SISTEMUL ALTERNATIV DE ÎNVĂȚĂMÂNT

WALDORF

„Ceea ce se predă şi ceea ce educăm trebuie să fie preluat numai din cunoaşterea
omului în devenire şi a aptitudinilor sale individuale.”

(Rudolf Steiner)
CUPRINS:

1. Scurt istoric
2. Cuvinte cheie
 Fundamentul Pedagogiei Waldorf
 Concepția filosofică
 Concepția pedagogică
 Scopul
 Misiunea
 Idealul Școlii Waldorf
 Teoria Didactică
 Mijloace de învățământ
3. Linii directoare ale pedagogiei Waldorf
4. Caracteristici esenţiale ale educaţiei ante-preşcolare, ale grădiniţelor
Waldorf şi ale şcolilor Waldorf
5. Principii metodico-didactice
 Importanța ritmului în Școala Waldorf
 Învățarea în epoci
 Școala fără manuale
 Ponderea deosebită a cursurilor artistice și practice
 Conducerea clasei de către învățător, dincolo de clasa a IV-a
 Conducerea colegială

6. Materii şi activităţi specifice

7. Analiza SWOT
8. Exemple de bune practici
9. Bibliografie
 1. Scurt istoric
Pedagogia Waldorf a fost creată la începutul secolului XX de către Rudolf Steiner. Ea se
bazează pe antropologia dezvoltată de Steiner în cursurile de introducere ţinute în toamna anului
1919, înainte de începerea primelor clase, în Stuttgart, Germania. (Souza, 2012
Steiner elaborează lucrări şi conferinţe despre „caracterul tripartit al organismului social”:
viaţa legislativă, viaţa economică şi viaţa culturală. Emil Molt, proprietarul fabricii de ţigarete
„Waldorf-Astoria” din Stuttgart, preia aceste idei şi instituie cursuri pentru muncitori.

Prin eforturile financiare ale lui E. Molt şi ale muncitorilor, în septembrie 1919 se
înfiinţează prima şcoală Waldorf la Stuttgart, şcoală unitară de doisprezece ani, cuprinzând
şcoala primară, gimnazială şi cea liceală, deschisă fiecărui om, indiferent de condiţia sa socială.
Doi ani mai târziu s-a înfiinţat şi o grădiniţă. Când a fost deschisă, şcoala avea 8 clase şi număra
aproximativ 300 de elevi. Purta numele fabricii la care lucrau la început majoritatea părinţilor:
„Şcoala liberă Waldorf”.

Emil Molt l-a convins pe Rudolf Steiner să preia conducerea pedagogică a şcolii.

Această şcoală s-a bucurat rapid de un larg interes public, astfel încât s-a dezvoltat şi a
atras după sine înfiinţarea altora asemănătoare în Europa şi America. În Germania aceste şcoli au
fost închise în perioada dominaţiei naţional-socialiste, dar şi-au continuat activitatea în Elveţia şi
Marea Britanie. După cel de-al doilea război mondial au fost deschise numeroase şcoli Waldorf.
Astăzi există şcoli Waldorf sau Rudolf Steiner pe toate continentele. (Trostli, 1998)

În ianuarie 1990, au avut loc la Bucureşti primele întâlniri între reprezentanţi ai

pedagogiei Waldorf din Germania şi oficialităţi ale Ministerului Învăţământului din România, în
prezenţa d-lui Ministru Mihai Şora. Ca urmare a deschiderii sociale de atunci, s-au lansat diferite
forme de pregătire pentru cadre didactice şi nu numai, simpozioane internaţionale şi cursuri de
perfecţionare.

Forma iniţială de pregătire de un an a cadrelor didactice, organizată de Centrul pentru

Pedagogie Waldorf din România, a aflat din 1996 o formă nouă prin înfiinţarea Colegiului
Universitar de Institutori Waldorf din Bucureşti. Acesta pregăteşte timp de trei ani cadre
didactice pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial clasic şi Waldorf cu specializările
arte plastice şi educaţie fizică.

Primele grupe şi clase Waldorf au fost înfiinţate în 1990 în cadrul învăţământului de stat
prin Decizia Ministerului Învăţământului privind înfiinţarea claselor şi şcolilor Waldorf, din
01.06.1990. Învăţământul Waldorf a cunoscut o extindere deosebită , iar organizarea acestuia are
loc prin Federaţia Waldorf din România, ce cuprinde asociaţiile Waldorf şi reprezintă mişcarea
Waldorf la nivel naţional şi internaţional. (wordpress.com/2016/01/25/ce-este-pedagogia-
waldorf/)

2. Cuvinte cheie

Fundamentul pedagogiei Waldorf îl reprezintă antropologia și psihologia dezvoltării, așa

cum au fost prezentate pentru prima dată de către Rudolf Steiner în ciclul de conferințe
Antropologia generală ca bază a pedagogiei în 1919. Termenul de antroposofie provine din
limba greacă (anthropos-sophia) şi desemnează cunoaşterea omului. În afară de lumea naturală, a
simţurilor, conform concepţiei antroposofice, mai există o lume spiritual, la fel de reală ca şi cea
naturală. Prin introspectţe, studiu şi observaţie practică, fiecare îşi poate descoperi propria natură
interioară şi realităţile spirituale ale lumii înconjuratoare şi ale universului. Aceasta duce la o
trăire mai adâncă şi mai profundă a vieţii de fiecare zi, duce la îmbogăţirea spirituală a acesteia.

