Florian Ștefănescu Goangă (n.

5 aprilie
1881 Curtea de Argeş – d. 26 martie 1958,
București) .
Coman Ioana Alexandra
Istorie, an: III.
Florian
Ștefănescu
Goangă.
S-a născut la 5 aprilie 1881, la Curtea de
Argeș într-o familie de moșneni.
Este un ilustru reprezentant al
învățământului românesc.
• La naștere purta doar numele de Ștefănescu, cognomenul de
Goangă fiind adoptat mai târziu.
• Tatăl său, Ion Ștefan, era un vestit stupar, de unde și adaosul
Goangă la numele care a primit terminația „escu”.
• Școala primară a urmat-o în orașul natal apoi a urmat cursurile
liceului „Matei Basarab” din București, pe care l-a absolvit în
1899. După terminarea liceului se înscrie în paralel la două
facultăți: Drept și Filozofie.
• Absolvent al Facultății de Drept (și-a luat licența în drept în
1904), devine profesor suplinitor la Liceul „Institutele Unite”,
urmând în continuare cursurile Facultății de Filosofie și
Litere, unde i-a avut ca profesori printre alții pe: Titu
Maiorescu și Constantin Rădulescu-Motru (își ia licența în
1905), pe urmă a funcționat ca profesor la Galați, apoi a luat
calea străinătății pentru doctoratul la Leipzig, cu profesorul
Wilhelm Wundt.
• În 1908 se că să torește cu Elena Papadopol, fiica unei familii bogate de
origine greacă din Galați. În același an cu sprijinul material al soției și
însoțit de ea pleacă în Germania la Leipzig pentru 3 ani.
• În acest timp lucrează la Institutul de psihologie condus de Wundt, iar
în 1911 obține titlul de doctorat în filosofie cu teza: „Cercetă ri
experimentale cu privire la tonalitatea afectivă a culorilor.” publicată
în celebra revistă de specialitate „Psychologische Studien”.
• Teza sa de doctorat reprezintă o lucrare de referință în domeniul
senzației și al afectivită ții. Își pune problema dacă culorile acționează
ca stimuli izolați asupra afectivită ții creâ nd senzații vizuale cu o
tonalitate afectivă specială sau dacă este vorba de asociații depinzâ nd
de experiența anterioară a subiecților. Cu alte cuvinte îl interesa dacă
culorile desprinse de configurațiile perceptive obișnuite ( obiecte,
forme, imagini), sunt în mă sură să provoace modifică ri afective.
• A avut patru copii: doi bă ieţi nă scuţi înainte de primul ră zboi mondial
şi două fete nă scute în timpul ră zboiului mondial. Prima, nă scută în
anul 1916 a fost botezată Sanda-Speranţa, iar a doua, nă scută în 1918,
a că pă tat numele de Silvia-Victoria.
• La întoarcerea în țară nu s-a putut bucura prea mult de
roadele strălucite obținute de studiul său căci izbucnește în
curând Primul Război Mondial și el este mobilizat, făcând
toată campania 1916-1918 ca ofițer activ de artilerie.
• În 1919 la sosirea la Cluj avea în spate o bogată activitate
didactică. Ministrul Instrucțiunii îl numește la 18 iulie 1923
profesor titular la Catedra de Psihologie de la Facultatea de
Litere.
• Florian Ștefănescu Goangă susținea lecții de o rară claritate în
expresie. Orienta cercetările în domenii practice de maxim
interes și cu grad ridicat de noutate făcând din școala clujeană
de psihologie un adevărat centru de studii înalte fiind pe
primul loc în țară.
• Ca profesor pe Psihologie a introdus studiul
experimental al proceselor și activităților psihologice, a
înființat în 1921 primul laborator de Psihologie
experimentală în țara noastră.
• În 1924 înființează Institutul de Psihologie experimentală,
teoretică și aplicată. A elaborat o serie întreagă de metode
de cercetare științifică, a înființat Editura Institutului de
Psihologie, unde a publicat colecția „Studii și cercetări
psihologice” apărând 32 de volume.
