Jean Jacques Rousseau – concepţia

despre educaţie

Student: POPESCU
ALEXANDRA-STEFANIA
PIPP, ANUL I
Biografie
 Jean Jacques Rousseau (n. 28
iunie 1712 - d. 2 iulie 1778) a fost
un filozof francez de origine
geneveză, scriitor și compozitor,
unul dintre cei mai iluștri
gânditori ai Iluminismului.
 J.J. Rousseau şi-a adus contribuţia
la diversificarea portofoliului
pedagogic din secolul al XVII-lea.
 El cunoştea învăţământul intuitiv
promovat de cehul J. A. Comenius
şi educaţia moral laică
fundamentată de englezul J.
Locke.
 Studii, lucrări de sinteză - filozofice, sociale,
literare și de artă
Discurs asupra științelor și artelor - (1750) - (Premiul Academiei din Dijon)
Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni - (1755)
Scrisoare către D'Alembert asupra spectacolelor - (1758)
Contractul social - (1762)
Considerațiuni asupra orânduirii din Polonia - (1772)
Scrisoare despre muzica franceză
Romane
Émile sau despre educație (roman pedagogic) - (1762)
Iulia sau noua Eloiză (roman epistolar) - (1761)
Opere - libret și muzică
Muzele galante - (1745)
Ghicitorul satului - (1752)
Pagini confesive
Rousseau, judecător al lui Jean Jacques - (1776)
Jean-Jacques Rousseau, traducere și prefață Pericle Martinescu, Confesiuni,
București, Editura pentru literatură, 1969, 3 vol.
Visările unui hoinar singuratic - postum - (1782)
 Pedagogie
 J.J. Rousseau, are o contribuiţie deosebită în
plan pedagogic prin lucrarea devenită clasică
„Emil sau Despre educaţie”, lucrare care se
vrea un adevărat tratat de pedagogie, unde
elaborează ideea educaţiei naturale, care
înseamnă creşterea copilului în cadrul naturii
şi în conformitate cu legile dezvoltării
acesteia.

 Este primul dintre pedagogii care

demonstrează în chip magistral că, copilul
este un factor activ în procesul propriei sale
formări, devenind astfel promotorul aşa-
numitei pedagogii active sau al „şcolii
active”.
 Educaţie - generalităti

 Educaţia, în concepţia lui J.J. Rousseau, nu trebuie să constea în a pregăti copilul

pentru viitor sau în a-l forma într-un anumit fel; ea trebuie să fie viaţa însăşi a
copilului.

 J.J. Rousseau pune accentul pe 3 mari surse ale educaţiei:

 DE LA NATURA
 DE LA OAMENI
 DE LA OBIECTE

Caracteristicile educaţiei:

 FARA REGULI
 FARA PEDEPSE SI RECOMPENSE
 INVATARE PRIN LUCRU
 INVATARE PRIN OBSERVARE SI CERCETARE
 Există două mari faze ale educaţiei:
 educaţia negativă/ individuală
 educaţia pozitivă/ socială (dupa 15 ani).

 Etapa educaţiei negative urmăreşte dezvoltarea fiinţei fizice şi dobândirea

capacităţii de către copil de a învăţa să acţioneze prin el însuşi.

 Această etapă, corespunzând stării de natură, are de protejat ceea ce posedă

copilul ca esenţă a omului natural: iubirea de sine – care înseamnă spirit de
conservare şi instinct ce-l presează pe om să vegheze la starea sa de bine/
fericire.
Concepte principale
despre educaţie

 Libertate
 Egalitate
 Întoarcerea la natură
 Respectarea naturii
copilului
 Valorificarea
aptitudinilor acestuia
 Învăţarea prin
descoperire
Metode ale educaţiei

