1.

Prezentati comparativ cinci elemete definitorii ale educatiei din Grecia si Roma
antica.

Specificul vietii in Roma si in Italia era altul fata de Grecia. Lumea greacă a fost preocupată
de educaţia membrilor comunităţii ei. Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce
privea individul şi cetatea. În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt
gimnastica şi muzica. Prima cultivă corpul omului, a doua, cultivă sufletul şi spiritul omului.
Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic,
cultivarea spiritului.

Educaţia copiilor în Roma antica era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în
spiritul integrării lor în viata colectivităţii şi în sensul de a şti cum să-şi exercite şi drepturile şi
datoriile. Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul
dintre dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru romani, ca
pentru greci, un ideal de educaţie.

Modul cultural roman se baza pe economia rurala, pe cand in Grecia Antica educatia
armoniaoasa a devenit un adevarat ideal. Expresia kolagathia defineste preocuparea pentru
formarea spiritului si a corpului, a dispozitiei pentru bine si pentru frumos. Cel mai vechi text
in limba latina este un manual de agricultura. Cato, ridica o serie de probleme sociale sau
provocari educationale si se arata in dezacord cu grecii care considerau ca munca manuala ca
fiind nedemna. Locul pe care filosofia il ocupa in Grecia era luat in Roma Antica de
preocuparea pentru definirea si respectarea obligatiilor juridice, urmata de respectul fata de
autoritatea publica, capacitatea de acceptare a normelor sociale, pe baza unei educatii care
forma omul inspre sumarea cu mult curaj a diferitelor obligatii.

Educatia apare pentru prima data in Roma in familie. Copilul invata principalele notiuni
privind cititul, scrisul si aritmetica. Cicero considera ca educatia trebuie sa se bazeze
preponderent pe retorica, in detrimentul muzicii sau al gimnasticii, prezente in educatia din
spatiul grecesc, despre care considera ca sunt utile in pregatirea tanarului pentru razboi sau
pentru guvernare. Un element definitoria pentru romani este nevoia de manifestare a
seriozitatii, respunsabilitatii si a devotamentului fata de familie, natiune.

In Roma antica scoala primară la care băieţii şi fetele învăţau împreună începea la vârsta de
7 ani. Şcoala era ţinută de un dascăl de profesie, plătit de părinţi. În aer liber sau în localuri de
ocazie, sărăcăcioase, mizere chiar, în mijlocul zgomotului asurzitor al străzii, copiii învăţau să
scrie, să citească şi să socotească, să repete pe de rost şi să recite texte literare. Sistemul
pedagogic în uz urmărea înmagazinarea mecanică a unor date şi noţiuni considerate
indispensabile. Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz.

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani. Copiii învăţau scrisul şi cititul, noţiuni
de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu şi numai băieţii cu mijloace materiale învăţau
oratoria şi filosofia, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea
după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi
împodobite cu statui, fântâni şi porticuri. Cea mai mare popularitate o avea atletismul,
combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru
cultivarea deplină a trupului.

Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii relativ reduse. Aproape fiecare

cetăţean ştia să scrie, să citească şi să socotească.

In Grecia antica Aristotel si Platon au avut o influenta foarte mare privind educatia, pe cand in
Roma antica Quintilian este cel mai important profesor si teror. Aristotel si Platon considera
ca educatia trebuie organiyata si condusa de stat, pe cand educatia in Roma antica era facuta
profesor. Aristotel defineşte omul-cetăţean ca o „fiinţă politică”. Sarcina de căpetenie a cetăţii
este educaţia cetăţenilor ei şi, în consecinţă, iniţiativa individuală trebuie să fie cât mai
limitată. Cetatea orientează această educaţie către interesele sale. În viziunea lui Platon şi
Aristotel, aspiraţia acestei educaţii trebuie să fie formarea unor cetăţeni liberi şi cinstiţi.
Îmbinarea educaţiei corpului şi a spiritului are ca ultim scop crearea unui cetăţean animat de
sentimentul de nobleţe şi ideea de libertate. Educaţia omului nu poate fi imaginată în acest
sistem în afara cetăţii. Aici omul îşi cultivă virtuţile şi îşi probează forţa sa morală, substanţa
spiritului civic atenian. Aceasta nu înseamnă că omul, cetăţeanul îşi subordonează
comandamentele morale intereselor cetăţii. Dimpotrivă, în viziunea lui Aristotel, cetăţile se
definesc în funcţie de atingerea scopului suprem, care este „traiul bun” al cetăţeanului,
identificat cu „fericirea” omului. Sunt „fericiţi” numai acei oameni care aşază la baza
existenţei lor virtutea şi înţelepciunea, din care nu sunt excluse însă bunurile corporale.
Ţelurile cetăţii „juste” nu trebuie să se opună ţelului cetăţeanului său. În cetăţile „injuste”,
cum este Sparta, educaţia, organizată aproape exclusiv pentru război, este nocivă.

Pe de alta parte Quintilian , cel mai mare profesor al antichitatii romane, a sustinut nevoia de a
proiecta educatia pe trei perioade esentiale: pana la varsta de 7 ani recomanda ca educatia sa
fie facuta de in familie, o educatie generala in gramatica, pana la varsta de aproximativ 16 ani,
iar apoi o pregatire speciala in arta retoricii. El a recomandat ca ambii parinti sa se ocupe de
educatia copilului. De asemean, recomanda invatarea prin joc. el a insistat asupra valorii
educationale a poeziei si a muzicii, in paralel cu renuntarea la pedepsele corporale. Pentru el
insuccesul scolar isi avea cauza in lipsa unor calitati pedagogice ale profesorului, despre care
a aratat ca trebuie sa fie sever, dar nu aspru, moderat deopotriva in critica si in lauda.