PERSONALITĂŢI MARCANTE ALE PEDAGOGIEI

CLUJENE
Începuturile
Învăţământul superior în domeniile psihologiei şi pedagogiei funcţionează în Cluj încă
de la înfiinţarea Universităţii „Daciei Superioare”, în 1919. Onisifor Ghibu (promotor al
pedagogiei româneşti şi al educaţiei în limba română) şi Vladimir Ghidionescu (promotor
al pedagogiei experimentale) conduceau Catedrele I şi II de Pedagogie de la acea vreme
precum şi Laboratorul de pedagogie şi Seminarul Pedagogic Universitar. Primele
specializări didactice oferite de catedrele pedagogice clujene au fost Pedagogia şi
Seminarul Pedagogic destinat studenţilor altor facultăti.

VLADIMIR GHIDIONESCU
(1878 – 1948)

Aşa cum îl numeşte Stanciu Stoian, Vladimir Ghidionescu este “primul reprezentant
de seamă al pedagogiei experimentale” . S-a născut la Iaşi, în 28 martie 1878, unde a
urmat cursurile primare şi liceale, după care s-a înscris la Facultatea de Litere din
Bucureşti, unde a obţinut licenţa în anul 1899. Ulterior a studiat în Franţa, Elveţia şi
Germania, luându-şi doctoratul la Jena în anul 1910. S-a reîntors de la studii cu gândul să
reformeze învăţământul românesc, modernizându-l.
Profesorul Vladimir Ghidionescu este cel care a adus o contribuţie substanţială nu
numai la dezvoltarea pedagogiei ştiinţifice în ţara noastră, ci şi la afirmarea noii
universităţi în climatul socio-cultural postbelic.
Iată o sinteză a activităţii lui Vladimir Ghidionescu:
• A fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Internaţionale de Pedagogie
(1906)
• Membru al comitetului “Ligii internaţionale pentru educaţia nouă”
• Membru al “Asociaţiei pentru literatură şi cultură a poporului român”
• A militat pentru înfiinţarea secţiei pedagogice pentru învăţători, încă din 1910
• A ţinut cursuri pentru revizorii şcolari
• În anul 1914 a devenit unul dintre iniţiatorii cercetăşiei în România
• Preşedintele secţiei şcolare a “Astrei”, din 1935
• În 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, unde lucrează până în 1944
• În 1922 este numit Directorul Seminarului Pedagogic Universitar. Acesta a
funcţionat după principiul unei şcoli de aplicaţie pe lângă Universitate, realizând
legătura dintre învăţământul superior şi cel mediu, avea două funcţii importante:
una didactică şi alta ştiinţifică. Cea didactică urmărea asigurarea unor cercetări
pedagogice axate pe studiul psihologiei copilului, prin metoda testelor. Prin
aceasta din urmă se dorea să se consolideze o şcoală a cercetării pedagogice.
• A întemeiat “Laboratorul pentru pedologie şi pedagogie experimentală” la
Universitatea din Cluj (1925)
• A militat pentru afirmarea unei pedagogii ştiinţifice experimentale
• A elaborat un sistem pedagogic care evidenţiază legătura pedagogiei cu alte ştiinţe
şi progresul ei (interdisciplinaritatea)

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 1

 • A pus la baza pedagogiei experienţa şi metodele ştiinţifice
• A elaborat studii de actualitate pentru şcoală
• A manifestat o grijă susţinută pentru pregătirea şi perfecţionarea oamenilor şcolii
• A acordat educaţiei morale o atenţie specială.

