Curs № 1

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

suport de curs
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS 

Cuprins:

Ce este psihologia socială?

Individul în context social
Definiţia propusă de Gordon Allport (1935)
Dimensiunile psihismului uman
Focalizarea asupra studiului individului
Focalizarea asupra studiului comportamentului social
Categorii de entităţi sociale
Formele prezenţei sociale
Prezenţa reală
Prezenţa imaginară
Audienţa privată
Prezenţa implicită
Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Psihologia socială şi disciplinele conexe

Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice
Psihologia generală şi psihologia socială
Psihologia personalităţii şi psihologia socială
Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale

Sociologia şi psihologia socială
Antropologia şi psihologia socială

Rezumatul temei

Concepte şi noţiuni cheie

Lecturi obligatorii
Lecturi de aprofundare
Referinţe bibliografice

* * *

Ce este psihologia socială?

Individul în context social

Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologice
şi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi o
identitate particulară, separată. Psihologia 1 ca ştiinţă se ocupă cu studiul vieţii psihice
şi a comportamentului individului astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv
1Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată
„Concepte şi noţiuni cheie”.
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea

psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a
comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situaţii sociale.
Individul se regăseşte în situaţii sociale sau într-un context social ori de câte ori se
află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte ori
individul este confruntat cu prezenţa altor persoane, indiferent dacă este vorba de o
singură persoană, un grup sau o mulţime. Psihologul social porneşte de la premisa
conform căreia ceilalţi exercită permanent o influenţă asupra individului producând
modificări la nivelul psihismului şi comportamentului acestuia. Mai mult decât atât,
psihologii sociali au demonstrat că influenţa celorlalţi asupra individului se produce
chiar şi în cazul în care nu există interacţiune dintre persoane sau prezenţa celorlalţi şi
interacţiunea cu ei este doar imaginară.

Definiţia propusă de Gordon Allport (1935)

Una din cele mai cunoscute şi clasice definiţii ale psihologiei sociale este cea
dată de Gordon Allport. El afirma că psihologia socială este un domeniu al
cunoaşterii ce studiază „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele
individului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora”
(Allport, 1935 / 1985).
Pentru a înţelege mai bine esenţa modului în care psihologia socială abordează
psihismul şi comportamentul uman să analizăm cu atenţie definiţia propusă de Gordon
Allport.

Dimensiunile psihismului uman

Prima parte a definiţiei – cea care se referă la „gândurile, sentimentele şi

comportamentele indivizilor” – ne focalizează atenţia asupra dimensiunilor sau
planurilor de manifestare a psihismului uman.
În psihologie s-a încetăţenit faptul că toate stările, procesele şi structurile
psihice pot fi grupate şi analizată ca fiind manifestări cognitive, afective sau
motivaţionale. Orice manual de psihologie generală alocă câte o secţiune acestor
dimensiuni.
Din dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizate
atenţia, senzaţiile, percepţiile, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc. Această
parte a psihicului este preocupată de procesarea informaţiei la nivelul sistemului
psihic uman. Procesarea informaţiei implică astfel de operaţii precum selectarea,
captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei (de exemplu,
atenţia este implicată în selectarea informaţiei în timp ce memoria este orientată
preponderent spre stocarea acesteia etc.). Deseori pentru a face trimitere la totalitatea
stărilor, structurilor şi proceselor cognitive psihologii, inclusiv psihologii sociali,
folosesc termenul de cogniţie. Când informaţia procesată este de natură socială, se
refera la cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune cu
ceilalţi, se foloseşte termenul de cogniţie socială.
O serie de alte procese şi stări psihice precum afectul, emoţia, sentimentul,
dispoziţia fac parte din dimensiunea afectivă a vieţii intrapsihice. Procesele şi stările
afective sunt reacţii evaluative la ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorul
individului. Emoţiile sociale sunt acele reacţii evaluativ-afective care reflectă

2
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

dinamica prezenţei, interacţiunilor şi relaţiilor individului cu ceilalţi (de exemplu,

invidia este o emoţie socială care nu poate apărea decât cu prilejul evaluării
comparative a propriei persoane şi a celuilalt cu privire la prezenţa sau absenţa unei
calităţi sau obiect).
În cadrul celei de-a treia dimensiuni – dimensiunea motivaţională – sunt
analizate astfel de realităţi psihice precum nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile,
dorinţele, intenţiile, scopurile. Motivele sunt considerate a fi izvorul sau „motorul
comportamentului” (Fiske, 2004, p. 14), dar şi un factor dinamic al întregii vieţi
psihice. Stările motivaţionale pot fi înţelese ca dezechilibrări ale homeostaziei sau a
stării normale ce apar la diferite niveluri ale fiinţei: fiziologic, psihologic, social. În
cazul motivelor sunt prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de
energizare şi cea de orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul
creşterea sau mobilizarea energiei psihice sau nervoase şi, simultan, direcţionarea
acestei energii spre comportamente şi sau procese psihice care pot satisface motivaţia
subiacentă. La fel ca şi în cazul celorlalte dimensiuni psihologii sociali discută despre
motivele sociale, motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează
pentru şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi (de exemplu, cel mai important
motiv social este motivul apartenenţei sau asocierii sociale, motiv care ne face să
căutăm compania celorlalţi şi să stabilim relaţii interpersonale durabile).
Dintre toate dimensiunile psihismului uman psihologii, inclusiv psihologii
sociali, acordă o atenţie deosebită proceselor cognitive. Analiza cauzelor atenţiei
sporite acordate proceselor cognitive depăşeşte însă limitele acestui suport de curs.
Dacă e să revenim la definiţia psihologiei sociale propusă de Gordon Allport
se poate vedea că dimensiunea motivaţională este în mod nejustificat omisă. Ţinând
cont de cele expuse mai sus prima parte a definiţiei ar putea fi modificată astfel:
psihologia socială studiază modul în care procesele şi stările cognitive, afective şi
motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de
prezenţă actuală, imaginară sau implicită a altora.

Focalizarea asupra studiului individului

Din definiţia propusă mai sus este evident faptul că psihologia socială se ocupă
de studiul psihismului individual. Deşi la începuturile evoluţiei disciplinei au fost
anumiţi autori care au insistat asupra faptului că psihologii sociali trebuie să
investigheze psihismul de grup (în engl. group mind), nivelul cunoaşterii ştiinţifice
actuale nu recunoaşte prezenţa activităţii psihice decât la nivelul organismului
biologic considerat separat. Altfel spus, psihologul social, la fel ca oricare psiholog,
este interesat de studiul psihismului individual.

Focalizarea asupra studiul comportamentului social

În definiţia sa Allport indică, alături de dimensiunile psihismului uman, şi

comportamentul. Precizarea expresă a comportamentului este importantă şi în acelaşi
timp necesară: psihologii nu au acces direct la procesele cognitive, afective sau
motivaţionale din capul individului. Ei judecă despre prezenţa şi dinamica ipotetică a
acestora indirect, în baza comportamentului. Altfel spus, am putea afirma că

3
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social al

indivizilor.

