SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1

ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

Relația dintre boala mintală și violență în cazul agresorilor cu tulburări

mintale: evaluarea predictorilor criminogeni și psihopatologici 1

Importanța bolii mintale ca factor de risc pentru violență are implicații în

reglementările privitoare la sănătatea mintală și practica în domeniul clinic. În general, în
cazul infractorilor psihpatologia nu se asociază cu recidivismul, deși unele studii arată ca
existența acestei relații depinde și de alți factori moderatori.
Acest studiu investighează predictorii recidivismului la 121 de agresori cu tulburări
mintale care au avut de executat sendințe de scurtă durată (aproximativ doi ani).
Rezultatele arată că factorii psihopatologici sunt slabi predictori ai recidivismului. În acord
cu ipotezele ceretării vârsta de debut a activității infracționale reprezintă un factor
moderator semnificativ în relația dintre boala mintală și recidivism. (Infractorii cu boli
mintale care au avut un debut timpuriu al activității infracționale prezintă o probabilitate
semnificativ mai mare de a recidiva n.n.). Rezultatele sunt discutate în contextul Modelului
Învățării Sociale și în termenii tratamentului pentru infactorii cu tulburări mintale.

Există tendința de a considera că indivizii cu boli mintale sunt mai predispuși să

manifeste comportamente agresive și se crede că aceștia sunt mult mai periculoși decât cei
fără tulburări mintale. Această credință este amplificată de faptul că prezența persoanelor
care au boli mintale și comit infracțiuni este suprareprezentată în sistemul judiciar penal.
Corrado, Cohen, Hart, & Roesch, 2000; Diamond, Wang, Holzer, Thomas, & Cruser, 2001;
Fazel & Danesh, 2002).
În context correctional (închisori) prevalența persoanelor a căror sănătate psihică
este afectată se încadrează între 10% și 40%. Dacă la aceste procente se adaugă abuzul de
substanțe și unele tulburări de personalitate prevalența persoanelor cu boli mintale
incarcerate crește până la 80-90%. Rata crescută a persoanelor încarcerate care au
tulburări mintale a condus la creșterea interesului pentru a indentifica factorii asociați cu
violența în mediul carceral.

1
Pentru a vedea lista referințelor, citările și coeficienții rezultați în urma analizelor se recomandă consultarea
versiunii originale a articolului sintetizat în acest document.
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

Relația între boala mintală și violență

O serie de cercetari susțin ideea că unele boli mintale precum psihoza și
schizophrenia ar fi cauze directe ale comportamentelor infracționale. Brennan, Mednick, și
Hodgins (2000) au realizat un studiu pe o cohortă alcătuită din 358.180 persoane
constatând faptul că este mai probabil ca indivizii cu un diagnostic psihiatric și au fost la un
moment dat spitalizați să fie arestați pentru infracțiuni cu violența (comparativ cu
persoanele care nu au fost niciodată spitalizate).
În cazul bărbaților, cel mai mare risc de violență îl prezintă cei cu afecțiuni cerebrale
și cei cu schizofrenie. În cazul femeilor cel mai mare risc de violență este asociat tot cu
schizofrenia.
Alte studii meta-analitice arată că probabilitatea apariției violenței la indivizii
psihotici crește dacă aceștia au co-morbidități sau sunt consumatori de substanțe.
(Douglas, Guy, & Hart, 2009; Fazel, Gulati, Linsell, Geddes, & Grann, 2009).
În contrast cu rezultatele studiilor prezentate mai sus, există cercetări care nu
identifică o legătură semnificativă între psihoză (sau alte forme de diagnostic psihiatric) și
violență. În plus, este important de remarcat faptul că tulburarea mintală (sub diverse
forme) reprezintă un factor de risc pentru violență pentru populația generală nu numai
pentru persoanele încarcerate. De asemenea, boala mintală nu este un predictor
semnificativ al recidivismului.
Autori precum Andrews and Bonta (1994, 2010) aduc dovezi în sprijinul ideii că nu
factorii psihopatologici prezic recidivismul ci factorii psihologici și sociali. Acești opt factori
pshosociali sunt integrați în Modelul Învățării Sociale (GPCSL- General Personality and
Cognitive Social Learning Model). Componentele modelului sunt:
1. Istoricul infracțional
2. Anturajul pro-infracțional
3. Atitudinile pro-infracționale
4. Personalitate antisocială
5. Nivel de educație / profesional
6. Statut familial/marital
7. Abuzul de substanțe
8. Modul de petrecere a timpului liber/recreere
Un alt factor (moderator) semnificativ al relației dintre boala mintală și violență este
vârsta de debut a activității infracționale. Aceast element împarte persoanele cu tulburări
mintale în două categorii (Hodgins, 2008):
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

