FILOSOFIA

EDUCAȚIEI

CURSUL NR. 2. John Locke – filosof al
educației
 Informații generale

 John Locke (1632-1704) este unul dintre cei mai importanți
cugetători ai lumii, unii l-au considerat drept cel mai important
filosof englez: oricum ar fi, cartea lui intitulată “An Essay
Concerning Human Understanding” – Eseu asupra intelectului
omenesc (1690) continuă și astăzi să stârnească interesul celor
care sunt preocupați de domeniul reflecției filosofice și, mai ales,
de istoria filosofiei occidentale. Poate că specialiștii mai vechi
sau mai noi au fost și mai sunt atrași în primul rând de
“realismul” lui, de pasiunea cu care a susținut cauza cunoașterii
senzoriale.
 Teza principală

Teza principală a celebrului filosof empirist este
binecunoscută: “nihil est in intellectu quod non prius fuerit
in sensu”. El respinge doctrina privitoare la existența a
unor idei înnăscute și pretinde că la naștere mintea noastră
este asemenea unei foi nescrise - “tabula rasa” – pe care se
înscriu progresiv, pe tot parcursul vieții, datele provenite
din experiență. Locke dorește să sublinieze acest aspect, și
anume că întreaga noastră cunoaștere derivă din
experiență prin senzație și reflecție.
 John Locke, discipolul lui
Aristotel

 Această concepție privind originea cunoașterii este
mai veche, ea întâlnindu-se într-o formă specifică în
filosofia greacă, la Aristotel, în lucrarea lui “De
anima”, care ar fi putut-o prelua de la magistrul său
Platon (vezi, în acest sens, dialogurile “Teetet” și
“Filebus”): “intelectul este oarecum în potenţă
inteligibil, iar nu în act înainte de a gîndi. Dar el este
în potenţă ca o tablă pe care nu este scris nimic în
act”. (Aristotel, Despre suflet, 430a2)
 Implicațiile acestei idei filosofice
în plan educațional

 Pentru problema supusă discuției mai puțin contează de
unde și-a preluat John Locke principiile de bază, mai
important este faptul că teoria în cauză are un anumit tip
de reverberații în plan educațional, în modul cel mai direct
cu putință. Dacă mintea copilului este la naștere lipsită de
orice conținut ideatic, atunci educatorul are un rol major în
formarea personalității elevului său, pe care trebuie să-l
transforme într-un model de comportament, pregătindu-l
pas cu pas pe acesta pentru a face cât mai bine față
exigențelor vieții concrete.
 „Câteva cugetări asupra
educaţiei”

 Pentru a cerceta opiniile pedagogice ale filosofului englez ne vom opri, în
cele ce urmează, asupra scrierii sale intitulate “Some Thoughts Concerning
Education” (1692), un “tratat” despre educația gentlemanului pe care l-am
putea așeza în rândul celor mai însemnate cărți de filosofie a educației din
epoca modernă. Copilul este instruit în perspectiva valorilor morale, pentru a
face binele și a evita răul, or în formarea comportamentului moral educatorul
nu poate ține de cont de niște presupuse dispoziții morale de care ar dispune
tânărul, adică de o anumită tendință naturală spre bine care ar face parte,
oarecum, din zestrea “ereditară” a educatului, dacă ne putem exprima astfel.
Pedagogul trebuie să construiască profilul moral al copilului de la zero, pentru
a-l face să se adapteze cât mai bine exigențelor vieții sociale, căutând cea mai
bună cale de a armoniza interesele lui cu cele ale comunității în mijlocul
căreia trăiește.
 Iubire și disciplină

 Or acest lucru nu se poate întâmpla decât în măsura în care adultul
cunoaște bine psihologia copilului și natura lui particulară, dar și
firea umană în general. În bună tradiția protestantă, John Locke
scoate în evidență importanța disciplinei pentru viața omului și ca
mijloc de formare a personalității acestuia: educația are darul de a
modela pentru că și cel aflat la o vârstă fragedă este maleabil.
Părinții sunt îndemnați să-și manifeste cu moderație iubirea pe
care o au față de cei mici, John Locke este în favoarea unui
control rațional al afecțiunii părintești: un părinte care își iubește
cu înțelepciune copilul nu-i iubește și greșelile și nu-i permite
acestuia să-și manifeste fără opreliști răzvrătirea.
 Locke condamnă, la drept vorbind, indulgența de
care mulți adulți dau dovadă atunci când vine vorba
de urmașii lor

