ŞCOALA SISTEMELOR DESCHISE

1970 – 1980 Anant Negandhi şi S. D. Prasad, Bernard Estafen, Rosalie Tung şi alţii.
Mai mult chiar, şi unii exponenţi de frunte ai altor curente, cum ar fi, de pildă, Richard Farmer şi
Barry Richman, prin lucrările elaborate după 1980, tind să se situeze pe poziţiile şcolii sistemelor
deschise.
Premisa teoretico-metodologică a acestei şcoli constă în conceptualizarea organizaţiei,
managementului, precum şi a mediului în care sunt încorporate ca sisteme deschise aflate într-o
puternică interacţiune. Managementul ca sistem organic integrat în organizaţie intră în multiple
relaţii cu mediul prin vehicularea de informaţii, resurse umane, materiale şi financiare. Conţinutul
şi intensitatea acestor fluxuri cu caracteristici diferite de la o ţară la alta, şi adesea şi în cadrul
aceluiaşi perimetru naţional, îşi pun o puternică amprentă şi asupra sistemelor de conducere ale
organizaţiilor implicate. În consecinţă, toate aceste elemente sunt considerate prin prisma teoriei
sistemelor, acordându-se o mare atenţie identificării variabilelor specifice fiecărui sistem
implicat, sesizării şi evaluării multiplelor interdependenţe ale dinamicii lor.
Cele mai reuşite şi complete abordări de management comparat, specifice şcolii
sistemelor deschise s-au concretizat în modele, între care remarcăm Nagandhi - Prasad şi Tung.
Principala limită a şcolii sistemelor deschise rezidă în definirea aproximativă a unei părţi
a variabilelor considerate, fără precizia şi rigurozitatea necesare, mai ales a celor culturale. De
aici o insuficientă credibilitate sau valoare predicativă a rezultatelor puse la dispoziţie de
specialişti.
Concomitent, şcoala sistemelor deschise marchează şi contribuţii majore de mare
importanţă pentru evoluţia teoriei şi practicii managementului comparativ. Un prim atu îl
reprezintă luarea în considerare a unui evantai mult mai cuprinzător de variabile ale mediului
organizaţiei, inclusiv ale celor cu influenţă directă - furnizori, clienţi, consumatori, guvern etc. -
ceea ce se reflectă în profunzimea analizelor întreprinse şi în plusurile calitative ale concluziilor
formulate. Pe aceasta bază se constată o sistematizare mai riguroasă atât a demersurilor teoretico-
metodologice, cât şi a prezentării rezultatelor obţinute, cu consecinţele de rigoare atât pentru
cercetarea ştiinţifică şi activitatea educaţională în acest domeniu, cât şi pentru practica
managementului din diverse ţări.