1

CURS 8 – Nicoară
Preliminariile Unirii 1859
- noul statut al Principatelor după 1848
 după înfrângerea revoluţiei s-au pus pe tapet problemele modernizării şi formării
statului naţional; apoi, după 1848, s-au luat măsuri reformatoare: realizarea idealurilor
ce erau Unirea şi modernizarea structurilor instituţionale
- 1849-1856 – viaţa publică se află sub semnul convenţiei de la Balta Liman (localitate în sudul
Basarabiei), încheiată de IO şi IŢ
 restabileşte regimul regulamentar DAR modificări în sens autoritar+limitează autonomia
Principatelor
 suspendarea adunărilor obşteşti
 numirea domnului de sultan pe 7 ani
 în locul divanurilor alese, divanuri doar cu atribuţii fiscale – votau bugetul
- vor fi numiţi domni:
 Barbu Ştirbei în ŢR
 Grigore Alexandru Ghica în Moldova
- reformele celor doi domni au pregătit instaurarea regimului Convenţiei de la Paris (1858), au
continuat eforturile din timpul Regulamentelor Organice, de consolidare a statului şi instituţiilor
conform etatismului
 mai ales în domeniul agrar – 1851: aşezămintele agrare – raporturile proprietari-săteni,
consacră caracterul burghez-capitalist al producţiei asupra pământului şi libertăţii
muncii
 măsuri administrative, edilitare, urbanistice
 reorganizarea armatei şi a învăţământului – eg: înfiinţarea unui învăţământ practic,
limba română devine limbă de predare, accesul unor categorii cât mai largi la
învăţământul public
- Ghica s-a ilustrat prin atitudine liberală
 acceptă întoarcerea exilaţilor moldoveni din timpul Revoluţiei – chiar le dă funcţii
importante în administraţia publică (miniştrii, responsabili)
- Ştirbei a dus o politică conservatoare: împotriva întoarcerii revoluţionarilor din exil

- în 1853 izbucneşte războiul Crimeei, iar Principatele sunt ocupate de trupe IH, domnii Ghica şi
Ştirbei fiind nevoiţi să se retragă până în septembrie 1854
 apoi, Ştirbei va continua politica conservatoare: cenzură foarte dură, chiar interzice
ziare
 Ghica – din 1854: politică liberală şi naţională, susţinut de elementele liberale din
administraţie; va avea chiar o atitudine unionistă: elaborarea de proiecte privind codul şi
procedura civilă, codul penal şi comercial; exista o atmosferă pro-unionism; pe plan
extern se orientează spre Franţa – favoriza pătrunderea capitalului francez în Moldova;
cenzură mai puţin dură: apar publicaţii precum “România Literară” (editor Vasile
Alecsandri), “Steaua Dunării” (editor Mihail Kogălniceanu) ce erau publicaţii unioniste
- Congresul de pace de la Paris (1856) – în urma războiului Crimeii
 context internaţional pro Unirea celor 2 Principate
 centrul de greutate al luptei pentru Unire se mută la Iaşi şi Bucureşti
- 1856, Moldova: regrupare a forţelor unioniste în jurul lui Mihail Kogălniceanu şi domnul Ghica;
la 25 mai 1856 se înfiinţează Societatea Unirii – boieri, intelectuali, orăşeni, ce în 30 mai
devine o societate mult mai largă, care grupa toate categoriile sociale
 programul acestei societăţi: unire sub prinţ străin (preferabil de rasă latină, chiar francez
dacă s-ar putea)
 organizare oficială a mişcării unioniste pe cale legalistă: presă, adunări, broşuri,
manifeste – cu concursul domnului
- în ŢR: mişcarea unionistă se grupează mai greu datorită regimului restrictiv
- vara, 1856: cei doi domni sunt suspendaţi (se termină mandatul) şi sunt numiţi:
 Moldova – caimacan Teodor Balş – politică anti-Unire
 ŢR – caimacan Alexandru Ghica – politică pro-Unire
rolurile s-au schimbat
 2