Pedagogia Waldorf este o artă ce acţionează direct asupra fiinţei umane în devenire.
Dascălii care predau într-o astfel de şcoală se confruntă, nu atât cu modalităţi diferite de predare
sau forme de organizare a învăţământului, ci cu întrebările: ce forţe trăiesc în copil? Cunoscându-
le, profesorul acţionează în sensul dezvoltării lor. Ce trăsături volitive posedă copilul? Cum sunt
gândirea si afectivitatea lui? Această pedagogie aduce în actul predării, în mod armonios, grija
pentru cele trei componente ale fiinţei umane: gândire, simţire si voinţă. Ea uneşte gândirea
analitica si sintetica, intelectul obiectiv, de lucrul consecvent, cu sens si calitativ înalt, prin
intermediul simţirii artistice si morale.

Antropologia steineriană, ca baza a pedagogiei Waldorf, prezintă fiinţa umana de origine

spirituală, care cere forme de învăţare specifice ritmului de dezvoltare fizica, sufletească si
spirituală. Ele sunt cuprinse într-o programa şcolară proprie, jalonata pe treptele de dezvoltare
ale copiilor.

Concepția sa filosofică pornește de la ideea: cursul vieții unui om între naștere și moarte
este condiționat de trei factori: trupul supus legilor eredității, sufletul supus destinului și spiritul
supus legilor reîntrupării.

Concepţia pedagogică a şcolilor Waldorf susţine că numai printr-o predare

corespunzătoare necesităţilor interioare ale fiecărei vârste se poate ajunge la o dezvoltare a
omului în sensul libertăţii, motiv pentru care a fost supranumită "educaţie pentru libertate".
Astfel, conceptele de bază ale antroposofiei pedagogice a lui Steiner sunt cele de evoluție și
personalitate (educației ăi revine sarcina de a echilibra și armoniza tendințele dominante ale
celor patru tipuri de temperament).

Scopul activității unui educator în învățământul preșcolar este, conform viziunii lui
Rudolf Steiner, "să-l facă pe copil să simtă că lumea este bună". Prin intermediul activităților,
rutinei și poveștilor, copilul se întâlnește cu "bunătatea și miracolul din existența umană, simțind
confortul de a fi îngrijit cu dragoste". Toate au menirea de a-l liniști și de a-l "invita" "să
îmbrățișeze viața".

Misiunea educatorului constă în a-i aduce pe copii nu la un nivel de pregătire intelectuală

stabilit de el, ci la acela pe care ei îl au ca predispoziție. Educăm atunci când ne comportăm în
așa manieră încât copilul să se poată educa singur prin comportamentul nostru. Nimic nu poate fi
vârât în om prin învățământ și educație.

Idealul Școlii Waldorf este dezvoltarea copilului prin grijă și respect pentru ființa lui,
cultivarea venerației, a imaginației, a creativității, a gândirii independente, a excelenței
academice și a entuziasmului pentru viață.

Teoria didactică a lui Steiner acordă o atenție deosebită educației artistice și activităților
practice iar la baza învățării scrierii se află pictura și desenul, prilej cu care copiii se
familiarizează cu armonia culorilor și își dezvoltă fantezia. Euritmia joc al mișcării pătruns de
suflet, fortifică trupul dar nu cultivă inițiativa sau voința ci are un impact formativ atât asupra
sufletului și spiritului cât și asupra corpului.

Mijloacele de învățământ oferă libertate la mișcare/manifestare a copilului, acţionează

armonios asupra lui prin formă și culoare, spațiul este simplu, practic, estetic, stimulând interesul
pentru joc. Metodele folosite pentru educarea gândirii, voinţei si simţirii copilului se
concretizează prin: exerciţiul artistic (educă voinţa), cuvântul rostit ( acţionează asupra
afectivităţii copilului, oferindu-i posibilitatea să se concentreze asupra materiei predate),
exerciţiul practic (duce la învăţarea prin faptă, prin activitate concretă, practică).Materialele sunt
naturale iar sala este amenajată ca gospodăria unei familii. (Steiner,1998).

