ETAPE DE DEBUT ÎN

PEDAGOGIA SOCIALĂ
Context internațional și românesc

www.uaic.ro
 Să ne reamintim!

• Cum definim persoana vulnerabilă/ aflată în

situație de risc?
• Ce este pedagogia socială?
 Interogații pentru finalul unității de învățare:

1. Exemplificați un concept sinonim pentru pedagogia socială!

2. Enumerați beneficiarii acțiunilor de pedagogie socială, raportându-vă la
conținuturile parcurse!
3. Ce este învățarea monitorială?
4. Cine este inițiatorul școlilor pentru popor în context european? Dar în țara
noastră?
5. Cu ce nume asociați demersurile de susținere a învățământului pentru fete în țara
noastră?
6. De numele cui se leagă înființarea învățământului special?
7. Cine utilizează pentru prima dată conceptul de pedagogie socială în context
european? Dar în țara noastră?
8. Ce este Legea Serviciului Social? Cine a inițiat-o și ce prevedea?
 1. Manifestări de debut în pedagogia socială. Context internațional

• Pedagogia socială îşi are originile în perioada secolelor XVII-XIX, etapă ce

precede constituirea statelor naţionale moderne;

• Sintagme sinonime:
„educaţia populară”,
„educaţia pentru toţi”,
„educaţia maselor”

Finalitățile inițiale vizau reducerea decalajelor sociale şi educaţionale

existente între clasele defavorizate şi cele privilegiate.
• Franța: Jean Baptiste de la Salle (1651-1719), preot catolic, fondatorul
asociaţiilor de profesori Frères des écoles chrétiennes, care aveau rolul educării
copiilor din clasele sociale defavorizate.

• Germania: August Hermann Francke (1663-1727) înfiinţează aşa numitele

„ragged school”, instituţii caritabile responsabile de educarea copiilor orfani.

• Spania: José de Calasanz (1557–1648), fondatorul instituţiei Escuelas Pías, prima

școală creştină din Spania care oferea programe educaţionale tinerilor proveniți din
medii sociale defavorizate.
 Contribuția lui Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827) la
afirmarea Pedagogiei sociale

• După revoluția burgheză din Elveția,

ca urmare a creșterii numărului de
copii orfani, Pestalozzi organizează și
conduce un orfelinat la Stanz,
transferat, în 1805, la Yverdon, unde va
funcționa timp de 20 de ani.

• Alături de școala elementară și cea

medie, Pestalozzi va înființa și o
școală pentru fete și un seminar de
pregătire a învățătorilor.
• Principiile școlii lui Pestalozzi:
- stimularea activității copilului,
- respectarea individualității,
- asigurarea unei dezvoltării armonioase și echilibrate
- încadrarea copilului în comunități educative, în scopul facilitării accesului “de la
familie până la umanitate”.

• Pentru Pestalozzi, educația veritabilă “subordonează înclinațiile originare menirii

sociale a omului” (Pestalozzi, 1977, p. 87).
• Pentru Pestalozzi, observația și
reflecția constituie acțiunile
fundamentale ale noului sistem
educațional, construit pe trei
componente:
• rațiune (head)
• simțire (heart)
• acțiune (hands).

• În contemporaneitate, putem
asocia componentele de mai sus
cu definiția competenței (Vezi
LEN 1/ 2011).
 Caracterul social al educației. Învățarea prin monitori
(sistem monitorial sau lancasterian)

• “Văzându-mă silit de a instrui eu singur copiii, fără nici un ajutor, am învățat arta
de a instrui un număr mare de copii, unii prin alții, și pentru că singurul mijloc pe
care îl aveam la îndemână era pronunțarea cu voce tare, mi-a venit în minte ideea
de a pune pe acești copii să deseneze, să scrie și să lucreze în timpul lecției.

• Copiii învățau pe copii. Ei puneau în practică ceea ce eu doar le spuneam. Făceam

acest lucru de nevoie.

• Neavând colaboratori, am așezat un copil mai avansat între doi mai puțin
avansați; le spunea ceea ce știa el, iar ei învățau să repete ceea ce știau”.
(Pestalozzi, 1977, p. 27)
 Aplicații

1. Analizați contribuția lui Johann Heinrich Pestalozzi la dezvoltarea caracterului

social al educației

2. Care sunt valențele formative ale celor trei componente ale sistemului propus de
Pestalozzi - rațiune (head), simțire (heart) și acțiune (hands). Comentați ideea de
integralitate a educației raportându-vă la contribuții teoretice contemporane.
 Nikolaj Grundtvig (1783-1872) și înființarea
școlilor populare daneze

• UNESCO apreciază că Nikolaj Frederik Severin Grundtvig (1783-1872) este

personalitatea culturală cu cea mai importantă contribuţie în afirmarea caracterului
social, popular al educaţiei, în plan european (UNESCO, 1993, p. 12).

• N. F. S. Grundtvig dezvoltă la începutul secolului al XIX-lea, în Danemarca,

sistemul şcolilor populare, având ca finalitate înţelegerea şi respectarea identităţii
naţionale a popoarelor, principala contribuţie teoretică fiind sintetizată în opera
Skolen for livet (1838).

• Noua școală, fără a se opune culturii teoretice a păturii înstărite a populaţiei,

propune conținuturi practice, derivate din viața claselor populare.
• Transmiterea noii cunoașteri se realizează
prin intermediul comunităţilor de muncă.

• Finalitatea o reprezintă învăţarea limbii

materne şi a literaturii naţionale, istoriei,
dreptului, geografiei şi agronomiei specifice
poporului danez.

• Considerat de UNESCO (1993) educatorul

universal, N. F. S. Grundtvig contribuie la
configurarea unui nou sistem educațional care
valorizează identitatea naţională.
 Temă de reflecție

• Argumentați în ce măsură finalitatea educațională statuată de N.F.S. Grundtvig -

înţelegerea şi respectarea identităţii naţionale a popoarelor, prin apel la comunitățile
de lucru și învățare, poate fi valorificată în contextul școlii românești
contemporane.
• Karl Mager (1810-1858) definește pentru prima dată sintagma pedagogie
socială, în manifestul Social Pedagogy, publicat în 1844, drept:

▫ ansamblul proceselor educaţiei, abordate din perspectivă holistică, cu finalitate

în achiziţia cunoaşterii la nivel societal (aflată în opoziţie cu achiziţiile
individuale).

- Pedagogia socială este un domeniu distinct de cercetare și teorie a educației,

conexiunile pedagogiei cu subsistemele socialului având la bază diferenţierile
stabilite între paradigma pedagogiei individuală, centrată pe dezvoltarea și
valorificarea deplină a potențialului individual, și pedagogia publică, oferită de
stat, prin politici normative care reprezentau expresia intereselor administrativ-
politice.
 Margaret Bancroft(1852-1912).
Inițiatoarea învățământului special

• Inițiatoarea învățământului special,

destinat persoanelor cu dizabilități

• La vârsta de 25 de ani deschide prima

școală privată cu internat, în
Haddonfield, New Jersey, pentru copiii
cu întârzieri în dezvoltarea fizică și
mentală, valorificând importanța
nutriției, igienei personale, exercițiilor
fizice, rugăciunilor zilnice, dezvoltării
artistice și senzoriale.

• Inițiază activități extrașcolare: vizite la

muzeu, concerte, plimbări în natură
 Pedagogia socială în context românesc

• Activitatea lui Spiru Haret desfăşurată în direcţia reformării învăţământului

românesc şi a organizării primelor şcoli pentru adulţi

• Inițiativele Constanței Dunca Șchiau pentru construcția unui sistem de învățământ

destinat fetelor

• Contribuțiile lui Simion Mehedinți la preluarea conceptului de pedagogie socială

în țara naostră

• Acţiunile extinse de cercetare monografică a satelor româneşti, iniţiate de Dimitrie

Gusti prin coordonarea echipelor studenţeşti ale Fundaţiei Regale „Principele
Carol”
 Spiru Haret și acțiunea de
alfabetizare a populației

• Spiru Haret (1851-1912) este promotorul

modelului şcolilor superioare ţărăneşti
daneze, în România.

• Fiind ministru al instrucţiunii publice în trei

etape (martie 1897–aprilie 1899; februarie
1901–decembrie 1904; martie 1907–
decembrie 1910), Haret reorganizezază
învăţământul românesc al timpului său,
punând bazele unui amplu curent cultural,
haretismul.
• Finalitatea haretismului constă în „introducerea factorului cultural şi economic în
masa poporului român, la sate”.

• În perioada celui de-al doilea ministeriat (1901-1904), activitatea extraşcolară a

învăţătorilor din mediul rural ia amploare.

• Haret reorganizează şcolile rurale, extinzând rolul învăţătorilor prin implicarea în

activităţi de culturalizare a populaţiei din mediul rural.

• În Chestiunea ţărănească (1905), Haret insistă asupra rolului învăţătorilor în

acţiunea de alfabetizare a maselor, „căci este imposibil să aspirăm la locul la care
râvnim printre popoarele culte, pe când vreme 75% din poporul nostru nu ştie nici
să scrie, nici să citească”.

• Haret (1905) dispune organizarea cursurilor pentru adulţii nealfabetizați, a

cercurilor şi şezătorilor culturale, „ţinute toate de învăţători şi învăţătoare şi care se
pot întreţine cu foarte puţină cheltuială” (Ibidem, p. 75).
 Constanța Dunca Șchiau (1843-1924).
Inițiatoarea învățământului mixt

• Studiază la Viena şi Paris, este prima

româncă posesoare a brevetului de
capacitate la Sorbona şi a certificatului
de Înalte Studii Pedagogice la Collège de
France.

• Revenită în ţară, a prezentat

domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi
Camerei Deputaţilor memoriul
intitulat Fiicele poporului. Proiect
prezentat domnitorului şi Camerei
Deputaţilor asupra educaţiunii populare
a fetelor în România (1863).
• Proiectul cuprindea idei despre organizarea învăţământului feminin:
disciplinele obligatorii pentru şcolile normale, diferenţe de organizare între
învăţământul rural şi cel urban, crearea de şcoli de arte şi meserii pentru
fete, reformarea orfelinatelor.

• Proiectul elaborat de ea, în urma studierii sistemului educaţional

occidental, a fost apreciat de Asociaţia pentru instrucţia elementară din
Franţa şi de către Alexandru Ioan Cuza, care va ţine seama de sugestiile
ei în elaborarea Legii instrucţiunii publice adoptată în 1864.

• În 15 martie 1863, Constanţa Dunca-Schiau fondează revista „Amicul

familiei. Litere-ştiinţă-arte-pedagogie-industrie”, în care publică mai multe
articole-manifest prin care atrage atenţia asupra discriminării femeilor din
România.

• Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Constan%C5%A3a_Dunca-Schiau
 Simion Mehedinți. Prima utilizare a sintagmei
pedagogie socială în context românesc

• Una dintre primele înregistrări ale

conceptului pedagogie socială îi aparţine
lui Simion Mehedinţi (1868-1962)

• În loc de a mai mobila individul cu

cunoştinţe, vom tinde să mobilizăm masa
poporului spre o muncă organizată,
ştiinţifică, adică vom face pedagogie
socială” (Mehedinţi, 1919, p. 45).
Contribuțiile lui Dimitrie Gusti (1880-1955) la generalizarea caracterului social al
educației în perioada interbelică

• Fiind adeptul unei „pedagogii a naţiunii, pentru naţiune”, Gusti a acţionat în sensul
fundamentării acţiunilor de „culturalizare a maselor” pe cercetarea sociologică,
ştiinţifică a realităţii sociale.

• Conferind şcolii funcţii pronunţat sociale, Dimitrie Gusti aprecia că aceasta „se
adresează unei realităţi precise, pregătind individul, prin mijloace locale, pentru o
viaţă socială concretă” (1934, p. 82).

• Universitatea însăşi este „socială”, în concepţia lui Dimitrie Gusti. Gândită în

etapele de debut ca instituţie religoasă, apoi ca instrument de control politic,
universitatea ar trebui să devină „aşezământ de pregătire socială”, care nu are rolul
de „a forma titraţi, ci forţele vii ale neamului” (p. II).

• Dimitrie Gusti este iniţiatorul unui amplu proiect de educaţie a populaţiei din
mediul rural, desfăşurat în perioada 1925–1948, structurat pe ideea cercetare-
acţiune.
• În 1938, Dimitrie Gusti promulgă Legea pentru înfiinţarea Serviciului Social
care prevedea ca „absolvenţii universităţilor, şcolilor şi instituţiilor superioare sau
speciale să împlinească serviciul social obligatoriu la sate” (Ibidem, p. 17).

• În art. 1 al Legii se stabilea înfiinţarea „comitetelor monografice care vor avea

drept scop organizarea şi conducerea operei de cunoaştere a ţării, prin metode
monografice” (Gusti, 1933, p. 573).

• Activităţile desfăşurate prin Serviciul Social urmăreau dobândirea experienţei, a

contactului cu realităţile săteşti, atât pentru practicieni (medici, medici veterinari,
agronomi, economişti, profesori), „care aveau mai mult o pregătire teoretică, ruptă
de situaţiile şi problemele reale ale ţării”, cât şi pentru ţărani.
• Având la bază contribuțiile lui Dimitrie Gusti (1934, p. 37) la afirmarea
perspectivei sociale în educație, în perioada interbelică, dezvoltați ideile din
următorul citat:

• Serviciul Social era socotit instrument de pedagogie socială, potrivit căruia toţi
intelectualii ieşiţi din universităţile noastre urmau a căpăta o formaţie de activişti
sociali, o conştiinţă a îndatoririlor lor de cetăţeni ai ţării, la curent cu existenţa
unei serii de probleme sociale grave, care trebuiau studiate şi soluţionate.