Coman Ioana Alxandra

Imaginea țăranului în opera lui Nicolae Bălcescu

„Bălcescu este un mistic naționalist, el crede în destinul religios al popoarelor, în

perfecționarea lor spirituală de-alungul veacurilor...” P. P. Panaitescu.

Generația din care făcea parte Nicolae Bălcescu, generația zisă de la 1848, a fost aceea care
a transformat țările noastre în țări cu civilizație occidentală, pregătind prin literatură
răspândirea ideilor naționaliste.1 Ideeile promovate de această generație s-au născut prin
influența franceză și anume școala romantică, o școală literară a tinerilor entuziaști care se
apropia de viața poporului și de trecutul lui, căutând o apropiere între scriitori și întregul
popor. În istoriografia românească Bălcescu aduce ceva nou: el este primul nostru istoric
social, al dezvoltării societății și claselor sociale. El este astfel în epoca romatică fondatorul
istoriografiei române moderne.2

Viața lui Nicolae Bălcescu:

Tatăl lui N. Bălcescu, Barbu avea numele de Petrescu și numai după moștenirea moșiei
Bălcești pe Topolog, a adoptat numele de Bălcescu. Nicolae, al doilea fiu, s-a născut la
București în 1819 și și-a făcut studiile la colegiul Sf. Sava, unde l-a avut ca profesor pe I.
Heliade- Rădulescu. Încă de atunci cerceta manuscrisele cronicarilor și citea pe istoricii și
filosofii francezi și clasici. Datorită spiritului vremii optează pentru o meserie de militar,
încurajat și de îndemnurile părinților, care nu aveau mijloace să îl trimită la Paris pentru
studii.
Influențat de planurile politice ale lui I. Câmpineanu, care plănuia încă de la 1838 realizarea
unirii naționale, o serie de tineri printre care și N. Bălcescu, organizează un complot la
1840 împotriva domnitorului Al. Ghica. Mișcarea fu înăbușită înainte de a fi pusă serios în
aplicare. Bălcescu făcuse închisorae 2 ani la venirea în scaun a lui Bibescu-Vodă (1843)
când fusese grațiat.
După ieșirea din înschisoare, intră în cercurile intelectualilor vremii, datorită încercării de a
lupta pentru idealul național. Face parte din societatea literară care se întrunea în casele lui
Voinescu II cu Heliade, A. T. Laurian, Bolintineanu, C. Bolic, etc, transformată mai târziu
în „Asociația literară”, sub președenția lui Iancu Văcărescu. De asemenea a fost unul dintre
intelectualii societății secrete „Frăția”, care a pregătit revoluția de la 1848. Are relații în
Moldova , unde călătorește în repetate rânduri , iar prima sa publicație „Puterea armată la
1
Nicolae Bălcescu, Scrieri istorice, Editura Scrisul Românesc, S.A. Craiova, p.5
2
Ibidem, p.6-7
Români” a fost publicată la Iași, în „Propășirea”, revista lui Kogălniceanu, Alecsandri și
Negruzzi (1844). Tot în această revistă publică al doilea studiu „Lupta de la Câmpul Rigii
sau Cossov”.
În țară avea legături cu I. Ghica , C. A. Rosetti. În Ardeal avea legături cu Bariț, colaborând
la „Foaia pentru minte, inimă și literatură” din Brașov. În Bucovina era prieten cu istoricul
Eudoxiu Hurmuzaki. Dar, cea mai rodnică dintre aceste prieteni era cea pe care o avea cu
Mihail Kogălniceanu.
Constatând lipa de izvoare Bălcescu se hotărăște să publice o „colosală colecție” de
material de studii sub numele de „Magazin istoric pentru Dacia”. Această revistă istorică a
apărut sub direcția lui N. Bălcescu și A.T. Laurian în cinci volume (1845-1847), fiind una
dintre cela mai serioase opere științifice ale generației lor. În această revistă publică câteva
studii seriose, cum ar fi: „Despre starea socială a muncitorilor plugari”, cea dintâi
încercare de scriare a unei istorii sociale.
N. Bălcescu pleacă în Apus în vara anului 1846. La Paris, pe lângă legăturile cu societatea
studeților români, își face numeroase cunoștințe: Paul Bataillard, poetul Lamartine, etc. Pe
urmă pleacă în Italia, unde vede: Roma, Genova, Neapole și Palermo. Se întoarce la Paris
unde asistă la revoluția din 1848, la care ia parte activă și se întoarce în țară pentru a ridica
steagul revoluției.3
Bălcescu a jucat un rol important în Revoluția de la 1848, având misiunea de propagandă a
ideeilor. Întors în țară în aprilie 1848, el pornește în județul Prahova pentru a îndemnat
garnizoanele la răscoală. Pentru a-și îndeplini scopruile organizează un corp de „comisari ai
poporului”, de asemenea dorea să reorganizeze presa, fiind pus în fruntea unei publicații
„Învățătorul satelor”, prin care urmă să facă propagandă în sate. La București conduce
ziarul „Poporul Suveran”. Tot Bălcescu organizează cu I. Ionescu de la Brad „Comisia de
Proprietate”, o serie de întâlniri între proprietari și țărani pentru a pregăti o expropriere
agrară în folosul țăranilor.După mișcarea de la 11 iunie e chemat la București și numit
secretar al guvernului provizoriu, fiind două zile și ministru de externe. La mijlocul lui
august pleacă într-o misiune la Constantinopol, dar nu obține de la Turci recunoașterea noi
stări. Întors în țară asistă la căderea revoluției, ocupația rusească și apoi pleacă în exil
(Constantionpol și Ungaria) pentru totdeanua.
La sfârșitul lui aprilie 1950 tipărește broșura „Question économique des principautés
danubiennes”, o expunere istorică a chestiunii agrare, un denunț pasionat împotriva
asupririlor țăranilor, cu concluzii practice pentru o expropriere în favoarea acestora.4
Din cauza unei boli de piept, moare la Palermo, la data de 29 noiembrie 1852.