3. Linii directoare ale pedagogiei Waldorf

Fundamentul pedagogiei Waldorf îl reprezintă antropologia şi psihologia dezvoltării, aşa

cum au fost prezentate pentru prima oară de către Rudolf Steiner (1861-1925), în ciclul de
conferinţe „Antropologia generală ca bază a pedagogiei” (1919). De atunci au fost elaborate
lucrări variate despre fiziologia şi psihologia dezvoltării, despre metodică şi didactică, precum şi
despre noi discipline de învăţământ, iar aceste lucrări constituie şi ele baza pedagogiei Waldorf.
Pedagogia Waldorf porneşte de la copil şi are ca obiectiv dezvoltarea potenţialului individual al
fiecăruia. Această pedagogie ţine cont de diversitatea culturală şi îşi asumă principiile etice
general-umane (v. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948,
Convenţia ONU privind Drepturile Copilului din 20 noiembrie 1989, Convenţia ONU privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi din 13 decembrie 2008).

Elevii reprezintă "scopul şi raţiunea existenţei şcolilor Waldorf" (R. Lanz, 2002, pag. 85),
ei fiind consideraţi individualităţi şi acceptaţi fără nici o prejudecată socială, religioasă, de sex,
de rasă sau de orice alt fel.

Unitatea funcţională o reprezintă clasa, în care sunt reuniţi elevi de aceeaşi vârstă şi care
este înţeleasă nu doar ca o unitate administrativă, ci ca o individualitate; componenţa unei clase
nu se modifică în timp (repetarea anului şcolar este evitată, considerându-se că ea are consecinţe
dezastruoase; excepţie fac cazurile în care toţi profesorii clasei, medicul şcolar şi părinţii
stabilesc, de comun acord, că dezvoltarea elevului este întârziată din punct de vedere psihic şi
fizic).

Esenţa acestei pedagogii este considerată relaţia elev-profesor. Profesorul ţine legătura
cu părinţii elevilor, astfel încât activitatea sa pedagogică are o caracteristică mai personală; cel
puţin o dată pe semestru, părinţii elevilor se întâlnesc cu toţi profesorii clasei în vederea
îmbunătăţirii activităţii didactice. Timp de opt ani, profesorul predă mai multe discipline şi
transmite trăiri, pentru a descoperi vocaţiile şi slăbiciunile elevilor; practic, "scopul său nu este o
materie, nici toate materiile, ci clasa" (R. Lanz, 2002, pag. 74); începând cu clasa a IX-a, toate
materiile urmează să fie predate de profesori specialişti. Profesorul predă materia cu cuvinte
proprii, fără a recurge la cărţi didactice, iar elevii îşi confecţionează propriile "cărţi", adică nişte
caiete bine alcătuite şi ilustrate, care conţin esenţialul lecţiei predate, redat pe baza memoriei;
astfel, fiecare caiet are amprenta personalităţii autorului.

Cadrele didactice trebuie să aibă pregătire în pedagogia Waldorf, să se autoeduce în mod

corespunzător şi să se perfecţioneze continuu din punct de vedere profesional. Forma juridică
adecvată şcolilor, grădiniţelor şi altor unităţi de învăţământ este cea de unitate independentă, care
se organizează prin participarea tuturor celor implicaţi în procesul educational.

Evaluarea în şcolile Waldorf nu se bazează pe probe, teste, extemporale, teze sau

examene, ci are în vedere toţi factorii ce permit să fie evaluată personalitatea elevului: scrisul,
dedicaţia, forma, fantezia, logica şi flexibilitatea gândirii, stilul, ortografia şi, desigur,
cunoştinţele reale. De asemenea, se va lua în considerare efortul real pe care elevul l-a făcut
pentru a atinge un anumit rezultat, comportamentul său, spiritul social. Evaluarea constă într-o
caracterizare calitativă, care evidenţiază ceea ce este pozitiv şi care critică ceea ce este negativ
doar în legătură cu ceea ce elevul ar fi în stare să realizeze. La cererea autorităţilor din
învăţământ, şcoala face o evaluare cantitativă, pe care o menţine secretă şi o oferă elevului sau
părinţilor numai în momentul în care se încheie studiile.

4. Caracteristici esenţiale ale educaţiei ante-preşcolare, ale grădiniţelor

Waldorf şi ale şcolilor Waldorf
 În primii şapte ani, dezvoltarea sănătoasă a copilului are loc într-o atmosferă de căldură şi
îndrumare, care produce bucurie, uimire şi respect. Cel mai important aspect al lucrului cu
copilul mic îl reprezintă atitudinea lăuntrică a educatorului, care este modelul pe care copiii îl
imită. Prin urmare, această activitate solicită o continuă autoeducaţie. În grădiniţele Waldorf, în
grupele preşcolare, în programele părinţi-copii şi în alte unităţi pentru educaţie ante-preşcolară şi
preşcolară, se pun bazele sănătăţii fizice şi vitalităţii, uimirii şi interesului pentru lume,
dispoziţiei lăuntrice de a învăţa şi de a cunoaşte lumea prin trăiri personale, aptitudinii de a
relaţiona, precum şi ale dezvoltării fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale pe tot parcursul
vieţii. Baza educaţiei şi predării în şcolile Waldorf este un curriculum-cadru care stimulează
cadrele didactice în a-şi elabora individual predarea. Predarea ţine cont de liniile directoare
menţionate. Fiecare cadru didactic este responsabil pentru orele sale şi răspunzător în faţa
comunităţii.

