Situţia internaţională înaintea războiului

În secolul al XVIII-lea, Principatele Române au intrat într-o perioadă de criză. Autonomia

lor a devenit din ce în ce mai precară, pentru că autorităţile otomane, alarmate de presiunea
neîncetată a Austriei şi a Rusiei la graniţele de nord ale Imperiului, au intervenit după bunul plac în
afacerile lor. Sultanul numea şi mazilea domnitorii după cum îi venea bine, impunea biruri noi şi
secătuia ţările de bogăţiile lor agricole prin rechiziţii şi vânzări forţate.

Tocmai în acele momente relativ încremenite sub secolele de dominaţie otomană, Moldova
şi Ţara Românească vădesc semne remarcabile de renaştere. Acestea sunt legate deopotrivă de
mişcările continentale de schimbare, dar derivate şi din eclipsa puterii otomane. Imperiile creştine:
habsburgic şi rusesc, prin politica şi acţiunea lor militară antiotomană, sunt un catalizator al unor
forţe emancipatoare din Moldova şi Ţara Românească, de unde decizia Porţii de a le anula unele
atribute ale autonomiei prin încredinţarea guvernării acestora grecilor fanarioţi.

În mintea unor căptenii ale românilor, datorită şi ortodoxismului în care îşi învăluiau
acţiunea antiotomană, Rusia se profila drept principala forţă externă de dislocare a dominaţiei
seculare a sultanilor. Puterea ţaristă apărea într-o atare ipostază într-o perioadă când românii
începeau să făurească planuri de renaştere social-politică şi naţională. Ea devenea, astfel, un factor
de speranţă şi apoi de influenţă decisivă în Moldova şi Ţara Românească. O atare poziţie survenea
în una din cele mai importante epoci ale istoriei lor, de plămădire a naţiunii şi a conştiinţei
naţionale, de renaştere sub forma unui stat unitar şi independent, în limitele spaţiului etnic.

Rusia, care în calitate de ţară ortodoxă se considera a treia Romă – după ocuparea
Constantinopolului de către turci, inaugura un şir de războaie antiotomane desfăşurate pe parcursul
unei întregi epoci istorice.

Balansând sub raportul simpatiei între Rusia şi Austria, notabilităţile din Transilvania,
Moldova şi Ţara Românească s-au văzut rapid înşelate de cele două puteri. Stindardul creştin
arborat în timpul războaielor antiotomane era, în fapt, o mască, întrucât deopotrivă Austria şi Rusia
vizau o expansiune teritoriala.

Austria şi Rusia, în comun sau pe cont propriu, au ajuns rapid de la cooperare la adversitate,
atitudini manifestate făţiş sau deghizat datorită ciocnirii de interese şi raporturi de forţe. Rusia însă
îşi învăluia mai bine expansionismul sub mantia ortodoxiei. Scopul acesta era mai greu de perceput
de către o clasă conducătoare – boieri şi clerici – fascinată de declaraţiile formale ale ţarilor ruşi de
eliberare a unor coreligionari. Pe parcursul acestor războaie din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea,
din ciocnirea de interese austro-ruse au rezultat unele avantaje pentru români. Ca atare, împărţirea
Principatelor Române de către cele două imperii şi afectarea statalităţii lor au devenit imposibile
datorită şi intransigenţei cu care otomanii îşi apărau suzeranitatea, recurgând adesea – când erau
încolţiţi – chiar la argumente politico-diplomatice. Toate aceste înfruntări şi tendinţe expansioniste
ale celor trei imperii, anihilându-se reciproc, au permis naţiunii române să-şi coaguleze potenţialul
regenerator şi să lupte pentru întărirea propriei identităţi.

