FILOZOFIE PENTRU COPII ?

Oana-Melania Niculescu-Oglinzanu,
profesor de socio-umane la Liceul Teoretic din Pogoanele, judeţul Buzău

1. „Filozofie pentru copii ?” – argumente şi contraargumente

Prin Ordinul 4887 din 26 august 2013, Ministrul Educaţiei Naţionale a aprobat programa
şcolară pentru disciplina opţională „Filosofie pentru copii”1, disciplină care poate fi studiată în
clasele a III-a şi/sau a IV-a, în cadrul curriculumului la decizia şcolii.

Această decizie, prin consecinţele ei, readuce în atenţie vechea problemă a vârstei
potrivite pentru filosofare. Cum se ştie, această problemă a fost abordată de-a lungul timpului din
multiple perspective: în mod explicit, de către unii filosofi, în mod implicit, de către unii oameni
de ştiinţă, precum Jean Piaget, preocupaţi de structurile cognitive şi de procesul învăţării la copii.

Dificultatea răspunsului la întrebarea privind adecvarea studiului filosofiei la vârsta

copilăriei este amplificată şi de imprecizia termenilor „copilărie” şi „filosofie”. Putem răspunde
cu uşurinţă la întrebarea „Poate nou-născutul să filosofeze ?”, dar nu putem răspunde la fel de
uşor la întrebarea „Există o etapă a copilăriei adecvată filosofării ?” Tot aşa, întrucât termenul
„filosofie” este vag, răspunsurile la problema enunţată aici vor depinde de modurile în care sunt
gândite natura filosofiei şi rosturile ei.

De exemplu, în concepţia lui Hegel „Filosofia este ştiinţă obiectivă a adevărului, ştiinţă
a necesităţii adevărului, e cunoaştere conceptuală, nu e constituită din păreri, nu este ţesătură
de păreri”2. Mai mult, „În ochii lui Hegel propriul sistem reprezenta însuşi adevărul. (Niciun
filosof nu s-a încumetat să afirme ceea ce a afirmat autorul Logicii în faţa studenţilor săi:
„Domnilor, pot spune deci: eu nu numai că rostesc adevărul, eu sunt adevărul.”)” 3. Putem afirma
că din punctul de vedere al lui Hegel filosofarea la vârsta copiilor ar fi inadecvată, ar fi o
„ţesătură de păreri”şi nu ceea ce ar trebui să fie, „cunoaştere conceptuală”.

Pentru Epicur filosofia este căutarea înţelepciunii, prin care accedem la "sănătatea
sufletului", la fericire. În consecinţă, "nicio vârstă nu-i prea timpurie sau prea târzie pentru
sănătatea sufletului". Iată cum argumentează filosoful: „Nici în tinereţe nu trebuie cineva să
ezite de a se ocupa de filozofie şi nici când ajunge la bătrâneţe să se sature de a filozofa, căci
nici o vârstă nu-i prea timpurie sau prea târzie pentru sănătatea sufletului. Cel ce spune că
timpul pentru studierea filozofiei n-a sosit încă sau c-a trecut e asemenea unuia care ar spune că
timpul fericirii nu-i încă sosit sau că s-a dus. De aceea amândoi, şi tânărul şi bătrânul, trebuie
să caute înţelepciunea, cel de-al doilea pentru ca, înaintând în bătrâneţe, să se simtă tânăr
graţie amintirii celor trecute, iar primul ca să fie tânăr şi bătrân totodată prin lipsa de teamă
faţă de cele ce vor veni. Astfel trebuie să ne îndeletnicim cu lucrurile care ne dau fericirea, căci,

1
Anexa 2 la Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr.4887 /26.08.2013
2
G. W. F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, vol. I, Editura Academiei, 1963, p.23
3
Mircea Flonta, Cum recunoaştem pasărea Minervei ? Reflecţii asupra percepţiei filosofiei în cultura românească,
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, p.37

1
dacă o dobândim, avem tot ce ne trebuie, iar dacă ne lipseşte, toate acţiunile noastre sunt
îndreptate spre obţinerea ei.” 4

