Jean-Jacques Rousseau

și educația copilului
 Ideile pedagogice fundamentate în secolul
XVII au fost dezvoltate în continuare de alti
reprezentanţi ai gandirii pedagogice printre care
si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) n.
Geneva
Rousseau a preconizat pedagogia nonviolenta -
educatia libera si fireasca a copilului, idee, care mai
tarziu a fost sustinuta de catre Ellen Key (1849-1926)
si pedagogul rus Lev Tolstoi (1829-1910).
Lucrarea fundamentala în care se structureaza ideile sale
pedagogice este “Emil sau despre educaţie”.
Acest adevarat tratat de pedagogie, cuprinde o prefață și
cinci ”cărți” sau capitole.

Sunt prefigurate într-o modalitate ascendentă , laturile

educației descrise în conformitate cu treptele de vârstă
ale copilului:
 Educatia din primii doi ani de viata a copilului
(0-2) va fi centrata pe îngrijirea fizica a copilului,
printr-o buna alaptare facuta de mama, bai reci,
îmbracaminte usoara, jucarii naturale. Copilul nu se
înfaşa, se lasa liber.

Intre 2 şi 12 ani educatia se centreaza pe

dezvoltarea fizica, ce contribuie la insusirea primelor
repere morale, dar accentul se pune pe educatia
simturilor, prin contactul direct cu natura. Marea
carte a naturii constituie sursa inepiuzabilă de captare
a primelor impresii și a cunoștințelor, este sursa de
cunostinte dobandite de catre Emil.
 Varsta data, Rousseau o numeste somnul ratiunii,
avand în vedere ca totul trebuie sa se petreaca liber, fara
constrangere, la momentul oportun.
Educatia cuprinsă între 12 şi 15 ani este centrata pe
formarea intelectuala, pe instructia propriu-zisa,
ratiunea se trezeste la viata. Are loc cunoasterea
nemijlocita a procedeelor si fenomenelor, formarea
moralitătii si a constiintei.

Educatia efectuata intre 15 şi 20 ani va avea o

dominanta morala. Odata cu manifestarea pasiunilor,
omul începe o viata noua. De la 18 ani Emil poate fi
încadrat in mediul social, fiind pregatit pentru el.
 Tabel comparativ intre preceptele educației din sec al XVIII –lea și
cele propuse de J.J. Rousseau
Pedagogia secolului Formularea unui nou ideal în
al XVIII-lea concepția lui Rousseau
Concepția asupra Copilul trebuie sa imite pe cat posibil Copilul își este propriul model.
copilului sau adultul, care este un model. Pe plan De la natura acesta este bun si
asupra celui educativ, copilul nu este dacat un liber. El este chiar mai bun
educat mijloc, iar scopul îi este fixat de catre decat adultul, pentru ca acesta
adult din urma este corupt din cauza
civilizației

Concepția asupra Profesorul constituie polul important și Profesorul constituie polul

profesorului sau activ în relația pedagogică .Elevul secundar în relația pedagogică.
educatorului trebuie intâi de toate sa-l asculte. El trebuie să fie în serviciul
Cunoașterea se transmite de la elevului. Cunoaștrea se naste
profesor la elev firesc de la copil

Cum se învață: mijloacele propuse de Cum se învață: mijloacele

sistemul școlar propuse de Rousseau
Concepția asupra Învățarea se realizează într-un mod Învățarea pleacă de la
învățării traditional: ascultarea și imitarea principiul că ființa umană
modelelor, prin intermediul sofisticii și posedă ea însăși înțelepciunea.
retoricii Educația caută să favorizeze
dezvoltarea omului complet
 Momente de început în
constituirea pedagogiei ca ştiinţă