Pe fondul unei simpatii din partea unui segment al boierimii şi al clerului ortodox, care
deopotrivă vedeau în ţar un protector al creştinilor împotriva fanatismului islamic al sultanilor, dar
apoi mai cu seamă al unor domnitori fanarioţi – instalaţi la Iaşi şi Bucureşti în răstimpul 1711-1821,
Rusia beneficiază în Moldova şi Ţara Românească de un serios sprijin. Astfel, războiul ei
antiotoman din anii 1768-1774 îi aduce primele izbânzi.
Principatele romane in cadrul problemei orientale in timpul ultimei razboaie ruso-
austro-turce din secolul al XVIII-lea

In anul 1768 are loc izbucnirea razboiului ruso-turc care a readus la ordinea zilei problema
statului juridic al Principatelor Romane,de rezolvarea caruia depindea configuratia politica viitoare
a sud-estului european.Ocuparea de catre Rusia a Moldovei si a Tarii Romanesti ,in toamna anului
1769,punea sub semnul intrebarii perpetuarea echilibrului de forte existent in Europa,fapt ce a
declansat reactia puterilor interesate,astfel primii care s-au alarmat au fost puterile imperiale
(imperialii) care isi vedeau amenintate granitele lor sudice si sud-estice.Ca urmare au luat masuri
preventive,concretizate in ocuparea unor fasii de teren la hotarul cu Polonia,Moldova si Tara
Romaneasca,concomitant cu demersuri diplomatice vizand slabirea aliantei ruso-
prusiene,demonstratii militare in Transilvania si amenintarea cu o interventie in Polonia,in sprijinul
adversarilor Rusiei.Pusa in fata perspective de a fi antrenata si intr-un conflict cu Casa de
Austria,Rusia a fost nevoita sa renunte la anexarea Principatelor Romane amanand rezolvarea
problemei pentru alte imprejurari mai favorabile.
In anul 1770 ,Ecaterina a II-a a Rusiei incearca sa puna in aplicare proiectul de unire intr-un
singur stat a Principatelor Romane (planul dacic),cu functie de stat tampon intre cele trei imperii
rivale: Rusia,Imperiul Hasburgic si Imperiul Otoman.Din perpectiva intereselor austriece in
zona,realizarea proiectului echivala cu instalarea rusilor la granitele sud-estice ale imperiului,cu
posibilitati reale de a-i ameninta stapanirea asupra Transilvaniei,de asemenea se adauga si faptul ca
noul stat ar fi ridicat o piedica in calea expansiunii imperial in sud-estul Europei,de aceea Casa de
Viena nu putea adera la planul dacic al Ecaterinei a II-a.
In acest context au fost lansate noi planuri de organizare si reoganizare a Principatelor
Romane.Neputandu-le nici anexa,nici transforma intr-un stat tampon,Ecaterina a II-a a sugerat
incorporarea lor la Polonia,ca despagubire pentru teritorile pe care avea sa le piarda ,in urma
dezmembrarii sale teritoriale in favoarea Rusiei,Curtii de la Viena si Prusiei.In schimbul sprijinirii
otomanilor in efortul lor de a incheia ,,o pace onorabila’’ cu rusii,sintagma prin care se intelegea,in
primul rand,retrocedarea de catre Rusia a celor doua Principate Romane,Poarta urma sa le cedeze
Oltenia si sa accepte o rectificare de frontiera la granita Transilvaniei cu Moldova si cu Tara
Romaneasca ,tratat care va constitui una din justificarile anexarii nord-vestului Moldovei trei ani
mai tarziu.
Incheiand ,,tratatul de subsidii’’ ,Poarta otomana a mai urmarit si impiedicarea dezmembrarii
Poloniei,in care intrevedea inceputul sfarsitului dominatiei sale la nord de Dunare.In
consecinta,Casa de Austria s-a angajat cu acest prilej sa nu permita alterarea situatie interne si
internationale ale Poloniei.Cu toate acestea Austria adera la planurile de im partire a Poloniei
