Influenta normativa si informationala

Deutsch si Gerard (1955) au continuat studiile lui Asch, folosind situatii asemanatoare. Ei au facut
distinctia între doua tipuri de influenta sociala: normativa si informationala. Influenta normativa apare

atunci când raspunsurile individului sunt urmare a tendintei de a se conforma cu expectantele pozitive ale
celorlalti; influenta informationala apare când raspunsul individului apare ca rezultat al acceptarii
informatiei obtinute de la altcineva ca evidenta despre realitate.

În timp ce influenta sociala normativa rezulta din dorinta de a se conforma expectantelor grupului, influenta
sociala informationala este rezultatul valorii (value) pe care o are conformismul asupra individului. El
foloseste comportamentul majoritatii ca o sursa de informatie care sa-l ajute sa ia cea mai buna

decizie (sa adopte cel mai bun raspuns) pentru situatia în care se gaseste. Desi aceasta distinctie
conceptuala între cele doua tipuri de conformism este fara îndoiala semnificativa, multi cercetatori nu
opereaza aceasta distinctie (Shaw, 1976).

Cele doua forte, influenta sociala normativa si influenta sociala informationala pot opera fie împreuna, fie
independent. Un caz în care nu exista influenta informationala ar fi acela în care individul este convins ca el
are dreptate si grupul greseste, si în acest caz tinde sa se conformeze motivat de nevoia de a fi acceptat de
grup; acest tip de influenta sociala, în care individul adera la norma grupului în ciuda unor puternice
rezerve cu privire la legitimitatea acesteia a fost numit si complezenta (Asch, 1951).

Interiorizarea descrie o situatie în care conformismul devine o modalitate privata, intima de a accepta
norma grupului ca o descriere adecvata a realitatii. Ca atare, complezenta rezulta în primul rând din
influenta sociala normativa, în vreme ce interiorizarea corespunde influentei informationale. Complezenta
persista numai atât timp cât grupul exercita o presiune normativa. La rândul sau, Kelman (1958) deosebeste
trei tipuri de procese de influenta care apar în conditii sociale.

Complezenta, care apare atunci când conformismul joaca un rol pur instrumental. Subiectul cauta sa câstige
aprobarea grupului, sa evite situatiile dezagreabile care pot rezulta din

nonconformismul sau, sa asigure o reglare a raporturilor cu sursa de influenta; în acest caz, propriile
credinte nu sunt cu nimic afectate.

Procesul de identificare, care apare atunci când subiectul doreste sa mentina relatii pozitive cu grupul, pe
care îl considera atractiv; în acest caz, subiectul crede cu adevarat în ceea ce afirma, pertinent fiind nu
raspunsul specific la un continut specific, ci relatia sa cu grupul.

Procesul de interiorizare intervine atunci când raspunsurile conformiste nu provin nici din controlul social,
nici din vizibilitatea grupului, ci numai din invocarea continutului. În acest caz mecanismul consta în
integrarea noii informatii în sistemul de valori al subiectului, atunci când acesta considera ca informatia are
valoare intrinseca

Tendinte in-group / out-group

Termenii in-group si out-group, preluati din

literatura de specialitate americana desemneaza faptul ca exista o diferenta, ca indivizii fac distinctie între
grupul lor, din care fac parte, si alte grupuri. Chelcea (2002) a expus aceasta dihotomie foarte simplu "a fi
in-group înseamna <>, a fi out-group înseamna <>". Aceste concepte au fost utilizate intens în
psihosociologie, ele reprezentând în special o problema de categorizare sociala, de autoidentificare si
heteroidentificare.
Înca de la

William Graham Sumner, care a folosit pentru prima data acesti termeni, în 1906, s-a pus accentul pe
diferentele dintre "noi" si "altii". Acesta (Sumner, 1906) afirma ca între grupuri exista diferente în perceptia
indivizilor despre sine si despre ceilalti: "în interiorul grupului, indivizii sunt într-o relatie de pace, ordine,
lege, guvernare si dinamism. Relatia lor cu strainii, cu alte grupuri, este una de razboi si praduire.
Sentimentele sunt adaptate la imaginea grupului. Loialitatea fata de grup, sacrificiul pentru el, ura si
dispretul pentru cei din afara, fratia din interior si starea de razboi cu exteriorul, toate cresc împreuna, sunt
produse comune ale aceleiasi situatii". (Sumner, 1906).

Probabil în cel mai citat pasaj din "Folkways", Sumner (1906) spune ca ar trebui sa percepem societatile
primitive ca conglomerate mici de grupuri etnocentrice adunate pe un anumit teritoriu. În asemenea
societati, fiecare se gândeste la grup la persoana întâi, (ceea ce Sumner numea we-group, sau in-group), si
se percepe ca fiind centrul tuturor. Ceilalti sunt outsideri. Marimea grupului sunt determinate de conditiile
luptei pentru existenta, organizarea interna corespunde marimii, dar e conditionata de relatiile cu ceilalti. În
interiorul grupului trebuie sa existe pace si armonie, uniune, pentru a rezista atacurilor din afara; aceste
"atacuri" pot distruge mai usor un grup în care nu exist pace, armonie si întelegere între membri.