 „The great mistake I have observed in people’s breeding their
children has been […] that the mind has not been made obedient
to rules, and pliant to reason, when at first it was most tender,
most easy to be bowed. Parents […] love their little ones […]:
but they often with them cherish their faults too. They must not
be crossed, forsooth; they must be permitted to have their wills
in all things; and they being in their infancies not capable of
great vices, their parents think they may safely enough indulge
their little irregularities, and make themselves sport with that
pretty perverseness, which they think well enough becomes that
innocent age.” (Some Thoughts Concerning Education, 34)
 Disciplina și supunerea

 Accentul pus pe disciplină și pe supunere constituie un
element important al întregului discurs al spiritualității
Reformei, de la Luther și Calvin până la Immanuel Kant:
filosoful german, dacă ar fi să ne raportăm doar la acesta
din urmă, consideră că omul este singura ființă care are
nevoie de educație și care poate fi educată, disciplina
constituind un element indispensabil și definitoriu al
dezvoltării personalității noastre: disciplina face din om
ceea ce este, îl umanizează prin faptul că îl face să-și
domine impulsurile animalice .
 Nevoile copilului

Spre deosebire de animal, care are nevoie pentru a
supraviețui și maturiza de mâncare, căldură și
protecție, omul necesită în plus de îngrijire,
această trebuință suplimentară este și una care îl
deosebește pe om de celelalte ființe vii. Or, și în
concepția lui John Locke părinții și profesorii sunt
invitați să ia aminte la natura particulară a omului:
orice lucrare de pedagogie sau filosofie a
educației este, implicit, și una de antropologie.
 De la filosofie la filosofia
educației

 Noi nu reușim să înțelegem corect percepția pe care
filosoful englez o are despre actul pedagogic dacă nu
cunoaștem corespunzător epistemologia lui centrată pe
respingerea ideilor înnăscute. Pentru a avea o imagine
corectă despre modul în care John Locke vede rolul
instrucției în formarea bunelor maniere ale omului nu
ajunge să lecturezi cu atenție scrierea lui intitulată “Câteva
cugetări asupra educației”: Locke face afirmații
interesante și în lucrarea “Eseu asupra intelectului
omenesc”.
Sarcina grea a educatorului

 Astfel, el refuză să admită că o persoană aflată la
începutul vieții ei are poseda în vreun fel un soi de
cunoaștere intuitivă sau spontană a valorilor fundamentale
ale moralei, de aceea educatorul are nobila sarcină și
greaua responsabilitate de a construi o a doua natură în
om, de a face din el o ființă nobilă, superioară și aparte. In
minte nu există principii înnăscute sau noțiuni primare, în
favoarea acestei idei Locke aduce argumente care sunt
relevante și pentru doctrina sa pedagogică.
 Eseu…

 „Căci, în primul rînd, este evident că toţi copiii şi idioţii
nu nici cea mai mică idee sau cel mai neînsemnat gând
despre ele, și această lipsă este suficientă pentru a
desființa acel asentiment universal care trebuie neapărat să
însoțească toate adevărurile înnăscute; deoarece mie îmi
pare a fi aproape o contradicție să se spună că există
adevăruri întipărite în suflet de care acesta nu știe sau pe
care nu le înțelege; întrucât întipărirea, dacă înseamnă
ceva, nu constă în nimic altceva decât în a face ca anumite
adevăruri să fie cunoscute.” (Eseu, I, 2, 5)
 Ce înseamnă a educa?