- ŢR – comitetul central de acţiune coordonează comitetele judeţene unioniste, pentru a mobiliza

opinia publică
- 1857, în Moldova: comitetul electoral al Unirii care reuneşte reprezentanţii tuturor forţelor
unioniste, tuturor ideologiilor şi orientărilor politice; la 1 martie 1857 – programul:
 unire
 autonomie şi neutralitate
 prinţ străin, ce să nu aparţină familiilor domnitoare din ţările limitrofe
 adunare obştească – interesele naţiunii
 anularea jurisdicţiei consulare
 garanţia marilor puteri europene
 reforme pentru a moderniza societatea românească – principiul dreptăţii, egalităţii în
faţa legii, respectul proprietăţii

- ŢR – comitetul central al Unirii – în frunte, este aleasă pe 3 martie 1857 o conducere unitară
condusă de preşedinte C.A.Creţulescu şi vicepreşedinţi Gheorghe Costa Foru ş Constantin
Bosian; adoptă un program în patru puncte
 unire
 prinţ străin
 autonomie şi neutralitate
 guvern constituţional şi adunare obştească reprezentativă
principii: drept la proprietate, egalitate în faţa legii, libertate individuală
- 10 martie 1857, grup de mari boieri unionişti – publică un program propriu: se susţine
unionismul (unire, prinţ străin) DAR diferă la nivelul principiilor de organizare internă

- încet, încet, coordonare Moldova-ŢR

- Moldova – mai radicali – cer o singură adunare ad-hoc pentru alegerea domnului
- există un consens între principate – dovada: programele, DAR există şi opţiuni diferite (eg:
problema agrară) datorită ideologiei (liberali vs conservatori); totuşi, opţiunile diferite sunt
amânate până după Unire, pentru că asta era prioritatea

Convocarea adunărilor ad-hoc

- convenţia de la Paris a hotărât convocarea pentru a vedea care e atitudinea cetăţenilor, dacă e
sau nu pro-Unire
- Congresul de la Paris preconiza un rol consultativ pentru aceste adunări şi formulare de
propuneri către puterile garante, privind viitorul Principatelor
- firmanul dat de sultan în 1 ianuarie 1857 pentru convocarea lor, stabilea următoarea
componenţă
 clerul înalt (mitropoliţii, episcopii), reprezentanţii egumenilor
 doi reprezentanţi/judeţ pentru marii proprietari
 un reprezentant/judeţ pentru micii proprietari
 un reprezentant/judeţ pentru orăşeni
 un reprezentant/judeţ pentru ţăranii fără pământ
!!! clerul înalt, marii proprietari şi orăşenii votau prin vot direct, ceilalţi votau indirect, prin
delegaţi
- aceşti reprezentanţi, pentru prima oară în istoria Ţărilor Române, sunt aleşi pe principiul averii
(principiu modern) şi nu pe cel al originii sociale
- în Moldova, caimacanul Nicolae Vogoride (agentul IO, IH) falsifică alegerile din luna iulie,
iscându-se un scandal politic, proteste unioniste şi ale puterilor străine favorabile Unirii
 la Osborne – întâlnire Napoleon III+regina Victoria (GB) – compromis: alegerile pentru
adunarea Moldovei sunt anulate DAR Franţa mai reduce exigenţele în materie de Unire
- la 29 august 1857 au loc noi alegeri: câştigă unioniştii
- în ŢR, la 7 septembrie 1857 au loc alegerile: câştigă tot unioniştii (Partida Naţională)
în ŢR, în divanul ad-hoc – esp liberali radicali – prima adunare reprezentativă la care participă
şi reprezentanţii ţăranilor
 3

- toamna 1857: adunările de la Iaşi şi Bucureşti

 Partida Naţională a încercat să impună o sferă mai largă de acţiune decât cea fixată de
Marile Puteri
 rol la dezvoltarea relaţiilor de colaborare Moldova-ŢR
 a formulat o soluţie în sensul dorit de majoritatea românilor: unificarea pe baza
principiului de naţionalitate şi au dezbătut problemele fundamentale ale creerii unui stat
român modern (aprox ca la 1848)
- 7 octombrie 1857, propunerea lui Mihail Kogălniceanu – adunarea din Moldova a adoptat
punctele mişcării unioniste ca hotărâri finale
 drepturile: autonomie conform capitulaţiilor din 1393, 1460, 1511, 1634 (drept istoric)
 unirea în stat cu numele de România
 prinţ străin, monarhie ereditară, dinastie din Europa DAR moştenitori crescuţi în religia
ţării (ortodoxă)
 neutralitate
 adunare obştească – toată naţiunea să fie reprezentată
 garanţia colectivă a marilor puteri
- 9 octombrie 1857, Adunarea ŢR – 4 puncte – programul mişcării unioniste; asemenea
Moldova, chiar şi în formulare: unire, autonomie, neutralitate, prinţ străin, adunare obştească
reprezentativă
- diferenţe: Moldova dorea garanţia colectivă a Marilor Puteri, pe când ŢR cere guvern
constituţional