OPERA
• Curente moderne în pedagogia din Franţa (1910)
• Pedagogia ştiinţifică şi noile reforme şcolare (1911)
• Introducere în pedologie şi pedagogia experimentală (1914) – lucrare premiată de
Academia Română
• Igiena şcolarului (1924), de asemenea premiată
• Un laborator de pedologie şi pedagogie experimentală (1914)
• Experimente în vederea etalonării testelor de inteligenţă (1921)
• Idei şi metode noi în educaţia copilului de la 3 la 5 ani (1933)
• Pregătirea profesională a corpului didactic secundar (1935)
Ceea ce îl caracteriza pe Vladimir Ghidionescu ca dascăl nu era ţinuta lui la
catedră, nici tonul expunerii sau capacitatea de a capta atenţia şi interesul auditoriului,
cât atitudinea sa faţă de studenţi, modul în care se adâncea în susţinerea unor idei şi
mai ales grija ca ceea ce expunea dânsul să fie corect acceptat de către cei din sală.
Aceste două trăsături: adeziunea totală la teoriile pe care le susţinea şi
preocuparea ca sala să perceapă corect şi să adere la aceste idei caracterizau, în
general, orice expunere a profesorului.
Spre sfârşitul carierei sale didactice, studenţii apreciau la lecţiile pedagogului
Vladimir Ghidionescu mai ales calmul şi înţelepciunea cu care ţinea să pregătească
viitoarele generaţii de dascăli.
În ceea ce priveşte poziţia faţă de diferitele curente, atât Vladimir Ghidionescu,
cât şi Onisifor Ghibu se opuneau imitării unor sisteme pedagogice străine. Vladimir
Ghidionescu militează pentru o organizare bazată pe „cercetări experimentale
româneşti asupra copiilor noştri”.
Vladimir Ghidionescu încearcă o clasificare a domeniului pedagogiei,
asemănând-o cu un arbore:
- vârful este alcătuit din pedagogie filosofică, disciplină teoretică,
speculativă, metodică, pedagogia istorică, pedagogia socială,
metodologia şi tehnologia
- trunchiul îl compune pedagogia experimentală, care cuprinde
psihopedagogia, didactica generală şi specială, igiena şcolară şi
pedagogia patologică
- rădăcinile cuprind pedologia (studiul copilului dintr-o pluralitate de
puncte de vedere şi obţinut prin metode variate). Pedologia şi studiul
copilului cuprinde patru ramuri: biologia şi antropomorfia copilului,
psihologia comparată şi patologia copilului.
Toate ramurile se ajută între ele, constituind un tot unitar.
Redau în continuare câteva citate din opera pedagogului, care confirmă şi
ilustrează unele din ideile menţionate:
• “Pedagogul nu trebuie să se lase abătut de problema eredităţii, nu trebuie să
devină nici sceptic, nici fatalist, pentru a se resemna înaintea ei cu braţele

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 2

 încrucişate, ci trebuie să aibă deplină încredere că ereditatea îi lasă destul câmp
liber de activitate, de transformări şi îmbunătăţiri în educaţia copilului”
• “Obiectul de căpetenie al pedagogiei este studiul special şi sistematic al
copilului.”
• „Şcoala nouă nu e numai în învăţământul activ, ci mai ales în crearea unei alte
atmosfere educatoare a şcolii pe care s-o dăm ca model viitorilor profesori” ...
„noi până acum am avut nişte fabrici de făcut profesori, nu instituţii de făcut
educatori”.

Prezent atât în viaţa socială, cât şi în cea a şcolii, el rămâne un model demn de
admirat şi de urmat de către toţi slujitorii şcolii.

ONISIFOR GHIBU
(1883-1972)

• Pedagog, doctor în filosofie şi pedagogie la Jena, militant pentru Unire, demnitar

în Consiliul Dirigent, profesor la Universitatea din Cluj, unul dintre fondatorii
şcolii de pedagogie româneşti; lucrări privind istoria învăţământului, membru
corespondent al Academiei Române (1919)
• După o primă arestare în 1945, este rearestat la 10 decembrie 1956 şi condamnat
la 2 ani închisoare corecţională pentru că „a întreprins acţiuni împotriva regimului
democrat popular al RPR”. A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.