Categorii de entităţi sociale

Deşi în definiţia pe care o analizăm nu se precizează expres acest lucru este

important să menţionăm că „prezenţa altora” sau prezenţa socială comportă trei forme,
se poate realiza prin intermediul a trei categorii de entităţi sociale: indivizi, grupuri
sau mulţimi. Altfel spus, putem fi influenţaţi şi suntem influenţaţi de ceilalţi atunci
când interacţionăm cu o persoană, cu un grup sau în cazul în care ne aflăm în mijlocul
unei mulţimi.
Dacă prezenţa socială a unor indivizi nu necesită precizări suplimentare, este
util să facem o distincţie clară dintre un grup şi o mulţime. Atât în cazul grupului cât
şi în cazul mulţimii este vorba de prezenţa mai multor oameni. Ceea ce face diferenţa
este prezenţa sau absenţa unui liant preexistent între ei. Persoanele ce fac parte dintr-
un grup au de regulă o istorie comună: au interacţionat anterior unii cu alţii, se cunosc
între ei, au dezvoltat norme de conduită specifică, valori comune etc. Mulţimea este
însă o colecţie de indivizi a căror singură legătură este doar în prezent: faptul că toţi se
regăsesc împreună aici şi acum. Când vorbim de mulţime nu e neapărat să ne
imaginăm o piaţă plină de oameni care participă, de exemplu la un miting. Numărul
persoanelor poate să fie şi relativ mic: de exemplu, dacă aţi urcat într-un maxi-taxi vă
veţi afla în prezenţa unei mulţimi, chiar dacă sunt doar 2-3 călători pe care nu-i
cunoaşteţi. Dacă acel maxi-taxi face o legătură între două oraşe şi pe parcursul a
câtorva ore toţi călătorii comunică intens, anonimatul dispare şi putem vorbi despre un
grup incipient, având deja şi o micro-istorie a sa.

Formele prezenţei sociale

Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza prin
trei modalităţi distincte: printr-o prezenţă actuală, imaginară sau implicită.

Prezenţa reală

Prezenţa actuală (i se mai spune şi prezenţă explicită sau reală) se referă la

situaţiile în care o persoană, un grup sau o mulţime sunt percepute imediat, nemijlocit,
se află „în bătaia simţurilor noastre” (de exemplu, o persoană cu care comunicaţi prin
telefon estre prezentă explicit pentru că o percepeţi în mod nemijlocit şi direct
folosind analizatorul auditiv). Faptul că o astfel de prezentă vă influenţează este uşor
de înţeles. De exemplu, dacă v-aţi certat de dimineaţă cu un prieten sau cu un părinte
vă puteţi aduce aminte că în acel moment starea afectivă vi s-a modificat cu tot
apanajul: tonalitatea vocii s-a schimbat, la fel şi ritmul bătăilor inimii etc. Iar dacă în
final aţi închis o uşă, starea afectivă şi coordonarea musculară periclitată au produs o
acţiune care mai degrabă poate fi apreciată ca „trântitul uşii”.

Prezenţa imaginară

4
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Prezenţa imaginară transferă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic;

celălalt nu este prezent fizic dar, ca rezultat al unei prezenţe şi interacţiuni imaginare,
produce efecte asupra vieţii intrapsihice şi comportamentului individului. De
exemplu, este foarte posibil ca seara, înainte de a adormi, să reluaţi în spaţiul
imaginaţiei cearta pe care aţi avut-o cu un prieten sau un părinte în timpul zilei, sau să
vă imaginaţi cum veţi comunica cu potenţialul angajator în timpul interviului de
mâine. În ambele cazuri interlocutorul lipseşte, nu este prezent real sau explicit, dar
prezenţa lui în spaţiul imaginaţiei vă este evidentă. Dacă în astfel de momente de
comunicare imaginară am măsura unii din parametrii fiziologici ai corpului
(conductibilitatea electrogalvanică a pielii, ritmul bătăilor inimii sau al respiraţiei etc.)
am constata că sunteţi la fel de emoţionaţi precum în momentul unei comunicări reale.
Psihologii sociali au demonstrat în repetate rânduri că prezenţa imaginară a celuilalt
poate influenţa viaţa intrapsihică şi comportamentul individului, uneori la fel de
puternic ca şi în cazul prezenţei actuale.

Audienţa privată

Unii cercetători afirmă chiar că omul nu este aproape niciodată singur, în

solitudine absolută. Mark Baldwin şi John Holmes (1987) consideră că, chiar dacă în
preajma noastră nu se află nici o persoană, individul se află mai tot timpul în faţa unor
persoane invizibile, imaginare. Cine sunt acestea? Atunci când cunoaştem alte
persoane şi interacţionăm mult timp cu ele dezvoltăm reprezentări mentale elaborate
ale celorlalţi şi le stocăm în memoria noastră. Totalitatea acestor reprezentări mentale
alcătuiesc în mintea noastră o colecţie de persoane imaginare cărora le putem spune
audienţă privată (Baldwin şi Holmes, 1987). Ulterior, chiar dacă persoanele în cauză
nu se află în preajma noastră, putem sa le facem „să apară” imaginar în mintea noastră
evocându-le din memorie. Evident, nu toate reprezentările mentale ale tuturor
persoanelor pe care le-am cunoscut vreodată sunt active tot timpul. Dar, de cele mai
multe ori, conştient sau inconştient, o parte din reprezentările mentale ale celorlalţi
sunt activate, iar individul ajunge să evolueze precum un actor în faţa unui public aflat
în semiîntuneric: mai mulţi spectatori din umbră, acea audienţă privată din mintea
noastă, stau „cu ochii pe el”.
La fel ca şi în cazul prezenţei reale a celorlalţi şi în faţa audienţei private
individul îşi ajustează comportamentul, aprecierile, atitudinile, replicile etc., adică este
influenţat de prezenţa imaginară a celorlalţi. Printre audienţa privată din mintea
noastră se disting reprezentările acelor persoane care sunt deosebit de importante
pentru noi, la opinia cărora ţinem foarte mult, cu care am comunicat frecvent şi pe o
perioadă relativ lungă de timp. Acestea sunt reprezentările mentale ale persoanelor
semnificative sau de referinţă (termenul în engleză: significant others). Dacă ar fi să
continuăm analogia cu teatrul invocată mai sus, reprezentările mentale ale persoanelor
semnificative se află „în primele rânduri ale audienţei private”, cel mai aproape de
„scena” unde evoluează sinele individului. Anume acest public este cel mai adesea
vizibil, este mai pretenţios şi anume de prezenţa acestora ţine cont cel mai mult
actorul social. Ar mai trebui adăugat aici că printre reprezentările persoanelor
semnificative se pot afla atât oameni reali cât şi persoane fictive: personaje din cărţi
sau producţii televizate sau chiar personaje inventate în totalitate de individul în
cauză. Ceea ce contează este liantul, semnificaţia intimă şi intensitatea relaţionării, fie
şi doar simbolice. Nici oamenii care au servit drept figuranţi pentru reprezentările
mentale nu trebuie să fi întreţinut neapărat relaţii interpersonale reale cu individul în

5
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

cauză: contează alegerea făcută şi angajarea în para-comunicare a celui din urmă. De

exemplu, un fan al Madonei poate avea o para-relaţie intensă cu reprezentarea mentală
a cântăreţei fără să fi avut în prealabil nici un fel de interacţiune şi comunicare reală
cu idolul său.
Chiar sunt atât de puternice în a ne influenţa reprezentările mentale ale
celorlalţi atunci când ne „populează” mintea noastră? Răspunsul este unul afirmativ.
Iată un exemplu elocvent al influenţei subtile exercitate de audienţa privată, mai ales
de reprezentările mentale ale persoanelor semnificative. Mark Baldwin şi John
Holmes au realizat un experiment în care au provocat în mod intenţionat activarea
unor reprezentări mentale ce făceau parte din audienţa privată a subiecţilor, urmărind
apoi impactul acestora asupra opiniilor exprimate de aceştia (Baldwin şi Holmes,
1987; Experimentul 1). Mai întâi însă să urmărim în imaginar cum s-a derulat Lectura #1
experimentul. Subiecţilor li s-a comunicat că urmează să participe la o cercetare ce
implică o serie de „experienţe de vizualizare” în timpul cărora ei vor fi rugaţi să-şi
imagineze cât mai detaliat şi vivace posibil o serie de persoane, scene sau obiecte. La
studiu au participat 40 de persoane, studente de la Universitatea din Waterloo
(Canada) care se înscriseseră pentru un curs introductiv de psihologie. O jumătate din
studente au primit instrucţiuni scrise prin care erau invitate să se gândească la
persoanele din campusul universitar pe care le cunoşteau. Apoi trebuia să selecteze
două dintre acestea. Cealaltă jumătate urma să se gândească la membrii cei mai
vârstnici ai familiei şi, la fel, să aleagă două persoane. Ulterior toţi participanţii au fost
rugaţi să se aşeze cât mai comod, să închidă ochii şi să se relaxeze încercând să
vizualizeze cât mai viu posibil imaginea persoanelor selectate anterior. Pentru ca
exerciţiul de vizualizare să fie cât mai reuşit participantele erau ajutate de vocea
experimentatorului. Acesta le ghida imaginaţia citind următoarele instrucţiunii:

