Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga
- Poezie interbelică modernistă -

Lucian Blaga este unul dintre cei mai cunoscuți poeți moderniști, a cărui operă respectă
trăsăturile definitorii ale curentului:

- La nivelul limbajului se remarcă forța expresivă a metaforelor;

- La nivel prozodic se poate observa încălcarea regulilor prozodice clasice (lipsa rimei,
măsura variabilă versuri cu inițială minusculă pentru a sugera continuitatea ideilor
poetice)

Lucian Blaga, pe lângă talentul literar, este cunoscut și ca filozof, multe din concepțiile
sale filozofice regăsindu-se în textele poetice. Două dintre conceptele filozofice cunoscute
sunt cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă. Primul tip de cunoaștere menționat
este de tip poetic și contribuie la păstrarea intactă a tainelor universului, în timp ce
cunoașterea paradisiacă este de tip rațional și reduce misterele lumii, descifrându-le. Din
acest motiv cunoașterea paradisiacă este respinsă de eul poetic blagian. Cunoașterea este
simbolizată în opera lui Blaga de metafora luminii.
Marele Anonim (divinitatea), cenzura transcendentă (limitele impuse de Divinitate
omului în cunoașterea universului) sunt alte concepte filozofice blagiene ce se reflectă în
creația poetică.
Poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii face parte din prima etapă a creației lui
Blaga, etapă marcată de influențe expresioniste (tentația absolutului, energia debordantă) și
deschide primul volum al poetului intitulat Poemele luminii.
Poezia are valoarea unei arte poetice prin intermediul căreia poetul îşi exprimă
concepţia despre poezie şi misiunea poetului. În concepţia lui Blaga rolul poetului nu este de
a descifra tainele universului, ci din contră, de a le spori prin trăirile sale interioare şi prin
contemplare. Rolul poeziei este de a pătrunde în tainel Universului prin mit şi simbol. Poezia
e considerată un intermediar între euul poetic şi lume.
Tema o constitue atitudinea poetului în faţa tainelor universului. Ideea centrală a
textului este aceea că doar iubirea face posibilă cunoaşterea lumii.
Fiind o poezie de tip confesiv, mesajul poetic este transmis prin intermediul
lirismului subiectiv, susținut de prezența eului liric cu mărcile sale, verbe și pronume la
persoana I (eu, nu strivesc, nu ucid etc).
Titlul este alcătuit dintr-un enunț ce include o metaforă: “corolla de minuni”. Aceasta
sugerează perfecţiunea, absolutul. Pronumele personal eu, plasat la începutul titlului și reluat
de 6 ori pe parcursul textului, sugerează o atitudine orgolioasă a poetului,. Acest orgoliu este
dat de capacitatea pe care doar poetul o are şi de care este conştient, aceea de a nu strivi
„corola de minuni a lumii”, altfel spus, de a nu descifra prin cunoaştere raţională tainele
universului. Titlul este reluat în primul vers pentru a accentus ideea pe care o conţine.
 Structura. Poezia este alcătuită din trei secvenţe lirice marcate prin scrierea cu
majusculă a versurilor, respectiv prin conjuncția subordonatoare căci.
În prima secvenţă se insisită pe atitudinea poetului faţă de tainele lumii. Verbele la
forma negativă „nu strivesc”, „nu ucid” sugerează refuzul cunoaşterii de tip logic, raţional:
„nu ucid cu mintea”. Poetul se imagineaza ca fiind un călător al cărui traseu existențial e
presărat cu mistere: “tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”.
A doua secvenţă este constituită pe principiul opoziţiei: eu – alţii, lumina mea –
lumina altora. Lumina e o metaforă centrală în opera blagiană, sugerând cunoaşterea.
„Lumina altora” se referă la cunoaşterea raţională, în timp ce „lumina mea” se referă la
cunoaşterea poetică. Lumina altora „sugrumă” vraja universului, în încercarea de a-i dezlega
tainele, pe când „lumina mea” sporeste, îmbogăţeşte misterele lumii, este capabilă de iubirea
supremă: „căci eu iubesc / şi flori , şi ochi, şi buze, şi morminte”. Opoziţia nu este marcată
doar de sensul verbelor (sugrumă – sporesc), ci şi la nivel sintactic, prin folosirea conjuncţiei
dar: dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină. Comparaţia dintre cele două linii de
pauză are rol explicativ.
A treia secvenţă conţine ultimele două versuri şi are rol de concluzie, rol evidenţiat de
conjuncţia căci. Concluzia poemului este că tainele universului nu pot fi revelate decât prin
iubire. Enumerația și flori, și ochi, și buze și morminte reprezintă de fapt o succesiune de
metafore referitoare la marile teme ale creației poetice blagiene: florile sunt simbolul vieții, al
efemerității și al frumosului, ochii simbolizează cunoașterea, buzele iubirea sau rostirea
poetică, iar mormintele fac referire la tema morții sau la eternitate.
La nivel prozodic, poemul se dovedeste a fi modern, nefiind structurat pe strofe şi
având măsura variabilă. De asemenea, lipseşte rima, iar versurile încep cu literă mică, pentru
a crea impresia de continuitate a ideii poetice. La nivel lexico-semantic se poate remarca
folosirea cuvintelor sau a structurilor din câmpul semantic al misterului: taine, nepătruns
ascuns, a lumii taină, întunecata zare, largi fiori de sfânt mister etc.
În concluzie, Lucian Blaga reușește să de naștere unei arte poetice originale, în care
ideile poetice se îmbină cu aspect din filozofia blagiană.