 Nume: Revitea Ana cătălina Data: 29.02.

20
 Clasa a VI-a B, Liceul Teoretic

„Ion Constantin Brătianu”, Hațeg

DISCIPLINA: EDUCAȚIE SOCIALĂ

3 Împreună
Ce am înțeles?

Temă: ex. 2, pg. 45 (-Ce am înțeles?)

Temă

Ce am înțeles?
Ex. 2 / pg. 45: Scrie o compunere despre cum va arăta societatea viitorului, având în vedere
că aceasta va fi sau nu o societate interculturală.

În viitor

Sunt un copil. Și, fiind un copil, a fost un timp, în care consideram totul frumos. A fost un
timp, în care nu realizasem în ce țară trăiam. A fost un timp în care nu știam… A fost… A fost
un timp…

Dar, acum știu. Acum știu în ce țară trăiesc. Acum știu în ce țară trăim… În ce țară? O
țară moartă… O țară fără salvare…

Trăim, într-o lume dementă. Trăim, într-o societate stupidă. Trăim, într-o infecție…

Și, este trist… Este trist ca un copil să-și dea seama de asta, în timp ce, adulții, aleg s-o
ignore sau s-o uite…

Este trist… Este trist ca un copil, sau, oricine altcineva să-și considere țara ca fiind
„infectă”… Trist… Doar trist…

Și acum, o întrebare adresată vouă: „Vă pasă?”. Bineînțeles că nu… Mai avea rost să
întreb?...
 Data trecută, când am vorbit direct cu voi, v-am atras atenția în legătură cu ceva. În
legătură cu comportamentul vostru. Vă aduceți aminte? Stați să ghicesc: „Nu!”. Era de
așteptat.

Și, voi spuneați că ce am zis nu era adevărat? Iată dovada că v-ați înșelat: nici acum, nu vă
pasă. Nu am observat nicio schimbare în acest comportament. În acest comportament zis
atunci, și, zis acum, probabil, zis și în apropiatul și îndepărtatul viitor, stupid…

Pentru cei care nu ați asistat la ultima mea manifestare, iată o scurtă recapitulare:

Atunci, și, și acum, am spus și, spun că, în ultima vreme, m-am gândit la trecut… m-am
gândit la prezent… m-am gândit la viitor… M-am gândit la ce s-a întâmplat, ce se întâmplă, și,
ce se va întâmpla…

Am constatat un lucru: în prezent trăim într-o lume crudă și ostilă… În prezent, ducem o
viață mizerabilă… În prezent, suntem înconjurați de oameni oribili…

Am observat și altceva: în viitor, nu va mai fi nimic. Zero. Nul. Lumea va muri. Odată cu ea,
vom muri și noi…

Și atunci, m-am întrebat: Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să nu ne pese de nimic? Cum am
ajuns așa absenți? Cum am ajuns așa idioți? Cum am ajuns așa de orbi?...Cum?...

Mă uit în jur și văd durere. Mă uit în jur și văd poluare. Mă uit în jur și văd mizerii. Mă uit
în jur și văd prostie. Mă uit în jur și văd…indiferență…

Mă uit în jur… Ce văd? Oameni. Oameni precari. Oameni absenți. Ignoră ce văd în jurul lor…
Sunt orbi…

Eu văd, în jurul meu, ape de sânge… pământ de plastic… cer de foc…

Eu văd, în jurul meu, un mormânt… Văd, în jurul meu, o țară oarbă. Văd, în jurul meu, un
guvern idiot. Văd în jurul meu, un președinte absent. Văd, în jurul meu, o Românie moartă.

Și acum, realizez: nu avem scăpare!

Ceea ce mă duce la următorul punct: această compunere. Acest ultim strigăt de ajutor. Am,
acum, drept instrumente, cuvintele.

Am scris această compunere pentru a risipi ceața din fața ochilor noștri. Am scris această
compunere pentru a vă face atenți. Pentru a auzi acest strigăt de ajutor… Acum, toți sunt
superficiali…

Alt motiv pentru care vreau să scriu acest text sunteți voi. Voi, cei care îl ascultați, sau,
voi, voi cei care îl citiți. Majoritatea, dacă, nu, chiar toți, sunteți copii. Și eu sunt un copil. Și,
îndatorirea noastră de copii, este, să facem un lucru bun. Să creștem frumos și să punem
această Românie moartă pe picioare…

Iar, acest lucru, nu se poate realiza fără cunoaștere… Majoritatea dintre voi vă comportați
ca niște idioți. Da, m-ați auzit. Niște copii idioți. Încercați să negați. Nu puteți. Acesta este
un fapt. Un fapt adevărat. Nu puteți nega un fapt adevărat…
 Mă uit la voi și văd cât de superficiali sunteți. Ce scuze patetice aveți pentru acest
comportament stupid: „Suntem copii! Mai avem timp să ne maturizăm!”. Timp, spuneți voi? Ce
timp? Cel care trece sau cel care a trecut deja? România moare și voi spuneți că mai aveți
timp. Timp pentru ce? Să vă prostiți? Să vă dovediți prostia? Nu avem timp. Avem nevoie de o
schimbare, și asta repede.

Poate mă considerați nedreaptă, dar să vă spun un lucru. Adevărul doare, iar viața nu e
dreaptă. E foarte nedreaptă…

Acest popor spune că trăiește nedrept. Este adevărat. Dar, acum o întrebare: Face oare
cineva ceva să oprească asta? Nu. Dar… Nu. Nimeni nu face nimic. De ce? Rămâne de văzut…

România este infectă datorită populației. Populația a făcut-o așa.