- chestiunea “prinţului străin” apăruse din sec XVIII; acest prinţ era văzut ca un arbitru al vieţii
publice româneşti
 există foarte mulţi candidaţi (aprox 40) la tronul Moldovei, ŢR – împotriva lor, mai bine
un prinţ străin
 vs prinţ din IO, IŢ, familie din IH
- după votarea programului unionist, în adunarea ŢR – regrupare a conservatorilor; radicalii au
amânat dezbaterile legate de organizarea internă a ţării
- în Moldova, asemenea probleme au fost dezbătute: rezultatul a fost transmis şi la Bucureşti
 dreptul noului stat de a încheia relaţii comerciale cu alte state
 desfiinţarea jurisdicţiei consulare
 accestul tuturor în funcţiile de stat
 aşezarea dreaptă şi generală a impozitului
 libertatea cultelor
 reponsabilitate ministerială
 separarea puterilor în stat
 organizarea comune
 imovabilitatea judecătorilor
 independenţa Moldovei de Patriarhia de la Constantinopol
 respectarea dreptului şi libertăţii individuale, a domiciliului
singura respinsă: soluţia problemei ţărăneşti
 mai cer: întrunirea celor două divanuri ad-hoc; scop: lege electorală comună

- în divanurile ad-hoc, boierii au renunţat de bunăvoie la rangurile boiereşti (postelnic, vistier

etc), acceptând să devină o clasă modernă, cetăţeni egali în drepturi cu orice alţi cetăţeni – nu
e o clasă reacţionară
- la începutul anului 1858, firman otoman: încheia activitatea divanurilor ad-hoc, ce au avut o
semnificaţie deosebită: au repus pe tapet şi au formulat dezideratele programelor de la 1848,
pentru a le instituţionaliza pe cale legală şi constituţională, în acord cu marile puteri europene +
pun în evidenţă procesul de politizare şi activare a unor noi categori sociale (eg: ţărănimea)
 4

Atitudinea Marilor Puteri

- 18 mai 1857: comisia europeană instituită de Congresul de la Paris începe activitatea; scop:
bazele noii organizări a Principatelor după informare la faţa locului
 remarcă adeziunea populaţiei la Unire, dar per ansamblu, comisa – foarte multe
controverse, datorită atitudinilor diferite a marilor puteri: pro sau vs Unire
- 20 martie 1858 - raportul fiscal – concluzii importante în privinţa necesităţii reformelor
modernizatoare
 prima parte înregistrează voinţa de Unire
 a doua parte înregistrează reformele propuse pentru noul stat
 anexa: opiniile fiecărui comisar – adică punct de vedere al fiecărei ţări
- 1858, după raport, centrul de greutate al efortului pentru unire: Conferinţa de la Paris – soluţie
mai puţin definitivă; pe seama românilor lasă ultima decizie – efortul politic în jurul alegerilor
pentru adunările elective şi în jurul lucrărilor acestora
 art 49 al Conferinţei de la Paris – caimacanii sunt înlocuiţi de o comisie din 3 persoane,
cu sarcina de a pregăti alegerile; în ŢR, cele 3 persoane aparţin forţelor conservatoare,
iar în Moldova tendinţelor liberale
 o singură instituţie comună: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie
- cele două tabere sunt divizate în jurul mai multor candidaturi
 conservatorii: susţin pe Mihail sau Grigore Sturdza în Moldova, pe Bibescu sau Ştirbei
în ŢR
 liberalii susţin pe N.Golesc, Al.Dimitrie Ghica, Ion C.Cantacuzino pt ŢR şi vreo 40
candidaturi pt Moldova
- la 28 decembrie/9 ianuarie încep lucrările Adunării din Moldova
 3 ianuarie, deputaţii unionişti – candidat unic: Al.I.Cuza – la 5 ianuarie e ales în
unanimitate
- ŢR – dominată de conservatori; liberalii mobilizează masele pentru a face presiuni asupra
Adunării
 la 22 ianuarie adunarea electivă începe lucrările – renunţă rapid la candidaţii proprii şi îl
alege în unanimitate pe Cuza – forţare a prevederilor convenţiei de la Paris
- dubla alegere reprezintă o uniune personală, doar la 1863 se va recunoaşte de Marile Puteri
că Cuza e domn legitim; iar până în 1863, Cuza va avea două guverne diferite: unul la Iaşi,
unul la Bucureşti