(J. H. Pestalozzi, J. F. Herbart si

Herbert Spencer).
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui
de-al XIX-lea, schimbările sociale au determinat
și transformarea sistemului de învăţământ ,
ducând la dezvoltarea teoriei şi practicii
pedagogice.
În acea perioadă a început procesul de constituire a
pedagogiei ca ştiinţă autonomă, cu un obiect propriu
de studiu, prin contribuția marilor teoreticieni ai
educației cum ar fi:
-Johann Heinrich Pestalozzi
-Johann Friedrich Herbart
-Herbert Spencer
 Johann Heinrich Pestalozzi
(1746-1827)
-Pedagog elvețian, reformator al educației;
-continuator al concepției teoretice a lui J.J. Rousseau cu privire
la educația copilului, cu idei pe care le-a pus în practică în
Institutul pentru Copii orfani, Neuhof, pe care l-a înființat și
condus în perioada 1774 - 1780. Este primul care a realizat în
mod practic îmbinarea muncii productive cu instrucţia.
-fundamentează ştiinţa despre educaţie pe natura umană şi pe
cunoaşterea ei.
Opere:
1780: Ora de seară a unui sihastru;
1781 - 1787: "Leonard și Gertruda";
1797: "Cercetările mele asupra cursului naturii umane în
dezvoltarea genului uman”;
1801: "Cum își învață Gertruda copiii”;
1825: "Cântecul lebedei".
Idei, concepții despre şcoală şi educaţie:
-Omul se poate perfecționa dacă tendințele negative ale naturii sale
sunt diminuate, iar cele pozitive sunt amplificate prin influențele
educative corespunzătoare din partea societății.
-Scopul educației îl constituie dezvoltarea forțelor interne specifice
naturii umane, prin exercițiu și prin gradarea sarcinilor.
-Este importantă dezvoltarea calitaților fizice ale elevilor prin
educația fizică.
- Școala trebuie să acționeze atât în direcția informării tinerilor, cât
mai ales, a formării acestora.
-Educaţia morală trebuie întemeiată pe viaţa afectivă a copilului
încă de la o vârstă timpurie.
-Educaţia prin muncă este fundamentală pentru formarea copilului
pentru viaţă ;
-Învăţătorul, este îndrumător şi formator al copilului, dar şi un
îndrumător al poporului, ridicând nivelul de cultură al acestuia.
În domeniul educaţiei intelectuale Pestalozzi considera că principalul
accent ar trebui să fie pus pe funcţia formativă a oricărei instruiri și nu
numai pe funcţia ei informativă .
Considera că cel mai important aspect este acela de a-i învăţa pe
copii metoda prin care urmează să fie cercetate lucrurile ca de exemplu:
-cercetarea sistematică a aspectele lor cantitative “numărul”( aritmetica)
-apoi a “formelor” ( geometria, desenul, scrisul, lucrul manual);
- pentru a se ajunge, în final, la descrieri teoretice “numele” (limba
maternă, cititul, geografia, istoria, științele naturale).
Principiile promovate de Pestalozzi au fost preluate, cu unele
îmbunătățiri, de întreaga pedagogie științifică: intuiția, stimularea
activității proprii a copilului, respectarea individualității lui, asigurarea
dezvoltării armonioase și echilibrate a omului și încadrarea în
comunitatea educativă (de la familie până la umanitate).
Ideea unui învăţământ care să pună accent pe iniţierea
elevilor în metodele de cunoaştere, și nu numai pe
memorarea rezultatelor cunoaşterii a rămas până astăzi o idee
importantă pentru orice educaţie şcolară.
 Pe piatra de mormant a lui Pestalozzi:

AICI ZACE
HEINRICH PESTALOZZI
MÎNTUITORUL SĂRACILOR LA NEUHOF
ÎNVĂȚĂTORUL POPORULUI ÎN ”LEONARD ȘI GERTRUDA”
LA STANZ, TATĂL ORFANILOR
LA BURGDOF ȘI MÜNCHENBUCHESSE, ÎNTEMEIETORUL
ȘCOLII POPORANE
LA YVERDON, EDUCATORUL OMENIRII;
OM, CREȘTIN, CETĂȚEAN:
TOTUL PENTRU ALȚII, PENTRU SINE NIMIC
BINECUVÎNTAT NUMELE LUI.
 Johann Friedrich Herbart
(1776-1841)
- filosof și psiholog german, fondator al pedagogiei ca disciplină
academică.
- fundamentează ştiinţa despre educaţie pe psihologie şi etică.
-Concepţia sa psihologică, este de factură intelectualistă,
conducându-l spre un intelectualism pedagogic conform căruia,
instrucţia reprezintă unica bază a educaţiei, reprezentările corecte
despre morală, religie, muncă etc. fiind suficiente pentru o bună
educaţie.
- a introdus conceptul de “fond aperceptiv al învăţării” care
desemna totalitatea ideilor deja însuşite de către cel care învaţă şi
care constituie, agentul sintetizator al experienței ( orice nouă idee
este asimilată prin raportarea ei la ceea ce este deja cunoscut);
Opere :
-„Pedagogia generală dedusă din scopul educaţiei” (1806),
-„Despre aplicarea psihologiei în pedagogie” (1831)
-„Prelegeri pedagogice” (1835).
Ca fundament al sistemului pedagogic J.F. Herbatrt
construiește o etică şi o psihologie bazată pe următoarele idei
etice considerate de el ca fiind fundamentale:
a) Ideea de libertate interioară (exprimă armonia dintre
judecată şi voinţă; omul care acţionează în acord cu gândurile
sale este un om liber);
b) Ideea de perfecţiune ( exprimă aspiraţiile şi năzuinţele
superioare ale omului şi subordonarea lor unui scop);
c) Ideea de bunăvoinţă ( exprimă armonia dintre voinţa
unui om şi a celorlalţi, evitarea conflictelor);
d) Ideea dreptului ( exprimă capacitatea de a simţi când ceva
e drept sau nu) ;
e) Ideea de echitate ( exprimă recunoaşterea faptului că
binele trebuie răsplătit cu bine, răul trebuie pedepsit)
Din aceste idei reiese unul din scopurile educaţiei :
dobândirea virtuţii.
Cel de-al doilea scop, multilateralitatea interesului, se întemeia pe primul și era
considerat nu doar scop ci și mijloc de atingere a lui. Herbart considera că
interesele elevilor se formau prin două tipuri de cunoaștere: cunoașterea
lucrurilor (știintele naturii și matematică) și cunoașterea socială (disciplinele
filosofice, știintele istorice).
Din cele două tipuri de cunoaștere rezultau șase tipuri de interese fundamentale,
câte trei din fiecare:
1. interesul empiric determinat de percepția lucrurilor, a formei, culorii, („ce este
aceasta?”);
2. interesul speculativ care se dezvolta pe baza reflecției asupra lucrurilor
percepute(„pentru ce?”);
3. interesul estetic rezultat din contemplarea și aprecierea lucrurilor percepute.
Din cunoașterea societății și a oamenilor:
1. interesul moral simpatetic manifestat față de familie și de cei apropiați;
2. interesul social manifestat pe baza extinderii relațiilor individului (cu grupul,
cu societatea);
3. interesul religios rezultat în urma unei contemplări și reflecții generale asupra
lumii.
J.F.Herbart elaborează Teoria percepţiei - mecanism prin care reprezentările,
formate treptat pe baza percepției, se integrează într-o combinaţie din care
rezultă apoi toate procesele psihice inclusiv sentimentele şi voinţa.
În concepția lui Herbart, noțiunile principale ale pedagogiei
generale sunt guvernarea, învățământul (didactica) și educația
morală care, alcătuiesc împreună, educația.
a) Guvernarea (conducerea) cuprinde acele constrângeri pe care
copilul trebuie sa le simtă înainte de etapa școlarității, în
familie;
b) Instrucția (învățământul) reprezenta modalitatea de ocupare
doar pentru copiii apți pentru instrucție, pentru ceilalți copii,
rămânând ca ocupație munca fizică;
c) Educația morală. a treia noțiune fundamentală a pedagogiei
prin intermediul căreia se împlinea scopul educației: cel de
cultivare a virtuții și de asigurare a unui comportament moral.
Concepția pedagogică a lui Herbart, valoroasă pentru
fundamentarea pedagogiei ca știință riguroasă și sistematică, a
avut un mare impact asupra tuturor momentelor care i-au marcat
ulterior constituirea.
 Educatia ca adaptare Herbert Spencer