(propus in anul 1771 si realizat in anul 1772),de pe urma caruia Curtea de Viena va obtine
Galitia.Ca urmare,ea a renuntat la ratificarea ,,tratatului de subsidii’’ ,acceptand apoi si
reglementarea statutului juridic al Principatelor Romane in raporturile austro-ruse.Conventia
incheiata la Petersburg la 25 iulie 1772 stipula angajamentul Rusiei ca nu le va anexa si nici nu le
va proclama independenta in schimbul obligatiei imperialilor de a le facilita eforturile de pace ale
Rusiei.
Aceasta nu a putut fi incheiata totusi datorita contradictiilor ireductibile dintre
beligeranti ,astfel ca,dupa un armistitiu,timp in care s-au desfasurat lucrarile Congresului de Pace de
din toamna anului 1772 de la Focsani,mai apoi reluate la Bucuresti,ostilitatile militare au reinceput
in martie 1773,oferind Curtii de la Viena prilejul de a revigora proiectele sale referitoare la Moldova
si la Tara Romaneasca,soldate cu anexarea ,in timp de pace, a nord-vestului Moldovei,in toamna
anului 1774.
Noua agresiune austriaca a fost o consecinta directa asupra tratatului incheiat intre Rusia si
Poarta otomana la Kuciuk-Kainagi,la 10/21 iulie 1774.In afara unor importante achizitii
teritoriale,Rusia recunostea independentei tatarilor din Crimeea,libertatea de comert pe Marea
Neagra si Marea Mediteraneana.Totodata Rusia obtinea garantarea libertatii de exercitare a religiei
crestine pe tot cuprinsul Imperiului otoman,acordarea supusilor rusi a clauzei natiunii cele mai
favorizate si dreptul de a infiinta consulate oriunde ar fi considerat necesar in cuprinsul Imperiului
otoman.
In ceea ce priveste Principatele Romane,reafirmarea si definirea autonomiei lor insemna
recunoasterea statutului juridic special,a situatiei lor in cadrul sistemului politico toman.
Victoria Rusiei i-a pus insa pe austrieci in fata alternativei : sa-i sprijine pe turci,vecini slabi
si sa-si asigure astfel linistea la granitele sud-estice,sau sa participe la demolarea Imperiului otoman
in urma careia sa obtina teritorii care sa le consolideze pozitia fata de rusi. ; acestia au prevalat cea
din urma orientare ,concretizata in anexarea nord-vestului Moldovei,zona numita apoi Bucovina.
Faptul ca trupele austriece au intrat in Moldova in timp ce armata rusa nu o evacuase
inca ,potrivit stipulatiilor tratatului de la Kuciuk – Kainaragi,a facut ca turcii sa refuze ratificarea
acestuia.Poarta otomana nu dispunea totusi de mijloacele adecvate pentru a-si impune punctul de
vedere.
De aceea, Imperiul otoman,slabit de pe urma razboiului,a fost constrans sa cedeze ,fiind
lipsit de orice sprijin extern ,inclusiv din partea aliatei sale Franta.Aceasta,de teama propriei sale
slabiciuni,aprecia ca un razboi austro-turc ar fi fost atunci nu numai deosebit de periculos pentru
otomani,ci si foarte dezavantajoasa pentru ea insasi ,tocmai de aceea a sprijinit pretentiile
austriecilor.Ca urmare la 7 mai 1775 a fost incheiata conventia austro-turca de cedare a Bucovinei
(ratificata in 6 iunie in acelasi an),iar 12 mai 1776 printr-o alta conventie denumita Conventie
explicativa,se trasau noile granite ale Bucovinei.
Tratatul de la Kuciuk-Kainaragi a marcat doar o etapa din evolutia Problemei Orientale,care
s-a acutizat din nou,odata cu declansarea crizei crimeene.Competitia pentru controlul Crimeii,a
carei independenta pretinsa de Rusia s-a dovedit a fi doar o simpla formula diplomatica,a fost pe
punctul de a declansa un nou razboi ruso-turc in toamna anului 1777.