• Pentru a face cunoscute cercetările psihologice în țară și
străinătate a înființat Revista de Psihologie, care a apărut
regulat timp de 12 ani, în total însumând 12 volume de
peste 500 pagini fiecare.
• A creat la Universitatea din Cluj o școală psihologică, un
centru de cercetări științifice cu renume european.
Bustul profesorului Florian Ștefănescu-Goangă din
curtea Institutului de Psihologie din Cluj.
• Colaboratorii săi au beneficiat de sprijinul direct al
profesorului, iar mai apoi al rectorului universității, fiind
trimiși la stagii de specializare în cele mai importante
centre științifice europene.
• Liviu Rusu deși avea un doctorat în Estetică la Paris, este
trimis în 1928 prin mai multe țări europene vizitând
școli, laboratoare și institute de pedagogie sau
psihotehnice din Viena, Leipzig, Berlin, Strasbourg, etc.
• Nicolae Mărgineanu a fost trimis în cursul anului 1929
ca student extraordinar la Hamburg, la Universitatea din
Berlin, din Paris și Londra(1934), în Statele Unite la
Universitățile din Harvard(1932), Yale(1933), Chicago
(1933), Columbia (1934) deschizându-le astfel un
orizont de noi perspective.
• Cursurile sale foarte diverse de Psihologie generală,
Psihologie diferențiată, Psihologie individuală,
Psihologie aplicată, Introducere în tehnica experimentală
statistică, Introducere în psihologia experimentală erau
deosebit de frecventate și urmate cu interes de serii
întregi de studenți.
• Este ales în 1932 rector al Universității din Cluj, desfășurând din
această poziție o frumoasă activitate de organizare, inițiind
regulamente și legi. S-a dovedit un excelent manager și organizator,
cu spirit european plin de inițiative și idei. Regândind la nivelul
cerințelor epocii moderne întreaga structură organizatorică a
universității.
• Este singurul rector al universității clujene ales în două legislaturi
(8 ani).
• Ca rector (1923-1940):
• A fixat în mod limpede locul și rolul Secretariatului Universității și
ale secretariatelor de facultăți;
• a introdus disciplină și rigoare în aparatul administrativ;
• a instituit un control permanent al veniturilor și cheltuielilor;
• a pus bazele unor norme de conduită profesională atât din partea
cadrelor didactice cât și a studenților, organizând timpul liber al
acestora, stabilind criterii ale comportamentului lor în cămine și
cantine.
• A înființat „Oficiul Universitar”, acesta cuprindea 6 servicii:
1.Serviciul de informații și documentare asupra vieții universitare
din țară și din străinătate; 2.Asistența medicala; 3.Asistența
socială; 4.Educația fizică; 5. Turism; 6.Orientarea profesională
academică.
• A luptat pentru dotarea universității cu laboratoare, săli de lectură,
biblioteci, clinici, cămine, cantine, spații de destindere și recreație.
• A încercat să rezolve problemele legate de sexualitatea în școală,
de sexualitatea juvenilă deoarece familiile se ocupau rar să ofere o
educație cuvenită în acest sens.
• Dorea o reformare a învățământului școlar prin instituirea de
medici școlari.
• Sub conducerea sa se îmbogățește și se reorganizează Grădina
botanică din Cluj, se construiesc clinici pe lângă universitate,
cămine studențești, etc.
• A militat pe cauza tineretului studios pentru a-i asigura condiții
materiale și spirituale pentru studiu și viață.
• „Extensiunea Universitară” a fost ideea profesorului de sociologie
Virgil Bă rbat, care cu ocazia unei vizite în Statele Unite și-a dat seama
de rolul unui astfel de organism.
• Profesorul Goangă a împă rtă șit această idee. Actul de naștere al
acesteia fiind semnat la 29 octombrie 1924 de că tre Virgil Bă rbat în
calitate de președinte și de Ș tefă nescu Goangă , în calitate de secretar
general.