Fisa de incarcerare (foto)

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 3

 Născut la 31 mai 1883, în Sălişte, judeţul Sibiu, decedat la 31 octombrie 1972, în
Sibiu, Onisifor Ghibu vorbeşte despre vocaţia de pedagog astfel: „preocuparea mea de
pedagog n-a mers niciodată numai până la şcoală, ci a trecut întotdeauna peste şcoală, în
sensul de a asigura şi de a întări prin toate mijloacele forţele morale ale întregii naţiuni”.
Studiile le-a urmat la Liceul de stat din Sibiu (1894 - 1900), şi la Liceul ‘Andrei
Şaguna’ din Braşov (1900 – 1902), continuând la Institutul teologic din Sibiu (1902 –
1905), apoi la Universităţile din Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena (1905 - 1909),
cu doctoratul în Filosofie şi Pedagogie la Jena (1909). Coreferent şcolar la Arhiepiscopia
Sibiului (1910-1914), paralel profesor suplinitor la Institutul teologic-pedagogic (mart.
1911 - iun. 1912) pentru disciplinele pedagogice şi secretar al " secţiei şcolare" a Astrei
(1912-1914);
În 1914-1918 activează la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău, unde desfăşoară o intensă
activitate politică şi culturală, militând pentru făurirea statului naţional român unitar,
îndeosebi prin ziarele fondate de el la Chişinău: "Tribuna", "Ardealul în Basarabia",
"Şcoala Moldovenească‫״‬.
După 1 dec. 1918, secretar general al Resortului de Instructie al Consiliului Dirigent.
În 1919, din încredinţarea Consiliului Dirigent, a preluat Universitatea din Cluj, tot atunci
a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi numit profesor titular la
catedra de Pedagogie a Universităţii din Cluj, la care a funcţionat până la pensionarea
forţată din (1945). În timpul regimului comunist, a fost condamnat la mai mulţi ani de
inchisoare, din care a executat doar o parte (dec. 1956 - ian. 1958).
Personalitatea lui Onisifor Ghibu poate fi evocată sub diversele sale aspecte, ca
profesor, ca militant pentru o ştiinţă a educării poporului, ca un « ilustru cărturar », ca
memorialist, polemist, colecţionar, ca istoric al pedagogiei şi al învăţământului românesc,
ca organizator, patriot, înflăcărat scriitor, cercetător şi ca om de o ţinută morală deosebită.
Principalele direcţii ale activităţii sale ar putea fi reduse la câteva mai importante :
 Naţionalizarea şcolilor şi a instituţiilor şcolare din Transilvania
 Pregătirea şi sprijinirea înfiinţării Universităţii din Cluj
 Contribuţia însemnată la istoria şcolii şi a culturii româneşti (politica şcolară)
 Îmbogăţirea literaturii didactice, atât prin operele proprii, cât şi prin
popularizarea unor pedagogi străini
 Militarea consecventă pentru o pedagogie naţională şi pentru Unirea
Basarabiei cu România
Până în 1945 a publicat aproximativ 100 de lucrări în volume sau broşuri şi peste
1500 articole şi studii pe teme de politică şcolară, bisericească, universitară, pedagogie,
educaţie şi istorie naţională, în diverse periodice la care a colaborat.
Principalele sale lucrări sunt:
- Limba noilor cărţi bisericeşti (1905)
- Anuarul pedagogic
- Şcoala românească din Transilvania şi Ungaria (1915)
- De la Basarabia rusească la Basarabia românească (1926)
- Portrete pedagogice (1927)
- Universitatea din Cluj şi institutele ei de educaţie (1922, 1929)
- Puncte cardinale pentru o concepţie românească a educaţiei (1944)
- Din istoria literaturii didactice româneşti (1975).