 Observarea mediului
 Demonstraţia didactică prin
exemple naturale
 „Înlănţuirea cuvintelor” pentru
stimularea judecăţii corecte
Funcţii ale educaţiei
 Rousseau nu neagă capacitatea formativă a educaţiei,
rolul ei în formarea copilului, ci îşi exprimă totalul
dezacord faţă de sistemul educativ în care trăia,
dorinţa ca în procesul de educaţie să i se asigure
copilului întreaga libertate de manifestare.
 Educaţia, în concepţia sa, nu trebuie să constea în a
pregăti copilul pentru viitor sau în a-l forma într-un
anumit fel; ea trebuie să fie viaţa însăşi a copilului
 Prin finalităţile idealului şi acţiunilor educaţionale,
scopul era învăţarea meşteşugului de a trăi, formarea
unui om sănătos, cu o cultură solidă, cu o meserie şi
cu calităţi morale demne, imperative educaţionale
apropiate şi idealului educaţiei contemporane.
 Rolul educaţiei este de a “forma omul şi, prin el,
întreaga societate“.
 „Totul este bun aşa cum iese din
mâinile creatorului, totul
degenerează în mâinile omului”.
 „...omul nu vrea nimic aşa cum a
făcut natura, nici chiar pe om;
vrea să-l dreseze şi pe el, ca pe
un cal de manej; vrea să-l
potrivească după planul lui.
 “Homo educandus constituie
centrul de convergenţă al tuturor
mişcărilor şi punctul
arhimedic al constituirii unei noi ordini“.
 Forme ale educaţiei

 Rousseau dorea trecerea de la educatia formală, teoretică şi abstractă la una practică,

empirică, deductivă.

 Regasim aspecte importante legate de educaţia non-formala:

 Sunt preferate discuţiile libere pe care le poate avea elevul cu pedagogul lui privind
aspecte din mediul inconjurator.
 Prezentarea unor situaţii de învăţare fictive şi controlate de un profesor-regizor. Se face o
punere în scenă a evenimentelor instrucţionale, la teatralizarea acestora.

 La fel de importantă este si educaţia informală:

 „Lecţiile pe care şcolarii le iau între ei în curtea şcolii sunt de o sută de ori mai utile decât
tot ce li se va spune vreodată în clasă.”

 Educaţia formală este este aproape inexistentă:

 „Nu daţi elevului vostru nici un fel de lecţie verbală; el trebuie să înveţe numai din
experienţă”
 „Ţineţi tinerilor toate lecţiile mai curând prin intermediul unor acţiuni decât prin cuvântări;
să nu înveţe din cărţi nimic din ceea ce îi poate învăţa experienţa”.
 Sunt criticate toate metodele bazate pe verbalism şi pe memorie. „Emil nu va învăţa
niciodată nimic pe dinafară”.
 Dimensiuni ale educaţiei
 In perioada varstei de 2-12 ani, accentul
este pus pe educaţia fizică şi senzorială.
 Ulterior, accentele se puneau pe însuşirea
unor deprinderi practice folositoare lor în
primul rând, pe educaţia morală şi
religioasă.
 Educaţia administrată între 15 şi 20 de ani
va avea o dominantă morală. Odată cu
manifestarea pasiunilor, omul reîncepe o
viaţă nouă.
 Tot în perioada 15-20 de ani se va face şi
educaţia religioasă. În legătură cu această
chestiune, Rousseau este propovăduitorul
unei religii naturale, fără dogme şi ritualuri.
 În vederea lărgirii orizontului de cunoştinţe
şi înclinaţiilor spre o meserie utilă, elevilor
li se cereau eforturi fizice şi psihice în
scopul aflării unor adevăruri.
 Rousseau pledează pentru arta de a gândi şi
a simţi, adică pentru cultivarea personalităţii
în deplină şi adevărată libertate, în deplin
acord cu interesele, nevoile şi aspiraţiile
proprii, cu darurile raţiunii şi sensibilităţii.
 Educaţia intelectuală -minimalizând rolul
cunoaşterii intelectuale, pedagogul francez
accentuează pe rolul intuiţiei şi al
contactului nemijlocit cu lucruri şi fapte.
Educaţia de tip intelectual este accentuata in
perioada cuprinsă între varsta de 12 şi 15
ani.
 Înlăturarea pedepselor din procesul
instructiv-educativ.
 Stadialitatea educaţiei
 0-2 ani (infans) – obiectivul este mărirea rezistenţei fizice, nu a confortului copilului;
Educaţia va fi centrată pe îngrijirea corpului copilului printr-o bună alăptare, băi reci,
îmbrăcăminte uşoară, jucării naturale. Alăptarea trebuie făcută nu de doică, ci de mamă,
iar mâinile şi picioarele nu se vor înfăşa, ci vor fi lăsate libere.
 2-12 ani (puer) – accent pe educaţia fizică şi senzorială, educaţia intelectuală
centrându-se în jurul stimulării curiozităţii copilului; Marea carte a naturii constituie
sursa inepuizabilă de captare a primelor impresii şi a cunoştinţelor.
 între 12-15 ani, la vârsta forţei: este etapa educaţiei morale propriu-zise, a începutului
educaţiei manuale şi sociale, a formării capacităţii de judecată;
 15-20 de ani – vârsta raţiunii şi a pasiunilor, când se definitivează educaţia morală, se
intensifică pulsiunile sexuale şi se dezvoltă imaginaţia, ceea ce va contribui la
cristalizarea conştiinţei şi formarea sociomorală a adolescentului; I se vor inocula
sentimentele de pietate, generozitate, prietenie, dreptate şi dragoste. Tot în această
perioadă se va face şi educaţia religioasă.
 20-25 de ani: vârsta înţelepciunii şi a căsătoriei. Maturarea fiinţei umane este lentă
(mai puţin în privinţa vârstei forţei), iar Rousseau vrea să încetinească ritmul acesteia
cât mai mult posibil, după principiul că în educaţie trebuie „pierdut timpul“, spre a nu fi
nevoiţi să corectăm neajunsurile grave ale unei stimulări premature a dezvoltării
copilului.
 Structura acţiunii educaţionale
 Pentru a nu fi dependent de voinţa ori opiniile cuiva, de prejudecăţile societatii, Émile are nevoie de o motivaţie
intrinsecă a învăţării.