Predarea se evaluează. Şcoala Waldorf este o şcoală unitară, care reuneşte toate ciclurile
educaţionale specifice fiecărei ţări, în care se asigură accesul egal şi universal la educaţie.
Curriculumul-cadru al şcolii Waldorf este corelat la nivelul claselor şi al disciplinelor de
învăţământ şi, datorită adecvării sale la etapele de dezvoltare a copiilor şi adolescenţilor, oferă
fiecărui copil/elev multiple posibilităţi de dezvoltare, potrivite vârstei sale. Acestea constau,
printre altele, în dobândirea de cunoştinţe, de competenţe culturale, de aptitudini sociale şi
emoţionale, de diferite deprinderi practice şi de aptitudini artistice (v. şi inteligenţe multiple).

Obiectivul cadrului didactic este de a se forma pe el însuşi ca „artist al educaţiei”, astfel

încât elevul să devină creativ din punct de vedere intelectual, responsabil din punct de vedere
social şi apt de a acţiona. Autoeducaţia cadrului didactic, formarea şi perfecţionarea sa în
specialitate sunt premise esenţiale pentru realizarea acestui obiectiv. De regulă, un cadru didactic
conduce clasa ca învăţător-diriginte până la clasa a VI-a – a VIII-a. Profesorii de specialitate şi
mentorii, mai ales cei de la clasele mari, trebuie să aibă pe lângă calificarea în pedagogia
Waldorf şi o calificare corespunzătoare în specialitate, o calificare academică. (Richter, 2001).

5. Principiile pedagogiei Waldorf - educaţie bazata pe legile copilăriei

Educaţia pedagogica Waldorf se bazeaza pe legile copilăriei care guvernează aceasta perioada:
 o Copilul este o unitate în simţire, voinţa si gândire. Omul este legat de lume in
mai multe feluri, prin activităţi fizice, sufleteşte, spiritualitate. Rudolf Steiner a scos în evidenţă
această triplă relaţie şi a pus-o în legătură cu organizarea trupească a omului, prezentând in
acelaşi timp şi conexiunile lor. Capul, inima si mana au semnificaţie egală pentru dezvoltarea
copilului. Dezvoltarea capacitaţilor cognitive, morale şi practice-meşteşugăreşti este stimulată
din aceasta cauză, în aceeaşi măsură în pedagogia Waldorf.

o Copilul este "un organ de simt". Orice impresie pozitivă acţionează eliberator
pentru copil, în timp ce toate impresiile negative lasă urme pentru întreaga viaţă, ca nişte cicatrici
atât in dezvoltarea armonioasă a organelor cât si în sufletul copilului. Rudolf Steiner spune ca
prin simţuri copilul pipăie viata, o miroase, o gustă, o vede, o îmbrăţişează cu toata fiinţa lui. Se
poate spune ca el "inspiră" lumea cu tot ceea ce i se oferă, iar impresiile, senzaţiile merg până în
organe, fiind plăsmuite apoi în sentiment, în gândire.
o Copilul învaţă prin forţa imitaţiei. Forţele imitaţiei se manifestă în joc -
activitate specifică vârstei, în care copilul transformă lumea cu ajutorul fanteziei într-un mod
individual. De aceea jocul trebuie sa fie liber. Un educator trebuie sa stea în faţa copilului ca un
model demn de imitat.. Gesturile, ţinuta, imaginile oferite, rostirea, faptele, dar si calitatea
gândurilor vor fi imitate. Lucrurile însufleţite, bucuria, ordinea, acţiunile pline de sens vor
modela creierul copilului.
o Forţele care duc la creştere si forţele care acţionează în înţelegere sunt
aceleaşi. Cand împovăram de timpuriu memoria copilului cu noţiuni, cand suprasolicitam
inteligenţa, prematur, secătuim forţele de creştere si regenerare si îi limitam fantezia pe care se
sprijină întreaga dezvoltare ulterioară a copilului.
o Omul învaţă sa fie om numai de la oameni. Cel mai important pentru copil este
contactul uman şi percepţia directă. Copilul îşi va putea dezvolta calităţile omeneşti:
individualitatea, comunicarea, libertatea în voinţă, capacitatea de judecată, numai dacă, la
momentul potrivit, se poate raporta deschis, direct la personalitatea care preia în grijă educaţia
lui. Înlocuirea contactului uman cu televizorul, casetele audio-video, calculatorul, la aceasta
vârsta condamnă copilul la pasivitate.
o Dezvoltarea cere timp. În educaţie, o treaptă se clădeşte peste alta. Trebuie sa
acţionam nu după principii generale, ci în funcţie de dezvoltarea copilului, de ceea ce ii este lui
specific. Pana la şapte ani noi trebuie să-i aducem ceva copilului prin "a face" şi nu prin a-l
învaţă la nivel raţional. El nu trebuie tratat niciodată ca un mic adult. Inteligenţa copilului la
această vârstă este una practică, ea sta în mâini şi nu în cap. Copilul cunoaşte lumea prin joc.
Rudolf Steiner spune "Jocul trebuie transformat în învăţare şi nu invers, pentru ca jocul are o
seriozitate sfântă care trebuie păstrată în învăţare".
o Copilăria trebuie apărată de precocitate, de copleşirea simţurilor, de tot ceea ce
dăunează fanteziei copilului, de ceea ce dezvoltă frica, agresivitatea, nesiguranţa. Fără o copilărie
deplină, senină, întreaga viaţă ulterioara se închirceşte. Copilăria este izvorul unei sănătăţi
corporale, a forţei sufleteşti, a gândirii individualiste şi a deschiderii spre social.
 În Școală Waldorf, ritmul are un rol important în educarea voinței, urmărindu-se
ritmul unei ore, al zilei, al lunii și al anului. Ritmul orei este reliefat de împărțirea cursului
principal, ce se desfășoară la începutul cursurilor în primele două ore, în trei părți:
• partea ritmică, prin care este solicitată voința copilului;
• partea cognitivă, care se adresează intelectului;
• partea de povestire care se adresează simțirii.
Utilizarea ritmului în educație permite că întreagă ființă a persoanei educate să fie
abordată și nu numai componența să intelectuală.
Ritmul zilei presupune studierea materiilor cu caracter cognitiv în prima parte a acesteia
și a celor artistice și practice în cea de a două parte. Acest lucru face posibilă adâncirea
subiectelor teoretice, prin aplicarea lor în practică și prin însuflețirea lor artistică.
Ritmul lunii se referă la existența unor module de 2-4 săptămâni în care, zilnic între
orele 8 și 10, sunt studiate materiile principale (română, matematică, fizică, chimie, geografie,
istorie, biologie etc.). Aceste module poartă denumirea de epoci. Într-o astfel de epocă se poate
parcurge chiar și materia pe un an școlar, economia lucrului fiind deosebit de eficientă.