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 4

 Ca dascăl funcţie pe care Onisifor Ghibu o preţuia în mod deosebit, pedagogul
clujean s-a afirmat atât prin cursurile şi seminariile conduse cu pasiune, cât şi prin
atitudinea şi prezenţa sa în forurile de decizie ale Universităţii.
Temele de mare actualitate dezbătute la seminarii, precum şi problemele abordate
la cursul de istorie a pedagogiei mobilizaru atenţia şi interesul studenţilor. Faptul că
profesorul cunoştea majoritatea studenţilor pe nume şi că arăta interes pentru situaţia şi
originea lor îi ridicau prestigiul în ochii acestora. Evidenţierea, la sfârşitul anului şcolar, a
celor care au lucrat bine în cursul anului constituiau un mijloc de răsplată a sârguinţei
unor studenţi şi de a încuraja şi susţine interesul acestora pentru disciplina predată de
profesor.
Expunerea profesorului, presărată cu comentarii, exemple şi sublinieri,
impresiona plăcut auditoriul. Menţinerea pe aceeaşi linie a orientărilor profesorului şi
sublinierea cu orice prilej a valorilor naţionale, a figurilor culturale, care au adus o
contribuţie la dezvoltarea şcolilor transilvănene, în special, ţinea de stilul său. Tot de
metodele şi stilul său de lucru sunt legate punctualitatea şi gravitatea cu care erau
prezentate unele fenomene pedagogice sau culturale.
Încercând, pe scurt, o caracterizare a personalităţii sale complexe, distingem
câteva trăsături esenţiale, care îl particularizează pe Onisifor Ghibu în literatura noastră
pedagogică :
• Militantismul este dimensiunea cea mai frecvent menţionată de exegeţii
săi. Onisifor Ghibu a fost un pedagog militant, dârz şi intransigent, în
probleme de cultură şi de educaţie a poporului nostru
• Patriotismul
• Educator şi pedagog, prin întreaga sa activitate la catedră, în organizarea
învăţământului, animator al şcolilor populare, prin lucrările publicate şi
prin exemplul său personal
• Formaţia sa de cărturar, caracterizată prin bogăţia informaţiilor şi
cunoştinţelor variate şi prin vasta cultură generală este o latură a formaţiei
sale, care impresiona de la primul contact cu profesorul.
• Multitudinea preocupărilor, intense şi pertinente, ca memorialist, istoric,
publicist şi ziarist, polemist, scriitor, nu erau mai puţin importante pentru
el
• A fost un teoretician al pedagogiei sociale, în sensul concepţiilor lui
Natorp şi Durkheim
• Colecţionar pasionat de documente, manuscrise, manuale, cărţi vechi,
având o bibliotecă personală de peste 5000 de volume şi o arhivă
personală ce poate fi considerată o adevărată avere naţională, datorită
valorilor pe care le conţinea.
Um astfel de portret este incomplet dacă nu-i adăugăm pasiunea şi devotamentul
cu care a luptat pentru şcoala românească până la sfârşitul vieţii sale : « preocuparea mea
de pedagog n-a mers niciodată numai până la şcoală, ci a trecut întotdeauna peste şcoală,
în sensul de a asigura şi de a întări prin toate mijloacele forţele morale ale întregii
naţiuni ».
Profesorul clujean înţelegea pedagogia ca o ştiinţă mult mai largă, şi nu ca o
simplă disciplină de catedră : « Pedagogia – spune el - nu trebuie concepută neapărat ca