Concentraţi-vă atenţia asupra persoanei alese [...] Imaginaţi-vă faţa acelei persoane. Încercaţi să-i simţiţi
prezenţa [...] Vă puteţi aduce aminte un anume moment în care aţi fost în preajma acelei persoane.
Prezenţa ei devine tot mai puternică [...] Încercaţi să aveţi o imagine cât mai clară a acestei persoane.
Puteţi remarca faptul că distingeţi culoarea ochilor sau a părului, îi auziţi vocea [...] Imaginaţi-vă că
acea persoană e chiar aici, împreună cu dumneavoastră [...] Acum aveţi o imagine clară a acelei
persoane. Încercaţi să apropiaţi această imagine mărind-o [...] Menţineţi această imagine mărită pentru
câteva momente [...] Imaginaţi-vă că vorbiţi cu acea persoană [...] Încercaţi să intensificaţi şi să trăiţi
cât mai viu sentimentul prezenţei acelei persoane [...]

Instrucţiunile menţionate anterior erau citite de două ori pentru fiecare grup de
participanţi, câte o dată pentru cele două persoane-ţintă selectate. Instrucţiunile erau
citite lent, cu o voce calmă, cu pauze de 5 secunde în locurile marcate prin puncte
încadrate în paranteze pătrate (vezi textul de mai sus). Imediat după finalizarea
exerciţiilor de vizualizare studentele erau întrebate despre măsura în care au reuşit să-
şi imagineze persoanele selectate, cât de relevante şi utile li s-au părut instrucţiunile
ajutătoare etc. După ce discuţia lua sfârşit se anunţa că, după o pauză ceva mai lungă,
va urma o nouă serie de exerciţii de imaginaţie. În acelaşi timp participanţii erau
rugaţi să ajute în pauză un alt cercetător care avea nevoie de urgenţă de subiecţi pentru
studiul său. Toţi subiecţii au căzut de acord să-i ofere ajutor.
Cel de-al doilea experimentator (de data aceasta o femeie) le explica
participantelor că cercetarea ei urmăreşte să identifice factorii care fac ca un text să fie
interesant, incitant şi plăcut. Ea le conducea pe participante într-un alt laborator şi le
oferea spre lectură şi evaluare două pasaje. Primul text era „de umplutură”, menit să
camufleze scopul cercetării. El avea ca subiect o temă neutră: conţinea descrierea unei

6
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

rezervaţii naturale. După lectura pasajului, acesta era evaluat printr-un mini-
chestionar. Urma textul reacţiile la care erau importante pentru cercetători. Cel de-al
doilea pasaj a fost selectat dintr-o revistă pentru femei şi prezenta o secvenţă ce
conţinea relatarea unor fantezii sexuale pe care le avea o femeie cu privire la un
bărbat. După ce studentele aveau suficient timp pentru a citi cu atenţie textul ele erau
rugate să completeze un chestionar de evaluare cu întrebări similare celor pe care le
completaseră pentru primul pasaj. Folosind scale de tip Likert în şapte trepte
participantele trebuiau să indice pe rând în ce măsură textul despre fanteziile sexuale
ale femeii era bine scris, incitant, clar, plăcut, amuzant şi cât de calitativ li se părea.
Trei dintre dimensiunile evaluative vizau propriu-zis calitatea textului, celelalte trei
măsurând atitudinea faţă de pasaj, reacţia afectivă şi plăcerea resimţită ca urmare a
lecturii (incitarea, plăcerea, amuzamentul). În ultima parte a chestionarului se
regăseau un şir de întrebări care măsurau cât de bine au fost memorate anumite detalii
din text („întrebări-camuflaj”) printre care erau inserate şi întrebările care măsurau
atitudinea participantelor faţă de sexul premarital: dacă este sau nu acceptabil, măsura
în care este de dorit să ai experienţe sexuale înainte de căsătorie, dacă are efecte
pozitive sau negative.
Ar mai fi de adăugat faptul că lectura şi evaluarea textelor se realiza astfel
încât o parte dintre participante se aflau tot timpul în faţa unor oglinzi, iar celelalte
aveau în faţă un perete. Această modificare a fost introdusă pentru că plasarea
indivizilor în faţa oglinzilor favorizează o focalizare a atenţiei pe propria lor persoană,
producând o creştere temporară a gradului de conştientizare a sinelui. La rândul său,
creşterea conştientizării sinelui determină o mai bună evidenţiere a standardelor
interne după care ne ghidăm în judecăţile şi comportamentele noastre. Astfel, design-
nul studiului era unul simplu factorial 2 x 2 (tipul audienţei private: prieteni din
campus vs. membrii vârstnici din familie x conştientizarea sinelui: ridicată vs.
normală).
Înainte de a anunţa rezultatele să recapitulăm ce s-a întâmplat în acest
experiment. Cercetătorii au folosit exerciţiile dirijate de imagistică mintală pentru a
activa, pentru fiecare participantă, doua persoane ce fac parte din audienţa privată.
Pentru o parte dintre subiecţi audienţa privată activată era compusă din prieteni, iar
pentru cealaltă parte din membrii vârstnici ai familiei. La aproximativ zece minute
după ce audienţa privată a fost activată studentele citeau şi evaluau un pasaj ce
conţinea fanteziile erotice ale unei femei, exprimându-şi subsecvent atitudinile faţă de
sexul premarital.
Analiza datelor obţinute a pus în evidenţă faptul că cele două grupuri de
subiecţi au avut reacţii afective diferite faţă de textul ce descria fanteziile erotice ale
unei femei. Astfel, studentelor care anterior avuseseră o comunicare imaginară cu
persoane tinere (condiţia „prieteni din campus”) le-a plăcut textul (M=4.82)
semnificativ mai mult decât studentelor care discutaseră în imaginar cu membrii mai
vârstnici au familiei (M=4.02; F(1,36) = 4.46, p < .05). Explorarea statistică a
efectului principal a tipului de audienţă privată a relevat că rezultatul semnificativ se
datorează în special datelor obţinute în cazul studentelor ce completau sarcina cu
oglinda în faţă (t(18) = 2.00; p = .03, one-tailed). Tot prezenţa unui grad mai ridicat de
conştientizare a sinelui a determinat şi o corelaţie pozitivă şi puternică dintre reacţiile
afective faţă de text şi atitudinile faţă de sexul premarital (r(18) = .61, p < .01).
Chestionaţi în final subiecţii nu au făcut nici o legătură dintre discuţia purtată
în imaginar şi reacţiile afective sau opiniile exprimate faţă de textul erotic. O singură
participantă a relatat faptul că, atunci când indica gradul de acord sau dezacord cu

7
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

afirmaţia „eu cred că sexul premarital este dezirabil”, s-a surprins asupra faptului că
purta în imaginar o dispută intensă şi neplăcută cu mama sa asupra faptului care cifră
de pe scală ar trebui să fie încercuită! Însă chiar şi acea persoană nu a reuşit să
sesizeze legătura dintre cele două sarcini din procedura experimentală, considerând că
acestea erau distincte. Pe scurt, atunci când studentele răspundeau la întrebările legate
de pasajul erotic, era ca şi cum o făceau în prezenţa prietenilor sau a celor mai în
vârstă membri ai familiei, fiind influenţaţi de acea prezenţă în mod diferit, fără aşi da
însă seama că ea există!
Rezultatele au confirmat ipoteza cercetătorilor: audienţa privată ne poate
influenţa atitudinile şi opiniile exprimate şi asta fără ca noi să fim conştienţi de acest
lucru. Cu prilejul cunoaşterii rezultatelor acestui studiu să nu uităm că adesea, se
poate întâmpla ca, ceea ce noi susţinem cu ardoare că fiind opiniile, atitudinile,
preferinţele noastre pot fi în parte, de fapt, opiniile, atitudinile şi preferinţele audienţei
noastre private, a persoanelor care contează pentru noi foarte mult!