 Predarea în epoci: În școlile Waldorf, predarea se împarte în două părţi “ora de

bază” şi “învăţământ pe materii”. Materii, cum ar fi desenul formelor, cunoştințe despre natură,
limba maternă şi matematica, istoria, biologia, geografia, chimia, fizica s.a.sunt predate în
aceasta perioadă, în epoci.O epocă durează 3-4 săptămâni, după caz, mai mult. Preocuparea
pentru o temă, în decursul unei perioade de timp mai lungi, permite reluarea, aprofundarea şi
achiziţia de noi cunoştinţe şi ţine cont de regulile fiziologice elementare ca şi de regulile învăţări
sănătoase. De exemplu: o clasă studiază matematica, zilnic, primele două ore fără pauză, timp de
2 - 4 săptămâni. Materia pe un an şcolar se împarte, aşadar, în două-trei epoci, economia lucrului
fiind deosebit de eficientă. Urmează alte epoci, elevii reîntâlnindu-se cu matematica doar peste
câteva luni. Alternarea epocilor este un proces respirator al învățării. Desigur, între timp elevii
uită ce au învăţat, dar aceasta nu trebuie să îngrijoreze.
În şcoala Waldorf, uitarea, este un proces natural de protecţie a memoriei, este
considerată un aliat, din două motive: în primul rând, pentru că uitând matematica, elevul se va
putea dedica cu toate capacităţile sale unui nou domeniu, de exemplu, literaturii, iar în al doilea
rând, pentru că, după ce matematica a fost uitată aparent complet, la reîntâlnirea cu această
ştiinţă, elevul îşi va reaminti mult mai intens cele învăţate, datorită procesului de metamorfozare
care se petrece în nivelele subconştiente. Un avantaj al uitării este faptul că informaţiile şi
întrebările primite peste sunt prelucrate subconştient noaptea, iar a doua zi, atât elevii, cât şi
profesorii, găsesc mai uşor rezolvarea lor. Întâlnindu-se cu o materie doar de două ori pe
săptămână, elevul nu va putea beneficia de acest dar al spiritului omenesc. Îl va putea folosi însă
din plin în cadrul unei epoci când, în afara sfârşitului de săptămână, se întâlneşte 20 - 30 de zile
la rând cu aceeaşi materie.
Nu toate materiile participă la acest carusel al epocilor. Se predau în sistem modular aşa-
numitele materii de bază: limba maternă şi gramatica, literatura, matematica, fizica, chimia,
istoria, geografia şi ştiinţele naturii. Aceste materii pot fi predate şi în ore de exerciţii, care au
rolul de a fixa cât mai bine materia abordată la cursul de bază. Celelalte materii, cum ar fi limbile
străine, educaţia fizică, desenul şi celelalte activităţi artistice sau practice, apar ca şi ore fixe după
cursul de bază şi orele de exerciții.
Epocile cursului principal , durând 3-4 săptămâni, se specializează şi se diferenţiază
treptat, tratând câte un domeniu în aşa fel încât copilul să aibă sentimentul că a ajuns la o relaţie
personală cu tema respectivă şi să înţeleagă ceva esenţial despre temă, ceva, pe care oricând se
poate construi în continuare. La sfârşitul perioadei, elevul prezintă profesorului caietul de epocă,
ce trebuie să fie imaginea muncii şi personalităţii lui. Se folosesc intens repovestirile, exerciţiile,
scurte lucrări, care să dea elevului satisfacția că ştie ceva, sau impulsul de a se strădui mai mult,
ambele importante pentru motivarea elevului în învăţare.
 Predare fără note:
 Conform pedagogiei Waldorf, prin note se evidențiază preponderent competiția dintre