(1820-1903)
-filosof englez cunoscut pentru lucrările sale filosofice, întemeiate
mai ales pe teza biologică a evoluționismului.
Preocupările sale cuprind pe lângă filosofie , domenii variate:
psihologie, biologie, sociologie , pedagogie.
Opere:
„Eseuri despre educatie” (1861),
„Principii de psihologie”,, 1855
„Principii de sociologie”, 1876-1896
„Principii de biologie”, 1894
,, Statica socială,, (1850),
,, Problemele eticii ,, (1879)
,,Despre aplicarea psihologiei în pedagogie,,(1831)
,,Prelegeri pedagogice,, 1835)
Concepția sa pedagogică:
-Ca adept al evoluționismului, Spencer consideră societatea un
organism social supus legilor biologice.
-Menirea fundamentală a educației o constituie în opinia sa,
pregătirea tinerilor pentru adaptarea la cerințele societății;
pentru principalele activități pe care omul le desfășoară pe
parcursul vieții: asigurarea mijloacelor de existență; întreținerea
familiei , educația copiilor, menținerea ordinii sociale și politice,
satisfacerea gustului pentru frumos.
- Principalele conținuturi ale învățământului: asigurarea unor
cunoștinte de fiziologie și igienă, învățarea scris-cititului, învățarea
socotitului, însușirea cunoștințelor din diverse știinte.
-Avansează o idee cu totul nouă pentru acele timpuri: necesitatea
însușirii de către părinți a cunoștințelor de psihologie și pedagogie
pentru a-și îndeplini eficient rolul.
-La baza întregii educații Spencer pune studiul riguros al știintelor .
Principiile ce stau la baza instruirii:
-trecerea de la simplu la compus;
- trecerea de la concret la abstract;
-dobândirea cunoștințelor prin activitatea elevului.
Condițiile în care trebuie să se desfășoare educația pentru a-și
îndeplini scopurile:
a) să fie o reproducere la un nivel redus a procesului de
constituire a civilizației umane;
b) să aibă un caracter spontan;
c) să fie atrăgătoare prin ea însăși.
Herbert Spencer pune un accent deosebit pe educația primită
de către copii în mediul familial și pe importanța educației
fizice în dezvoltarea lor armonioasă.
Multe dintre ideile sale vor constitui puncte de plecare
valoroase în constituirea fundamentelor pe care avea să se
elaboreze „educația nouă”, specifică secolului XX.
 John Loke
John Loke (1632-1704)
Studiaza la Westminster și Oxford

Este interesat de teologie , științele naturii și apoi de

medicină
Lucrări scrise:
Scrisori asupra toleranței,
Eseu asupra înțelegerii umane
Cateva cugetari despre educație
John Loke consideră că că toate cunostințele îi parvin
omului prin simțuri
Spiritul omului este un fel de tabula rasa care primește
inmformații prin senzatii
După Loke nimic nu există în intelect daca nu a fost
mai intai în simturi
Calitățile percepute prin organele de simț sunt de două
tipuri:
Calități primare ( precum intinderea, forma, misacrea
spațială)
Calități secundare ( culoarea, gustul,sunetul, mirosul
Doar primele calităti apartin lumii sensibile, celelalte
fiind consecințe ale trairii interioare și variabile de la
individ la individ.
După Loke omul se naște o fiinta libera și dispune singur de
ratiunea sa
Concepția pedagogica
Omul este o fiinta educabila.
Copilul vine pe lume cu ratiune, dar eficienta ei se implineste în
exercitiul educativ
Loke este adeptul unei orientari pragmatice a educatiei în
cosens cu telul suprem- formarea gentlemenului.
Acestuia ii sunt rezervate trei tipuri de educatie:
- educația fizica
- educația morala
- educatia intelectula
Loke pune pe primul plan nu formarea pozitiva a inclinațiilor,
ci stăvilirea celor problematice prin deprinderea stăpanirii de
sine.
Integreaza calatoriile prin formele de realizare a educatiei
Stabileste totodata o serie de cerinte dupa care trebuie sa se
ghideze educatorul