Nu are economie. Suntem de râsul lumii…

Prin această compunere, încerc, și, sper să reușesc, să vă deschid mintea. Să vă fac să
vedeți ce văd și eu. Să vă fac să vedeți adevărata față a României…

Am vrut să vă repet aceste lucruri, pentru a le ține minte. Repetă ceva de mai multe ori, și,
nu-l vei uita niciodată. Am vrut să vă repet aceste rânduri pentru a vă atrage atenția asupra
unui lucru: noi, reprezentăm schimbarea… Noi, putem face această țară mai bună… Secretul
este inteligența… Dar, majoritatea alegeți să nu o folosiți. Aveți grijă! Dacă folosiți o secundă
inteligența riscați o eroare la creier…

Aș putea să vă dedic o întreagă compunere. O întreagă compunere în care să vă arăt cât de

patetici și superficiali sunteți… Dar, nu se merită. Nici acum, și, nici atunci, nu veți încerca o
schimbare. Veți alege s-o ignorați, la fel ca o mulțime alte de persoane și suflete…

Și acum, mă întreb eu… Ce se va alege de noi în viitor? Ne vom schimba? Nici într-un
milion de ani… Atunci, cum va arăta societatea viitorului? Cum va arăta viitoarea omenire? Vă
spun eu: nicicum. De ce? Deoarece nu va mai exista o omenire! Nu va mai exista o lume! Nu va
mai exista nimic! Nimic, m-ați auzit?! Nimic!

Lumea noastră va pieri… Și eu o las să moară. Noi o lăsăm să moară… nu mai pot rezista așa!
Nimănui nu-i pasă! Nimănui nu-i pasă de această României! Nimănui…

EI, ne promit o „Românie Normală”. EI ne promit că sunt „Pentru fiecare român”, EI ne

promit că vor schimba România… Când?! Când, oameni buni, când?!

M-am săturat să tot aud atâtea promisiuni pe niciodată și minciuni, și, vorbe goale… M-am
săturat să aștept să se întâmple ceva! M-am săturat! Vreau o schimbare!

O schimbare! Nu ne-o oferă EI?! Foarte bine! O luăm noi! Trebuie să aducem schimbarea!
Trebuie!...

Altfel… ce se va alege de noi? Ce vine după moarte?... Viața-de-apoi?... Nimic?...

Întunericul?...

Trăim un Iad aici, pe Pământ… Și nimeni nu face nimic…

 În prezent, și probabil, și în viitor, o Românie frumoasă și o societate interculturală
armonioasă reprezintă, și, vor reprezenta doar un vis… Un vis frumos, o speranță mare a unor
suflete pierdute în această mare de oameni stupizi…

Utopia este că, nici într-un milion de ani, nu vom putea spera la o asemenea lume… Și, mă
doare… Mă doare acest adevăr… Mă doare că nu pot face ceva. Doar… mă doare…

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și suliți

rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și
irozii…
În izvoadele bătrîne pe eroi mai pot să
caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-
atunci încolo?
Înapoi acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă
adumbriseți,
Ați ajuns acum de modă de vă scot din
letopiseți,
Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți
nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al
prozii.
Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi
Mușatini,
Descălecători de țară, dătători de legi și
datini,
Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia
voastră
De la munte pîn’ la mare și la Dunărea
albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea
ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noștri vre un falnic
juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lîngă capiștea
spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa
cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele
În aplauzele grele a canaliei de uliți,
Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,
Măști cu toate de renume din comedia
minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul,
De ai crede că viața-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de
cafenele,
Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe
ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără
cuget,
Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și
buget,
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de
șiretlicuri,
La tovarășii săi spune veninoasele-i
nimicuri;
Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă
calpă,
Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n
talpă.
Și deasupra tuturora, oastea să și-o
recunoască,
Își aruncă pocitura bulbucații ochi de
broască…
Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi
solii!
Oameni vrednici ca să șază în zidirea
sfintei Golii,
În cămeși cu mîneci lunge și pe capete
scufie,
Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc
filosofie.
Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte,
Unde spumegă desfrîul în mișcări și în
cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe
locuri
Și aplaudă frenetic schime, cîntece și
jocuri...
Și apoi în sfatul țării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas
subțire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de
roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui
Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi!
Tot ce-n țările vecine e smintit și
stîrpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de
natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți
iloții,
Toți se scurseră aicea și formează
patrioții,
Încît fonfii și flecarii, găgăuții și gușații,
Bîlbîiți cu gura strîmbă sunt stăpînii astei
nații!
Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și
niște fameni!
I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!
Și această ciumă-n lume și aceste creaturi
Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de
ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele
tău... țară!
La Paris, în lupanare de cinismu și de lene,
Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene,
Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos...
Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de
scos?
Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de
pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de
promenadă,
Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de
copil,
Drept științ-avînd în minte vreun valț de
Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc
de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Și acum priviți cu spaimă fața noastră
sceptic-rece,
Vă mirați cum de minciuna astăzi nu vi se
mai trece?
Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari
aruncă
Numai banul îl vînează și cîștigul fără
muncă,
Azi, cînd fraza lustruită nu mai poate
înșela,
Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu
este-așa?
Prea v-ați arătat arama sfîșiind această
țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine și
ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și
obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște
mișei!
Da, cîștigul fără muncă, iată singura
pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n
colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult
ironici.
Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna
pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în
mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i
aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!

Mi-am promis că nu voi uita niciodată aceste versuri. Mi-am promis că voi duce o viață
dreaptă… Mă străduiesc să-mi respect promisiunea…

Și acum, vă rog… Cei care mi-au înțeles mesajul, să mă ajute…

Împreună, schimbăm România…