Prezenţa implicită

Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul

individului este determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să
ţinem cont de ei. În acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare a
normelor sociale în absenţa oricărui control social şi a oricărei prezenţe sociale actuale
sau imaginare. De exemplu, atunci când conduceţi maşina şi e o oră târzie iar
semafoarele încă mai funcţionează, dacă ajungeţi într-o intersecţie şi e roşu, cel mai
probabil vă veţi opri aşteptând culoarea verde. Chiar dacă nu mai e nimeni în trafic,
nici alte maşini, nici pietoni şi nici echipaje ale poliţiei sau camere de supraveghere,
majoritatea oamenilor au tendinţa să respecte normele care au fost stabilite de comun
acord, convenţiile sociale, în acest caz, normele de circulaţie pe drumurile publice.
Un excelent exemplu de respectare a unor norme în absenţa totală a prezenţei
celorlalţi şi a controlului social ni-l oferă scriitorul Daniel Defoe în romanul
„Robinson Crusoe”. Rămas absolut singur, naufragiat pe o insulă fără prezenţă umană,
Robinson îşi construieşte existenţa după normele şi valorile societăţii care l-a creat.
Deşi ceilalţi nu mai există şi multe norme nu mai sunt necesare, prin faptul că
Robinson le respectă acceptă influenţa distantă a celorlalţi, a societăţii de origine.

Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Ţinând cont de cele menţionate anterior, putem rafina încă o dată definiţia
iniţială, cea propusă de Gordon Allport în 1935.
Astfel, am putea defini psihologia socială ca fiind acea ramură a psihologiei
ce se ocupă cu studiul modului în care procesele, stările şi structurile cognitive,
afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt
influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a unor persoane, grupuri sau
mulţimi.
Varianta condensată a aceleiaşi definiţii ar putea fi următoarea: psihologia
socială studiază modul în care viaţa psihică a individului şi comportamentul acestuia
sunt influenţate de ceilalţi.

8
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Psihologia socială şi disciplinele conexe

Pentru o mai bună conturare a specificului psihologiei sociale este important

să evidenţiem care sunt asemănările şi diferenţele acesteia în raport cu alte discipline
ştiinţifice.
Aceste asemănări şi diferenţe se pot regăsi la diferite niveluri, cele mai
importante fiind:
1. Nivelul obiectului de studiu (ce se studiază?);
2. Nivelul perspectivei de analiză (cum se analizează obiectul de studiu?)
3. Nivelul metodologiei dominante (cum se realizează demersul empiric sau,
altfel spus, cum are loc preponderent cunoaşterea obiectului de studiu?)

În continuare vom urmări delimitarea identităţii psihologiei sociale „din

interior”, adică în raport cu alte ramuri ale psihologiei, urmată de o delimitare „în
exterior”, în raport cu cele mai importante şi proxime discipline sociale.

Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice

Există un număr destul de impunător de ramuri ale psihologiei însă atenţia

noastră se va îndrepta doar asupra acelor discipline psihologice care sunt printre cele
mai importante şi cunoscute.

Psihologia generală şi psihologia socială

Psihologia generală este disciplina psihologică cea mai cunoscută şi

importantă în acelaşi timp. Pentru prima oară aţi luat contact cu ea pe parcursul orelor
de psihologie în liceu iar recent, in anul I, aţi revenit la aceasta disciplină studiind-o
mai intens. Cu ce se ocupă ea? Psihologia generală studiază procesele, structurile şi
stările psihice considerate fiecare separat. Ea este un fel de „anatomie generală”
aplicată vieţii psihice: „disecă” viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează
pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau de
funcţionarea psihismului în ansamblu. Ea studiază în mod separat astfel de structuri şi
procese psihice precum senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, limbajul (dimensiunea
cognitivă); afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia (dimensiunea afectivă); nevoile,
trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele (dimensiunea motivaţională) etc.
Psihologia socială, la fel ca toate celelalte ramuri ale psihologiei, foloseşte
conceptele şi noţiunile de bază menite să descrie viaţa intrapsihică elaborate în cadrul
psihologiei generale. Cea ce o diferenţiază de psihologia generală este faptul că are un
alt obiect de studiu: psihologia socială este orientată spre studiul proceselor psihice
influenţate de situaţia sau contextul social. De exemplu, ne putem întreba cât de buni
sunt oamenii în anumite activităţi perceptive cum ar fi estimarea lungimii unor linii.
Este o preocupare specifică psihologiei generale: pentru a verifica calitatea proceselor
perceptive nu avem decât să prezentăm subiecţilor seturi de linii de diferite
dimensiuni şi să măsurăm diferenţa dintre lungimea reală a liniilor şi cea estimată de
subiecţi sau să-i rugăm să identifice dintr-un set de linii care este linia ce corespunde
liniei etalon. Şi psihologia socială poate fi interesată de percepţia liniilor, însă într-o
manieră indirectă (pentru a sesiza această diferenţă de abordare parcurgeţi mai întâi
Cadrul 1 şi apoi reveniţi la textul de bază).
9
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Situaţia descrisă în Cadrul 1 este una în care calitatea proceselor perceptive nu

ne interesează în mod direct: se urmăreşte identificarea impactului influenţei situaţiei
sociale asupra percepţiei individului. O astfel de situaţie experimentală a fost
realmente folosită în cercetarea realizată de psihologul social Solomon Asch (1951).
Autorul experimentului a fost interesat să vadă care este amploarea conformismului.
Rezultatele au arătat că, pe ansamblul lotului de participanţi la acest experiment, în
aproape o treime din cazuri (32%!), subiecţii naivi dau un răspuns „greşit” din punct
de vedere perceptiv însă „corect” sau conform cu opinia grupului de complici.
Rezultatele acestui experiment demonstrează faptul că influenţa situaţiei sau
contextului social (în acest caz, conform definiţiei prezentate anterior, contextul social
presupune prezenţa actuală a unui grup de 6 persoane) poate influenţa percepţia
individului (dimensiunea cognitivă sau cogniţia) şi răspunsul public al acestuia
(comportamentul social). Remarcaţi că, spre deosebire de psihologia generală,
interesată, ca şi în exemplul anterior, primordial de percepţie, interesul focal al
psihologiei sociale este direcţionat spre identificarea influenţei exercitate de situaţia
socială (de ceilalţi) asupra percepţiei şi comportamentului individului. În locul
sarcinii cu linii putea fi folosită oricare altă sarcină perceptivă (de exemplu, percepţia
culorilor; Moscovici, Lage şi Naffrechoux, 1969): ceea ce însă urma să fie păstrat
constant este influenţa situaţiei sociale, influenţa celorlalţi asupra individului.

Cadrul 1
Percepţia liniilor
În continuare încercaţi să faceţi faţă unui test perceptiv. Priviţi cu atenţie planşele de mai jos şi încercaţi să
identificaţi, fără a folosi instrumente de măsură, care dintre cele trei linii de pe planşa 2 corespunde ca şi lungime
liniei de pe planşa 1.

A B C

PLANŞA 1 PLANŞA 2

Care este răspunsul pe care l-aţi dat? Dacă aţi perceput linia C ca fiind linia corespunzătoare ca lungime liniei
etalon de pe planşa 1 atunci v-aţi înscris printre cei 99% dintre subiecţi care au dat un răspuns corect atunci când
au realizat această sarcină în condiţii de laborator.