Diplomatia europeana in epoca moderna

Marile puteri ,profitand de caracterul multinational si asupritor al Imperiului Otoman ,de

arbitrariul si samavolniciile autoritatilor,de scaderea capacitatii sale militare vor reusi sa-si impuna
prin forta punctele de vedere in politica Istanbulului si,in plus,cu ajutorul capitulatiilor,forma
brutala de amestec in treburile interne ale Portii,vor stanjenii dezvoltarea economica fireasca si vor
frana aparitia unei puternice clase burgheze.
Satisfacut cu teritoriile poloneze ocupate,Imperiul Hasburgic va inceta sa mai acorde
concursul sau Portii,ramasa fara niciun ajutor in razboiul inceput ,in 1768 cu Rusia.
Pentru a gasi o solutie ,Imperiul Otoman a purtat la Focsani si Bucuresti,intre 27 iulie 1772
si 22 martie 1773 (operatiuniile militare incetasera comform armistitiului de la Giurgiu din 30 mai
1772),tratative directe cu Rusia ,negocieriile incheindu-se fara niciun rezultat;in urma unor noi
succese militare rusesti,repurtate la sud de Dunare,Poarta este nevoita sa incheie ,la 10/21 iulie
1774,pacea de la Kuciuk-Kainargi.
Tratatul de la Kuciuk-Kainargi marcheaza o etapa extrem de importanta in
evolutia ,,problemei orientale“,odata cu aplicarea lui majoritatea pretendentilor anterioare rusesti
fiind satisfacute.
Hanatul Crimeii,vasalul Imperiului Otoman din 1475,ce stapanea inafara Crimeii propriu-
zisa,Bugeacul,o parte din Cuban si zona Azovului,devine independent,hanul nefiind subordonat
vreunuia dintre cele doua imperii,iar Rusia se angaja sa predea tatarilor,,.. intreaga tara care se
intinde pana la hotarele Poloniei,aflatoare intre Bug si Nistru,facand exceptie fortareata
Oceakov,impreuna cu vechiul sau tinut,care va ramane,ca si in trecut,Sublimei Portii.
Peste cativa ani,asa cum am amintit mai sus,Rusia va alipii Hanatul Crimeei
(1773),obtinand,pe langa securitatea. teritoriilor sale sudice,o foarte larga iesire la Marea Neagra.
Comform tratatului ,Rusia isi asigura iesirea nu numai la Marea Neagra,dar si libertatea
navigatiei flotei sale comerciale pe toate marile care scalda teritoriile controlate de otomani,cu
intrare libera prin Stramtori si prin toate canalele;de asemenea Poarta permitea Rusilor sa faca in
posesiunile sale ,,comert atat pe pamant cat si pe apa,navigand chiar pe fluviul Dunare cu aceleasi
privilegii de comert,ca de exemplu francezii si englezii“ .
Printre clauzele deosebit de importante ale tratatului s-a numarat si acea a protectii bisericii
ortodoxe din cuprinsul Imperiului Otoman,specificandu-se ca ,,Sublima Poarta isi ia angajamentul
de a proteja in mod constant religia crestina si bisericile acestei religii“
Tratatul de pace cuprinde,de asemenea,o serie de prevederi referitoare la Moldova si Tara
Romaneasca .Astfel ,Imperiul rus restituia Portii tarile romane,ocupate de armata tarista in timpul
razboiului ,,de la Dunare pana la Nistru,cu toate cetatile,orasele,targurile,satele si tot ce tine de
ele ,recunocandu-i-se sultanului stapanirea efectiva,ca si mai inainte,asupra cetatilor
Chilia,Ismail,Cetatea Alba (Akkerman) si Tighina (Bender),cu obligatia de a fi respectate
urmatoarele conditii:

 1.Administratie completa si repunerea indrepturi a tuturor locuitorilor tarilor

romane,care in timpul razboiului au avut o atitudine potrivnica Portii;
 2.Libera practicare a religiei crestine si nici un fel de interdictie pentru construirea de noi
biserici sau repararea vechilor lacasuri.
 3.Restituirea terenurilor din jurul raialelor Braila,Hotin,Bender etc,insusite in mod
abuziv de catre autoritatile otomane de la proprietarii lor romani
(biserici,manastiri,particulari);
 4.Atitudine de stima si respect fata de clericii romani;
 5.Acordarea permisiunii de plecare din tara ,cu toate bunurile sale,oricarui locuitor al
Tarii Romanesti si Moldovei,care ar dori sa se stabileasca in alt stat;
 6.Anularea datoriilor vechi,in bani sau de alta natura,a locuitorilor celor doua principate;
 7.Renuntarea la plata tributului datorat pe perioada razboiului si scutirea pe urmatorii doi
ani de orice dare;
 8.Poarta isi lua obligatia sa se comporte cu omenie si generozitate,netolerand niciun abuz
din partea pasalelor,a guvernatorilor sau a altor persoane;
 9.Poarta trebuia sa accepte ca domnitorii Tarii Romanesti si Moldovei sa acrediteze cate
un insarcinat de afaceri ,ce se va bucura de prevederile dreptului international;
 10.Poarta urma sa ingaduie ambasadorilor rusi acreditati la Istambul ca,in functie de
imprejurari,sa intervina in favoarea celor doua principate.

