ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de inspiraţie religioasă, făcând parte din
volumul Părgă.
Poem iconografic, în Grădina Ghetsemani se inspiră din motivul biblic al Rugăciunii lui Iisus pe
Muntele Măslinilor, după Cina cea de taină. Scena este relatată în Evangheliile după Matei, Marcu,
Luca şi înfăţişată în icoanele bisericii creştine. Poetul reţine zbuciumul interior: „Şi fiind în zbucium, mai
cu stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca nişte picături de sânge ce cad pe pămănt” (Luca, 22:44),
dar deplasează accentul dinspre componenta divină spre omenescul suferinţei.
Tema poeziei o reprezintă ruga lui Iisus.
Lirismul este obiectiv, prin absenţa mărcilor lexicale ale prezenţei eului liric, dar gradarea intensităţii
suferinţei este marcată prin punctele de suspensie şi propoziţia exclamativă.
Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci denumeşte spaţiul sacru cu semnificaţie în plan spiritual:
locul purificării lui Iisus de patimi, prin virtuţi.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru strofe cu caracter descriptiv. Primele trei strofe surprind
planul subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima amplifică suferinţa, care se răsfrânge asupra
planului exterior, al naturii.
Prima strofa redă împotrivirea Omului în faţa destinului, într-o formulare lapidară în incipit: „Isus lupta
cu soarta şi nu primea paharul..". Postura christică este tragică prin omenescul ei: „Căzutpe brânci în iarbă
se-mpotrivea întruna". Verbele: lupta, nu primea, se-mpotriuea exprimă refuzul asumării unui destin
implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu. Gestul îngenuncherii nu este al unui învins, ci al
rugăciunii (invocarea divinităţii şi asceza spirituală). Contrastul cromatic roşu-alb realizat prin metafore,
pune în evidenţă zbuciumul sufletesc şi condiţia duală: „sudori de sânge" (trupescul, suferinţa fizică),
„chipu-i alb ca varuV (chipul hieratic, compo­nenta spirituală). Legătura terestru-ceresc este su­gerată prin
versul: „Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna".
Strofele a doua şi a treia constituie a doua secvenţă poetică, realizată în jurul metaforei „grozava cupă".
Vagul religios persistă şi în strofa a doua, iniţial, „soarta", aici, „o mână nendurată". Dramatismul este
sugerat de valoarea de superlativ stilistic a epitetelor: „mană nendurată", „grozava cupă", iar rezistenţa la
ispitire (cale a purificării spirituale), prin epitetele „sete uriaşă", „infama băutură". Rezistenţa la ispitire
implică suferinţa în plan fiziologic şi sufletesc: „Şi-o sete uriaşă sta sufletul să~i rupă...".
Oximoronul relevă interiorizarea, trecerea la o altă etapă a purificării de patimi, de la lupta cu lumea la
lupta cu şinele: „în apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...".
Versurile reiau imaginea infamei băuturi a ispitirii, sub forma jocului aparenţă-esenţă, benefic-malefic.
Imaginea artistică ,fălcile-ncleştăndu-şi exprimă gestul de refuz al jocului duplicitar, halu­cinant. Versul
„Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă" concentrează sensul luptei christice: moartea trupului - viaţa de
apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvenţă poetică, proiecţia suferinţei interioare asupra cadrului natural.
Se utilizează personificarea şi hiperbola pentru descrierea elementelor decorului: „Deasupra, fără tihnă,
se frământau măslinii,/ Păreau că vor să fugă din loc, să nu~l mai vadă...". Imaginea apocaliptică este
sugerată prin sintagma „vraiştea grădinii. Mesagerii divini, îngerii, nu însoţesc în mod explicit zbaterea
omului, dar se remarcă metafora „bătăi de aripi care susţine ambiguitatea limbajului poetic: îngerii mântuirii
sau îngerul morţii. Ultimul vers, „Şi uliii de seară dau roate după pradă", întăreşte sugestia morţii/ imaginea,
thanatosului prin: simbolul „uliii, simbolistica temporală: „de seară" şi aceea a gestului: „dau roate după
pradă".
La nivel fonetic şi prozodic se regăsesc pauzele marcate de punctele de suspensie(intensificarea
suferinţei), și conservarea prozodiei clasice (patru catrene; măsura versurilor: 14 silabe; ritm iambic; rimă
încrucişată).
În concluzie, “În Grădina Ghetsimani” de Vasile Voiculescu este o poezie de tip tradiţionalist prin
inspiraţia religioasă (poezie iconografică), coordonantă a spiritualităţii româneşti. La nivel formal, se
observă conservarea prozodiei clasice.