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 5

o ştiinţă de specialitate, ci mai curând ca cimentul care leagă şi ţine laolaltă toate
elementele componente ale culturii şi vieţii poporului şi a umanităţii. »
Această poziţie a profesorului Onisifor Ghibu a făcut pe mulţi istorici să-l
considere un veritabil « educator al naţiunii », pentru care istoria poporului este mai
importantă decât alte discipline.
« Pentru orice popor, scria Onisifor Ghibu, istoria proprie este aceea care-i
influenţează în mod hotărâtor formarea personalităţii”.
“Educaţia este o lucrare conştientă şi neîntâmplătoare a naţiunii şi a fiecărui
component al ei, în vederea valorificării, sporirii şi desăvârşirii pe toate terenurile şi cu
ajutorul tuturor mijloacelor a tuturor virtuţilor native ale poporului, în vederea realizării
maximului de bine şi adevăr şi de frumos pentru naţiune şi componenţii săi, pentru
umanitatea însăşi.”
Pornind de la “realităţile concrete”, pedagogul s-a străduit să construiască un
sistem pedagogic cuprinzător, care să aibă în centrul său “educaţia naţiunii”.
Semnificativă este în acest sens declaraţia pe care o face Onisifor Ghibu într-o
scrisoare deschisă adresată poetului şi prietenului său, Octavian Goga: “Oare ce fel de
pedagog aş fi eu, dacă în aceste vremuri, când se aşează temeliile statului nostrum, m-aş
mulţumi să ţin lecţii de istoria pedagogiei la vechii perşi sau la cutare popoare moderne,
ale căror împrejurări de viaţă sunt diametral opuse în raport cu ale noastre – în loc de a
căuta să înţeleg nevoile reale ale epocii şi să caut a contribui şi eu la asanarea lor, cu
ajutorul mijloacelor sufleteşti pe care aceste nevoi le impune anume.”
În ceea ce priveşte atitudinea lui Ghibu faţă de specialitatea pe care o profesa,
spune: “eu n-am fost pedagog de cabinet, de catedră, de laborator, pedagog de odrasle ce
aşteaptă să fie crescute în vederea unor diplome şi a unei cariere; eu am fost pedagog de
baricade, de tribune, pedagog revoluţionar al poporului meu, al statului meu”.
Privită în general opera şi activitatea profesorului Onisifor Ghibu, câteva note
apar ca dominante şi definitorii pentru pedagogul clujean:
 Unele din tezele pe care le-a susţinut profesorul Ghibu şi-au dovedit viabilitatea şi
valoarea (de exemplu, plecarea de la realităţile noastre, luarea în considerare a
specificului epocii pe care o parcurgem, valoarea educaţiei pentru progresul
colectivităţii), ceea ce constituie un merit incontestabil al profesorului şi al
pedagogului.
 O paletă largă de interese, o sobrietate şi o notă gravă şi academică, precum şi o
convingere şi o pasiune constatate în lupta pentru adevăr
 Pedagogul şi profesorul clujean a pus suflet în toate lucrările sale pentru a da
argumentelor întreaga lor putere de convingere, fiind adeseori atent şi la cele mai
mici amănunte, ceea ce constituie o caracteristică a stilului său de luptă şi de
muncă
 Lupta lui Onisifor Ghibu pentru fundamentarea unor teorii pedagogice autohtone
şi pentru consolidarea pedagogiei clujene s-a împletit strâns şi armonios cu istoria
poporului transilvănean, cu suferinţele şi aspiraţiile acestuia. Lui Onisifor Ghibu I
se potriveşte de minune ceea ce el însuşi scrisese, pătruns de înalta conştiinţă a
misiunii sale: “individual îşi găseşte fericirea nu în progresul său personal, egoist,
ci în conştiinţa că prin contribuţia la marele individ care este naţiunea, se afirmă
în grad maxim şi optim, şi că el, individual, trăieşte în eternitate prin aportul adus
la progresul naţiunii”,

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 6

 Onisifor Ghibu rămâne în istoria pedagogiei româneşti ca o figură originală,
dinamică, nonconformistă şi cu o largă deschidere pentru toate problemele sociale
(istorice, religioase, culturale, publice, pedagogice şi chiar economice ale timpului său).
Ancorat puternic în realităţile româneşti, Onisifor Ghibu rămâne un model de slujitor
fidel al intereselor poporului din care s-a născut.

DIMITRIE TODORAN
Un “cavaler al pedagogiei româneşti
(1908 – 1996)

