiere din regimurile noastre, care impiedica in cea mai mare masura patrunderea radiatiei solare la sol. In padurile alcatuite din aceste specii, radiatiile care ajung la suprafata solului pot totaliza de la 20% pana la mai putin de 1% din radiatia incidenta, dupa cum inaltimea si consistenta lor sant mai mari sau mai mici. Proportii mai insemnate din radiatia incidenta ajung la suprafata solului in padurile de frasin, mesteacan si pin Un rol foarte important il joaca densitatea padurii. La schimbarea cu numai 0,1 a consistentei acesteia are loc de regula o modificare cu 6-10% a intensitatii radiatiei solare sub arbori In general, padurile dese cu frunze persistente lasa sa treaca circa 1% din radiatiile solare incidente, iar cele cu frunze cazatoare, intre 2,5%-6%. Cat priveste radiatia difuza, in padurea desfrunzita, aceasta nu se deosebeste cu nimic de cea inregistrata in campul deschis invecinat. O problema demna de mentionat este si cea a transparentei inegale a funzelor, pentru diferitele radiatii monocromatice. Transparenta maxima se constata in cazul radiatiilor infrarosii si verzi, din care cauza, paralel cu slabirea intensitatii luminii solare se schimba si spectrul ei. In padure predomina, de regula, lumina difuza ce patrunde mai usor printre ramurile si frunzele arborilor.

1.3.Regimul temperaturii aerului in padure

Dependenta directa a temperaturii de radiatia solara determina un paralelism evident intre regimul radiativ si cel termic pe cele mai multe tipuri de suprafata activa. Pentru anumite suprafete active, cum ar fi de pilda gheata si zapada, paralelismul amintit nu mai este chiar atat de evident, insusiri particulare provocand abateri insemnate de la regula generala. Nici in regimul temperaturii aerului in padure nu urmareste fidel regimul radiatiilor solare, factori secunari precum densitatea, compozitia si varsta padurii introducand, prin influenta lor, decalaje in timp si modificari cantitative deosebit de importante. Analiza regimului termic al padurii, comparativ cu regimul termic al campului liber invecinat, se poate face atat in dimensiunea orizontala cat si in cea verticala

1.4 Distributia verticala a temperaturii in padure

Primavara, concomitent cu desfasurarea procesului de infrunzire, partea superioara a coronamentului padurii, isi asuma rolul de suprafata activa principala, la nivelul ei producandu-se in cea mai mare masura reflexia, absorbtia si transformarea energiei radiante solare in alte feluri de energie, ca de altfel si filtrarea razelor prin transparenta. Datorita acestui fapt, vara, pe timp senin, padurile cu un singur etaj vegetal si deinsitate mare, prezinta in diferite perioade ale zilei, tipuri diferite de distributie verticala a temperaturii. In cursul noptii si dimineata inainte de rasaritul soarelui, temperatura cea mai scazuta se inregistreaza la nivelul superior al coronamentului. De la acest nivel ea creste atat in sus cat si in jos, avand valoare maxima pe suprafata solului de sub padure. Dupa-amiaza, in intervalul de producere a temperaturilor maxime diurne, profilul termic vertical al padurii prezinta un maxim la nivelul coronamentului si un minim la nivelul suprafetei solului. De la nivelul superior al coronamentului, unde se inregistreaza maximul termic diurn al padurii, temperatura scade pe verticala atat in jos cat si in sus. Un alt tip de distributie verticala a temperaturii in padure il constituie izotermia. Aceasta apare pentru scurt timp dupa rasaritul soarelui cand minima termica de la suprafata superioara si din interiorul coronamentului a fost distrusa, precum si seara, in intervalul de racire, cand se trece la profilul termic vertical de noapte. Analiza celor doua tipuri principale de distribuitie verticala a temperaturii, arata ca amplitudinile termice diurne maxime se produc la nivelul superior al coronamentului, iar cele minime la nivelul suprafetei solului. Diferentele de temperatura intre cele doua niveluri depind in foarte mare masura de gradul de acoperire, fapt pentru care ele sunt maxime in prima parte a verii, cand frunzisul arborilor este mai dens si se reduc in cea de-a doua parte a verii. Iarna, distributia verticala a temperaturii in padurile cu frunze cazatoare, nu se deosebeste de cea din terenul descoperit, iar in padurile de conifere diferentele termice existente sunt mai slab exprimate decat vara si mai putin evidente decat in terenul descoperit. Pentru padurile cu densitate mica, este caracteristica prezenta a doua suprafete active, prima la nivelul suprafetei solului iar a doua la nivelul superior al coronamentului. In consecinta apar doua maxime si doua minime termice diurne. Mai importante sunt insa maxima si minima de la nivelul suprafetei solului, care constituie suprafata activa principala. Aici se inregistreaza si cea mai mare amplitudine diurna de temperatura. Aceasta intrece cu cateva grade amplitudinea diurna maxima de la nivelul coronamentului padurilor incheiate si chiar amplitudinea diurna maxima din campul descoperit. Rezulta ca regimul termic al unei paduri rare, este la nivelul celor doua suprafete active, la fel de excesiv sau mai excesic decat chiar ce al terenurilor descoperite. De regula se considera ca topoclima padurii are un caracter moderat, deoarece pentru comparatia cu terenul descoperit se utilizeaza datele obtinute la inaltimea standard de 2 m. O astfel de comparatie conduce in mod firesc la concluzia amintita, dar ea nu este total justificata intrucat nivelul cel mai important din punct de vedere biologic este pentru majoritatea padurilor cel al coronamentelor, iar pentru padurile cu densitate foarte mica, aflate in curs de regenerare, cel din imediata apropiere a suprafetei solului, unde crec si se dezvolta tinerele plante.

