Clasa a 10-a

RESPIRAŢIA LA VERTEBRATE
În funcţie de mediul de viaţă, respiraţia la vertebrate se împarte în:

a) Respiraţie branhială:
- caracteristică ciclostomilor şi peştilor;
- în inspir, aerul pătrunde prin gură şi scaldă branhiile;
- în expir, gura se închide, apa traversează lamelele branhiilor şi iese prin operculele ridicate;
- organele respiratorii sunt reprezentate de branhii, care în cazul embrionilor sunt externe, iar în cazul
peştilor sunt interne;
- la peşti, branhiile sunt formate din arcuri branhiale care prezintă drept specializare lamelele
branhiale prevăzute cu cili;
- schimbul gazos se realizează la nivelul capilarelor branhiale.

b) Respiraţia tegumentară (cutanee):

- caracteristică amfibienilor;
- se realizează prin piele;
- oxigenul din aer se dizolvă în mucus şi trece apoi în sânge prin difuziune;
- la amfibieni, respiraţia cutanee este completată de o respiraţie bucală şi pulmonară.

c) Respiraţia pulmonară:
- caracteristică reptilelor, păsărilor şi mamiferelor, la acestea sistemul respirator cuprinzând fose
nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii şi plămâni;
- aerul pătrunde prin nări şi străbate ulterior faringele şi căile respiratorii inferioare;
- la reptile, glota este acoperită de epiglotă, care închide calea respiratorie în timpul deglutiţiei;
- la păsări, plămânii comunică cu sacii aerieni; în timpul zborului, aerul pătrunde în saci şi este apoi
eliberat datorită mişcărilor aripilor.

Concluzii:

Indiferent de tipul de respirație, perfecționarea sistemului respirator s-a realizat prin mărirea suprafeței
de schimb cu mediul extern și intensificarea proceselor de primire a aerului sau apei la nivelul acestor
suprafețe.

Prin trecerea unor specii la viața terestră, respirația aeriană a permis furnizarea unei cantități superioare
de oxigen, ceea ce a determinat intensificarea metabolismului.

În evoluție, s-a observat separarea căilor respiratorii de organul respirator propriu-zis.