Invocarea concluziilor unor cercetări ştiinţifice nu ne va aduce rezolvarea definitivă a

problemei. De pildă cercetările piagetiene de psihologie şi epistemologie genetică exprimă
concluzia că accesul copiilor la nivelurile gândirii abstracte (gândirea capabilă de operaţii
formale, de înlănţuiri de raţionamente, de conceptualizări ipotetice, care transcend domeniul
realităţii) se produce pe la 12 ani. Pe temeiul acestei concluzii am putea conchide că filosofarea
de tip hegelian („ştiinţă obiectivă a adevărului”, „cunoaştere conceptuală”) este inadecvată
pentru etapele anterioare ale copilăriei. Dar există şi un mod de filosofare, mai apropiat de
beletristică decât de ştiinţă, în care imaginea, metafora sunt instrumente folosite eficient în
comunicare, e modul de filosofare în care au excelat, bunăoară, Heraclit din Efes, Blaise Pascal,
Friedrich Nietzsche: „Lumea este un foc veşnic viu”, „Omul este o trestie cugetătoare”,
„Dumnezeu a murit”. Pentru Lucian Blaga metafora este atât de importantă în existenţa specifică
a omului („existenţa întru mister şi pentru revelare”), încât afirmă că definiţia „Omul este
animalul metaforizant” este cea mai îndreptăţită pentru om 5. Şi, dacă vom privi fără prejudecăţi
copiii, vom constata că ei, din fragedă pruncie, pot face conexiuni uimitoare între lucruri, pot
opera cu metafore. Tudor Vianu relatează următorul fapt 6: unui copil de câţiva anişori i s-a dat să
bea un pahar de sifon; nu mai băuse niciodată aşa ceva; a fost întrebat după aceea cum i se pare
gustul acelui lichid. Şi copilul a răspuns: „Are gust de picior amorţit”! George Pruteanu
comentează în continuare: „"Metafora e rezultatul unui transfer logic de noţiuni" (în acest ultim
enunţ, Vianu face aluzie la etimologia cuvântului metaforă: verbul grecesc forein = "a
transporta, a duce", şi particula "meta-", cu sensul de "schimbare, trecere dincolo"). Metafora
este deci a lua un înţeles dintr-un loc şi a-l transporta, a-l transplanta în altul”7.

Pentru elaborarea unui răspuns pertinent la problema „filozofie pentru copii ?” ne poate
folosi şi următoarea cugetare metafilozofică a lui Lucian Blaga: „A filosofa. - A filosofa
înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace super-mature la întrebări pe care şi le pun copiii.”8

Blaga evidenţiază un fapt: copiii pot pune întrebări esenţiale pentru condiţia umană,
întrebări filosofice (în informaţiile despre programul „Filozofie pentru copii”, iniţiat de Mattew
Lipman, apar întrebări de acest fel: Unde a plecat bunicul după ce a murit? Ce înseamnă bine
atunci când tati spune că așa e bine? Toate întrebările au răspuns? Mama mi-a spus că am
judecat cum trebuie. Ce a vrut să spună?). În concepţia lui Blaga, întrebările filozofice sunt o
condiţie necesară, dar insuficientă pentru filozofare. Pentru a exista filozofare trebuie să existe şi
răspunsuri „cu mijloace super-mature” la întrebările pe care le pun copiii, la întrebările
filozofice. Prin felul în care gândeşte filozofarea, Blaga, creatorul celui mai impresionant sistem
filozofic din filozofia românească, se solidarizează cu Hegel, creatorul celui mai impresionant
sistem filozofic din istoria filozofiei universale. Pentru el, ca şi pentru marele filozof german,
rezultatul reflecţiei filozofice este mai important decât reflecţia însăşi, răspunsul („cu mijloace

4
Epicur, Scrisoare către Menoiceus, apud Diogene Laërtios, Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, X, 122,
Bucureşti, Editura Academiei, 1963, p.497.
5
Lucian Blaga, Geneza metaforei şi sensul culturii, în Opere 9. Trilogia culturii, Bucureşti, Editura Minerva, 1985,
p.357
6
Tudor Vianu, Problemele metaforei şi alte studii de stilistică, ESPLA, Buc., 1957, apud George Pruteanu, „Doar o
vorbă să-ţi mai spun”.
7
George Pruteanu, Idem.
8
Lucian Blaga, Discobolul. Aforisme şi însemnări, Editura "Publicom", 1945, p.7

2
super-mature”) este mai important decât întrebarea. Hegel şi-a sacrificat metoda, dialectica, pe
altarul sistemului filozofic. „Filosoful aspiră să devină autor al unei lumi”, scrie gânditorul
român9, gândindu-se la propria lui construcţie filozofică.