Educația înseamnă disciplină, binele moral
este indisolubil legat de un anumit refuz de a
da curs fără opreliști dorințelor proprii. Este
necesar ca un copil să fie învățat sau deprins
să-și supravegheze și să-și înfrâneze latura sa
instinctuală, un om este puternic nu dacă îi
domină pe alții, ci dacă reușește să-și domine
propriile instincte.
 Educație și ascetism

 Educația autentică nu se poate detașa de idealul unui ascetism liber
asumat, care îl face pe om conștiincios și harnic, virtuos, rezistent la
greutățile vieții, permeabil la realitățile spirituale și, implicit, la
nevoile semenilor săi. Oamenii obișnuiesc să-și disciplineze
animalele de companie de când sunt pui, pentru ca mai apoi să se
poată folosi de ele fără griji, dar totuși ei nu au înțelepciunea să facă
la fel și cu urmașii lor, permițând cu inconștiență ca relele obiceiuri
ale copiilor să devină mai puternice pe măsură ce ei cresc. Or, dintr-
un pământ uscat iarba se smulge din rădăcină mult mai greu, dacă
relele obiceiuri nu au fost corectate din pruncie există riscul ca ele să
nu mai poată fi eliminate deplin niciodată. Aceste idei se regăsesc în
scrierea lui Locke referitoare la educație.
 Disciplinarea copilului

După cum vedem, Locke pune mare preț pe
disciplinarea copilului, adică pe formarea
caracterului său moral, însă disciplina nu este un
scop în sine, ci un mijloc. Disciplinarea nu
înseamnă brutalitate, severitate inutilă, atitudine
despotică, părinții și educatorii sunt îndemnați să
procedeze nuanțat cu cei tineri, având în vedere
particularitățile lor de vârstă și individuale, un
principiu de care ține cont și pedagogia modernă.
 Curiozitatea copiilor

 Educatorii sunt îndemnați să cerceteze cu grijă personalitatea copiilor
pentru a putea să fructifice tendințele lor naturale pozitive, calitatea lor de
ființe raționale capabile să întreprindă acte virtuoase. Comportamentul
civilizat, superior al unei persoane se explică în cea mai mare parte prin
educația pe care a primit-o, aceasta din urmă valorifică, în principal, apetența
crescută a omului pentru cunoaștere, nevoia firească a tinerilor de a înțelege
corespunzător lumea în care trăiesc. Curiozitatea naturală a copiilor constituie,
în acest caz, un aliat de nădejde al activității educative a adulților.
Concomitent, Locke ne amintește că tinerii trebuie să dispună și de libertatea
de a-și manifesta curiozitatea: este nevoie ca adulții să vină în întâmpinarea
nevoii tinerilor de a-și spori cunoașterea, răspunzând cu răbdare tuturor
întrebărilor lor.
 Curiozitate, cunoaștere,
înțelegere

 Doar astfel, stimulându-i pe copii pe drumul cunoașterii, putem să-i ferim
de pericolul de a rămâne pe tot parcursul vieții niște “dull and useless
creatures” [8]. Locke nu ezită să ofere un set de sfaturi practice, concrete,
în această privință. El cere adulților să ofere răspunsuri clare și potrivite
gradului de înțelegere și nivelului de pregătire al fiecărui copil:
răspunsurile în cauză nu trebuie să fie nici prea savante, dar nici banale.
Oferind răspunsuri potrivite nedumeririlor celor pe care îi instruim vom
avea ocazia să vedem cum ei se dezvoltă și fac niște progrese notabile,
surprinzătoare. Omul este prin natura lui însetat de cunoaștere, de la
această premisă poate să plece oricine își asumă nobila sarcină de formator,
precizarea următoare pe care o face filosoful englez este realmente poetică:
“for knowledge is grateful to the understanding as light to the eyes” (Some
Thoughts…)
 Să-i tratăm pe copii cu
seriozitate

 Copiii sunt încântați atunci când adulții țin cont de întrebările
lor și le dau răspunsuri inedite și interesante. Avem de-a face
cu o observație de bun simț, dar neglijată, din păcate, de
părinții și educatorii din vremurile noastre moderne, prea
ocupați ca să mai acorde atenție solicitărilor vlăstarelor lor.
Locke ne îndeamnă în repetate rânduri să luăm aminte la
modul în care încercăm să satisfacem dorința de cunoaștere,
apetența pentru nou a celor care n-au ajuns la vârsta
maturității: dacă nu îi tratăm cu seriozitate, și dacă nu le
transmitem în permanență adevărul, rezultatele vor fi cu totul
nefaste.
Pe copii trebuie să-i tratezi ca pe maturi,
în mod corect, fără a fi desconsiderați