Opere:
3
Ibidem , p.10
4
Ibiden , p.15
  Puterea aramtă și arta militară de la întemeierea Valahiei până acum, publicată în
Revista „Propășirea”, completată mai târziu cu Puterea armată în Moldova,
publicată în Magazinul istoric pentru Dacia.
 Magazinul Istoric pentru Dacia
 Cuvânt preliminar despre izvoarele istoriei române
 Desprea starea socială a muncitorilor plugari, este carcateristic faptul că nu-i
numște țărani, ci „muncitori”.
Bălcescu caută să dovedească prin istorie că drepturile marilor proprietari sunt o
usurpație și că pământul se cuvine țăranilor. Bălcescu arată starea țăranilor români
în culorile cele mai negre și cere pentru îndreptarea ei o împropietarire.
 Mersul revoluției în istoria Românilor
 Istoria Românilor sub Mihai Viteazu, a început să lucreze de la 1846.
Nicolae Bălcescu este în istoria culturii românești o figură eroică. A luptat pentru marile
idealuri ale neamului său, el apare ca un profet al vremurilor viitoare la începutul
evoluției intelectuale și politice. Bălcescu are o viziune negativă, pesimistă asupra
țăranimii, fiind un om al acțiunii el luptă pentru dreptul țăranilor la pământ, vorbind de
multe ori în numele acestora.
Patria, adică țara, în viziunea lui Nicolae Bălcescu este „pământul pentru care slăviții
noștrii strămoși și-au vărsat sângele ca să ni-l lase moștenire”. 5 Ideologia pașoptistă a
românilor cuprinde în programul său de luptă două forme revoluționare ale vremii: pe
cea democratică-socialistă și pe cea națională de unitate politică. Amândouă au fost
pregătite în egală măsură și cu același elan patriotic înante de 1848. 6 Bălcescu
îndemnând tineretul să participe la acțiunea de regenerare a nației.
„Mersul revoluției în istoria românilor” este un articol publicat în primul număr al
revistei „România Viitoare”, apărut la Paris în 1850. Principalul țel al acestei publicații
este crearea legăturii dintre idealul prezentului și trecutul istoric al neamului. Domnii,
care erau reprezentanții autorității acumulează puterea absolută, personificând statul în
ei înșiși, instautând o stare de anarhie. Capii poporului, boierii, în numele liberății încep
o luptă îndelungată împotriva domnilor, reușind să slăbeacă puterea acestora.
Regulamentul Organic de la 1831, care desfințează reforma lui Mavrocordat robește
țara ciocoilor (o clasă fără rădacini de țară, alcătuită din oameni corupți). Cu toate că
este recunoscut dreptul de posesie al țăranilor asupra pământului lucrat, drepturile
proprietarilor sunt semnificativ crescute, în fapt robind omul de pământ și
monopolizând proprietatea în mâinile ciocoilor.7