Pretenţia că în filozofia „profesionistă”, „adultă” se dau, întotdeauna, „răspunsuri cu

mijloace super-mature” la întrebările filozofice nu este confirmată de istoria filozofiei.
Răspunsurile filozofilor la problemele specifice s-au situat pe niveluri diferite de elaborare
filozofică. De exemplu, între modul în care Thales încearcă să explice unitatea şi diversitatea
Lumii, prin principiul (arche) ca apă, şi modul în care Platon răspunde aceleiași probleme, prin
„participarea” (methexis) lucrurilor la Idei (Forme) există o diferenţă de nivel de elaborare
filozofică. Thales este un fel de „copil” faţă de Platon.

Există, însă, şi alte concepţii despre rostul filozofiei. Bertrand Russell scrie în acest sens:
„filosofia merită să fie studiată nu de dragul unor răspunsuri precise la întrebările ei,
deoarece, de regulă, nu se poate şti că astfel de răspunsuri precise sunt adevărate, ci mai degrabă
de dragul întrebărilor înseşi; deoarece aceste întrebări lărgesc concepţia noastră asupra a ceea ce
este posibil, ne îmbogăţesc imaginaţia intelectuală şi diminuează siguranţa dogmatică ce
împiedică mintea să speculeze; însă, mai presus de toate, deoarece prin măreţia universului
contemplat de filosofie mintea este înnobilată şi devine capabilă de acea uniune cu universul care
este binele suprem.”10 (subl.mea, Oana Niculescu). Într-un mod asemănător se exprimă şi
Constantin Noica: „De unde ideea că filosofia te învață adevărul? Te învaţă să gândești - nu
adevărul. Iţi dă direcţia adevărului”.11

Platon şi Aristotel sunt în acord când spun că la originea filozofiei a stat uimirea, mirarea
(thauma). Iar copiii, în setea lor de cunoaştere, sunt uimiţi de spectacolul pe care li-l oferă
Lumea. Regretabil este, cum observa academicianul Solomon Marcus într-o emisiune de
televiziune, că adulţii tind să frâneze acest elan epistemic: „E o agresiune de multe ori şi din
partea părinţilor, a educatorilor. La adresa copiilor de 5-6 ani se comite o agresiune. Nevoia lui [a
copilului] de a întreba este cenzurată, descurajată. De părinţi! În şcoli scrie "Un copil cuminte nu
vorbeşte neîntrebat". (...) [Copilul] E obligat să înlocuiască nevoia lui de a întreba cu actul de
supunere. Eu nu spun că datoriile nu trebuie să existe, dar dacă din ele facem motorul am ratat
actul educaţional”. 12

De asemenea, copiii au, în deosebire de adulţi, un spirit încă nesupus prejudecăţilor,

tabuurilor. Filozofarea, ca exerciţiu de libertate a spiritului, poate avea, la vârsta lor, rolul de
profilaxie contra prejudecăţilor, contra dogmatismului, contra manipulării.

Dacă vom admite că filozofia nu este furnizoare de adevăruri definitive, ci o căutare

perpetuă, că înseamnă a fi mereu pe drum, a formula noi întrebări, atunci vom admite că
introducerea studiului filozofiei la copii este justificată, la copiii care au ajuns la vârsta la care îşi
pun, deja, întrebări filozofice. Ei vor avea timp să-şi formuleze şi reformuleze răspunsurile, fie şi
„cu mijloace super-mature”, de-a lungul întregii lor vieţi.