Dimitrie Todoran s-a născut în comuna Ibăneşti, judeţul Mureş, în septembrie

1908. Liceul l-a urmat la Târgu Mureş iar facultatea la Universitatea din Cluj, unde îşi ia
licenţa în psihologie şi pedagogie, iar în 1932 obţine titlul de doctor. Face apoi o călătorie
pentru perfecţionarea studiiilor în Austria şi Elveţia, în anul 1934.
Ocupă apoi, pe rând, posturile de preparator, asistent, şef de lucrări (1934) şi profesor
universitar (1947).
Funcţionează ca profesor la Catedra de pedagogie a Universităţii din Cluj, între anii
1947 -1970, având şi funcţia de şef de catedră (1947 – 1959). După 1970 pleacă la
Bucureşti, unde ocupă următoarele posturi :
- preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Pedagogice,
- rector la Institutul de perfecţionare a personalului didactic,
- profesor şi şef de catedră al Colectivului de pedagogie la Universitatea
din Bucureşti, până la pensionare.
Ca dascăl, Dimitrie Todoran a contribuit la formarea a numeroase generaţii de
educatori, care-şi amintesc cu recunoştinţă de profesorul sobru, dar agreabil de la catedră
şi căruia îi datorează în mare măsură competenţa lor profesională.
Elemente definitorii pentru stilul lui Dimitrie Todoran :
• Claritatea, argumentarea, demonstraţia fiecărei afirmaţii făcute, încât ideea expusă
să nu necesite informaţii suplimentare
• Seriozitatea împletită cu o rigurozitate ştiinţifică şi cu o mărturisire de credinţă
referitoare la profesiunea exercitată, devotamentul şi pasiunea pusă în apărarea
disciplinei pe care o preda şi străduinţa de a-i sublinia caracterul ştiinţific
• O atitudine critică, uneori rezervată faţă de orice « inovaţie » sau cucerire oferită
de presa de specialitate
• Atitudinea sobră, ţinuta corectă şi limbajul ales dădeau o notă estetică evidentă
comportamentului profesorului.
Ca dascăl – spune Dumitru Salade – Dimitrie Todoran ar putea fi considerat – cum a
şi fost - un model de educator atent, devotat, responsabil şi creator nu numai a unei teorii
ştiinţifice ci şi un formator de educatori competenţi.
Psiholog de formaţie, elev al profesorului Florian Ştefănescu Goangă, Dimitrie
Todoran se afirmă iniţial prin câteva lucrări de psihologie, publicate între anii 1932 -1942
(Psihologia temperamentului, Bazele psihologiei caracterului, Psihologia reclamei.Studiu
de psihologie economică, Orientarea profesională academică) .

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 7

 Cu lucrarea Psihologia educaţiei (1942) face trecerea de la psihologie la pedagogie.
Între anii 1943 – 1982, lucrările publicate de profesorul Dimitrie Todoran au un caracter
proeminent pedagogic :
o Psihologia educaţiei (1942)
o Educaţie şi pedagogie (1943)
o Introducere în pedagogie (1946)
o Fundamenta pedagogiae (coord., 1970)
o Probleme fundamentale în pedagogie (coord., 1982)
o Individualitate şi educaţie (1974).
Profesorul Todoran a fost şi un traducător şi commentator al unor inseminate figure
din ştiinţele educaţiei ca: Rousseau, Helvetius, Diderot, Meumann. O categorie specială
de lucrări ale profesorului Dimitrie Todoran o constituie traducerea unor opera cu
implicaţii pedagogice ale lui Binet (Ideile moderne despre copil), Meumann (Prelegeri
introductive în pedagogia experimentală şi bazele ei psihologice) şi Rousseau (Emil sau
despre educaţie). Traducerile făcute, însoţite de comentarii, arată o documentare profundă
şi un spirit ştiinţific riguros.
Călăuzit de o concepţie progresistă despre evoluţia umană, pedagogul Dimitrie
Todoran consideră că pedagogia este o ştiinţă normativă şi de aici decurge specificul său
de « modelare a naturii umane sub imperiul valorilor ». De altfel, el propune termenul de
ştiinţă a educaţiei, în locul celei de pedagogie, care este o ştiinţă aplicată de sinteză.
« Transmiterea sistematică şi organizată – prin instituţii corespunzătoare – a
experienţei social-istorice în vederea pregătirii pentru viaţă a noilor generaţii şi a
perfecţionării acestei pregătiri în cursul dezvoltării individului constituie educaţia în
semnificaţia ei cea mai generală ».
Profesorul Dimitrie Todoran nu a fost numai un om al şcolii, ci şi un cetăţean
conştient de obligaţiile sale şi gata să contribuie prin munca sa la dezvoltarea şcolii şi a
unor relaţii sociale bazate pe principii etice şi estetice.
Formaţia sa ştiinţifică, autoritatea dobândită în specialitate şi funcţiile ocupate în
decursul anilor îl obligau să adopte o anumită atitudine în societate şi această atitudine
exercita o influenţă pozitivă asupra celor cu care venea în contact.
Pentru pedagogul clujean, educaţia era egală cu « cultura în acţiune », şi această idee
trebuia dovedită şi în viaţa de toate zilele, în comportamentul obişnuit.
O altă idee importantă care a stat la baza relaţiilor sale cu oamenii a fost aceea că
educaţia este « modelarea naturii umane sub imperiul valorilor », idee care i-a determinat
pe unii istorici ai pedagogiei să-l apropie pe profesorul Dimitrie Todoran de « pedagogia
culturii ».
Militând consecvent pentru afirmarea unor valori statornice în viaţa socială,
profesorul Dimitrie Todoran exercită o influenţă pozitivă şi asupra anturajului său,
devenind astfel un reprezentant al pedagogiei sociale.
Dimitrie Todoran a fost un pedagog, un adevărat educator prin întreaga sa activitate şi
conduită, nu numai prin opera scrisă.
În cazul profesorului Dimitrie Todoran asistăm la o constantă preocupare pentru a
demonstra caracterul de ştiinţă a pedagogiei. « Ştiinţa educaţiei – pedagogia – scria
dascălul – tinde să descopere legile ce intervin în desfăşurarea fenomenelor educaţionale,
pentru ca, treptat, să le poată stăpâni, dirija şi planifica în toată amploarea lor ».