• Mai avea alți 10 membrii printre care V. Bogrea, Al. Borza, Nicolae
Dră gan, Silviu Dragomir, Sextil Pușcariu . În concepția acestora
„universitatea nu putea ră mâ ne o simplă „uzină de idei abstracte”, ci
un for viu de dezbatere și ră spâ ndire a cunoștințelor în mijlocul
poporului, ea propunâ ndu-și în acest sens o campanie de
propagandă culturală prin conferințe și publicații de popularizare”.
• De la 28 octombrie 1924 pâ nă la 1 mai 1925 au fost susținute 152
conferințe în 24 de orașe.
• Fl. Ș t. Goangă a racordat învă ță mâ ntul nostru la legislația
internațională și la standardele europene din domeniu. Considerâ nd
că : „misiunea fundamentală a Universită ții este activitatea și creația
științifică”, iar „ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi în prima linie
este dezvoltarea și progresul științei româ nești”.
• În viziunea lui Șt. Goangă una dintre misiunile pe care
universitatea trebuia să o îndeplinească era „pregătirea
tineretului pentru funcțiunile superioare ale statului și
pentru carierele libere academice. Pentru a îndeplini cu
succes această misiune, universitatea nu trebuie să scape
din vedere că profesiunile academice sunt profesiuni de
conducere, de inițiativă și directivă proprie, iar cei care
le exercită trebuie să fie înzestrați cu un înalt simț de
răspundere și cu un discernământ critic veșnic treaz și
gata să intre în orice moment în acțiune.
• În anul 1937 este ales Membru al Academiei Române.
• Calitatea de rector l-a propulsat în guvern, unde a fost chemat să elaboreze o
lege pentru protejarea tineretului studios de amenințarea infiltrațiilor
ideologiilor extremiste, de tip fascist.
• A introdus în Cluj „declarația de onoare” pe care fiecare student era obligat să o
înainteze decanului, prin care se angajau să nu practice politica de partid și să
nu devină membru al unor partide politice –pentru combaterea mișcărilor de
dreapta: Garda de Fier.
• A fost acuzat că a încălcat autonomia universitară, dar el răspundea ca a
combătut doar „anarhia universitară”.
• Și-a atras ura legionarilor, vroiau să-l pedepsească pentru acest act de sfidare la
adresa lor. Membrii Gărzii de Fier au pus la cale în 1938 un atentat împotriva
lui, a scăpat ca prin minune. Însoțitorul său, Agentul Gruia a murit pe loc.
• Cei care au tras erau doi studenți, Pop și Lăscăianu, primul de la psihologie, iar
al doilea de la Academia de agronomie. Au fost colegi de clasă la Liceul din
Dej unde au făcut parte din Frăția de Cruce cu care legionarii atrăgeau elevii în
mișcarea lor. Ordinul de asasinare al rectorului venise de la cercurile lui Horia
Sima.
• În această perioadă profesorul Goangă ocupa funcția de rector și de
secretar de stat la Ministerul Învățământului.
• Evenimentul a avut un efect emoțional profund pentru întreaga țară.
• „M-au condamnat la moarte și sentința lor au pus-o în
aplicare în ziua de 28 noiembrie 1938. Am fost împușcat
pe stradă de o bandă de cinci legionari, pe când mă
duceam la universitate să-mi țin cursul. Trei gloanțe mi-
au perforat corpul. Am scăpat de la moarte ca printr-o
minune. Am zăcut însă patru luni în clinică până ce s-au
vindecat rănile și complicațiile ce s-au ivit din cauza lor.
Sufăr și acum de infirmitățile ce mi-au rămas de pe urma
acestui atentat.”
• După mutarea Universită ții din Cluj la Sibiu ca urmare a
Dictatul de la Viena, Goangă a preferat să se mute la București,
obținâ nd un post în minister și fiind suplinit la catedră de
Nicolae Mă rgineanu. Revenind la catedră după ră zboi în 1945,
și-a continuat munca de dască l cu aceiași ambiție.
• Din 1947 nu a mai contribuit la îmbună tă țirea legii
învă ță mâ ntului deoarece comuniști doreau politizarea
învă ță mâ ntului româ nesc și transformarea lui într-o anexă a
politicii de partid.