9
Idem, Opere 8. Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, p.94
10
Bertrand Russell, Problemele filosofiei, Bucureşti, Edit. BIC ALLL, 2004, p.143
11
Constantin Noica, Jurnal filozofic, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, p.28
12
http://www.realitatea.net/academicianul-solomon-marcus-la-adresa-copiilor-de-5-6-ani-se-comite-o-
agresiune_1280984.html

3
 Problema adecvării filozofării la vârsta copilăriei, problemă contaminată filosofic, nu
poate fi rezolvată pur teoretic. Cum scrie autorul Tezelor despre Feuerbach, practica are ultimul
cuvânt în identificarea adevărului: „Problema dacă gândirea omenească ajunge la adevărul
obiectiv nu este o problemă teoretică, ci una practică. În practică, omul trebuie să dovedească
adevărul, adică forţa şi caracterul real, netranscendent al gândirii sale. Controversa în jurul
realităţii sau nerealităţii unei gândiri care se rupe de practică este o chestiune pur scolastică.”13
Şi, după cum vom arăta în continuare, există deja programe aplicate care dovedesc eficienţa
instructiv-educativă a „filozofiei pentru copii”.

2. Filozofie pentru copii - deja fapt de instrucţie şi educaţie

„Filozofia pentru copiii (Philosophy for Children) este un program complex, elaborat,
începând din anul 1969, de profesorul Mattew Lipman, din SUA. Programul este constituit din
nouă subprograme care se adresează copiilor de la 6 la 18 ani”14. Dintre acestea amintim:

 Despre gândire, 6-7 ani;

 Despre natură, 7-8 ani;
 Despre limbaj, 8-9 ani;
 Dezvoltarea gândirii logice, 11-12 ani;
 Dezvoltarea gândirii etice, 12-13 ani;
 Dezvoltarea gândirii estetice, 13-14 ani;
 Dezvoltarea gândirii sociale, 14-15 ani.
„Suportul didactic al programului îl constituie cărţile („manualele”) pentru copii, însoţite
de manualul („metodica”) învăţătorului”15. Programul Filozofie pentru copii a fost tradus în peste
20 de limbi şi este aplicat în prezent, sub diferite forme, în peste 60 de ţări16.

„În România, Filosofia pentru copii a fost aplicată din anul şcolar 1992, întâi
experimental în câteva şcoli din Bucureşti, Braşov, Iernud, apoi în mai multe localităţi”17.

Editura Humanitas Educaţional venea în întâmpinarea cadrelor didactice dornice să aplice

acest program, încă din 2001. Cele două manuale Ruxi şi Sânziana fiind însoţite de ghidul
învăţătorului – ce cuprinde programa şcolară de filosofie pentru copii, explicarea metodei de
predare-învăţare, repere didactice pentru realizarea lecţiilor, precum şi o casetă video cu studii de
caz, filmate în timpul desfăşurării lecţiilor de filozofie pentru copii la clasele din Bucureşti.
Aceste materiale au primit avizul favorabil al Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru a
funcţiona ca material auxiliar, cu aprobarea 42207 din 23 octombrie 2000.18

„Într-o simplă enumerare, obiectivele programului Filosofia pentru copii, formulate de

autori ca deprinderi de gândire ce trebuie formate şi dezvoltate, sunt următoarele: să analizeze

13
Karl Marx, Teza 2 despre Feuerbach
14
Doina-Olga Ştefănescu, Prefaţă, în: Mattew Lipman, Filozofie pentru copii. Ruxi, Bucureşti, Editura Humanitas
Educaţional, 2001, p.5
15
Idem, în: Ann Gazzard, Mattew Lipman, Să gândim împreună. Manualul învăţătorului la cartea Sînziana, p.3
16
Programa şcolară pentru disciplina opţională Filosofie pentru copiii, Anexa 2 la Ordinul Ministrului Educaţiei
Naţionale nr.4887 /26.08.2013
17
Idem, op. cit., p.5
18
http://www.observatorcultural.ro/Invatamint-Filozofie-pentru-copii*articleID_1095-articles_details.html

4
valoarea propoziţiilor, să le clasifice, să construiască ipoteze, să definească termeni, să descopere
alternative, să facă inferenţe, să găsească presupoziţii, să formuleze explicaţii cauzale, să
compare, să formuleze întrebări, să generalizeze, să argumenteze, să stabilească relaţii parte-
întreg şi întreg-parte, să identifice şi să utilizeze criterii, să caute greşeli de raţionament, să
recunoască diferenţe în perspectivele de abordare, să lucreze cu analogia şi metafora. Centrate pe
dezvoltarea competenţelor intelectuale, aceste obiective vizează în primul rând dezvoltarea
gândirii elevilor, a gândirii critice, analitice, probabiliste, dezvoltarea capacităţii de formulare şi
punere în cuvânt a întrebărilor şi ipotezelor, posibilitatea de a folosi limbajul în contexte cât mai
variate, toate acestea în condiţiile transformării clasei în grup de discuţie”19

Doina-Olga Ştefănescu evidenţiază rezultatele încurajatoare ale perioadei pilot a

programului. După încheierea anului şcolar, atât copiii, cât şi părinţii lor au fost întrebaţi dacă
ar dori sau nu să continue programul şi de ce. Din 362 de elevi participanţi la experiment, 354
răspund afirmativ, 4 nu ştiu, iar 4 nu doresc să mai continue. Dintre cei 355 de părinţi care
răspund întrebărilor, 345 doresc să se continue aplicarea programului, 7 nu ştiu, iar 3 nu doresc
continuarea. Dintre argumentele formulate de elevi în favoarea programului: ne învaţă să gândim
mai uşor; este interesant, deosebit; ne place să punem întrebări; textele sunt frumoase, ne
dezvoltă vocabularul; ce discutăm ne ajută şi la alte ore; ne place să scriem poveşti; ne învaţă să
ne respectăm unii pe alţii. Argumentele părinţilor în favoarea continuării programului sunt:
copilul gândeşte mai logic, mai profund; doreşte să continue acasă discuţiile din clasă; i se
dezvoltă capacitatea de a dialoga; copilul este mai sigur pe el, mai puţin timid; cere mai multe
explicaţii, ne cere să argumentăm ceea ce-i spunem; are mai multă răbdare cu fraţii mai mici; se
discută în clasă probleme pe care acasă nu am şti cum să le punem: existenţă, gândire, adevăr,
bine; copiii fac corelaţii interesante între poveşti şi problemele vieţii cotidiene; se întreabă despre
sine, ajung să se cunoască mai bine.20

3. Concluzii

În finalul demersului nostru constatăm existenţa cadrului legal pentru aplicarea acestui
program, a materialelor auxiliare, dar rămâne încă deschisă discuţia privind cadrul didactic care
să predea acestă disciplină. Amintim că în anii anteriori acest program a fost aplicat la clasă de
către învăţători. În acest sens au fost programate cursuri de către Departamentul pentru
Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative,
în colaborare cu Humanitas Educaţional şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării,
cursuri gratuite, în centrele judeţene, pentru învăţătorii interesaţi să predea filosofia pentru copii.
Credem că această iniţiativă ar trebui reluată întrucât acest program nu este o reformulare a
orelor de Dezvoltarea vorbirii, ci are alte obiective şi presupune familiarizarea cadrelor didactice
din învăţământul primar cu conţinuturile şi specificul interogaţiei filosofice. Alternativa ar fi
predarea acestei discipline de către profesorii de filosofie. Practica la catedră ne îndreptăţeşte să
anticipăm dificultăţi de adaptare şi în acest caz. Este necesară o formare/pregătire a profesorilor
în vederea adaptării la particularităţile elevilor din învăţământul primar.

Avem convingerea, însă, că indiferent cine va preda filozofia la copii (învăţătorii sau
profesorii de filosofie), implementarea programului va avea efecte benefice; în cuvintele

19
Doina-Olga Ştefănescu, Prefaţă, în: Mattew Lipman, Filozofie pentru copii. Ruxi, Bucureşti, Editura Humanitas
Educaţional, 2001, p.6
20
Ibidem, p. 8-9

5
iniţiatorului programului „Philosophy for Children”, Mattew Lipman: „În aceeaşi măsură în
care filozofia începe prin mirare, ea este şi un dialog reflexiv prin care ideile pătrund în
experienţa de viaţă îmbogăţind-o. Dar aceste tranziţii trebuie să fie înlesnite – şi poate într-o
bună zi va exista o literatură care îi va ajuta pe copii să străbată prăpastia dintre mirare şi
reflecţie, dintre reflecţie şi dialog, dintre dialog şi experienţă. Impactul unei asemenea literaturi
asupra copiilor de azi poate că nu va fi imediat vizibil. Dar impactul asupra adulţilor de mâine
s-ar putea să fie atât de mare, încât ne va face să ne amintim cu mirare că până astăzi am
refuzat copiilor filozofia”21.

21
Mattew Lipman, Filozofie pentru copii. Ruxi, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2001, coperta 2.