UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC
MASTERAT DIDACTIC – GEOGRAFIE

JOHANN FRIEDRICH HERBART

-PEDAGOGIA: TEORII ȘI PRACTICI-

Lect. Dr. Gabriela DOMILESCU Masterand: Raluca Bura

TIMIȘOARA
2022
 INTRODUCERE

Johann Friedrich Herbart, a fost un educator și filosof german. Acesta s-a născut la 4 mai
al anului 1776 în Oldenburg și a murit la 14 august în anul 1841 în Göttingen, Germania. Pe
lângă faptul că a fost filosof și educator, Herbart a condus interesul reînnoit pentru realism în
secolul al XIX-lea și este considerat ca fiind unul dintre fondatorii pedagogiei științifice
moderne. “Între 1794 și 1797, a fost elev al filosofului, Johann Gottlieb
Fichte (1762-1814) la Universitatea Jena” (Hilgenheger, 2000). “În 1797, Herbart a părăsit
universitatea să preia postul de tutore pentru copiii unei familii proeminente elvețiene, experiență
care i-a stârnit inițial interesul pentru pedagogie” (Jahoda, 2006). În această perioadă l-a
cunoscut pe Johann Heinrich Pestalozzi. A devenit licențiat al Universității din Göttingen în
1802, fiind numit profesor extraordinar la această universitate în 1805. La sfârșitul anului 1808 a
devenit succesorul lui Kant ca profesor la Königsberg. La Königsberg a susținut și un seminar de
pedagogie până în anul 1833, când s-a întors ca profesor de filozofie la Göttingen, unde a rămas
până la moartea sa. Poziția acestuia în istoria filozofiei se datorează în
principal contribuțiilor sale în filosofia minții. “Principalele lucrări filozofice ale lui Herbart sunt
Hauptpunkte der Metaphysik (Punctele principale ale Metafizicii) scrisă în 1806; Allgemeine
Praktische Philosophie (Filosofie generală practică) datând din 1808; Psihologie als
Wissenschaft: neugegründet auf Erfahrung, Metaphysik und Mathematik (Psihologia ca știință:
despre noile fundamente ale experienței, metafizicii și Matematică) din anii 1824-1825; și
Allgemeine Metaphysik nebst den Anfängen der Philosophischen Naturlehre (Metafizica
generală, împreună cu primele principii ale unei filosofii Teoria naturii), scrisă în 1828-1829”
(Hilgenheger, 2000). Deși matematizarea minții
sale s-a dovedit a fi o fundătură, aceasta i-a încurajat pe primii experimentați precum Fechner să
aplice matematica în cazul psihicului. Interpretarea sa a spațiului a avut o influență importantă
asupra teoriei empirice a viziunii a lui Helmholtz și asupra „logicizării” lui Natorp a intuiției
spațio-temporale kantiene. Argumentele lui Herbart împotriva
facultăților psihologice au fost preluate de Wundt, iar noțiunile sale despre limen și
„subconștient” au fost fundamentale pentru teoria psihanalitică a lui Freud. În filozofie, Herbart a
anticipat idei cheie ale Fenomenologiei, cum ar fi concepția lui Brentano despre fenomenele
mentale, iar ideile sale despre forța de reprezentare, limen și reproducere găsesc toate sprijinul și
dezvoltarea pozitivă în Fenomenologia lui Husserl. În cele din urmă, o bursă recentă atât în
psihologie, cât și în filosofie îl redescoperă pe Herbart. “Herbart a trăit în
perioada dintre idealismul Declarației Drepturilor Omului și reacția conservatoare. Ca mulți
intelectuali burghezi, a fost respins de opresiunea terorii și și-a declarat credința în libertate a
gândului. Era un liberal moderat care deplângea opresiunea, dar favoriza o monarhie legitimă
departe de democrația deplină” (Jahoda, 2006).

CONCEPȚIA PEDAGOGICĂ
“În anii dintre 1802 și 1809, Herbart a reușit deja să-și facă un nume nu numai ca
filozof, dar și ca specialist pedagogic prin numeroasele sale publicații” (Hilgenheger, 2000).
“Lucrarea sa intitulată Pestalozzis Idee eines ABC der Anschauung (Ideea
lui Pestalozzi despre un ABC al percepției) a fost publicat în 1802. Acesta a fost urmat de Über
die ästhetische Darstellung der Welt als das Hauptgeschäft der Erziehung (Despre reprezentarea
estetică a lumii ca funcție principală de educație, 1804), și Allgemeine Pädagogik aus dem
Zweck der Erziehung abgeleitet (Pedagogii generale derivate din scopul educaţiei, 1806)”
(Hilgenheger, 2000). “Ideea de predare educațională este centrală la teoria
educației a lui Herbart, care se bazează pe experiență și pe reflecția filozofică” (Hilgenheger,
2000). “Herbart face, de asemenea, o distincție între educație (latină: educatio) și predare (latină:
instructio). Educația înseamnă modelarea dezvoltării caracter în vederea perfecţionării omului”
(Hilgenheger, 2000). “Predarea reprezintă lumea, transmite prospețime, cunoștințe, dezvoltă
aptitudinile existente și conferă abilități utile. Pedagogia reformatoare a lui Herbart a
revoluționat relația dintre educație și predare. O nouă paradigmă a pedagogiei s-a creat astfel
gândirea şi acţiunea pedagogică” (Hilgenheger, 2000).
Înainte de apariția lui Herbart
în sfera pedagogiei, era total neobișnuit ca cele două concepte (educația și predarea) să fie
prezente în aceeași teorie. Inițial aceste concepte au fost urmărite separat. Abia mai târziu s-a
încercat să se determine cum ar putea fi susținută predarea prin educație și educația ar putea fi
susținută prin predare. “Herbart, dimpotrivă, a făcut pasul îndrăzneț de a subordona conceptul
predării, educației în teoria sa educațională” (Hilgenheger, 2000). După cum a observat acesta
anterior, nu pedepsele și rușinea sau umilința elevului erau instrumentele potrivite pentru
educație. Dimpotrivă, numai o predare adecvată putea fi un model de educație demn de promovat
ce trebuia să își dovedească nivelul de succes. “În
propriile cuvinte ale lui Herbart, predarea este activitatea centrală a educației. Propria sa gândire,
experiența personală și experimentarea l-au convins pe Herbart de efectele uluitoare ale educației
prin predare: individul care dobândește o gamă versatilă de interese prin predare va fi capabil de
a face cu ușurință interioară tot ceea ce dorește să facă după reflecție matură” (Hilgenheger,
2000). “El va păstra mereu idealul său etic clar în minte și, în progresul său către atingerea acelui
ideal, va fi capabil să se bazeze pe propria lui plăcere de a învăța, ulterior și pe forța de încredere
a propriului său caracter” (Hilgenheger, 2000).
“Pentru Herbart, educația înseamnă moralitate. Scopul său principal este să ajuta elevii să
ia în considerare și să răspundă la problemele de moralitate și să acționeze ca persoane morale”
(Kenklies, 2012). “Pentru a explica asta și pentru a păstra în același timp ideea lui Kant despre
autonomie ca expresie a moralității în contrast cu o ideea moralității ca o listă de virtuți arbitrare,
Herbart introduce conceptul de necesitate estetică (a¨sthetische Notwendigkeit), care trebuie
distinsă de necesitatea logică, acesta ar fi tărâmul rațiunii pure și, prin urmare, ar face parte din
caracterul intelectual care este guvernată de spontaneitatea absolută și, prin urmare, nu poate fi
accesibilă influențelor exterioare” (Kenklies, 2012). “Necesitatea estetică este o judecată asupra
unei situații specifice care se manifestă ca o judecată de nerefuzat deşi este încă doar o judecată
de gust şi prin urmare, nu este, în principiu, de nerefuzat; circumstanțele estetice simple induc
judecăți simple de bază” (Kenklies, 2012). “Prin urmare, ideea lui Herbart despre pedagogia
practică nu include abstractul legilor morale din care trebuie deduse reguli pentru cazuri
individuale. Pentru el, pedagogia practică se referă la ordonarea acelor nenumărate judecăți de
bază care pe care o persoană le are pentru perceperea corectă a lumii” (Kenklies, 2012).

COMENTAREA CITATULUI
“In teaching, the greatest sin is to be boring” – Johann Friedrich Herbart.
Din punctul meu de vedere ca actual student al masterului didactic, viitor
profesor, sunt în asentiment cu vorbele spuse de Johann Friedrich Herbart. Într-adevăr,
plictiseala în predare, nu își are locul. Ca profesor trebuie să ai mereu un as în mânecă pentru a le
capta atenția elevilor, pentru a le stârni interesul. Nu ajută deloc o prelegere acaparată total de
monolog, informații peste informații adresate elevilor, trimise înspre ei, dar auzite de nimeni. În
momentul în care susții un monolog în predare, nu te poți aștepta ca elevii să manifeste interes
pentru activitatea didactică pe care o susții, automat te vei lovi de un zid, informațiile pe care le
transmiți, se vor lovi de lipsa de interes și de atenție a elevilor. Inclusiv umorul, glumele
presărate pe ici, pe colo, într-adevăr cu măsură, vor reuși să aducă o sclipire de interes din partea
elevilor clasei.

CONCLUZII
În opinia mea, Herbart are un merit colosal în dezvoltarea și studierea practicii
pedagogice. Acesta a considerat conștiința umană ca un proces continuu al mișcării "reale", care
este baza psihologică a formării reprezentărilor cunoașterii prin instruire sistematică. În
ciuda abordării intelectuale a procesului pedagogic, Herbart fundamentează și deschide un ideal
moral ce vizează atingerea obiectivelor cognitive (posibile) și morale (necesare) educației omului
virtuos; Fundamentul esențial al teoriei educaționale a acestuia este viziunea educației
fără învățare ca obiectiv lipsit de bani și învățarea fără educație ca mijloc lipsit de scop.
BIBLIOGRAFIE

1. Hilgenheger, Norbert, (1993), Johann Friedrich Herbart (1776-1841), Prospects: the

quarterly review of comparative education, UNESCO: International Bureau of Education,
vol. XXIII, no. 3/4, Paris;
2. Jahoda, Gustav, (2006), Johann Friedrich Herbart: Urvater of social psychology,
History of the Human Sciences, SAGE Publications, Vol. 19 No. 1;
3. Kenklies, Karsten, (2012), Educational Theory as Topological Rhetoric: The Concepts of
Pedagogy of Johann Friedrich Herbart and Friedrich Schleiermacher, Springer
Science+Business Media B.V.;
4. https://geniusrevive.com/en/johann-friedrich-herbart-founder-of-pedagogy/ - accesat la
16.12.2022;
5. https://plato.stanford.edu/entries/johann-herbart/ - accesat la 16.12.2022;
6. https://www.britannica.com/biography/Johann-Friedrich-Herbart - accesat la 16.12.2022.