In padure, noaptea, se constata prezenta a doua straturi de aer rece, intre care se gaseste un strat de aer cald, cantonat in spatiul dintre trunchiurile arborilor si in partea inferioara a coronamentului. Investigatiile efectuate in numeroase tari, au aratat ca influenta termica a padurii se resimte pe verticala pana la inaltimi ce depasesc 200 de m, in vreme ce pe orizontala ea dispare in imediata apropiere a padurii.

1.5 Regimul termic al arborilor

Caldura pe care o primesc sau o cedeaza arborii, si deci temperatura lor, este dependenta de anumiti factori, dintre care o insemnatate deosebita prezinta intensitatea radiatiei solare, starea vremii, viteza vantului, natura speciei. Slabirea intensitatii radiatiei solare, ca urmare a acoperirii cerului cu nori, determina o incalzire mai slaba a funzelor si implicit, diferente mai mici intre temperatura acestora si cea a aerului inconjurator. Efecte asemanatoare produce si intensificarea vitezei vantului, care sporeste transpiratia si deci consumul de caldura la nivelul frunzelor. Grosimea frunzelor prezinta o importanta reala pentru variatile neregulate ale temperaturii. Astfel, o frunza subtire, cu inertie termica mica, isi modifica temperatura mult mai rapid decat una groasa. Trunchiul arborelui are un regim termic puternic influentat de culoarea si grosimea coji lui, ca si de pozitia arborelui. Variatiile periodece ale temperaturii sunt sesizabile si in interiorul trunchiului, maximele si minimele intarziind insa fata de momentul producerii lor in aerul inconjurator. Aceste intarzieri pot atinge 10-12 ore chiar in cazul unor trunchiuri cu diametre intre 18-24 cm. Ca urmare, ziua temperatura in interiorul trunchiului este mai mica, iar noaptea este mai mare decat cea a aerului din jur. Mediile diurne ale temperaturii din interiorul trunchiului nu se deosebesc prea mult de cele ale aerului inconjurator, cu toateca diferentele termice pot atinge in anumite momente ale zilei valori de 15 grade Celsius. Influenta considerabila a expozitiei este dovedita de masuratorile termice facute intro dupa-amiaza de vara, langa stratul cambial al unui trunchi de stejar. Acestea au aratat ca temperatura trunchiului era in partea sudica cu 3-5 grade mai mare decat in partea nordica. Ramurile arborilor au in zilele senine temperaturi mai ridicate decat ale aerului din jur, iar in zilele cu cer acoperit, temperaturi apropiate de aceastea din urma. Profilul vertical al temperaturii unui arbore luat in ansamblu, sau mai exact, al temperaturii aerului din spatiul coroanei si din jurui trunchiului, reproduce fidel profilul termic vertical al padurii. Determinarile facute intr-o zi senina de vara asupra unui stejar inalt de 9,5 m arata ca temperatura cea mai mare se inregistreaza la nivelul superior al coroanei. De la acest nivel temperatura scade pe verticala atat in sus cat si in jos. In plan orizontal temperatura scade dinspre axul vertical al arborelui catre exterior, scaderea maxima inregistrandu-se pe latura noridca a coroanei, la inaltimea suprafetei active.

1.6 Stratul de zapada in padure

Datorita adapostului pe care il ofera padurea, stratul de zapada din interiorul ei se caracterizeaza prin uniformitate si densitate mica. Ca urmare, grosimea lui o intrece, de regula, pe cea a stratului de zapada din teren descoperit. In padurile de foioase grosimea stratului de zapada este atat de mare incat rezerva de apa rezultata din topirea lui o depaseste de aproximativ 2 ori pe cea rezultata in acelasi chip pe campul liber invecinat, unde vantul spulbera si troieneste zapada. Dimpotriva, in padurile dese de conifere o parte insemnata din zapada cazuta este retinuta de coroanele arborilor de unde este apoi spulberata de vant si evaporata. Datorita acestui fapt, stratul de zapada are o grosime mai mica, iar rezerva de apa reprezinta doar 70% din cea a terenului descoperit

1.7 Microclima poienilor

Pe fondul general al topoclimei padurii pot aparea spatii nu prea intinse in care regimul elementelor meteorologice se diferentiaza sensibil, dand nastere unor microclime specifice. Acesta este cazul poienilor, suprafete lipsite de vegetatie arborescenta din interiorul padurii Microclima poenilor se caracterizeaza prin mari amplitudini diurne ale temperaturii solului si aerului, precum si ale umezelii relative a aerului. Noaptea suprafata poienilor se raceste mai mult decat suprafata solului din padure, care primeste o parte insemnata din radiatia calorica emisa de trunchiurile si ramurile arborilor. Totodata, forma lor, asemanatoare cu a depresiunilor geomorfologice, favorizeaza acumularea aerului mai dens si mai greu, racind la partea superioara a coronamentului padurii inconjuratoare. In consecinta temperaturile minime inregistrate in cursul noptii sunt cu cateva grade mai coborate decat in padure, iar umezeala relativa a aerului atinge valori mult mai ridicate.