 Persoane cu debut timpuriu a activității infracționale (early start offenders)-

prezintă de timpuriu un tipar comportamental antisocial și infracțional. Ei sunt
agresivi și comit infracțiuni atât înainte cât și după declanșarea bolii psihice.
Silver(2006) susține faptul că aceste persoane sunt mai expuse la medii
criminogene, au o activitate infracțională mai diversă și au un istoric cu o serie de
condamnări atât pentru fapte violente cât și pentru infracțiuni fără violență(
Mathieu & Côté, 2009; Tengström, Hodgins, & Kullgren, 2001). Autorii aduc în prim
plan și idea că cei cu un debut infracțional timpuriu prezintă o prevalența mai mare
a tulburărilor de personalitate, a trăsăturilor psihopatice și a arestărilor. Această
categorie de persoane fac adesea parte din familii în care părinții au avut, la rândul
lor, probleme cu legea (Alltucker, Bullis, Close, & Yovanoff, 2006; Jones, Van den
Bree, Ferriter, & Taylor, 2010; Laajasalo & Häkkänen, 2005; Mathieu &Côté, 2009;
Tengström et al., 2001).
 Persoane cu debut întârziat a activității infracționale (late start offenders)- își încep
activitatea infracțională după debutul bolii psihice și, de obicei, infracțiunea este
rezultatul unei manifestări a respectivei boli (Ex: manifestare agresivă în timpul
unui episod psihotic n.n.).
Atât cei care își încep activitatea infracțională de timpuriu cât și cei care încep să
comită infracțiuni mai târziu sunt persoanele cu tulburări psihice care prezintă risc de a
avea probleme cu sistemul de justiție. De aceea, cunoașterea diferențelor dintre aceste
categorii este relevantă pentru că și intervențiile în cazul lor trebuie să fie diferențiate
pentru a fi eficiente.

Studiul prezent
Prezentul studiu este unul prospectiv (încearcă să estimeze un rezultat din viitor pe baza
datelor din prezent n.n.) și compară puterea predictivă a factorilor psihopatologici și a
celor din Modelul Învățării Sociale (GPCSL-General Personality and Cognitive Social
Learning) asupra încălcărilor regulamentelor de conduită instituțională și recidivismului
infracțional. Ipoteza este aceea că factorii psihopatologici nu au o validitate predictivă
substanțială și că este necesară luarea în considerare a elementelor din Modelul Învățării
Sociale.
De asemenea, a fost examminată ipoteza lui Skeem (2011), ipoteză care susține că
vârsta de debut a activității infracționale (timpurie vs. târzie) moderează relația dintre
boala mintală și violență, acesta însemnând că boala mintală are un impact diferențiat
asupra fiecărei categorii de persoane.
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

