Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Problema educației în
filosofia epocii moderne
План:
1.Caracteristica generală a filosofiei și problemei educației în perioada
modernă
2.Francis Bacon
3.Jean Jeac Rousseau
4.John Locke
5.Rene Descartes
6.Filosoful german Immanuil Kant despre educație.
Caracteristica generală a filosofiei și problemei educației în perioada modernă
F.Bacon - filosof englez, om de
stat și om de știință, fondatorul
empirismului englez
În viziunea F.Bacon știinţa are putere: „Atâta putem, cât ştim. Iar a şti, înseamnă a cunoaşte
lucrurile prin cauzele lor.”
Fiind inițiatorul empirismului și senzualismului modern el este preocupat de elaborarea unei
metode de dobândire a cunoştinţelor, care să favorizeze cercetarea științifică, precum și
cunoașterea și dominarea naturii de către om.
El susține, că spiritul omenesc este ca o oglindă fără lustru şi cu suprafaţă neregulată, de aceea
el reflectă lucrurile fals.
Condiția prealabilă a făuririi științei și metodei noi o constituie critica cunoștințelor existente
și eliberarea spiritului uman de sub tirania diverselor erori, prejudecăți și iluzii, denumite de
el idoli care îl împiedică să vadă lucrurile exact şi să le exprime cum trebuie.
În lucrareasa ”Noul Organon” F.Bacon pune bazele metodei inductive, caracterizată prin
folosirea analizei, comparației, observației și experimenului.
Metoda inductivă porneşte de la cunoaşterea cazurilor particulare spre legile sau principiile
generale.
Simțurile ne dau cunoștințe certe și constituie izvorul tuturor cunoștințelor.
Deşi pune accent pe experienţă, se pronunţă pentru conlucrarea și colaborarea dintre simţuri şi
raţiune, de aceea cunoştinţele adevărate sunt numai cele dobândite dintr-o colaborare a
intelectului cu experienţa.
Pentru a descoperi cauzele fenomenelor trebuie să folosim enumerarea şi
excluderea, iar datele obţinute în urma observărilor trebuie trecute într-un
tabel.
Experimentul este necesar de realizat de câteva ori și de fiecare dată
rezultatele lui să fie introduse în acel tabel și numai după aceea, prin analiza
rezultatelor obținute putem face o concluzie.
Drept pentru care, F.Bacon recomandă să ne ferim de generalizările prea
pripite fiindcă astfel putem evita erorile.
Știința adevărată se dobândește prin prelucrarea metodică, rațională a
datelor senzoriale.
Părinții și educatorii trebuie să cunoască posibilitășile copiilor săi
”fără o cunoaștere profundă a copiilor, este imposibil de a-i ajuta în
alegerea activităților sale, care vor contribui la dezvoltarea lor”.
Educației personale presupune ”îndreptarea sufletului”, adică
echilibrarea și armonizarea afectelor.
Scopul educației – elevul trebuie să posede arta stăpânirii și
utilizării metodei corectă de dobândire a cunoștințelor.
Cea mai importantă componentă a cunoștințelor valoroase este
cunoașterea metodelor de obținere a cunoștințelor adevărate.
Profesorul este un „negustor de lumină” care, transmite cunoștințe
despre orice, în special despre științe, arte, meșteșuguri și invenții
ale întregii lumi, despre cărți, instrumente etc.
Despre morală
F.Bacon consideră că calea principală de dobândire a calităților morale este
predarea și învășarea, care mai târziu va trece în moravuri.
El este de părerea, că calitățile morale pot fi corectate prin exemple de
moralitate din partea mentorilor, prin exemple proprii de comportament –
metoda exemplelui pozitiv.
Educația trebuie realizată în baza învățăturii despre obligații și binelui
comun, după principiul ”eu țe-am adus un beneficiu”.
Cei ce nu sunt educați în baza acestei învățături trăiesc după principiul ”eu
mi-am adus mie folos”.
Bacon crede, că una din modalitățile de dezvoltare a dorinței de moralitate
și decență, sunt sfaturile și recomandările unui tată către fiul său, exemplul
tatălui pentru fiul său.
3. Jean Jeac Rousseau
Jean Jeac Rousseau
28 iunie 1712 —
2 iulie 1778
În concepția proiectată de J.-J.Rousseau, educația trebuie să fie conformă
cu natura proprie a copilului, punând accentul pe responsabilitatea umană, în
privința libertății individului: ,,Libertatea nu rezidă în nicio formă de
guvernare, ea se află în inima omului liber; el o poartă peste tot cu el”.
Această libertate este înțeleasă de Rousseau, ca fiind voința autonomă a
individului în care rezidă principiul oricărei acțiuni.
Deși ne naștem liberi, ne naștem ființe fragile, care depind de ajutorul celor
din jur pentru a supraviețui.
Această dependență este opusul libertății și ne compromite autonomia
încă din fragedă copilărie prin influența exercitată de părinți, în special prin
cea exercitată de mamă, fie prin indiferență, fie prin protejare excesivă.
J.-J. Rousseau consideră că „libertatea naturală” este înăbușită încă de la
început de ,,prejudecăți, autoritate, necesitate, exemplu, instituții sociale”.
Proiectul de educație al lui Rousseau vizează omul liber, capabil să
își valorifice aptitudinile și abilitățile sale naturale într-un mediu
comunitar, pedagogic și psihosocial adecvat.
