Anechitei Viorica

Scoala Gimnaziala Christiana anul ll

Referat Istorie

Educatia Si cultura grecilor

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de
educaţia membrilor comunităţii ei.

Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea.
În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica.
Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor
patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului. Platon se separă de opinia
curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic, indiferent de
mijloace, cultivarea spiritului.

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani; copiii învăţau scrisul şi cititul,
noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia.

Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale – învăţau oratoria şi

filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri.

Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor
gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui,
fântâni şi porticuri.
Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări,
sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a
trupului.

La Atena, educaţia viitorilor cetăţeni cădea, sub aspect juridic, în seama statului,
chiar dacă în practică cetatea acoperea numai cheltuielile pentru orfanii de război.

Marile modele de educaţie, elaborate de lumea greacă, apar în cadrul politic

concret în care omul îşi duce existenţa.

Din această perspectivă, cultivarea trupului şi a spiritului la nivelul copilăriei şi

adolescenţei reprezintă numai începutul formării omului. Valorile marilor modele
vizează normele morale de conduită ce călăuzesc pe om în cursul întregii vieţi.
Privită astfel educaţia, distingem câteva mari modele.

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de
educaţia membrilor comunităţii ei.

Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea.
În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica.
Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor
patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului.

Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca

ţel unic.

În statul spartan copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani; după
care un spartan era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani.

Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament militar,

urmărindu-se să i se formeze copilului sau tânărului un desăvârşit spirit de
disciplină, de supunere oarbă, precum şi capacitatea de a suporta cele mai
absurde privaţiuni fizice: umblând desculţi şi cu capul ras, antrenându-se complet
goi, mâncând mizerabil şi insuficient, dormind pe o saltea de trestie şi adeseori
fiind biciuiţi numai pentru a se deprinde să suporte durerea.
Cu totul diferită era educaţia copiilor şi a tinerilor în Atena. Tatăl dispunea de
educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani.

Mamele, secondate uneori de sclavele casei, se îngrijeau de creşterea lor. La

vârsta de 7 ani începeau şcoala.

La Atena, dar nu şi în alte părţi ale lumii greceşti, legile prevedeau obligaţia
statului de a se ocupa de instrucţiunea copiilor ca de o esenţială problemă civică.

Dar aici, chiar dacă n-ar fi obligaţi părinţii să-şi dea copiii la şcoală, această
obligativitate deriva dintr-un obicei. Fapt este ca încă de la începutul secolului al
V-lea î.Hr. puţini ţărani din statul atenian mai rămăseseră analfabeţi.

Bibliografie:

https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/10/21/educatia-in-grecia-antica-modele-si-
valori

https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/03/19/educatia-in-lumea-greaca/