5
Nicolae Bălcecu, Privire asupra stării de față, asupra trecutului și viitorului patriei noastre, Ediția de
Cornelia Bodea Bălcești pe Topolog, 1970, p. 17.
6
Ibidem, p.11
7
Nicolae Bălcescu, Scrieri Istorice, Editura Scrisul Românesc, S.A. Craiova, p.p. 195-207.
 În opera „Scrieri alese”, volumul I, Nicolae Bălcescu conturează profilul țăranului
proprietar și schițează necesitatea împroprietăririi acestuia.
Începând prin a enumera câteva considerații generale asupra Regulamentului Organic,
acesta împărțea țara în două clase, și anume: țărani muncitori, producători, contribuitori
și boieri. Toată puterea statului era concetrată în mâna unei minorități de vreo 60 de
familii mari, această oligarhie fiind pusă în serviciul Rusei. Astfel țăranul în loc să fie
ușurat de datoriile sale către stat, fusese îngreunat mai mult, regulamentul făcând
diferență între proprietățile boierești și cele ale țăranilor, moșenilor și clăcașrilor.
Capitolul al XIII-lea intitulat „Dreptul țăranilor asupra proprietății” lămurește câteva
aspecte esențiale ale drepturilor țăranului, dar și ale boierilor. Regulamentul nu acordă
stăpânului unui domeniu drepturi absolute, ci este respectat principiul celor două părți
(in orice domeniu 2 părțiu sunt destinate către hrana țăranilor). Tenancierii
(coproprietari cu proprietarul nominal) aveau de îi dat acestuia o rentă în lucru sau în
bani.8 Așadar pe fiecare proprietate mare se aflau 2 proprietari ereditari: proprietarul
nominal și țăranul fermier sau posesor.
Capitolul următor se leagă de îndatoririle proprietarilor față de țărani. După cum am
spus mai sus, prin Regulament era impusă renta. Fiecărui țărain i s-a dat pentru casă și
grădină o întindere de pământ de 10 prajini, iar în Valahia de 400 stânjini la câmpie și
300 numai la munte. În Moldova fiecare țăran a primit o falce și jumătate la câmpie
pentru arătură și 40 prajini pentru fânețe, 20 pentru pășune, în Valahia numai 3 pogoane
pentru arătură.9 Așadar pământul obținut nu era de ajuns pentru hrana vitelor, țăranul
fiind nevoit să intre în alte înțelegeri cu proprietarul, care inevitabil duceau țăranul în
pagubă.
Bălcescu s-a interesat și de îndatoririle țăranilor față de proprietari, rezervându-le un
capitol special. Astfel orice țăran trebuia să lucreze:
 12 zile lucrătoare cu vitele (clacă), iar cu mâinile 36 ( în Valahia și Moldova)
 O zi de arătură cu toate vitele sale, iar cu mâinile 3 zile ( în Valahia)
 Pentru tăiatul și căratul unui car de lemne în Valahia 3 zile, iar în Moldova
pentru două care 4 zile.
 Obagia- dijmă în oameni împărțită astfel: În Valahia din 100, 4 oameni să fie tot
anul în slujba proprietarului.
Pe lângă dijmă, Regulamentul impune pentru fiecare țăran 56 zile de lucru în Valahia și 84
în Moldova ( în satele mari), iar în cele mai mici de 200 case – 120 de zile.
Renta se putea achita și în bani, astfel pentru un țăran cu doi boi, împreună cu dijma
socotită tot în bani, fac 107 lei și 10 parale și în Moldova peste 160 lei.