Prin aceste zece puncte ale articolului 16,Rusia tarista cauta sa fereasca tarile romane
autonome,de abuzuri din partea autoritatilor otomane si,in acelasi timp,putea gasi indata un pretext
de a se amesteca in politica Portii,iritata de faptul ca romanii,cu arma in mana,au incercat in
decursul razboiului din 1768-1774,sa inlature definitiv dominatia otomana si au inaintat nenumarate
demersuri marilor puteri,spre a li se face dreptate.Astfel,tarile romane reveneau din nou,si mult mai
acut ,in atentia diplomatiei europene,constituind cheia mentinerii sau modificarii echilibrului politic
in rasaritul Europei.Dealtfel,Austria si chiar Prusia erau in stare sa declare razboi Rusiei,daca acesta
isi stabilea granitele la Dunare,sau crea un stat romanesc detasat de Poarta otomana in genul
hanatului Crimeii.
La scurt timp dupa incheierea pacii,in septembrie 1774,Poarta emite hatiserifuri din
1784,firmanele din 1791 si 1792.
Prin hatiseriful din 1774 se stabileau urmatoarele:dregatorii,negustorii si ostasii Portii intrau
in principate numai in baza unui firman; otomanii nu aveau drept de proprietate in Tara Romanesca
si Moldova; negustorii turci nu puteau cumpara sub pretul pietei produse achizitionate din tarile
romane; dregatorii turci si curierii erau obligati sa plateasca totul la pretul pietei; litigiile dintre
crestini si musulmani se judecau in prima instanta de catre Divanul domnesc,cu participarea
secretarului turc al domniei; romanii trecuti la mahomedanism nu puteau revendica mosteniri de la
rudele ramase in tara; romanii aflati cu treburi in Imperiul Otoman isi pastrau portul si erau scutiti
de plata impozitului personal ,platiti de crestinii nemijlociti ai Portii;domnitorilor li se recomanda sa
domneasca in dregatorii pe cei mai vrednici dintre boieri,romani sau greci etc;

Trebuie insa precizat ca hatiserifurile din 1774 nu sunt numai urmarea tratatului de la
Kuciuk-Kainargi,ele raspunzand defapt memoriilor inaintate inaintate sultanului de membrii
divanurilor Tarii Romanesti si Moldovei,in august in acelasi an ,prin care cereau cu insistenta domni
pamanteni si renuntarea Portii in politica interna ale celor doua tari.
Intreaga istoriografie recunoaste succesul dobandit de catre diplomatia tarista prin tratatul
de la Kuciuk-Kainargi; Jacques Droz,dupa ce enumara avantajele obtinute de catre rusi ,apreciaza a
Petersburgul se putea implica acuma in treburile interne ale Imperiului Otoman si exprimandu-si
acordul cu afirmatia ambasadorului austriac la Istambul,Thugut,ca Turcia se gasea in pericol sa
devina o viitoare provincie ruseasca ,o cucerire deghizata.
In concluzie ,se poate afirma ca razboiul ruso-turc din anii 1768-1774 a stimulat lupta
popoarelor din sud-estul Europei spre emancipare,iar clauzele tratatului din 1774 au favorizat
dezvoltarea comertului,fortelor de productie,stimuland creearea burgheziilor nationale.De acest
lucru au profitat,in primul rand,negustorii greci,care,sub pavilionul francez,rus,englez etc ,isi
transportau marfurile in marile centre ca Marsilia,Livorno,Triest,Venetia,Alexandria,Bucuresti,
Brasov si in porturile din sudul Rusiei.