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 8

 Opera profesorului Dimitrie Todoran îşi aşteaptă exegeţii, pentru a fi pusă la
dispoziţia personalului didactic de toate gradele. Ştiinţele educaţiei îi rămân îndatorate
pentru aura aleasă cu care le-a înconjurat şi cultivat.

Liviu Rusu, Lucian Bologa, Ionel Pitariu, Nicolae Margineanu, Alexandru Roşca, Mihai Beniuc , Tudor
Bugariu şi Dimitrie Todoran

Europe’s Journal of Psychology, August, 2007

Slujitorii catedrei de pedagogie

1919 – 1921
Ghibu Onisifor – profesor titular
Ghidionescu Vladimir – profesor agregat

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 9

 1920 – 1926
Ghibu Onisifor – profesor titular
Ghidionescu Vladimir – profesor agregat
Ilcuş Petru – asistent

1928 – 1929
Ghibu Onisifor – profesor titular
Ghidionescu Vladimir – profesor agregat
Ilcuş Petru – asistent
Todoran Dimitrie – asistent

• In perioada postbelica, in pofida unor restrictii impuse de regimul comunist,

pedagogia clujeana a reusit sa se afirme in continuare, catedra fiind condusa de
personalitati marcante precum: prof. dr. D. Salade, prof. dr. A. Dancsuly, prof. dr.
M. Ionescu

1958 – 1959
Todoran Dumitru – profesor, şef catedră
Dancsuly Andrei – conferenţiar
Pârvu Nicolae – conferenţiar
Gal Teodor – lector
Radu Ion – lector
Salade Dumitru – lector
Berariu Oltea – asistent, delegaţie de lector
Codreanu Rodica – asistent
Popa Amaicii Natalia – asistent
Turovţev Anastasia – asistent
Fărcaş Ananie – şef cabinet
Lungu Ion – laborant principal

1960 – 1961
Dancsuly Andrei – conferenţiar, şef catedră
Todoran Dumitru – profesor
Bako Adalbert – conferenţiar
Nalik Zoltan – conferenţiar
Radu Ion – conferenţiar
Salade Dumitru – conferenţiar
Codreanu Rodica – lector
Gal Teodor – lector
Nagy Carol – lector
Ionescu Miron - asistent
Popa Amaicii Nastasia – asistent
Turosţev Anastasia – asistent
Ferenczi Iuliu – şef cabinet
Lazăr Alexandru – şef cabinet

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 10

Cabinetul pedagogic
Laszloffy Ileana – asistent
Chişu Maricica – şef cabinet
Daicovici Beatrice – şef cabinet.

La propunerea academicianului Constantin Daicoviciu, rectorul de atunci al

Universităţii Babeş – Bolyai, M. I. a aprobat înfiinţarea Catedrei de metodică la
universitate. Astfel, începând cu anul universitar 1960 – 1961, colectivul de metodicieni a
funcţionat ca unitate de sine stătătoare până în prezent, colaborând cu catedrele de
pedagogie şi psihologie.