Transilvania în perioada 1849-1860 – neo-absolutismul

- revoluţia de la 1848 este înfrântă în urma unui război civil sângeros (victime: români, maghiari,
austrieci)
- toamna 1849, IH – două probleme capitale
(1) pe termen scurt – restabilirea ordinii interne şi stabilităţii
(2) pe termen lung – găsirea unei formule de organizare, ce să prevină revoluţiile (ce duc la
pierderi de vieţi, bunuri, neînţelegeri între popoare)
- pentru a rezolva aceste probleme s-a plecat de la premisa: gradul mare de libertate oferit în
mod neaşteptat societăţii a dus la revoluţie: doar disfuncţii şi necazuri, conflicte ireductibile ce
nu se putea soluţiona prin compromis; de aceea, politica Vienei pentru următorul deceniu:
abolutism şi modernizare
- 1849-1860 – politică neo-absolutistă; scop: centralizarea monarhiei, eliminarea autonomiilor
locale + reformism de sus + modernizare (esp domeniul economic, învăţământ, cultură, justiţie,
administraţie)
- politica i-a surprins pe toţi: cei care au luptat împotriva Vienei şi cei pro-Viena – ambele
categorii erau nemulţumite că revoluţia nu le-a materializat idealurile
- în plan politic, toată puterea, în mâna organelor centrale de la Viena; conducerea de sus în jos;
societatea nu participa al luarea deciziilor, pentru că se considera că societatea civilă a avut
puterea în timpul revoluţiei şi s-a ajuns la război civil, nu la concordia/pace
- deciziile cele mai potrivite cu binele general nu puteau avea altă sursă decât autoritatea
centrală (“bunul împărat”)
- chiar şi liberalii austrieci au acceptat că după experienţa dramatică a revoluţiei e mai bun un
guvern autoritar
 5

- din punct de vedere al cadrului constituţional

 4 martie 1849-decembrie 1851 – e în vigoare constituţia imperială acordată de curte în
timpul revoluţiei, cu prevederi liberale: autoguvernare limitată a provinciilor, egalitate în
drepturi pt toate naţionalităţile din IH; nu va fi aplicată niciodată; este abrogată în
decembrie 1851
 decembrie 1851-1860 – nu există constituţie, ci principii fixate de puterea centrală
- împăratul Franz Iosef (din decembrie 1848 pe tron) e autoritatea supremă executivă şi
legislativă
 ajutat de un consiliu imperial, format din oameni de stat cu experienţă (ministru de
interne: Alexander von Bach) – “regimul Bach” – controla guvernatorii provinciilor
 IH – în provinciile de coroană depindeau direct de Viena (Boemia, Galiţia, Dalmaţia,
Ungaria, Transilvania, Bucovina, Voivodina sârbească şi Banatul Timişoarei) – respecta
tradiţia istorică
- inovaţie: Banatul şi Voivodina vor fi unite + despărţitea Bucovinei de Galiţia (la 1848); rol: mai
bun control al Vienei
- Ungaria rebelă la 1848 a fost “pedepsită”: unele comitate din sud au fost încorporate Banatului,
iar cele din Partium (Zarand, Solnocul de Mijloc, Chioarul) la Transilvania
- românii, nemulţumiţi că în urma revoluţiei nu au intrat toţi într-o singură unitate subordonată
Vienei: protest şi zeci de memorii (1849-1851)