Rousseau lansează următoarea teză: „A trăi este meseria pe
care vreau să-l învăț. Ieșind din mâinile mele nu va fi nici
magistrat, nici soldat, nici preot, va fi, în primul rând, om”.
Rolul educatorului este a de a individualiza procesul de învățare
în funcție de diferențele existente între cei educați, pe care trebuie,
totuși, să le cultive „un spirit de egalitate”.
Educatorul este artizanul educației, iar educația este proiectul
umanizării.
Educația se bazează prioritar și exclusiv pe libertatea copilului
respectată integral de educator.
Experiența pozitivă, într-un mediu pedagogic adecvat, este o
prioritate a educației.
Rousseau se adresează educatorului cu indicații valabile și în plan
metodologic – „Nu oferiți elevului vostru niciun fel de lecție
verbală. Nu trebuie să primească decât experiența”.
Cu toate acestea, apelul la experiență, în pedagogie nu exclude, ci presupune,
elaborarea unui proiect educațional, bazat pe un demers teoretic, subordonat unui
scop practic.
Elevul trebuie să poată raporta experiența la teorie și să învețe legea în sensul său
propriu, de necesitate pozitivă.
Pentru ca pedagogia să se bazeze pe o bună psihologie și pe științele umane în
general, trebuie să folosim ca instrument observarea copilului, înainte de toate:
„Urmăriți îndelung natura, observați-vă elevul înainte de a-i spune primul cuvânt”.
În lucrarea sa „Emil sau Despre educație”, aplică în practică o educație naturală,
situată la limita realității sociale, fără a fi în opoziție cu aceasta, de care copilul
trebuie ferit.
Natura reprezintă o matrice originară, este o referință permanentă cu valoare
normativă, cu ajutorul căreia putem descoperi și aplica metodologia
pedagogică/didactică adecvată, implicată direct în însuși procesul formativ
proiectat cu abilitate, de educator.
El crede, că „tot ce ne lipsește în momentul nașterii și avem
nevoie atunci când suntem mari, ne este oferit de educație”.
Pedagogia lui Rousseau este centrată pe convingerea fermă că
„educația ne vine de la natură, de la oameni sau lucruri”, care
sugerează sau chiar oferă principiile de acțiune formativă eficientă.
Aceasta urmărește „evoluția internă a facultăților noastre și a
organelor noastre”, dependentă calitativ de ceea ce Rousseau
numește și înțelege prin „educația naturii”.
Important este sau devine modul „cum folosim această evoluție,
care reprezintă educația oamenilor, iar ceea ce dobândim din
experiența noastră proprie asupra obiectelor care ne influențează,
este educația lucrurilor”.
Prin concepția sa de educație liberă și conform naturii,
Rouseeau s-a împotrivit educației tradiționale.
În lucrarea sa ”Emil sau Despre educație” el a
demonstrat, că omul trebuie să devină ceea ce este.
Acest tip de abordare era categoric nou pentru
pedagogia occidentală și punea accent pe
responsabilitatea individuală a omului pentru faptele și
acțiunile sale în conformitate cu care el trebuie să-și
formeze un astfel de comportament, prin care să fie
liber și tot odată în armonie cu ceilalți.
4. John Locke
John Locke
(29 august 1632, — 28 octombrie 1704) —
(1596-1650)
fondatorul raționalismului francez
R.Descartes considera că punctul de plecare al adevăratei ştiinţe este îndoiala
metodologică universală.
Tot ceea ce a fost crezut pe cuvânt şi este, în general, considerat drept adevăr,
trebuia pus la îndoială.
Dar aceste îndoieli nu constituiau un scop în sine. Rostul lor era de a asigura o
bază trainică de cunoaştere care să excludă orice eroare.
R.Descartes pune la îndoială existenţa lucrurilor sensoriale, pune la îndoială
orice cunoștințe dobândite pe cale sensorială, pune la îndoială adevărurile şi chiar
a Atotputernicului D-zeu.
Un singur lucru neîndoielnic este că el gândește, că el cugetă.
„Cogito ergo sum” sau ”Cuget, deci exist” este singurul principiu incontestabil
care nu suscita niciun fel de îndoială şi care putea să constituie punctul de plecare
pentru toate inferenţele logice, pentru întreaga cunoaştere, după cum axiomele
reprezintă principiile de bază în geometrie.
Raţiunea este sursa veritabilă de cunoştinţe.
Descartes a încercat să fundamenteze principalele particularităţi ale metodei
deductive care a generat, în plan teoretic, procedeele de cercetare caracteristice
ştiinţelor naturii din acea vreme.
Metoda trebuia să pornească de la o teză teoretică absolută, certă şi să fie
universală, invariabilă, aplicabilă în egală măsură tuturor domeniilor de
cunoaştere.
Formulând principiul, că adevărul trebuie să fie clar şi distinct, el dădea o
lovitură argumentării scolastice.
Ideile sale despre atotputernicia raţiunii omeneşti şi despre posibilitatea
transformării raţionale a vieţii omului au constituit unul din izvoarele gândirii
iluministe.
De altfel, lucrările sale au fost trecute în indexul papal al cărţilor interzise,
fapt care argumentează, o dată în plus, valoarea lor pentru progresul culturii şi
spiritualităţii umane.
În procesul cunoașterii trebuie respectate următoarele
reguli :
1. să împarţi dificultăţile pentru a le putea rezolva mai bine
(analiza logică);