8
N. Bălcescu, Opere alese, volumul I, Editura de stat pentru literatură și artă, București, 1960, p.267.
9
Ibidem, p.268
Prețul pământului este încărcat de drepturile abuzive ale proprietății asupra muncii
țăranului. Regulamentul le permitea propritarilor să cearcă clacă în zile de lucru, având
profituri foarte mari.
Înaintea instalării Regulamentului, dăjdiile era numeroase și sub diferite denumiri.
Regulamentul desfințează toate dăjdiile vechi și modul de strângere obișnuit și hotărâ
pentru toți țăranii, bogați sau săraci, o capitație directă, unică și egală de 30 lei pe an. Dar
regulamentul scutea pe boieri, neamuri și postelnici de toate dările către stat; pe mazili îi
supunea la o dare deosebită de 45 lei, dar îi scutea de alte dări; negustorii și industriașii
achitau o dare de patentă. Așadar greutatea statului apăsa, din nou, mai mult pe țăran, care
în afară de capitație mai trebuia să dea:
 Până la 12 lei pe an la casa statului
 Să lucreze pentru șosele mari 6 zile după lege
 Să plătească dreptul de a intra în orașe cu 2 parale de vită
 Să plătească trecerea podurilor publice și particulare
 Să plătească pentru pecetea statului
Iar către comună: să muncească pentru preotul satului, să plătească 2 lei de faimile pentru
învățătorul satului, să clădească cu cheltuiala lor casa statului și casa de școală.
Regulametul, deși proclamă drept sfinte actele Adunărilor de la 1746 și 1749, care hotărau
emanciparea țăranului și dreptul de a se strămuta unde dorea, prin numeroase piedici legea
făcu acest drept imposibil, robind din nou pe om de pământ. 10 Așadar Bălcescu conturează
imaginea țăranului neîndreptățit, enumerând câteva dintre piedicile impuse de autorități:
Țăranul care ar vrea să se strămute trebuia să facă cunoscut acest lucru guvernului și
propritarului cu 6 luni înainte de Sf. Gheorghe (26 april); să plătească la propritarul moșiei
de unde se mută o sumă egală cu îndatoririle sale pe un an; să piardă în folosul propritarului
și fără despăgubire toate clădirile și sadurile sale; să plătească dările sale pe un an la
comună. Chiar dacă țăranul reușea să îndeplinească toate aceste cerințe, mai exista o
piedică: nu se puteau strămuta dintr-un sat numai 2 țărani deodată. Așadar chiar dacă acest
drept exista, împlinirea cestuia era aproape imposibilă.
Bălescu considera că factorul principal care aducea răul în societate era inegalitate, astfel
prin împoprietărirea țăranului se înrădăcina dreptul proprietății, interesând totodată poporul
în apărarea lui. De asemenea ar dezvolta agricultura și comerțul și ar înrădăcina acest
principiu în cultuta mare și mică.
Pentru a face posibilă împroprietărirea țăranului, guvernul întocmi o comisie compusă din
câte un deputat țăran și unul proprietar pentru fiecare județ, însărcinând-o să pregătească un
proiect de lege. Comisia și-a început lucrările în august 1848 și a proclamat: sfințenia
libertății muncii, apoi consacră dreptul de proprietate, recunoscând dreptul statului de

10
Ibidem, p.282
exproprietărire prin despăgubire pentru folosul public și declară împroprietărirea țăranilor
un caz de interes public.
Comisia a consacrat trei principii fundamentale:
 Dreptul proprităii
 Libertatea muncii
 Dreptul statului de expropiere pentru interes public.
Imaginea țăranului propritar este pentru Bălcescu din punct de vedere național și moral un
drept meritat al acestora, fiind de asemenea și folositoare, el considernd acest fapt un
remediu pentru a face țara mai puternică. Cei care posedă pământ aveau avataje
nemărginite asupa celor care nu erau decât niște simpli arendași. Propritarii îi întrec pe
arendași în ordine și trai bun.
Țăranii arendași au toată starea lor în buzunare sau în posesie, nu câștigă destul pentru a
strânge o avere; țăranii propritari aveau averea compusă din vite, case făcute cu multă
trudă, ei preferând să se îndatoreze decât să-și piardă proprietățiile.11
Întrebare adresată de Bălcescu este: „ce măsură trebuie să adoptăm ca să îl facem pe țăran
proprietar?” aceasta este urmată de alte frământări ale sale: care ar fi pogoanele care i se
vor da? care sunt mijloacele de îndemnizare de care dispune statul? Este un drept moral a îl
face pe țăran proprietar? Răspunsul este că interesul tuturor trebuie să supună interesul
capricios al unora.Căci ceea ce deosebește o societate civilizată de una barbară este
proclamarea dreptului societății mai presus de dreptul individual. Țăranii având drepturi
asupra pământurilor lucrate prin rodul muncii caestora.
O altă opera de mare importană a lui Bălcescu este „Manualul bunului român”, care este
înfățișată drept un dialog între un comisar de propagandă și un sătean. Bălcescu pleacă de la
lucruri simple, cunoscute de sătean sau de orășean, mergând treptat spre lucruri din ce în ce
mai abstracte. Prima datorie a omului era în viziunea acestuia dreptatea, frăția și îngăduirea,
iar datoria cetățeanului era de a asculta de lege și să se armeze pentru apărarea patriei. Este
conturată totodată ideea completei luminări țăranului și a participării sale directe la viața
politică. În capitolul al treilea intitulat „Despre popor și stăpânire” ideeile republicane ale
lui Bălcescu sunt duse la extrem.
Bălcescu a avut o corespondență boată cu numeroase personalități în care dezbăteau
frământările vremii, activitatea politică și științifică. Corespondența cuprinde scrisori,
memorii și adrese emise de Nicolae Bălcescu între anii 1839-1852 ( în total 183 de
documente). Acestea sunt importante și datoriră faptului că oferă informații inedite asupa
anumitor aspecte ale epocii în care Bălcescu a alcătuit cele mai importante dintre scrierile
sale. Conținutul crespondeței în general contribuie la fixarea poziției lui Nicolae Bălcescu
în problemele mari ale epocii.