organizarea provincială
- guvernatorii – atribuţii civile şi militare; funcţia principală: de a transmite şi aplica decretele
autorităţii centrale
 recrutaţi din marii demnitari ai IH; nu erau personalităţi provinciale
 în Transilvania - guvernatorii:
(1) feldmareşalul Ludwig von Wohlgemuth (1849-1851)
(2) prinţul Karl von Schwarzenberg (1851-1858)
(3) prinţul Friedrich von Liechtenstein (1858-1861)
reşedinţa: la Sibiu (asemenea guberniului austriac)
 putere legislativă şi executivă locală
 răspundea doar în faţa miniştrilor de la Viena
 puteri aproape nelimitate pentru a aplica instrucţiuni
 nu convoacă Dieta; sprijin: guberniul – funcţionari austrieci sau aduşi din alte provincii
ale IH – rol executiv
- provinciile sunt împărţite în districte/cercuri – subîmpărţite în subcercuri
 Transilvania: 6 apoi 10 districte – 79 subcercuri
 Banat şi Voivodina – 5 districte
se dizloca vechea organizare în comitate
- desfiinţarea regimentelor de graniţă (româneşti şi secuieşti) + zonele lor administrative speciale
(Năsăud, Orlat)
- este limitată autonomia saşilor – Universitatea săsească pierde funcţia juridică
- în fruntea cercului: un prefect – subordonate toate autorităţile locale (administraţie, justiţie,
jandarmii locali, organele fiscale)
- limba oficială era limba germană (funcţionarii erau aproape toţi din provinciile germane) +
birocraţie foarte stufoasă
- populaţie atent supravegheată; aparat de urmărire a delincvenţilor – poliţie a oraşelor şi
jandarmerie militarizată (din 1851) + poliţia politică secretă
- măsuri: starea de asediu din timpul revoluţiei e menţinută (nu există întruniri publice, există
cenzură, fiecare ziar era supervizat de un cenzor)
- măsuri reformatoare şi modernizatoare
 introducerea unui nou sistem fiscal – suportarea egală a sarcinilor publice (există taxe
pe pământ, case, venituri, articole de consum)
 6

 sistem judiciar modern: separarea de administraţie (1850), noi proceduri penale şi codul
civil austriac (adaptat după codul lui Napoleon) – va fi model pentru codul lui Cuza
(disciplina austriacă) + elimină particularităţile justiţiei locale din IH
 domeniul confesional – promovare a catolicismului (majoritatea populaţiei din IH), folosit
alături de loialismul dinastic şi germanizarea administraţiei pentru unitatea spirituală a
monarhiei; ½ din populaţia română era greco-catolică – beneficii – episcopia Blaj
devine în 1853 mitropolie, oferind independenţă şi prestigiu Bisericii catolice
 reforma agrară – decrete de desfiinţare a iobăgiei (1853 – Ungaria şi Banat, 1854 -
Transilvania); aplicarea reformei agrare
(1) foştii iobagi sunt împroprietăriţi cu loturile pe care le deţineau – formarea unei
proprietăţi mijlocii; avantaje mai ales pentru ţăranii români
(2) foştii jeleri sunt emancipaţi de servituţi; relaţii de tip contractual cu proprietarii
această reformă este mult mai radicală decât a lui Cuza şi va rezolva problema rurală + a
românilor din Transilvania – se va forma o clasă de proprietari mijlocii destul de
consistentă; se introduc cărţile funciare
va evita fărâmiţarea proprietăţii ţărăneşti
în Transilvania nu vor exista mari mişcări ţărăneşti (cum a fost în ŢR în 1907)

Concluzii la regimul neo-absolutist

- deşi fără concursul societăţii, chiar împotriva tendinţelor sale, măsurile au fost pentru
Transilvania un pas înainte: modernizare generală (stat şi societate)
- regimul Bach a consolidat schimbările prefigurate la 1848, cu mijloace diferite, dar rezultate
foarte bune
- chiar dacă nu 100% reformator: există poliţie secretă, împăratul putea emite şi revoca măsuri
fără controlul societăţii – rezultă provizoratul unor măsuri – nu există continuitate în
administraţie; lipsa transparenţei politice, a participării cetăţenilor – se întreţin practici
neeficiente
- 1860 – i se va pune capăt prin instituirea unui regim liberal: reforme constituţionale, cu
participarea unei părţi importante din populaţia IH