Acum imaginaţi-vă că acest test perceptiv se desfăşoară în prezenţa experimentatorului care arată planşele unui
grup de şapte studenţi. Fiecare student este rugat să-şi anunţe răspunsul în mod public, cu voce tare. Imaginaţi-vă
în continuare că vă aflaţi printre aceşti studenţi şi trebuie să răspundeţi ultimul la întrebarea testului: „Care este
linia de pe planşa 2 ce corespunde liniei de pe planşa 1?”. Începe testul şi ceilalţi şase spun pe rând, în
unanimitate, că linia A este cea care corespunde liniei de pe planşa 1. Atunci când vă vine rândul, ce veţi
răspunde? De ce credeţi că veţi răspunde astfel?

Dacă e să rămânem în continuare în spaţiul percepţiei umane, trebuie să

menţionăm că de cele mai multe ori psihologii preocupaţi de psihologia generală
studiază percepţia folosind stimuli asociali sau naturali (culori, forme, zgomote), în
timp ce psihologii sociali analizează cu precădere percepţia stimulilor sociali
10
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

(percepţia indivizilor consideraţi separaţi, percepţia grupurilor, percepţia mulţimilor)

şi a caracteristicilor de interacţiune prezente în situaţiile sociale. Adeseori psihologii
sociali analizează percepţia celor două categorii de stimuli simultan şi în conexiune,
percepţia stimulilor naturali fiind influenţată de situaţia socială. De exemplu, reieşind
din experimentul menţionat mai sus (Asch, 1951), este evident că percepţia liniilor
(stimul asocial sau natural) este influenţată de percepţia grupului şi comportamentului
afişat de membrii grupului (stimul social).

Psihologia personalităţii şi psihologia socială

Spre deosebire de psihologia generală, psihologia personalităţii este

interesată în primul rând de individ. Ea caută în modul de desfăşurare şi organizare a
vieţii intrapsihice şi a comportamentului fiinţei umane „amprenta individualităţii”. De
asemenea, ea se preocupă şi de diferenţele interpersonale care apar între personalităţile
indivizilor.
Pentru psihologia personalităţii cauza comportamentului uman este ascunsă în
interiorul individului, în structura personalităţii acestuia. Unul din conceptele cheie
pentru psihologia personalităţii este conceptul de trăsătură de personalitate. Ea
reprezintă o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului responsabilă pentru
comportamentul similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor. De exemplu, dacă
observăm că un coleg ne oferă ajutor ori de câte ori îi cerem acest lucru şi se comportă
la fel şi cu ceilalţi colegi, ajungem la concluzia că el posedă o trăsătură caracteristică,
o trăsătură de personalitate, pe care o putem eticheta ca fiind „prietenos” sau
„altruist”. La fel procedează şi psihologii ce studiază personalitatea: pentru a stabili
prezenţă unei trăsături de personalitate, ei încearcă să identifice consistenţa
comportamentală trans-situaţională a unui individ.
Psihologii sociali sunt interesaţi însă de un alt tip de consistenţă
comportamentală. Ei urmăresc să identifice consistenţa comportamentală
situaţională a majorităţii indivizilor: cum se comportă oamenii în general în situaţii
sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba în ce situaţii sociale
majoritatea oamenilor sunt dispuşi să acorde ajutor (să fie „prietenoşi” sau „altruişti”),
şi asta indiferent sau fără a se ţine cont de trăsăturile de personalitate pe care le au
(pentru o demonstraţie citiţi şi urmăriţi indicaţiile din Cadrul 2).

Cadrul 2
Cât valorează 50 de bani?
Deşi suntem în epoca telefoanelor mobile, telefoanele publice încă nu au dispărut cu desăvârşire.
Încercaţi să vă imaginaţi, cât mai real posibil, că asistaţi la următoarea situaţie. O persoană se apropie
de un telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat, introduce cartela, formează un
număr de telefon, poartă o convorbire scurtă, vocea îi este calmă, neutră ca tonalitate, apoi închide şi
pleacă. În faţa acelei persoane, mergând în aceiaşi direcţie, se mişcă încet o altă persoană ducând un
teanc mare de hârtii şi, în momentul în care doar câţiva paşi îi mai despart, teancul de hârtii îi scapă din
mâini şi se împrăştie pe jos în dezordine.

Care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea telefonică să intervină pentru a
ajuta la strângerea hârtiilor ?

Estimaţi în spaţiul de mai jos probabilitatea oferirii ajutorului indicând un procent între 0 şi 100.
Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %

11
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Atenţie ! Nu citiţi mai departe fără a face estimarea de mai sus !

Acum imaginaţi-vă că toată întâmplarea pe care o urmăriţi este identică cu cea descrisă anterior,
existând doar o singură mică schimbare: atunci când, după ce îşi încheie convorbirea telefonică,
persoana dă să plece de lângă telefonul public observă, pe măsuţa aflată dedesubtul telefonului, o
monedă de 50 de bani, pe care o ia şi o pune în buzunar. Urmează momentul în care altcineva scapă
hârtiile pe jos şi acestea se împrăştie în dezordine.

Întrebarea rămâne aceiaşi: care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea
telefonică şi a găsit moneda să intervină pentru a ajuta la strângerea hârtiilor ? Răspundeţi mai jos.
Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %

Comparaţi cele două cifre pe care le-aţi obţinut. Continuaţi lectura cursului pentru a obţine informaţii
suplimentare.

În anii `70 două cercetătoare americane, Alice Isen şi Paula Levin au realizat
mai multe studii în care şi-au propus să vadă în ce măsură comportamentul de
ajutorare sau altruismul este influenţat de starea afectivă a individului. Cercetătoarele
au pornit de la ideea că dacă le inducem subiecţilor o dispoziţie puţin mai bună decât
cea pe care o au pe moment, ei vor fi mai predispuşi să ajute un necunoscut aflat în
dificultate. În experimentele realizate buna dispoziţie a participanţilor a fost provocată
prin oferirea unor beneficii neaşteptate, cum ar fi, de exemplu, faptul de a fi servit cu
prăjituri fără a plăti nimic (Isen şi Levin, 1972; Experimentul 1).
În unul din studiile efectuate a fost lăsată în mod intenţionat o monedă de 10
cenţi în cabina unui telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat
(Isen şi Levin, 1972; Experimentul 2). Ori de câte ori o persoană folosea telefonul, în
momentul în care părăsea cabina, un complice al cercetătorilor simula neatenţia de a fi
scăpat pe jos un teanc de hârtii care se împrăştiau în calea subiectului.
Experimentatorii notau dacă persoana care vorbise la telefon ajuta sau nu la strângerea
hârtiilor şi, simultan, verificau dacă a găsit sau nu moneda plasată în cabina telefonică.
În condiţia de control telefonul nu era „alimentat” cu o monedă-surpriză. Astfel, fără
ca să ştie, un număr de 41 de persoane au participat la acest studiu. Analizând
rezultatele, s-a constatat că 14 din cei 16 subiecţi care au găsit moneda au acordat
ajutor în strângerea hârtiilor (un procent de 87,5 la sută) în timp ce doar un subiect din
cei 25 care nu avusese şansa de a găsi moneda s-a oferit să ajute (un procent de doar 4
la sută!).
Comparaţi rezultatele acestui studiu cu estimările pe care le-aţi făcut când aţi
parcurs Cadrul 2. Rezultatul obţinut de dumneavoastră e la fel de tranşant de diferit
pentru cele două cazuri – cu sau fără monedă? Aţi estimat o diferenţă de peste 80%
dintre cele două condiţii? Presupunerea noastră este că, în marea majoritate a
cazurilor, aţi oferit un procent mult mai mare de 4% pentru situaţia „fără monedă” şi
un procent mai mic de 87 % pentru condiţia „cu monedă”. Dacă am intuit corect
rezultatele pe care le-aţi obţinut, aveţi o demonstraţie indirectă a faptului că, în
general, oamenii tind să supraestimeze puterea personalităţii în producerea unui
comportament (factorii interni) şi, simultan, subestimează puterea situaţiei în a
produce acelaşi comportament (factori externi).
Studiul menţionat este o dovadă a faptului că o simplă întâmplare de a fi găsit
o monedă, o întâmplare insignifiantă de altfel, schimbă un comportament uman foarte
important pentru viaţa socială, cel de ajutorare a semenului aflat în dificultate.
Probabil, cu toţii veţi fi de acord că valoarea unei monezi de 10 cenţi sau 50 de bani