METODĂ
Participanți
La acest studiu au participat 121 de persoane instituționalizate într-un centru de
tratament pentru deținuții cu boli mintale din Canada (Ottawa).
Materiale-Instrumente
Scalele utilizate pentru a măsura variabilele acestui studiu au fost:
 Inventarul pentru management de caz (Level of Service/Case Management
Inventory ) (LS/CMI; Andrews, Bonta, & Wormith, 2004), instrument cu 43 de
itemi, construit pentru a realiza managementul riscurilor, pentru a evalua
nevoile criminogene și a oferi recomandări de tratament pentru fiecare caz în
parte. Inventarul include evaluarea celor opt factori din Modelul Învățării
Sociale.
 Scala de evaluare psihiatrică (The Brief Psychiatric Rating Scale (BPRS;
Overall & Gorham, 1962)- instrument cu 18 itemi, destinat evaluării clinice a
simptomatologiei psihiatrice care arată prezența sau absența respectivelor
simptome pe o scală de tip Likert în 7 trepte. Analiza pe componente
principale evidențiază faptul că simtomele pot fi împărțite în patru
categorii/sub-componente: ostiliate-agitație, dezordinea gândurilor, depresie-
anxietate, anergie. Anergia este definită prin: retragere emoțională, întârziere
motorie și afectele confuzie.
 Diagnostic psihiatric-stabilit prin intermediul criteriilor de diagnostic DSM-
IV-TR. Prin diagnostic s-a stabilit și prezența sau absența abuzului de
substanțe sau existența altor co-morbidități.
 Detaliile referitoare la vârsta de debut a activității infracționale au fost
preluate din registrele poliției iar informațiile cu privire la încălcările
regulamentelor instituționale au fost extrase din rapoartele de incident.
În acest context, recidivismul este definit drept reintoarcerea în instituția corecțională ca
rezultat al comierii unei noi infracțiuni (non-violente, violente sau sexuale) într-un interval
de doi ani de la eliberare. În lotul investigat nu au existat participanți încarcerați pentru
infracțiuni sexuale.

Rezultate
În general, rezultatele arată că recidivismul nu se asociază cu factorii
psihopatologici dar se asociază cu o parte din factorii psihosociali/ criminogeni din
Modelul Învățării Sociale.
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

Astfel, istoricul infracțional se asociază cu recidivismul violent. În plus, istoricul

infracțional alături de modalitatea de petrecere a timpului liber, abuzul de substanțe,
tendințele antisociale și prezența nevoilor criminogene se asociază cu recidivismul
infracțional.
Niciunul dintre formele de diagnostic psihiatric nu prezice recidivismul violent și
doar câteva forme prezic recidivismul infracțional.
O concluzie importantă a studiului este aceea că la persoanele cu tulburări psihice
care nu prezintă și abuz de substanțe probabilitatea de apariție a recidivismului violent
scade cu 64%. În schimb prezența abuzului de substanțe crește șansa recidivismului
violent cu 172%. De asemenea, prezența diagnosticului dual (a co-morbidităților) crește
rate de apariție a recidivismului violent cu 129%.
Explicit dacă persoanele cu antecedente care au diagnostic psihiatric consumă
substanțe sau au co-morbidități probabilitatea ca aceștia să comită din nou infracțiuni
crește semnificativ. În schimb dacă nu apar aceste elemente, simplul diagnostic psihiatric
nu reprezintă un factor de risc.
În același timp, atragem atenția asupra faptului că abuzul de substanțe este simultan
și o categorie diagnostică (un factor psihopatologic) dar și un factor criminogen din
Modelul Învățării Sociale (n.n.).
Analizele au mai evidențiat că vârsta la care persoanele au început să comită
infracțiuni este un predictor semnificativ atât al recidivismului infracțional cât și al
recidivismului violent. În acest sens, prezența simptomematologiei psihiatrice prezice
recidivismul doar la persoanele care au avut un debut infracțional timpuriu (au comis
infracțiuni înainte de vârsta de 18 ani) nu și a celor care au început să comită infracțiuni
după vârsta de 18 ani. Cei cu un debut infracțional timpuriu recidivează într-o măsură
semnificativ mai mare chiar și atunci când simptomatologia lor psihiatrică nu este foarte
severă.
Rezultatele mai ilustrează că riscul de recidivă este semnificativ mai mare la
persoanele cu un debut infracțional timpuriu indiferent dacă acestea prezintă sau nu
tulburări de personalitate.
În plus, în cazul celor cu un debut infracțional întârziat prezența unor tulburări de
personalitate reprezintă un factor de risc. În schimb, prezența unei tulburări de tip anxios
scade riscul recidivei.

