Este o arta poetica modernista ce

FLORI
DE
MUCIGA
deschide volumul cu acelasi nume in 1931.

Este o arta poetica explicita in care se exprima conceptia poetului despre estetica urâtului.

TITLUL OPEREI

Trimite la un volum celebru de versuri "Florile răului" scrise de Charles Baudelaire si anticipează
preferința poetului pentru estetica urâtului.

Titlul este un oximoron sugerand apropierea dintre frumos și urat, dintre lumină și întuneric, dintre
frumusețe si degradare.

TEMA OPEREI

Este condiția creatorului si a creatiei poetice.

Viziunea asupra temei este modernista. Originalitatea acesteia vine din preferinta pentru estetica
urâtului. O secventa care exprima condiția poetului damnat "Ma durea mana ca o ghiara..... M.am
silit sa scriu cu unghiile de la mana stângă".

Structura si Compoziția

Compoziția textului este modernista fiind alcătuita din doua strofe alcătuite din versuri libere ,
inegale ca si masura si cu rima împerecheata.

IMAGINARUL POETIC

Dezvăluie o concepție originala despre actul poetic, menirea poetului si conditia poeziei.

INCIPITUL

Descrie condițiile actului creatiei. Versurile din volumul "Flori de mucigai" sunt scrise in condiții
vitrege, ostile (" cu unghia pe părete..."). El însuși este ascuns, e in singurătate, in întuneric si frig
lipsit de inspirație.

Tabloul acesta exprima condițiile care generează o lume fictiva urâtă. Actul de creație este expresia
unei condamnări la singurătate totala. Singurătatea din închisoare este trăită la dimensiuni cosmice.
Compararea cu evanglistii enumerați arata părăsirea totala a poetului intr.o lume agonica, a morții,
a urâtului. Este uitat de toți și părăsit de spiritualitate. Dramatismul poetului care scrie in acest
mediu neprielnic vine din faptul ca poetului i se refuza dreptul la creație. Numele celor 3 evanglistii
împreună cu animalele lor emblematice exprima căutarea unei spiritualități absente, ascunse, iar
scrijilitul pe perete capata sensul unei încercări de a trece bariera intre lumea urâtă și cea sublima a
creatiei. Metaf. " puteri neajutate" exprima părăsirea de catee Dumnezeu a poetului ce cauta
transcendentul( sau ascendentul) in poezie. Isi exprima aici ipostaza de poet care ..... Intre căutarea
credintei si răzvrătirea împotriva acesteia.

Termenii din sfera religiosului (firida, păreți, numele evanglistilor simbolurile animale alea
acestora) deplasează semnificația de la actul poetic catre condiția creatorului ce se simte parasit
atat de semeni cat si de inspirație si divinitate.

Descrierea versurilor ce rezulta din acest proces de creație chinuitor este elocventa pentru conceptul
de estetica a urâtului. Ele sunt stihuri de groapă, de sete de apa, de foame de scrum. Sunt expresii
ale sentimentului morții ale insingurarii ale cautarii adevarului si ale mistuirii interioare. Ele sunt
expresii ale prăbușirii poetului care cauta deopotriva viata si adevărul sugerate de simbolul apei.
Mai mult aceste versuri vorbesc despre dramatismul cautarii omului pierdut in pendularea intre
divininate si lumea materiala. Foamea de scrum sugerează aici distanță tragica dintre creatorul
mestesugar si creatorul inspirat. Poetul nu se mai recunoaște in niciuna dintre cele doua ipostaze de
aceea poezia sa este una a părăsirii, a damnarii. Versurile sunt proiectate intr.o lume fara timp
intr.un prezent descris ca o prelungire mitica a suferinței poetului uitat de toți pentru care poezia
este o scuturare a măștii frumuseții și o expresie a realității crude si urate.

Următoarele versuri din finalul primei strofe devin confesiunea cutremurătoare a poetului caruia i
se refuza pana si scrisul pentru un om uitat de toți, scrisul este singura cale de existenta posibila si
de aceea monologul acesta conferă o adâncime profunda poeziei. Pentru el neputinta de a scrie
înseamnă pierderea completa a identității sinelui. Inovatia sintactica" sau nu o am mai cunoscut "
exprima tragismul celui care se pierde pe sine. Refuzat de inspirație ajunge sa scrie cu unghia
asemeni profeților vechi testamentari, dar amagirea in care trăiește este spulberată treptat si
conștientizează ca si acesta ultima legătură cu lumea ingerilor nu mai este posibila pentru el dupa ce
a început sa scrie versuri care evoca lumea urâtului.

Unghia tocita care nu mai creste arată/ exprima convingerea ca poetul ce a trecut printr-o mistuire
interioara si poate sublima uratul nu mai poate construi vreodată universuri gingase. In ciuda
faptului ca este singur el se opune condiției sale, se detașează treptat de lumea exterioara care l.a
părăsit si se încăpățâneaza sa scrie versuri damnate.

Cele doua metafore " unghia îngerească si unghia de la mana stânga" sunt plasate intr.o opoziție
care sugerează dubla dimensiune a poeziei moderne argheziene, divininatea si demoniacul,
tradiționalul și modernul.

Așadar finalul exprima cele doua atitudini ale poetului in fata lumii. Atitudinea creatorului care
viseaza la universuri compensatorii frumoase și poetul damnat care resimte fizic durerea urâtului
sublimat. Pe acesta se sileste sa il scrie cu "unghiile de la mana stânga". Mana stanga este aici
simbolul poetului părăsit.

In concluzie, imaginarul poetic dezvăluie o viziune particulara despre conditia poetului modernist.

LIRISMUL

Este subiectiv si opera ia forma unui monolog tragic al creatorului modernist. Utilizează verbe la pers
1, indicativ ( am lasat, nu am cunoscut, m.am silit) care exprima siguranța poetului care trăiește la
dimensiune tragica orice moment al creatiei.
ARTA LITERARA

 Figurile de stil :

 Moduri de expunere:

Modurile de expunere sunt descrierea artistica si monologul liric adresat in forma confesiva. Mediul
inchisorii si poezia creata sunt evidentiate descriptiv. Durerea interioara a eului si neputinta sunt
eidentiate confesiv. Ca urmare, lirismul devine subiectiv.

Marcile lexico-gramaticale prin care este evidentiata prezenta eului poetic sunt verbele la persoana I
“am scris”, “am cunoscut”, “am lasat”, pronume personale si reflexive la persoana I singular “mi”,
“ma”, monologul liric adresat “le-am scris cu unghia pe tencuiala”.