 Se exclud teama sau respectul formal faţă de educator şi spiritul de competiţie.

 Resortul învăţării este găsit în această „lăcomie a copilăriei“ care este gustul (căruia i se ataşează pofta de
mâncare, foamea).
 
 Arta educatorului: elevul sa traga învăţăminte din „lecţia“ despre lucruri, prin intermediul utilizării trebuinţei de
hrană ca mijlocitor al învăţării manevrat în mod rafinat.
 În vederea învăţării de cunoştinţe utile, dezechilibrul dintre forţe şi nevoi face realizabilă captarea surplusului de
energie prin stârnirea curiozităţii.
 Profesorul uzează de maieutică, răspunde la întrebările copilului printr-un strategic „nu ştiu“ etc. În cazuri
extreme, când formularea răspunsului nu se poate eluda, educatorul apelează la alte persoane (grădinarul,
scamatorul etc.). Se evită în acest mod învăţarea verbală.
 Invăţarea rămâne în perimetrul experienţei elevului, ca şi cum ar fi vorba de un cadru informal. De fapt,
Rousseau apelează la prezentarea unor situaţii de învăţare fictive şi controlate de un profesor-regizor. Asistăm la
o punere în scenă a evenimentelor instrucţionale, la teatralizarea acestora. Până şi natura fizică devine
complement cosmic al regiei pedagogice.

 Nu se recomandă învăţarea ştiinţelor, ci a metodelor de a le descoperi, învăţa.

 „Lecţiile“ pe care copiii le iau în curtea şcolii sunt de o sută de ori mai folositoare decât ce li se va spune
vreodată în clasă.
 Individul va primi un bagaj de cunoştinţe minimale şi, fiindu-i formată capacitatea de a învăţa să înveţe, va avea
toată viaţa înainte să acumuleze cunoştinţele ce îi vor fi de trebuinţă.
 Conceptia despre copil

 ,,Copilăria are feluri de a vedea, gândi şi simţi care îi sunt

proprii; nimic nu e mai nesăbuit decât să vrem să le înlocuim cu
ale noastre”.
 Educaţia se va baza pe presupoziţia purităţii şi inocenţei
infantile.
 ,,Cele dintâi porniri naturale sunt întotdeauna drepte; nu există
perversitate originară în sufletul omenesc.” Antrenarea
facultăţilor intelectuale este amânată pentru mai târziu, acest
aspect constituind un punct vulnerabil al gândirii sale despre
educaţie.
 „Copilul nu trebuie considerat un om matur, ci ca o fiinţă care
cugetă. Copilăria să fie şi să rămână partea din viaţă senină şi
fericită, bogată în aduceri aminte dulci şi luminoase. Învăţătura
să se facă prin jocuri şi distracţii, în mod cât se poate de atractiv”.
 Conceptia despre Profesor
 Educatorul trebuie să fie „simplu, cu măsură, reţinut”, oferind
copilului „lucrurile care-i impresionează simţurile”. Pentru „a fi
stăpânul copilului, educatorul trebuie să fie propriul său
stăpân”.