Discuții
Rezultatele acestui studiu oferă suport empiric pentru ipoteza conform căreia
factorii psihosociali criminogeni (din Modelul Învățării Sociale) cresc semnificativ
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

probabilitatea recidivismului (violent și infracțional) la deținuții cu boli mintale. În

contrast, simptomatologia și diagnosticul psihiatric nu sunt predictori valizi ai aspectului
vizat.
De asemenea, un factor de risc asociat cu o creștere a recidivismului este abuzul de
substanțe. (În plus dacă persoanele cu diverse boli psihice nu consumă substanțe riscul de
recidivă scade semnificativ).
Nu în ultimul rând, prezenta cercetare a adus dovezi consistente pentru a suștine că
persoanele cu boli mintale care au avut un debut infracțional timpuriu prezintă un risc
semnificativ mai mare de a recidiva, prin comparație cu cei care au început să comită
infracțiuni mai târziu.
S-a mai evidențiat faptul că pentru persoanele care au avut un debut infracțional
întârziat prezența unor tulburări de personalitate crește riscul de recidivă pe când
prezența unei tulburări de tip anxios scade acest pericol.

Limite
Una dintre limitele cercetării este aceea că a inclus doar 121 de participanți. De
asemenea aceștia au avut condamnări de scurtă durată astfel încât rezultatele acestui
studiu nu ar putea fi generalizate, considerate valide și pentru deținuții care au sentințe
mai mari. De asemenea, perioada de evaluare de la eliberare a fost de doar un an. Apare
astfel posibilitatea ca unii participanți să fi recidivat după această perioadă.
O altă limită a prezentului studiu este aceea că, nu s-a putut stabili dacă acești
participanți au recidivat în timp ce simptomele psihiatrice erau active. Se remarcă
importanța faptului că boala psihică este dinamică (poate evolua și poate avea variații în
timp), În plus, pentru a avea o perspectivă cât mai completă asupra acestei realități ar
trebui ca cercetătorii sa aibă acces la date referitoare la rezistența la tratament a unor
simptome, non-aderența la medicație și răspunsul pozitiv la tratament.
Având în vedere aceste aspecte, se consideră că boala mintală trebuie definită drept
un factor de risc dinamic acut (a cărei evoluție poate varia în timp).
O ultimă limită ar fi aceea că există riscul ca unii participanți să fi recidivat dar să nu
fost depistați. Alt detaliu important ar fi că în cazul infracțiunilor comise de minori este
posibil ca acestea să nu fi fost înregistrate în caziere.

Concluzii
Acest studiu evidențiază importanța identficării și intervențiilor asupra factorilor
criminogeni pentru prevenirea și reducerea riscului de recidivă. În acest context, abordarea
Risc-Nevoie-Răspuns (RNR-Risk-Need-Responsivity Andrews & Bonta, 2010 Andrews et al.,
SEMINAR Sănătatea mintală și infracționalitatea –Sinteză lectura #1
ARTICOL SURSĂ Kingston, D. A., Olver, M. E., Harris, M., Booth, B. D., Gulati, S., & Cameron, C. (2016).
The relationship between mental illness and violence in a mentally disordered offender sample:
evaluating criminogenic and psychopathological predictors. Psychology, Crime & Law, 22(7), 678-700.

Sinteză elaborată de asist. univ. asoc. Andreea-Luciana URZICĂ

1990) are cea mai răspândită aplicabilitate și propune programe de intervenție.

Direcțiile de intervenție ar trebui să vizeze reducerea factorilor criminogeni (pentru
că ei sunt predictori foarte puternici ai recidivismului). De asemenea, chiar dacă boala
mintală nu este un factor de risc semnificativ, problema tratamentelor psihiatrice trebuie
adresată. În acest sens, se recomandă realizarea unor programe care să urmărească atât
sănătatea mintală cât și factorii criminogeni. Este posibil ca un control mai bun a
simptomatologiei psihiatrice să conducă și la reducerea nevoilor criminogene (Ex:
Persoanele ale căror simtome sunt gestionate în mod adecvat să reușească să funcționeze
mai bine în plan psihsocial și asta să conducă implicit la scăderea ratei de recidivă).