 „Aschildren’s inquiries are not to be slighted,
so also great care is to be taken that they
never receive deceitful and eluding answers.
They easily perceive when they are slighted
or deceived, and quickly learn the trick of
neglect, dissimulation and falsehood, which
they observe others to make use of.” (Some
Thoughts…)
 Puterea exemplului

 Între planul comportamental și cel cognitiv există o strânsă legătură,
nu ajunge să predai adevărul, să îl transmiți doar prin cuvânt, este
necesar să îl și exemplifici prin fapte. Nu putem să nu remarcăm
valabilitatea sau pertinența concepțiilor lui John Locke: adulții
trebuie să fie niște modele de comportament pentru descendenții lor,
tratându-i pe aceștia cu respect: “Maxima debetur pueris reverentia”.
Filosoful englez aduce în discuție principiul exemplului personal
deoarece copii învață prin imitație. Nu avem voie să operăm în plan
educațional cu două seturi de reguli diferite, altfel spus, este
păgubitor, nedrept și în același timp ar fi o dovadă de ipocrizie să
cerem altora să respecte niște principii pe care noi înșine nu suntem
în stare să le urmăm, ne avertizează John Locke.
Corijarea comportamentală a
copiilor

 Educația presupune ordine, supunere voluntară, conștientă în raport cu o anumită
normă de viață. Copilul, în general vorbind, este învățat cum să evite greșeala și cum
să adopte și să făptuiască în mod voluntar și cu perseverență binele. Corijarea
comportamentală se realizează prin intermediul recompenselor și pedepselor,
educatorii sunt invitați totodată să țină cont de un aspect foarte important de ordin
psihologic: este potrivit ca adulții să țină cont de dispozițiile celor tineri, având grijă
să le cultive gustul pentru actele dezirabile, pozitive sub aspect moral. Copiii sunt în
mod firesc înclinați să se ocupe cu activități variate și plăcute, specifice vârstei lor,
prin urmare sarcinile de învățare s-ar cere a fi just dimensionate pentru a nu le
provoca acestora dezgust. Disciplinarea forțată a copiilor este contraproductivă, mult
mai potrivit ar fi ca educatorii să țină cont de nevoia deosebită a acestora de a se
recrea prin intermediul jocului, a activității fizice.
 Jocul

 Jocul constituie pentru copii un spațiu de manifestare a libertății personale,
constrângerea brutală constituie un obstacol în fața dezvoltării lor
armonioase: firea umană are nevoie nu doar de corectare, ci și de
îmbunătățire. Filosoful englez se concentrează și asupra modalității în care
părinții sunt chemați să se raporteze la copiii lor: în concepția lui Locke
adulții sunt datori să aibă grijă de sănătatea mentală și fizică a tinerilor. De
altfel, încă de la primele rânduri ale lucrării sale “Some Thoughts
Concerning Education” Locke evidențiază cu ajutorul cuvintelor lui
Juvenal interdependența dintre natura fizică și cea psihică a omului: “mens
sana in corpore sano”. De maximă importanță pentru om este sănătatea lui
psihosomatică, indisolubil legată de o viață virtuoasă, deci fericită. Această
viziune a Antichității este asumată fără rezerve de către John Locke.
Ce înseamnă minte sănătoasă…?

„A sound mind in a sound body is a
short but full description of a happy
state in this world […]. He whose
mind directs not wisely, will never take
the right way; and he whose body is
crazy and feeble, will never be able to
advance in it.” (Some Thoughts…)
 Grija pentru sănătatea
psihosomatică a copilului

Sănătatea aceasta psihosomatică constituie, la drept vorbind, un
obiectiv privilegiat al oricărui demers educațional autentic. Cei care
sunt puternici din naștere sub aspect fizic și spiritual constituie o
minoritate, majoritatea semenilor noștri sunt buni sau răi, folositori
sau nefolositori în virtutea educației primite. Oamenii nu sunt egali,
pentru că nu beneficiază nici de aceeași educație. Deși mintea
constituie partea cea mai importantă a ființei noastre, nu este indicat
să neglijăm corpul: prin constituția sa fizică robustă omul poate să
facă față cu succes activităților zilnice și oboselii, îndurând cu
bărbăție lipsurile de tot felul și adaptându-se cât mai bine mediului
său de viață.
 Educația fizică