• Este arestat și închis în perioada 1950-1955 de că tre comuniști
la Sighet, acuzat că a fă cut parte dintr-un guvern burghez. I-a
fost sechestrat apartamentul, i-au fost furate bunurile, i-au fost
arse că rțile, manuscrisele, corespondența, i-a fost expropriată
casa de la Cluj. Multe dintre acestea au intrat în „proprietatea
statului”. Iar după ieșirea din închisoare nu i-au fost returnate.
• Ș t. Goangă adresează o cerere Procuraturii Generale, după
ieșirea sa din închisoare, în care cere autorită ților să -i cerceteze
cazul și să ia mă suri pentru ai restitui bunurile.
• „În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 am fost ridicat din ordinul
M.A.I. de la domiciliul meu din strada Masarik, nr. 22 astăzi
Iulius Ducik și transportat la închisoarea din orașul Sighet.
Am stat în această închisoare 5 ani și 2 luni, până în ziua de
6 iulie 1955, când am fost pus în libertate. În acest interval
de timp n-am fost anchetat, n-am fost trimis în judecată și nu
mi s-a spus motivul pentru care am fost internat. (…) La
sosirea mea în Capitală am constatat că familia mea fusese
evacuată din apartamentul cel-o ocupasem și întreaga mea
gospodărie ridicată și transportată de autorități”.
• „Am ieșit din închisoare bolnav. Sănătatea mea este serios
zdruncinată. Sunt Bolnav, sufăr de reumatism și de o boală
gravă de inimă. Soția mea este și ea bolnavă. Cu pensia de
560 lei ce o primesc nu pot face față nici celor mai reduse
cerințe ale existenței mele și a soției mele.”
Închisoarea de
la Sighetul
Marmației.
• Lecția pe care Goangă a lă sat-o posterită ții a fost una de
mare demnitate, de patriotism sincer, perfecționare
continuă și autodepă șire.
• A murit în 1958 la București, la vâ rsta de 77 de ani.
• Psihologia cultivată de Ș t. Goangă este deopotrivă
experimentală și aplicată . Era la curent cu progresele
psihologiei vremii. Preocupă rile sale preferate vizâ nd
aplicarea psihologiei în învă ță mâ nt, considerâ nd că doar
așa va descoperi cheia succesului școlar. Pleda pentru
generalizarea în școală a experimentelor psihologice, câ t
și a unor fișe psihologice de cunoaștere a elevului.
• Profesorul Florian Ș tefă nescu Goangă ră mâ ne o figură
luminoasă a universită ții clujene și un model de dă ruire
profesională și de slujire a intereselor instituției în care a
lucrat.
Lucrări publicate:
• Selecțiunea capacităților și orientarea profesională(1933)
• Teste pentru măsurarea funcțiunilor mintale (1935)
• Instabilitatea emotivă (1936),
• Adaptarea socială (1938)
• Măsurarea inteligenței (1940)
–unele în colaborare cu elevii săi.
Bibliografie:
• Florian Ștefănescu Goangă, Cetatea Universitară, vol. I, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001.
• Florian Ștefănescu Goangă,Cetatea Universitară, vol. II, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
• Walter Roth, „Contribuția lui Fl. Ștefănescu Goangă la studiul
tonalității afective a culorilor”, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai
Seria Philosophia, 1981, nr. II.
• Tiberiu Kulcsar, „Florian Șt. Goangă, autor al primei scări de
inteligență din România” în Studia Universitatis Babeș-Bolyai Seria
Philosophia, 1981, Cluj-Napoca, nr. II.
• Ioan Aurel Pop, Doru Radosav, Ionuț Virgil Costea, Judit Pál,
István Csucsuja, Cornel Sigmirean, Marcela Sălăgean, Emilia
Cismaș, Szilárd Toth, Atilla Gábar Hunyadi, Mihai Teodor Nicoară,
Tamás Lönhárt, Vasile Vese, Ana-Maria Stan, Ovidiu Ghitta
(coordonator), Istora Universității Babeș-Bolyai, Editura Mega,
Cluj-Napoca, 2012
• Eugeniu Sperantia, Figuri Universitare, Editura Tineretului, 1967.