G.

Oprescu
Manual de istoria artei clasicismul romantismul
Editura Meridiane, Bucuresti, 1986

Pag 12.
Clasicismul si Romantismul sant cei doi poli, in jurul carora se concentreaza mai intai teoriile si
doctrina ce conduc pe artisti,de la finele secoluluial XVIII-lea pana catre 1850, apoi toata
productia acestora, cu exceptia operelor care, timide si nesigure, raman nehotarate intre aceste
doua tendinte extreme, asa de ostile una fata de alta. Clasic si romantic sunt douaepitete care pot
fi aplicate cu dreptate la anume imprejurari, mai drept la un anume fel de a fi, al unui popor, al
unei epoci sau chiar al unor indivizi singuratici. Clasic si romantic pot, la rigoare, desemna doua
atitudini ale spiritului omenesc, vechi de cand lumea. Sant neamuri care in decursul intregii
istorii se manifesta ca ``clasice``, altele ca romantice, oricare ar fi epoca in care traiesc, ori
temperamental celor cu care se invecineaza.
Ce este Clasicismul, ce este Romantismul?
Clasicismul, este, in estetica, acea tendinta catre simplicitate, claritate, logica si echilibru in
tratarea unor teme cu un continut general omenesc, adica in care orice reprezentat al umanitatii,
ori de unde ar proveni el, sa se poata recunoaste. Intr-o opera clasica sant in general evitate
complicatiile inutile, constrastele puternice, excesele, detaliile multiple, caracterele prea
exceptionale. Totul pare sa se supuna legilor stricte ale ratiunii. Asa incat, in principiu, orice sa
poata intelege cu usurinta, sa aprobe ceea ce I se prezinta, sa ajunga poate sa admire.
Romantismul este contrar tuturor principiilor semnalate in classicism. Elprezinta manifestarea
insusirilor celor mai particulare, deci mai contrare acelui general omenesc essential in
classicism. Din aceasta pricina romantismul este, daca nu imposibil, in orice caz greu de prins in
reguli. In vreme ce clasicismul se adresa tuturor oamenilor si era de toti inteles, romantismul, ca
sa fie pretuit, trebuie sa gaseasca in noi afinitati cu creatorul operei. Ne putem lesne inchipui
oameni care, in fata unei lucrari de pronuntat character romantic, sa se declare incapabili de a o
simti.
Concluzia la care ajungem in mod natural, dupa aceasta sumara caracterizare a celor doua
atitudini, este ca nu exista decat un singur fel de a fi classic, Acela care raspunde logicii si
ratiunii,dar exista nenumarate chipuri de a fi romantic, de vreme ce romantismul invedereaza
tocmai ceea ce este particular, straniu chiar, in fiecare din noi.
Clasicismul impune prin impresia de liniste, de unitate, de masura, de echilibru desavarsit intre
partile constitutive. Romantismul, din contra, irrationalsi aconventional, adica contrar logicii
rationale si nerespectand nici o regula, decat obtinerea expresivului cu orice pret, ne atata
spiritual, ne intaclzeste imaginatia, ne transpune intr-o lume cand ireala, cand de-a dreptul
monstruoasa, in care de multe ori uratul expresiv si bizarul au mai multa trecere decat insasi
frumusetea.