Sunteți pe pagina 1din 11

prof.dr.

Valentina Stupineanu
Gustul este unul dintre cele cinci simţuri, cel care dă informaţii
despre compoziţia alimentelor şi diferitele arome percepute.
Senzaţiile gustative iau naştere în cele patru tipuri de muguri
gustativi, sensibili la dulce, sărat, acru şi amar. Contopirea acestor
arome duce la o varietate de gusturi.
Gustul se educă şi se perfecţionează pe toată durata vieţii, prin
obiceiurile alimentare. Copilul nu are decât puţine senzaţii gustative;
abia când i se diversifică alimentaţia învaţă să recunoască şi să
aprecieze gusturi diferite. Cei care lucreză în industria vinurilor
(oenologi, vânzători, somelieri) recunosc şi identifică numeroase
prof.dr. Valentina Stupineanu
arome diferite după ani de antrenament şi practică.
Segmentul receptor
Este reprezentat de mugurii gustativi, raspânditi în întreaga mucoasa
buco- faringiana si în mucoasa linguala. Mugurii gustativi au forma
ovoidă, cu polul bazal aşezat pe membrana bazală a epiteliului lingual.
La polul apical prezintă un por gustativ. Într-un mugure gustativ există
5-20 celule senzoriale cu cilii, care reprezinta formaţiunile receptoare. În
mucoasa linguala, mugurii gustativi pot fi grupaţi în papile gustative.
Papilele circumvalate se formează la baza limbii V-ul lingual, cele
fungiforme sunt raspândite
prof.dr. pe vârful
Valentina si marginile anterioare ale limbii,
Stupineanu
iar cele foliate pe marginile posterioare ale limbii.
prof.dr. Valentina Stupineanu
prof.dr. Valentina Stupineanu
Mugurii, minusculi receptori, vizibili doar la microscop, sunt
răspândiţi pe limbă, pe palat, pe laturi şi în spatele gâtlejului.
Fiecare mugur conţine celule senzoriale care informează
creierul de fiecare dată când sunt excitate de un nou gust.

Simţul gustativ este legat de cel olfactiv. Toate alimentele


solide şi lichide duse la gură sunt simţite în spatele foselor
nazale şi în acelaşi timp gustate de limbă. Funcţionarea
simultană a gustului şi a mirosului este indispensabilă în
detectarea tuturor aromelor: este adesea perturbată în caz de
afectare a unuia
prof.dr. dintre
Valentinacele două senzaţii.
Stupineanu
Anomalii. Principala anomalie este pierderea
gustului, numită ageuzie. Adesea, ea se
asociază cu pierderea mirosului. Cauzele pot
fi diverse: uzura papilelor gustative din cauza
vârstei, efectele adverse ale anumitor
medicamente, inflamarea muşchilor limbii,
infecţii. Această boală care dereglează
comportamentul alimentar duce adesea la
depresie. Dacă bolnavul pierde simţul
prof.dr. Valentina Stupineanu
gustului, trebuie să consulte de urgenţă un
prof.dr. Valentina Stupineanu
prof.dr. Valentina Stupineanu
Segmentul central

Este reprezentat de aria


gustativă, situată la baza
girusului parietal ascendent,
unde se integrează
sensibilitatea gustativă cu cea
tac tactilă, termică şi dureroasă
a limbii, transmisă prin fibrele
trigemenului.

prof.dr. Valentina Stupineanu


prof.dr. Valentina Stupineanu

S-ar putea să vă placă și