12
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

este una neglijabilă: nu devii mai bogat dacă găseşti o monedă. Însă nu este de loc
neglijabilă puterea situaţiei în a-i face pe oameni să fie mai altruişti! Şi asta doar cu
preţul a 50 de bani sau printr-o simplă prăjitură! Ce altceva pot face oamenii pentru
binele celuilalt după ce se „îmbogăţesc” pe neaşteptate cu o jumătate de leu, urmăriţi
în alte două studii realizate de Levin şi Isen (1975). Lectura #2
Aşadar, pentru psihologii sociali cauzalitatea comportamentului uman este
situată preponderent în exteriorul individului: comportamentul uman este covârşitor
determinat de situaţia sau contextul social. Atunci când, ca urmare a mai multor
cercetări, psihologii sociali observă că o bună parte sau majoritatea oamenilor în
contexte sociale similare se comportă la fel, se afirmă că a fost descoperit un nou
fenomen sau efect psihosocial. Unii psihologi sociali, situaţi pe o poziţie radicală,
afirmă chiar că nu există dovezi suficiente pentru existenţa trăsăturilor de
personalitate, factorii situaţionali fiind suficienţi pentru a explica reacţiile psiho-
comportamentale ale oamenilor. O astfel de viziune extremă ne prezintă fiinţa umană
ca fiind un fel de „cvasi-robot” acţionat şi ghidat de situaţia socială, ceea ce nu ar
corespunde însă realităţii. După cum afirma unul din pionerii psihologiei sociale
moderne, Kurt Lewin, comportamentul uman trebuie înţeles ca fiind rezultatul
interacţiunii dintre situaţia socială şi personalitatea individului. În cotidian însă, de
foarte multe ori, suntem înclinaţi să credem că forţa dominantă care produce
comportamentul uman este anume personalitatea, deşi în realitate cel mai adesea
anume situaţia socială este hotărâtoare!

Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Psihologia dezvoltării este orientată spre studiul modului în care procesele,

structurile şi stările psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi
evoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului. Deşi uneori psihologii sociali
folosesc în calitate de participanţi la experimente copii sau adolescenţi, ei nu sunt
interesaţi neapărat de aspectele de evoluţie a vieţii psihice sau a comportamentului
uman. Psihologia socială apelează la cunoştinţele acumulate în psihologia dezvoltării
ori de câte ori se confruntă însă cu problema identificării vârstei de la care un anume
fenomen psihosocial se manifestă sau dacă vrea să stabilească specificul manifestării
acestuia în raport cu diferite etape de evoluţie bio-psiho-socială a individului.
De exemplu, psihologii sociali se pot interesa de momentul de la care copiii
încep să fie atenţi la apartenenţa rasială a persoanelor, manifestând primele semne de
prejudecată rasială, de preferinţă pentru o rasă şi respingere a celorlalte. Astfel, în
anii `40 ai secolului trecut doi cercetători americani, Kenneth Clark şi Mamie Clark
(1947), şi-au propus să identifice acest aspect folosind „tehnica jocului cu păpuşile”.
Această metodă presupunea urmărirea copiilor afro-americani (de culoare, negri) şi
copiilor euro-americani (albi) atunci când erau lăsaţi să se joace cu păpuşi identice dar
care aveau o singură diferenţă: culoarea acestora era albă sau neagră. Copii cu vârsta
cuprinsă între 3 şi 7 ani erau rugaţi să indice în mod repetat experimentatorului păpuşa
cu care voiau să se joace, păpuşa care era mai frumoasă, păpuşa care avea o culoare
frumoasă etc. În urma analizei rezultatelor a reieşit că atât copii euro-americani cât şi
cei afro-americani aveau o preferinţă pentru păpuşa albă. Pentru copii mai mici de 3
ani interacţiunea verbală era dificilă. Atunci cercetătorii au măsurat durata timpului în
care copiii se jucau cu cele două păpuşi. Rezultatele au indicat faptul că majoritatea
copiilor petrec mai mult timp jucându-se cu păpuşa de culoare albă, diferenţă care
apărea în jurul vârstei de 2 ani şi care se accentua pentru copiii mai mari. Concluziile

13
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

acestui studiu sugerează faptul că prejudecata pozitivă faţă de rasa albă şi prejudecata
negativă faţă de rasa neagră se poate învăţa de copii de la cea mai mică vârstă, şi asta
fără ca cineva să-şi propună deliberat acest lucru!

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale

Paleta ştiinţelor sociale este foarte variată aşa încât vom examina doar acele
discipline care, din punct de vedere al preocupărilor tematice şi specificului
demersului empiric, se situează cel mai aproape de psihologia socială.

Sociologia şi psihologia socială

Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale (Brehm,

Kassin şi Fein, 1999). Ea se orientează spre „studiul modului în care grupurile,
organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se
modifică” (Hogg şi Vaughan, 1998, p. 4).
Sociologia şi psihologia socială au o mulţime de subiecte sau teme pe care le
abordează simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii
sunt interesaţi de astfel de subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa,
satisfacţia maritală, comportamentul consumatorului, atitudinile politice, aculturaţia
etc. Deşi au foarte multe teme în comun, cele două discipline le abordează în maniere
diferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de individ, de realitatea
psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şi
categorii sociale, de realitatea sociologică. De exemplu, psihologii se pot interesa în ce
măsură asocierea unei vedete cinematografice sau sportive cu un anume produs
determină schimbarea atitudinilor cumpărătorilor faţă de acel produs şi, în subsecvent,
creşterea vânzărilor. Sociologii vor fi mai degrabă interesaţi de analiza statutului
socio-economic al cumpărătorilor respectivului produs şi vor face predicţii asupra
dinamicii vânzărilor în funcţie de evoluţia veniturilor obiective ale populaţiei.
O altă distincţie între cele două discipline se referă la tipul de variabile pe care
le analizează cu precădere. Sociologii sunt centraţi pe analiza impactului unor
variabile societale sau sociostructurale. Astfel de variabile sunt cristalizate în maniera
obiectivă de organizare a realităţii sociale, sunt puternic obiectivate sau materializate
în realitatea socială. În exemplul menţionat anterior statutul socio-economic reprezintă
un exemplu de variabilă socio-structurală. Psihologii sociali sunt mult mai atenţi la
impactul unor variabile cu o existenţă mai puţin durabilă, de variabilele situaţionale.
De exemplu, starea afectivă de moment (în cotidian îi spunem dispoziţie, bună sau
proastă) sau comportamentul pe care îl are o altă persoană pot determina modificări
situaţionale în comportamentul individului.
Distincţia în tipul predominant de variabile considerate determină o deosebire
între cele două discipline şi la nivelul metodologiei. Pentru că analizează impactul
unor variabile uşor alterabile, susceptibile de a fi manipulate, psihologii sociali
folosesc în majoritatea cercetărilor realizate metoda experimentală. Experimentul ca
metodă de culegere a datelor este folosit şi în sociologie, însă mult mai puţin. Pentru
sociologii ce lucrează cu variabile relativ stabile metoda predilectă rămâne ancheta.
Reieşind din această distincţie de orientare metodologică, am putea spune că
psihologia socială este mai mult orientată spre identificarea cauzalităţii (orientare
explicativă) în timp ce sociologia este preponderent orientată spre descrierea realităţii
sociale (orientare descriptivă).

14
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Cele două discipline – psihologia socială şi sociologia – sunt în multe privinţe

complementare, oferind o imagine mai clară a individului plasat în societate
(perspectiva psihologiei sociale) şi a societăţii reflectate la nivelul individului
(perspectiva sociologică).