Cu toate ca, în cursul istoriei, prin procesele si schimbarile care au avut loc aceasta imagine a societatii a
fost serios schimbata, modelele generale ale societatii primitive înca persista, si natura umana, luata ca
întreg este aceeasi (Park,1956)

Sumner a reliefat una din cele mai cunoscute dinamici în relatiile intergrupuri la ora actuala, si anume
tendinta de a favoriza in-group-ul, si de a discrimina out-group-ul. Sumner afirma "nu numai ca împartim
oamenii în membri ai grupului mei si membri ai celuilalt grup, dar , odata ce îi clasificam, îi vedem pe cei
din grupul nostru într-o lumina mult mai favorabila decât pe cei din afara"..

Cu toate ca aceste afirmatii ale lui Sumner sunt oarecum exagerate, nu putem spune ca s-a înselat în
privinta a ceea ce el numea "tendinte în cadrul grupului / în afara grupului:.. Chiar daca nu implica neaparat
ideea de agresivitate, de ostilitate, imaginea de sine, acompaniata adesea de o implicita sau explicita
desconsiderare a celorlalti este vizibila în toate grupurile, începând cu cele familiale, pâna la etnii si natiuni.
În cazul când extindem aceste tendinte de la nivelul

intergrupal la nivel micro si chiar macrosocial, vorbim de etnocentrism pentru a desemna tendinta de
favorizare a grupului, categoriei de apartenenta si discriminare a celorlalte categorii sociale sau etnii.

Autocategorizare sociala si identitate sociala

Am vazut ca indivizii percep diferit propriul grup fata de celelalte. Acest fapt a fost evidentiat foarte bine
de Tajfel si Turner, (1986) în teoria identitatii sociale. Aceasta teorie a fost în mare masura influentata de
cercetarile pe tema conditiilor minimale de discriminare intergrupuri.

Cel mai important autor în problematica identitatii sociale este Henri Tajfel, care a si demonstrat
experimental ca simpla apartenenta la un grup, chiar si creat în laborator, determina favorizarea în aprecieri
a membrilor din propriul grup si defavorizarea indivizilor din celalalt grup. La originea acestei diferente sta
motivatia de a dobândi o identitate sociala pozitiva. În acest fel, un individ va cauta sa-si mentina
apartenenta la un grup, si va încerca sa adere si la alte grupuri care îi pot conferi aspecte pozitive ale
identitatii sale sociale. Tajfel specifica faptul ca identitatea sociala pozitiva nu se poate realiza decât în
raport cu diferentele fata de celelalte grupuri (Tajfel 1972). Individul are nevoie de o identitate sociala
pozitiva, si daca aceasta nu poate fi obtinuta decât prin compararea cu ceilalti, atunci apartenenta la un grup
are un rol important în aceasta evaluare. Grupurile sociale sunt asociate unor conotatii pozitive sau
negative. Identitatea sociala se bazeaza pe comparatiile pozitive facute între grupul de apartenenta si
celelalte grupuri; grupul va fi perceput în mod pozitiv ca diferentiat sau distinct de alte grupuri pertinente.
Atunci când identitatea sociala este nesatisfacatoare, indivizii au tendinta de a-si parasi grupul, sau de a-i
atribui conotatii pozitive. (Tajfel si Turner, 1979,7986, apud Doise 1996)

O dezvoltare a teoriei identitatii sociale o constituie teoria categorizarii sinelui, sau a autocategorizarii. La
baza acesteia sta notiunea de depersonalizare, care descrie trecerea de la identitatea personala la identitatea
sociala (Doise, apud Bourhis, 1997). Depersonalizarea este un proces psihologic care conduce la o mai
mare uniformitate si omogenitate a comportamentelor si reprezentarilor într-un grup, la o salienta mai slaba
a identitatii personale în favoarea celei colective. Turner si colaboratorii stabilesc o ierarhie a nivelurilor ce
categorizare, care, în functie de succesiunea verticala fac apel la principii diferite

de diferentiere. La un prim nivel individul se compara cu celelalte specii umane. La al doilea nivel, cel
intermediar, el se percepe ca membru al unui grup, iar diferentierea acestui grup de celelalte este esentiala
pentru identitatea sa sociala. Acest nivel corespunde reprezentarilor intergrupuri teoretizat de Tajfel. La
nivelul al treilea individul se defineste prin diferentele fata da alte fiinte particulare
,însa, de obicei, tinând cont de articularea ierarhica a nivelurilor, este vorba de alti membri ai propriului
grup. Acest nivel corespunde polului interpersonal si sta la baza distinctivitatii personale. În conformitate
cu aceasta teorie, individul abandoneaza o reprezentare de sine bazata pe diferentierea dintre el si ceilalti
indivizi pentru a se defini la un nivel de categorizare mai înalt, ca membru al unui grup distinct de alte
grupuri. Depersonalizarea omogenizeaza atât in-group-ul cât si out-group-ul