elevi, ceea ce duce deseori la blocaje în rândul elevilor timizi, frustrări și inhibiții printre cei
slăbi, aroganța sau egoism între elevii buni și foarte buni. Astfel, climatul de lucru al clasei poate
fi ușor compromis, atmosferă devenind stresantă și apăsătoare pentru mulți elevi. Adevărată
competiție este nu între diferiți elevi ai clasei, ci în fiecare elev în parte, cu propriile lui
dificultăți pe drumul dezvoltării calităților, aptitudinilor și potențialului sau.
Dar cum se desfășoară procesul de învățământ din Școală Waldorf în absența notelor?
Orele sunt mult mai libere, elevii fiind deosebit de deschiși, participând în mod natural la oră,
fără frică de note proaste. În general, elevii învață mânați de dorință de cunoaștere, dar și de
conștiință. Elevii primesc în mod regulat teme și lucrări de control. Scopul lor nu este însă de a
obține o notă cât mai mare, ci de a face o lucrare cât mai bună.
Dar cum află părinții despre nivelul activității copilului lor în școală? Foarte simplu:
întâlnindu-se regulat cu cadrele didactice. Această rămâne și în sistemul cu note cea mai
eficientă metodă de control a copilului. În plus, părinții pot vedea caietele de epocă sau aparițiile
regulate ale elevilor în serbările lunare ale clasei sau ale școlii.
La sfârșitul fiecărui an școlar, elevul primește un certificat în care fiecare profesor
descrie activitatea să din toate punctele de vedere. Din aceste certificate, părinții află mult mai
multe despre copilul lor decât dintr-o medie.

 Predare fără manuale: pentru a nu transforma manualul în unicul instrument de

lucru şi pentru a le cultiva elevilor deprinderea de a consulta şi alte surse, învăţătorul elaborează,
de comun cu elevii şi părinţii cărţi de citire, culegeri de exerciţii, reieşind din potenţialul clasei.
(Steiner, 1994).
Pe de altă parte, elevii se obisuiesc să se documenteze din cât mai multe surse în studiul
unei teme. De asemenea, profesorul poate astfel introduce în cadrul procesului de învățământ noi
informații sau materiale apărute în domeniul respectiv, și are posibilitatea de a adapta nivelul
predării și al cerințelor la nivelul clasei. Formarea unei păreri cât mai obiective, antrenamentul
pentru facultate și viață de autodidact sunt calități evidente pe care le dobândesc elevii astfel
școlarizați.
În ceea ce privește caietele și instrumentele de scris, deși pare mai greu la prima vedere,
este mult mai sănătos pentru copil să scrie, de la început, pe caietul fără liniatură, întrucât
liniatură este folosită exact cu scopul de a îngrădi și limită la norme clar stabilite scrisul
copilului. Alternativă Waldorf nu pledează pentru un scris dezordonat, ci dimpotrivă, ordinea,
latură estetică în general, sunt puternic cultivate înă un efort mai mare pentru a-și ordonă scrisul.
Elevii lucrează mai mult cu suprafețe, în special în primele clase. Astfel, în clasă I elevii
scriu cu blocuri cerate. În clasă a II-a grosimea liniei se subțiază, folosindu-se creioane cerate.
Din clasă a II-a copii vor scrie cu creioane colorate groase (jumbo). În clasă a III-a elevii
exersează scrisul cu pană și apoi încep să scrie cu stiloul.
Pixul este evitat, cunoscut fiind faptul că acesta deformează scrisul. În continuare, caietele
vor fi organizate în așa fel, încât partea estetică, de scriere, de ilustrare și de ornamentare să fie în
avute vedere, într-un mod artistic, de calitate