11
Nicole Bălcescu,Opere, Vol I, Editura Academiei Populare Române, 1953, p. 235.
Caracterul concepției sale politice și consecvența poziției sale revoluționare față de
societatea feudală reies din corespondeța din timpul revoluției și a exilului. În propagada
revoluției din Țara Românească soluția problemei sociale este formulată în art. 13:
emaciaprea clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire. Enunțarea articolului fără a
preciza metoda de preluare a pământului, nicio prevedere cu privire la întreținerea lotului
țărănesc, nicio indicare asupra prețului de despăgubire a creat climatul favorabil pentru
adversarii reformei, astfel au pus la îndoială proiectul de constituție.
Din corespondeța acestuia am extrasunele scrisori în care Bălcescu dezbate ptobelma
țărănească. Prima scrisoare de care mă voi ocupa este destinată lui A. G. Golescu (Buzău,
22 iunie 1848) și se referă la situația din Buzău. Interesul de a da o nouă procamație către
țară în probema țărănească și recomandarea ca țăranii „să de revoluționeze”. Bălcescu îl
infomează că țăranii nu mai cred făgăduințele care li se promiteau iar greșala lor a fost că
nu s-au folosit de biruință pentru a le scoate deocamdată măcar obăgirea. Necesitatea
revoluționării țăranilor pentru a-și reclama drepturile fiind fundamentală pentru a ajunge la
idealul dorit. O altă scrisoare este adresată lui Ioan Ghia (București, 16 iulie, 1848) în care
sunt dezbătute unele știri despre cele petrecute în primele zile ale revoluției. Așadar
Revoluția de la 1848 avea ca scop reîntregirea românului în dreputurile sale de om și
cetățean. Aceasta nu era îndreptată împotriva Porții sau a Rusiei, de vreme ce se cerea în
progremele revoluționare păzirea tratatelor.
Închei prin a menționa fragemtul scris de Ioan Ionescu de la Brad ( în „Îmbunătățirea stării
țăranilor”, Foaie de agricultură practică, 1859, nr. 5) „Cel dintâi care s-a luptat în zilele
noastre pentru emanciparea și împroprietărirea țăranilor, cel dintâi care a scos la lumină
istoria muncitorilor plugari și cu aceasta a binemeritat de dragostea și recunoștința țăranilor
este N. Bălcescu. Încă mai înainte de 1848, a purtat sus și cu toată demnitatea stindardul
emancipației. N. Bălcescu în 1848 a întipărit cea mai eficace programului ideilor sociale și
politice în România, susținând până la sfârșit absoluta necesitate a împroprietăririi și
înarmării poporului. După 1848 cu scrierea chestiilor economice a sprijinit princiile
mișcării până ce s-a stins vița în suferințe pe pământ străin...”
În final putem afirma că Bălcescu a căutat să dovedească prin istorie că drepturile marilor
proprietari sunt o usurpație și că pământul se cuvine țăranilor. Bălcescu arată starea
țăranilor români în culorile cele mai negre și cere pentru îndreptarea ei o împropietarire. El
conturează profilul țăranului neîndreptățit și pe cel a țăranului proprietar. El empatizează cu
situația mizeră a acestora și apelează la diferite tehnici pentru a le face dreptate, vorbind
adesea în numele lor.

Bibliografie:
 Nicolae Bălcescu, Opere alese, vol I, Editura de stat pentru literatură și
artă, București, 1960.
 Nicolae Bălcescu, Opere, vol I, Editura Academiei Republicii Populare
Române, 1953.
 Nicolae Bălcescu, Biografii Istorice, Editura Librăriei Leon Alcalay,
București.
 Nicoale Bălcescu, Puterea armată la români.Mmișcarea românlor din
Ardeal la 1848, Librăria Universală Leon Alcalay, București.
 Nicolae Bălcescu, Scrieri alese, Editura Tineretului.
 Nicolae Bălcescu, Scrieri istorice,Ediția a II-a Editura Scrisul
Românesc, S.A. Craiova.
 Din ineditele lui Nicolae Bălcescu, Manualul bunului român,
Tipografia MUNCA, București, 1903.
 Nicolae Bălcescu, Privire asupra stării de față, asupra trecutului și
viitorului patriei noastre, Editura de Cornelia Bodea Bălcești pe
Topolog, 1970.
 Nicolae Bălcescu, Opere IV, Corespondeță, Editura Academiei
Republicii Populare Române.