SCRISOARE PIERDUTĂ

de I.L Caragiale
- Caracterizare de personaj -

Piesa O scrisoare pierdută este a treia din cele patru comedii scrise de I.L.Caragiale, fiind
reprezentată pe scenă în 1884. Piesa întrunește toate trăsăturile specifice comediei: are ca scop
ironizarea unor defecte umane cu scopul de a le corecta, se construiește în jurul unui conflict comic,
realizat prin contrastul dintre aparență și esență; de asemenea, sunt prezente diverse tipuri de comic
(de situație, de nume, de caracter, de limbaj, de moravuri), iar finalul este întotdeauna fericit.
Tema comediei este reprezentată de demascarea unor aspect negative din viața politică (lupta
pentru putereîn contextual alegerilor, luptă ce are la bază corupția) și de familie (relația
extraconjugală dintre Tipătescu și Zoe) a unor reprezentanți corupți ai societății din acea vreme.
Piesa este structurată în patru acte împărțite la rândul lor în scene. Intriga piesei pornește de la
o întâmplare banală: pierderea unei scrisori de dragoste, compromițătoare pentru membrii taberei
politice aflate la putere. Zoe, soția venerabilului Zaharia Trahanache, pierde scrisoarea trimisă de
amantul ei, Ștefan Tipătescu, scrisoare ce ajunge în mâinile contracandidatului lor în alegeri, Nae
Cațavencu. Subiectul comediei se construiește în jurul încercării personajelor (Zoe, Tipătescu și
Trahanache) de a reintra în posesia scrisorii. Metodele folosite de cele trei personaje sunt însă
diferite și depin de temperamentul fiecăruia. Tipătescu reacționează agresiv în încercarea lui de a-l
constrânge pe Cațavencu să-i înapoieze scrisoarea. Zoe, mai calculată, încearcă să-l înduplece pe
cațavencu cu vorba bună, fiind chiar dispusă să treacă de partea lui în alegeri pentru a-și atinge
scopul. Trahanache, bun cunoscător al jocurilor politice, apelează la contrașantaj, folosindu-se de o
poliță falsificată de Cațavencu. Toate aceste acțiuni contribuie la creșterea treptată a tensiunii
dramatice, tehnica folosită de dramaturg fiind tehnica bulgărelui de zăpadă. Punctul culminant al
comediei este reprezentat de apariția celui de-al treilea candidat, Agamiță Dandanache, trimis de la
centru să fie numit deputat. Astfel, planurile celor două tabere politice par a fi zădărnicite. Însă Nae
Cațavencu pierde scrisoarea folosită ca obiect de șantaj într-o încăierare pusă la cale de Tipătescu,
scrisoare găsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. Nemaiavând cu ce să șantajeze, cațavencu
devine mai maleabil, ajungând chiar să conducă festivitățile dedicate alegerii lui dandanache în
funcția de deputat. Astfel, deznodământul este unul fericit: cele două tabere politice se împacă, iar
tabăra condusă de Trahanache își menține supremația în județ.
Pe lângă prezentarea unor defecte sociale majore (corupție, șantaj, adulter), în comedie sunt
prezentate și o serie de tipuri umane: tipul demagogului (Cațavencu), tipul încornoratului
(Trahanache), tipul funcționarului slugarnic (Pristanda), tipul primului amorez ( Tipătescu), tipul
cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul alegătorului confuz (cetățeanul turmentat). Dintre toate
personajele, cel mai controversat este Zaharia Trahanache. Personalitatea sa poate fi înțeleasă în
două moduri: fie se află în ipostaza de soț înșelat, naiv și ridicol, care nu realizează ce se întâmplă
în jurul lui, fie este un tip foarte abil, inteligent, care, sub masca naivității, acceptă din interes
adulterul soției, ca să-și poată menține astfel influența în județ. Situațiile comice în care el este
implicat susțin cea de-a doua variant.
Încă de la începutul piesei, în didascalii, autorul prezintă prin intermediul caracterizării
directe statutul personajului: prezidentul comitetului permanent, al comitetului electoral, al
comitetului școlar și al altor comitete și comiții din județ, fiind unul dintre “stâlpii” partidului aflat
la putere. Este, așadar, o persoana influentă, care ține să-și păstreze autoritatea în județ.
 Majoritatea trăsăturilor personajului reies din caracterizare indirectă, realizată prin diverse
tipuri de comic. Comicul de nume evidențiază principala trăsătură de caracter a personajului.
Numele Trahanache vine de la trahana care înseamnă cocă moale, ușor de modelat. Așadar,
personajul este caracterizat prin diplomație, el modelându-și comportamentul în funcție de
interesele proprii. De altfel, sloganul după care personajul se ghidează este: într-o soțietate fără
moral și fără prințip trebuie să ai și puțintică diplomație. Numele Zaharia sugerează “zahariseala”,
ramolismentul personajului.Însă în spatele senilității se ascunde de fapt o fire abilă care își urmează
cu tenacitate scopurile în dorința sa de a-și menține influența în județ.
Comicul de limbaj este o altă sursă de caracterizare. Ticul verbal al lui Trahanache, Ai
puțintică răbdare”, puneîn evidență diplomația personajului. Prin acest tic verbal Trahanache își
rezervă de fapt puțin timp pentru se gândi ce decizie ar fi mai potrivită pentru interesele personale.
Tot comicul de limbaj trădează și incultura personajului. Trahanache deformează neologismele:
soțietate, prințip, dipotat, docoment etc. Încalcă normele limbii literare, exprimându-se în tautologii
(enteresul și iar enteresul) sau cacofonii (va să zică că nu le are).
Ca om politic, Trahanache se bucură de autoritate și de respectul celorlalți.Vârsta și
experiența de viață îl ajută să gestioneze cu calm situații tensionate.Un exemplu în acest sens este
secvența susținerii discursurilor politice din fața primăriei, unde Trahanache este rugat să liniștească
mulțimea pentru ca Farfuridi să-și poată duce la capăt discursul.
Relația cu celelalte personaje evidențiază alte trăsături de caracter ale personajului. În
comparație cu Tipătescu, un personaj agitat și impulsiv, Trahanache dă dovadă de calm în situații de
criză. Pierderea scrisorii îl agită pe Tipătescu, în timp ce Trahanache nu doar că rămâne calm, ba
mai mult, încearcă să-l liniștească pe Tipătescu. Grija față de Tipătescu are înă un scop bine definit:
funcția de prefect pe care Tipătescu o deține îi aduce multe beneficii lui Trahanache. Enteresul și
iar enteresul primează la Trahanache. Și în relația cu Zoe Trahanache se dovedește protector,
schimbând subiectul scrisorii pe care îl discuta cu Tipătescu atunci când ea intră, pe motiv că e
simțitoare. Relația cu Cațavencu pune în evidență atât stăpânirea de sine, cât și corupția
personajului. Nu este intimidat de amenințările lui Cațavencu și apelează și el la contrașantaj,
descoperind o poliță falsificată de Cațavencu, pentru a se asigura de succesul în alegeri. De aici
reiese trăsătura cea mai importantă de caracter a personajului: dorința de putere, dorință pe care în
cele din urmă și-o satisface.
În concluzie, Zaharia Trahanache întruchipează tipul omului politic viclean și abil, care își
creează și își menține relațiile în funcție de propriile interese.