Materii şi activităţi specifice

În şcoala Waldorf, dezvoltarea simţului artistic are loc nu doar în cadrul activităţilor
speciale: educaţia muzicală, educaţia plastică, educaţia tehnologică, modelajul. Cu spirit artistic
este impregnată fiecare oră de limba română, matematică, desenul formelor etc. Desenul
formelor, predată în clasele I-V, este o materie de studiu specifică. în clasa I, aceasta contribuie
la dezvoltarea abilităţilor de scris. Treptat, elevii sunt pregătiţi pentru executarea desenelor
geometrice cu mâna liberă. De asemenea, această materie favorizează formarea capacităţii de
orientare în spaţiu. Iniţial, formele sunt „simţite” de elev prin „desenarea” lor în aer cu nasul, pe
podea cu piciorul, pe spatele colegului cu mâna. Formele desenate sunt expresia unui joc interior
de forţe ce trezeşte la viaţă.
 În clasa I se învaţă dreapta şi curba, ca elemente polare ce stau la baza celorlalte
forme (cercul, ovalul, pătratul…).
 în clasa a II-a, exerciţiile de simetrie în oglindă, de simetrie axială verticală ajută
la dezvoltarea simţului armoniei şi al echilibrului.
 Exerciţiile de simetrie faţă de 2 axe sau cu 3 elemente, realizate în clasa a III-a,
impulsionează creativitatea şi dezvoltă percepţia artistică.
 În clasa a IV-a, executarea unor forme ce se suprapun, se împletesc le cultivă
copiilor percepţia spaţialităţii şi capacitatea de armonizare a elementelor. Elevii muncesc cu
plăcere la această epocă, îndeosebi atunci cînd li se oferă posibilitatea să inventeze propriile
forme, iar în clasele mari descoperă cu uşurinţă enigmele geometriei.
 Cel mai dificil de predat este cititul şi scrisul. La început, elevii învaţă literele de tipar, iar
în clasa a II-a – cele de mână. Primele semne asimilate sunt vocalele, prezentate copiilor ca
provenind din sentimente: A – admiraţie, deschidere; E – reţinere, închidere în sine; I – înălţare,
afirmare; O – îmbrăţişare, protecţie; u – necunoscut, cunoaştere. Ulterior sunt introduse şi
consoanele. De exemplu, la predarea literei şi sunetului „b” se poate propune elevilor o poveste,
concepută de învăţător, în care „bobocul” este personajul principal. Pe tablă se desenează un
boboc, care conţine un element sub forma literei „b”.
După ce elevii reproduc în clas a II-a predarea nu este axată pe definirea noţiunilor. De
ex., la studierea părţilor de vorbire utilizăm formulele: „cuvinte harnice” (verbul), „cuvinte
nume” (Substantivul), „cuvinte frumoase” (Adjectivul), abia în clasa a III-a acestea vor fi
denumite ştiinţific.
În clasele III-IV este important ca predarea să se centreze pe materiile în care elevii îşi
pot manifesta spiritul de observaţie, capacitatea senzorială. Trebuie evitate noţiunile lipsite de
viaţă. Programul de studiu pentru clasa a III-a prevede următoarele conţinuturi: Facerea lumii,
Facerea pâinii, Facerea casei şi Meşteşuguri. Majoritatea acestora se realizează şi practic: copiii
prelucrează pământul, seamănă şi seceră grâu, coc pâine, proiectează şi construiesc căsuţe. Mai
târziu se studiază epocile: Ştiinţele, Istoria şi geografia, numite Plai natal, Om şi animal.
(Steiner, 2001)
Nevoia lor de cunoaştere va fi satisfăcută de povestiri şi legende despre istoria, geografia
ţinutului natal. Cu toate diferenţele de conţinut, la finele clasele a IV-a, elevii de la şcoala
Waldorf au acelaşi nivel de pregătire ca şi semenii lor din şcoala tradiţională.

6. Analiza SWOT
 PUNCTE TARI
o Faptul că esența acestei pedagogii este considerată relația profesor – elev;
o Organizarea materiilor în perioade reduce mult numărul disciplinelor la care elevii
trebuie să se pregătească pentru a doua zi;
o Prin modul în care sunt abordate disciplinele este elimanat stresul elevilor;
o Sistemul de notare (evaluare) fără calificative (note) favorizează sporirea
încrederii elevului în forțele proprii și creșterea imaginii de sine;
 o Contactul direct cu activitățile de bază ale omului (torsul, țesutul, pictura, etc.)
prin intermediul artelor îi dezvoltă elevului abilitățile practice.
 PUNCTE SLABE
o Sistemul lejer de organizare și desfășurare a activităților școlare poate duce la o
adaptare dificilă în momentul trecerii elevului într-un alt sistem de învățământ;
o Modalitatea de evaluare practicată și accentul pus pe evaluarea personalității
elevului ( ce are la bază niște fonduri genetice, ereditare), conduc, inevitabil, spre subiectivism în
realizarea acestei componente a procesului instructiv- educativ;
o Deoarece școală Waldorf nu-și propune performanțele intelectuale ale elevilor,
acesta determină abesnta unui sistem concurențial, competițional;
o Lipsa transparenței în acest sistem conduce la formarea unei imagini mai puțin
favorabilă și lasă loc de interpretări greșite privind acesta pedagogie;
o Formează elevii mai mult că persoane contemplative, mai mult orientate pe
activități artistice, meșteșugărești;
o Creditează mult prea mult cadrul didactic, care își pune amprenta asupra
personalității elevul.
 OPORTUNITĂȚI
o Favorizează descoperirea vocației și orientarea profesională a elevilor;
o Formarea unei viziuni despre lume, viață și muncă mai tolerantă, mai degajată de
stresul societății de astăzi.
 AMENINȚĂRI
o Lipsă transparenței acestui sistem favorizează formarea unei imagini eronate
despre sistem și persoanele implicate;
o Indivizii sunt pregătiți după aptitudinile lor și mai puțin după nevoile societății.