 Pentru a-l face pe tânăr să judece bine e de preferat să-i formăm

bine propria lui judecată în loc să i-o impunem pe a noastră.
 ,,Gândeşte-te bine, ne sfătuieşte Rousseau, că rareori trebuie tu
să-i propui ce anume trebuie el să înveţe; el trebuie să fie acela
care să dorească, să cerceteze, să găsească acest lucru, iar tu
trebuie să-l faci să înţeleagă lucrurile, să-i deştepţi cu dibăcie
această dorinţă şi să-i pui la îndemână mijloacele de a o
satisface”.
 Concepţia despre relaţia Profesor-Elev
 Rousseau dorea trecerea de la educatia formala, teoretica şi abstracta la una practica, empirica, deductiva.

 Sunt preferate discuţiile libere pe care le poate avea elevul cu pedagogul lui privind la soare, la stele,
situaţii din viaţa privind proprietatea, moduri foarte simple prin care se poate obişnui copilul cu
intunericul, cu frigul, cu rutina, toate fiind condimentate cu exemple imaginare dar cat se poate de
realizabile.

 Pentru a acţiona însă asupra copilului, acesta trebuie descoperit, cunoscut şi de aceea Rousseau scrie chiar
în prefaţa lucrării sale:
 „Începeţi prin a vă studia mai bine elevii, căci, desigur, nu-i cunoaşteţi deloc.”

 Se exclud teama sau respectul formal faţă de educator şi spiritul de competiţie.

 Nu sunt indicate manuale. Singura carte recomandată este Robinson Crusoe, deoarece aceasta face
apologia unui un trai în natură şi pentru autonomia individului, capabil să se descurce singur în viaţă.

 Nu trebuie predată nici gramatica, nici istoria. Se vor da cunoştinţe de astronomie, fizică, geografie,
chimie, se va călători şi se vor face vizite în ateliere, în prăvălii, şi se va lucra la modul propriu.
 Evaluarea

 Despre aspectul evaluarii în cadrul educaţiei, nu sunt

precizări stricte. Deducem astfel ca aceasta este mai puţin
importantă. Ceea ce contează este stârnirea curiozităţii,
învăţarea prin observare, prin descoperire pe cont propriu
şi, în general, că importantă nu este destinaţia, ci călatoria.
 Educaţia în familie

 Ideea complementarităţii pedagogice necesară în contextul educaţiei

pentru viaţa de familie.
 Femeia este numită liantul familiei, prin afecțiunea sa îl apropie pe
bărbat de familie. Ea trebuie să se supună autorității în permanență,
întâi autorității mamei, fetele trebuie să fie crescute de mama, apoi
autorității soțului, aceasta pentru că femeia din fire este mai blajină,
ducând în mod firesc la inegalitatea sexelor, bărbatul fiind mai
puternic.
 Educația femeii este mai sumară decât cea a bărbatului, deși
Rousseau recunoaște că ele sunt mai înclinate decât el spre
vorbire.
 Copilul trebuie să experimenteze și să deprindă valorile educației,
aceasta caracterizându-se prin disciplină și deprindere, structurată
pe categorii de vârste, fiecare vârstă fiind închisă în anumiți
parametrii pe care copilul nu trebuie să-i depășească, fircare având
timpul său.
 Ideal, scop, obiective
 Idealul in conceptia lui Rousseau este faptul ca elevul să aibă o copilărie trăită
în libertate şi o tinereţe pusă sub jurisdicţia raţiunii şi a pasiunilor
moderate.
 Împotriva absenţei de comunicare dintre educatori şi tineri, Rousseau propunea
numai predarea cunoştinţelor intuitive, care să le trezească interesul şi
curiozitatea spre cunoaşterea realităţii înconjurătoare şi, deci, se urmărea
formarea raţiunii. Acesta era şi scopul educaţiei.
 Etapa educaţiei negative urmăreşte dezvoltarea fiinţei fizice şi dobândirea
capacităţii de către copil de a învăţa să acţioneze prin el însuşi.
 Această etapă, corespunzând stării de natură, are de protejat ceea ce posedă
copilul ca esenţă a omului natural: iubirea de sine – care înseamnă spirit de
conservare şi instinct ce-l presează pe om să vegheze la starea sa de bine/ fericire.
 Rousseau afirmă că rolul educaţiei este de a “forma omul şi, prin el, întreaga
societate“. Educaţiei îi revine din acest punct de vedere şi misiunea de a realiza
reforma societăţii .