Catedra de metodică
Cozonac Samsun – lector, metodica fizicii
Felea Ana – lector, metodica limbii ruse
Goia Eugenia – lector, metodica chimiei
Munteanu Georgeta – lector
Popa Victor – lector, metodica istoriei
Raitz Zeitler Ana – lector, metodica limbii germane
Semlyen Eva – lector, metodica limbii engleze
Todoran Ileana – lector, metodica matematicii
Toth Margareta – lector, metodica filosofiei
Treţiu Traian – lector, metodica biologiei
Ulrich Emeric – lector, metodica limbii franceze
Veza Samson – lector, metodica geografiei

1979 – 1980
Salade Dumitru – profesor, şef de catedră
Dancsulsy Andrei – profesor
Gal Teodor – profesor
Ciurcea Maria – conferenţiar
Goia Vistian – conferenţiar
Ionescu Miron – conferenţiar
Neamţu Gheorghe – conferenţiar
Popa Vasile – conferenţiar
Băliban Florin Eugen – lector
Chişu Maricica –lector
Dragoş Liliana – lector
Drăgotoiu Ion – lector
Faban Nicolae – lector
Fărcaş Ananie – lector
Felea Ana - lector
Ferenczi Iuliu – lector
Goia Rădiţa – lector
Hellerman Hildegung – lector

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 11

Jisa Eugenia – lector
Laszloffy Ileana – lector
Nagy Geza – lector
Nagy Karoly – lector
Pentek Elisabeta – lector
Popa Natalia – lector
Pura Grigore – lector
Rus Ileana – lector
Şteţiu Carmen – lector
Triteanu Rafila – lector
Toth Margareta – lector
Varna Doina – lector
Cosmin Lucia – asistent
Preda Vasile – asistent

1989 -1990
Ionescu Miron – conferenţiar, şef catedră
Radu Ioan – profesor
Ciurcea Maria – conferenţiar
Goia Vistian – conferenţiar
Băliban Flavius – lector
Drăgotoiu Ioan – lector
Dragoş Liliana – lector
Druţu Ioan – lector
Fărcaş Ananie – lector
Ferenczi Iuliu – lector
Jisa Eugenia – lector
LăscuşVoicu – lector
Mare Valer – lector
Nagy Karoly – lector
Naumescu Adriana – lector
Pentek Elisabeta – lector
Pitariu Horia –lector
Podar Teodor – lector
Remenyi Alexandru – lector
Rus Ileana – lector
Şteţiu Carmen – lector
Şuteu Titus – lector
Totoianu Nicolae – lector
Cosmin Lucia – asistent
Chiş Vasile – asistent
Predescu Constantin – asistent
Salade Dumitru – profesor consultant
Dancsuly Andrei – profesor consultant

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 12

Roşca Alexandru – profesor consultant
Chircev Anatolie – profesor consultant

• Dupa o perioadă de constrângeri politice şi administrative, în 1990 a fost

reînfiinţată specializarea „Pedagogie”, specializarea care funcţionează şi astăzi.
• În 1996-1997, se reînfiinţează Catedra de metodică

În perioada 1991-2003, specializarea „Pedagogie” a fost cuplată, în regim de dublă

specializare, cu „Limba şi literatura română”. Astăzi Catedra de Ştiinţe ale Educaţiei
oferă două specializări de nivel licenţă, „Pedagogie” şi „Pedagogia învăţământului primar
şi preşcolar”, iar la nivel master, „Master în Consiliere şcolară şi asistenţă
psihopedagogică”. Totodată, Catedra de Ştiinte ale Educaţiei oferă studii doctorale în
domeniul „Ştiintelor educaţiei”. La nivel regional, pe lângă oferta specializărilor în
municipiul Cluj-Napoca, Catedra de Ştiinte ale Educatiei oferă studii de nivel licenţă la
specializarea „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” în cadrul extensiilor
facultăţii de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei în localităţile Târgu-Mureş, Năsăud şi
Sighetu-Marmaţiei.

Bibliografie

• Ionescu, Miron, Pedagogia şi slujitorii ei la Universitatea Clujeană, 1919 – 1997,

Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca, 1997
• Salade, Dumitru, Portrete de universitari clujeni, Editura Presa Universitară
Clujeană, 1997
• http://www.memorialsighet.ro/ro/fise_matricole_penale.asp?id=14
• http://www.ejop.org/archives/2007/08/the_institute_o_1.html
• http://psiedu.ubbcluj.ro/SE/index.htm

Material realizat de prof. Emese Cîmpean 13