Tema:

Filosofia –
concepţie despre lume şi
modalitate de gândire
 Plan:

1. Conceptul de filosofie. Obiectul de studiu al

filosofiei.
2. Corelaţia dintre filosofie şi alte forme ale culturii.
3. Domeniile principale ale reflecţiei filosofice.
4. Funcţiile filosofiei.
5. Filosofia educaţiei în sistemul ştiinţelor pedagogice
 1. Conceptul de filosofie.
Obiectul de studiu al filosofiei

Termenul de filosofie - provine din limba greacă,

unde „filos” înseamnă – iubitor de, iubire de şi
„sophia”- înţelepciune.

Iniţial filosofia desemna dobândirea

cunoştinţelor noi, râvna de a căuta
înţelepciunea şi de a trăi prin ea.
 Originea filosofiei:
uimirea, mirarea
Obiectul filosofiei – la
începuturi ținea de existență
în genere, mai târziu – Omul
și tot ce ține de el.
Filosofia – o teorie, o concepție despre
lume în totalitatea ei.
Ce mai este filosofia?
F. – manifestare a culturii spirituale.
F. – o formă de cunoaștere.
F. - cunoașterea lucrurilor divine și umane.
F. – arta artelor, știința științelor.
F. – dragostea de înțelepciune.
2. Corelaţia dintre filosofie şi alte forme ale
culturii
Mitul (M.) – o istorie a începuturilor originare ce nu poate fi
verificată.

M. ne oferă o explicație naivă a originii sacre, a omului, a

începuturilor și facerii lumii și sfârșitului ei.

Religia (R.) –
opoziția dintre sacru și profan.
Obiectul R. – relația Omului cu Sacrul, (Sfânt, Supranatural,
Absolut)
 Deosebirile dintre R. și F.
• Actul religios pornește • Actul filosofic pornește din
de la emoția legată de neliniștea cunoașterii și
dezechilibru, neliniștea înțelegerii.
omului, incapacitatea lui
de a fi fericit. • Prin F. se caută anumite
raporturi.
• Prin R. se înlătură
anumite dureri.
• F. se adresează raționalului.
• R. se adresează
sentimentului. • F. se fundează pe îndoială;
• R. se fundează pe îndoiala este un element
credință ”crede și nu stimulator.
cerceta!”
 Deosebirea dintre F. şi ştiinţă
• Se datorează în I rând obiectului şi metodelor de cercetare.
• F. oferă o imagine globală a existenţei ca atare.
• Ştiinţele particulare studiază anumite fragmente, sectoare, domenii ale
realităţii .
• F. propune proiecte şi idealuri umane generale contribuind la formarea
şi modelarea personalităţii.
• F. uşurează înţelegerea locului şi rolului omului în lume.
• F. pune preţ pe prisme valorice.
• F. nu se bazează pe experimente sau pe observaţii, ci numai pe gândire.
• F. se face punând întrebări, construind raţionamente, ipoteze, meditând
etc.
• F. implică valori, orizonturi specifice ei, limbaj, metode.
• Drept obiect de studiu al F. este meditaţiile despre Om, sensul vieţii
umane, rolul şi rostul omului în lume, ca fiinţă creatoare de valori.
• F. dispune de un sistem de noţiuni şi categorii
 3. Domeniile filosofiei:
• Ontologia – „ontos” – fiinţă, existenţă, „logos” - știință;
• Gnosiologia – „gnosis” – cunoaştere, cunoştinţă, „logos”
• Axiologia – ”axio” - valoare
• Praxiologia – ”praxis” – acțiune eficientă, practică
• Antropologia – ”antropo” - om
• Metodologia
• Epistemologia
• Logica
• Istoria filosofiei
• Filosofia istoriei – (filosofia socială)
• Etica
• Estetica
 4. Funcțiile filosofiei:
• F. cognitivă (de cunoaştere) –
• F. metodologică – trasează căile generale de cunoaştere şi
de acţiune, constituind fundamentul teoretic al metodelor
utilizate în ştiinţa modernă.
• F. axiologică – propune anumite criterii valorice menite să
călăuzească alegerea unor posibilităţi viitoare de acţiune.
• F. praxiologică – formularea unor criterii operaţionale de
sporire maximă a gradului de eficienţă a acţiunii umane.
• F. de prognozare – determinarea căii de dezvoltare a
omenirii.
• F. educativă -
 5. Filosofia educaţiei în sistemul ştiinţelor
pedagogice
”Filosofia educației” reprezintă o disciplină
integrativă, cu caracter metateoretic, ce pune sub
semnul interogației și reflecției mai multe orizonturi
legate de educație: esența și sensul educației,
fundamentele acțiunii educative, legătura dintre
educație și celelalte practici umane, finalitățile
educației, valorile transmise prin practicile paideice,
valoarea cunoașterii de ordin pedagogic etc.
 Statutul filosofiei educaţiei în universul ştiinţelor poate fi determinat
prin două direcţii:
• filosofia educaţiei este o specie a filosofiei, în genere, alături de alte
specii cum sunt filosofia politică, filosofia dreptului, filosofia religiei
etc. În acest cadru de determinare, filosofia educaţiei poate fi definită
ca filosofie practică (Kant, Dewey), însărcinată cu răspunsul la
întrebarea kantiană „Ce trebuie să fac?”; ea trebuie să formuleze
principiile, legile şi normele generale ale educaţiei, ca act de formare a
omului în spiritul datoriei;
• filosofia educaţiei este o disciplină ştiinţifică componentă a
sistemului ştiinţelor educaţiei, împreună cu istoria educaţiei, sociologia
educaţiei, pedagogia etc. În această ipostază, filosofia educaţiei se
ocupă cu determinările cele mai generale ale actului educaţionalÎ
scopurile şi esenţa educaţiei (ontologia educaţiei), natura cunoaşterii în
educaţie (gnoseologia educaţiei), rolul valorilor în educaţie (axiologia
educaţiei), componentele educaţiei (culturală, morală, religioasă,
estetică, profesională etc), condiţiile de eficienţă a educaţiei
(praxiologia educaţiei).
Drept obiect de studiu al Filosofiei educației este
Educația sub multiplele ei aspecte:
•educația ca fapt uman universal;
• educația ca explicaţie generică asupra lumii
şi a omului;
•educația ca act de transmitere
intergeneraţională a experienţei umane, a
valorilor, normelor, modelelor, practicilor,
sensurilor şi simbolurilor care fac posibilă
existenţa şi perpetuarea speciei umane.
 Bibliografie:
• I.Humă, Introducere în filozofie. Iaşi, 1992.
• N.Bagdasar, B.Bogdan, Narly, Antologie filosofică
(filosofi străini). Chiş., 1995.
• E.Puhă, Introducere în filosofie, Iaşi., 1993.
• Filozofie. Manual pentru licee. București: Ed.Didactică
şi Pedagogică, 1991.
• Problema educaţiei în filosofie, Chişinău, 2003.
• S.Roşca, Din istoria gândirii filosofice. Chişinău, 1998.
• Călin C., Marin, Filosofia educaţiei. Editura: Aramis
Print, 2001.