Antropologia şi psihologia socială

Antropologia se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de

acestea asupra vieţii individului (Feldman, 1995). Comparativ cu sociologia,
antropologia are o perspectivă şi mai globală asupra fenomenelor sociale.
Antropologii se concentrează asupra identificării aspectelor universale specifice unei
culturi, fiind prea puţin preocupaţi de individul propriu-zis: individul nu interesează
decât ca purtător al unei culturi. O bună parte din cercetările antropologice sunt
dedicate descrierii sistematice a culturilor exotice regăsite în comunităţi sociale
izolate.
Psihologia socială este şi ea interesată de cultură, însă într-o manieră aparte:
psihologul social este interesat de modul în care indivizii din diferite culturi
reacţionează la situaţii sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba
dacă indivizii din diferite culturi reacţionează la fel confruntaţi cu o influenţă
exercitată de o autoritate sau un grup. De asemenea, psihologii sociali se pot întreba în
ce mod cultura afectează anumite structuri intrapsihice pe care le analizează în mod
frecvent (de exemplu, cum este construit eul sau sinele social în culturile considerate
„individualiste” faţă de culturile numite „colectiviste”). În ultimii ani interesul pentru
studiul impactului culturii asupra fenomenelor psihosociale este tot mai mare,
dezvoltându-se chiar o subramură a psihologiei sociale – „psihologia socială
transculturală”.

* * *

Rezumatul temei

Psihologia ca ştiinţă este compusă din mai multe ramuri sau discipline
psihologice, printre care psihologia socială ocupă un rol important. Fiecare disciplină
psihologică încearcă să pună în evidenţă psihismul şi comportamentul uman dintr-o
perspectivă aparte. Particularitatea inedită a psihologiei sociale constă în faptul că ne
arată şi ne explică viaţa psihică şi comportamentul individului ca fiind, uneori subtil,
altădată evident, dar aproape tot timpul şi inevitabil, influenţate de prezenţa celorlalţi,
de situaţiile sociale. Prin nenumăratele sale cercetări psihologii sociali demonstrează
că viaţa intrapsihică a individului este aproape continuu influenţată de ceilalţi pe toate
cele trei dimensiuni: cognitiv, afectiv şi motivaţional. Prin urmare, marea majoritate a
comportamentelor umane sunt mai degrabă comportamente sociale – determinate sau
influenţate de prezenţa celorlalţi, de variatele forme de interacţiune şi influenţă
interumană. Psihologia socială afirmă că ceilalţi (persoane, grupuri sau mulţimi) prin
prezenţa lor (reală, imaginară sau implicită) în mintea individului participă neîncetat
la viaţa intrapsihică a acestuia, influenţând şi geneza comportamentului. Cunoaşterea
psihologică actuală afirmă că nu există o minte colectivă (la nivel de grup, naţiune
etc.) însă mintea fiecărui individ, fiind produsul vieţii sociale, nu funcţionează adecvat
şi eficient decât în interconexiune şi interinfluenţare cu minţile altora, cu variatele
situaţii sociale.
15
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Pentru o mai bună înţelegere a particularităţilor sale distincte, psihologia

socială este bine să fie privită în raport cu principalele discipline psihologice şi cele
mai apropiate discipline sociale. Astfel, comparativ cu psihologia generală care
analizează „bucată cu bucată” procesele, stările şi structurile psihice, psihologia
socială arată cum fiecare din acestea sunt substanţial influenţate de situaţiile sociale în
care se regăseşte la un moment dat individul. Psihologia personalităţii ne sugerează că
sursa principală a comportamentului uman ar fi ascunsă în structura internă a
individului, în personalitatea sa. Psihologia socială ocupă însă o poziţie opusă: în
viziunea sa, sursa principală a comportamentului este intrinsec legată de
particularităţile şi structura situaţiilor sociale în care se află o persoană, mult mai mult
decât de individualitatea sa determinată de trăsăturile de personalitate. Dacă
psihologia dezvoltării ţine cont foarte mult de maturarea şi dezvoltarea biologică şi
socială a individului pentru a urmări apariţia şi evoluţia structurilor şi proceselor
psihologice, psihologia socială adeseori ignoră aceste aspecte. Pentru psihologia
socială contează mai mult dinamica situaţiilor sociale „aici şi acum” şi măsura
influenţei exercitate de acestea asupra individului. Sociologia – disciplina socială cea
mai apropiată de psihologia socială – este concentrată pe studiul grupurilor şi
categoriilor sociale, foloseşte cu precădere ancheta pentru a culege datele ştiinţifice,
date pe care le ancorează preponderent într-un demers descriptiv. În contrast,
psihologia socială este axată pe individ, foloseşte cu precădere experimentul ca
metodă de cercetare, iar datele astfel obţinute servesc pentru fundamentarea unui
demers explicativ. Antropologia studiază diferitele culturi şi influenţele exercitate de
acestea asupra vieţii individului, modul în care el ajunge să fie structurat diferit ca
urmare a impactului factorilor culturali. Psihologia socială clasică considera că marea
majoritate a oamenilor sunt mai mult influenţaţi de caracteristicile situaţiilor sociale
decât de factori culturali. În ultimul timp însă psihologii sociali acordă tot mai multă
atenţie modului în care oamenii ce provin din culturi radical diferite reacţionează
diferenţiat confruntaţi cu situaţii sociale identice sau apropiate ca textură.

Concepte şi noţiuni cheie

definiţiile principalelor concepte şi noţiuni din acest material 2

Psihologia → ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii psihice şi comportamentului

individului

Situaţii sociale / → situaţii în care un individ se află în prezenţa altor persoane; alternativ,
context social pentru a face trimitere la situaţiile sociale, se foloseşte sintagma context
social

Psihologia socială → ramură a psihologiei ce studiază modul în care gândurile, sentimentele şi

comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală,
imaginară sau implicită a altora (definiţia originală propusă de Allport,
1935)
→ ramură a psihologiei ce studiază modul în care procesele, stările şi
structurile cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi
comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară
sau implicită a unor persoane, grupuri sau mulţimi (definiţia propusă de

2 Conceptele şi noţiunile sunt prezentate în ordinea apariţiei lor în textul cursului; uneori conceptul este definit exact ca şi în
text, altădată definiţia este uşor refrazată şi sau completată.

16
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Allport, modificată prin actualizare şi detaliere)

→ ramură a psihologiei ce studiază modul în care viaţa psihică a individului
şi comportamentul acestuia sunt influenţate de ceilalţi (varianta condensată
a definiţiei anterioare)

Dimensiunea → procese, structuri sau stări psihice care sunt implicate în selectarea,
cognitivă a captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei în
psihismului uman sistemul psihic uman

Cogniţie (umană) → termen frecvent folosit în psihologia contemporană (începând cu anii 70 ai

secolului trecut) pentru a face trimitere la totalitatea proceselor, structurilor
şi stărilor ce au loc la nivelul sistemului psihic fiind implicate în
procesarea informaţiei

Cogniţie socială → cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune

cu ceilalţi
→ o perspectivă dominantă de abordare a obiectului de studiu psihologiei
sociale prin acordarea unei atenţii sporite dimensiunii cognitive a
psihismului (sinonim frecvent: perspectiva procesării informaţiei sociale)
→ selectarea, captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea
informaţiei sociale în sistemul psihic uman

Dimensiunea → procese şi stări psihice ce reprezintă reacţii evaluative la modificările din

afectivă a exteriorul sau interiorul individului; rezultatul evaluărilor se traduce prin
psihicului uman resimţirea a ceva ca fiind „plăcut” sau „neplăcut”, „pozitiv” sau „negativ”,
„bun” sau „rău” (valenţa afectului rezultat)

Emoţii sociale → emoţiile care reflectă calitatea şi natura interacţiunilor şi relaţiilor cu

ceilalţi

Dimensiunea → procese şi stări psihice ce reprezintă forţe motrice pentru orientarea şi

motivaţională a canalizarea vieţii psihice şi a comportamentului
psihicului uman

Motive sociale → motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru
şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi

Comportament → comportamentul individului în situaţii sau contexte sociale; comportament

social ce este rezultatul unor influenţele subtile sau evidente din partea altor
persoane

Categorii de → modul în care ceilalţi sunt percepuţi de către individ: ca persoane separate,
entităţi sociale ca grup, sau ca o mulţime

Grup → o colecţie de indivizi care au o istorie comună: au interacţionat în trecut, se

cunosc între ei, au norme şi valori elaborate şi acceptate în comun

Mulţime → o colecţie de indivizi între care nu există legături preexistente, dar care la
un moment dat se regăsesc împreună, simultan şi în acelaşi loc

Prezenţa actuală / → situaţiile sociale în care ceilalţi (o persoană, un grup sau o mulţime) sunt
explicită / reală percepuţi imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre”

Prezenţa imaginară → situaţiile sociale în care ceilalţi sunt prezenţi doar prin evocarea unor
reprezentări mentale presupunând şi antrenarea în interacţiuni mentale sau
imaginare cu persoane, grupuri sau mulţimi

Audienţă privată → totalitatea reprezentărilor mentale ale altor persoane stocate în memoria

17
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

unui individ; reprezentările pot fi construite pornind de la persoane reale

dar şi fictive, imaginare;
→ prezenţa imaginară a celorlalţi în spaţiul intrapsihic al individului (diferită
de audienţa publică, prezentă explicit în exteriorul individului)

Persoanele → persoanele care sunt foarte importante pentru un individ; reprezentările

semnificative / de mentale ale acestor persoane sunt cele mai puternice şi influente din rândul
referinţă audienţei private a individului
→ pe lângă persoane semnificative sau de referinţă individul poate avea şi
grupuri semnificative sau de referinţă

Prezenţa implicită → situaţiile în care ceilalţi, deşi nu sunt prezenţi explicit sau imaginar, sunt
luaţi în consideraţie de către individ la modul general
→ face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este
determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem
cont de ei; în acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare
a normelor sociale în absenţa oricărui control social

Psihologia generală → ramura a psihologiei care studiază procesele, structurile şi stările psihice
considerate fiecare separat; este un fel de „anatomie generală” aplicată
vieţii psihice: disecă viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează
pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului
sau de funcţionarea psihismului în ansamblu

Conformism → supunerea manifestă a individului la presiunile tacite sau exprese ce vin din
partea unui grup

Psihologia → ramură a psihologiei care se ocupă cu identificarea aspectelor particulare şi

personalităţii distincte de structurare a vieţii intrapsihice şi a comportamentului
individului; este orientată spre identificarea „amprentei individualităţii”
considerând comportamentul ca fiind determinat în bună parte de tipul de
personalitate sau de trăsăturile de personalitate

Trăsătură de → o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului considerată

personalitate responsabilă pentru comportamentul similar al acestuia în marea majoritate
a situaţiilor

Consistenţa → cazul în care un individ are, în marea majoritate a situaţiilor relevante,

comportamentală acelaşi gen de comportament (de ex.: este indiferent şi nu ajută pe alţii); în
trans-situaţională baza acestei consistenţe putem deduce că individul are o anume trăsătură
de personalitate (de ex: „egoist”)

Consistenţa → cazul în care, fiind plasaţi în situaţii sociale identice sau similare, marea
comportamentală majoritate a oamenilor se comportă în mod similar (de ex.: nu ajută pe
situaţională alţii); în baza acestei consistenţe putem deduce prezenţa unui fenomen /
efect de psihologie socială

Fenomen / efect → consistenţă comportamentală manifestată de o bună parte sau de

psihosocial majoritatea indivizilor aflaţi în situaţii sau contexte sociale similare (de ex:
„efectul de spectator” sau, cum i se mai spune, „efectul de gură cască” ce
apare în situaţiile de urgenţă)

Psihologia → este orientată spre studiul modului în care procesele, structurile şi stările
dezvoltării psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează
odată cu dezvoltarea biologică a individului

Prejudecată → atitudine faţă de un grup sau o categorie socială care se răsfrânge şi asupra
persoanelor ce fac parte din acestea; de cele mai multe ori se foloseşte

18
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

pentru a desemna o atitudine negativă (prejudecată negativă) deşi există şi

situaţii aparte când putem vorbi despre o atitudine pozitivă (prejudecată
pozitivă)
→ raportare afectivă negativă faţă de o persoană necunoscută care intervine
imediat ce aceasta este identificată ca aparţinând unui categorii sociale sau
unui out-grup

Sociologia → este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale

→ ştiinţa preocupată de „studiul modului în care grupurile, organizaţiile,
categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică”
(Hogg şi Vaughan, 1998, p. 4)

Antropologia → ştiinţa ce se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de

acestea asupra vieţii individului (Feldman, 1995)

Lecturi obligatorii
pentru iniţiere în temă şi pregătirea pentru examinare

*** Acest suport de curs

Lectura #1
Baldwin, M. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient private audiences and awareness of the self. Journal
of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

Lectura #2
Levin, P. F., & Isen, A. M. (1975). Noi studii privind efectul stării de bine asupra comportamentului de
ajutorare (titlul original: Further studies on the effect of feeling good on helping). Sociometry, 38, 141-
147.

Lecturi de aprofundare
pentru o cunoaştere nuanţată şi o viziune mai largă

Chelcea, S. (2006). Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar (Capitol 1). În S. Chelcea, L.

Ivan, G. Jderu şi A. Moldoveanu. Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică, 1-13.

Malim, T. (2003). Introducere şi metode (Capitolul 1). În T. Malim. Psihologie socială. Bucureşti: Ed.
Tehnică, 9-17.

Moscovici, S. (1996). Prefaţă. În A. Neculau (coord.). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi:
Polirom, 7-16.

Neculau, A. (2004). Ce este psihologia socială? În A. Neculau (coord.) (2006). Manual de psihologie
socială. Ediţia a 2-a. Iaşi: Polirom, 21-27.

Referinţe bibliografice
surse citate în textul acestui material

Allport, G. W. (1935/1985). The historical background of social psychology. In G. Lindzey & E.

Aronson (Eds.) (1985). The handbook of social psychology (3rd ed., Vol. 1, 1-46). New York:
McGraw-Hill.

Asch, S. E. (1951/1996). Influenţa interpersonală. Efectele presiunii grupului asupra modificării şi

distorsiunii judecăţilor. În Perez, J. A., & Boncu, S. (coord.) (1996). Influenţa socială: texte alese. Iaşi:
Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 100-111.

Baldwin, M. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient Private Audiences and Awareness of the Self. Journal
of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

19
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 
  Psihologie socială  Curs: Introducere în psihologia socială 

Brehm, S. S., Kassin, S. M., & Fein, S. (1999). Social Psychology. N.Y.: Houghton Mifflin.

Clark, K., & Clark, M. (1947). Racial identification and preference in negro children. In T. M.
Newcomb & E. L. Hartley (Eds.) Readings in social psychology. New York: Holt, 169-178.

Feldman, R. S. (1995). Social Psychology. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall.

Fiske, S. (2004). Social beings: A core motives approach to social psychology. USA: Wiley.

Hogg, M. A., & Vaughan, G. M. (1998). Social Psychology (2-nd edition). London: Prentice Hall.

Isen, A. M., & Levin, P. F. (1972). Effect of feeling good on helping: Cookies and kindness. Journal of
Personality and Social Psychology, 21, 384-388.

Levin, P. F., & Isen, A. M. (1975). Further studies on the effect of feeling good on helping. Sociometry,
38, 141-147.

Moscovici, S., Lage, E., & Naffrechoux, M. (1969). Influence of a consistent minority on the responses
of a majority in a colour perception task. Sociometry, 32, 365-380.

20
 Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS  Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi 