ANTROPOLOGIA CULTURALA

RELATIA CU ARHEOLOGIA SI ISTORIA

Ce este antropologia?
Antropologia poate fi definita ca studiu al omului,stiinta umanitatii. Exista 3 mari
perspective asupra antropologiei:prima priveste antropologia ca o stiinta sociala,alaturi de
sociologie,politologie, economie generala si psihologie sociala.Aceasta a dat nastere
antropologiei culturale.A 2-a perspectiva este cea biologica,iar a 3-a intelege antropologia ca
o parte a disciplinelor umaniste/antropologia filozofica,definita ca studiu filozofic al
omului.Dictionarul enciclopedic Webster,din 1994,determina antropologia filisofica ca fiins
studiul naturii sau al esentei omului.

Antropologia culturala este considerata a fi o disciplina / stiinta relativ tanara,care

dupa unii autori nu depaseste,ca si camp particular de cunoastere,mai mult de un secol. S-a
născut în SUA, este o disciplină programatică, dispusă experimentului. Baza mai veche a
ştiinţei este ETNOGRAFIA (încep sec 19) şi ISTORIA CIVILIZAŢIEI. Antropologia
culturala face parte din stiintele sociale,nu insa intr-un mod lipsit de ambiguitate,presupunand
inrudiri si intersectari dintre cela mai diverse: cu
sociologia,etnografia,folcloristica,filosofia,studiile culturale.
Antropologia culturala este diferita de la un spatiu national la altul si cunoaste chiar si
terminologii diferite.De exemplu,in Statele Unite,ea face parte dintr-un ansamblu de
discipline antropologice mai vast,care include antropologia culturala,alaturi de
arheologie,antropologie lingvistica,antropologie fizica si antropologie aplicata.

Revenind la clasificările "naţionale" amintite mai sus, trebuie precizat că în tradiţia

franceză studiul culturilor este alocat la două discipline înrudite, considerate însă într-o
subordonare ierarhică: etnografia şi etnologia. "Etnografia, scrie Claude Levi-Strauss, constă
în observarea şi analiza grupurilor umane, considerate în particularitatea lor, urmărind
restituirea, cât mai fidelă cu putinţă a vieţii fiecăreia dintre ele". În ce priveşte etnologia,
"aceasta foloseşte în mod comparativ documentele prezentate de către etnograf". [Vom reveni
ulterior asupra acestei "diviziuni a muncii" de cercetare şi a semnificaţiei ei mai generale
pentru practica ştiinţifică din antropologie.]

1
 Tradiţia engleză, pe de altă parte, alocă studiul culturii "antropologiei sociale". Aceasta
este concepută ca parte sau subdiviziune a unei sociologii generale şi îşi concentrează
demersurile de cercetare asupra ansamblului vieţii unui grup uman prin perspectiva diferitelor
instituţii sau sisteme care subîntind "structura socială": sistemul de rudenie, organizare
politică, ritualuri, tradiţii, cutume privite ca instituţii structurate cu funcţii specifice care
constituie împreună unitatea vieţii sociale a grupului sau comunităţii.

În fine, în Germania (şi prin influenţă germană în cele mai multe din ţările Europei
Central şi de Est), studiul culturii vizează cu preponderenţă cultura populară ¬ Wolfskunde ¬
înţeleasă ca expresie a "spiritului poporului" sau a naţiunii, într-o tradiţie de cunoaştere a
culturii ce coboară de la Herder, tradiţie ce asumă că fiecare popor-naţiune se manifestă
cultural într-un mod unic iar rădăcinile acestei manifestări se regăsesc în forma cea mai pură
în cultura arhaică/populară. Ca urmare, investigarea culturii trimite la acţiunea de culegere a
folclorului, la tezaurizarea şi muzeificarea acestuia. [Motivaţia acestei opţiuni, în contextul
procesului istoric de constituire a statelor-naţiuni, este evidentă.]

Epuizând această clasificare, precizez că în cursul de faţă abordarea care primează este
cea a tradiţiei anglo-saxone care asumă că:
• Antropologia culturală sau socială vizează studiul grupurilor sociale prin
prisma tradiţiilor şi instituţiilor lor culturale înţelese ca forme de acţiune umană implicate în
procesul de reproducere socială a vieţii.
• "Cultura" unei populaţii reprezintă ansamblul ideilor, concepţiilor, credinţelor,
ritualurilor, instituţiilor etc. care este istoric şi contextual determinat, şi care este deopotrivă
transmis de la o generaţie la alta şi recreat de către fiecare generaţie în parte.
• Termenul de "antropologie" acoperă atât o perspectivă de interogare a
grupurilor sociale sau culturale cât şi rezultatele acesteia (ex: expresia "studii de
antropologie"). Practica sau procesul de cercetare efectivă poartă numele de "etnografie", care
în această tradiţie se confundă şi cu metoda de cercetare [metoda etnografică, cercetare
etnografică, uneori textul final este şi acesta numit "etnografie"]. În plus, în antropologia
americană, după cum s-a văzut în clasificarea anterioară, etnografia mai este înţeleasă ca fiind
una dintre ramurile antropologiei culturale.
• Cercetarea culturilor presupune, ca principiu orientativ, principiul
relativismului cultural. Diferitele culturi, sub acest imperativ, sunt văzute ca tot atâtea
modalităţi distincte de înţelegere a lumii. Nu putem nici să le ierarhizăm nici să o reducem pe

2
una la alta. Umanitatea apare în acelaşi timp ca plurală şi unică: toate fenomenele culturale
sunt inteligibile. Vocaţia universalistă a antropologiei e oarecum paradoxală: aceasta încearcă
să înţeleagă toate formele de societate existente sau trecute, într-un neclintit respect faţă de
relativismul cultural.

Obiectul antropologiei culturale

Din punct de vedere istoric, obiectul antropologiei culturale s-a constituit în jurul
studiului societăţilor "primitive" ¬ sau a societăţilor "fără istorie" ori limbă scrisă ¬
care din epoca marilor descoperiri geografice încoace au fost opuse într-un fel sau altul
societăţilor "civilizate", fie că era vorba de diferite civilizaţii antice sau premoderne, fie
în raport cu civilizaţia modernă occidentală. Acestea din urmă erau alocate istoriei, având
o semnificaţie particulară în Weltanschauung-ul occidental, şi fiind parte din teoretizările
asupra istoriei din filozofia şi istoria moderne. În raport cu acestea, societăţile "primitive" au
fost privite ca populaţii nesemnificative pentru "istoria cu sens", ca alteritatea absolută, ori ca
ultim reper pe scara civilizării. În acest sens populaţiile primitive au fost aduse în atenţie fie
ca elemente de contrast pentru umanitatea civilizată fie ca ideal romantic al omului neatins de
neajunsurile civilizaţiei (începând cu J.J.Rousseau). De-abia în secolul XIX, şi ca urmare a
colonialismului, interesul pentru aceste populaţii nu mai este unul diletant, întâmplător şi
adesea anecdotic ci devine unul sistematic, ştiinţific. (Vom reveni pe larg la acest prim
moment în cursurile viitoare). Interesul pentru studiul societăţii se divide ca urmarea acestei
viziuni dualiste, sociologia tratând societăţile complexe (sau moderne) în timp ce antropologia
se va ocupa de societăţile tradiţionale. Începând cu sfârşitul secolului XIX, interesul pentru
populaţiile aşa-zis primitive s-a concentrat în câteva arii, între care cele mai dens populate de
antropologi au fost cu precădere insulele din sudul Oceanului Pacific, Australia, insulele
Indoneziei, Africa Centrală, Vestul Braziliei şi estul Canadei.
Care este însă obiectul antropologiei culturale astăzi, într-un moment in care cultura
tradiţională este pe cale de dispariţie în cele mai multe părţi ale lumii, iar de populaţii fără
istorie sau "primitive" e din ce în ce mai greu să discutăm?
Fără îndoială că, în condiţiile globalizării, este greu să mai vorbim de culturi izolate şi
autosuficiente care îşi perpetuează nealterate tradiţiile, obiceiurile şi instituţiile. În aceste
condiţii, obiectul antropologiei culturale, aşa cum a fost el definit în perioada de formare şi în
cea clasică, devine inoperant pentru definirea disciplinei. O dată cu ieşirea din izolare a
populaţiilor "exotice", dar şi ca urmare a unor procese politice cu o semnificaţie aparte pentru
destinul antropologiei, în special sfârşitul colonialismului şi formarea ultimelor state

3
naţionale, antropologii şi-au reevaluat opţiunile. Putem spune că, într-un anumit sens, sfârşitul
perioadei clasice ¬ la care ei au contribuit chiar fără voia lor - a însemnat pentru antropologi
deopotrivă un impas şi o ieşire fecundă. Impasul provenea, evident, din disoluţia obiectului
tradiţional (fapt valabil şi pentru etnografi şi folclorişti). Partea bună a lucrurilor s-a arătat
însă o dată cu observaţia că perspectiva folosită de către antropologi ¬ aceea de a considera
culturile în particularismul lor ¬ împreună cu metoda specifică antropologiei ¬ cercetarea
etnografică ¬ constituie un ansamblu de investigaţie ştiinţifică care poate fi utilizat cu succes
oriunde alteritatea se face vizibilă. Prin considerarea alterităţii definită în termeni culturali, ca
fundament al interogaţiei de tip antropologic, antropologia contemporană asigură o
continuitate cu antropologia clasică. În cele mai multe privinţe, însă, antropologia
contemporană este o disciplină nouă: definirea alterităţii nu mai este atât de univocă ca şi în
cazul "culturilor exotice". Sensurile conferite alterităţii devin mai difuze, şi nu se mai referă
doar la populaţii ne-occidentale, ci trimit la alteritatea regîndită chiar în sânul societăţii proprii
cercetătorului. Interesul de cercetare de tip antropologic cunoaşte prin urmare un proces de
reevaluare: prezintă un interes de cunoaştere de tip antropologic oricare dintre grupurile
sociale a cărei definire în termeni de alteritate este fecundă pentru înţelegerea mecanismelor
sociale prin care acesta se reproduce ca grup. Ca urmare, antropologia de azi intră puternic pe
vechiul teren al sociologiei, de aceea câteva delimitări se impun.

Există o serie de părinţi fondatori:

1.Fransz Boas- profesor la Columbia University( New York , apatra din SUA). Boas
are origine germană, emigrează în SUA , cultivă 2 principii: 1. relativismul cultural şi 2.
particularismul istoric. Relativismul cultural- fiecare cultură se dezvoltă într-un context istoric
particular şi trebuie privită, cercetată, evaluată din interior. A schimbat scara de cercetare
situând-o la un nivel microantropologic, culturi mici de tip tribal, conţin elemente importante
care ne ajută să înţelegem mult mai bine fenomenele şi relaţiile care caracterizează
civilizaţiile importante, scara variază de la micro la macro.
2. Marcel Mauss- origine germana, nepotul marelui sociolog Emil Durkeim, au lucrat
împreună pe sisteme regionale. Elaborează lucrarea “Eseu asupra darului”. Mauss a lucrat pe
triburi f mici, nu s-a deplasat niciodată pe teren, insă, a constatat, studiînd triburile şi
obiceiurile lor, ca există aceste 2 tipuri de relaţii: schimbul si reciprocitatea. Aceste două tipuri
de relaţii caracterizează toate tipurile de civilizaţii, pornind de la “DAR”, chiar şi darul gratuit
crează o reciprocitate dp Mauss.

4
 3. Bronislav Malinowski-origine poloneză, emigrant în SUA. Pleacă dintr-o cultură
occidentală într-o altă cultură în SUA. “Homeblindness” se referă la “orbirea de acasă”
pornind de la nevoia de detaşare faţă de un lucru, faţă de societate ptr a o caracteriza, a o
analiza cat mai bine. Malinowski a fst promotorul observaţiei directe, pe teren, el a dat ştiinţei
componenta experimentală de cercetare. A locuit alturi de populaţiile din Oceanul Atlantic pt
a le înţelege mai bine. Bronislaw Malinowski a fost cel ce a demonstrat importanta muncii de
teren,fiind plecat ani in sir in insulele Trobriand din Pacific,invatand si limba tribala.
4. A.R. Radeclife Brown- a pus temeiul metodei struscturalist-funcţionaliste. Orice
societate dp el este un organism, o structură care se poate descompune în elementele sale
constitutive. Triada “element-funcţie-structură” a fost preluată în anii 60 de vârsta a doua a
antropologiei.
5. Claude Levi-Strauss- “Structuralismul” curent important în gândirea sec 19. El a
modelat multe domenii de cercetare, ca: lingvistica, filosofia (Michel Foucault), istoria,
romanul anilor 60-70. Antropologia structurală a pornit de la ideea ca în miezul modelelor
antropologice nu stă omul ci structuri care-l transced. Pe baza cercetărilor de teren(din Africa)
el susţinea că structurile sunt binare, bazate pe cupluri antinomice, pe opoziţie. Aceste poziţii
se regăsesc la nivelul titlurilor sale, de ex: “Crud şi gătit” carte a lui Strauss care porneşte de
la diferenţa în care este gătită hrana: partea primitivă a oamenilor consumau hrana în stare
crudă, cei avansaţi şi-o pregateau => diferenţe de civilizaţie. Azi se observă tendinaţa de a se
găti cât mai puţin sau deloc, de ex sushi Japonia. Cultura mesesi este un mod de exprimare a
civilizaţiei ,a identităţii. Cultura mesei este o formă de socializare printre oameni. O altă
lucrare a sa este “Miere şi scum”. Stauss a explorat tema înrudirii şi a familiei sau Kinship. El
a scris o carte imp despre sistemul de înrudire= relaţiile de rudenie organizează comunităţile
primitive şi stau apoi progresiv la baza societăţilor evoluate. Un alt subiect abordat a fst
trecerea de la comunitate (legături de sânge sau alianţă) la societate. În societatea românească
există legături încă primitive de alianţă.
6. Thomas Hyland: - norvegian, face parte din şcoala Engleză. Scoala Engleză a
stabilit o serie de teme: familia şi înrudirea, distincţia gender; memoria şi transmiterea
valorilor (în scoala, Biserică), culturi si subculturi, distincţia sacru-profan.

In traditia franceza,studiul culturilor este alocat la doua discipline,considerate insa

intr-o subordonare ierarhica:etnografia si etnologia.Traditia engleza,pe de alta parte,aloca
studiul culturii „antropologiei sociale”.In fine,in Germania,studiul culturii vizeaza cu
preponderenta cultura populara,inteleasa ca expresie a „spiritului poporului” sau a natiunii.

5
 Cert este ca antropologia culturala s-a inrudit cel mai mult cu arheologia si
istoria.In ceea ce priveste inrudirea cu istoria,unul dintre cei mai importanti antropologi
englezi definea antropologia chiar ca o istoriografie .

Antropologia culturala si Arheologia: a). Include in primul rând varianta clasică pe

care o cunoaştem şi noi, şi care presupune combinarea izvoarelor de arhivă cu cele materiale,
provenite din excavări ¬ deosebirea faţă de arheologia istorică ţine în primul rând de
"adâncimea" trecutului pe care-l are în vedere, în cazul arheologiei antropologice vizându-se
cu predilecţie trecutul recent. b). Arheologia industrială ce vizează întreprinderile de acest tip,
specifice diferitelor perioade: sisteme de irigaţii, tehnologii de construcţie etc. c). Arheologia
protecţionistă, ce vizează evaluarea factorilor de mediu care alterează situsurile istorice sau
preistorice: de la peşteri până la oraşe medievale.
Antropologia arheologică reconstruiește, descrie și interpretează comportamentele
umane și modelele culturale prin analiza rămășițelor materiale, fiind centrată cu predilecție pe
studiul preistoriei, adică a perioadei premergătoare invenției scrisului (cca 4000 ani î.H.).
În ultimul timp se vorbește de o ramură aparte a antropologiei arheologice care se
ocupă cu studiul situației actuale a societăților. Disciplina a căpătat numele de garbologie
(garbage = gunoi). Antropologii acestei noi discipline își propun să analizeze rămășițele
consumului oamenilor contemporani, pentru a-și da seama de ceea ce au făcut efectiv
oamenii, de ce au consumat efectiv, de cursul gospodăriei oamenilor.
O altă ramură a antropologiei arheologice este cea care se ocupă cu studiul rămășițelor
lucrurilor confecționate de oameni (artefacte – pe linia arheologiei ceramice).
În cadrul antropologiei arheologice se distinge prezența unei discipline numite
ecologie care este studiul interrelațiilor dintre ființele vii și mediul lor înconjurător.
Organismele și mediul înconjurător împreună constituie un ecosistem. Ecologia umană
studiază ecosistemele ce includ oamenii, accentuând căile prin care oamenii influențează
natura, iar natura influențează organizarea socială și valorile culturale. O subramură a
ecologiei este paleoecologia ce își orientează atenția înspre ecosistemele din trecut.
Prin cercetările antropologice pot fi aduse contribuţii în domeniul arheologiei, privind
îndeosebi etnogeneza populaţiilor din diferite spaţii şi epoci. La aceasta se poate ajunge, în
ciuda diferenţelor dintre categoriile de izvoare respective şi a relativ puţinelor contacte
interdisciplinare, prin proiecte de cercetare comune, cu o tematică interdisciplinară, care să
intereseze pe arheologi, istorici şi antropologi. Pe de altă parte, colaborarea dintre arheologi,
istorici şi antropologi nu trebuie să fie afectată de curentul ante-istoric al "noii arheologii",

6
derivat din cel american al antropologiei. La rândul ei antropologia, ca şi arheologia, pentru a
fi utilă istoriei trebuie să tindă la lămurirea unor probleme de bază din istoria veche şi medie a
unor populaţii, folosindu-se în acest scop şi metodele ştiinţelor naturii şi tehnice, precum şi
din domeniul matematicii.

In ceea ce priveste istoria antropologiei culturale ca stiinta trebuie sa se tina seama

de trei puncte:ca dupa 1930 antropologia isi schimba metoda,discursul,devine profesionala si
accede in universitati,ca se impune o diferentiere intre studiul civilizatiilor prestatale si al
marilor civilizatii si ca antropologia devine din ce in ce mai mult o stiinta exagerat de
sincretica,tinzand spre o globalizare a discursului umanist.
Herodot,parinte al istoriei poate fi considerat si parinte al antropologiei
culturale,caci „Istoriile” sale pot fi apreciate si drept primele anchete efectuate pe teren cu
scopul de a realiza o panorama a umanitatii secolului al V-lea.Antropologia evului mediu a
fost,in general,relationata religiei care urmarea sa pastreze umanitatea in niste limite
stricte,fapt ce a generat o modalitate complexa de descriere a lumii extra-europene.In
Renastere,europenii devin tot mai constienti de diferentele existente si construiesc o adevarata
grila de intelegere a celuilalt,care are binecuvantarea Bisericii si incunviintarea statelor ce
doresc exploatarea noilor teritorii cucerite. Diversitatea metodelor descriptive aduse de
misionari in secolul al XVII-lea face posibila conturarea problematicii noii discipline.Dintre
filosofii secolului al XVIII-lea,Rousseau si Voltaire influenteaza substantial orientarea
antropologiei ca stiinta a omului.Rousseau este denumit „precursor genial ””..transfigureaza
teza Bunului Salbatic,busculeaza ideile primite in schema sa partial despre L’Origine de
l’inegalite parmi les hommes,reconstruieste bazele vietii in societate in Contract social,fiind
de la sine de inteles ca si acolo reia si dezvolta ideile exprimate inaintea lui”.
Rousseau,in opera „Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni”din
1775,considera ca starea naturala a omului este una idilica si,drept urmare,omul trebuie sa se
elibereze de orice contract social pentru a se putea reintoarce la starea in care era un „salbatic
nobil”.Sapte ani mai tarziu,in opera „Contract social”adopta o pozitie diferita si este de parere
ca toate societatile sint injuste si corupte si,ca de fapt,societatea l-a viciat pe om.Dar,de data
aceasta,el nu mai propune iesirea din societate si reintoarcerea la starea naturala,pentru ca nici
aceasta nu mai era perfecta.Rosseau propune gasirea unei modalitati de constituire a unei
societati care sa il poata innobila pe omul iesit din starea naturala.

7
 Voltaire isi pune amprenta,in special,in domeniul istoriei culturale comparate prin
lucrarea „Essai sur les moeurs”,in care utilizeaza documente etnografice cu scopul
sistematizarii acestora.
La inceputul secolului al XIX-lea datorita influentei unor ganditori precum
Cabanis,Volney etc. si datorita faptului ca se pun bazele unui discurs
conjugat,filosofic,moral,literar si istoric se poate vorbi despre antropologie ca o stiinta
moderna.
In evolutia sa,antropologia culturala a fost influentata de numeroase curente
precum evolutionismul,difuzionismul etc..In secolul al XIX-lea,teoria evolutiei speciilor
devine un fel de ideologie comuna tuturor celor care studiau omul,societatea,cultura.,bazandu-
se pe lucrarea lui Charles Darwin,”Originea speciilor”,prin care aduce o modificare
importanta in problema selectiei naturale.Intentia evolutionistilor era sa aseze fiecare popor pe
o treapta de evolutie si sa descopere origile institutiilor sociale.Ei considerau ca,fiecare popor
si fiecare institutie au devenit din ce in ce mai complexe,trecand prin mai multe stadii de
dezvoltare.Pornind de la aceasta idee,se considera ca orice evolutie este un progres si astfel
orice institutie era superioara uneia primitive.Asadar,prima imagine moderna despre
„societatile primitive” va fi aceea a unor societati situate la un stadiu primar al dezvoltarii
socio-culturale:primitivii sunt vazuti ca „stramosi vii”,fiind localizati la un stadiu fata de care
civilizatiile reprezinta distantari progresive si care,printr-o indrumare inteleapta,pot fi scosi
din primitivism.Asadar,destinul uman este unul singur:acela de a trece prin stadiile succesive
ale salbaticiei,barbariei si civilizatiei.
Pornind de la un asemenea mod de gandire,antropologia vremii poate fi definita in
functie de patru cercuri de interes:contactul personal al omului de stiinta cu societatile pe care
le studiaza,notiunea de supravietuire ca si notine cheie a demersului stiintific
antropologic,evolutia omului vazuta ca o trecere de la irational la rational,de la simplu la
complex si studierea omenirii ca un ansamblu,iar metoda care se impune este cea
comparatista.Acesta principii pot fi regasite in operele unor reprezentanti de seama ai
curentului:Lewis Morgan,Edward Taylor,James Frazer,John McLennan.
Morgan a ramas cunoscut prin opera sa „Ancient Society”,in care concepe istoria
umanitatii in trei mari etape:salbaticia,barbaria si civilizatia,punand bazele evolutionismului
unilinear.Morgan a fost printre primii care descopera importanta relatiilor de rudenie in
societatile primitive.
Un rol foarte important l-a avut si Edward Taylor,primul profesor de antropologie
culturala la Oxford.El este autorul schemei evolutive a religiei,pe care Tyler o defineste drept

8
credinta in spirite si pe care o considera un fenomen universal,conform careia originile religiei
sunt intelectuale,adica practicile si doctrinele religioase sunt fenomene culturale,produse ale
ratiunii umane si nu inventii supranaturale.
Evolutionismului i se datoreaza structurarea campului de interes al disciplinei
antropologice,a marilor ramuri,teme si concepte precum religia,magia,tabuul,sisteme de
rudenie,functia si sistemul functional etc..
Difuzionismul apare ca o reactie impotriva exceselor metodologice si conceptuale
ale evolutionismului si,in special,contra ideii ca omul ar fi o fiinta inventiva.Difuzionistii
considera ca ideile si si trasaturile culturale migreaza,ca sunt transmise de pe un continent pe
altul.Asadar,ei considera ca o inventie este un fenomen unic ce se difuzeaza spre alte
societati.Difuzionismul a imbracat forme diferite in Germania,Anglia,America,etc..Cert este
ca difuzionismul a marcat incetarea unei epoci in antropologie,aceea a reconstructiei ipotetice
a trecutului,dar in acelasi timp,difuzionismul nu a putut explica,cel putin din punct de vedere
teoretic inventiile individuale.
Scoala americana a dat insa constructia cea mai elaborata a difuzionismului,sub
numele de particularism istoric.Conform acestuia,fiecare cultura in parte reprezinta un intreg
complex,care este rezultatul unui proces istoric ce trebuie refacut,accentul cazand acum pe
particular,pe unicitatea culturilor.Mai mult,fiecare cultura este alcatuita din elemente
receptate,imprumutate din alte culturi,elemente care sunt adaptate nevoilor,particularitatilor
locale.Unul dintre cei mai importanti reprezentanti este Franz Boas,caruia ii aprtine meritul de
a pune problema legaturii dintre „primitivi” si moderni in termeni diferiti fata de
evolutionisti:primitivii nu mai sunt priviti ca „stramosii nostri contemporani”,ci trebuie priviti
ca si egalii nostri si prin intermediul carora putem sa regandim prezentul culturilor moderne.
Boas are un rol foarte imporatnt in ceea ce priveste „stabilitatea si schimbarea
culturala” .Boas foloseste concepte precum „forma
culturala”,”instinct”,”automatism”,”moduri de comportament”.El considera ca actele noastre
pot fi instinctuale,dar forma reactiilor este culturala.Obisnuintele,actele determinate
cultural,devin automatisme,ceea ce inseamna ca determinarea lor specifica grupului nu mai
este resimtita:”tot ce este acumulat in copilarie ca deprindere ce nu variaza devine
automatism” .Iar stabilitatea unei culturi depinde de stabilitatea automatismelor.
Functionalismul este considerat,cu adevarat,primul curent modern al
antropologiei culturale,curent care opteaza pentru cercetarea societatilor
concrete,vii,analizabile prin observarea participativa.Ei se indeparteaza de istorie si considera
ca orice societate sau cultura drept un organism viu si il studiaza ca atare.Ei fac apel la

9
analogia organicista,prin intermediul careia fac o analogie intre societate si organismul viu,in
sensul ca societatea este vazuta ca un intreg in cadrul caruia fiecare institutie indeplineste o
functie clara.O astfel de teorie a impus si o metoda noua de cercetare care sa faca legatura
intre institutiile sociale,fiind necesara si o buna cunoastere de teren.Aceasta cunoastere nu se
putea face decat printr-o metoda participativa si,drept urmare,functionalistii pun bazele
observatiei participative.Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai functionalismului este
Malinowski.Una dintre cele mai importante opere ale sale este „O teorie stiintifica a
culturii”,in care el isi dezvolta celebra teorie privind nevoile,conform careia,cultura apare ca
un instrument prin intermediul caruia se satisfac nevoile psihologice ale
oamenilor.”Argonautii Pacificului”este considerata o adevarata capodopera a
antropologiei,prin care Malinowski,studiind societatea trobriandeza numita kula,demonstreaza
ca si populatiile primitive au cunoscut o ierarhizare sociala interna si au stiut ce este
prestigiul social.Printre alti reprezentanti ai functionalismului sunt Alfred Reginald Radcliffe-
Brown,Evans-Prichard etc.
Un alt curent care a influentat antropologia a fost structuralismul,unul dintre cei
mai importanti reprezentanti fiind Claude Levi-Strauss,savantul francez care a dominat
gandirea sociala a anilor ’60.Savantul considera ca antropologia urmareste sa construiasca
modele inconstiente ale fenomenelor colective spre deosebire de istorie care se multumeste cu
aspectul constient al fenomenelor sociale.El modifica si analogia prin care se definea
societatea.Pentru functionalisti,societatea era analoaga organismului viu,pentru antropologul
francez ea este analoaga lingvisticii.O cultura functioneaza ca un limbaj,deci societatea este
un sistem de semne la fel ca orice limbaj,sistemul fiind inteles ca totalitatea elementelor
structurale,care se comporta astfel incat orice modificare antreneaza modificarea intregului
sistem.Orice societate este imaginata ca un sistem de comunicare sau ca o multitudine de
astfel de sisteme.In mod concret sunt identificate patru astfel de sisteme
majore:ritualul,organizarea sociala,sistemul de rudenie si mitologia.
Cu structuralismul lui Levi-Strauss,antropologia iese din autarhia disciplinara in
care se instalase o data cu functionalismul,si aceasta in doua sensuri:pe de o parte,sub aspectul
imprumuturilor din alte discipline,iar pe de alta parte sub aspectul impactului pe care
structuralismul il va avea asupra imaginarului stiintific si a celui general-cultural al epocii.
Dar ce inseamna cultura din perspectiva antropologiei culturale?
Cultura a avut intelesuri diferite de-a lungul timpului.O prima acceptiune se refera la
identitatea colectiva,cultura fiind sinonima cu societatea.Iluminismul a promovat insa o noua
conceptie,conform careia cultura era vazuta ca si civilizatie.Un alt sens este cel care este si

10
mai familiar si anume cel al culturii ca si realizare spirituala sau artistica,exemplara,cultura
fiind astfel capitalizata ca si bun al natiunii,element de patrimoniu,conferindu-i-se un caracter
solemn,daca nu sacru.
Cultura produce societatea culturala si ii confera unitatea externa facand-o diferita
de alte societati cu aceeasi cultura si interna prin circumscrierea unei clase de indivizi,definita
prin participarea lor comuna la modele culturale identice si prin comunicarea reciproca,gratie
unui limbaj simbolic comun.O societate culturala nu este insa o realitate statica,ci una
dinamica.Ca orice societate sau chiar mai mult,ea „traieste”,evolueaza,se dezvolta.
In „Cultural Anthropology”,Marvin Haris surprinde mai multe definitii date
culturii.Conform acestuia,cultura se refera la valorile,modul de comportare si de gandire
dobandit,insusit dintr-o societate umana.Atunci cand se vorbeste despre cultura
umana,antropologistii fac referire la modul de viata al unui grup,incluzand trasaturile lor,asa-
numitele „patterns ”,modul repetitiv de gandire,de comportament si de simtire.
Cultura a fost de asemene comparata cu un computer,un „software” ,care le indica
oamenilor cum sa se comporte in anumite circumstante.Aceasta definitie nu este insa
suficienta,intrucat relatiile dintre oameni sunt mult mai complexe.
Marvin Harris defineste si societatea ca fiind un grup organizat de persoane care
impart acelasi pamant si care depind unii de ceilalti in vederea supravietuirii si bunastarii.Dar
Marvin Harris merge mai departe,afirmand ca in aproape orice societate exista si grupuri a
caror mod de viata nu este impartasit de restul societatii.Aceste grupuri sunt denumite
subculturi.
Cert este ca,pentru Marvin Harris,din interactiunea culturii cu societatea rezulta
socio-cultura,care este un sistem complex,in interiorul carora componentele celor doua parti
interactioneaza.
Antropologia,ca si celelate stiinta s-a dezvoltat odata cu mersul si evolutia
istorica.Antropologia clasica s-a ocupat cu precadere de domenii precum antropologia
sistemului parental si cea religioasa,iar al treilea domeniu,de avangarda este antropologia
urbana,care,in pofida contestarii ei se impune tot mai mult.
In ceea ce priveste antropologia sistemului parental,se afirma adesea ca sistemul
de rudenie este cheia de bolta a societatilor primitive,dar,de asemenea si pentru omul
modern,familia reprezinta celula de baza a societatii.In contextul sistemului de rudenie sunt
utilizati trei termeni:descendenta,definita ca un grup de oameni care se trag dintr-un stramos
comun cunoscut,clanul,inteles ca un grup de oameni care considera ca se trag dintr-un stamos
comun,dar care nu pot identifica toate verigile lantului,adica,de fapt stramosul este mitic si

11
tribul,care reuneste mai multe clanuri si se defineste prin intermediul teritoriului pe care
traieste.
Domeniul antropologiei se ocupa cu religia,sacrul,profanul,miturile si riturile,
vrajitoria si samanismul.Problema generala a fiecarei antropologii religioase consta in
studierea raporturilor dintre sacru si profan la nivelul fiecarei civilizatii.Limitele dintre sacru
si profan sunt foarte dificil de trasat,iar in prezent se vorbeste despre o desubstantializare a
sacrului sub presiunea dezvoltarii stiintifice,pe de o parte,iar pe alta parte,la o contra-ofensiva
a institutiilor sacre ce are drept scop apararea religiilor.
De cateva decenii,antropologii au inceput sa se intereseze tot mai mult de mediile
urbane,intai ca spatiu referential,apoi ca spatiu al memoriei colective.Orasul apare ca un
spatiu social specific in cadrul caruia se elaboreaza o cultura specifica.Antropologia urbana
incearca sa descrie comportamentul acelor actori sociali urbani,cosmopoliti,componenti ai
unor retele de socializare in cadrul carora sunt supusi unor multiple interactiuni,care definesc
in cele din urma diversitatea urbana,caci este absurd sa se creada in universalitatea noilor
spatii urbane;ele nu sunt altceva decat o succesiune de sub-culturi.
Cu toate ca antropologia culturala a fost,prin traditie,o disciplina deschisa la
imprumuturi teoretice,ea a prezervat intr-o forma standard,de-a lungul intregii sale evolutii
moderne,canonul metodologic-epistemologic ce a stat la baza legitimarii ei pe scena stiintelor
sociale.Dar in momentul in care obiectele ei traditionale,omul primitiv si cel arhaic au inceput
sa dispara de pe scena istoriei,vechiul canon s-a dovedit din ce in ce mai inadecvat.Drept
urmare,ea a repus problema conditiilor de posibiliate ale cunoasterii antropologice scotand la
lumina limitele reprezentarii umane in general.
Antropologia culturala a incercat sa fie o stiinta riguroasa si sa dea,in acelasi
timp,raspunsuri generalizabile despre om si despre conditia sa culturala.A incercat sa
raspunda la intrebarile pe care si le-au pus si late discipline,dar,antropologia a incercat sa dea
niste raspunsuri care sa nu fie infirmate de cazul vreunei situatii particulare.
Ca si in alte stiinte si in antropologie exista incertitudini.Unii afirma ca,odata cu
disparitia societatilor primitive,antropologia si-a incheiat misiunea.Altii insa considera ca
metodologia bazata pe munca in teren,precum si generalizarile pe care le produce
antropologia pot sa serveasca drept model si pentru alte discipline,stiinte sociale.
Plecand de la studiul umanitatilor indepartate,antropologia a incercat,practic sa
construiasca un tablou cat mai complet al umanitatii in genere.Cert este ca,meritul ei istoric a
fost acela de a demonstra ca a fi diferit nu inseamna a fi inferior si ca diferenta are drept
corelativ asemanarea dintre oameni.

12
 Delimitarea antropologiei culturale faţă de sociologie
• Chiar dacă nu este cel mai important factor, revendicarea de la două tradiţii
diferite de cunoaştere trebuie amintită: dacă sociologii consideră între figurile intelectuale
proeminente care au întemeiat disciplina gânditori precum Auguste Comte, Emile Durkheim,
Karl Marx, Max Weber, antropologii se revendică de la Montesquieu, Edward Tylor, Henry
Morgan, James Fraser etc. Această revendicare trimite, desigur, şi la un orizont conceptual şi
problematic relativ specific, care este însuşit de către cei care devin cercetători într-una dintre
cele două discipline, şi care este ulterior reprodus prin citări, referinţe, bibliografii, etc.

• Un al doilea factor, şi poate cel mai important, este metodologia utilizată de

cele două discipline: spre deosebire de sociologie, care cel mai adesea preferă utilizarea
metodelor cantitative, prin care se reuşeşte evaluarea statistică a unor populaţii întinse,
antropologia se defineşte în mod esenţial prin practica cercetării de teren. Metoda sa
principală ¬ metoda etnografică, prin care se realizează descrieri şi interpretări minuţioase pe
seama observaţiei nemijlocite în teren ¬ este o metodă calitativă prin care antropologii speră
să poată evalua deopotrivă aspecte ce ţin de viaţa comunitară ca întreg şi aspecte de ţin de
individ şi de felul în care acesta interiorizează normele comunităţii în viaţa sa de zi cu zi.
Dacă sociologia, cel puţin într-o variantă "standard", urmăreşte regularităţi tipologice (indivizi
depersonalizaţi), antropologia culturală este interesată de raportul dintre cultură şi
personalitate în sensul urmăririi unor cazuri individuale cu istoria lor personală, cu traseul lor
de viaţă, cu trăirile lor de natură psihologică a anumitor evenimente comunitare ce dau seama
de coduri culturale precise ce ghidează comportamentul.

• Antropologia practicată în societatea proprie tinde să se orienteze către acele

grupuri, de obicei marginale, care sunt greu de investigat prin ancheta sau sondajul de tip
sociologic: grupuri marginale din punct de vedere comportamental, economic, etnic: bande
sau ganguri urbane, minorităţi sociale de tipul homeless, homosexuali, drogaţi, secte
religioase, grupuri ce practică activităţi semilegale, de tipul economiei subterane sau ascunse,
minorităţi etnice defavorizate (rromi/ţigani)etc. (Trebuie amintit totuşi că acestă direcţie a fost
practicată în SUA în sociologie ¬ ca "sociologie a devianţei", de membri Şcolii din Chicago).

13
 • Antropologia subliniază programatic caracterul "străin", "îndepărtat", al
grupurilor pe care le cercetează, şi urmăreşte să aducă în "centrul socialului" reprezentări,
concepţii, comportamente considerate de simţul comun ca "reziduale", deviante, atipice şi
încearcă să facă acest lucru abordând aceste viziuni în mod simpatetic, din interior sau "din
punctul de vedere" al grupurilor respective.

• Genul scriiturii: Antropologia se distinge de asemenea prin tipul de text pe care

cel mai adesea îl produce ¬ este vorba despre monografia etnografică, un gen care istoric
vorbind a consacrat antropologia în raport cu celelalte ştiinţe sociale. În antropologie,
monografia reprezintă un tip de textualizare, fundamentat pe experienţa de teren a
cercetătorului, şi care presupune acoperirea integrală a aspectelor vieţii unei comunităţi. Ca
gen ştiinţific se distinge prin permisivitate faţă de diferite mijloace stilistice şi retorice,
îmbrăţişând atât genul narativ ¬ naraţiuni de viaţă, ale istoriei orale, descrieri şi reproduceri de
texte folclorice ¬ cât şi variate forme ale genului ştiinţific, de genul eseului, tratatului, analiza
de text, şamd.

• O altă diferenţă faţa de sociologie ţine de raportul pe care cele două discipline
îl întreţin cu teoria în practica ştiinţifică: în timp ce în sociologie se porneşte de la o problemă
ştiinţifică, pentru care sociologul adună materialul de care are nevoie prin tehnici de genul
chestionarului sau interviului ori prin apelul la statistici publice, şi interpretând aceste date
doar pentru a clarifica sau a rezolva problema teoretică propusă, în antropologie se pleacă nu
de la o problemă (practică sau teoretică), ci de la o situaţie [de viată], de care trebuie să dea
seama în totalitate, ceea ce înseamnă sa o înregistreze, să o clasifice, să o compare cu altele
similare şi să o explice. În cercetarea de tip etnografic problemele teoretice apar mult după
începerea cercetării...

• Sociologia alege subiectele după un proiect meliorist, fiind preocupată în

special de survenirea modernităţii şi de problemele apărute o dată cu aceasta; antropologia
urmează proiectul cartografierii culturale a lumii. Din această perspectivă demersurile celor
două discipline au fost, până spre anii ´70 ai secolului trecut, mai degrabă opuse, sociologia
evaluând fenomenele ce survin cu modernizarea şi vizând ameliorarea acestora, în timp ce

14
antropologia ţintea către lumea care s-a pierdut sau este pe cale să se piardă o dată cu
modernizarea. (O separare nefericită: antropologia făcând o distincţie prea netă între Occident
şi "restul lumii", în timp ce sociologia tindea să ignore ceea ce se găsea în afara societăţii
moderne.)

• În fine, munca antropologului presupune un efort individual şi privaţiuni legate

de munca de teren cu care sociologii se întâlnesc mult mai rar.

• Este la fel de adevărat însă că, recent, genurile se întrepătrund, astfel încât azi o
cercetare sociologică întinsă nu se poate lipsi de colaborarea cu antropologii pentru obţinerea
unor "studii de comunitate", la fel cum antropologii apelează uneori la sondaje şi metode
cantitativ-statistice.
Stiinta cu care antropologia se invecineaza pana la a confunda domeniile este
sociologia.Cu toate acestea s-au incercat diverse separari ale celor doua stiinte plecand,fie de
la opozitii ale campurilor de interes,fie de la proiectele stiintifice,fie de la metodele pe care le
utilizeaza cele doua stiinte.

Sociologia este stiinta care se ocupa cu cu studiul societatilor moderne,in timp ce

antropologia se intereseaza de societatile arhaice,primitive.Mai mult,sociologia este vazuta ca
o stiinta care studiaza societatea din care sociologul face parte,in timp ce antropologia ar
studia intotdeauna alte societati.

Cele doua stiinte se diferentiaza si prin metodologia folosita:spre deosebire de de

sociologie,care utilizeaza metodele cantitative,prin care se reuseste evaluarea statistica a unor
populatii intinse,antropologia se defineste in mod esential prin practica cercetarii pe
teren.Metoda sa principala,metoda etnografica,prin care se realizeaza descrieri si interpretari
minutioase pe seama observatiei nemijlocite pe teren este o metoda calitativa,prin care
antropologii evalueaza deopotriva aspecte ce tin de viata comunitara ca intreg si altele ce tin
de individ si de felul in care acesta interiorizeaza normele comunitatii in viata sa de zi cu
zi.Daca sociologia,cel putin intr-o varianta „standard”,urmareste regularitati
tipologice(indivizi depersonalizati),antropologia culturala este interesata de raportul dintre

15
cultura si personalitate,in sensul urmaririi unor cazuri individuale cu istoria lor personala,cu
traseul lor in viata,cu trairile de natura psihologica a unor anumita evenimente comunitare,ce
dau seama de coduri culturale precise,care ghideaza comportamentul.Asadar,in ceea ce
priveste metoda de cercetare,antropologia este strans legata de etnografie,care,in timp a
dobandit sensul de stiinta care „observa,analizeaza,descrie si clasifica particularitatile modului
de viata si ale formei de civilizatie a unei grupari etnice ” .

Asadar,se poate afirma ca,in general,antropologul isi verifica ipotezele in munca de

teren,prin intermediul careia el studiaza in amanunt un tip de cultura si ajunge la concretizarea
unor trasaturi specifice,a unor patterns.Metoda pe care o foloseste este aceea a observatiei
participative.Chiar daca o astfel de ancheta ridica probleme de acomodare,de integrare,chiar
de reflectare a culturii in care cercetatorul se introduce,este totusi singura capabila sa
descrie,sa sintetizeze si sa interpreteze realitatile observate fara teama de a cadea in in
fictional.
______________________________________

Antropologia practicata in societatea proprie tinde sa se orienteze spre acele

grupuri,de obicei,marginale,care sunt greu investigate prin ancheta sau sondajul de tip
sociologic:grupuri marginale din punct de vedere comportamental,economic,etnic:bande sau
gang-uri urbane,minoritati sociale de tip homeless,minoritati sexuale,dependenti de
droguri,secte religioase,grupuri ce practica activitati semilegale(de tipul economiei subterane
sau ascunse),minoritati etnice defavorizate etc..
Antropologia subliniaza caracterul „strain”,”indepartat” al grupurilor pe care le
cerceteaza si urmareste sa aduca in „centrul socialului” reprezentari ,conceptii,comportamente
considerate de simtul comun ca fiind „reziduale”,deviante,atipice,incercand sa faca acest lucru
prin abordarea acestor viziuni din interior sau din punctul de vedere al grupului respectiv.

O alta diferenta fata de sociologie tine de raportul pe care cele doua discipline il
intretin cu teoria in practica stiintifica.In timp ce in sociologie se porneste de la o problema
stiintifica,pentru care sociologul aduna materialul necesar prin tehnici de genul chestionarului
sau interviului ori prin apelul la statistici publice si interpreteza aceste date doar pentru a
clarifica sau rezolva problema teoretica propusa,in antropologie se pleaca nu de la o problema

16
(practica sau teretica) ,ci de la o situatie,un context de viata de care antropologul trebuie sa
dea seama in totalitate,ceea ce inseamna ca trebuie sa o inregistreze,sa o clarifice,sa o
compare cu alte date similare si sa o explice.Mai mult,munca antropologului presupune un
efort individual si privatiuni legate de cercetarea in teren cu care sociologii se intalnesc mai
rar.

In ceea ce priveste istoria antropologiei culturale ca stiinta trebuie sa se tina seama

de trei puncte:ca dupa 1930 antropologia isi schimba metoda,discursul,devine profesionala si
accede in universitati,ca se impune o diferentiere intre studiul civilizatiilor prestatale si al
marilor civilizatii si ca antropologia devine din ce in ce mai mult o stiinta exagerat de
sincretica,tinzand spre o globalizare a discursului umanist.
Herodot,parinte al istoriei poate fi considerat si parinte al antropologiei
culturale,caci „Istoriile” sale pot fi apreciate si drept primele anchete efectuate pe teren cu
scopul de a realiza o panorama a umanitatii secolului al V-lea.Antropologia evului mediu a
fost,in general,relationata religiei care urmarea sa pastreze umanitatea in niste limite
stricte,fapt ce a generat o modalitate complexa de descriere a lumii extra-europene.In
Renastere,europenii devin tot mai constienti de diferentele existente si construiesc o adevarata
grila de intelegere a celuilalt,care are binecuvantarea Bisericii si incunviintarea statelor ce
doresc exploatarea noilor teritorii cucerite. Diversitatea metodelor descriptive aduse de
misionari in secolul al XVII-lea face posibila conturarea problematicii noii discipline.Dintre
filosofii secolului al XVIII-lea,Rousseau si Voltaire influenteaza substantial orientarea
antropologiei ca stiinta a omului.Rousseau este denumit „precursor genial ””..transfigureaza
teza Bunului Salbatic,busculeaza ideile primite in schema sa partial despre L’Origine de
l’inegalite parmi les hommes,reconstruieste bazele vietii in societate in Contract social,fiind
de la sine de inteles ca si acolo reia si dezvolta ideile exprimate inaintea lui”.
Rousseau,in opera „Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni”din
1775,considera ca starea naturala a omului este una idilica si,drept urmare,omul trebuie sa se
elibereze de orice contract social pentru a se putea reintoarce la starea in care era un „salbatic
nobil”.Sapte ani mai tarziu,in opera „Contract social”adopta o pozitie diferita si este de parere
ca toate societatile sint injuste si corupte si,ca de fapt,societatea l-a viciat pe om.Dar,de data
aceasta,el nu mai propune iesirea din societate si reintoarcerea la starea naturala,pentru ca nici
aceasta nu mai era perfecta.Rosseau propune gasirea unei modalitati de constituire a unei
societati care sa il poata innobila pe omul iesit din starea naturala.

17
 Voltaire isi pune amprenta,in special,in domeniul istoriei culturale comparate prin
lucrarea „Essai sur les moeurs”,in care utilizeaza documente etnografice cu scopul
sistematizarii acestora.
La inceputul secolului al XIX-lea datorita influentei unor ganditori precum
Cabanis,Volney etc. si datorita faptului ca se pun bazele unui discurs
conjugat,filosofic,moral,literar si istoric se poate vorbi despre antropologie ca o stiinta
moderna.
In evolutia sa,antropologia culturala a fost influentata de numeroase curente
precum evolutionismul,difuzionismul etc..In secolul al XIX-lea,teoria evolutiei speciilor
devine un fel de ideologie comuna tuturor celor care studiau omul,societatea,cultura.,bazandu-
se pe lucrarea lui Charles Darwin,”Originea speciilor”,prin care aduce o modificare
importanta in problema selectiei naturale.Intentia evolutionistilor era sa aseze fiecare popor pe
o treapta de evolutie si sa descopere origile institutiilor sociale.Ei considerau ca,fiecare popor
si fiecare institutie au devenit din ce in ce mai complexe,trecand prin mai multe stadii de
dezvoltare.Pornind de la aceasta idee,se considera ca orice evolutie este un progres si astfel
orice institutie era superioara uneia primitive.Asadar,prima imagine moderna despre
„societatile primitive” va fi aceea a unor societati situate la un stadiu primar al dezvoltarii
socio-culturale:primitivii sunt vazuti ca „stramosi vii”,fiind localizati la un stadiu fata de care
civilizatiile reprezinta distantari progresive si care,printr-o indrumare inteleapta,pot fi scosi
din primitivism.Asadar,destinul uman este unul singur:acela de a trece prin stadiile succesive
ale salbaticiei,barbariei si civilizatiei.
Pornind de la un asemenea mod de gandire,antropologia vremii poate fi definita in
functie de patru cercuri de interes:contactul personal al omului de stiinta cu societatile pe care
le studiaza,notiunea de supravietuire ca si notine cheie a demersului stiintific
antropologic,evolutia omului vazuta ca o trecere de la irational la rational,de la simplu la
complex si studierea omenirii ca un ansamblu,iar metoda care se impune este cea
comparatista.Acesta principii pot fi regasite in operele unor reprezentanti de seama ai
curentului:Lewis Morgan,Edward Taylor,James Frazer,John McLennan.
Morgan a ramas cunoscut prin opera sa „Ancient Society”,in care concepe istoria
umanitatii in trei mari etape:salbaticia,barbaria si civilizatia,punand bazele evolutionismului
unilinear.Morgan a fost printre primii care descopera importanta relatiilor de rudenie in
societatile primitive.
Un rol foarte important l-a avut si Edward Taylor,primul profesor de antropologie
culturala la Oxford.El este autorul schemei evolutive a religiei,pe care Tyler o defineste drept

18
credinta in spirite si pe care o considera un fenomen universal,conform careia originile religiei
sunt intelectuale,adica practicile si doctrinele religioase sunt fenomene culturale,produse ale
ratiunii umane si nu inventii supranaturale.
Evolutionismului i se datoreaza structurarea campului de interes al disciplinei
antropologice,a marilor ramuri,teme si concepte precum religia,magia,tabuul,sisteme de
rudenie,functia si sistemul functional etc..
Difuzionismul apare ca o reactie impotriva exceselor metodologice si conceptuale
ale evolutionismului si,in special,contra ideii ca omul ar fi o fiinta inventiva.Difuzionistii
considera ca ideile si si trasaturile culturale migreaza,ca sunt transmise de pe un continent pe
altul.Asadar,ei considera ca o inventie este un fenomen unic ce se difuzeaza spre alte
societati.Difuzionismul a imbracat forme diferite in Germania,Anglia,America,etc..Cert este
ca difuzionismul a marcat incetarea unei epoci in antropologie,aceea a reconstructiei ipotetice
a trecutului,dar in acelasi timp,difuzionismul nu a putut explica,cel putin din punct de vedere
teoretic inventiile individuale.
Scoala americana a dat insa constructia cea mai elaborata a difuzionismului,sub
numele de particularism istoric.Conform acestuia,fiecare cultura in parte reprezinta un intreg
complex,care este rezultatul unui proces istoric ce trebuie refacut,accentul cazand acum pe
particular,pe unicitatea culturilor.Mai mult,fiecare cultura este alcatuita din elemente
receptate,imprumutate din alte culturi,elemente care sunt adaptate nevoilor,particularitatilor
locale.Unul dintre cei mai importanti reprezentanti este Franz Boas,caruia ii aprtine meritul de
a pune problema legaturii dintre „primitivi” si moderni in termeni diferiti fata de
evolutionisti:primitivii nu mai sunt priviti ca „stramosii nostri contemporani”,ci trebuie priviti
ca si egalii nostri si prin intermediul carora putem sa regandim prezentul culturilor moderne.
Boas are un rol foarte imporatnt in ceea ce priveste „stabilitatea si schimbarea
culturala” .Boas foloseste concepte precum „forma
culturala”,”instinct”,”automatism”,”moduri de comportament”.El considera ca actele noastre
pot fi instinctuale,dar forma reactiilor este culturala.Obisnuintele,actele determinate
cultural,devin automatisme,ceea ce inseamna ca determinarea lor specifica grupului nu mai
este resimtita:”tot ce este acumulat in copilarie ca deprindere ce nu variaza devine
automatism” .Iar stabilitatea unei culturi depinde de stabilitatea automatismelor.
Functionalismul este considerat,cu adevarat,primul curent modern al
antropologiei culturale,curent care opteaza pentru cercetarea societatilor
concrete,vii,analizabile prin observarea participativa.Ei se indeparteaza de istorie si considera
ca orice societate sau cultura drept un organism viu si il studiaza ca atare.Ei fac apel la

19
analogia organicista,prin intermediul careia fac o analogie intre societate si organismul viu,in
sensul ca societatea este vazuta ca un intreg in cadrul caruia fiecare institutie indeplineste o
functie clara.O astfel de teorie a impus si o metoda noua de cercetare care sa faca legatura
intre institutiile sociale,fiind necesara si o buna cunoastere de teren.Aceasta cunoastere nu se
putea face decat printr-o metoda participativa si,drept urmare,functionalistii pun bazele
observatiei participative.Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai functionalismului este
Malinowski.Una dintre cele mai importante opere ale sale este „O teorie stiintifica a
culturii”,in care el isi dezvolta celebra teorie privind nevoile,conform careia,cultura apare ca
un instrument prin intermediul caruia se satisfac nevoile psihologice ale
oamenilor.”Argonautii Pacificului”este considerata o adevarata capodopera a
antropologiei,prin care Malinowski,studiind societatea trobriandeza numita kula,demonstreaza
ca si populatiile primitive au cunoscut o ierarhizare sociala interna si au stiut ce este
prestigiul social.Printre alti reprezentanti ai functionalismului sunt Alfred Reginald Radcliffe-
Brown,Evans-Prichard etc.
Un alt curent care a influentat antropologia a fost structuralismul,unul dintre cei
mai importanti reprezentanti fiind Claude Levi-Strauss,savantul francez care a dominat
gandirea sociala a anilor ’60.Savantul considera ca antropologia urmareste sa construiasca
modele inconstiente ale fenomenelor colective spre deosebire de istorie care se multumeste cu
aspectul constient al fenomenelor sociale.El modifica si analogia prin care se definea
societatea.Pentru functionalisti,societatea era analoaga organismului viu,pentru antropologul
francez ea este analoaga lingvisticii.O cultura functioneaza ca un limbaj,deci societatea este
un sistem de semne la fel ca orice limbaj,sistemul fiind inteles ca totalitatea elementelor
structurale,care se comporta astfel incat orice modificare antreneaza modificarea intregului
sistem.Orice societate este imaginata ca un sistem de comunicare sau ca o multitudine de
astfel de sisteme.In mod concret sunt identificate patru astfel de sisteme
majore:ritualul,organizarea sociala,sistemul de rudenie si mitologia.
Cu structuralismul lui Levi-Strauss,antropologia iese din autarhia disciplinara in
care se instalase o data cu functionalismul,si aceasta in doua sensuri:pe de o parte,sub aspectul
imprumuturilor din alte discipline,iar pe de alta parte sub aspectul impactului pe care
structuralismul il va avea asupra imaginarului stiintific si a celui general-cultural al epocii.
Dar ce inseamna cultura din perspectiva antropologiei culturale?
Cultura a avut intelesuri diferite de-a lungul timpului.O prima acceptiune se refera la
identitatea colectiva,cultura fiind sinonima cu societatea.Iluminismul a promovat insa o noua
conceptie,conform careia cultura era vazuta ca si civilizatie.Un alt sens este cel care este si

20
mai familiar si anume cel al culturii ca si realizare spirituala sau artistica,exemplara,cultura
fiind astfel capitalizata ca si bun al natiunii,element de patrimoniu,conferindu-i-se un caracter
solemn,daca nu sacru.
Cultura produce societatea culturala si ii confera unitatea externa facand-o diferita
de alte societati cu aceeasi cultura si interna prin circumscrierea unei clase de indivizi,definita
prin participarea lor comuna la modele culturale identice si prin comunicarea reciproca,gratie
unui limbaj simbolic comun.O societate culturala nu este insa o realitate statica,ci una
dinamica.Ca orice societate sau chiar mai mult,ea „traieste”,evolueaza,se dezvolta.
In „Cultural Anthropology”,Marvin Haris surprinde mai multe definitii date
culturii.Conform acestuia,cultura se refera la valorile,modul de comportare si de gandire
dobandit,insusit dintr-o societate umana.Atunci cand se vorbeste despre cultura
umana,antropologistii fac referire la modul de viata al unui grup,incluzand trasaturile lor,asa-
numitele „patterns ”,modul repetitiv de gandire,de comportament si de simtire.
Cultura a fost de asemene comparata cu un computer,un „software” ,care le indica
oamenilor cum sa se comporte in anumite circumstante.Aceasta definitie nu este insa
suficienta,intrucat relatiile dintre oameni sunt mult mai complexe.
Marvin Harris defineste si societatea ca fiind un grup organizat de persoane care
impart acelasi pamant si care depind unii de ceilalti in vederea supravietuirii si bunastarii.Dar
Marvin Harris merge mai departe,afirmand ca in aproape orice societate exista si grupuri a
caror mod de viata nu este impartasit de restul societatii.Aceste grupuri sunt denumite
subculturi.
Cert este ca,pentru Marvin Harris,din interactiunea culturii cu societatea rezulta
socio-cultura,care este un sistem complex,in interiorul carora componentele celor doua parti
interactioneaza.
Antropologia,ca si celelate stiinta s-a dezvoltat odata cu mersul si evolutia
istorica.Antropologia clasica s-a ocupat cu precadere de domenii precum antropologia
sistemului parental si cea religioasa,iar al treilea domeniu,de avangarda este antropologia
urbana,care,in pofida contestarii ei se impune tot mai mult.
In ceea ce priveste antropologia sistemului parental,se afirma adesea ca sistemul
de rudenie este cheia de bolta a societatilor primitive,dar,de asemenea si pentru omul
modern,familia reprezinta celula de baza a societatii.In contextul sistemului de rudenie sunt
utilizati trei termeni:descendenta,definita ca un grup de oameni care se trag dintr-un stramos
comun cunoscut,clanul,inteles ca un grup de oameni care considera ca se trag dintr-un stamos
comun,dar care nu pot identifica toate verigile lantului,adica,de fapt stramosul este mitic si

21
tribul,care reuneste mai multe clanuri si se defineste prin intermediul teritoriului pe care
traieste.
Domeniul antropologiei se ocupa cu religia,sacrul,profanul,miturile si riturile,
vrajitoria si samanismul.Problema generala a fiecarei antropologii religioase consta in
studierea raporturilor dintre sacru si profan la nivelul fiecarei civilizatii.Limitele dintre sacru
si profan sunt foarte dificil de trasat,iar in prezent se vorbeste despre o desubstantializare a
sacrului sub presiunea dezvoltarii stiintifice,pe de o parte,iar pe alta parte,la o contra-ofensiva
a institutiilor sacre ce are drept scop apararea religiilor.
De cateva decenii,antropologii au inceput sa se intereseze tot mai mult de mediile
urbane,intai ca spatiu referential,apoi ca spatiu al memoriei colective.Orasul apare ca un
spatiu social specific in cadrul caruia se elaboreaza o cultura specifica.Antropologia urbana
incearca sa descrie comportamentul acelor actori sociali urbani,cosmopoliti,componenti ai
unor retele de socializare in cadrul carora sunt supusi unor multiple interactiuni,care definesc
in cele din urma diversitatea urbana,caci este absurd sa se creada in universalitatea noilor
spatii urbane;ele nu sunt altceva decat o succesiune de sub-culturi.
Cu toate ca antropologia culturala a fost,prin traditie,o disciplina deschisa la
imprumuturi teoretice,ea a prezervat intr-o forma standard,de-a lungul intregii sale evolutii
moderne,canonul metodologic-epistemologic ce a stat la baza legitimarii ei pe scena stiintelor
sociale.Dar in momentul in care obiectele ei traditionale,omul primitiv si cel arhaic au inceput
sa dispara de pe scena istoriei,vechiul canon s-a dovedit din ce in ce mai inadecvat.Drept
urmare,ea a repus problema conditiilor de posibiliate ale cunoasterii antropologice scotand la
lumina limitele reprezentarii umane in general.
Antropologia culturala a incercat sa fie o stiinta riguroasa si sa dea,in acelasi
timp,raspunsuri generalizabile despre om si despre conditia sa culturala.A incercat sa
raspunda la intrebarile pe care si le-au pus si late discipline,dar,antropologia a incercat sa dea
niste raspunsuri care sa nu fie infirmate de cazul vreunei situatii particulare.
Ca si in alte stiinte si in antropologie exista incertitudini.Unii afirma ca,odata cu
disparitia societatilor primitive,antropologia si-a incheiat misiunea.Altii insa considera ca
metodologia bazata pe munca in teren,precum si generalizarile pe care le produce
antropologia pot sa serveasca drept model si pentru alte discipline,stiinte sociale.
Plecand de la studiul umanitatilor indepartate,antropologia a incercat,practic sa
construiasca un tablou cat mai complet al umanitatii in genere.Cert este ca,meritul ei istoric a
fost acela de a demonstra ca a fi diferit nu inseamna a fi inferior si ca diferenta are drept
corelativ asemanarea dintre oameni.

22
 RAMURILE ANTROPOLOGIEI CULTURALE.
Antropologia cult este privită ca un trunchi, ca un copac, iar disciplinele particulare ca
ramuri ale ei. În determinarea ramurilor se disting 3 căi. Prima- are 3 nivele: 1nivel-
antropologia culturală înţeleasă ca o antropologie generală, în nivelul 2 se înscriu doua
ramuri fundamentale: antropologia fizică şi antropologia socio-culturală; al 3 lea nivel pleacă
dinspre antropologia socio-culturală, respectiv dispre antropologia culturală şi este constituit
din 3 subdiscipline: arheologie, antropologie lingvistică şi etnologie. A doua cale de
determinare a antropologiilor particulare are 3 nivele: pe primul nivel se află antropologia
culturală privită ca o antropologie generală, pe al doilea nivel apar mai multe discipline:
arheologie, antropologie fizică, antropologie lingvistică şi antropologie culturală; pe al treilea
nivel sunt două subdiscipline ale antropologiei culturale particulare: etnografie şi etnologie. A
treia cale de coborâre de la antropologie spre ramurile ei are doar 2 nivele: pe primul nivel
apare antropologia culturală generală şi pe al doilea nivel apar antropologiile particulare:
antropologia fizică, arheologia, antropologia lingvistică, antropologia culturală în sens
particular şi antropologia aplicată.

ANTROPOLOGIA FIZICA SAU BIOLOGICA – este studiul umanităţii ca un

fenomen biologic, şi este în cea mai mare măsură legată de ştiinţele naturii. Antropologii
acestei ramuri studiază specimene atât vii cât şi moarte. Unii dintre ei studiază urme, rămăşiţe
ale unor organisme, care au trăind cândva pe pământ. Paleoantropologia datează, clasifică şi
compară oase fosile urmărind să determine legăturile dintre oamenii moderni şi strămoşii lor
biologici. Antropologia forensică identifică rămăşiţele scheletului uman ptr scopurio legale.
După respectivele rămăşite aceştia pot stabili vârsta , sexul, rasa, statura decedatului etc. În
acelaşi sens îşi aduce contribuţia osteologia, adică studiul oaselor. Ea îi ajută pe
paleoantropologi să examineze cutiile craniene, dinţii şi oasele, ptr a identifica strămoşii
omului şi a trasa modificările survenite în anatomia acestora. Antropologii biologici sunt
ajutaţi de către geologie. Ea reconstituie condiţiile fizice şi climatice ale timpurilor în care au
trăit cei care despre care ştim ceav doar prin intermediul rămăşiţelor osoase. Arheologia
asigură informaţii referitoare la unelte şi gospodării, la rămăşiţe materiale ale strămoşilor
noştrii. Primatologia este studiul rudelor noastre vii cele mai apropiate, maimuţele
mari,cimpanzeii, gorilele. Acest studiu contribuie la înţelegerea comportării strămoşilor
noştrii preumani.

23
 ARHEOLOGIA reconstruieşte, descrie şi interpretează comportarea umană şi
modelele culturale prin analiza rămăşiţelor materiale. Arheologii studiază preistoria. perioadă
premergătoare invenţiei scrisului, în jur de şase mii de ani în urmă. Ei studiază şi culturile
actuale- garbologie. Aceasta îşi propune să evidenţieze ceea ce au făcut oamenii, nu ceea ce ei
au gândit că au făcut sau ceea ce ei gândesc că ar fii trebuit să facă, sau să obţină opiniile
acestora pe bază de interviu. O ramură importantă a arheologiei este cea care se ocupa cu
studiul rămăşiţelor lucrurilor materiale confecţionate de oameni. O altă ramură este cea care
se ocupă cu studiul obiectelor confecţionate din lut şi din ceramică, studiul cantităţii de
obiecte din ceramică sau lut permite estimarea mărimii populaţiilor şi a densităţii acestora.

ANTROPOLOGIA LINGVISTICA . În urmă cu mii de ani au luat fiinţă limbi bine

dezvoltate, complexe dpdv gramatical. Antropologia lingvistică examinează variaţia
limbajelor în timp şi spaţiu. Lingvistica studiază limbajele prezente şi face inferenţe asupra
limbajelor din trecut. Tehnicile lingvistice sunt folositoare etnografilor deoarece ele permit
invăţarea rapidă a unor limbaje nescrise, de ex lingvistica descriptivă care studiază sunetele,
gramatica şi semnifgicaţia unor limbi particulare. Lingvistica istorică ia în considerare variaţia
limbilor în timp, scimbările care se produc în sunete, în gramatică şi în vocabularul anumitor
limbi. Studiul variaţiei lingvistice în funcţie de contextele sociale se cheamă socio-lingvistică.

ANTROPOLOGIA CULTURALA IN ACCEPTIUNE PARTICULARA. Specificările

antropologiei culturale particulare poartă pecetea diferenţelor terminologice menţionate. Se
pot semnala cel puţin 3 orientări în această privinţă: 1. Conform opiniei lui Michael C.
Howard, antropologia cult, în sens de antropologie socio-culturală, studiază viaţa socială
simbolică şi materială a oamenilor. Antropologia culturală se concentrează în direcţia
studiului moştenirii sociale a umanităţii, tuturor aspectelor existenţei umane ce sunt transmise
prin experienţă socială şi culturală. mai degrabă decât prin gene . Această abordare îmbracă 3
domenii: arheologia, lingvistica antopologică şi etnologia. 2. A doua viziune asupra
antropologiei culturale este cea a lui William A Waviland. A cestat susţine că antropologia
culturală îşi concentrează atenţia asupra studiului comportării umane. La temelia acestei
comportări se află cultura- adică standardurile prin care funcţionează societatea. Datorită

24
faptului că acestea determină comportarea zi cu zi a membrilor societăţii, comportarea umană
este, înainte de toate o comportare culturală. 3. A treia specificare este cea a lui Conrad Phillip
Kottak. El consideră că antropologia culturală studiază societatea şi cultura, descrie şi explică
asemănările şi diferenţele sociale şi culturale. A ntropologii fac distincţia între
universal(trăsături culturale împărtăşite de toate populaţiile umane), general ( trăsături
comune diferitelor grupuri umane, dar nu tuturor grupurilor umane) şi particular (trăsături
proprii doau unui grup). Antropologa culturală are două subramuri: etnofrafia şi etnologia.
Etnografia este partea care se referă la strângerea datelor despre cultură, în deosebi cea
tradiţională. Constă în cercetări de teren efectuate într-o cultură particulară sau într-o regiune
sau zonă particulară. Etnologia examinează şi compară rezultatele etnografiei, datele strânse
în diferite societăţi. Etnologii încearcă să identifice şi să explice diferenţele şi similitudinile
culturale. Etnologia obţine date ptr comparaţii nu numai din etnografie dar şi din alte surse.

ANTROPOLOGIA CULTURALA, ŞTIINTELE SOCIALE ŞI DISCIPLINELE

UMANISTE. Relaţiile dintre antropologia culturală în semnificaţia ei generala şi oricare
dintre disciplinele academice sunt, în concepţia lui Robert Redfield, de 3 tipuri:
1. societale-se referă la relaţiile ce apar în organizaţiile sau asociaţiile profesionale
şi în structurile catedrelor din învăţământul superior. 2. personale- au în vedere
atitudinile şi sentimentele caracteristice antropologilor, referitoare la reprezentanţii altor
discipline şi viceversa. 3. metodologice- referitoare la asemănările şi diferenţele dintre
antropologie şi alte discipline, în ceea ce priveşte presupunerile, alegerea domeniului de
preocupare, întrebări pe care le pun, conceptele întrebuinţate, operaţiile folosite, mijloacele de
cercetare. Aceste 3 tipuri de relaţii sunt influenţate reciproc, dar nici una dintre ele nu le
determină pe celelalte. O relaţie deosebită există între antropologia culturală şi sociolgie,
sociologia a fst aceea care a semnalat importanţa antropologiei şi a introdus-o în mediul
academic. Ptr a studia naţiuni complexe şi extinse, sociologii s-au bazat pe chestionare şi alte
metode de strângere de mase de informaţii cuantificabile. Eşantionarea şi folosirea thnicilor
statistice sunt de bază ptr sociologie. În schimb, pregătirea statistică este mai puţin obişnuită
în rândul antropologilor, deşi în ultimul timp stările de lucru în acest sens au început să se
modifice. Antropologii culturali utilizează în special metoda muncii sau cercetării de teren, în
care fundamentală este observaţia participantă. Antropologii au scos în evidenţă faptul că
legea şi crima nu sunt universalii culturale. Ei au dezvăluit posibilitatea exprimării şi
rezolvării unor conflicte în societăţi lipsite de sisteme de guvernământ , astfel antropologia a

25
extins înţelegerea sistemelor politice. Există o stânsă legătură între antropologia culturală şi
ştinţele umaniste ce studiază religia, arta, literatura, muzica, dansul şi alte forme de
expresivitate creativă. Pt antropologie, cultura nu se reduce la elite sau la un sg segment
social. Ea se ocupă de toate formele de expresie creativă, ea deschide aria de studiu a
disciplinelor umaniste, de la arta cultă şi arta elitelor, la arta populară, folclor şi alte expresii
creative ale maselor. Referitor la legătura dintre antropologia culturală şi psihologie,
majoritatea psihologilor au desfăşurat cercetări în propriile societăţi. Antropologia şi-a adus
contribuţia în acest domeniu, oferind date transculturale. Există convergenţe şi între
antropologia culturală şi istorie. Istoria interpretează domeniile istorivce şi realitătile dintre
oameni ca texte ce solicită plasarea şi interpretarea lor în contexte culturale specifice. Istoricii
şi antropologii colaborează în studierea unor asemenea probleme, cum sunt colonialismul şi
dezvoltarea sistemului mondial modern.

VIZIUNEA HOLISTA ÎN ANTROPOLOGIA CULTURALA

Antropologia culturală, înţeleasă ca o antropologie generală, are o vocaţie holostă,
atotcuprinzătoare. În aceste sens trebuie menţionate mai multe aspecte: 1. Ea nu se ocupă doar
de o parte a lumii. În obiectivele de studiu ale antropologiei intră toate societăţile şi culturile
lumii. 2. Perspectiva în care ea priveşte timpul nu se reduce doar la un prezent, cum fac
deseori sociologii. Antropologia cult studiază viaţa socială şi cultura în trecutul omenirii, în
prezent şi încearcă să-şi imagineze cum va arata viitorul. 3. Antropologia culturală studiază
toate domeniile ce constituie natura umană: biologicul, societatea şi cultura.Ea relevă totodată
relaţiile mutuale, f strânse dintre aceste domenii. 4. Caracterul holistic al antropologiei cult
rezultă şi din ansamblul de ramuri şi subramuri din care este constituită. 5. Antropologia cult
se bazează pe o teorie generală , un orizont deosebit de larg ce favorizează holismul. Această
paradigmă este constituită din următoarele elemente: viziunea integralistă, viziunea
adaptativă, viziunea contextuală şi viziunea dinamică.

ANTROPOLOGIA APLICATIVA.
Fiecare dintre ramurile particulare ale antropologiei culturale (generale) manifestă nu
doar preocupări teoretice, ci şi aplicative.Folosirea constatărilor , conceptelor, datelor şi
metodologiei aproprii antropologiei, ptr a identifica şi rezolva probleme sociale şi umane,
poate fi grupată într-un termen comun, şi anume, în cel de antropologie aplicativă. A
ntropologia aplicativă se manifestă prin: 1. cei care susţin viziunea turnului de fildeş, contestă
implicarea antropologilor în probleme practice. 2. Pct de vedere schizoid care consideră ca

26
antropologii trebuie să ajute înfăptuirea politicilor, dar să se abţină să le critice. 3. Ultima
poziţie este cea de sprijin sau apărare, deoarece antropologii sunt experţi în cunoaşterea şi
înţelegerea problemelor sociale şi umane, ei trebuie să elaboreze politici care să afecteze
oamenii in mod benefic. Erve Chambers a semnalat câteva roluri particulare ale
antropologiei aplicative. Un rol reprezentativ (antropologul devine purtătorul de cuvânt al
unui grup particular supus investigaţiei ştiinţifice şi în legătură cu care este necesară
elaborarea unei politici). Alt rol este cel de facilitator (antropologii ajută efectiv la efectuarea
unor schimbări în comunitatea studiată). Al treilea rol este cel de informant (transferă
cunoaşterea culturală obţinută în urma studiilor etnologice spre Guvern sau alte organizaţii în
scopul promovării schimbării într-o direcţie anume). Al patrulea rol este cel de
analist( antropologul aplicativ uneori devine angajat în stabilirea şi fundamentarea unor
politici privitoare la realitatea socială). Al cincilea rol este cel de mediator( antropologul este
un intermediar între diferite grupuri de interes care participa la înfăptuirea proiectului de
dezvoltare culturală). Antropologia aplicativă este antrenată în domenii ca: 1. antropologia
medicală; 2. studiul abuzului de droguri; 3. studiul modalităţilor de conservare a trecutului; 4.
studiul grupurilor etnice, a sărăciei şi a crimei; 5. studiul educaţiei într-un mediu
multicultural; 6. cercetarea mediului urban; 7. studiul muncii sociale; 8. studiul mass-mediei
etc.
_______________________________________________________________
“Civilizaţia antropologiei” este un cuv relativ nou, provine din fr sec 18,
civilisation=civil,civilite, lat civus= tot ceea ce ţine de un comportament raţional de tip urban.
Fr “politesse”=polis, cetate., civilisation=la jum sec 18civilizaţia materială, spirituală, mod de
organizare a unei societăţi. Malebranche este primul care a folosit cuv civilisation şi el a
stabilit că există civilizaţii superioare şi inferioare. “Civilisation barbarie” folosit de
Montesquieu în “Scrisorile Persane”, “Spiritul Legilor”. În prima el ridică întrebarea:”cum ar
putea cineva să fie persan?” iar in ce-a dea 2 a lucrare “Cum poate cineva să fie roman?”.
Civilizaţiile inferioare au primit şi ele statutul de civilizaţii. Antropologia culturală este studiul
UMANITAŢII nu al omului.În ultimul deceniu a crescut interesul faţă de antropologia
culturală, istorică, politică şi sociologică. La sf secolului în SUA interesul ptr antropologie
este f mare. În urmă cu 2 decenii antropologia a dev o disciplină foarte importantă datorită:
publicului larg care călătoreşte f mult datorită globalizării; mijloacelor de informare în masă şi
interesului ptr identităţile culturale particulare ca reacţie la globalizare. Globalizarea are un rol
f important în dezvoltarea antropologiei.

27
28