7. Exemple de bune practici

 Zicere de dimineață
În fiecare dimineaţă
S-avem gândul bun pe faţă, (trecem palmele peste faţă)
Către soare să privim (desfacem braţele în formă de cerc, privim în sus)
Iubire să dăruim (strângem braţele spre piept și apoi le desfacem)
De gând rău, să ne ferim (mâna alungă gândul rău)
S-adunăm doar bucurie! (strângem braţele spre piept şi apoi le desfacem)
Şi-n lume s-o răspândim! (sărim în sus cu braţele desfăcute)
Şi-atunci orişice copil,
În fiecare dimineaţă
Are gândul bun pe faţă! (trecem palmele peste faţă).
 Poezie despre semnele matematice care are ca scop exprimarea unor idei,
sentimente prin mişcări, gesturi corespunzătoare:
Când unul din noi
E la grea încercare
Prietenii buni îşi amintesc de
ADUNARE!*1
Când unul din ei
Prea îşi arată puterea
Foştii prieteni îl trec cu
SCĂDEREA!*2

Cadrul didactic îşi propune să scrie câte o cifră în fiecare zi, dar cel mai important
este ca el să sensibilizeze copiii prin vieţuirea în calitatea cifrelor. Astfel:
 Unul este Dumnezeu (copilul, soarele, luna)
 Doi sunt părinţii mei, bunicii, fraţii (ochii, mâinile, picioarele...)
 Trei elemente are soarele: lumină, căldură şi forma rotundă (trifoiul, triunghiul..)
 Patru sunt anotimpurile (picioare are animalul, roţi are carul...)
 Cinci sunt degetele de la o mână
 Şase sunt laturi are un fagure
 Şapte sunt zilele săptămânii, şapte culori are curcubeul
 Opt răsturnat este infinitul
 Nouă luni stă copilul în pântecele mamei
 Zece degete are omul la mâini.
Poezie pentru exersarea memoriei:

Dă, Doamne aşa să ningă

7 zile tot în tindă

LUNI, MARŢI, MIERCURI, JOI, VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ

Să mă joc cu omuleţul

Până m-o lua îngheţul!

Doamne, ninge nu ploua

Să mă dau cu sania!

Ouă cu albuş

Şi cu gălbenuş!

 Joc de cuvinte pentru relaxare:

Cucurigu, rigu

Vine frigu, frigu

Mac, mac, mac

Ce mă fac?

Vai de mine frigu mi-i

Dar la iarnă cum mi-o fi?

Dar la iarnă mi-o fi bine

C-o să am cojoc pe mine!*

*versurile sunt însoţite în scandare de către un joc ritmic din palme şi clap.
Bibliografie:

 Carlgren, F., (1994), Educatia pentru libertate. Pedagogia lui Rudolf Steiner, Ed.Triade,
Cluj-Napoca;
 Knispping, U.(1999), Pedagogia Waldorf în grădiniţă, Editura Triade, Cluj-Napoca
 Richter, T., (2001)Sarcina pedagogică şi obiectivele de învăţămînt ale unei şcoli libere
Waldorf, Ed. Triade, Cluj,
 Souza, D, (2012), Learning and Human Development In Waldorf Pedagogy and
Curriculum
 Steiner, R., (1992), Înnoirea artei pedagogico-didactice prin știinţa spirituală, București,
 Steiner, R., (1994), Metodica predării şi condiţiile de viaţă ale educării, Ed. Triade,
Cluj,.
 Steiner, R., (1998). Antropologia generală ca bază a pedagogiei, Cluj-Napoca. Ed.
Triade;
 Trostli, R. (Comp.) 1998. Rhythms of learning: What Waldorf education offers children,
parents & teachers. Selected lectures by Rudolf Steiner. Hudson, NY: Anthroposophic
Press
 wordpress.com/2016/01/25/ce-este-pedagogia-waldorf/, accesat la 28.10.2018
 https://biblioteca.regielive.ro/referate/pedagogie/pedagogia-waldorf-si-programul-step-
by-step-28529.html accesat la 29.10.2018