Diferența între știință și pseudoștiință

Mihăilescu Valentina, an 1, grupa 10; 29 oct. 2018

Conform Oxford Dictionary of English, știința este ”activitatea intelectuală și practică care
cuprinde studiul sistematic al structurii și comportamentului lumii fizice și naturale prin observare și
experiment”. Mai pe scurt, știința este o ramură de studiu preocupată de adevăruri demonstrate. Ea
conține o multitudine de cunoștințe acumulate de-a lungul vremii și are la bază descoperiri realizate de
savanți, oameni de știință și alți specialiști. Din același dicționar aflăm că pseudoștiința este ”o colecție
de credințe sau practici considerate în mod eronat ca fiind bazate pe o metodă științifică”. Pseudoștiința,
deci, reprezintă un sistem de idei, teorii sau practici ce pozează drept știință, dar care nu au o
metodologie științifică, nu au dovezi plauzibile și nu au nici un fel de statut științific.
Între știință și pseudoștiință există numeroase diferențe. Pentru a evidenția aceste diferențe, o să
încep prin a spune pe ce se bazează fiecare din cele două ramuri. ”Când se susține că știința este specială
pentru că se bazează pe fapte, faptele se presupun a fi susțineri despre lumea ce poate fi direct
consacrată de utilizarea atentă, imparțială a simțurilor. Știința trebuie să se bazeze pe ce putem vedea,
auzi și atinge, mai degrabă decât pe opinii personale sau închipuiri speculative. Dacă observarea lumii
este realizată într-o manieră atentă, imparțială, atunci faptele stabilite în această manieră vor constitui o
bază sigură și obiectivă pentru știință.” (Chalmers, 1976, p. 1) Înțelegem de aici că principala diferență
între știință și pseudoștiință constă în principiile pe care se bazează: dacă știința este cea care are la bază
faptele și precizia, atunci pseudoștiința e cea în care se utilizează afirmații vagi, exagerate și care nu pot
fi testate.
Folosindu-mă de caracteristicile pseudoștiinței, voi încerca să conturez diferența dintre aceasta și
știință. Prima trăsătură specifică pseudoștiinței o constituie ”o suprautilizare a ipotezelor ad-hoc
destinate imunizării adevărului de falsificare”. Karl Popper a enunțat un principiu numit ”principiul
fascificabilității/testabilității”, unde susține ideea că o teorie științifică este o teorie ce poate fi testată. ”O
teorie este falsificabilă dacă consecințele empirice particulare derivate logic din ea pot să intre în
contradicție cu rezultate ale observației (...). Pretenția că o teorie este științifică poate fi susținută numai
prin indicarea unor ”falsificatori potențiali”, a unor observații cel puțin posibile care sunt incompatibile
cu predicții derivate din teorie; o teorie care se pretinde științifică dar nu are falsificatori potențiali este
calificată de Popper ca pseudoștiință.”(Flonta, 1981, p. 36) Așadar, falsificabilitatea unei teorii poate fi
caracterizată prin relațiile dintre teorie și enunțurile de bază. Dacă teoria afirmă un anumit lucru, însă
enunțurile de bază (adică rezultatele unor experimente sau observații reale sau posibile) se află în
contradicție cu acea teorie, atunci vorbim despre pseudoștiință. Dacă teoria și aceste ”enunțuri de bază”
nu se află în contradicție, este vorba despre știință. Mai pe scurt, știința susține teorii ce pot fi testate, iar
pseudoștiința nu se poate baza pe teste sau demonstații practice.
Un alt criteriu ce deosebește știința de pseudoștiință îl reprezintă condițiile și numărul de condiții
specifice fiecăreia dintre aceste două ramuri. ”Cele mai multe dintre teoriile științifice posedă condiții de
limitare precise, limite în care fenomenele prezise se aplică sau nu”. (Lilienfeld, 2004, p. 54) La polul
opus, pseudoștiințele, mai mult sau mai puțin, au un nivel de condiții ce tinde să varieze. În același
paragraf din aceeași carte precizată anterior este afirmată ideea că psihoterapia poate fi utilizată pentru
orice fel de tulburări, indiferent de etiologia acestora. Psihoterapia se poate aplica de la oameni în toată
firea până la copii foarte mici sau animale. Ori, în știință, mai exact în medicină, tratamentele diferă de
la om la om și în niciun caz tratamentul aplicat unui om matur nu poate fi aplicat unui copil, nici pe
departe unui animal.
Accentul pus pe confirmare mai degrabă decât pe respingere este specific pseudoștiinței.
Oamenii de știință, cercetătorii, savanții au fost mereu cei care și-au dorit mai mult și mai mult, adică și-
au stabilit obiective care aveau un risc foarte ridicat de respingere. Critica constructivă și eșecurile au
fost cele care au ajutat la dezvoltarea teoriilor științifice. În pseudoștiință, însă, pseudo-oamenii de
știință sunt cei care au tendința de a căuta doar dovezi ce le confirmă afirmațiile.
Lipsa auto-corectării este un alt criteriu ce distinge pseudoștiința de știință. ”(...) programele de
cercetare științifică tind să elimine erorile, iar majoritatea programelor de cercetare pseudoștiințifică
nu.”(Lilienfeld, 2004, p. 50) În știință, atunci când o teorie nu mai poate fi demonstrată, aceasta este
anulată, schimbată sau înnoită. Pe de altă parte, în pseudoștiință, o teorie odată apărută este greu de
eliminat.
În pseudoștiință este utilizat, în mare parte, un limbaj obscurantist, adică un limbaj ce nu are ca
scop răspândirea culturii și a progresului în mase. Mulți sustinători ai pseudoștiințelor utilizează un
limbaj pretențios sau jargonul ca o capcană pentru oamenii de rând. ”Un astfel de limbaj poate fi
convingător pentru indivizii care nu sunt familiarizați cu bazele științifice ale afirmațiilor în cauză(...)”
(Lilienfeld, 2004, p. 54). Oamenii de rând tind să fie ușor ”păcăliți” prin acest mod prin care li se oferă
informația și sunt fixați pe ideea că: limbaj pretențios și cuvinte greu de înțeles=știință=adevăr.
Ca o concluzie, voi utiliza un tabel pentru a evidenția într-un mod mai accesibil diferențele dintre
știință și pseudoștiință.

Tabelul 1
Model preluat din Unethical and inept? The influence of moral information on perceptions of competence. Journal of
Personality and Social Psychology, 199

Știință Pseudoștiință
Afirmații vagi, netestabile
Fapte testabile și precizie
Condiții aproape inexistente
Condiții și limite exacte
Idei fixe, incontestabile
Critica constructivă ce a ajutat la dezvoltare
Limbaj pretențios ce urmărește acapararea unui
Explicarea accesibilă tuturor
număr cât mai mare de indivizi

Bibliografie:
Lilienfeld, S. A., Lynn, S.J, Lohr, J.M., Science and Pseudoscience in Clinical Psychology , editura The
Guilford Press, New York, 2004
Chalmers, A.F., What is this thing called Science?, editura Hackett Publishing Company, Australia,
1976
Popper, K.R, Logica cercetării – Studiu introductiv și note de Mircea Flonta, editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1981