 Filosoful englez este de părere că părinții care își ocrotesc
în chip excesiv copiii de vremea rea, de intemperii, și nu îi
obișnuiesc de timpuriu cu frigul, procedează greșit, pentru că
astfel îi fac să fie sensibili la schimbările climatice. Locke ne lasă
impresia, pe alocuri, de a fi promotorul ideii de educație spartană:
fiind de timpuriu obișnuit cu frigul și cu apa rece copilul are
ocazia de a-și fortifica trupul, devenind întrucâtva imun în fața
bolilor. Din același motiv Locke susține și caracterul binefăcător
al înotului: acest sport a salvat în decursul timpului viața multor
oameni.
 Virtutea

 Filosoful empirist britanic era interesat în cel mai înalt
grad de o mai bună adaptare a tinerilor la mediul lor
natural și social de viață. Bunele maniere nu sunt menite
să dezvăluie doar caracterul moral și buna creștere a unei
persoane, ci ele sunt apte să asigure optimă integrare a
unui individ în sânul unei comunități. În scrisul lui Locke
virtutea pare că trimite la o excelență concomitent fizică și
spiritual-morală menită să asigure o desăvârșire care trece
dincolo de hotarele acestei lumi.
 Cât de importantă este
virtutea?

“I place Virtue as the first and most necessary
of those endowments that belong to a man or
a gentleman, as absolutely requisite to make
him valued and beloved by others, acceptable
or tolerable to himself; without that, I think,
he will be happy neither in this nor the other
world.” (Some Thoughts…)
Virtute și ordine civilă

 Virtutea constituie un ingredient indispensabil prezervării ordinii
civile și a stabilității sociale, ea dispune și de o valoare nu doar strict
moral-religioasă, ci și instrumentală. În același timp el arată că un
sistem moral lipsit de sprijin religios nu dispune de toată autoritatea de
care ar avea nevoie pentru a se impune în interiorul unei comunități. În
orizont creștin virtutea este indisolubil legată de pietate, iar religia
însăși a promovat de la început idealul unei vieți virtuoase pe care a
așezat-o pe temelia solidă a respectării comandamentelor divine. De aici
decurge ideea că religia dispune de un important rol socio-politic pentru
că ea îndeamnă constant la asumarea responsabilităților în sfera publică
și privată.
 Virtutea - dobândită prin
învățare

 Marii gânditori din secolul al XVII-lea au fost îndeaproape
preocupați de acest subiect al virtuții pe care l-au pus în legătură cu
doctrina creștină. Virtutea poate fi dobândită prin învățare și, mai
ales, prin antrenament [20]. Ea presupune negare de sine și
perseverență în făptuirea a tot ceea ce este pozitiv sub aspect etic.
Omul este capabil să-și formeze prin educație un comportament
virtuos întrucât el este sensibil la modul în care semenii săi se
raportează la propria lui persoană, la imaginea lui publică: lauda celor
din jur îi provoacă plăcere, pe când critica îi provoacă rușine. De
aceea, în loc să-i motiveze pe copii de sarcinile care le revin doar prin
recompense și pedepse, ar fi mai bine ca educatorii să apeleze la
stima de sine a copiilor.
 Un profesor bun…

 Un tutore bun, plin de calități este greu de găsit, admite Locke. El
reia constant această idee privind calitățile de care tutorele ar trebui să
dea dovadă: profesionalism și sobrietate, moderație și politețe.
Moderația reprezintă un element definitoriu al oricărei virtuți, în lipsa
moderației totul se transformă în viciu. Această idee a dominat
gândirea occidentală încă din Antichitate: tutorele este extrem de
important pentru că el îl poate învăța pe copil o serie de lucruri care nu
se regăsesc în cărți și care țin în principal de o bună adaptare a omului
la mediul lui social de viață, la cerințele conviețuirii într-o comunitate
alcătuită din oameni diferiți, unii buni și alții cu intenții ascunse.